Morometii

Caracterizare Ilie Moromete Marin Preda

III. Cel mai important personaj al literaturii lui M. Preda, Ilie Moromete, îl are ca
model pe Tudor Călăraşu, tatăl scriitorului, după cum mărturiseşte acesta în volumul
„Imposibila întoarcere": „eroul preferat, Moromete, care a existat în realitate, a fost tatăl
meu". Personaj exponential, al cărui destin exprimă moartea unei lumi, el reprezintă
concepţia traditională faţă de pământ şi de familie. Ţăran de mijloc, Ilie Moromete încearcă
să păstreze întreg, cu pretul unui trai modest, pământul familiei sale, pentru a-l Iăsa apoi
băietilor.
Personajul este caracterizat direct de narator în debutul capitolului 10 din primul
volum: „Era cu zece ani mai mare decât Catrina (contingent '911, făcuse războiul) şi acum avea
acea vârstă intre tinerețe şi bătrâneţe când numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba
firea cuiva".
Caracterizarea indirectă, care se desprinde din gesturile, faptele, vorbele şi
gandurile personajului, din actiunile la care participă, dar şi din relațiile cu celelalte
personaje, evidentiază trăsăturile lui.
În primul volum, Ilie Moromete este un om respectat în sat. Are prieteni, pe
Cocoşilă şi Dumitru lui Nae, pentru care opinia lui contează, este abonat la ziar. Discuţiile
despre politică, în poiana lui Iocan, nu încep decât în prezenţa lui, pentru că el este cel
care citeşte ziarele si interpretează evenimentele. Moromete este sfatos, ii place să
discute, iar acest lucru o deranjează pe Catrina, care se revolta adesea.
IV. Disimularea este trăsătura lui esentială. Semnificativă in acest sens este
comedia pe care o joacă in fata agentilor fiscali, care-i stricasera placuta discuţie de
duminica. Intrand in curte, trece pe lângã cei doi agenţi ca şi cum aceştia ar fi invizibili
striga la Catrina, despre care ştie ca se află la biserică, si la un Paraschiv inexistent. Le
spune apoi că nu are bani, le cere o ţigară si numai dup ace agentii sunt gata să-i ridice
lucrurile din casă, Moromete se hotaraste sa scoata banii.
Ironia, puterea de a face haz de necaz reprezintă o altă trăsătură esenţială a lui Ilie
Moromete, iar exemple in acest sens sunt numeroase. Lui Niculae care intarzia să vină la
masă, ii spune la un moment dat: „te dusesi în gradină să te odihneşti cã până acum statusi".Lui
Nilă i se adresează la fel de sarcastic, atunci când acesta îl întreabă de ce taie salcãmul'
„Ca să se mire proştii!".
Spirit complativ, inteligent şi ironic, Moromete priveste existenţa cu detasare, ca
pe un miracol. De pe stănoaga podistei sau de pe prispa casei, Moromete vede lumea cu
un ochi pătrunzător, in intamplarile cele mai simple el descoperă ceva deosebit, o notă
înveselitoare. Calatorind la munte ca să vândă cereale, Moromete povesteste la înloarcere
nişte fapte extraordinare lnsoţindu-l mai târziu pe tatăl sau intr-o călătorie asemănătoare,
Niculae rămâne dezamăgit: întâmplările sunt banale, oamenii lipsiţi de farmec, munteanca
tânără care] tulburase pe tatal său i se pare o ţarancă oarecare, prin nimic deosebită de o
femeie din Silistea-Gumeşti. „Tatãl - notează naratorul - avea ciudatul dar de a vedea Iucruri
care lor le scapau, pe care ei nu le vedeau"
Atitudinea fata de pamant si aceea fata de bani este legata de acest dar al
contemplatiei. Spre deosebire de taranul lui Rebreanu, dornic să dobandeasca pamantul
care inseamnă demnitate sociala si umana, Moromete trebuie doar sa-l pastreze,.
