MOROMETII

De Marin Preda ARGUMENTARE: Romanul prezinta destramarea simbolica pentru gospodaria taraneasca traditionala a unei familii de tarani dintr-un sat din campia Dunarii, Silistea-Gumesti. Titlul Morometii aseaza tema familiei in centrul romanului, insa evolutia si criza familiei sunt simbolice pentru transformarile din satul romanesc al vremii. Astfel ca romanul unei familii este si un roman al deruralizarii satului, o fresca a vietii rurale dinaintea si de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. O alta tema este criza comunicarii, absenta unei comunicari reala intre Ilie Moromete si familia sa. Tema timpului viclean, nerabdator (timpul nu mai avea rabdare), relatia dintre individ si istorie nuanteaza tema sociala. Criticul Eugen Simion considera drept tema centrala libertatea morala in lupta cu fatalitatile istoriei. Perspectiva naratorului obiectiv se completeaza prin aceea a reflectorilor (Ilie Moromete, in volumul I si Niculae, in volumul II), ca si prin aceea a informatorilor (personaje martori ai evenimentelor, pe care le relateaza ulterior altora, de exemplu, al lui Parizianul despre vizita lui Moromete la baiesti, la Bucuresti). Efectul este limitarea omniscientei. Compozitia primului volum utilizeaza tehnica decupajului si accelerarea gradata a timpului naratiunii. Volumul este structurat in 3 parti, cu actiune concentrata, care se desfasoara pe parcursul verii, cu 3 ani inaintea izbucnirii celui de-al Doilea Razboi Mondial. Prima parte, de sambata seara pana duminica noaptea, contine scene care ilustreaza monografic viata rurala: cina, taierea salcamului, intalnirea duminicala din poiana lui Iocan, hora. Partea II se deruleaza pe parcursul a 2 saptamani, incepand cu plecarea lui Achim cu oile, la Bucuresti. Partea III, de la seceris pana la sfarsitul verii, se incheie cu fuga feciorilor. Cele 3 parti confera echilibru compozitiei. Fiecare parte incepe cu o prezentare de ansamblu: masa, prispa si secerisul. Simetria compozitionala este data de cele 2 referiri la tema timpului, in primul si in ultimul paragraf al volumului. La inceput, aparent ingaduitor, timpul era foarte rabdator cu oamenii; viata se scurgea fara conflicte mari, pentru ca enuntul din finalul volumului, timpul nu mai avea rabdare, sa modifice imaginea timpului, care devine necrutator si intolerant. Un triplu conflict va destrama familia lui Moromete. Este mai intai dezacordul dintre tata si cei 3 fii ai sai din prima casatorie: Paraschiv, Nila si Achim, izvorat dintr-o modalitate diferita de a intelege lumea si de a-i pretui valorile (pamantul banii). Cel de-al doilea conflict izbucneste intre Moromete si Catrina, sotia lui. Moromete vanduse in timpul secetei un pogon din lotul sotiei, promitandu-i in schimb trecerea casei pe numele ei, dar amana indeplinirea promisiunii. Nemultumita, ea isi gaseste initial refugiul in

biserica, dar in al doilea volum, Catrina il paraseste pe Ilie, dupa ce afla de propunerea facuta fiilor lui la Bucuresti. Al treilea conflict se desfasoara intre Moromete si sora lui, Guica care si-ar fi dorit ca fratele vaduv sa nu se recasatoreasca. In felul acesta, ea ar fi ramas in casa fratelui sa se ocupe de gospodarie si de cresterea copiilor, pentru a nu ramane singura la batranete. Faptul ca Moromete se recasatorise ii aprinsese ura impotriva lui, pe care o transmite celor 3 fii mai mari. Un alt conflict, secundar, este acela dintre Ilie Moromete si fiul cel mic, Niculae. Copilul isi doreste cu ardoare sa mearga la scoala, in timp ce tatal, care trebuie sa plateasca taxele il ironizeaza Alta treaba n-avem noi acuma! Ne apucam sa studiem! sau sustine ca invatatura nu aduce niciun beneficiu. Pentru a-si realiza dorinta de a studia, baiatul se desprinde treptat de familie. In volumul II, acest conflict trece pe primu plan, pentru ca tatal si fiul reprezinta 2 mentalitati diferite: In Morometii, interesanta e problema