Tema 5

ROMÂNIA ŞI CONCERTUL EUROPEAN; DE LA „CRIZA ORIENTALĂ” LA

MARILE ALIANŢE ALE SECOLULUI XX
(adică Relaţiile internaţionale ale României în a doua jumătate a sec. XIX – prima jumătate a sec. XX)

A. ROMÂNIA DEVINE STAT INDEPENDENT

1. O nouă etapă a „chestiunii orientale”
- 1875 – o nouă etapă a „crizei orientale” cauzată de mişcările naţionale care se declanşează în Bosnia-
Herţegovina şi Bulgaria; otomanii reprimă mişcările, însă Rusia intervine în calitate de protectoare a
creştinilor din Balcani;
- Situaţia creată în Balcani a redeschis în România problema independenţei
- 1876 – noua Constituţie otomană califica România drept „provincie privilegiată”
- Întreaga societate românească dorea obţinerea independenţei de stat; existau mai multe opinii în ceea ce
priveşte căile de realizare a acesteia:
- liberalii → alianţa cu Rusia şi războiul
- conservatorii → alianţa cu Gremania şi Austro-Ungaria şi diplomaţia
- Rusia se pregăteşte de război → vara anului 1876 are loc, la Reichstadt, întâlnirea dintre împăratul Austro-
Ungariei şi ţarul Alexandru al II-lea, în urma căreia cei doi ajung la un compromis: Rusia obţine
neutralitatea Austro-Ungarie în cazul unui conflict ruso-turc, în schimb primind Bosnia şi Herţegovina.
- În oct. 1876 au loc la Livadia, tratative între guvernul României prezidat de Ion C. Brătianu şi ţarul Rusiei
privind trecerea trupelor ţariste pe teritoriul ţării noastre
- La 4 aprilie 1877, se încheie Convenţia româno-rusă de la Bucureşti;  prevederi:
- Rusia se obligă să respecte şi să menţină integritatea teritorială a României
- Rusia se obliga să suporte cheltuielile de transport
- Traseul trupelor ţariste era fixat în detaliu
- România urma să ia măsuri militare de apărare, decreta mobilizarea armatei (100.000 de oameni) şi
concentrarea trupelor în sudul ţării
- 12 aprilie 1877 – Rusia declară război Turciei
- Armata otomană bombardează localităţiile de pe malul stâng al Dunării
- Armata română răspunde bombardând Vidinul (26 aprilie 1877) => 27 aprilie Turcia declară suspendate
legăturile diplomatice cu România (practic se instalează o stare de război între cele două state)
- La 9 mai 1877 – Mihail Kogălniceanu (ministru de externe) a declarat independenţa României
2. Participarea României la războiul din Peninsula Balcanică
- În vara anului 1877 înaintarea armatei ţariste este oprită la Plevna, de cucerirea căreia s-a dovedit că a depins
întreaga soartă a războiului (era înconjurată de 14 redute şi apărată de 50.000 de soldaţi conduşi de vestitul
gen. Osman Paşa)
- După mai multe asalturi ale armatei ţariste, eşuate, marele duce Nicolae, conducătorul armatei ţariste din
Balcani în cere principelui Carol I ajutorul
- Nu s-a încheiat o convenţie militară scrisă, doar una verbală => la 30 august 1877 are loc, sub conducerea lui
Carol I, primul asalt comun ruso-român asupra Plevnei => armata română reuşeşte să cucerească reduta
Griviţa I cu mari pierderi umane
- S-a decis asedierea Plevnei (pentru a întări blocada, la 9 nov. 1877, armata română a cucerit şi reduta
Rahova)
- La 28 nov. 1877 – Osman Paşa se predă (după cca. 3 luni de asediu)
- După victorie armata rusă se îndreaptă spre direcţia Sofia – Adrianopol, iar armata română spre direcţai
Vidin- Belogradcik
- Armata otomană este înfrântă pe toate fronturile => feb. 1878, Turcia cere pace
3. Tratatele de pace: - s-au încheiat 2 tratate de pace
a. Tratatul de la San Stefano (feb. 1878)
- participă numai Rusia şi Turcia; România nu este acceptată la tratative
- tratatul recunoştea independenţa României şi Serbiei
- autonomia Bosniei şi Herţegovinei
- organizarea Marelui Principat al Bulgariei
- Turcia ceda Rusiei Dobrogea, Delta Dunării şi I. Şerpilor, însă Rusia îşi rezerva dreptul să schimbe acest
teritoriu cu sudul Basarabiei (jud. Cahul, Ismail şi Bolgrad, retrocedate Moldovei în 1856) =>
Rusia nu-şi respecta angajamentele din convenţia din 4 aprilie 1877
- Marile puteri europene nemulţumite de puterea pe care o căpăta Rusia în urma acestui tratat de pace. La
insistenţele marilor puteri europene Rusia acceptă reluarea trataivelor de pace
b. Tratatul de la Berlin (iulie 1878) - participă toate
cele 7 mari puteri europene
- recunoaşte independenţa Serbiei şi Muntenegrului
- Bosnia şi Herţegovina sunt cedate Austro-Ungariei
- principatul Bulgariei este redus teritorial până la munţii Balcanici
- la sud de acesta lua naştere Rumelia Orientală, ca zonă tampon
- Anglia primea I. Cipru
- Independenţa României era recunoscută condiţionat: abrogarea articolului 7 din Constituţia de la 1866
care acorda dreptul de cetăţenie doar creştinilor şi aceptarea retrocedării sudului Basarabiei către Rusia, în
compensaţie România primind Dobrogea, Delta Dunării şi I. Şerpilor.

