Moara cu noroc

Ioan Slavici

Date despre viața și opera autorului

Perioada marilor clasici, careia ii apartine Ioan Slavici, alaturi de Ion Creanga, Mihai Eminescu
si I.L. Caragiale, este una definitorie in evolutia literaturii romane, prin modelele literare propuse
generatiilor urmatoare.
Slavici este fondatorul „realismului poporal“ la noi (N. Iorga), curent care îşi propunea zugrăvirea
veridică a vieţii poporului, prin surprinderea şi reliefarea trăsăturilor specific naţionale, proprii spiritului
şi sensibilităţii româneşti. Scriitorul este recunoscut în literatura română pentru nuvele sale ce construiesc
universuri credibile, ce ating problematica socială a secolului al XIX-lea, oferind o imagine obiectivă
asupra universului existential al satului si al târgului de provincie.

Contextul operei
Opera de maturitate a scriitorului, Moara cu noroc, a fost publicată în volumul Novele din
popor, în anul 1881 și atrage atenția prin echilibrul desăvârșit al construcției subiectului, prin atenția
meticuloasă cu care Slavici redă evoluția interioară a personajelor sale.

Geneza
Ținând cont de indicațiile lui Titu Maiorescu, Slavici studiază cu atenție mediul social al
meșteșugarilor și conturează un personaj autentic, cu frământări lăuntrice, cu trăsături umane
complexe, calităţi şi defecte, cu acel amestec de bine şi rău, ce se află la oamenii adevăraţi, după
cum observă George Călinescu.

Încadrarea într-o perioada ideologică

Opera lui Ioan Slavici face parte din perioada antebelica, respectând direcțiile impuse de
junimiști și promovate cu ajutorul revistei Convorbiri literare condusă de Titu Maiorescu.

Încadrarea într-un curent literar

Realismul este un curent literar şi artistic apărut în Franţa către mijlocul secolului al XIX-lea ca
reacţie împotriva clasicismului şi romantismului. Aspectele definitorii ale acestui curent sunt:
reprezentarea veridică a realității și a societății contemporane, refuzul idealizării, obiectivitatea,
stilul impersonal și sobru, înfățișarea individului ca produs al societății din care face parte,
prezentarea personajelor tipice, utilizarea tehnicilor de analiza psihologica.
Dimensiunea realistă a nuvelei se evidențiază la nivelul intenționalității actului artistic a
scriitorului de a realiza o literatură bazata pe reinterpretarea conceptul de “mimesis”.
 Universul ficțional creat de Slavici aduce în fața cititorilor imaginea societății tradiționale din
Transilvania, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, perioada caracterizata de patrunderea relatiilor
capitaliste in lumea satului.
Personajele realiste sunt puse în situații limită, se află sub impactul unor probleme de conștiință
și devin robii propriilor vicii. Ghiță se transformă dintr-un om atent, răbdător, tandru, jovial,
extrovertit, intr-un om taciturn, agitat, agresiv, care inspiră teamă și care se izolează în frământările
lui.

Coordonate spatiale si temporale

Acțiunea se desfășoară pe parcursul unui an între două repere temporale cu valoare
religioasă: de la Sfântul Gheorghe la Paștele din anul următor, când apa și focul vor purifica
locul. Reperele temporale cu valoare religiosă susțin caracterul educativ, moralizator al textului.
Spațiul acțiunii este bine precizat, în spiritul realismului, trimițând la spațiul câmpiei arădene
(Ineu, Fundureni, Oradea Mare, Arad). Cârciuma este așezată la răscruce de drumuri, izolată.
Descrierea inițială a locurilor („culmea dealului pleșuv”, „locuri rele”, „cinci cruci stau înaintea
morii”) anticipează deznodământul tragic. Numeroasele repere spatiale creeaza o puternica iluzie
de veridicitate.

Perspectiva narativa
O altă trăsătură a realismului stă în obiectivitatea perspectivei narative, întâmplările de la
Moara cu noroc sunt redate la persoana a III-a de către un narator heterodiegetic detașat,
omniscient și omniprezent. Prezentarea istoriei lui Ghiță se face dindărăt, naratorul știe mai multe
despre personajele sale, comportându-se ca un Demiurg. Focalizarea este preponderent externă,
sunt urmărite evenimentele ce tulbură viața protagonistului, dar și internă, prin descrierea
zbuciumului sufletesc. Vocea obiectivă a autorului este dublată înțelepciunea bătrânei, vocea
destinului.

