Sunteți pe pagina 1din 3

Morometii

de Marin Preda In epoca postbelica a romanului autohton, s-a remarcat Marin Preda , care a debutat in 1942 in pagina literara Popasuri a ziarului Timpul cu schita Parlitul. In 1948 realizeaza primul volum Intalnirea din pamanturi, a caror nuvele reprezinta un adevarat preludiu morometian care cuprinde nuclee narative ce vor fi ulterior dezvoltate in constructia romanesca. Dimineata de iarna este varianta prima a conflictului dintre Moromete si fiii sai. Totodata, O adunare linistita surprinde placerea de a povesti, anticipand simbolic personaje ca: Tugurlan, Moromete, Ion a lui Miai. Din categoria romanelor remarcam Morometii, Risipitorii, Intrusul, Marele singuratic, trilogia Cel mai iubit dintre pamanteni. Scriitorul a fost fascinat de disponibilitatile artistice ale universului rural, considerand ca in lumea satului omul este acasa pe orice ulita, omul se uita la om si se bucura (amintind de versul blagian Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat). Alti prozatori romani care au contemplat universal rural sunt: Duiliu Zamfirescu Viata la tara, Zaharia Stancu Desculti, Ioan Slavici Mara, M. Sadoveanu (acesta marturisind ca taranul a fost principalul meu erou), Liviu Rebreanu (Ion, Rascoala). Un roman reprezentativ este Morometii, structurat in doua volume, acesta fiind recunoscut ca un roman realist modern. Ion Balu afirma ca de la Ion a lui Rebreanu nu s-a mai scris inca un roman atat de puternic despre lumea rurala. Titlul reprezinta destinul unei familii ale carei drame sunt specifice universului rural. Referitor la familia morometilor, Eugen Simion afirma ca acestia stau sub un clopot cosmic si drumurile mari ale istoriei trec prin ograda lor. Omul linistit si ironic, Ilie Moromete, sta totusi pe un vulcan. Tema o constituie universul rural, fiind conturat un roman al deruralizarii satului, cat si drama omului in fata trecerii implacabile a timpului, in raportarea la istorie. Structura compozitionala este realizata in 3 parti, fiecare dintre acestea corespunzand unor fapte din viata familiei: stabilitatea unui mod de viata, framantari si indoieli, perspectiva unor schimbari (prefigurate de plecarea lui Achim la Bucuresti), iar dupa monumentala scena a secerisului, apar probleme, in mod definitiv de nerezolvat, Eugen Simion marturisind: >Morometii< are 3 parti si toate incep cu o prezentare de ansamblu: masa, prispa pe care sunt insirati toti membrii familiei, in fine secerisul. Raportul incipit final ilustreaza metafora timpului, initial rabdator cu oamenii, ulterior nemaiavand rabdare; ilustreaza insusi destinul protagonistului care, prin raportarea la mecanismul istoriei, opteaza pentru forma de rezistenta, contemplarea, ironia, interiorizarea evenimentelor, pentru ca in final sa inteleaga trist anularea individului in fata trecerii timpului. Incipitul prezinta repere spatiale (in campia Dunarii) si temporale (cu cativa ani inaintea celui de-al doilea Razboi Mondial). Verbul se pare relativizeaza perspective naratorului, anticipand in dimensiunea simbolica viitoarele conflicte care vor destrama echilibrul, atat cel interior al protagonistului, cat si pe cel al familiei si, prin extrapolarea semnificatiilor, echilibrul comunitatii rurale traditionale. Rezulta asadar ca rabdarea timpului ascunde conflicte latente in nice. Finalul constituie incheierea firului narativ propriu- zis, unde Moromete vinde partea de pamant din spatele casei lui Tudor Balosu, astfel reusind sa achite taxele de internat pentru Niculae, rata la banca si datoria lui Aristide. Deznodamantul simbolic se refera la protagonistul textului, Ilie Moromete. Schimbarea acestuia (Moromete nu mai fu vazut stand ceasuri intregi pe prispa, sau la drum pe stanoaga, nici nu mai fu auzit raspunzand cu multe cuvinte la salut, nu mai fu auzit povestind) anunta o mare prabusire umana si sociala, deoarece personajul simbolizeaza o clasa traditionala, a carui cod existential nu se mai verifica in