4. Importanţa cuceririi independenţei de stat a României

- pe plan intern a creat condiţiile întăririi regimului politic, accelerarea modernizării şi dezvoltarea
economică fără nicio constrângere externă
- se creau premisele desăvârşirii statului naţional
- a impulsionat lupta românilor din celelalte teritorii româneşti, aflate sub dominaţie străină - la 14 martie
1881 România se proclamă Regat, iar Carol I primeşte titlul de rege
- pe plan extern ţara noastră devenea o ţară suverană cu drepturi depline în relaţiile internaţionale

B. ROMÂNIA DE LA OBŢINEREA INDEPENDENŢEI LA MARILE ALIANŢE ALE SEC. XX

1. ROMÂNIA ÎN TIMPUL PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL

- Evenimentele din timpul războiului de independenţă şi de la Congresul de la Berlin au atras atenţia
României asupra necesităţii încheierii unor aliante cu marile puteri pentru a-si promova interesele de
politica externă
- 1883 – România aderă la Puterile Centrale sau Tripla Alianţă (Germania, Italia, Austro-Ungaria) în
secret; Regele Carol I şi I. C. Bratianu au insistat ca acordul să fie ţinut secret, cunoscând că politicienii şi
opinia publică erau în majoritate profrancezi.
- În condiţiile izbucnirii primului război mondial, în 1914, Consiliul de Coroană, întrunit la Sinaia, la 3
august 1914, hotărăşte starea de neutralitate cu expectativă armată.
- Poziţa faţa de război (1914- 1916):
- intrarea în război alături de Puterile Centrale → Carol I şi conservatorii filogermani (P. P. Carp);
- expectativa armată pentru pregătirea războiului şi realizarea unităţii naţionale → guvernul liberal; - intrarea
în război alături de Antanta → majoritatea opiniei publice şi opoziţia naţionalistă; - neutralitatea definitivă
→ mişcarea socialistă.
- 4 august 1916 - România semnează tratatul de alianţă cu Antanta sau Tripla Înțelegere (Rusia, Franta,
Anglia), alcătuit din 2 părţi, o convenţie:
a) politică:
- România se obligă să declare război şi să atace Austro-Ungaria
- Antanta garanta integritatea teritorială a României.
- Antanta recunoaşte României dreptul de a anexa teritoriile româneşti din Austro-Ungaria.
- România urma să aibă aceleaşi drepturi ca şi aliaţii săi, la Conferinţa de pace
b) militară:
- România se obligă să atace Austro-Ungaria
- Rusia îşi asuma obligaţia: de a ataca pe frontul austriac şi de a trimite în Dobrogea trupe pentru a sprijini
armata română;
- Aliaţii se obligau să declanşeze o ofensivă la Salonic şi să furnizeze României muniţie şi armament (300 tone
armament și muniție de război).
- 14 august 1916 - România declară război Austro - Ungariei.