Încadrarea într-un gen literar

Moara cu noroc aparține genului epic, ce cuprinde totalitatea operelor literare, în proză, în care
autorul își transmite în mod indirect gândurile ideile și sentimentele cu ajutorul personajelor, acțiunii
și a naratorului.
Acțiunea este cronologica, respecta momentele subiectului și implică un număr limitat de
personaje (Ghiță, Ana, Bătrâna, Lică, Pintea). Întâlnim îmbinarea tuturor modurilor de expunere:
narațiunea, descrierea, dialogul, monologul.

Modurile de expunere
Modurile de expunere îndeplinesc o serie de funcţii epice în discursul narativ. Descrierea
iniţială are, pe lângă rolul obişnuit de fixare a coordonatelor spaţiale şi temporale, funcţie
simbolică şi de anticipare. Naraţiunea obiectivă, de persoana a III-a, îşi realizează funcţia de
reprezentare a realităţii prin absenţa mărcilor subiectivităţii, prin impresia de stil cenuşiu. Dialogul
contribuie la caracterizarea indirectă a personajelor, susţine veridicitatea relaţiilor dintre ele.
Ioan Slavici este un adevărat maestru în construirea dialogurilor şi monologurilor interioare, prin
care sondează sufletul omenesc, analizează reacţiile, trăirile interioare şi gândurile personajelor.

Încadrarea într-o specie literara

Nuvela constituie o narațiune epica în proză, ce are unui singur fir narativ, cu un conflict
concentrat, trăit de personajul principal. Subiectul este unul concis, construit într-o manieră
obiectivă, ce prezinta dorința lui Ghiță de a-si schimba statutul social si material. Această specie
literară este considerată de critici o antecameră a romanului ce prezintă acțiuni verosimile, cu o
intrigă bine definită, susținută de eroi puternici ce traversează momente tensionate, dezvoltate
gradual.
Fiind o nuvelă psihologică, tensiunea exterioară a evenimentelor este mereu oglindită în
frământările lăuntrice ale actantului, cel care trăiește un conflict interior, moral, aflându-se într-un
proces de transformare sufletească. Analiza se realizează prin tehnica de investigație interioară:
monolog interior, scene dialogate, tensionate, dar și prin etica și surprinderea gesticii și mimicii
personajelor. Se urmărește distrugerea echilibrului interior, dar și destrămarea familiei.

Tema
Tema centrală a operei este una de factura realist-psihologica, ce prezintă consecințele nefaste
ale dorinței de îmbogățire. In plan secund se dezolta tema dezumanizarii personajului principal,
Ghita, care se instraineaza de familia sa, pierzandu-si calitatea de om cinstit. In relatie cu acestea, se
disting si supra-tema romantica a destinului, tema familiei si cea a fascinatiei raului.
Viziunea asupra lumii este una moralizatoare, exprimată de bătrână: individul trebuie să își
fundamenteze existența pe bazele solide ale unei morale sănătoase ce are în centru conceptele de
dreaptă măsură, echilibru și împăcare cu propria condiție.

Motive si simboluri
Se remarca prezenta simbolurilor si motivelor literare aflate în strânsă legătură cu tematica
nuvelei: hanul (simbol al pierzaniei), moara (locul măcinării sufletești, lupta cu iluziile, un joc
donquijotesc), coliba natală (simbol al liniștii patriarhale), drumul (o transpunere a destinului
protagonistului), răscrucea de drumuri (loc al alegerii), râul (simbolul curgerii timpului
ireversibil), copacul (element al destinului) , biciul (motivul puterii brutale), motivul lui Mefisto
(demonul lui Faust, unealta destinului, întruchipat în Lică Sămădăul), cele cinci cruci (trei de lemn,
pentru cele trei personaje care scapă de moarte și trei de piatră, grele, precum sufletele
condamnaților, Ghiță și Ana), porcul (simbolul lăcomiei, voracității, al egoismului, ignoranței,
Heraclit susținea porcul își caută plăcerea în noroi și gunoi).

Titlul
Titlul este un element paratextual ce ne introduce în universul epic propus de Ioan Slavici,
reprezentând toposul literar ce desemnează un han aflat la răscruce de drumuri în pustietate.
 Locația, o fosta moară, devine simbol al personajului si antifraza a textului propriu-zis, fiind
în esență aducătoare de ghinion. Titlul ilustreaza ironia autorului față de destinul personajului
principal, Ghiță, care parcurge toate etapele degradării morale, aflându-se ”la răscrucea tuturor
primejdiilor” (Nicolae Manolescu).
Substantivul moară capătă o semnificație ascunsă. In locul morii care macină bucatele, oferind
cele necesare traiului îndestulat, se află de fapt o cârciumă. Moara cea veche a căzut în paragină,
semn ca nu mai este de folos într-o lume centrată pe alte valori iluzorii. Dacă moara macină bucatele,
cârciuma, loc al pierzaniei, macină destinele umane.

