ROMANITATEA ROMÂNILOR ÎN VIZIUNEA

ISTORICILOR

Introducere
Etnogeneza românilor este studiată datorită nevoii de explicare a originii românilor şi a unor dispute legate de originea acestora.
Problema a generat teorii opuse datorită:
 Motivelor politice;
 Absenţei unor izvoare istorice scrise;

I. IDENTITATEA ROMÂNILOR
Cine sunt strămoşii românilor?
Din mil III î.H. populaţii de păstori indo-europeni se revarsă în valuri succesive din stepele nord pontice peste populaţia neolitică din
spaţiul carpato-danubiano-pontic, pe care o asimilează (procesul de indo-europenizare)  apariţia tracilor în SE Europei;
Sec. VIII î.H. din masa triburilor tracice se individualizează ramura nordică a geto-dacilor din zona Dunării de Jos şi a Munţilor Carpaţi
(,,dacii şi geţii vorbesc aceeaşi limbă’’ - Strabo, geograf şi istoric grec).

Regatul lui Burebista (82 - 44 î.Hr.) = prima unire a triburilor traco-dacice.

Regatul lui Decebal (87 - 106 d.Hr.) = reunificarea triburilor dacice;
101-102; 105-106 Decebal duce 2 războaie grele împotriva Imperiului Roman condus de Traian; Dacia (Banatul, Oltenia Transilvania)
e cucerită de romani şi transformată în provincie romană  încep procesele de romanizare a populaţiei dacice şi de etnogeneză a
poporului român (sinteza daco-romană / prima sinteză).

Etapele romanizării
Romanizarea = preluarea de către o populaţie supusă de romani a limbii latine, a culturii materiale şi spirituale romane;
A) ETAPA PRELIMINARĂ / ANTERIOARĂ CUCERIRII ROMANE (. II Î.H. – 106)
 Imperiul Roman cucereşte Peninsula Balcanică (Dobrogea – 28 î.H.; Moesia – 6; Illyricum – 9; Pannonia – 10; Tracia – 46),
punându-i pe daci în contact cu civilizaţia materială (vase de bronz, unelte de fier, arhitectură, armament, monede romane) şi
spirituală romană (alfabetul latin, preluarea imaginii unor divinităţi romane pentru reprezentarea divinităţilor dacice).
B) ETAPA DECISIVĂ A STĂPÂNIRII ROMANE (106 – 271)
În decursul ei se produce sinteza daco-romană care a stat la baza evoluţiei spre românitate;
Începe romanizarea propriu-zisă a spaţiului dacic prin intermediul unor factori:

Administraţia Armata romană

- Limba latină populară / vulgară se răspândeşte datorită organizării - Fiind provincie de graniţă, în Dacia au staţionat c. 55 000 de
politico-adminstrative, funcţiile administrative fiind deţinute de cetăţeni soldaţi, organizaţi în legiuni şi trupe auxiliare (c. 80);
romani latinofoni; - În Dacia au staţionat legiunile a IV Flavia Felix (106-119), a
Împărţiri administrative ale Daciei: XIII Gemina la Apulum (106 – 271) şi a V-a Macedonica la
- Traian (107) – provincia Dacia (Banatul, V Olteniei, Transilvania), Potaissa (Turda) (166-271);
condusă de un legatus Augusti pro praetore, capitala la Ulpia Traiana - Trupele erau staţionate în castre (tabere militare), în jurul
Sarmizegetusa; cărora apăreau canabae - aşezări civile locuite de veterani mai
- Hadrian reorganizează provincia în 119: ales;
1. Dacia Superior (Banatul, Transilvania) condusă de un legatus Augusti - Atât soldaţii cât şi veteranii (soldaţii lăsaţi la vatră) aveau relaţii
pro praetore; capitala: Ulpia Traiana Sarmizegetusa; strânse, economice şi sociale, cu localnicii, contribuind la
2. Dacia Inferior (Oltenia, V Munteniei, SE Transilvaniei) condusă de un preluarea limbii latine, dar şi la răspândirea unor tradiţii şi
procurator Augusti, capitala la Drobeta; obiceiuri romane sau la transmiterea credinţei în zeii romani;
3. Dacia Porolissensis (din 124, N Transilvaniei) condusă de un - Veteranii primeau cetăţenia romană, pământ în provincie
procurator Augusti, capitala la Napoca. (înfiinţând ferme agricole – villa rustica), bani şi diferite funcţii
- Marcus Aurelius organizează Daciile, conduse acum de un legatus administrative; ei se puteau căsători cu localnice şi, fiind
Augusti pro praetore Daciarum Trium: latinofoni, deveneau un important factor al romanizării.
1. 168 Dacia Apulensis (S Transilvaniei, Banatul / Oltenia), capitala la Religia
Apulum; - Viaţa religioasă în Dacia romană a fost
2. 169: Dacia Malvensis (V Banatului sau Oltenia), capitala la Malva. guvernată de toleranţă – religia dacilor nu a
fost interzisă, menţinându-se pe alocuri
sistemul de incineraţie dacic;
Oraşele Coloniştii - Mare varietate de divinităţi romane, greceşti
- Sunt purtătoare ale modelului de viaţă - Colonizarea a fost una organizată de şi orientale;
roman ce cuprindea administraţia, instanţele stat, fiind înfiinţate oraşe şi atribuindu-se - Interpretatio romana = adorarea sub nume
judecătoreşti, forumul, amfiteatrele, termele coloniştilor pământ; romane a unor divinităţi neromane;
şi templele etc. - Colonizarea a fost masivă: au fost aduşi - Sincretismul religios = tendință
- Sunt centre de iradiere a culturii romane 40 000 colonişti ,,ex toto orbe Romana’’ manifestată mai ales în secolele al II-lea – al
şi a limbii latine prin viaţa religioasă, teatre, (din toată lumea romană – Eutropius); IV-lea d.Hr. de a se contopi într-o figură
şcoli; - Amploarea şi rapiditatea colonizării a fost divină atribute și caracteristici aparținând mai
- Aveau statut de colonii (rang superior): impusă de necesitatea creării unei multor divinități întrucâtva înrudite, cum ar fi
Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Napoca, romanităţi puternice la N Dunării, care să Serapis–Zeus–Helios, Attis–Dionysos- Isis
Apulum, Romula sau municipia: Drobeta, exploateze resursele noii provincii; „cea cu zece mii de nume” etc.
Dierna, Porolissum, Potaissa. - Indiferent de unde vin coloniştii sunt
latinofoni, purtători ai culturii materiale şi
spirituale romane şi au acţionat în toate
domeniile economiei.
C) ETAPA FINALĂ / ULTERIOARĂ STĂPÂNIRII ROMANE (271-602)
 În 271 împăratul Aurelian, datorită atacurilor goţilor şi ale carpilor, începe retragerea administraţiei şi armatei romane din Dacia;
provincialii mai bogaţi vor pleca şi ei, dar marea parte a populaţiei daco-romane rămâne pe loc; urmări:
 viaţa urbană se va stinge rapid, populaţia retrăgându-se în aşezări rurale – obşti săteşti – în zone împădurite, de deal sau
de munte;
 se revine la o economia naturală;
 Dacia a fost succesiv ocupată sau stăpânită nominal de goţi (sec. III-IV), huni (sec. IV-V), gepizi (sec. V-VI), avari (sec.
VI-VIII) şi slavi (din sec. VI), bulgari (din sec. VII); rolul cel mai important în etnogeneză l-au avut slavii, asimilaţi în
totalitate spre sec. XI;
 Romanizarea continuă şi după retragerea aureliană:
 Dacii liberi pătrund în fosta provincie Dacia unde, în contact cu daco-romanii, se vor romaniza;
 imperiul revine cu stăpânirea în Muntenia în timpul lui Constantin cel Mare (sec. IV) şi Iustinian (sec. VI);
 Dobrogea, rămasă sub stăpânire romană până în 602, joacă un rol important în întărirea romanităţii şi creştinismului
nord-dunărean.
 Contactele între N şi S Dunării se menţin astfel prin soldatul şi negustorul roman şi prin misionarul creştin.
 Creştinismul în limba latină se răspândeşte la N Dunării, din sec. IV:
 313 prin Edictul de la Milan dat de Constantin cel Mare, creştinismului i se oferea libertate de cult  organizarea
creştinismului în imperiu 
 Se organizează episcopate la Dunărea de jos, la Tomis (Constanţa), Durostorum (Silistra);
 apar misionari şi martiri creştini la N Dunării ce vor propovădui în limba latină (Ulfilas, Sava Gotul);
 apar obiecte de cult creştine (donariul de la Biertan cu inscripţia latină Ego Zenovius votum posui), opaiţe
creştine, cruci şi fundaţii ale unor basilici creştine (Porolissum, Sucidava);
 391 Thedosius va interzice definitiv cultele păgâne în imperiu;
 Ca urmare principalii termeni creştini din limba română sunt de origine latină: Dumnezeu (Domine Deus), creştin
(Christianus), cruce (Crux), înger (angelus), Paşti (Paschae), păcat )peccatum), a boteza (baptizare), altar (altar), fiu
(filius), rugăciune (rogare);
 Creştinismul a contribuit la strângerea legăturilor daco-romanilor cu romanitatea sud-dunăreană şi la continuarea
romanizării regiunilor nord-dunărene.
 Continuitatea de locuire daco-romană este atestată de descoperirile arheologice din spaţiul vechii Dacii din sec. IV-VII, iar
inscripţiile din sec. IV arată că limba latină a continuat să fie vorbit în Dacia şi după retragerea aureliană.
Consecinţele romanizării:
- romanizarea treptată a teritoriului de la N Dunării (din sec. II î.H. – 602);
- formarea poporului român şi a limbii române până în sec. VII-VIII.

II. ETONOGENEZA ROMÂNEASCĂ

A. Formarea poporului român
Etnogeneză = proces istoric de formare a unui popor şi a limbii sale.
Poporul român este un popor neoromanic, de origine latină, format în urma:
106-602 602-sec. VII-VIII Locul de formare:
Prima sinteză, daco-romană A doua sinteză - asimilarea La N şi la S de Dunăre
(amestecul autohtonilor geto- migratorilor (slavi mai ales) de în provinciile Dacia şi
daci cu coloniştii romani) către daco-romani la N Dunării Moesia

Slavii influenţează etnogeneza românilor transmiţând o terminologie slavă, liturghia bisericească în limba slavă, alfabetul chirilic
folosit până în 1862 şi un model de organizare instituţională, însă nu va schimba caracterul romanic al poporului român.

