Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creangă

-Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului studiat într-un curent
cultural/literar.
-Prezentarea modului în care tema se reflectă în textul narativ studiat, prin comentarea a
doua secvențe narative semnificative.
-Analiza, la alegere, a doua elemente de compoziție și de limbaj, semnificative pentru textul
narativ studiat, din seria: acțiune, conflict, perspectivă narativă, relații temporale și
spațiale.

Introducere
Basmul ”Povestea lui Harap-Alb” a aparut în anul 1877 în revista “Convorbiri
literare” și este cel mai cunoscut basm al lui Ion Creangă. Totodată, opera lui Creangă
este considerată de Garabet Ibrăileanu “o adevarată epopee a poporului român”. Povestea
urmărește drumul inițiatic al protagonistului și dificultățile inerente acestuia.

Pornind de la modelul basmului folcloric, caracterizat de stereotipie, autorul

reactualizează teme de circulație universală, dar le organizează conform propriei viziuni
(fuziunea dintre real și fabulos), într-un text narativ mai complex decât la basmele
populare.

-Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului studiat într-un curent
cultural/literar:

„Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult de o valoare artistică deosebită, despre care
putem spune că urmăreşte şablonul clasic al basmului popular, prin tematica generală
abordată, aceea a luptei dintre bine şi rău (avem, aşadar, un protagonist şi un antagonist),
finaliztă cu supremaţia binelui.

Trăsătura cea mai relevantă, care incadrează acest basm al lui lon Creangă în
această specie literară, o reprezintă structura, care este marcată prin formule tipice de
început(„amu cică era odată într-o țară...”), mediane („căci cuvântul din poveste inainte
mult mai este”) şi de final („și a ținut veselia ani întregi și acum încă mai ține”), care
apropie opera marelui povestitor de basmul popular, deşi în multe privinţe se deosebeşte
de acesta, prin inovaţiile aduse de către autor, între care amintim neasumarea veridicităţii
faptelor narate la începutul operei, precum şi mulţimea de proverbe şi zicători utilizate.

A. O altă trăsătură specifică basmului, pe care o identificăm în „Povestea lui

Harap-Alb", este motivul călătoriei (iniţiatică în acest caz) cu scop reparatoriu, pe care
eroul este obligat să o săvârşească atunci când apare elementul perturbator (scrisoarea
Împăratului Verde), care strică echilibrul iniţial, starea de bine, pe care, în final, trebuie să
o reinstituie protagonistul.

B. O altă trăsătură a basmului este apariția numerelor cifrelor magice. În „Povestea

lui Harap-Alb” cifra magică este 3 si multiplii de 3: la curtea Craiului sunt 3 frați; sunt 3
surori la curtea lui Verde Împărat; calul vine să mănânce jăratec de 3 ori; Spânul îl
supune pe Harap-Alb la 3 probe.

-Prezentarea modului în care tema se reflectă în textul narativ studiat, prin comentarea a doua
secvențe narative semnificative.

Tema romanului o constituie, pe lângă lupta dintre bine și rău, întâlnită în toate
basmele populare sau culte, inițierea și maturizarea fiului de Crai, formarea tânărului prin
diferite probe care au scopul de a-l pregăti să ajungă împărat. În text fiind prezent motivul
probelor.

O prima scenă semnificativă în acest sens este scenă coborârii în fântână a

mezinului, acest lucru este posibil datorită naivității lui. Antagonistul, Spânul, îl închide
pe tânăr în fântână și îi cere, pentru a-l lasă în viață, să facă schimb de identitate, să
devină robul lui și să jure „pe ascuțișul paloșului” că-i va deveni slugă „până când va
muri și iar va învia”. Acoperirea fântânii de către Spân sugerează o moarte simbolică la
care este supus fiul de Crai, încheierea unei etape a vieții lui din care va apărea un om
care va lupta pentru a-și câștiga identitatea. Această coborâre, pentru fiul de Crai
reprezintă începutul sclaviei în slujba Spânului. Astfel personajul intră în fântână că un
naiv fecior de crai și iese Harap-Alb, rob al Spânului, care joacă rolul inițiatorului.

O a două scenă reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume în basm este
cea din finalul basmului atunci când Harap-Alb se întoarce cu fata Împăratului Roș, iar ea
dezvăluie adevărată identitate a lui Harap-Alb. Atunci, Spânul îi taie capul băiatului, iar
calul lui îl aruncă în înaltul cerului, după care fata îl reînvie pe Harap-Alb cu smicele de
măr dulce, apă vie și apă moartă. Odată cu moartea acestuia, el se eliberează de
promisiunea făcută Spânului și devine astfel liber. Momentul decapitării lui Harap-Alb
are o semnificație aparte, sugerând încheierea procesului de inițiere și întoarcerea la
adevărată lui identitate fără a-și încalcă jurământul.

-Analiza, la alegere, a doua elemente de compoziție și de limbaj, semnificative pentru textul

narativ studiat, din seria: acțiune, conflict, perspectivă narativă, relații temporale și spațiale.
Simetria incipit – final se realizează prin clișee compoziționale/ formule tipice,
convenții care marchează intrarea și ieșirea din fabulos. Fuziunea dintre real și fabulos se
realizează de la început, deoarece naratorul inovează formula inițială, punând povestea pe
seama spuselor altcuiva: ”Amu cică era odată”, adică se spune, fără însă a nega ca în
basmul popular (”A fos odată ca niciodată”). Formula finală include o comparație între
cele două lumi – a fabulosului și a realului.
Precizate în incipit, reperele temporale și spațiale sunt vagi, nedeterminate: ”Amu
cică era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori”. Acțiunea începe la ”o margine a
pământului” și continuă la cealaltă margine.

Acțiunea se desfășoară linear, cronologic, prin înlănțuirea secvențelor narative și

respectă modelul structural stereotip și ciclic al basmului: o situație inițială de echilibru
(expozițiunea), tulburarea echilibrului (intriga), parcurgerea unui drum cu trecerea
probelor (desfășurarea acțiunii), acțiunea reparatorie (punctul culminant), refacerea
echilibrului și răsplătirea eroului (deznodământul).

Concluzie

În concluzie, prin Harap-Alb, autorul evidențiază destinul unui personaj care, deși
nu are puteri supranaturale (cum se întămplă, de regulă, cu protagonistul din literatura
populară), izbutește să parcurgă drumul inițiatic. El devine împărat ,,iubit”, ,,slăvit”
și ,,puternic”, împlinind, astfel, profețiile Sfintei Duminici.