AUTONOMII LOCALE ȘI INSTITUȚII CENTRALE ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC

(secolele IX-XVIII)

I. Autonomii locale în spatial românesc (secolele IX-XIII)

După retragerea romanilor din Dacia în 271, locuitorii rămași nu au mai avut stat. Ei au
trait numai în sate, pentru că orașele romane fuseseră părăsite din cauza atacurilor migratorilor.
Organizarea teritorial-administrativă a românilor din spaţiul carpato-danubiano-pontic era
obştea sătescă (formă de organizare specifică societăţii feudale, în cadrul căreia comunitatea unui sat stăpânea
individual pământul arabil, iar pădurile, pășunile, iazurile și livezile erau stăpânite în comun ).
Organizarea politică a românilor la începutul Evului Mediu este puțin cunoscută, dar se
știe că în secolul IX existau niște formațiuni politice prestatale numite cnezate, voievodate sau
țări, formate din mai multe sate (sau uniuni de obști).
Conducătorii acestor teritorii autonome, cnezi sau voievozi, erau fie români, fie migratori,
dar populația era majoritar românească.
Astfel, formele de organizare politică românească predominante în secolele IX-XIII erau: 
 cnezatul (formaţiune politică care include două sau mai multe sate, de obicei pe valea
unui râu şi aflat sub autoritatea unui cneaz) şi 
 voievodatul (formaţiune politică alcătuită din două sau mai multe cnezate, condusă de un
voievod).

a) Formațiuni prestatale (autonomii) în Transilvania

Cronica lui Anonymus, (”Gesta Hungarorum”–”Faptele ungurilor”) scrisă în secolul al
XII-lea de notarul regelui Bela al III-lea, este izvorul istoric care menționează că în secolul al
IX-lea, pe teritoriul Transilvaniei, existau următoarelor formaţiuni politice:
 voievodatul lui Menumorut (situat în Crişana);
 voievodatul lui Glad (situat în Banat);
 voievodatul lui Gelu (situat în Transilvania propriu-zisă); cu centrul întărit la Dăbâca (jud.
Cluj).
Conform ”Gestei Hungarorum”, la începutul secolului al X-lea, maghiarii au început
cucerirea spațiului din interiorul arcului carpatic. Aici s-au lovit de cele trei voievodate (al lui
Menumorut, al lui Glad și al lui Gelu). Aceste voievodate au fost cucerite rând pe rând de către
maghiari.
În secolul al XI-lea, ”Legenda Sfântului Gerard” menționează două voievodate românești:
- voievodatul lui Gyula (în central Transilvaniei)
- voievodatul lui Ahtum (în Banat)
Aceste voievodate au fost cucerite rând pe rând de către maghiari.

b) Formațiuni prestatale (autonomii) în Țara Românească

Izvorul istoric Diploma cavalerilor ioaniţi (1247), document prin care regele Ungariei, Bela
al IV-lea, dăruiește niște teritorii ordinului cavalerilor ioaniți atestă existenţa următoarelor
formaţiuni politice la sud de Carpați:

1
  2 cnezate în dreapta Oltului:
 Cnezatul lui Farcaş, în nordul Olteniei
 Cnezatul lui Ioan, în sudul Olteniei
 2 voievodate:
 Voievodatul lui Litovoi, între Olt și Jiu
 Voievodatul lui Seneslau, în stânga Oltului
 Ţara Severinului, pe teritoriul Banatului. (În 1230 devine Banatul de Severin)
Formaţiunile politice, cu excepţia voievodatelor, (deci Țara Severinului și cnezatele lui
Farcaș și Ioan) au fost dăruite de către regele Ungariei Bela al IV-lea, cavalerilor ioaniţi.

c) Formațiuni prestatale (autonomii) în Moldova

Sursele scrise nu menționează numele unor conducători ai formațiunilor prestatale din
Moldova, dar diverse cronici rusești și documente maghiare și papale amintesc ca existând pe la
anul 1000 niște formațiuni prestatale numite:
 țări - Țara Șipenițului,
 codri - Codrii Cosminului, Codrii Orheiului
 câmpuri - Câmpul lui Dragoș.
 ocoale și cobâle

d) Formațiuni prestatale (autonomii) în Dobrogea

Primele informații despre existența unor formațiuni politice în Dobrogea datează din secolul
al X-lea, moment la care Dobrogea se afla în sfera de influență a Imperiului Bizantin.
O inscripție de la Mircea Vodă (jud. Constanța), din secolul al X-lea îi amintește pe jupan
Dimitrie.
O altă inscripție, tot din secolul al X-lea, de la Basarabi-Murfatlar, îl amintește pe jupan
Gheorghe.
În secolul al XI-lea, ”Alexiada” Anei Comnena amintește formațiunile politice ale lui Tatos,
Seslav şi Satza, probabil niște conducători de origine pecenegă, care ocupaseră Dobrogea. 