B. Formarea limbii române

Limba română face parte din familia limbilor romanice, neolatine, datorită structurii gramaticale + fondul principal de cuvinte :

60 % 20 % 10 % 10 %
fondul latin fondul slav fondul de cuvinte de origine traco-dacică împrumuturi din alte limbi
(cca. 170 cuvinte precum Carpaţi, Napoca, Criş, (maghiară, turcă, greacă, rusă,
Dunăre, mânz, viezure, mistreţ, brad, măceş, băiat, germană, limbile romanice prin
moş, prunc, urdă,vatră, gard) relatinizarea din sec. XIX)
Evoluţia limbii române:

106-602 602 – sec. VIII-IX sec. VIII-IX

formarea limbii române influenţe lingvistice din slavă şi alte limbi; Limba română distinctă
comune / străromâneşti Slavii au impus toponime, hidronime, Limba slavonă va fi în Evul Mediu în
(limba traco-geto-dacă  latină), modificări fonetice şi de vocabular. Ţările Române limbă de cancelarie şi
liturgică

Structura limbii române:

ADSTRATUL SLAV
STRATUL LATIN

SUBSTRATUL TRACO-DACIC
 III. ROMANITATEA ROMÂNILOR ÎN VIZIUNEA
ISTORICILOR
A. Romanitatea românilor în sursele medievale timpurii – sec. VII-XIII
Odată cu încheierea etnogenezei românilor şi apariţia lor ca popor distinct în SE Europei încep să se înmulţească menţiunile despre ei
în sursele medievale.
 Pentru a-i desemna pe români, sursele medievale au folosit etnonimul vlah (voloh, valachus, blach, olah, ungrovlahi) de origine
germanică desemnând o populaţie romanizată; uneori se mai foloseşte termenul de romani;
 Unele surse remarcă originea romană a românilor.

DATA TITLUL ŞI AUTORUL INFORMAŢIA OFERITĂ

IZVORULUI
Sec VII împăratul bizantin Maurikios - Prima atestare a populaţiei de la N Dunării, numită ,,romani’’, după limba
Strategikon, tratat militar vorbită
Teofilact Simocata - Historiae atestă primele cuvinte româneşti ,,torna, torna fratre’’ în timpul unei
campanii a armatei bizantine împotriva avarilor, în apropriere de Mţii
Haemus, în 587.
Sec VIII Insemnare de la mănăstirea sunt atestaţi ,,vlaho-rinchinii’’ trăind pe ambele maluri ale Dunării
Castamonitu de pe Muntele Athos
Sec X împăratul bizantin Constantin VII face distincţie între bizantini (romei) şi români (romani): ,,aceştia se mai
Porfirogenetul - Despre administrarea numesc şi romani pentru că au venit din Roma şi poartă acest nume până
imperiului în ziua de astăzi’’;
spune că în ţinuturile lor s-au aşezat în trecut goţii, gepizii şi vandalii, iar
mai nou vorbeşte despre aşezarea slavilor în Balcani şi întrepătrunderea
lumii slave cu cea românească veche.
împăratul Vasile II Macedoneanul - românii sunt menţionaţi cu termenul de vlahi
Documente imperiale bizantine
Sec XI cronicarul bizantin Kedrenos - referindu-se la un eveniment din secolul anterior îi menţionează pe ,,vlahii
Strategikon tratat militar călători’’
geograful persan Gardizi - Podoaba îi plasează pe români între slavi (bulgari), ruşi şi unguri, în spaţiul dintre
istoriilor ,,Dunăre şi un munte mare’’; aduce informaţii despre originea românilor.
Kekaumenos - Strategikon îi numeşte pe urmaşii daco-romanilor ,,blachi’’
Sec XII ţarul bulgar Ioniţă Kaloian – ideea romanităţii românilor ocupă un loc central
corespondenţa cu Papa
cronicarul bizantin Ioan Kynnamos - pomeneşte originea romană a vlahilor : ,,se zice că sunt coloni veniţi
Epitome demult din Italia’’, în descrierea unei expediţii bizantine împotriva
maghiarilor la 1167
Anonymus - Gesta hungarorum Îi numeşte pe români ,,blachi’’.
Atestă voievodatele lui Gelu (Transilvania), Glad (Banat) şi Menumorut
(Crişana) din sec. IX.
Sec XIII Simon de Kéza - Gesta Hunnorum et subliniază faptul că românii erau în Pannonia la venirea hunilor şi
Hungarorum (,,Faptele hunilor şi maghiarilor, arătând că ocupaţia lor de bază era cea de crescători de
ungurilor’’) animale şi agricultori

