Caracterizarea lui Ghita

Ipoteza
Opera literara Moara cu noroc este scrisa de Ioan Slavici si
publicata in volumul Novele din popor in anul 1881 si are ca personaj
principal pe Ghita, un personaj complex ale carui trasaturi sunt bine
evidentiate pe parcursul intregului subiect, atat prin intermediul
caracterizarii in mod direct cat si prin portretul moral al personajului.
Tipologizare
Ca personaj principal in nuvela, Ghita se inscrie in categoria
personajelor realiste, nuvela lui Slavici fiind prin tematica, o nuvela
realista. Ca personaj realist el ilustreaza un erou tipic intr-o situatie
tipica, reprezentand tipul carciumarului dominat de lacomia pentru bani,
trasatura definitorie care va marca profund evolutia acestui personaj.
Este un personaj rotund, complex, reprezentand totodata tipul
taranului naiv, dar dornic de mai bine, aspiratie ce devine obsesiva si
ce il va distruge psihic si emotional, evidentiindu-se astfel consecintele
distrugatoare pe care le are setea de avere asupra omului.
Personajul principal al carui statut social si moral se schimba pe
parcursul nuvelei, se abate de la norma morala enuntata la inceputul
nuvele omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, bogatia
si linistea colibei tale te face fericit, la inceputul operei aparand in
ipostaza de cizmar cinstit, dar sarac, dornic de a se imbogati. Ca urmare
devine hangiu, la inceput el este apreciat datorita onestitatii, dar este
dominat de obsesia banului in continuare. Se transforma astfel
caracterial in tipul parvenitului, omul care decate atat spiritual cat si
sufleteste, nuvela urmarind degradarea morla ain toate etapele. Ultima
ipostaza a decaderii il infatiseaza ca sot ucigas al propriei sotii, dominat
de frica, de obsesia pentru bani, fiind exploatat moral de Lica.
Moduri de caracterizare
Ghita este caracterizat in mod direct de catre narator, iar
autocaracterizarea si opiniile celorlalte personaje subliniaza atat
trasatura dominanta a personajului dorinta de castig, cat si alte
trasaturi. In mod indirect, portretul moral al personajului se evidentiaza
tot mai bine pe parcursul nuvelei, totodata faptele si vorbele acestuia
evidentiind din nou trasatura lui principala. Portretul lui fizic nu este
evidentiat, accentul cazand pe cel moral.

Caracterizarea directa
Prin caracterizarea in mod direct, trasaturile personajului sunt in
primul rand, evidentiate de narator, prin intermediul caruia sunt
evidentiate cele doua ipostaze ale personajului: cea a taranului muncitor
si iubitor al familiei sale (un om harnic si sarguitor, era mereu asezat si
pus pe ganduri, se bucura cand o vedea pe dansa vesela) si cea a
omului dominat de bani si de avere, evidentiindu-se schimbarile prin
care acesta trece din momentul in care acesta gusta averea ce il va
transofmra in alt om (acum el se facuse de tot ursuz, se aprindea
pentru orice lucr de nimic, nu mai zambea ca inainte, ci radea cu hohot
incat iti venea sa te sperii de el, cand mai se harjonea cateodata cu
dansa isi pierdea lesne cumpatul si lasa urma vinete pe brate). De
asemenea, cele doua ipostaze ale personajului sunt evidentiate si prin
afirmatiile celorlalte personaje, in special prin opiniile Anei care, ca sotie,
observa cel mai bine schimbarile prin care sotul acesteia trece, fiind
victima schimbarilor lui. La inceput, Ana era loiala lui Ghita si avea
deplina incredere in el si in deciziile lui (Ghita este un om drept si bland
la fir, dar e un om cuminte si nu voieste nici sa auda, nici sa vada, nici
sa stie nimic, nu voieste sa atate mania oamenilor rai), insa odata cu
transformarea sotului ei, ea isi schimba atitudinea fata de situatie,
vazandu-si linistea familiei amenintata de Ghita (Esti un om netrebnic
si grozav; trebuie sa te fi tialosit tu in tine, pentru ca sa imi spui ceea ce
nu crezi nici tu insuti, zise ea si se indeparta fara zgomot. Tu esti acela
care pleaca inaintea lui ca o sluga, iar nu eu Ghita!). Vorbele Anei
demonstreaza in final dezamagirea acestea fata de sotul sau, fata de
care nu mai avea respect sau admiratie, din contra, il considera las si
nedemn (Tu esti om Lica, iara Ghita nu e decat o muiere imbracata in
haine barbatesti, ba chiar mai rau de atat.).
Totodata, vorbele exprimate in mod direct de Lica Samadaul, ce
intentiona in permanenta sa atraga pe Ghita de partea banilor, incercand
mereu sa-i hraneasca orgoliul prezinta cateva trasaturi ale cizmarului
(Tu esti om Ghita, om cu multa ura in sufletul tau, si esti om cu minte:
daca te-as avea tovaras pe tine as rade si de dracul si de muma-sa, ma
simt chiar eu mai vrednic cand ma stiu alaturea de un om ca tine). lica
alimenteaza in permanenta mandria lui Ghita, atrangandu-l in cursa lui
bine planificata a afacerilor necurate.

