Sunteți pe pagina 1din 10

Romanitatea românilor în viziunea istoricilor

Romanitatea românilor, adică originea romană a poporului român, reprezintă o


realitate istorică pe care astăzi o acceptă aproape toţi cercetătorii. Această idee a fost
afirmată încă din zorii evului mediu de cronicari, oameni politici sau diverşi oameni de
cultură. În epoca modernă unii istorici maghiari şi austrieci au contestat, din motive
politice, originea latină a poporului român şi formarea poporului român în spaţiul de
la nordul Dunării. Istoricii şi oamenii de cultură români au combătut acea teorie
(numită şi teoria imigraţionistă), care susţinea că românii sunt un popor de origine
slavă care s-au format la sudul Dunării de unde au emigrat apoi la nordul Dunării. A
început astfel o dispută între istoriografia română şi austriacă dar mai ales maghiară
cu privire la originea românilor şi formarea poporului român, care s-a prelungit până
astăzi.

2. Romanitatea românilor în izvoarele istorice medievale

În perioada medievală cronicile bizantine, maghiare sau ale altor popoare au


menţionat faptul că românii sunt un popor de origine romană, care s-a aflat în spaţiul
carpato-dunăreano-pontic, nimănui netrecându-i prin minte să conteste acest lucru.
Românii, atât cei de la nordul cât şi cei de la sudul Dunării, erau numiţi în izvoarele
străine vlahi sau valahi (cu variaţiile fonetice vlasi, blachi, olahi, volohi etc.).

Primele menţiuni care îi amintesc pe români drept urmaşi ai coloniştilor romani


aparţin unor surse bizantine. În secolul VII, împăratul bizantin Mauricius a
precizat o astfel de informaţie în tratatul său militar Strategikon. Cronicarul
bizantinIoan Kinnamos scria, în secolul XII, că locuitorii de la nord de Dunăre „sunt
veniţi demult din Italia”.
Una dintre cele mai importante mărturii medievale este cea a
cronicarului maghiar numit de istorici Anonymus (deoarece nu şi-a semnat opera).
Cronica lui Anonymus (Gesta hungarorum, în traducere, Faptele ungurilor), scrisă în
secolul XII, narează evenimentele petrecute în timpul aşezării maghiarilor pe teritoriul
de astăzi al Ungariei, în 896. Scopul acestei cronici era să prezinte faptele eroice ale
primilor conducători maghiari. În acest context sunt povestite şi expediţiile unor
căpetenii maghiare în Transilvania, unde Anonymus menţionează existenţa românilor,
locuitori de origine romană. Ei erau conduşi de voievozii Gelu, Glad şi Menumorut.
În epoca Renaşterii, cărturarii umanişti occidentali (Poggio Bracciolini, Enea
Silvio Piccolomini) sau români (Nicolaus Olahus, Grigore Ureche, Miron Costin) au
scris în operele lor despre originea romană a poporului român, aducând argumente
istorice şi etnografice.

3. Teoria imigraţionistă despre formarea poporului român. Argumente


pro şi contra
În secolul al XVIII-lea, istoricul austriac Franz Schulzer a elaborat o teorie
greşită despre formarea poporului român, numită teoria imigraţionistă (în
lucrarea Istoria Daciei transalpine din 1781). El susţinea că românii s-au format ca
popor la sudul Dunării de unde au emigrat la nordul Dunării în secolul XIII. El afirma
că dacii au fost exterminaţi total de către romani în anul 106, iar împăratul Aurelian a
retras toată populaţia din Dacia, în secolul III, lăsând aici un teritoriu gol. Pe acest