În afara mărturiilor scrise există numeroase descoperiri arheologice pe teritoriul României: vase, unelte, podoabe, arme etc. aparţinând comunităţilor
autohtone, din aşezările de la Brateiu (jud. Sibiu), Poian (jud. Covasna), Alba Iulia, sau din cadrul culturilor arheologice din ansamblu cultural Dridu
(sec. III-XIII), care acoperă mai multe culturi succesive în spaţiul românesc şi care interferează cu alte ansambluri vecine precum Saltovo-Maiaţk a
slavilor răsăriteni:
- Sântana de Mureş-Cerneahov (sec. III-IV, E Transilvaniei, Moldova, Ucraina), socotită ca aparţinând triburilor gotice şi carpice, dar şi daco-romanilor,
sarmaţilor şi slavilor din zonă;
- Ipoteşti-Cândeşti (sec. V-VII, Transilvania, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova) aparţinând unor comunităţi sedentare proto-române şi slave;
- Balcan-Danubiană (sec. VIII-XI, N Bulgariei, Muntenia, Oltenia) aparţinând slavo-bulgarilor şi românilor, sub influenţa bizantină;
- Răducăneni (sec. XI-XII) aparţinând unor comunităţi sedentare slavo-proto-române, dar preponderent române, supuse pecenegilor şi cumanilor, care
se răspândesc spre zona de câmpie; se înmulţesc şi urmele religiei creştine;
B. Romanitatea românilor în viziunea umaniştilor
Cauzele abordării romanităţii românilor de către umanişti:
 Formarea statelor feudale Ţara Românească şi Moldova şi angajarea acestora în politica de ,,cruciadă târzie’’ (luptele
antiotomane)  creşte interesul faţă de români;
 Umaniştii manifestă interes pentru Antichitatea greco-romană, de la vestigiile materiale la populaţiile şi limbile de origine antică;
astfel, creşte interesul şi pentru români, ca urmaşi ai romanităţii orientale;
 Preocuparea umaniştilor români de a-şi cerceta identitatea.
Ideile susţinute de umanişti:
 Originea latină a românilor şi a limbii române; sunt aduse argumente legate de limbă, toponimie, inscripţii;
 Unitatea de neam, limbă, obiceiuri, religie a poporului român din toate regiunile istorice.
Tendinţa de politizare din sec. XVII
În sec. XVII, sub impresia domniei lui Mihai Viteazul, apar şi primele lucrări ale unor scriitori transilvăneni care contestă romanitatea românilor,
dând glas temerilor nobilimii maghiare ardelene că privilegiile sale ar putea fi puse în discuţie:
 Istoricul umanist maghiar Szamosközy István era de părere, în 1593, că românii sunt de origine romană; după unirea Ţărilor Române de
către Mihai Viteazul, având mult de suferit, el a început să susţină contrariul;
 Ioan Lucius în cronica sa din 1666 el îşi exprimă unele dubii şi rezerve privind românii nord-dunăreni, afirmând că numărul lor a fost
sporit printr-o imigrare provocată de bulgari, de la S la N Dunării;
DATARE TITLUL ŞI NATURA IZVORULUI INFORMAŢIA OFERITĂ
Sec XV Poggio Bracciolini, umanist italian şi Originea latină = exista, la românii nord-dunăreni, o tradiţie referitoare la
secretar al papalităţii descendenţa lor dintr-o colonie fondată de Traian;
Argument = elementele comune ale limbii latine şi române.
Flavio Biondo, umanist italian Originea latină = românii întâlniţi la Roma ,,invocau cu mândrie originea
lor romană’’
Enea Silvio Piccolomini, celebru umanist Originea latină = a contribuit ca nimeni altul la popularizarea originilor
italian devenit papă (Pius II) romane ale poporului român;
Antonio Bonfinius, umanist italian Originea latină = ,,românii sunt urmaşii coloniei şi al legiunilor romane din
Dacia’’;
Argumente = ruinele şi inscripţiile romane, toponimele, numele poporului
român
Sec XVI Nicolaus Olahus, umanist transilvănean Unitatea românilor şi originea latină = „Limba moldovenilor şi a valahilor
de origine română– Hungaria (1536) a fost cândva romană, căci ei sunt colonii de romani… Dovadă de acest
lucru e faptul că au multe cuvinte comune cu limba romană”.
Johannes Honterus, umanist sas din Unitatea românilor = a scris pe o hartă ,,Dacia’’ pentru tot teritoriul locuit
Braşov de români
Sec XVII Grigore Ureche - Letopiseţul Ţării Unitatea românilor = ,,Românii, câţi se află locuitori la Ţara Ungurească
Moldovei şi la Ardeal şi la Maramureşu, de la un loc sunt cu moldovenii şi toţi de la
Râm se trag’’;
Originea latină = ,,de la Râm ne tragem’’
Argumente = face aproprieri etimologice între cuvintele româneşti şi cele
latineşti : ,,… de la râmleni, ce le zicem latini : pîne, ei zic panis; carne, ei
zic caro ; găină, ei zic galina; […] şi alte multe din limba lătinească, că de
ne-am socoti pre amănuntu, toate cuvintele le-àm înţălege”.
Miron Costin - De neamul moldovenilor Originea latină şi unitatea românilor =,,…că toţi (muntenii, moldovenii şi
(primul tratat savant consacrat exclusiv ardelenii) un neam şi o dată descălecaţi sântu”. „numele vechiu şi mai
analizei originii neamului) dreptu este rumân, adecă râmlean, de la Roma”.
Argumente = arheologice, lingvistice şi etnografice.
Sec XVIII stolnicul Constantin Cantacuzino - Unitatea românilor = afirmă despre că ,,toţi aceştia (românii ardeleni,
Istoria Ţării Româneşti dintru început munteni şi moldoveni) dintr-o fântână au izvorât şi cură’’
(1716) Aduce exprimarea cea mai clară a existenţei conştiinţei romanităţii la
români = susţine că românii ţin şi cred că sunt urmaşi ai romanilor şi se
mândresc cu această descendenţă glorioasă.
Dimitrie Cantemir - Descrierea Moldovei; Originea latină = originea pur romană din Traian (exterminarea dacilor şi
Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor colonizarea completă cu romani);
(cea mai întinsă lucrare istorică de analiză unitatea românilor şi continuitatea lor
a originii românilor, depăşită azi doar în
detaliu, nu şi în ansamblu)
Pe fondul afirmării puternice a originii romane a poporului român, cronicarii saşi din Transilvania, adoptă teoria despre
presupusa lor origine dacă; confuzia cronicarilor a pornit de la identificarea dacilor cu goţii făcută de Iordanes în sec. VI; deşi
teoria a dispărut în sec. XVIII, istoricii saşi au continuat să afirme originea latină şi vechimea românilor: L. Toppeltinus şi J.
Troster (1666), Martin Schmeitzel (1679-1747) profesor la universitatea din Halle etc.

