Romantismul este o miscare literara aparuta in Anglia la inceputul secol ului al XIX-lea, de unde se raspandeste mai intai in Franta

si Germania, apoi in toata Europa. Aceasta miscare apare ca o reactie la strictetea regulilor clasic e, fiind prima forma de modernism in cultura universala. "Luceafarul" se incadreaza in curentul romantic fiind cea mai de seama creatie a lui Mihai Eminescu. Romantismul se desprinde in primul rand din tema sa: meditaia filozofica asupra conditiei geniului in raport cu lumea comuna. Un alt argument de incadra re a poemului in romantism este reprezentat de amestecul genurilor si speciilor literare, deoarece acest poem filozofic pe tema conditiei omului de geniu prezin ta atat elemente epice cat si elemente lirice si dramatice. Sursa de inspiratie folclorica este un alt argument al romantismului poe mului, astfel, punctul de plecare al poemului l-a constituit un basm romanesc cu les din Muntenia de calatorul german Richard Kunisch si cuprins intr-un memorial de calatorie. In perioada studiilor berlineze, Eminescu versifica acest basm in poemul "Fata in gradina de aur". De asemenea radacinile folclorice ale "Luceafa rului" trebuie cautate si in mitul Zburatorului. Forma sa desavarsita a aparut mai intai la Viena (aprilie 1883), in "Alm anahul Societatii Academice Social-Literare" intitulate "Romania juna". Ulterior , va fi reprodus la Iasi in revista "Convorbiri literare" (august 1883), iar in decembrie 1883 Titu Maiorescu publica poemul "Luceafarul" in prima si unica edit ie a poeziilor antume eminesciene, "Poezii". In prima varianta, Eminescu a pastrat firul narativ initial, cu exceptia finalului, pe care l-a modificat:astfel, zmeul i-a blestemat pe fata de imparat si pe Florin sa nu moara in acelasi timp si sa cunoasca suferinta despartirii s i a singuratatii in iubire. In a doua varianta, Mihai Eminescu a transformat povestea folclorica int r-o meditatie filozofica: fata de imparat este mentinuta ca eroina, dar isi dubl eaza identitatea (femeia ideala-femeia telurica), zmeul dispare ca personaj male fic si in locul lui este conceput Luceafarul(Hyperion), reflectand conditia geni ului in raport cu lumea comuna si neimplinirea sentimentului de dragoste intre d oua fiinte, apartinand unor lumi ireconciliabile. Poemul "Luceafarul" este structurat pe doua planuri, planul uman terestr u si universal cosmic si alcatuit din 4 tablouri. Maiestria artistica rezulta din felul in care poetul reuseste sa separe cele doua planuri, sau sa le interfereze cat si din constructia simetrica a poem ului, astfel: Partea I interfereaza cele doua planuri prin dialogul dintre fata de imp arat si luceafar si atentia cititorului alterneaza intre cele doua planuri. Fata de imparat se indragosteste de Luceafar si il invoca sa patrunda in casa si in gand pentru ai lumina viata. Invocarea are valoarea unui descantec stilizat pent ru ca se repeta si forta cuvantului il determina pe luceafar sa ia chip de om. I ntruchiparea acestuia este odata in chip de inger, un tanar voievod cu par de au r moale, cu fata stravezie si alba un mort frumos cu ochii vii, semn al inaparte nentei la omenesc. El se naste din mare si din cer, acesta o invita pe fata de i mparat in lumea lui nemuritoare si o va face stapana marilor. Fata il respinge: "eu sunt vie tu esti mort". A doua intrupare a luceafarului este demonica nascut din noapte si din soare, si aminteste de "Zburatorul" lui Ion Eliade Radulescu. Si de data aceasta el ii propune feti sa-l urmeze in lumea lui, unde va straluci mai mandra decat stelele cerului. Fata il respinge ii cere sa devina el muritor . Acesta se hotaraste sa se nasca din pacat si sa se dezlege de nemurire. Dispa