II. Constituirea statelor medievale româneşti

a) Formarea statului medieval Transilvania

Cucerirea maghiară
Imediat după crearea Regatul Maghiar în anul 1000, începe cucerirea sistematică a
Transilvaniei. Între secolele XI-XIII cnezatele și voievodatele din Transilvania au fost cucerite
treptat de către maghiari. Transilvania este organizată ca voievodat autonom în cadrul Regatului
Maghiar (până în 1541).
Colonizarea cu populații noi

2
 Pentru cucerirea Transilvaniei și administrarea eficientă a teritoriului ei, regii maghiari au
colonizat diverse populații, cărora le-au oferit privilegii și autonomie (adică posibilitatea de a-și
păstra organizarea proprie)
Astfel, au fost aduși în Transilvania sașii, secuii și cavalerii teutoni.

Secuii erau o populație de războinici a căror origine nu se cunoaște exact. Ei i-au însoțit pe
maghiari încă de la stabilirea acestora în Pannonia în secolul al IX-lea. Regii maghiari îi foloseau
în bătălii trimițându-i în prima linie. În secolul al XI-lea i-au așezat în Transilvania, în zonele de
graniță, pentru a apăra hotarele, în schimbul unor privilegii.

Sașii erau germani din Saxonia, dar și din alte provincii germane. Ei au fost colonizați în
Transilvania în secolele XII-XIV, în zonele care nu se aflau sub controlul direct al maghiarilor
(în special în zonele Sibiului și Bistriței). Sașii au înființat primele orașe din Transilvania:
Bistrița, Brașov, Cluj, Mediaș, Sebeș, Sibiu, Sighișoara etc.

Cavalerii teutoni au fost aduși de către regale maghiar Andrei al II-lea în Țara Bârsei, în secolul
al XIII-lea. Ei au construit în această zonă numeroase fortificații, dar și-au extins teritoriul fără
acordul regelui și au fost în final alungați de către armata regală maghiară.

b) Întemeierea statului medieval Țara Românească

Unirea cnezatelor și voievodatelor

Formațiunile prestatale de la sud de Carpați, cnezatele și voievodatele amintite în
Diploma Cavalerilor Ioaniți (1247), erau vasale Ungariei.
Pe la 1310, Basarab I (1310?-1352) a unificat cnezatele și voievodatele sub conducerea
sa, întemeind astfel Țara Românească.
Basarab era vasal al regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou, lucru menționat de un
document maghiar din 1324. Înseamnă că noul stat, Țara Românească, avea aceleași relații de
vasalitate față de Ungaria, pe care le avuseseră și cnezatele și voievodatele din secolul al XIII-
lea.

Câștigarea independenței. Extinderea statului

În 1330, regele Ungariei, Carol Robert, a considerat că voievodul Țării Românești,
Basarab, nu și-a îndeplinit obligațiile de vasalitate față de el, așa că a organizat o expediție
militară cu scopul de a cuceri Țara Românească. Lupta dintre cei doi s-a dat într-o trecătoare
îngustă din munți, numită Posada, unde armata maghiară a fost atacată prin surprindere și
măcelărită. Regele Ungariei abia a scăpat cu viață, după ce și-a schimbat hainele cu cele ale unui
om de încredere. Bătălia de la Posada a fost menționată de Cronica pictată de la Viena, cronică
care înfățișează istoria maghiarilor de la începutul Evului Mediu.
Bătălia de la Posada din 1330 a însemnat câștigarea independenței Țării Românești.

3
 Basarab a eliberat apoi teritoriul dintre Prut și Nistru, și l-a alipit Țării Românești. Din
acest motiv, acest teritoriu se va numi mai târziu Basarabia.

Crearea instituțiilor. Organizarea țării

NICOLAE ALEXANDRU (1352-1364), fiul lui Basarab I
- a întemeiat Mitropolia Țării Românești în 1359, la Curtea de Argeș
- și-a luat titlul de singur stăpânitor, care arată independența sa și a țării sale față de orice
putere străină
VLADISLAV VLAICU (1364-1377), fiul lui Nicolae Alexandru
- a bătut primele monede românești
- s-a recunoscut vasal al regelui maghiar, de la care a primit ca feude Severinul și
Făgărașul.

