1930

Riga Crypto şi lapona Enigel

de Ion Barbu
Ion Barbu este unul dintre poeţii români interbelici care au inovat
spectaculos la nivelul prozodic, formal şi la nivelul conţinutului poeziei.
Poemul ,, Riga Crypto şi lapona Enigel” de Ion Barbu este publicată iniţial în
1924, integrată apoi în ciclul ,,Uvedenrode” din volumul ,,Joc secund” (1930), face
parte din a doua etapă de creaţie barbiană, numită baladic-orientală, iar prin
problematică şi mijloace artistice, anunţă dezvoltarea ulterioară a poeziei lui Barbu.
,, Riga Crypto şi lapona Enigel” de Ion Barbu este subintitulată ,,Baladă”,
începe ca un cântec bătrânesc de nuntă, însă răstoarnă conceptul tradiţional,
realizându-se în viziunea modernă, ca un amplu poem de cunoaştere şi poem
alegoric, o poveste de iubire din lumea vegetală.
Modernismul este curentul literar manifestat cu predilecţie în perioada
interbelică ale cărui trăsături sunt teoretizate de Eugen Lovinescu şi promovate, în
special prin intermediul cenaclului şi al revistei ,,Zburătorul”.
Opera aparţine modernismului interbelic prin intelectualizarea emoţiei,
imaginar poetic inedit, ambiguitate, înnoiri prozodice, diversitatea metaforelor.
,,Riga Crypto şi lapona Enigel” este o artă poetică definită ca specie a genului
liric în care se evidenţiază un ansamblu de trăsături ce compun viziunea despre
lume şi viaţa a unui autor, menirea lui în univers şi despre misiunea artei sale, într-
un limbaj care-l particularizează.
TEMA poemului este iubirea ca modalitate de cunoştere a lumii. Poemul
este un „Luceafăr întors” şi ne prezintă drama cunoașterii și incompatibilității
dintre două lumi sau regnuri diferite: uman și vegetal, iar personajele (măștile eului
liric) au semnificație simbolică și sunt prezentate alegoric.
TITLUL baladei trimite cu gândul la marile poveşti de dragoste din literatura
universală, Romeo şi Julieta, Tristan şi Isolda. Titlul prezintă structural cei doi
protagoniști ai cuplului: RIGA CRYPTO aparţine regnului vegetal, este regele
ciupercilor, cel tăinuit, inimă ascunsă şi aspiră spre umezeală, umbră, întuneric.
LAPONA ENIGEL este ființa solară, umană feminină, superioară, venită din zonele
nordice şi aspiră spre lumină. Singura asemănare dintre cei doi este statutul
superior pe care îl ocupă fiecare în propria lume.
Viziunea despre lume a poetului matematician se reflectă în universul poetic
original care exprimă, într-un limbaj încifrat, o lume de esenţe contemplate de
spirit.
Poezia este alcătuită din două părţi(fiecare dintre ele prezentând câte o
nuntă: una consumată, împlinită, cadru al celeilalte nunţ, povestită, iniţiatică,
modificată în final prin căsătoria lui Crypto cu măsălariţa.) şi 27 de strofe, cele mai
multe catrene, dar există şi altele, de câte 5, 6, 7versuri. Formula compoziţională
este aceea a povestirii în ramă.
Prologul conturează în puţine imagini atmosfera de la finalul unei nunţi
trăite. Primele patru strofe constituie rama viitoarei poveşti şi reprezintă dialogul
menestrelului cu ,,nuntaşul fruntaş”. Menestrelul e îmbiat să cânte despre nunta
ratată dintre doi parteneri inegali reprezentanţi a două regnuri distincte, Enigel şi
Riga Crypto. Portretul menestrelului este fixat prin trei epitete: ,,trist”, ,,mai aburit
ca vinul vechi”, ,,mult îndărătnic”.
Partea a doua reprezintă povestea de iubire neîmplinită dintre Enigel şi Riga
Crypto care cuprinde mai multe tablouri poetice: portretul şi împărăţia Rigăi
Crypto, portretul, locurile natale şi oprirea din drum a laponei Enigel, întâlnirea
dintre cei doi, primele trei chemări ale Rigăi şi primele două refuzuri ale Laponei,
răspunsul Laponei şi refuzul categoric , încheierea întâlnirii dintre cei doi,
pedepsirea Rigăi în finalul baladei. Modurile de expunere sunt, în ordine:
descrierea, dialogul şi naraţiunea.