lui Niculae, caci conflictul dintre el si Moromete simbolizeaza conflictul dintre 2 conceptii despre taran. Tocmai din aceasta cauza, Moromete si Niculae devin reflectori: motivatiile lor launtrice intereseaza nu numai ca expresie a adaptarii sau a dezadaptarii spontane de o lume, ci si ca filozofie de existenta. Actiunea primului volum este structurata pe mai multe planuri narative. In prim-plan se afla Morometii, o familie numeroasa, macinata de nemultumiri mocnite. Taran mijlocas, Ilie Moromete incearca sa pastreze intreg, cu pretul unui trai modest, pamantul familiei sale, pentru a-l transmite apoi baietilor. Fiii cei mari ai lui Ilie Moromete, Paraschiv, Nila si Achim isi doresc independenta economica. Ei se simt nedreptatiti pentru ca, dupa moartea mamei lor, Ilie Moromete s-a insurat cu alta femeie, Catrina si ca are inca 3 copii: Tita, Ilinca si Niculae. Indemnati de sora lui Ilie, Maria Moromete, poreclita Guica, cei 3 baieti pun la cale un plan distructiv. Ei intentioneaza sa plece la Bucuresti, fara stirea familiei, pentru a-si face un rost. In acest scop ei vor sa ia oile cumparate printr-un imprumut la banca si al caror lapte constiuie principala hrana a familiei si caii, indispensabili pentru munca la camp. Prin vanzarea oilor si a cailor, ar obtine un capital pentru a incepe viata la oras. Datoria la banca nefiind achitata, planul celor 3 baieti urmeaza sa dea o grea lovitura familiei. Achim ii propune tatalui sau sa-l lase sa plece cu oile la Bucuresti, sa le pasca in marginea orasului si sa vand laptele si branza la un pret mai bun in capitala. Moromete se lasa convins de utilitatea acestui plan, amana achitarea datoriei la banca si vinde o parte din lotul familiei pentru a-si putea plati impozitul pe pamant (foncierea). Insa Achim vinde oile la Bucuresti si asteapta venirea fratilor. Dupa amanarile generate de refuzul lui Nila de a-si lasa tatal singur in prejma secerisului, cei 2 fug cu caii si cu o parte din zestrea surorilor. Moromete este nevoit sa vanda din nou o parte din pamant pentru a-si reface gospodaria, pentru a plati foncierea, rata la banca si taxele de scolarizare ale lui Niculae, fiul cel mic. Planurile secundare completeaza actiunea romanului, conferindu-i caracterul de fresca sociala: boala lui Botoghina, revolta taranului sarac Tugurlan, familia chiaburului Tudor Balosu, dragostea dintre Polina si Birica,

discutiile din poiana lui Iocan, rolul institutiilor si al autoritatilor in satul interbelic. De exemplu, cuplul Polina-Birica reflecta tema iubirii si a casatoriei care nu tine cont de constrangerile sociale. Casatoria dintre fiica unui chiabur si un taran sarac se construieste polemic la adresa cuplului IonAna, din romanul lui Liviu Rebreanu, dupa marturisirea lui Marin Preda intr-un interviu realizat de Florin Mugur: ... Polina, fata lui Tudor Balosu, care se marita cu un baiat sarac si care are caracter voluntar, care ii impune barbatului sa se lupte cu parintii ei ca sa obtina drepturile ce i se cuvin.... Exista in primul volum al romanului Morometii cateva secvente narative de mare profunzime. Scena cinei este considerata de Ovid Crohmalniceanu prima schita a psihologiei Morometilor. Descrierea cinei se realizeaza lent prin acumularea detaliilor. Ceremonialul cinei pare a surprinde un moment din existenta familiei traditionale, condusa de un tata autoritar, dar semnele din text dezvaluie adevaratele relatii dintre membrii familiei. Ilie Moromete pare a domina o familie formata din copii proveniti din 2 casatorii, invrajbiti din cauza averii. Asezarea in jurul mesei sugereaza evolutia ulterioara a conflictului, iminenta destramare a familiei: Cei 3 frati vitregi, Paraschiv, Nila si Achim stateau pe partea din afara tindei ca si cand ar fi fost gata in orice clipa sa se scoale de la masa si sa plece afara. De cealalta parte a mesei, langa vatra, [...] statea intotdeauna Catrina Moromete, mama