Autocaracterizare
Propriile afirmatii ale lui Ghita intr-un monolog interior
evidentiaza in acelasi timp slabiciunile lui, dar si un mijloc de
autoaparare prin victimizare (Ei! Ce sa-mi fac?Asa m-a lasat
Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa
mea? Nici cocosatul nu e insasi vinovat ca are cocoasa in spinare.)
Slabiciunea pentru bani este punctata si de narator ce
surprinde reactia lui Ghita la zarirea banilor, acesta fiind foarte insistent
asupra evidentierii placerii de a avea multi bani.
Caracterizarea directa a personajului surprinde astfel opiniile
personajelor despre Ghita, interventiile naratorului asupra caracterului
lui Ghita si autocaracterizarea acestuia ce apare in pozitia de victima a
propriei minti si constinte.
Caracterizarea indirecta
Caracterizarea in mod indirect este realizata prin faptele
personajului, aspiratia obsesiva la avere si bani, ce se va transforma in
patima, conflictul interior si exterior cu celelalte personaje si relatia cu
ele.
Ghita se abate de la norma morala enuntata la inceputul operei,
fapt ce are sa conduca la un final tragic, nefericit. Personajul considera
ca saracia echivaleaza cu lipsa demnitatii asa ca alege sa se mute la
Moara cu noroc impreuna cu familia sa, in cautarea unei vieti mai bune,
mai bogate. Cizmarul ajunge din pacate dupa scurt timp dupa mutare,
rob al patimilor banilor, sacrificandu-si familia si linistea in favoarea
averii, fiind in permanenta influentat de Lica Samadaul, stapanul
locurilor care fiind un bun cunoscator al psihologiei umane, exploateaza
slabiciunile lui Ghita, transformandu-l intr-un om diferit fata de cel care
era cand a ajuns la moara.
Odata ce afacerea la Moara incepe sa dea roade, Ghita gusta din
satisfactia castigului, moment in care apare si Samadaul, prima intalnire
a acestora reprezentand un schimb de replici aspre, Ghita incercand sa se
impuna personajului ce-i era superior. Apare dorinta de egalitate a lui
Ghita fata de Lica (Oamenii ca mine sunt slugi priejdioase, dar prieteni
nepretuiti) , fapt prin care probabil Lica devine un model al lui Ghita,
demn de urmat, insa nu doreste sa i se supuna acestuia, dar nu are de
ales.

