O scrisoare pierduta

Relatie Tipatescu-Zoe Ion Luca Caragiale

II. Ştefan Tipătescu este prefectul judetului, aşa cum notează autorul în lista cu Persoanele de la
începutul piesei, dar intruchipează, in acelaşi timp, tipul donjuanului/al primului amorez.
Zoe Trahanache este tipul cochetei şi al femeii voluntare. Unicul personaj feminin al comediei,
apare ultima pe lista cu Persoanele de la inceputul piesei. Autorul fixează statutul social prin
raportare la sotul ei, Zaharia Trahanache, cel mai important om politic al judetului: „sotia celui de
sus". Chiar daca femeile nu aveau drept de vot in acea epocă, Zoe ii poate manevra pe ceilalti după
vointa sa ca pe nişte marionete, folosindu-se de pozitia de primă doamnă a micului oraş de provincie.
De aceea ii promite lui Catavencu: „eu te aleg, eu si cu bărbatul meu; mie să-mi dai scrisoarea...".
Tipătescu apartine tipului politic, dar, spre deosebire de ceilalti, este un om instruit, educat.
Imoralitatea lui se manifestă in planul vietii de familie. Zoe şi Tipătescu nu fac greşeli de exprimare,
ca alte personaje ale comediei. Deşi nu sunt sanctionate prin comicul de limbaj ca ariviştii, amorezii
sunt personaje cu carte, ironizate pentru legătura extraconjugală prin comicul de nume: aşa se
explica discrepanta comică dintre prenume (ceea ce vor să pară) şi diminutivul familiar (ceea ce sunt)
Zoe — Joitica, Ştefan — Fănică.
Stâlpi ai puterii locale şi prieteni cu interese comune,Tipătescu şi Zaharia Trahanache alcătuiesc
un triunghi conjugal impreună cu Zoe, fapt care le consolidează relatia politică, aşa cum sotul
„incornorat" observă: „Pentru mine să vie cineva să bănuiască pe Joitica, ori pe amicul Fănică, totuna
e... E un om cu care nu traiesc de ieri, de alaltăieri, traiesc de opt ani” “ De opt ani trăim impreuna ca
fratii, şi niciun minut n-am găsit la omul acesta măcar atatica rău."
III. Principala trăsătură a prefectului este impulsivitatea, observata de Trahanache in mod
direct, in aparte: „E iute! N-are cumpăt. Aminteri bun băiat, destept, cu carte, dar iute, nu face pentru
un prefect."
Tipătescu trăieşte o dramă. De dragul unei femei, pe care este nevoit sa o impartă, sacrifică o
carieră la Bucureşti, aşa cum spune Trahanache: „Credeţi d-voastra ca ar fi rămas el prefect aici şi
nu s-ar fi dus director la Bucureşti, dacă nu stăruiam eu cu Joiţica... şi la drept vorbind, Joiţica a
stăruit mai mult..."
Zoe, în schimb, în ciuda văicărelilor, a leşinurilor, dar şi a faptului că e considerată o „dama
simţitoare", toti protejând-o în virtutea acestei aparente sensibilităti, este în realitate „femeia bărbata",
stăpănă pe sine, care ştie ce vrea şi care manipulează după propriile dorinte. Deşi face paradă de
iubirea pentru Tipătescu si de sacrificiile făcute pentru el („Omoară-ma pe mine care te-am iubit, care
am jertfit totul pentru tine...", îi reproşează ea prefectului, incercănd să-I determine să susţină
candidatura lui Catavencu), în fapt ea „n-a jertfit nimic altceva decat o fidelitate conjugala
stanjenitoare, singurul sacrificiu notabil venind, cum am mai spus, din partea lui Tipatescu", este de
părere criticul Ştefan Cazimir.
Un episod semnificativ pentru relatia dintre cei doi este intriga, pierderea scrisorii de amor,
declanşează actiunile contradictorii ale amorezilor, care evidentiază raportul neaşteptat caracter tare
(Zoe) — caracter slab (Fănică). Dacă prefectul ii cere politaiului Pristanda arestarea lui Catavencu şi
perchizitia locuintei pentru a găsi scrisoarea, Zoe, dimpotrivă, ordonă eliberarea lui, iar apoi uzează
de mijloacele de convingere feminine pentru a-I determina pe Tipătescu să sustină candidatura
avocatului din opozitie, în schimbul scrisorii.
Un alt episod care prezinta relatia dintre cei doi este finalul piesei, cand Zoe devine generoasa,
fermecatoare, avand in vedere ca i-a disparut motivul de ingrijorare, spunandu-i lui Nae Catavencu
‘’Eu sunt o femeie buna... am sa ti-o dovedesc.’’ Finalul comediei aduce impacarea ridicola a
adversarilor politici. Indata ce intra in posesia scrisorii compromitatoare, Zoe devine triumfatoare, si
se comporta ca o adevarata doamna, isi recapata superioritatea la care renuntase pentru scurt timp,
iar Tipatescu se retrage, ca si inainte, inumbra acesteia.
Dincolo de aparenţe, în cuplul Zoe-Tipătescu, femeia este polul rational, puternic şi care deţine
controlul asupra relatiei. Fiind onest politic, „un om căruia ii place sa joace pe faţa”
(autocaracterizare), Tipătescu refuză compromisul şi ii propune Zoei, arătandu-se gata să renunţe la
tot de dragul ei: „Să fugim impreuna...". Ea intervine însă energic şi refuză „nebunia", nevrând să
renunţe cu niciun preţ la poziţia de primă doamnă a oraşului de provincie. De aceea îi răspunde ferm
prefectului: „Eşti nebun? Dar Zaharia? Dar poziţia ta?". lzbucnirea scandalului o îngrozeşte mai tare
decăt pierderea bărbatului iubit: „ O săptămăna, o lună, un an de zile n-o sa se mai vorbească decat
de aventura asta... In orăşelul acesta, unde bărbaţii şi femeile şi copiii nu au alta petrecere decât
barfirea, fie chiar fară motiv… dar incă avănd motiv... şi ce motiv, Fănică!... Ce vuiet!... ce scandal!”
Replica ei la întrebarea amorezului Tipătescu „Zoe! Zoe! mă iubesti…” lămureşte ipocrizia relaţiei
condiţionate: „Te iubesc, dar scapă-ma."
In infruntarea dintre cei doi cu privire la susţinerea candidaturii lui Caţavencu, prefectul este
caracterul slab pentru că cedează până la urmă de dragul Zoei: „In sfărşit, dacă vrei tu... fie!...
Intample-se orice s-ar intămpla... Domnule Catavencu, eşti candidatul Zoii, eşti candidatul lui nenea
Zaharia... prin urmare şi al meu!... Poimane eşti deputat!...".