Campania din 1916

Conform planului de operatiuni "Ipoteza Z", trei din cele patru armate romane au pornit ofensiva inca din
noaptea de 14/15 august 1916 pe toata lungimea granitei cu Austro-Ungaria. In scurt timp au fost eliberate
orasele Brasov, Sf. Gheorghe, Miercurea Ciuc, Gheorghieni, armata romana inaintand pana in apropiere de
Sibiu. In Banat a fost ocupata Orsova. Pe frontul din sud trupele bulgare au atacat in forta si au cucerit, pana la
sfarsitul lunii octombrie, Turtucaia. Silistra, Constanta si Cernavoda. Dezastrul de la Dunare fusese provocat in
buna parte de nerespectarea angajamentelor asumate de Antanta prin conventia militara: intarzierea ofensivei
generalului Sarrail la Salonic, care ar fi acoperit spatele armatei romane imobilizand fortele bulgare; intarzierea
ajutorului in armament si munitii; neinterventia armatei ruse pe frontul din Dobrogea. Pe de alta parte, planul
de actiune al armatei romane a fost defectuos, iar pregatirea si dotarea acesteia lasa de dorit.
Esecul contraofensivei generalului Al. Averescu de la Flamanda a obligat Romania sa opreasca ofensiva in
Transilvania, concentrandu-si fortele pe frontul de sud. Intrarea in lupta a trupelor germane comandate in nord
de generalul Eric von Falkenhayn si la sud de generalul Mackensen a creat o situatie extrem de critica pentru
Romania. Sub deviza ,,pe aici nu se trece”, generalul Eremia Grigorescu a castigat ,,batalia trecatorilor”
Carpatilor Orientali. Concentrand sapte divizii contra unei divizii romanesti pe valea Jiului, inamicul a reusit sa
treaca la sud de Carpati.
Romania a fost invadata pe valea Jiului si pe valea Oltului, unde trupele romane comandate de generalii
I. Dragalina si David Praporgescu, inferioare numeric si tehnic, nu au putut rezista ofensivei inamice. Dupa
batalia de pe Neajlov si Argeş (1-3 decembrie), Bucurestiul, parasit de oficialitati, era ocupat. Frontul se
stabiliza in sudul Moldovei, pe linia Focşani-Nămoloasa-Galaţi, iar capitala se muta temporar la Iaşi. Doua
treimi din teritoriul tarii a fost ocupat de imamic.
In aceste momente, cand insasi fiinta de stat era in pericol, la Iaşi se constituia un guvern de uniune
nationala, din liberali si conservatorii democrati, condus de Ion I.C. Bratianu. Tezaurul Romaniei era trimis in
Rusia pentru a fi pus in siguranta; se trecea la reorganizarea armatei romane cu sprijinul misiunii militare aliate
comandata de generalul Henry Berthelot.

