Morometii, M.

Preda
Roman de inspiratie rurala alcatuit din doua volume, aparute la o distanta de 12 ani (1955-1967), Morometii este un roman care dezvolta ca supratema raportul omului social cu timpul si istoria. Morometii se constituie ca o monografie a vietii rurale, cu o tematica bogata si variata, in care distingem ca subteme viata comunitatii rurale (munca pamantului, secerisul, comertul cu cereale, nunta, inmormantarea, calusul); tema familiei-in centrul careia este infatisata familia patriarhala reprezentata de familia Morometilor, familia lui Tudor Balosu sau a lui Tugurlan; tema iubirii, tema taranului roman, mic proprietar de pamanturi, tema colectivizarii agriculturii. In Morometii, dintr-o perspectiva realist-obiectiva si psihologica, autorul romanului redescopera taranul ca individualitate distincta si unica, inzestrat cu inteligenta nativa, posesor al unui univers ideatic, cu o natura interioara complexa. Pe fundalul unei lumi aflate in transformare, se desfasoara drama familiei Moromete, in speta a lui Ilie Moromete, care asista nepuncticios la destramarea familiei sale pe fondul unei crize social-istorice. Criza socialpolitica extinsa la nivelul intregii lumi se rasfrange si asupra comunitatii din Silistea-Gumesti si asistam la destramarea taranimii traditionale, la disolutia familiei patriarhale. Pentru a sugera criza generala a omenirii si pierderea valorilor traditionale, M. Preda porneste de la individual (fam. Moromete), pe care o urmareste in toate momentele conflictuale intr-o perioada de 13 ani. In primul volum actiunea romanului imbraca forma unui univers rotund, deoarece in incipitul si in finalul romanului, dupa ce plaseaza actiunea in spatiu, naratorul vine cu doua notatii asupra timpului. Timpul istoric, devenit personaj, apare in doua ipostaze: timpul rabdator(in incipit): "se pare ca timpul avea o nesfarsita rabdare cu oamenii" si timpul nerabdator(in final): "timpul nu mai avea rabdare". Plasand actiunea intr-un timp relativ: "cu cativa ani inaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial", iar in final: "trei ani mai tarziu izbucnea cel de-al Doilea razboi Mondial" autorul sugereaza aparenta unei linisti "viata se scurgea aici fara conflicte mari". Prima impresie este de luminozitate, de pace, caci actiunea este plasata la inceputul verii si nu se intinde decat pana la toamna, in primul volum. Aparenta acestui timp rabdator induce impresia dilatarii timpului care se va dovedi neiertator. Pentru a avea o imagine gradata si tensionata a modului in care familia traditionala se destrama, autorul plaseaza la inceputul fiecarei parti din volumul I cate o scena semnificativa in care surprinde imaginea familiei Moromete. In partea I, dupa ce isi prezinta personajele, actiunea debuteaza cu celebra scena a cinei taranesti descrisa lent, prin acumularea detaliilor. Masa mica si rotunda este un simbol solar si ar trebui sa sugereze unitatea familiei, dar asezarea membrilor la masa nu respecta ideea de unitate, dar respecta ierarhiile, locul privilegiat fiind a lui Moromete: "Moromete statea parca deasupra tuturor". Asezarea in jurul mesei sugereaza evolutia ulterioara a conflictului, iminenta destramare a familiei: "cei trei frati vitregi, Paraschiv, Nila si Achim, stateau spre partea din afara a tindei, ca si cand ar fi fost gata in orice clipa sa se scoale de la masa si sa plece afara. De cealalta parte a mesei statea intotdeauna Catrina Moromete, mama vitrega a celor trei frati, iar langa ea ii avea pe Niculae, pe Ilinca si pe Tita, copiii facuti cu Moromete." Cina saracacioasa sugereaza neajunsurile familiei, iar asezarea lor la masa adanceste prapastia dintre parinti si copii si dintre frati. Un triplu conflict va destrama familia Moromete. Este mai intai dezacordul dintre tata si cei trei fii ai sai din prima casatorie: Paraschiv, Nila si Achim, izvorat dintr-o modalitate diferita de a intelege lumea. Fiii isi dispretuiesc tatal pentru nepuntinta sa de a face bani din vanzarea produselor, precum vecinul Tudor Balosu. Acestia apar

