Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Situatia internationala
Tarile Romane au evoluat inca de la constituirea lor intr-un context marcat de conflictul de interese
dintre Marile Puteri si dintre statele vecine. Bogatiile naturale, imensa activitate economica, prezenta
punctelor nodale ale marilor drumuri comerciale ce traversau Europa si iesirea la Marea Neagra, au
starnit tendintele expansioniste ale marilor puteri vecine. Din vest si nord ameninta Regatul Maghiar,
care dorea sa-si reinoiasca veche suveranitate si Polonia direct interesata sa-si deschida drum spre
gurile Dunarii si litoralul Marii Negre. In sud, Imperiul Otoman ajunsese in vecinatatea statelor romanesti
dupa ce lichidase treptat statele balcanice. Rezultatul final al confruntarii cu regatele catolice si cu
Poarta, a fost mentinerea statului romanesc, a existentei sale neintrerupte, a autonomiei recunoscute
schimbata in independenta.
In sec. XIV-XVI statutul international al Tarilor Romane este determinat de doi factori:
raporturile dintre marile puteri vecine: Ungaria, Polonia si Imperiul Otoman si obiectivele politice
externe romanesti. Mijloacele folosite de domnitorii romani in acest sens au fost: militare pana la
1600 si diplomatice si militare dupa 1600. Raportul de forte era favorabil Imperiului Otoman,
Tarile Romane nu dispuneau de resurse necesare unor actiuni ofensive de lunga durata in
teritoriul inamic, strategia lor militara era defensiva. Romanii au aplicat tacticii militare proprii:
tactica pamantului parjolit, hartuirea dusmanului, sau atacuri de noapte pentru a surprinde
trupele inamice. Tarile Romane au facut parte din Casa Pacii si la baza raporturilor romano-
otomane au stat Capitulatiile- diplome otomane de privilegii acordate de sultan domnitorilor
romani care prevedeau respectarea autonomiei Tarilor Romane, care isi pastrau institutiile, in
schimbul unor obligatii reciproce. Obligatile Tarilor Romane erau; materiale, plata tributului
(haraci), daruri pentru sultan (peschesuri), daruri pentru confirmarea domniei (mucarerul),
obligatii in produse (cereale, turme de oi, lemn) obligatii militare (sprijinirea Portii cu soldati si
salahori in campanii militare, tributul sangelui (tributul in copii pentru trupele sultanului).
Imperiul Otoman se oblige sa recunoasca autonomia Tarilor Romane, turcii nu aveau voie sa
stationeze la N. Dunarii si sa ridice moschee in aceasta zona.
Obiectivele politicii externe romanesti
Principalele obiective ale Tarilor Romane sunt:
- Apararea independentei si autonomiei.
- Apararea integritatii teritoriale.
- Implicarea in lupta antiotomana prin participarea la Cruciada Tarzie.
- Stoparea tendintelor expansioniste ale Ungariei si Poloniei.
Mijloacele folosite:
-diplomatice:- sistemul de aliante-
a). cu Tarile Romane prin crearea frontului romanesc antiotoman si anihilarea expansiunii
vecinilor.
b).cu statele vecine in lupta antiotomana (Ungaria, Polonia) impreuna bastioane ale cruciadei
tarzii.
-militare- conflictul asimetric:
tactica pamantului parjolit, a atragerii inamicului in zone proprice luptei, si importanta acordata
cetatilor.
Principali voievozi romani care s-au implicat in lupta antiotomana in sec. XIV-XVI
au fost: Mircea cel Batran (1386-1418), Alexandru cel Bun (1400-1432), Iancu de Hunedoara
(1441-1456), Vlad Tepes (1448, 1456-1462, 1476), Stefan cel Mare (1457-1504) si Mihai
Viteazul (1593-1601).