DELTA DUNĂRII – UN PARADIS PIERDUT?

Imediat după revoluție, Delta Dunării a reintrat in atenția mass-mediei. Delta Dunării reprezintă o problemă
importantă la nivel internațional deoarece se confruntă cu probleme care trebuie analizate profund. Aceastea
se pot realiza cu profesionalism, seriozitate și pe baza experienței. Cei 30 de ani de cercetări efectuate dau
dreptul de a prezenta problemele cu care se confruntă delta.
Regiunea de la gurile Dunării a format obiectul unor discuții, primele desfășurate fiind cele din Comisia
Europeană a Dunării (1856), dublate de ecouri în presa internațională.
La începutul secolului al XX-lea, Gr. Antipa reia discuția prin numeroase lucrări, dar mai ales în memoriul
prezentat Academiei Române la 14 februarie 1914. Gr. Antipa pornește de la originea si evoluția deltei,
continuă cu analiza stării, propune un nou sistem de amenajări și încheie cu prognoza evoluției viitoare.
După primul război mondial, delta rămâne uitată de lume, iar apoi revine în prim-plan peste 30 de ani odată cu
declanșarea febrei „aurului verde”.
Prin 1973-1974, o nouă campanie propagandistică se declanșeaza. Eșecul stuficulturii trebuia înlocuit cu ceva
nou: obținerea în fiecare an a peste un milion de tone de cereale, precum și a numeroase alte beneficii de pe
seama amenajărilor agricole, piscicole, silvice, a turismului etc.
Lucrările desfășurate de Comisia Europeană a Dunării pentru canalizarea brațului Sulina reprezintă primul
impact major care generează transformări in deltă. Etapa „piscicolă” e declanșată de Antipa în vederea
creșterii productivității pescarilor. În „etapa stuficolă” (1930-1950) au loc transformări majore atât în deltă,
cât și în bazinul Dunării. Exploatarea stufului a necesitat tăierea a sute de kilometri de canale. La gura Sulina,
jetiurile înainteaza spre larg cu 250-300 m/an, provocând schimbarea întregului regim litoral.
Ce s-ar fi întâmplat dacă bazinul Dunării și delta ar fi rămas în afara oricăror intervenții umane, evoluând pe o
traiectorie controlată strict natural?
Cert este că in regim absolut natural, deltele se modifică continuu spre mlaștini sufocate de abundența
macrofitelor. Asemenea procese se desfășoară în 100-150 de ani, efectele fiind vizibile în orizontul vieții
noastre.
Controlul scurgerii este singura cale pentru menținerea deltei la anumiți parametrii de stare. (Gr. Antipa
susținea acelați lucru acum 70 de ani).
În condițiile modificării scurgerilor lichide se petrec colmatări active pe canale, se adâncește canalul Sulina.
Lăsând evoluția pe o asemenea traiectorie, fără a interveni, în viitorii 25-30 de ani vor avea loc fenomene
alarmante: dispariția Zătoanelor, a insulei Sacalin, a unei întinse părți din țărmul Sulina – Sfântu Gheorghe.
Conceptul învechit de ocrotire prin izolare totală a fost înlocuit prin conservarea dinamică care presupune
diferențierea unor trepte de protecție.
Ce este de făcut acum in Delta Dunării?
În încercarea de a salva Delta Dunării trebuie respectați mai mulți factori: respectarea necondiționată a
Articolului 1 din Decretul nr. 103 din 7 februarie 1990, privind sistarea oricăror lucrări de amenajare,
încadrarea întregului spațiu deltaic și lagunar într-un Parc Național al Deltei Dunării.
Pentru ca Delta Dunării să nu devină un paradis pierdut, este necesară o amplă activitate care cere multă
inteligență creatoare, bună credință, organizare riguroasă și finanțare corespunzătoare.
(rezumat al articolului „Delta Dunării – un paradis pierdut?”, de Emil Vespremeanu)