ROBAN DIANA-MARIA ISTORIE CLASA XII-D


teritoriu s-au aşezat maghiarii în secolul X. Tot el mai spunea că poporul român este
de origine slavă.
Teoria imigraţionistă a fost elaborată în contextul în care, în Transilvania,
stăpânită de austrieci şi condusă politic de nobilimea maghiară, românii îşi cereau
egalitatea în drepturi politice cu celelalte naţionalităţi. Românii îşi cereau drepturi
pornind de la argumentele istorice că sunt cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei,
urmaşi ai ilustrului popor roman şi că drepturile lor le-au fost uzurpate abuziv în evul
mediu de către nobilimea maghiară, care a cucerit Transilvania în secolele XI-XIII.
Reprezentanţii Şcolii Ardelene, Gheorghe Şincai, Samuil Micu şi Petru
Maior, au adus argumente lingvistice şi istorice care să combată teoria imigraţionistă.
Ei au demonstrat ştiinţific originea romană a poporului român şi păstrarea tradiţiei
culturale romane în civilizaţia românească. Totuşi, ei au susţinut, în mod exagerat, că
influenţele dace şi slave în cultura română sunt nesemnificative, demonstrând originea
pur romană a poporului român. Argumentele lor au fost sintetizate într-un document
numit Supplex Libellus Valachorum, scris în 1791 de intelectualii români din
Transilvania şi trimis Curţii imperiale la Viena pentru apărarea românilor şi
drepturilor lor.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după formarea Austro-Ungariei
(1867), când românii au protestat faţă de desfiinţarea autonomiei Transilvaniei,
istoricii austrieci şi maghiari au reluat teoria imigraţionistă. Istoricul austriac Robert
Roesler a argumentat ştiinţific teoria imigraţionistă în lucrarea Studii
româneşti din 1871, de aceea teoria imigraţionistă se mai numeşte şi teoria lui
Roesler. El a susţinut, pe baza scrierilor unor istorici latini târzii şi
nesiguri, exterminarea totală a dacilor în războaiele cu romanii, imposibilitatea
romanizării într-un timp de mai puţin de 200 de ani, retragerea completă a populaţiei
din Dacia la sudul Dunării în secolul III. Aşezarea maghiarilor în Transilvania s-ar fi
făcut pe un teritoriu pustiu, iar românii ar fi venit aici abia în secolul XIV. Românii
vorbesc o limbă slavă, considera el, o dovadă importantă fiind aceea că prima oară au
scris cu litere chirilice. El considera că nu există ştiri care să ateste prezenţa românilor
la nordul Dunării în mileniul I.
Istoricii români au adus argumente arheologice şi lingvistice arătând că teoria
lui Roesler este falsă. Unul dintre cei mai cunoscuţi este Alexandru D.
Xenopol. Principalele argumente ştiinţifice ale istoricilor români sunt:

 Toponimele (numele de locuri) şi hidronimele (numele de râuri) de origine


daco-romană existente până azi în limba română nu ar fi putut fi păstrate fără o
continuitate neîntreruptă de locuire din antichitate până în evul mediu.
 Pentru perioada secolelor IV-VIII, când au loc marile migraţii pe teritoriul
României, au fost descoperite unelte utilizate în muncile agricole. Cum
migratorii nu se ocupau cu agricultura, este foarte clar că singura populaţie
sedentară de aici nu putea fi decât cea daco-romană.
 Pentru aceeaşi perioadă de început a evului mediu pe teritoriul României s-au
descoperit obiecte de cult creştine. Cum migratorii erau păgâni, aceasta este o
altă dovadă arheologică a continuităţii daco-romanilor.
 Romanizarea se putea realiza în 170 de ani, aşa cum s-a întâmplat şi în alte
teritorii cucerite de romani.
 Mărturiile lui Anonymus şi ale altor cronicari medievali maghiari sau bizantini
arată că poporul român a existat la nordul Dunării la venirea maghiarilor aici
(în 896).
 Chiar dacă românii au scris iniţial cu litere chirilice (până la jumătatea secolului
XIX), caracterul latin al limbii române nu a fost cu nimic afectat.

ROBAN DIANA-MARIA ISTORIE CLASA XII-D


5. Teoria imigraţionistă

Deşi istoriografia europeană nu a acceptat teoria imigraţionistă, considerând-o


drept insuficient argumentată, unii istorici maghiari au reluat-o până astăzi,
publicând-o în principalele limbi europene. Dar disputa în jurul continuităţii
românilor nu mai poate avea în prezent o miză politică majoră. Graniţele statelor
europene nu se mai trasează astăzi pe baza argumentelor istorice, iar integrarea în
Uniunea Europeană presupune ca rezolvate conflictele teritoriale. Totuşi, această
dispută tulbură încă spiritele în rândul românilor şi maghiarilor.
Romanitatea românilor este acceptată oficial la nivel internaţional, graţie
lucrărilor de înaltă valoare ştiinţifică elaborate de istoricii români dar şi străini care au
adus argumente în acest. Sintezele oficiale de istorie ori dicţionarele enciclopedice
(gen Larousse sau Encyclopedia Britanica) au acceptat poziţia oficială a istoriografiei
române cu privire la formarea poporului român. Deci romanitatea românilor trebuie
studiată nu ca o ipoteză, ci ca o realitate istorică.