Mărturiile umaniştilor străini sunt deosebit de importante în contextul în care unii istorici au contestat romanitatea românilor prin argumentul că, în
perioada medievală, limba de cultură şi de cancelarie în Ţările Române a fost slavona. Astfel românii nu se mai puteau considera descendenţi ai
romanilor. Însă, mărturiile umaniştilor arată că românii aveau conştiinţa romanităţii lor înainte de apariţia culturii scrise în limba română.
 C. Naşterea disputei dintre teoria continuităţii şi teoria imigraţionistă
Context istoric
sec. XII-1541 Transilvania a făcut
parte din Regatul Ungariei ca
voievodat autonom sub suzeranitate
maghiară;
1541-1688 Transilvania a fost stat
vasal Imp. Otoman ca principat
autonom sub suzeranitate otomană;
1688-1699 Transilvania a fost stat
vasal Imp. Habsburgic;
1699-… Transilvania face parte din
Imp. Habsburgic ca principat autonom
sub suzeranitate habsburgică;
Transilvania a fost condusă de cele
trei naţiuni privilegiate (Unio Trium
Nationum – 1435) = nobilimea
maghiară, patriciatul săsesc şi
fruntaşii secuilor, care alcătuiau
Dieta.
Românii, deşi majoritari, erau
toleraţi, atât ei cât şi Biserica
ortodoxă nerecunoscută oficial 
¾ dintre români erau ţărani
dependenţi (iobagi), fără o elită
care să-i reprezinte.
1698
Sinodul de la Alba Iulia = unirea
unei părţi a românilor ardeleni cu
Biserica Romei  Biserica greco-
catolică din Transilvania; preoţii
greco-catolici obţin anumite
privilegii şi alcătuiesc prima
comunitate de intelectuali români
din Transilvania;
Studiind la Roma sau la Viena,
unde vor veni în contact cu ideile
iluministe, ei vor forma prima
comunitate de intelectuali români, o
elită ce va lupta pentru drepturi
politice pentru toţi românii
(episcopul greco-catolic era
singurul român care făcea parte din
Dietă).
1699
Tratatul de la Karlowitz = Imperiul
Otoman ceda Austriei Transilvania,
aceasta fiind organizată ca
provincie autonomă.
Naşterea disputei
În sec. XVIII ia naştere disputa în
jurul continuităţii poporului român la
N Dunării, în urma eforturilor
întreprinse de intelectualii români
ardeleni de a cere drepturi pentru
naţiunea română din Transilvania,
drepturi egale cu ale celorlalte
naţiuni ardelene.
Până în sec. XVIII, romanitatea
românilor şi continuitatea lor nu au
fost supuse criticii sau negării:
- Împăratul Iosif II de Habsburg
(1780-90) = românii erau
,,incontestabil, cei mai vechi
locuitori ai Transilvaniei’’; la fel
susţineau şi contele Teleki, înalt
funcţionar în Transilvania sau
Huszti Andras, istoric maghiar, la
1791,vorbind despre vechimea şi
continuitatea românilor.
Istoriografia din Principatele
fanariote, intrate sub influenţa
grecească, aborda ca pe un
fenomen natural sinteza daco-
romană, idee întâlnită la istoricii
greci stabiliţi aici: Daniel Philippide,
1744
episcopul greco-catolic Inochentie Micu-Klein, elaborează numeroase petiţii către
autorităţile ardelene şi vieneze, şi un memoriu intitulat Supplex Libellus către
împărăteasa Maria Tereza
Cerea recunoaşterea naţiunii române în Transilvania, reprezentarea proporţională în
Dietă şi administraţie, desfiinţarea servituţii personale a ţăranilor.
Argumente: românii sunt cei mai vechi şi cei mai numeroşi locuitori ai ţării şi prestează
muncile cele mai grele, dând cele mai mari contribuţii la stat.
Atât împărăteasa Maria Tereza, cât şi Dieta Transilvaniei s-au declarat ofensate; nobilimea
maghiară nu era de acord cu eliberarea forţei sale de muncă sau cu acordarea drepturilor
politice pentru românii ortodocşi (schismatici).
c. 1780
începe activitatea Şcolii Ardelene(Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Șincai, Ioan Budai