Pamantul ii da posibilitatea sa fie independent si libertatea de a se gândi şi la altceva decat
la ceea ce poate să aducă ziua de mâine. Pamantul este facut sa dea produse, iar
produsele sa-i hraneasca pe membrii familiei si sa acopere cheltuielile casei.
Lui Moromete nu-i place negustoria, iar în bani vede adversarii iluziei ca poate
păstra modul traditional de viatã, fundamentat pe munca pământului familiei. De aici si
conflictul cu fiii cei mari, care au dorinta nemasurată de câştig şi care cred că tatal nu face
nimic toata ziua, isi piercle timpul stand de vorba cu prietenii lui, Cocoşilă şi Dumitru lui
Nae, in loc să meargă la munte şi să vanda cu un pret bum grâul.
Cu toate acestea, Moromete are iluzia că poate comunica in familia lui, că
nevasta si copiii il inteleg, ca gesturile si framantarile lui îşi găsesc ecou si in sufletele lor,
ca nu trebuie să le dea explicaţii spre a nu-si ştirbi autoritatea.Desi isi iubeste copiii si le
vrea binele, îşi cenzureaza orice manifestare fată de ei. Ilustrativa în acest sens, este
scena serbarii şcolare la care Niculae ia premiul întâi, desi tatal, neinformat, se aştepta să
ramana repetent. Stinghereala copilului, criza de friguri care îl cuprinde in timp ce incearca
sa spuna o poezie, toate acestea ii produc lui Moromete o emotie puternica, iar gesturile de
mângâiere sunt schiţate cu multă stângăcie. Lipsa unei reale comunicări cu familia
reprezintă cauza dramei lui Moromete.
Incapatanati privind modul de existenţă oferit de tatăl lor, Paraschiv, Nilă şi Achim
trăiesc cu iluzia că s-ar putea realiza independent. Cănd află că fiii lui sunt hotărâţi să-l
părăsească, Moromete trece printr-un zbucium lăuntric ce îşi pune amprenta asupra
chipului său: „Faţa i se ascuţise şi se înnegrise, iar în cele câteva minute parcă se subţiase".
Ţăranul rămâne însă lucid şi ironic în discuţia pe care o are cu Scămosu, consăteanul care
ii aduce la cunoştinţă planul fiilor săi.
Momentul culminant al acestei crize este meditaţia de la hotarul lotului de pământ,
când supune lumea unei judecăţi aspre. Monologul interior ilustrează frământările sufleteşti
ale protagonistului. În condiţii asemănătoare, eroul lui Rebreanu, Ion, săvârşea un gest
mistic, sărutând pământul.
În confruntarea finală stăpânirea de sine este arma Iui Moromete, care speră până
în ultima clipă că îşi poate întoarce fiii de pe calea greşită. După revolta lor făţişă, într-o
izbucnire teribilă, Moromete aplică o corecţie inutilă băieţilor: îi bate cu parul; însă ei sparg
lada de zestre a fetelor, iau banii şi covoarele şi fug luând caii.
Ca efect al acestei lovituri năprasnice care-i spulberă speranţele, Morome-te devine
„indepărtat şi nepăsător", se retrage în sine, îşi pierde plăcerea de a vorbi, sociabilitatea,
fantezia, ironia. „Din Moromete cunoscut de ceilalţi rămase doar capul lui de humă arsă, făcut
odată de Din Vasilescu..."
Moartea lui Moromete din finalul volumului al doilea simbolizează stingerea unei
lumi. Ultima replică a personajului reprezinta autocaracterizarea si exprimă crezul său de
viaţă, libertatea morală: „Domnule... eu totdeauna am dus o viaţă independentă."
V. In concluzie, romanul lui M. Preda aduce în prim-plan condiţia ţăranului în istorie,
la confluenţa dintre două epoci istorice: înainte şi după ADRM. „Moromeţii" impune însă noi
ţăranul reflexiv şi intelectualul cu rădăcini în satul românesc.