Sunteți pe pagina 1din 2

Caracterizare Iona

"Iona", subintitulata de Marin Sorescu "tragedie in patru tablouri", a fost publicata in


1968 in revista "Luceafarul" si face parte, alaturi de "Paracliserul" si "Matca", dintr-o trilogie
dramatica, intitulata sugestiv "Setea muntelui de sare".
Ca specie literara este o drama de idei, adica una filozofica pentru ca dezbate probleme
majore ale existentei. Desi autorul o numeste tragedie, piesa nu este o tragedie in sensul clasic, ci
este vorba de tragedia omenirii.
Tema piesei o constituie conditia omului modern, care traieste intr-o lume ce a pierdut
contactul cu divinitatea si se confrunta cu probleme ca instrainarea, singuratatea, incomunicarea,
libertatea.
Piesa este formata din patru tablouri. Spatiul este unul ireal, bizar, ciudat (plaja, marea,
burta pestilor)., iar timpul nu exista, intalnim atemporalitate.
In aceasta piesa nu vorbim de un conflict clasic deoarece accentul se pune pe trairile
personajului si nu pe faptele si intamplarile acestuia. Iona se lupta cu un rau general, cu viata,
destinul, moartea. Dramatismul monologului prin care conflictul devine vizibil este realizat prin
amestecul de fantezie si ironie. Lumea ca imagine a unui sir de burti, ca niste geamuri puse unul
langa altul genereaza spaima si nefericirea.
Personajul este construit, in dramaturgia postbelica, ca intruchipare a unei idei alegorice,
un simbol cuprinzator, nu o individualitate.Desi evita sa adopte una dintre numeroasele
interpretari date piesei , autorul marturiseste ca: Iona este omul in conditia lui umana, in fata
vietii si in fata mortii [...] omenirea intreaga e Iona.
Iona este personajul principal si eponim (care da numele operei) al dramei, pentru
conturarea caruia Marin Sorescu foloseste tehnica monologului adresat. Iona se dedubleaza pe
tot parcursul piesei, dialogand cu sine insusi pentru a pune in valoare numeroase idei privind
existenta si destinul uman, prin exprimarea propriilor reflectii, opinii sau conceptii. Insusi
dramaturgul precizeaza, in deschiderea piesei, aceasta modalitate artistica, mentionand: "Ca
orice om foarte singur, Iona vorbeste tare cu sine insusi, isi pune intrebari si raspunde, se
comporta ca si cand in scena ar fi doua personaje. Se dedubleaza si se strange, dupa cerintele
vietii sale interioare si trebuintele scenice."
Iona este un simplu pescar, iar statutul sau social are un rol simbolic in ceea ce priveste
comportamentul uman. El simbolizeaza figura sperantei eterne pana la ultimul sau gest pe care il
savarseste in acest sens. Actul de a pescui semnifica nevoia de cunoastere si autocunoastere.
Acesta este punctul esential care contureaza statutul psihologic si moral al personajului, Iona este
perscarul care traieste viata printr-o miscare neincetata din pantecele unui peste in altul, in
cautarea unui orizont de lumina, desi acesta se dovedeste in final a fi tot o lume inchisa,
nedefinita, incontrolabila si artificiala. Personajul este construit sa reprezinte, in maniera
alegorica, singuratatea conditiei umane.
Principala trasatura a protagonistului, care se dovedeste mai degraba o stare, este
singuratatea, personajul fiind construit sa reprezinte, in maniera alegorica, solitudinea conditiei
umane. De altfel, in ceea ce priveste tema acestei tragedii, Marin Sorescu insusi marturiseste in
volumul Insomnii : Au trecut trei ani de cand am scris tragedia. Totul mi se incurca in
memorie. Stiu numai ca am vrut sa scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur.
In piesa exista foarte multe secvente care ilustreaza singuratatea absoluta a
protagonistului si a fiintei umane, in general. Una dintre aceste secvente este aceea in care Iona