bolnavi dupa avere, invidiosi de privilegiile celor trei frati mai mici, nelinistiti in privinta viitorului lor in care nu se vedeau imbratisand meseria de tarani. Mirajul orasului si dorinta de a face bani muncind pentru stat, ambitii alimentate de Guica(Maria Moromete)-care ii invrajbeste impotriva tatalui si a mamei vitrege-ii vor determina sa-si minta tatal si sa-l fure de oi si cai si sa fuga la Bucuresti. Cel de-al doilea conflict izbucneste intre Moromete si Catrina, sotia lui. Moromete vanduse in timpul secetei un pogon de-al ei pe care il primise ca vaduva de razboi. In schimb acesta ii promisese ca va trece casa pe numele ei. De teama fiilor celor mari care-si urau mama vitrega, Moromete amana indeplinirea promisiunii. Din aceasta cauza, femeia simte "cum i se strecoara in inima nepasarea de barbat si de copii", gasindu-si initial refugiul in biserica. Criza se instituie in al doilea volum, cand Catrina il paraseste pe Ilie, dupa ce afla de vizita lui la Bucuresti si de propunerea facuta fiilor. Instrainearea este definitiva. Al treilea conflict se desfasoara intre Moromete si sora acestuia, Maria, care si-ar fi dorit ca fratele vaduv sa nu se recasatoreasca. In acest fel, ea ar fi ramas in casa fratelui pentru a nu ramane singura la batraneste. Faptul ca Moromete se recasatorise si ca isi construise o casa departe de gospodaria ei ii aprinsese ura impotriva lui, pe care o transmite si celor trei fii mai mari. Un alt conflict secundar, este acela dintre Ilie Moromete si fiul cel mic, Niculae. Copilul isi doreste cu atata ardoare sa mearga la scoala, in timp ce tatal, care trebuie sa plateasca taxele de scolarizare, il ironizeaza ("alta treaba n-avem noi acuma!Ne apucam sa studiem") sau sustine ca invatatura nu aduce niciun beneficiu. Pentru a-si realiza dorinta de a studia, baiatul de desprinde treptat de familie. In al doilea volum, acest conflict trece pe primul plan, deoarece tatal si fiul reprezinta mentalitati diferite. Partea a doua a volumului I debuteaza cu scena de pe prispa, unde sunt adunati toti membrii familiei in ziua in care Achim vrea sa plece la Bucuresti. Fiecare membru al familiei statea nemiscat si asculta zgomotele vazduhului. In fata ravasirii umane si acelei naturale tacerea devinde apasatoare. Tensiunea creste pe masura ce ploaia conteneste. Dialogurile sunt scurte, raspunsurile laconice. Comportamentul tuturor incearca sa salveze aparentele pentru ca in toate replicile, membrii familiei se inteapa, se ironizeaza. Pentru a sublinia aceasta atitudine recalcitranta, autorul insista pe notarea gandurilor ascunse ale personajelor care devinde si o modlitate de analiza psihologica si o tehnica narativa moderna, in stil indirect-liber. Partea a treia debuteaza cu scena secerisului, cu imaginea campului auriu plin de lume, simbolizand deschiderea. Faptele se aglomereaza, numarul personajelor cresc, conflictele izbucnesc si in sanul altor familii cum ar fi cearta dintre familia lui Balosu cu tanara pereche Birica si Polina. Celebra este, in aceasta parte, scena in care familia serveste masa pe camp si Nila se arde cu fasolea. Senzatia de disolutie a satului romanesc este prefigurata si de povestea cu injuraturi, strigate amenintatoare si furioase dintre familia Balosu si cuplul Polina si Birica. Primul semn al destramarii familiei il reprezinta