În timpul primilor voievozi s-au creat dregătoriile, adică funcțiile administrative în stat și la
curtea domnească (logofăt, vistiernic, stolnic, paharnic etc). Marii dregători făceau parte din
Sfatul Domnesc.

c) Întemeierea statului medieval Moldova

Întemeierea Moldovei de către Dragoș din Maramureș

Statul medieval Moldova a fost întemeiat de către voievodul Dragoș din Maramureș, pe
la 1350, din initiativa regelui Ungariei, Ludovic I. Ludovic I a creat aici o marcă de apărare
împotriva tătarilor, care atacau Ungaria venind din Ucraina și Rusia și trecând prin nordul
Moldovei. La conducerea acestei mărci de apărare l-a numit pe Dragoș.
Moldova condusă de Dragoș cuprindea doar nordul Moldovei, avea capitala la Baia și era
vasală Ungariei.
Acest stat a fost creat probabil prin încorporarea unor cnezate sau voievodate, lucru care
se pare că a nemulțumit populația locală, care în anii următori, s-a revoltat împotriva stăpânirii
maghiare. (Un document maghiar din 1359 menționează acestă revoltă a românilor din
Moldova.)
Obținerea independenței sub conducerea lui Bogdan
Moldovenii s-au revoltat din nou împotriva stăpânirii maghiare pe la 1364, iar revolta lor
a fost condusă de un alt voievod din Maramureș, Bogdan. Acesta părăsise Maramureșul și
trecuse în Moldova cu oamenii săi după ce intrase în conflict cu regele Ungariei, care încălcase
autonomia Maramureșului.
În Moldova, Bogdan a condus revolta moldovenilor împotriva regelui Ungariei și l-a
alungat pe urmașul lui Dragoș, Balc, obținând astfel independența Moldovei.
Moldova devine astfel un stat independent sub conducerea lui Bogdan.

Crearea instituțiilor și organizarea statului

4
PETRU I MUȘAT (1375-1392), nepotul lui Bogdan
- a întemeiat Mitropolia Moldovei la Suceava
- a mutat capitala la Suceava
- a bătut primele monede
- s-a recunoscut vasal al regelui Poloniei pentru a avea un sprijin împotriva Ungariei
ROMAN I (1392-1394)
- a extins Moldova până la Marea Neagră

d) Întemeierea Dobrogei
În secolul XIV se constituie și în Dobrogea un stat, sub conducerea lui Balica, cu capitala la
Caliacra.
A urmat Dobrotici care era vasal al împăratului Imperiului Bizantin.
Apoi a urmat Ivanco, care a reușit să câștige independența Dobrogei și să bată monedă.
După moartea lui Ivanco, Mircea cel Bătrân a alipit Dobrogea la Țara Românească, dar în
anul 1417 Dobrogea a fost cucerită de turci.

III. Instituțiile centrale în Evul Mediu și la începutul modernității

a) Instituții centrale în Țara Românească și Moldova

În secolul al XIV-lea, după întemeierea statelor medievale românești, se formează
principalele instituții centrale, adică cele care au atribuții pe tot cuprinsul țării. Acestea au fost:

1. Domnia
2. Sfatul Domnesc
3. Adunarea Țării
4. Biserica
5. Armata

1. DOMNIA
Domnia era principala instituție a statului și era condusă de domnitor, care era și mare
voievod, adică mare comandant militar.
În titulatura domnitorului apăreau: ”Io”, care însemna ”cel ales de Dumnezeu”, domn
dim mila lui Dumnezeu”, care arăta că puterea pe care o deținea era de la Dumnezeu și titlul de
”singur stăpânitor” care arăta independența țării și a domnitorului.
Domnitorul era încoronat de către mitropolitul țării. Însemnele puterii domnești erau:
coroana, buzduganul și sceptrul.
Atribuțiile domnitorului:
 hotăra politica internă și externă a țării
 hotăra în toate domeniile administrative, legislative și judecătorești
 declara război și încheia tratate

5
  era comandant suprem al armatei
 făcea legile
 bătea monedă
 fixa impozite și biruri
 numea funcționarii și dregătorii
 era judecător suprem
Evoluția instituției domnești. Domnitorul era ales de către marii boieri ai țării dintre
membrii dinastiei, adică a familiei domnitoare (dinastia Basarabilor în Țara Românească și
dinastia Mușatinilor în Moldova).
Puterea absolută a domnitorului a fost limitată în timp de către marii boieri, care au ajuns
suficient de puternici încât să schimbe voievozii țării.
În secolul XVI, turcii încep să se amestece în numirea domnitorilor, deși ca putere
suzerană nu aveau voie să facă acest lucru. Sultanii încercau să numească domnitori credincioși
lor, dar nu de puține ori aceștia se vor revolta cu prima ocazie împotriva turcilor.
În secolul al XVIII-lea, începând cu 1711 în Moldova și 1716 în Țara Românească, se
instaurează regimul fanariot. Domnitorii sunt numiți de către sultan dintre grecii bogați din
Fanar, cartier din Constantinopol. Ei plătesc sultanului sume mari de bani pentru a cumpăra sau
a-și menține tronurile în Țara Românească și Moldova, devenind astfel simplii funcționari ai
Porții.
După revoluția lui Tudor Vladimirescu din 1821, turcii renunță la numirea domnitorilor
fanarioți și permit revenirea la domniile pământene.