Campania din 1917

Spre surprinderea inamicului, rezistenta din Moldova a durat mai bine de un an, iar frontul romanesc nu
a putut fi strapuns. In vara anului 1917 incepeau confruntarile pe frontul din Moldova. Generalul Al.
Averescu declansa ofensiva de la Mărăşti înaintând 20 de kilometri in dispozitivul inamic. La 24 iulie,
Mackensen a cotraatacat in zona Focşani - Mărăşeşti - Adjud, dar Armata I Română, comandata de generalul
Eremia Grigorescu, a reusit sa-i opreasca pe germani, provacandu-le pagube importante. Pe linia Carpatilor
Orientali Armata a II-a Română a aparat cu succes trecatorile. La Oituz, generalul Al. Averescu a reusit sa
respinga o tentativa inamică de a patrunde la est de Carpati (jumătatea lunii august).
Desi armata romana obtinuse victorii importante in vara anului 1917, dupa instaurarea regimului
bolsevic in Rusia (25 octombrie/7 noiembrie 1917), continuarea rezistentei devenise imposibila. Armata
imperială rusă se dezintegra. Trupele rusesti care se retrăgeau de pe front ameninţau sa destabilizeze tara, fapt
ce a determinat guvernul de la Iaşi sa ia masuri pentru dezarmarea lor. Puterea sovietelor instaurată la
Petrograd s-a folosit de aceasta pentru a rupe relatiile diplomatice cu Romania si a-i confisca tezaurul (13/26
ianuarie 1918). Dupa incheierea pacii ruso-germane la Brest-Litovsk (3 martie 1918), guvernul condus de
Alexandru Marghiloman si-a asumat responsabilitatea semnarii tratatului de pace de la Bucuresti, cu
Puterile Centrale (7 mai 1918): Romania pierdea Dobrogea si culmile Carpatilor in suprafata de 5.600 km 2 cu
170 de sate; economic tara era subordonata Germaniei care controla industria, comertul, finantele, resursele de
petrol si cereale, navigatia pe Dunare si porturile fluviale iar armata romana era demobilizata. Regele
Ferdinand nu a promulgat legea pentru ratiftcarea Tratatului de pace, care a ramas astfel nul din punct de
vedere juridic.
Desi in mai 1918 situatia parea favorabila Puterilor Centrale, contraofensiva maresalului Foch a spart
frontul de pe Somme in august, iar in septembrie trupele conduse de Sarrail de la Salonic au strapuns liniile
bulgare. Guvernul Al. Marghiloman a cedat locul unui guvern de generali condus de
Constantin Coandă care a decretat mobilizarea generala si a ordonat armatei sa treaca la alungarea trupelor
inamice de pe teritoriul tarii. Sfarsitul razboiului (11 noiembrie 1918) gasea România in tabara invingatoare.
Participarea la razboi, avand ca scop desavarsirea unitatii nationale, se incheia cu un sacrificiu de sange de
aproape 800.000 de morti, raniti, disparuti, cu enorme distrugeri si pierderi materiale. Capitala eliberata isi
primea suveranii si institutiile centrale la 18 noiembrie/1 decembrie 1918.
- La Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920): obiectivul principal urmărit de I.C. Brătianu a fost obţinerea
recunoaşterii internaţionale a Marii Uniri din anul 1918 (Basarabia, Bucovina şi Transilvania cu România),
adică a noilor graniţe ale ţării.
- Tratatul de la Saint-Germain cu Austria şi cel al minorităţilor a fost semnat la 9 decembrie 1919 (recunoştea
unirea Bucovinei cu România)
- Tratatul de la Neuilly (cu Bulgaria) - 27 noiembrie 1919 - a lăsat intactă frontiera din Dobrogea între
România şi Bulgaria, stabilită prin tratatul de la Bucureşti din 1913.
- Tratatul cu Ungaria a fost semnat la Trianon la 4 iunie 1920 (recunoştea unirea Transilvaniei cu România)
- Tratatul de la Paris cu Marile Puteri - 28 octombrie 1920 (recunoaşte actul unirii Basarabiei cu România)