ROBAN DIANA-MARIA ISTORIE CLASA XII-D


Formarea poporului român și a limbii române

Lingvisti romani si straini de prestigiu,istorici, arheologi, au pus


in evidenta, indecursul timpului,
date si documente de limbacare statueaza originea limbii romane, origine
asi caracterul ei.
In urma razboaielor dintre daci siromani, Dacia a fost transformata
in provincieromana, si va ramane stapanita timp de 165 deani (106-271)
de romani. Romanizareapopulatiei bastinase s-
a desfasurat relativ rapidsi usor. Peste 2600
de inscriptii scrise inlatineste si descoperite pe teritoriul tarii noastrearat
a limpede acest lucru. In afara masurilor cucaracter administrativ, printr
e factorii ce au contribuit la romanizare pot fi enumerati:
a) serviciul militar in care tinerii daci se inrolau
b) casatoriile intre soldatii veterani romani si femeile dac
e, copiiinascuti beneficiind de avantajele cetateniei romane
c) crestinismul raspandit in limba latina; drept dovada st
au cuvintelede baza ale credintei crestine, care
se regasesc in romana, prin mostenirea directa a unortermeni din latina:
Dumnezeu (din domine deus), crestin (din christianus), biserica(din
basilica),
botez (din baptism), rugaciune (din rogationem), preot (din presbit
erius), cruce (dincrucem), pacat (din pecatum), inger (din duiangel
us), etc.
Influenta patrunderii de meseriasi, agricultori, negustori in Dacia, i
nca de dinaintede cucerirea de catre Traian, se
face simtita si astazi, prin termenii din domeniu, pastratidin latina: sat
(fossatum, localitate intarita printr-un sant), a ara (arare),
a semana(seminare), grau (granum), secara (secale), orz (hordeum
), legume (legumen),canepa (canepa), in
(linum), aur (aurum), argint (argentum), sare (salem), cal
(caballus), vaca (vaca), vie (vinea), vita (vitea), poama (poma), etc.
Se poate vorbi de
o perioada de bilingvism, cand se folosesc concomitent limbile
geto-daca si latina, pana la impunerea definitiva a acesteia din urma.

ROBAN DIANA-MARIA ISTORIE CLASA XII-D


In 'Dacia felix' se
continua procesul de romanizare si dupa plecarea oficiala aarmatei si a a
dministratiei romane in
271., prin intensificarea patrunderii limbii latine inmasele largi rurale.
Limba romana provine din latina populara vorbita sau latina vulgar
a (lat.vulagaris=popular).
Acest aspect
al latinei sta si la baza celorlalte limbi romanice: italiana, spaniola,por
tugheza, catalana, occitana sau provensala, romansa sau retoromana si
franceza. Amai existat una, a zecea, dalmata, dar in secolul al XIX-
lea ea a icetat sa mai fie folosita.
Procesul de formare al limbii romane se incheie in secolul al VII-
lea. Invaziilepopoarelor migratoare: gotii, gepizii, hunii, avarii, slavii, etc.
au influentat limba, fara amodifica fondul principal
de cuvinte si structura gramaticala de origine latina.
Istoria cuvintelor si a formelor se numeste etimologie iar metoda cu
ajutorul careialucram se numeste metoda istorico-comparativa.
Morfologia limbii romane mosteneste,
in buna masura, realitatea limbii latinepopulare. Majoritatea partilor de v
orbire, flexibile si inflexibile, sunt mostenite din limbalatina: substantivul
, cucele trei declinari; articolul; adjectivul cu gradele de comparatie;pron
umele; numeralul; verbul cu cele patru conjugari.
Sintaxa limbii romane simplifica timpurile si modureile verbale, mo
difica topica,
cupredicatul la sfarsitul propozitiei, prefera raportul de coordonare fata d
e cel desubordonare, etc. dar are ca baza aceeasi latina populara.
Fondul principal de cuvinte al limbii romane este in proportie de
60-66% de originelatina, mostenit. Acestora li se adauga aproximativ 100
de cuvinte izolate (abur,
brad,barza, brusture, catun, galbeaza, gusa) si 2200
de nume proprii (Arges, Cris, Dunare,Motru, Mures, Olt, Prut, Somes, Ti
mis, Tisa) de cuvinte mostenite de la daco-
geti. Toatecelelalte popoare ce au trecut pe aici au lasat influente si in fon
dul principal de cuvinte.Astfel, din slava avem: (aproximativ 20-22%
din fondul principal de cuvinte) cleste,boala, mila, cocos, deal,
a iubi, munca, noroc, vorba; din maghiara: chip, fel, gand, oras;
din turca: alai, cismea, ciulama, ciubuc; din neogreaca: caramida,

