II.

Nici antagonistul (Spânul) nu este unul tipic, intrucăt nici el nu are atribute
miraculoase, nefiind un zmeu sau un animal fabulos. Dimpotrivă, construcţia realistă a
personajului refiectă concepţia populară despre omul rău care este „insemnat”, ceea ce
poate motiva psihologic ticăloşia acestuia, intrucăt îl supune prin vicleşug pe eroul
imatur. In plus, intrucăt „răutatea" lui îl pune pe tânăr in situaţia de a-şi dovedi calităţile,
Spănul are rolul unui „pedagog rău" în scenariul iniţierii lui Harap-Alb.
III. Eroul basmului parcurge un drum al iniţierii, la finalul căruia trebuie să
treacă într-un plan superior de existenţă.
După ce se desparte de tatăl său, care ii spune să se ferească de omul spân şi
de omul roş, crăişorul se rătăceşte în pădurea-labirint. Incalcă sfatul dat de tată
(interdicţia) şi îşi ia drept călăuză un spăn, care dă dovadă de viclenie şi i se arată de
trei ori sub diferite infăţişări, acest fapt conducăndu-l pe erou la naiva concluzie că
„aiasta-i tara spănilor''.
In episodul coborării în fântână, naratorul surprinde lipsa de experienţă a
tânărului, prin caracterizare directă: „Fiul craiului, boboc in felul său la trebi de aieste, se
potriveşte spânului şi se bagă in făntâna”. Naivitatea tânărului face posibilă supunerea prin
vicleşug.
Antagonistul îl închide pe tânăr în fântână şi îi cere, pentru a-l lăsa în viaţă, să
facă schimb de identitate, să devină robul lui şi să jure „pe ascuţişul paloşulur să-i dea
ascultare întru toate, „pană când va muri şi iar va invia", condiţionare paradoxală, dar care
arată şi calea de eliberare.
Prin urmare, protagonistul şi antagonistul se construiesc pe baza unei serii de
opoziţii dintre bine şi rău: om de onoare - ticălos, om de origine nobilă - slugă, cinstit -
necinstit.
Dintre procedeele de caracterizare indirectă, se utilizează caracterizarea prin
fapte, limbaj, relaţii cu alte personaje, nume.
Ajunşi la curtea lui Verde-impărat, Spânul îl supune pe Harap-Alb la trei probe:
aducerea „sălăţilor" din Grădina Ursului, aducerea pielii cerbului, „cu cap cu tot, aşa
bătute cu pietre scumpe, cum se găsesc" şi a fetei impăratului Roş pentru căsătoria
Spânului. Mijloacele prin care eroul trece probele tin de mira-culos, ajutoarele sale
având puteri supranaturale.
Pentru erou, aducerea fetei imparatului Roş la Spân este cea mai dificila
încercare, pentru că pe drum se îndrăgosteşte de ea, dar, onest, îşi respectă jurâmântul
făcut şi nu-i mărturiseşte adevărata sa identitate.
La întoarcerea la Verde-Impârat, fata, „o farmazoana” (cu puteri supranaturale), îl
demască pe Spân, care crede că Harap-Alb a divulgat secretul şi îi taie capul. De fapt,
„răutatea" Spânului il dezleagă pe erou de juramânt, semn că initierea este incheiată,
iar rolul „pedagogului rău" ia sfârşit. Calul îl omoară pe Spân, aruncându-l din inaltul
cerului. Eroul este înviat de fată cu ajutorul obiectelor magice („trei smicele de măr dulce,
apă vie şi apă moartă de unde se bat munţii în capete"); el reintră in posesia paloşului şi
primeşte răsplata: pe fata Impăratului Roş şi impărătia.