2. ROMÂNIA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ (1918-1938)

- Obiectivul principal al politicii externe a Romaniei în perioada interbelică - menţinerea frontierelor trasate
la sfârşitul Primului Razboi Mondial.
- în 1919 - România a aderat la Societatea Naţiunilor - unica organizaţie la nivel mondial în acel moment,
care milita pentru menţinerea pacii si securităţii internaţionale
- în 1921 - s-a creat prima alianţă regională în Europa, în spiritul Societăţi Naţiunilor: Mica Înţelegere sau
Mica Antanta (România, Cehoslovacia, Iugoslavia)
- în anii '30 alianţa este întărită prin crearea unor organisme de colaborare: - Consiliul Permanent şi Consiliul
Economic. - Mica Inţelegere s-a format ca reacţie la nevoia României, Cehoslovaciei şi Iugoslaviei de a-şi
asigura propria securitate, pe măsură ce au început să se îndoiască de eficienţa garanţiilor cuprinse în tratatele
de la Trianon şi Neuilly.
- feb. 1934 se pun bazele Înţelegerii Balcanice (alianţă cu caracter defensiv): România, Iugoslavia, Grecia şi
Turcia
- România a urmărit şi încheierea unui sistem de alianţe europene:
 semnarea unei aliante cu Franţa - 10 iunie 1926 prin care românii au propus garantarea statu-quo-ului
teritorial şi promisiunea din partea fiecărei parţi de a veni în ajutorul celeilalte în cazul unui atac
neprovocat.
- nu angaja Franţa să vină în ajutorul Românei
- conducătorii României îl considerau un tratat cu o valoare politică deosebită.
 în 1926 - s-a semnat Tratatul de alianţă cu Polonia prin care acorda garanţii generale împotriva oricărui tip
de agresiune
 16 septembrie 1926 - s-a încheiat, Tratatul de amiciţie şi colaborare cordială cu Italia:
• tratatul trebuia prelungit din şase în şase luni până în 1934
• părţile aveau obligaţia să-şi acorde sprijin;
• nu a cuprins clauze cu caracter militar, fiind considerat inferior celui cu Franţa.
- România, între cele două războaie mondiale a fost semnatara a numeroase tratate multilateral
 în 1928 - Pactul Briand-Kellogg - de reglementare a relaţiilor internaţionale (interzicerea războiului ca
instrument al politicii internaţionale)
 la 9 februarie 1929 - la Moscova, România şi ceilalţi vecini ai URSS semnau un protocol - Protocolul de la
Moscova care propunea eliminarea războiului în relaţiile dintre statele semnatare, însă nu se menţiona
explicit inviolabilitatea graniţelor (problemă dezbătută şi în cadrul negocierilor din 1932 de la Riga, fără să
se obţină vreun rezultat) datorită cramponării Moscovei de problema Basarabiei.
- convorbirile din 1934, dintre miniştrii de externe ai României şi URSS (pe atunci, Titulescu şi
Litvinov), în vederea semnării unui tratat prin care URSS să recunoască graniţele României au eşuat;
- în 1936 - negocierea unui tratat de asistenţă mutuală româno-sovietic; şi această acţiune a eşuat (ca
urmare a faptului că Nicolae Titulescu a fost demis în 1936, partea sovietică socotind înlocuirea lui Titulescu
ca o schimbare a politicii externe româneşti).
- Septembrie 1938 - Acordul de la Miinchen - prin care Germania ocupa regiunea sudetă din
Cehoslovacia - a însemnat pentru România:
• în general, sfârşitul sistemului său de alianţe,
• în particular, destrămarea Micii Înţelegeri.
• Consecinţe:
- încercarea României de a se reorienta pe plan extern => apropiere de Germania (tratatul economic
dintre Germania şi România - martie, 1939);
- menţinerea alianţelor tradiţionale cu Franţa şi Marea Britanie → aprilie 1939 - cele doua puteri promit
să ajute România în cazul unei agresiuni.