Deleanu), mişcare a intelectualităţii româneşti greco-catolice din Transilvania
Samuil Micu – Istoria, lucrurile şi întâmplările românilor;
Petru Maior – Istoria pentru începuturile românilor în Dachia;
Gheorghe Şincai – Hronica românilor şi a mai multor neamuri.
A militat pentru egalitatea în drepturi a românilor ardeleni cu naţiunile privilegiate, argumentând
prin vechimea, continuitatea şi originea latină a românilor
- Şcoala Ardeleană a adus argumente istorice, filologice şi demografice privind originea latină a
limbii şi poporului român, continuitatea şi unitatea sa etnică;
- Au susţinut originea pur latină a românilor, negând în totalitate contribuţia dacilor (cu scopul
de a întări argumentele pentru egalitatea în drepturi a românilor = urmaşi ai stăpânilor lumii, a
căror limbă (latina) era încă limba oficială în Ungaria şi Transilvania, românii nu puteau să mai
accepte situaţia umilitoare de toleraţi)
1781-2
Franz Joseph Sulzer, căpitan în armata habsburgică,
scrie Istoria Daciei Transalpine
- dacii au fost exterminaţi de romani în 106;
- retragerea aureliană din 271 ar fi lăsat Dacia pustie;
- Românii sunt de origine slavă şi s-au format ca
popor la S Dunării, de unde ar fi emigrat la N ei în
sec. XIII, după venirea ungurilor în Transilvania.
1791-2
Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae (Petiţia valahilor transilvăneni) adresată
curţii de la Viena şi elaborată de intelectualii români grupaţi în Şcoala Ardeleană la care
se adaugă Ioan Piuariu-Molnar, Iosif Meheși, Ioan Para,
- recunoaşterea românilor ca naţiune egală în drepturi cu celelalte naţiuni ardelene;
- egalitatea clerului românesc cu clericii celorlalte religii recepte;
- reprezentarea proporţională a românilor în Dietă şi administraţie.
Sunt reluate şi îmbogăţite argumentele aduse de Inochentie Micu cu argumente de
drept şi istorice: vechimea, descendenţa din ilustrul popor roman, uzurparea abuzivă în
Evul Mediu a drepturilor românilor de către nobilimea maghiară, ce a cucerit
Transilvania între sec. XI-XIII.
Memoriul este trimis de împăratul Leopold II Dietei de la Cluj, care îl respinge pe motivul
că ,,recunoaşterea drepturilor ar fi răsturnat ordinea constituţională a Transilvaniei’’.
1791 - Atacă şi respinge Supplexul
I.C. Eder, cărturar sas interpretând în mod eronat izvoarele
istorice;
- Romanii s-au format ca popor la S
Dunării pentru că limba lor este aceeaşi
cu a românilor din Pind şi pentru că ea
are multe cuvinte slave.
1791 Încearcă să demonstreze că românii
Bolla Marton, profesor sunt de origine bulgară şi de aceea li se
maghiar din Cluj spune volohi.
1804 - Contestă continuitatea elementului
Johan Christian Engel, românesc în Dacia;
istoric austriac - Istoria - Românii au imigrat la N de Dunăre în
imperiului ungar și a sec. IX;
Dionisie Fotino, dar şi la românii
Ienăchiţă Văcărescu sau Naum
Râmniceanu.
D. Secolul XIX - marile sinteze
CURENTUL LATINIST
Prima jum. a sec. XIX Generaţia paşoptistă (N. Bălcescu, M Kogălniceanu) preia ideile Şcolii Ardelene susţinând ideea
latinismului pur; contribuie totuşi la consolidarea temei dacice prin evidenţierea curajului şi a spiritului de sacrificiu al acestora
(Kogălniceanu îl considera pe Decebal ,,cel mai însemnat rigă barbar care a fost vreodată’’;
August Treboniu Laurian, dorind să ,,purifice’’ limba română, publică între 1871-6 un Dicţionar al limbii române din care scoate cuvintele
nelatine şi adoptă un sistem ortografic etimologic, care nu mai semăna decât vag cu limba română  discreditează definitiv şcoala latinistă.