vitrega a celor 3 frati, iar langa ea ii avea pe ai ei, pe Niculae, pe Ilinca si pe Tita, copii facuti cu Moromete [...] Moromete statea parca deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de a doua odai, de pe care el stapanea cu privirea pe fiecare. Toti ceilalti stateau umar langa umar, inghesuiti, masa fiind prea mica. Moromete n-o mai schimbase de pe vremea primei lui casatorii, desi numarul copiilor crescuse. O alta secventa epica cu valoare simbolica este aceea a taierii salcamului. Ilie Moromete taie salcamul pentru a achita o parte din datoriile familiei, fara a vinde pamant sau oi: Se pare ca nimeni nu intelegea ca hotarandu-se in sfarsit plecarea lui Achim la Bucuresti insemna ca trebuie sa li se faca celor 3 pe plac pana la capat, sa nu se mai atinga nimeni de oi si cum altceva n-aveau ce vinde, salcamul trebuia taiat. Mai ciudat era ca nici cei 3 in cauza nu intelegeau; incat raspunsul lui Moromete ca a taiat salcamul ca sa se mire prostii nu era o batjocura intamplatoare la adresa fiilor. Taierea salcamului, duminica in zori, in timp ce in cimitir femeile isi plang mortii, prefigureaza destramarea familiei, prabusirea satului traditional, risipirea iluziilor lui Moromete: Gradina, caii, Moromete insusi aratau bicisnici. Odata distrus arborele sacru, axis mundi, lumea Morometilor isi pierde sacralitatea, haosul se instaleaza treptat. Scenele in care sunt prezentate aspecte din viata colectivitatii se constituie intr-o adevarata monografie a satului traditional: hora, calusul, intalnirile duminicale din poiana lui Iocan, serbarea scolara, secerisul, treierisul.

Unul dintre cele mai ilustrative episoade pentru viata rurala este secerisul. Este infatisata intr-o maniera originala (prin inregistrarea si acumularea de detalii ale existentei familiale taranesti) o realitate arhetipala; miscarile, gesturile, pregatirea si plecare la camp se incadreaza intr-un ritual stravechi. Secerisul e trait in acelasi fel de intregul sat, intr-un ceremonial mitic specific colectivitatii traditionale. In volumul II, structurat in 5 parti, se prezinta viata rurala intr-o perioda de un sfert de veac, de la inceputul anului 1938, pana spre sfarsitul anului 1962. Prin tehnica rezumativa, evenimentele sunt selectionate, unele fapte si perioade de timp sunt eliminate (elipsa), timpul naratiunii cunoaste reveniri (alternanta). Actiunea romanului se concentreaza asupra 2 momente istorice semnificative: reforma agrara din 1945, cu prefacerile pe care ea le aduce si transformarea socialista a agriculturii dupa 1949, perceputa ca un fenomen abuziv. O istorie noua, tulbure si violenta, transforma radical structurile de viata si de gandire ale taranilor. Satul traditional intra intr-un ireversibil proces de disolutie. Conflictul dintre tata si fiii cei mari trece in planul II. Conflictul principal opune mentalitatea traditionala si mentalitatea impusa, colectivista. Personaje-reflector pentru cele 2 mentalitati sunt Ilie Moromete (cel din urma taran) si fiul sau, Niculae. Vechea imagine a lui Ilie Moromete este distrusa, fiind inlocuita de o alta, lipsita de glorie. Autoritatea lui in sat se diminueaza, iar unitatea distrusa a familiei nu se reface. Volumul debuteaza cu o intrebare retorica: In bine sau in rau se schimbase Moromete. Ceilalti tarani isi schimba atitudinea fata de Ilie Moromete. Fostii prieteni au murit sau l-au parasit, iar cei noi (Matei Dimir, Nae Cismaru, Giugudel, Costache al Joachii) ii par mediocrii. Vechile dusmanii se sting. Tuodr Balosu devine chiar binevoitor fata de vecinul sau. Guica murise, fara ca relatiile cu fratele sau sa schimbe, iar acesta nu se duce nici la inmormantarea ei Moromete se apuca de negot, treburile ii merg bine, castiga bani frumosi, dar il retrage pe Niculae de la scoala pe motiv ca nu-i aduce niciun beneficiu. Toata energia tatalui se concentreaza in incercarea de ai aduce acasa pe baietii fugari. De