3. ROMÂNIA ÎN TIMPUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL (1939-1945)

- 1939-1941 – neutralitate
- 1941-1944 – alături de Germania nazistă
- 1944-1945 – alături de Coaliția Națiunilor Unite
- 23 august 1939 - semnarea pactului Ribbentrop - Molotov prin care Germania şi U.R.S.S. îşi impărţeau
sferele de influenţă.
- 1 septembrie 1939 - izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial - a găsit România într-o totală izolare pe
plan extern; întregul sistem de securitate al României este anulat; România se află între state potenţial inamice
(U.R.S.S., Ungaria, Bulgaria).
Pierderile teritoriale din vara anului 1940

 In urma notelor ultimative din 26-27 iunie 1940, adresate de Moscova guvernului român -
acesta a fost nevoit să cedeze URSS-ului Basarabia, partea de nord a Bucovinei şi
ţinutul Herţa. (50 762 km2, cu o populatie de 3 776 309 locuitori)
 la 30 august 1940 - României i s-a impus semnarea Dictatului de la Viena, prin care:s-a
cedat Ungariei partea de NV a Transilvaniei (42 243 km2, cu o populatie de 2 628 238
locuitori).
 la 7 septembrie 1940 - prin Tratatul de la Craiova, România ceda Bulgariei sudul
Dobrogei (Cadrilaterul), cu judeţele Durostor şi Caliacra) (6.921 km 2 şi o populaţie de
circa 425.000 locuitori)
 În total România pierde o treime din teritoriul național și sin populație.

Consecinţele cedărilor din 1940 au fost numeroase şi pe termen lung:

- o lovitură morală - s-a prăbuşit întregul sistem politico-diplomatic realizat în 1918;
- urmări imediate în toate domeniile de activitate: politic, economic, social, învăţământ,
cultural etc.
- mişcări de stradă în Bucureşti şi în provincie împotriva politicii de cedare teritorială;
- regele Carol al II-lea a abdicat, în favoarea fiului său Mihai, la 6 septembrie 1940.

- La 23 noiembrie 1940 - România a aderat la Pactul Tripartit - intrând astfel în sistemul de alianţe al
Axei Berlin-Roma-Tokio.
- Alianţa româno-germană, a durat 4 ani şi a reprezentat singura alternativă pentru ,,diplomaţia de război" a
Bucureştiului de a recâştiga teritoriile pierdute în vara anului 1940.
- In toată perioada colaborării româno-germane (23 noiembrie 1940 - 23 august 1944), problema statutului
României s-a aflat în centrul atenţiei diplomaţiei de la Bucuresti.
- La 22 iunie 1941 - România intra în război alături de Germania şi aliaţii săi împotriva URSS, având
drept scop recuperarea teritoriilor pierdute în vara anului 1940.
- Continuarea războiului antisovietic după eliberarea provinciilor - a adus numeroase critici mareşalului Ion
Antonescu, mai ales odată cu infrângerile suferite de armata română la Cotul Donului şi Stalingrad.
- După 1943, când situaţia pe front devenise critică pentru aliaţii Germaniei, diplomaţia de la Bucureşti a
început tratative în vederea scoaterii României din războiul împotriva Naţiunilor Unite. Un rol major l-a avut
în aceste tratative secrete ministrul de externe Mihai Antonescu.
- Continuarea războiului în răsărit s-a dovedit a avea consecinţe dureroase pentru România, deoarece armata
română a pierdut circa 625 000 de militari.
- In aceste condiţii, regele Mihai, sprijinit de principalele forţe politice a decis arestarea mareşalului Ion
Antonescu la 23 august 1944 şi alăturarea ţării la coaliţia Naţiunilor Unite. Acest act a marcat:
• o cotitură evidentă în evoluţia militară pe Frontul de Est,
• armata română şi-a adus o contribuţie însemnată la eliberarea Transilvaniei, la infrangerea Germaniei
naziste şi în luptele purtate în Ungaria, Cehoslovacia şi Austria.
- La sfârşitul celui de-al doilea război mondial România se afla în sfera de influenţă sovietică, ca urmare a
ocupării ţării de către Armata Roşie La 10 feb. 1947 – România a semnat Tratatul de pace cu Naţiunile
Unite, în urma căruia ţării noastre nu i se recunoştea cobeligeranţa alături de Naţiunile Unite şi avea să
plătească o enormă datorie de război către URSS.
-