ROBAN DIANA-MARIA ISTORIE CLASA XII-D


a pedepsi, prosop; iardin franceza: bancnota, a defini, geniu, stil etc
(germana si latina -scoala ardeleana).
Primul document cunoscut scris in romaneste este o scurta scrisoar
e din anul 1521 'Scrisoarea lui Neacsu de
la Campulung'. Dupa aceasta data, avem multe scrisori, acte devanzare si
cumparare, foi de zestre, insemnari,
etc.; iar dupa 1540, si carti tiparite, celemai multe la Brasov. Ele sunt trad
uceri religioase din slavona. Primele au fost traduse inMaramures, unde l
i s-au gasit manuscrisele.
De aici au ajuns la diaconul Coresi, un vestittipograf, care le-
a tiparit in decurs de mai multi ani. La Orastie s-a tiparit in 1581-1582
prima parte din Vechiul Testament.
Carti religioase s-au publicat mereu dupa secolul al XVI-lea.
Cu toate ca erau sicarti de legende si chiar romane populare traduse, iar d
upa 1600 se scriu direct
in limbaromana si cronici despre istoria romanilor, ele nu se tipareau,
se copiau de mana sicirculau in mai multe copii.
Aspectul cel mai ingrijit, din punct de vedere fonetic, lexical,
al structuriigramaticale, al limbii comune;
cu ajutorul careia se exprima ideile culturii si ale stiintei,
senumeste limba literara.
Limba literara se deosebeste de vorbire/limba populara prin aceea c
a nu ingaduiefolosirea unor forme sau rostiri locale
(pa in loc de pe, da in loc de de, ghine su bini in locde bine), intrebuintar
ea unor cuvinte cu raspandire regionala (oghial -plapuma, batar -maces)
sau a unor expresii familiare sau de mahala (a festelit iacana, gagiu, mist
o).
Pe langa forma literara si forma populara, regionala, limba romana
mai este silimba a literaturii artistice.
In literatura artistica, baza este limba literara,
ca limba aculturii. Literatura artistica nu se inscrie in graiurile locale, un
de exista literatura popularasau folclorica, dar care
se transmite oral. Spre deosebire de limba literara, limba literaturiiartisti
ce poate sa intrebuinteze orice forme, cuvinte sau expresii, atat din limba
populara,
cat si din graiuri. Prin urmare, limba literaturii artistice utilizeaza toate p
osibilitatile limbiicu scopul de a ilustra intentia scriitorului.

ROBAN DIANA-MARIA ISTORIE CLASA XII-D


Dialecte ale limbii romane sunt: dacoromana (vorbita la nordul
Dunarii),aromana (vorbita in Macedonia), meglenoromana (vorbita in M
eglenia), istroromana(vorbita in peninsula Istria, disparuta astazi).
In cadrul dacoromanei se
pot identifica unele deosebiri, cea ce face sa sevorbeasca de subdialecte,
fara insa a modifica unitatea (gramaticala)
a limbii: muntean,moldovean, maramuresean, crisan, banatean; dar se v
orbeste si despre graiuri:vrancean, oltean, etc.
In secolul al XII-lea si al XIII-lea
a fost introdus alfabetul slav in cancelariadomneasca, limba romana fiin s
crisa cu caractere chirice. Insa in 1860
se instituieintrebuintarea alfabetului latin.
Dezvoltarea literaturii ca arta, dezvoltarea stiintelor prin ce au adus
ele mai bun
informularea ideilor si sentimentelor noastre o putem numi cultivarea li
mbii nationale. Labaza ei stau cercetarea si valorificarea vocabularului,
a fiecarui cuvant,
a fiecarui termenstiintific sau tehnic nou, stradania celui care scrie sau ex
prima idei prin viu grai de apatrunde intelesul adanc al cuvintelor.