AFIRMAREA DACISMULUI
1860 Bogdan Petriceicu Haşdeu, istoric şi filolog, susţine continuitatea dacică cu argumente lingvistice în lucrarea Pierit-au dacii?;
Poporul român s-a format din câteva elemente din care niciunul nu a fost predominant;
De asemenea formulează teoria circulaţiei cuvintelor (structura unei limbi nu este dată de numărul brut de cuvinte, ci de circulaţia
acestora); astfel, deşi numărul cuvintelor slave este mare în limba română, ele nu mai sunt / nu sunt atât de folosite precum cele de
origine latină (se pot construi fraze întregi numai cu cuvinte de origine latină, dar nici o propoziţie cu cuvinte exclusiv de alte origini).

MARILE SINTEZE ALE TEORIEI IMIGRAŢIONISTE ŞI A CONTINUITĂŢII

Context istoric
1854 este desfiinţată iobăgia, iar ţăranii sunt împroprietăriţi; românii ajung să fie liberi şi să deţină o mică proprietate;
1867 Imperiul Habsburgic se transformă în monarhia dualistă Austro-Ungaria, teritoriul ei fiind împărţit între Austria şi Ungaria, fiecare cu
guvernul, parlamentul şi limba ei oficială (germana, respectiv maghiara); instituţiile autonome ale popoarelor din imperiu au fost suprimate;
Transilvania, Banatul, Maramureşul, Crişana revin Ungariei, Bucovina - Austriei; românii erau nemulţumiţi pentru că erau consideraţi ca
făcând parte din naţiunea maghiară, de censul foarte ridicat, de lipsa unei universităţi româneşti şi de faptul că limba maghiară era obiect de
studiu obligatoriu în şcoală, stând astfel la baza unui amplu program de maghiarizare.
Toeria roesleriană
1871 Robert Roesler, istoric austriac, lansează cartea Studii româneşti în care sistematizează ideile imigraţioniste de până atunci,
bazându-se mai mult pe speculaţii decât pe surse istorice:
Poporul român şi limba lui s-au format la S Dunării, ca popor slav, de unde o mare parte a lui ar fi emigrat la N fluviului după
venirea maghiarilor, în sec. XIII;
Teoria continuităţii
1884 A.D. Xenopol, istoric român, foloseşte argumente istorice, lingvistice şi logice pentru a combate teoria lui Roesler în lucrarea
Teoria lui Roesler. Studiu asupra stăruinţei românilor din Dacia Traiană;
Poporul român este o îmbinare a elementului tracic, roman şi slav, din care cel roman este predominant şi fundamental;

Teoria imigraţionistă / roesleriană Teoria continuităţii / autohtoniei

Dacii au fost exterminaţi în urma celor 2 războaie cu romanii (101-
2 şi 105-6) - ,,Dacia … viris fuerat exhausta’’ (Eutropius);
Romanizarea nu ar fi fost posibilă în doar 165 de ani de stăpânire
romană efectivă;
Dacia ar fi rămas pustie după retragerea aureliană din 271;
Poporul român s-ar fi format la S Dunării, unde ar fi primit
influenţa slavă şi religia ortodoxă;
Poporul român ar fi convieţuit la un moment dat cu cel albanez,
dovadă fiind vocabularul comun româno-albanez;
Tăcerea surselor: lipsesc izvoare istorice care să ateste prezenţa
românilor la N Dunării, înainte de sec. XIII.
Continuitatea dacică este confirmată de dovezi logice, epigrafice,
toponimie, hidronimie, dovezi lingvistice şi arheologice
Romanizarea s-a produs în trei etape, între sec. II î.H. şi 602.
Exemplul Galiei sau Peninsulei Iberice arată că romanizarea
putea dura şi mai puţin de 2 secole.
Aurelian a retras din Dacia doar armata, administraţia, la care s-a
adăugat o parte a populaţiei civile; oamenii de rând au continuat
să trăiască în vechea provincie romană Dacia
Poporul român s-a format şi la N şi la S de Dunăre, în fostele
provincii romane Dacia şi Moesia;
Pentru sec. IV-VIII, când au loc migraţiile pe teritoriul României,
sunt descoperite unelte agricole care nu puteau aparţine decât
unei populaţii sedentare, anume daco-romanilor.
Tot acum s-au descoperit obiecte de cult creştine care nu puteau
aparţine decât daco-romanilor, migratorii fiind păgâni.
Chiar dacă limba română s-a scris cu caractere chirilice, ea este o
limbă neoromanică după cum atestă structura gramaticală şi
vocabularul de bază.
Asemănarea dintre limba română şi cea albaneză se datorează
fondului comun, traco-ilir
Românii sunt menţionaţi în izvoarele medievale timpurii, începând
din sec. VII, când procesul de etnogeneză era aproape încheiat.
E. Romanitatea românilor în sec. XX
Exagerarea dacismului
- 1913 Nicolae Densuşianu în lucrarea postumă Dacia preistorică, reconstituia istoria unui presupus imperiu pelasgic care, pornind din
Dacia cu 6 000 de ani î.H., s-ar fi întins pe o mare parte a globului; tot el susţinea că din spaţiul carpato-danubian s-a revărsat civilizaţia asupra
celorlalte părţi ale lumii; de aici ar fi pornit spre Italia şi strămoşii romanilor, iar limba dacă şi cea latină nu sunt decât dialecte ale aceleiaşi
limbi.

I. PERIOADA INTERBELICĂ (1918-1939)

Toţi istoricii români ai perioadei acceptă dubla contribuţie, daco-romană, la etnogeneză, însă ponderea celor două elemente este diferit
abordată.
- Contstantin Daicoviciu = aduce primele argumente arheologice privind continuitatea dacică;
- Vasile Pârvan = organizează săpături arheologice sistematice, ce stau la baza lucrării Getica (1926), în care ilustrează sinteza daco-
romană într-un echilibru perfect;
- Nicolae Iorga = studiază sinteza daco-romană în cadrul romanităţii orientale;
- C. C. Giurescu = susţine că majoritatea locuitorilor Daciei romane au fost daci şi că romanismul a biruit în Dacia fiindcă el i-a câştigat
pe autohtoni (1935);
- Gheorghe Brătianu = în lucrarea O enigmă şi un miracol istoric: poporul român, analizează şi respinge, într-o sinteză a argumentelor
istorice, lingvistice, geografice, etnografice şi arheologice, teoria imigraţionistă; cea mai complexă lucrare pe această temă.