taierea salcamului duminica in zori, pe fundal auzindu-se bocetele femeilor care-si plangeau mortii in cimitir. Salcamul reprezinta un punct de reper si un element de stabilitate pentru comunitatea din Silistea-Gumesti: "toata lumea cunostea acest salcam". Prin modul in care se raporteaza fiecare membru al comunitatii si al familiei la acest salcam putem spune ca salcamul devine un personaj, "un dublu vegetal al lui Moromete". Odata distrus arborele sacru, axis mundi de veghe la ordinea lumii, a microcosmului rural si familial, haosul se instaleaza treptat. Prabusirea salcamului anticipeaza prabusirea lui Moromete, intai in plan economic, deoarece Moromete taie salcamul pentru ca nu are bani suficienti. Atmosfera

este dominata de o liniste mormantala, iar privelistea este dezolanta. In aceasta scena, aflam un Moromete lipsit de simtul umorului, un Moromete macinat de remuscari.In orice sacrificiu exista o relatie materie-spirit si de aceea taierea salcamului si prabusirea lui la pamant sunt interpretate ca prima prabusire a lui M. si a destramarii familiei. Evenimentele care preced meditatia de pe piatra de hotar din capitolul al 23-lea il intristeaza pe Moromete: inainte de toate, banii promisi de Achim sau macar vreo veste de la Bucuresti intarzie, apoi Moromete afla ca Achim nu se mai intoarce cu oile de la Bucuresti; preceptorul le bate la poarta si ameninta cu confiscarea bunurilor, iar Paraschiv si Nila sunt hotarati sa fuga. Moromete mai face o ultima incercare de a intelege ce se petrece cu lumea, cine si unde gresise in asa masura incat copiii se salbaticisera. Modalitatea prin care eroul se raporteaza la lume este izolarea si meditatia, nascute din doua convingeri: nimeni nu merita sa-i asculte gandurile si "nu se intampla nimic atat de cumplit incat sa nu fie repus totul sub lumina vie a mintii". Monologul interior este forma de autoanaliza si analiza pe care le incearca Moromete. Acest monolog se incheaga sub forma interogatiei retorice. Finalul romanului evidentiaza imaginea timpului nerabdator, ca istorie colectiva, izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial care va precipita evenimentele si va aduce schimbari dramatice in viata satului romanesc. Familia lui Moromete isi incepe declinul prin fuga baietiilor la Bucuresti. Meditatia de pe piatra de hotar din sfarsitul primului volum reprezinta punctul culminant al crizei morale pe care o traverseaza eroul. Gestul prin care "isi lua capul in maini"este gestul firesc al omului care se adanceste in lumea gandurilor. Moromete este un om indurerat si nelinistit, cea mai mare durere fiind pierderea fiilor mari si destramarea familiei. Intrebarea fundamentala pe care sio pune eroul este : "cum sa traiesti daca nu esti linistit?". Ura copiilor, fuga, minciuna, tradarea il fac sa-si piarda bucuria de a trai. Insa, eroul nu isi asuma nici o vina tragica si intelege in sfarsit ca lumea e in schimbare. Moromete se ridica in picioare si porneste incet inspre casa si are atata intelepciunea incat sa se impace cu ideea ca fiecare isi alege singur drumul in viata. Exista in aceasta atitudine o forma superioara de intelegere a atacului lumii moderne asupra existentei taranului patriarhal. Timpul nerabdator, ca istorie colectiva, asimileaza istoria personala care se raporteaza mereu la istoria colectiva, unitatile de timp se multiplica. Timpul nerabdator personifica o istorie dura, neiertatoare: "timpul nu mai avea rabdare cu oamenii", erau timpuri pline de viclenie. Motivul timpului rabdator si cel al timpului nerabdator confera caracter sferic primului volum al romanului, inchizand parca pentru totdeauna o epoca din viata satului traditional romanesc.