ROBAN DIANA-MARIA ISTORIE CLASA XII-D


Etnogeneza românească

Etnogeneza este procesul istoric lingvistic si cultural de formare a


unui popor. In limba greaca “ethnos” inseamna popor iar “genesis”
formare.
Etnogeneza inseamna formarea unui popor, iar in cazul românilor
formarea a avut loc in urma romanizarii geto-dacilor intre secolele I-III
dupa Hristos si in urma migratiei slavilor. Etnogeneza românilor
reprezinta un eveniment istoric, fundamental in istoria noastra nationala,
un subiect dezbatut mai ales politic. Ea a atras nu numai atentia istoricilor
romani ci si straini insa, concluziile istoricilor straini mai ales au fost
dictate de anumite interese geopolitice.
Cele mai importante teorii ale etnogenezei romanilor sunt legate
de romanizare. Romanizarea este un proces istoric, complex, indelungat
prin care civilizatia romana patrunde in toate domenile vietii si duce la
inlocuirea limbii autohtone cu cea latina. Contactele preliminare intre
autohtoni si romani au fost urmate de etapa romanizarii oficiale, cand

ROBAN DIANA-MARIA ISTORIE CLASA XII-D


Dacia este proclamata provincie romana cu capital la Ulpia Traiana
Augusta Sarmisegetuza Dacica.
In operele autorilor medievali, incepand cu cei bizantini
(Kekaumenos, sec. XI; Kinnamos, sec. XII) se constata ca românii, numiti
de ei vlahi, sunt colonisti romani adusi de Traian din Italia. Cronicarii
medievali maghiari constatau, ca vlahii erau "pastorii romanilor", ca ei
locuiau in Panonia pana la venirea hunirlor.
Umanistii italieni din secolul al XV-lea erau de parere ca românii
"sunt de neam italic". Cronicarii si savantii români din secolele XVII-XVIII
(Gh. Ureche, M. Costin, Const. Cantacuzino, D. Cantemir, reprezentantii
Scolii Ardelene - Petru Maior,) au demonstrat originea comuna a
românilor din Transilvania, Tara Romaneasca si Moldova din "vechii
romani", care au locuit in Dacia.
Romanizarea a fost conditionata de existenta unui spatiu destul de
intins care sa fie inclus in Imperiul Roman pentru cel putin 3 generatii,
existenta unei populatii destul de numeroase asupra careia sa se poata
exercita romanizarea si existenta unui nivel de civilizatie destul de avansat
la populatia cucerita care sa permita receptarea culturii romane.
Factorii esentiali ai romanizarii sunt administratia si armata. Alti
factori sunt: veteranii, colonistii, urbanizarea, economia, drepul, cultura,
religia. Administratia a reorganizat zona romana de mai multe ori. In ceea
ce priveste armata, in timpul ocupatiei romane pe teritoriul Daciei
stationau trupele: A 13 a cu sediul la Potaissa, a 4 a Flavia Felix cu sediul
la Apulum si a 5 a Macedonica cu sediul la Troesmis.
Dimitrie Cantemir a mentionat si aportul dacilor la formarea
poporului roman. Reprezentantii Scolii Ardelene considerau, insa fara
temei, ca dacii au fost exterminati in timpul razboaielor cu romanii. Tot
nefondate sunt si teoriile cum ca românii s-au format numai pe suportul
dacic, fara o contributie substantiala a romanilor. La sfarsitul secolului al
XVIII-lea, unii istorici germani (Fr.Sulzer, I.Eder) scriau ca românii nu s-
au format pe teritoriul Daciei ci la sud de Dunare si au revenit la nordul ei
in secolul al XII-lea (Teoria Imigrationista) . Aceasta idee este reluata in
1871 de istoricul si filologul german Robert Rosler in lucrarea "Studii
asupra românilor". Teoria imigrationista mai sustinea ca maghiarii au
gasit la venirea lor in Transilvania o ,,Terra deserta”, adica o tara parasita,
ceea ce nu este adevarat, pentru ca in secolul XIII, cronicarul maghiar
Anonimus pomeneste ca la venirea ungurilor in Transilvania, i-au gasit
aici pe ’’slavi, bulgari si vlahi adica Pastorii Romanilor”.

ROBAN DIANA-MARIA ISTORIE CLASA XII-D


R.Rosler a incercat sa argumenteze ideea originii balcanice a
românilor, care numai in secolul al XII-lea au emigrat la nord de Dunare,
adica atunci, cand pe pamanturile Transilvaniei locuiau deja ungurii, sasii
si secuii. Prin aceasta se nega dreptul istoric al romanilor asupra
pamanturilor unde ei locuiau.
Poporul roman s-a format pe teritoriul de la nord de Dunare,
rezultand din sinteza daco-romana si asimilarea slavilor. Este un popor
romanic, fapt dovedit de structura gramaticala si lexicala a limbii romane.

ROBAN DIANA-MARIA ISTORIE CLASA XII-D