În expoziţiune, sunt prezentate în antiteză, portretele membrilor cuplului,
deosebirea dintre ei fiind elementul care va genera intriga. Riga Crypto este craiul
bureţilor căruia dragostea pentru Enigel îi este fatală, singura lor asemănare este
statutul superior în interiorul propriei lumi: el este rigă al plantelor superioare care
nu înfloresc, iar lapona îşi conduce turmele de reni spre sud, fiind stăpâna regnului
animal, în ipostază de fiinţă raţională. Spaţiul definitoriu al existenţei pentru
Crypto, este umezeala: ,,În pat de râu şi humă unsă”, în timp ce lapona vine ,,din
ţări de gheaţă urgisită”, spaţiul rece, ceea ce explică aspiraţia ei spre soare şi
lumină.
Membrii cuplului fac parte din regnuri diferite şi, de aceea, nu pot comunica
în plan real, întâlnirea lor se realizează în visul fetei, la fel ca în ,,Luceafărul” doar
că rolurile sunt inversate, riga este cel care rosteşte de trei ori, descântecul de
dragoste, de tot atâtea ori lapona îl respinge.
 În prima chemare- descântec, Crypto îşi îmbie aleasa cu ,,dulceaţă” şi cu
,,fragi”, elemente ale existenţei sale vegetative, dar care aici capătă conotaţii
erotice. Darul său este refuzat categoric de Enigel: ,,Eu mă duc să culeg/ Fragii
fragezi mai la vale”. Refuzul Laponei îl pune într-o situaţie dilematică, dar opţiunea
lui e fermă şi merge până la sacrificiu de sine, în a doua chemare ,, Enigel, Enigel/
Scade noaptea, ies lumine,/ Dacă pleci să culegi,/ Începi rogu-te, cu mine.” Lapona
refuză nuntirea dorită de Crypto ,,în somn fraged şi răcoare.”
Opoziţia ,,copt”-,,necopt” reluată în al treilea refuz prin antiteza soare-
umbră, pune în evidenţă incompatibilitatea lor. Soarele este simbolul existenţei
spirituale, pe care riga o refuză în favoarea existenţei instinctuale, vegetative.
Pentru a-şi continua drumul către soare şi cunoaştere, lapona refuză
descântecul rigăi deşi regretă şi plânge. Descântecul se întoarce în mod brutal
asupra celui care l-a rostit şi-l distruge. Făptura firavă este nimicită în propriul său
vis, cade victimă neputinţei şi îndrăznelii de a-şi depăşi limitele.
Finalul este trist. Riga Crypto se transformă într-o ciupercă otrăvitoare,
obligat să nuntească cu ipostaze degradante ale propriului regn: ,,Laurul Balaurul”
şi ,,măsălariţa mireasă”. Încercarea fiinţei inferioare de a-şi depăşi limitele este
pedepsită cu nebunia.
Trei mituri fundamentale de origine greacă sunt valorificate în opera
poetului: al soarelui (absolutul), al nunţii şi al oglinzii.
Motivele poetice sunt: atracţia spre soare a laponei, visul, sufletul-fântână.
Soarele este simbolul vieţii spirituale, a luminii sufleteşti, ce sugerează capacitatea
fiinţei superioare de aspirat către absolut. Sufletul- fântână asigură eternitatea
spiritului, nemurirea.
Limbajul expresiv se distinge prin antiteza dintre personajele poemului, prin
alegorie (metafore, personificare), repetiţii( vers-refren: “Rigă Crypto, rigă Crypto”;
“Enigel, Enigel”), simboluri: roată, fântână, inel.
Cuvinte ca: “beteli”, “funtă”, “ciupearcă”, “mânătarcă”, “iacă”, “să-i ţie” aduc
rezonanţe străvechi, de legendă.
Prozodia este modernă: versurile au măsură variabilă de la 5 la 9 silabe, rima
este o îmbinare savantă între rimă încrucişată, îmbrăţişată şi monorimă, iar strofele
sunt polimorfe, având între 4 şi 7 versuri.
Poemul ,,Riga Crypto şi lapona Enigel” impune o viziune modernă.
Interpretarea dată de însuşi Ion Barbu poemului, ,,un Luceafăr întors”, relevă
asemănarea cu problematica capodoperei lui Mihai Eminescu, dar poemul modern
este totuşi: ,,un Luceafăr cu roluri inversate şi într-un decor de o nebănuită
noutate”, cum remaecă Nicolae Manolescu.