re pentru a obtine dezlegarea de nemurire. Partea a II-a apartine planului uman terestru si prezinta dragostea pama nteana dintre fata de imparat care se individualizeaza de aceasta data prin nume le de Catalina si Catalin, copil din flori si de pripas, pajul din casa. Nu inta mplator barbatul si femeia poarta acelasi nume ci pentru ca sunt exponentii indi viduali ai aceleiasi spete omenesti. Pajul care duce trena fetei suplineste vitr egia conditiei sociale prin indrazneala si prin impetuozitatea declaratiei de iu bire fata de Catalina. Tanarul care traieste sub semnul "norocului", incearca o forma de seductie asupra fetei de imparat. Catalina isi da seama ca dragostea ei

pentru Luceafar este echivalenta "cu un dor de moarte", caci omul nu poate atin ge eternitatea decand parasind lumea fiintei. Catalin ii explica fetei ritualul iuirii si opune ideea de fericire pamanteana celei ideale, pe care ea nu si-o va implini niciodata. Totusi Catalina isi exprima regretul pentru dragostea ei ini tiala, care ramane o proiectie nostalgica, ea recunoaste ca va fi totdeauna desp artita de spatiul astral in care locuieste Luceafarul: "In veci il voi iubi si-n veci/ Va ramane departe". A treia parte infatiseaza zborul Luceafarului si dialogul sau cu Demiurg ul. In raport cu Demiurgul, esenta imuabila, Hyperion este o forma individualiza ta a absolutului, deci un fragment de materie eterna. Dorinta lui Hyperion de a fi dezlegat de nemurire reprezinta deci, vointa lui de a primi o alta structura, marcata de vitalitate si compatibila cu ideea dragostei omenesti. Dialogul lor se transforma intr-o controversa, in finalul careia Hyperion va fi refuzat. Pent ru "o ora de iubire", el accepta sa plateasca orice "pret". Demiurgul apreciaza aceasta cerere care este imposibil de indeplinit, pentru ca materia universala n u-si poate nega conditia primara de existenta. Ca sa-l consoleze pentru refuzul de a-l transforma intr-un muritor, tatal ceresc ii ofera lui Hyperion compensati i: intelepciunea cosmica, inzestrarea glasului fetei iubite cu insusiri orfice, datorita carora vocea ei divina sa se poata auzi pana in varful muntilor si in i nsulele marilor, puterea universala, prin intermediul carora sa stapaneasca intr eg Pamantul si popoarele care vietuiesc si se succed pe suprafata lui. Faptura d ivina a toate cunoscatoare stie ce se petrece deopotriva, in cer si pe Pamant. I ntuind necredinta fetei, acesta il indeamna pe Hyperion sa se intoarca spre "pamantul ratacitor" si sa se convin ga de infidelitatea Catalinei. In partea a patra, Luceafarul surprinde idila pamanteasca dintre Catalin si Catalina. Imbratisarea tinerilor semnifica aspiratia catre fericirea perechi i pamantene, pecetluind conditia lor ontologica asemanatoare. Hyperion traieste o drama atat din punctul de vedere al cunoasterii, cat si afectiv. Vazand iubire a tinerilor, el devine constient de conditia sa eterna, care este ireversibila. Catalina ii adreseaza chemarea obisnuita dar nu-i mai cere sa-i lumineze "viata" , ci "norocul". Luceafarul refuza cerinta fetei, pe care o numeste "chip de lut" , amintindu-i in sens crestin de pamantul din care s-a nascut si in care va fi i ngropata dupa moarte. Geniul constata cu durere ca viata cotidiana a omului urme aza o miscare circulara, orientata spre accidental si intamplator: "Traind in ce rcul vostru stramt/ Norocul va petrece,/ Ci eu in lumea ma ma simt/ Nemuritor si rece." Pentru ilustrarea conditiei geniului, poemul Luceafarul armonizeaza teme si motive romantice, atitudini romantice, elemente de imaginar poetic si proced ee artistice cultivate de scriitor, simboluri ale eternitatii/mortii si ale temp oralitatii/vietii.