Structura
Compozițional, nuvela este caracterizată de simetrie, începe și se termină cu vorbele pline de
înțelepciune ale bătrânei. Episoadele sunt înșiruite cronologic, împărțite în 17 capitole, încadrate de
un prolog și un epilog. De asemenea , elementele care reflecta circularitatea structurii narative
sunt indici spaţiali care confirmă perspectiva "vision par derriere”. Cele 5 cruci care sunt
menţionate în incipit reapar în final , fiind locul unde bătrâna îi plânge pe cei dispăruţi, iar stejarul
uscat ,element al pauzei descriptive care clarifică la început deixisul spaţial ,este cel de care se
izbeşte Lică , în gestul lui sinucigaş din deznodământ.

Finalul
Deznodământul are valoare de epilog deoarece, în mod simetric este adusă din nou în central
narațiunii soacra lui Ghiță-ipostază a celui de-al treilea personaj omniprezent în proza lui Slavici
(Dumitru Popovici), care vede și judecă actele eroilor aflați în prim-planul acțiunii. Aceasta privește
alături de copiii rămași orfani rămășițele hanului incendiat, punând pe seama destinului se vede c-au
lăsat ferestrele deschise. Focul aduce purificarea spațiului, iar imaginea oaselor albe, a urmelor fizice
a celor două existențe întunecate, îi aduc bătrânei resemnarea Așa le-a fost dat! .

Conflicte
Identificăm, în nuvelă, atât conflicte exterioare, cât și conflicte interioare, aflându-se într-o
relație de interdependență.
Cel exterior prezinta incercarea lui Ghita de a-si depasi statutul social si conditia sa initiala.
Insa, pentru acestea, se confrunta cu Lica Samadaul, venit din lumea crimelor si a talhariilor.
Conflictul exterior al celor doi il genereaza si pe cel psihologic, ce ia nastere in sufletul
protagonistului. Ghita este sfasiat de doua dorinte contradictorii: pe de o parte doreste sa ramana
cinstit,alaturi de familie, dar pe de alta parte isi doreste sa se imbogateasca alaturi de Lica.

Scene reprezentative
O prima secventa reprezentativa pentru tema nuvelei, consecintele nefaste ale dorintei de
imbogatire, este dialogul de la începutul nuvelei dintre bătrâna soacră și Ghită. Astfel, nemulțumit de
condiția socială de cizmar, Ghiță își convinge familia să ia în arendă pentru „trei ani" cârciuma de la
„Moara cu Noroc", aflată la încrucişarea unor drumuri importante de negot. Bătrâna, reprezentanta a
intelepciunii populare, il avertizează că „Omul să fie multumit cu sărăcia sa, caci daca-i vorba, nu
bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit". Aceasta simte că dorinta de imbogatire si lacomia
ginerelui nu vor duce nicăieri decât la moarte, anticipând finalul nuvelei. Vorbele sale denotă o
înțelegere superioară a vieții, o atitudine de neclintit în fața principiilor morale, dar și în fața
destinului. De asemenea, se evidențiază conflictul dintre generații, deoarece soacra refuză
schimbarea, in timp ce Ghița este dornic să imbrățişeze modernitatea, care pătrundea în lumea satului
din acea perioadă.

O altă secvență semnificativă pentru a ilustra ideea dezumanizarii personajului de catre patima
banilor, este scena uciderii Anei. Ghiță ajunge pe ultima treaptă a degradării morale in momentul in
care, preocupat numai de bani si orbit de furie, este dispus să facă orice pentru a se răzbuna pe Lică
Astfel, isi arunca propria soție in brațele acestuia („Fa cu ea ce vrei!"), folosind-o ca momeală până
cănd el merge la Ineu să-l cheme pe Pintea. Dezgustată de laşitatea lui, Ana i se dăruiește lui Lică,
deoarece, in ciuda crimelor comise, „Lică e om, pe când Ghiță nu e decât muiere imbrăcată în haine
bărbătești". Dandu-și seama că soția l-a înselat, Ghiță o omoară pe Ana, femeia tanără și frumoasă pe
care altădată acesta o acoperea cu blândeţe în timpul somnului.

Limbajul
La nivel stilistic, „Ioan Slavici introduce oralitatea populară în scrierile sale înaintea lui
Creangă” (Tudor Vianu), însă lui Slavici îi lipsesc verva și jovialitatea scriitorului humuleștean,
oralitatea fiind folosită ca instrument de reprezentare veridică a mediului rural.

Concluzie
In concluzie, Moara cu noroc este o nuvelă realist psihologică, ce prezintă adâncimea fondului
sufletesc al omului din popor într-o manieră complexă.