Lica si Ghita sunt prezentati in opozitie in ipostazele stapanului si

supusului invins de autoritatea stapanului, neavand posibilitatea de a se
impune, fiind amenintat de Samadau, stapan al locurilor din zona Morii
cu noroc (Ori imi vei face pe plac, ori imi fac rand de alt om la moara
cu noroc).
Actiunile, gesturile si atitudinea lui Ghita scot la iveala
incertitudinea si nesiguranta care-l domina, teama si suspiciunea
instalate definitiv in sufletul lui. Desi Ghita incearca sa isi asigure cateva
masuri de protectie in momentul in care devine oficial aliatul lui Lica,
probabil doar din dorinta subconstienta de siguranta, frica si smeneria
fortat de Samadau nu dispare.
Ghita devine constient in legatura cu faptul ca Samadaul ii
controleaza existenta, suferind o drama psihologica, unde se dezvolta
conflictul interior al personajului intre omul bun care era, omul ec a
devenit, dorinta de impunere si dragostea pentru bani. Faptele lui Lica
reflecta slabiciunile lui Ghita, si acesta, desi era cu sufletul incarcate
refuza sa il tradeze pe Lica datorita amenintarilor lui, astfel nu-l denunta
si lasandu-i pe oamenii lui sa fie arestati pentru afacerile lui Lica.
Totodata personajul principal refuza sa dea amanunte despre afacerile lui
Lica si se indeparteaza de familia sa in favoarea lui Lica si a afacerilor lui.
Ghita isi face reprosuri si are remuscari sincere si dureroase, manifestate
prin autocaracterizari. Acesta isi cere iertare in fata Anei, probabil pentru
nevoie disperata de sprijin, insa in interiorul sau totul se destrama
(Iarta-ma Ano, iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat oi
trai pe fata pamantului). Drama emotionala prin care trece Ghita este
alimentat in acelasi timp si de frica de Samadau, Ghita fiind constient de
ce ar putea pati in cazul in care nu i s-ar supune acestuia, dar care este
distrusa de obsesia pentru bani care, la randul ei, este umbrita usor de
omul cinstit si bun care era el de fapt. O foloseste pe Ana drept momeala
pentru a-l demasca pe Lica, nu numai pentru ca il mustra constinta
pentru ceea ce devenise el, dar si pentru gelozia ajunsa la paroxism.
Finalul nuvelei accentueaza setea de razbunare a lui GHita izvorata din
demintatea lui calcata in picioare, singurlui lui gand fiind acela de a-l
prinde pe Lica pentru care ajunge sa-si nesocoteasca nevasta. Patima
pentr bani il dezumanizeaza si Ghita decada prada propriului sau destin
caruia nu i se poate opune, prabusindu-se incet, dar sigur de la omul
cinstit si harnic la statutul de complice in afaceri necurate si crima pana a
deveni chiar el ucigas, omorandu-si propria sotie, ajungand in felul

acesta pe deplin copia lui Lica, crima fiind considerata ultima treapta a
dezumanizarii lui Ghita.
Ghita ajunge ucigasul distrus psihic si emotional si inca fiind
insetat de bani este omorat de Raul pentru faptele sale, in timp ce Lica se
sinucide, iar focul ce cuprinde hanul purifica locul de nelegiuri,
minciuni si alte crime, nelasand vreo urma a celor intamplate.
Relatiile lui Ghita cu personajele din opera variaza in functie
de ipostaza morala in care se afla acesta si evidentiaza trasaturile
caracteriale ale acestuia. In prima parte a nuvelei, Ghita se dovedeste a fi
un sot credincios, intelegator si grijuliu in timp ce in cea de-a doua parte
devine un om ursuz, inchis in sine, apasat sufleteste din pricina
constiintei incarcate si in cele dinurma ucigas. Relatia cu sotia sa se
destrama si si se raceste pe parcursul subiectului, el devenind violent in
timp ce ea devine dezamagita de propriul sot. Ea incepe sa il aprecieze pe
Lica tot mai mult pentru ca ii acorda mai multa atentie decat sotul ei,
fiind mai sigur pe sine, inspirandu-i protectie si siguranta, iar in final ea i
se daruieste Samadaului.
Relatia dintre Lica si Ghita este reprezentanta de un
permanent conflict constient sau inconstient, Ghita dorind initial sa i se
impuna Samadaului, dar cedeaza in postura de supus in fata stapanului
pamanturilor din zona Morii cu noroc si celui care i-ar fi putut curma
viata. Lica il implica asadar pe Ghita in afacerile lui necurate, personajul
principal ne mai avand posibilitatea sa renunte la necurate odata
implicat, fapt ce duce la decaderea lui morala, conflicatul interior si
schimbarea totala a caracterului personajului condus de setea banilor.