aceea cumpara la loc pamanturile vandute odinioara si pleaca la Bucuresti pentru a-i convinge sa revina in sat. Paraschiv care lucra acum ca sudor la tramvaie, Nila, ca portar la un bloc si Achim care avea un mic magazin de Consum alimentar, resping incercarea de reconciliere a tatalui. Mai mult decat atat, afland de propunerea facuta fiilor, Catrina il paraseste si se duce sa locuiasca in vale, la Alboaica, fata ei din prima casatorie. Destramarea familiei continua cu moartea lui Nila in razboi. Fetele se casatoresc, dar sotul Titei, desi scapa din razboi, moare intr-un accident stupid in sat. Paralel cu procesul de disolutie al familiei Moromete, este prezentata destramarea satului traditional, care devine o groapa fara fund, din care nu mai incetau sa iasa atati necunoscuti. Fiul cel mic, Niculae, un antimorometian ca filozofie a existentei, reprezinta in roman mentalitatea impusa, colectivista. Cautandu-si eul, devine adeptul unei noi religii a binelui si a raului, cum crede ca este noua dogma, socialista. Discutiile dintre tata si fiu au semnificatia unei confruntari intre 2 conceptii de viata, intre 2 civilizatii.

Niculae se indeparteaza din ce in ce mai mult de tatal sau. Se inscrie in partidul comunist, este trimis la o scoala pentru activisti si se intoarce in sat cu o sarcina de la judeteana, sa supravegheze buna functionare a primelor forme colective de munca: strangerea cotelor si predarea lor catre stat. Dar se isca o agitatie agresiva in timpul careia un satean moare inecat in apele raului de la marginea satului. Idealist, se orienteaza cu dificultate in tesatura de intrigi pusa la cale de oportunistii de profesie. Asa ca activistul Niculae Moromete este destituit, se retrage din viata politica, isi continua studiile si ajunge mai tarziu inginer horticol. Evenimentele din Silistea-Gumesti au loc in vara anului 1951, in paralel cu secerisul si treieratul graului si cu sedinta organizatiei de partid satesti, in care este numit presedinte al sfatului popular tanarul taran sarac, Vasile al Moasei. Pe de alta parte,Ilie Moromete isi pierde prestigiul de altadata. Traieste o iubire tarzie cu Fica, sora mai mica a fostei lui sotii, care a fost toata viata indragostita de el. Apoi se implica in viata social-politica a satului, sprijinind candidatura lui Tugurlan in functia de presedinte al Sfatului Popular, pentru ca acesta sa tempereze actiunea de colectivizare. Ilie Moromete este numit de criticul N. Manolescu cel din urma taran pentru faptul ca, pana in ultima clipa, nu accepta ideea ca rostul lui in lume a fost gresit si ca taranul trebuie sa dispara. Este ilustrativ in acest sens, monologul adresat unui personaj imaginar, Baznae, in timp ce, pe ploaie, Moromete sapa un sant in jurul sirei de paie din gradina pentru ca apa sa se scurga, iar in alta parte a satului se pun la cale schimbari hotaratoare pentru destinul taranimii: Pana in clipa din urma omul e dator sa tina la rostul lui, chit ca rostul asta cine stie ce s-o alege de el![...] Ca tu vii si-mi spui ca suntem ultimii tarani de pe lume si ca trebuie sa disparem.... Si de ce crezi ca n-ai fi tu ultimul prost de pe lume si ca mai degraba tu ar trebui sa dispari, nu eu? .... [...] Macar, zise Moromete mai departe, eu tot am facut ceva, am crescut sase copii si i-am tinut pana in momentul de fata ca n-au vrut sal munceasca, ce sa le fac eu, toata viata le-am spus si i-am invatat dar pe tine sa te vedem daca esti in stare cel putin de-atat! O sa fii in stare? Nu sa-i imbraci si sa le dai de mancare, ca asta e lesne, de mancare ii dai si unei vite in grajd, dar ce le spui!? Ce-i inveti, fiindca unui copil chiar daca nu-i intra in cap cat e mic, cand se face mare si-aduce aminte.