realitatea prezenta. Se remarca astfel, o simetrie compozitionala dintre incipit si final, fiind subliniata de adverbul singur (ramas singur in mijlocul bataturii), respectiv insingurat (acum privea insingurat de pe polita fierariei lui Iocan). Ca moduri de expunere predomina naratiunea (semn distinctiv al epicului) ce prezinta faptele personaejelor intr-o ordine logica, descrierea este folosita in zugravirea portretelor personajelor si aspectelor din natura, iar dialogul dinamizeaza actiunea si dezvaluie caracterul personajelor. Un rol important il are monologul interior care surprinde zbuciumul launtric pe care il traieste protagonistul. In roman intalnim numeroase personaje participante la actiune. Ilie Moromete este protagonistul discursului narativ deoarece apare implicat in toate momentele subiectului literar. Ca personaje secundare apare sotia lui Moromete, Catrina, precum si copiii acestuia, Paraschiv, Nila, Achim si Niculae. Debutul romanului prezinta intoarcerea de la camp a lui Ilie Moromete, construind o scena simbolica cea a cinei. Pozitia la masa a personajelor sugereaza rolul in familie, anticipand totodata viitoarele conflicte mari. Ilie Moromete statea parca deasupra tuturor, dominand prin autoritate si impunatoarea lui prezenta. Cei 3 frati vitregi, Paraschiv, Nila si Achim stau inafara tindei ca si cand ar fi fost gata sa plece afara, prefigurand in evolutia discursului narativ, fuga acestora la Bucuresti. Catrina Moromete sta de cealalta parte a mesei, avandu-i langa ea pe Ilinca, Tita si pe Niculae, contextual fiind sugerat conflictul dintre Catrina si cei 3 fii. Niculae nu avea scaun, acest lucru simbolizand faptul ca el nu apartinea acestei lumi, de care se va desprinde ulterior. Urmeaza apoi scena fonciirei, unde este realizat portretul lui Jupuitul, precum si al protagonistului care incearca sa stapaneasca situatia cu umor si ironie, devenind regizor si interpret al propriului rol. O alta scena semnificativa este taierea salcamului, ce completeaza portretul personajului principal. Salcamul reprezinta imaginea metaforica a lui Ilie Moromete, dublul lui vegetal, fiind pentru comunitatea satului ceea ce este Moromete, pe de o parte fata de familie, pe de alta parte, fata de toti ceilalti cu care intra in contact. De aceea, prabusirea salcamului, o anticipeaza pe cea a protagonistului. Sugestia de ritual este completata de reactiile lui Nila si a lui Moromete, care la inceput dau ocol salcamului, cautand un anumit loc de unde sa-l loveasca, apoi privesc ganditor copacul, iar apoi, dupa ce il doboara, raman incremeniti. O alta scena reprezentativa a romanului este poiana fierariei lui Iocan, situata simbolic la rascruce de drumuri. Aici este realizata descrierea lui Iocan, precum si a poianei, in care aveau loc, mai ales duminica dimineata, adunari zgomotoase, de unde nu lipsea Moromete si Cocosila, in poiana dezvoltandu-se un centru spiritual al satului. Este realizat portretul lui Moromete, caruia i se dezvaluie placerea comunicarii, dispozitia teatrala. Aceste intalniri, reprezinta pentru membri o libertate de a gandi, de a se exprima. Un alt moment important, este premierea lui Niculae, scena emotionanta, in care Moromete este surprins in ipostaza sa paterna. Piatra de hotar este o scena semnificativa pentru caracterizarea protagonistului care isi confrunta acum, dezamagiri, propria viziunea asupra lumii, asupra oamenilor, forma sa de a se opune mecanismului istoriei, cu realitatea dura care anuleaza individul: era unul dintre aceea care credea ca lumea era asa cum si-o inchipuia el. Este prezenta coordonarea adversativa, sugerata in enuntul se asezase pe stanoaga () dar se ridicase numaidecat, subliniindu-se astfel, conflictul interior, confruntarea celor doua atitudini existentiale. In opera, apar numeroase personaje, fiecare individualizandu-se printr-un caracter aparte. Ilie Moromete este personajul principal al discursului narativ, deoarece este implicat in toate momentele subiectului, portretul sau realizandu-se evolutiv. In acest context, Eugen Simion afirma ca Ilie Moromete simbolizeaza lumea taraneasca in valoarea ei durabila. Inzestrat cu o seama de calitati fundamentale, acesta este subtil, ironic, contemplativ, definit de placerea de a comunica, fiind superior spectacolului existential. Familia Moromete este numeroasa, Ilie confruntandu-se cu diferite probleme ce ii tulbura existenta: disensiunile dintre cei 3 fii si Catrina, dorinta lui Niculae de a merge la scoala, influenta Guicai, foncirea, datoria la banca. Totodata, acesta are un rol important in comunitatea satului. Modalitatea de

caracterizare este atat directa (era tacut, era vesel, era tulburat, era teapan si sumbru), cat si indirecta: prin felul de a vorbi, de a se comporta, relatia cu celelalte personaje, prin stilul indirect liber si tehnica monologului interior. Pluriperspectivismul arata parerea celorlalte personaje despre el (Niculae: un om bun care gandea, si gandirea lui era limpede, n-avea nevoie sa se inghesuie in ea, Catrina: lovi-o-ar moartea de vorba de care nu te mai saturi, Ilie!). In realizarea artei narative, se pot recunoaste atributele prozei realiste: naratiunea la persoana a III-a, vocea auctoriala este obiectiva, autorul este omniscient, perspectiva narativa este extradiegetica, surprinderea unor personaje tip in mediul lor de viata, preocuparea pentru social, caracterul monograpfic al romanului, unde este surprins universal rural in coordonatele lui specifice. Se remarca o modernitate a scrierii, constituindu-se printr-o noua viziune asupra satului, implicand totodata un nou tip de personaj (taranul inteligent, contemplativ, ironic), care interiorizeaza permanent evenimentele, raportandu-le la codul sau existential. Aceasta opera a impresionat profound prin tema, structura si continutul acesteia, sustinand si ideea lui Mircea Iorgulescu, ca romanul evoca o lume in prabusire; ordinea, armonia, linistea, echilibrul, se degradeaza implacabil, ramanand insa expresia unei innascute morale ce domina intreaga opera.