II. PERIOADA REGIMULUI COMUNIST (1948-1989)

1. Perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948-1965)
- exagerarea slavismului, a rolului slavilor în etnogeneză: după retragerea aureliană, majoritatea populaţiei daco-romane a rămas pe
loc şi a fost asimilată de slavi, după 602  limba română este o limbă slavonă;
- puţine consideraţii privind etnogeneza (înainte de a fi român, trebuia să fii comunist!), problema fiind privită din perspectivă
ideologică: romanii sunt numiţi cotropitori, iar retragerea aureliană – eliberare;
2. Perioada Nicolae Ceauşescu (1965-1989)
- trecutul istoric este folosit în scop politic şi propagandistic; se încearcă reînvierea sentimentului naţional al românilor;
- obsesia dacică = este minimalizat rolul romanilor asupritori în etnogeneză; unele lucrări susţin că dacii au fost primul popor din
istorie (protocronism);
- se vorbeşte obsesiv despre etnogeneză şi continuitate, ajungându-se chiar la falsificarea unor dovezi istorice şi la susţinerea cultului
personalităţii lui Ceauşescu (văzut ca urmaşul lui Burebista).

F. Consecinţele abordării problemei romanităţii românilor

- clarifică originile poporului român şi combate teoriile imigraţioniste;
- pune în evidenţă unitatea limbii române, ca şi unitatea poporului român;
- răspunde cu argumente ştiinţifice teoriilor ce au la bază interese politice privind etnogeneza românilor;
- rol esenţial în trezirea şi dezvoltarea conştiinţei naţionale.

Teoria continuităţii cu privire la formarea poporului român a reuşit să se impună, prin argumentele sale, în faţa
teoriei roesleriene, fiind singura acceptată oficial la nivel internaţional, în sintezele oficiale de istorie sau
dicţionarele enciclopedice de mare prestigiu.

De ce am folosit limba slavonă ca limbă de cultură şi alfabetul chirilic până la 1862?

Iniţial au fost acceptate doar latina şi greaca pentru traducerea textului biblic, ele fiind considerate limbi sacre. În sec. IX a fost acceptată şi slavona
pentru că Bizanţul dorea evanghelizarea numeroaselor popoare slave din E Europei.
În spaţiul românesc creştinismul este atestat din sec. IV, când limba de cultură era latina. În sec. IX-XIV, teritoriul românesc era supus, din punct de
vedere al jurisdicţiei bisericeşti, episcopilor de la S Dunării, din Bulgaria  limba bisericii româneşti a devenit slavona, inclusiv în Transilvania. După
întemeierea statelor medievale, limba oficială a cancelariei a fost tot slavona, singura limbă de cultură din spaţiul românesc de atunci.
În 1517, germanul Martin Luther, iniţiatorul Reformei, a propus traducerea textelor religioase şi a liturghiei în limbile naţionale. Limba română este
acceptată ca limbă de cult în sec. XVII (în 1688 a fost tradusă prima dată integral Biblia în limba română). Deja din sec. XVI apăruseră primele
documente scrise în limba română, dar cu alfabet chirilic. Alfabetul chirilic a fost folosit de români până în 1862, când a fost impus, în România şi în
Transilvania, alfabetul latin, mai potrivit cu structura limbii român.
Cronologie
106 împăratul roman Traian îl înfrânge pe Decebal şi cucereşte Dacia transformând-o în provincie romană;
Începe etnogeneza poporului român, prin sinteza daco-romană; a doua etapă a romanizării propriu-zise;
271 Retragerea aureliană (armata, administraţia, o parte a populaţiei civile); populaţia rămasă se retrage în zone izolate, trăind în
forma obştilor săteşti, sub dominaţia diverselor popoare migratoare;
Vizigoţii se aşează în Moldova, Muntenia şi Transilvania; vandalii în Banat şi Crişana;
313 Edictul de la Milan, dat de împăratul Constantin cel Mare, prin care se acorda libertate de cult creştinismului; biserica
creştină începe să se organizeze în imperiu, deci şi la Dunărea de Jos, de unde se va răspândi la N ei în limba latină;
366 Vandalii îşi părăsesc teritoriile pornind spre V Europei; locul lor e luat de gepizi;
375 Hunii năvălesc în Europa înfrângându-i pe ostrogoţi şi pe vizigoţi; cei din urmă primesc în 376 acordul romanilor de a trece la
S Dunării, în Imperiu;
454 după înfrângerea hunilor se constituie Regatul Gepid în V Pannoniei, el cuprinzând şi Crişana, Banat, zone din Transilvania
sau Oltenia;
c. 550 Slavii încep să apară în număr din ce în ce mai mare pe teritoriul românesc;
566 Avarii îi înfrâng pe gepizi şi se aşează în Pannonia şi zone din Transilvania;
602 Slavii trec în masă la S Dunării; cei rămaşi la N ei vor fi asimilaţi de daco-romani în secolele următoare;
679 Bulgarii se aşează în S Dobrogei şi în zona Şumla-Varna;
sec. XVII-XVIII încheierea procesului de etnogeneză a românilor;
sec. IX apar autonomiile locale (formaţiuni prestatale) cu populaţie majoritar românească;
804-14 Bulgarii conduşi de hanul Krum luptă împotriva rămăşiţelor avare ocupând Banatul şi extinzându-se şi în Muntenia şi Transil
vania;
896 Ungurii îşi fac apariţia în Pannonia şi încep să se extindă în bazinul carpatic (Transilvania);
Cronica lui Anonymus (Gesta Hungarorum): voievodatele lui Gelu, Glad şi Menumorut;
890 Pecenegii apar în spaţiul românesc; ei se vor stabili în S Basarabiei, Bărăgan, Transilvania;
971-1204 Thema Paristrion întemeiată de bizantini în Dobrogea;