[...] Or sa-si stearga picioarele pe tine, ca n-ai stiut sa faci din ei oameni.... Monologul e semnificativ in ansamblul romanului. Atitudinea personajului este critica fata de noua societate, care se intemeiaza utopic, pe anularea unei clase sociale, taranimea, adica pe distrugerea unei civilizatii si a unui cod stravechi de comportament si intelepciune. Moromete se stinge incet, traindu-si ultimii ani din viata in singuratate si tacere. Mai avea slabiciunea de a umbla prin sat. Ultima oara este adus acasa cu roaba. Cazut la pat, el isi exprima crezul de viata cand ii spune medicului: Domnule... eu totdeauna am dus o viata independenta! Romanul se incheie 10 ani mai tarziu. Niculae a devenit inginer horticol si este casatorit cu o fata din sat, Marioara, fiica lui Adam Fantana, care ajunge si ea asistenta medicala. La inmormantarea tatalui, Niculae

afla de la Ilinca, sora lui, ca tatal se stinsese incet, fara afi suferit de vreo boala. In finalul romanului, tatal si fiul se impaca in visul baiatului. Ampla fresca a satului romanesc (din deceniile IV-VI) surprinde numeroase personaje reprezentative pentru diferite categorii sociale, tipuri umane sau teme infatisate si impune o tipologie noua. In centrul romanului sta familia Morometilor, iar axul ei este Ilie Moromete, personaj cu un destin simbolic pentru satul traditional. Personaj exponential, prototip al taranului patriarhal, al carui destin exprima moartea unei lumi, cel din urma taran reprezinta conceptia traditionala fata de pamant si familie. Criza satului arhaic se reflecta in constiinta acestui personaj confruntat, tragic, cu legile implacabile ale istoriei, cu timpul nerabdator. Drama paternitatii se grefeaza pe contextul social-istoric, care aduce scimbarea ordinii cunoscute a lumii. Banul este noua valoare care o inlocuieste pe cea traditionala, pamantul, si in acelasi timp impune un nou mod de viata. Personaj complex, are o serie de trasaturi (spirit contemplativ, sociabil si comunicativ, disimulat, inteligent si ironic, fin observator, cu harul de a povesti, un autoiluzionat), care-l individualizeaza intre personajele cartii si care-l fixeaza ca tip uman aparte: spiritul morometian. In plan personal, confruntarea tragica a individului cu istoria se concretizeaza in destramarea familiei la care tatal asista neputincios. Ura surorii sale, Guica se stinge doar in moarte, iar a sotiei Catrina se transforma in instrainare definitiva. Isi pierde feciorii pe rand, cei mari atrasi de himera orasului, iar cel mic, de visul de a studia, cu totii abdicand de la conditia de taran. Paraschiv, Nila si Achim, fiii din prima casatorie, sunt refractati la modul de existenta oferit de tatal lor. Ei reprezinta categoria taranilor dezradacinati. In acest sens, emblematica este scena intalnirii cu tatal lor de la Bucuresti (in volumul II), cand comportamentul lor ofera o imagine grotesca a vietii visate de la oras. Fiul cel mic este stapanit in copilarie de dorinta de a invata carte, iar incepand din adolescenta de ideea de a crea o noua religie a binelui si a raului, o noua dogma. In volumul II, discutiile dintre tata si fiu reprezinta 2 mentalitati diferite: mentalitatea traditionala si mentalitatea impusa, colectivista. Alte familii, din planurile secundare ale romanului, pun in evidenta diferite aspecte al societatii rurale: revolta taranului sarac Tugurlan, boala lui Botoghina, caracterul voluntar al fetei de chiabur, Polina, maritata din dragoste cu Birica cel sarac, optiunile politice diverse (Cocosila, Iocan, Aristide), lacomia lui Tudor Balosu, inceputul miscarii legionare (Victor Balosu). Limbajul prozei narative se remarca prin limpezimea, naturaletea si precizia stilului, oralitatea, lipsa podoabelor, imbinarea stilului direct si indirect, stilul indirect liber, textul si subtextul ironic. CONCLUZIE: Morometii este un roman al derularizarii satului. Criza ordinii sociale se reflecta in criza valorilor morale, in criza unei familii, in criza comunicarii. Din romanul unui destin, Morometii devine romanul unei colectivitati (satul) si al unei civilizatii sanctionate de istorie.