isi pierde ecoul. Astfel, eroul se striga, isi cheama dublul, pana raguseste, spre a constata ca e
inconjurat doar de pustietate, dar pustietatea macar ar trebui sa-i raspunda: ecoul... Disparitia
propriului ecou: Gata si cu ecoul meu.../ Nu mai e, s-a ispravit./ S-a dus si asta./ Semn rau. pare
a-i anula existenta.
Spaima protagonistului este cauzata de faptul ca omul constata sursa nefericirii sale,
dandu-si seama ca lumea este doar o serie de orizonturi-pantece de chit: nimic, decat un sir de
burti, ca niste geamuri puse unul langa altul.
O alta secventa care accentueaza sentimentul acut al singuratatii personajului este aceea
in care Iona scrie un bilet cu propriul sange, taindu-si o bucata de piele din podul palmei stangi.
Incearca sa trimita scrisoarea, intr-un gest disperat, asemeni naufragiatilor, punand-o intr-o
basica de peste, dar tot el este acela care o gaseste.
Taboul IV, in intregime, este ilustrativ pentru singuratatea protagonistului. Iona se afla
intr-o gura de grota, spartura ultimului peste spintecat. In fata lui este un spatiu nedefinit avand
ceva nisipos, murdar de alge, scoici. Ceva ca o plaja. Uimirea lui se produce in momentul in
care isi da seama ca orizontul pe care crede ca il vede din fata grotei nu este decat o serie de burti
de peste. Intelegerea se va produce abia in final, iar cuvantul magic, care marcheaza clipa
descoperirii propriei identitati a fost eu: Eu sunt Iona! .
Gestul final, al spintecarii burtii poate fi interpretat atat in maniera existentialista,
sinuciderea fiind singura modalitate de a evada din limitele existentei, cat si in maniera
simbolica, personajul gasind calea mantuirii, a iluminarii in sine.
Modalitatile de caracterizare utilizate in text sunt directe si indirecte. Caracterizarea
directa este realizata de autor prin intermediul indicatiilor scenice. Astfel, drama existentiala a
personajului este bine individualizata prin indicatiile autorului. Prin multitudinea trairilor, Iona
devine imaginea generica a omului modern. Sugestive in acest sens sunt notatiile din primul
tablou: explicativ, intelept, imperativ, uimit, vesel, curios, nehotarat, facandu-si curaj. Miscarile
sufletesti sunt surprinse cu o mare finete. Fiecare tablou surprinde eroul in calatoria sa ratata. Cu
cat se aproprie de esec, cu atat indicatiile scenice sunt mai semnificative: reconstituind, blazat,
speriat, certandu-se, imitand, mangaind, enervat, chibzuind, zambind cu calm dupa caderea
paravanului. De asemenea, Iona este caracterizat in mod direct la incepututl tabloului IV,
realizandu-i-se astfel portretul: O gur de grot, sprtura ultimului pete spintecat de Iona. n
fa, ceva nisipos, murdar de alge, scoici. Ceva ca o plaj. n dreapta o movil de pietroaie,
case, lemne. La nceput, scena e pustie. Linite. La gura grotei rsare barba lui Iona. Lung i
ascuit vezi barba schivnicilor de pe fresce. Barba flfie afar. Iona nc nu se vede. Barba
lui Iona care rasare la gura grotei lunga si ascutita este un indice de timp: a trecut o viata de cand
omul asteapta solutia iesirii din limitele existentei, a mantuirii, a iluminarii.
In text regasim si procedee moderne de caracterizare precum introspectia si monologul
interior.
In mod indirect, personajul se caracterizeaza prin fapte, ganduri, limbaj, iar valori
simbolice au numele si statutul sau social.
Eroul reprezinta, prin urmare, un simbol: el ii simbolizeaza pe toti oamenii aflati in
puterea destinului. De aici se naste sentimentul de singuratate, de instrainare existentiala, nevoia
de a vorbi cu dublul sau, dorinta de a vedea pe cineva trecand pe drum. Iona strabate un traseu
initiatic comun: drumul de la viata la moarte; aflat intr-o situatie-limita atunci cand este inghitit
de primul peste, va ajunge, in final, prizonier fara iesire.