2. SFATUL DOMNESC
Sfatul Domnesc îl ajuta pe domnitor în conducerea țării, îl asista la scaunul de judecată și
la încheierea tratatelor cu alte state.
Era alcătuit din boierii cu dregătorii, (adică cu funcții în stat). avea rol consultativ,
deoarece domnul era cel care lua hotărârile definitive indiferent de voința Sfatului Domnesc.
Dregătoriile au apărut în secolele XIV-XV. Cele mai importante erau:

1. mare logofăt – era șeful cancelariei domnești, și se ocupa cu redactarea

hotărârilor domnești
2. mare vornic – era șeful Curții domnești și avea și atribuții judecătorești
3. mare vistier – administra finanțele
4. mare spătar – avea atribuții militare
5. mare postelnic – se ocupa de primirea solilor străini și de activitatea diplomatică
Cel mai important dregător în Țara Românească era banul Olteniei, care avea dreptul
inclusiv de a condamna la moarte, iar cel mai important dregător din Moldova era portarul
Sucevei, care era conducătorul cetății Suceava și avea atribuții militare.
Începând cu sfârșitul sec XVI, Sfatul Domnesc se va numi Divan.

3. ADUNAREA ȚĂRII

6
Adunarea Țării apare în documente abia în secolul XV. Avea caracter consultativ.
Era alcătuită din:
- marii boieri,
- clerul înalt (preoțimea înaltă)
- boierimea mică și mijlocie
- curteni
În secolul XVI, cea mai importantă atribuție a Adunării Țării era alegerea domnitorului.
În plus, putea declara război sau încheia pace. De fapt, Adunarea Țării era rar întrunită.
În timpul regimului fanariot din sec XVIII, rolul Adunării Țării a scăzut semnificativ,
domnitorii fiind numiți de către sultani..
Instituția va renaște în sec XIX sub numele de Adunarea Obștească.

4. ARMATA
Armata era alcătuită din două corpuri:

 Oastea cea mică, care cuprindea unitățile militare ale boierilor

 Oastea cea mare, formată din întreaga populație aptă de război, în special din țăranii liberi,
pentru că cei dependenți erau scutiți de serviciul militar. Era convocată doar în caz de mare
primejdie. Ea dispare în cursul secolului XVI, nemaifiind convocată de domnitor, din cauza
accentuării dependenței de turci.

5. BISERICA
Biserica era o instituție foarte importantă, iar între domnitor și mitropolit exista o strânsă
colaborare.
În cazul în care domnitorul era minor sau inapt, cel care prelua conducerea țării era
mitropolitul. Mitropolitul era ales de către episcopi și de către marii boieri.

6. ADMINISTRAȚIA
Țara Românească era alcătuită din județe.
Moldova era alcătuită din ținuturi.
Județele și ținuturile erau conduse de dregători locali cu atribuții administrative, fiscale și
judecătorești.

b) Instituțiile centrale în Transilvania

În Transilvania, instituția centrală a fost:
 voievodatul (1176 – 1541)
 principatul (1541 - 1867)
Voievodatul Transilvaniei (1176-1541) era vasal regelui Ungariei, dar se bucura de autonomie.
- avea în frunte un voievod numit de către regele Ungariei dintre nobilii transilvăneni importanți.
- avea atribuții administrative, judecătorești și militare.
- reședința sa era la Alba Iulia.

7
- el numea comiții (adică șefii comitatelor maghiare) și pe vicevoievod.
- primul voievod al Transilvaniei a fost Leustachius (atestat în 1176).
Principatul Transilvaniei a cunoscut două etape:
1) între 1541-1699 → principat autonom sub suzeranitatea Imperiului Otoman
- în 1541 Transilvania este cucerită de Imperiul Otoman
- era condusă de un principe numit de Dietă și confirmat de sultan
- principele era ajutat de Sfat, format din 12 membri aleși din rândul națiunilor
privilegiate și de Dietă, format din 150 de reprezentanți ai națiunilor privilegiate.
2) între 1699-1867 → principat sub stăpânirea Imperiului Habsburgic
- era condus de împărat care avea și titlul de principe
- conducerea propriu-zisă revenea guvernatorului militar

Dieta Transilvaniei → a fost creată în secolul al XVI-lea când Transilvania a devenit principat.
Era formată din reprezentanții categoriilor sociale privilegiate (maghiari, sașii și secuii).

Guberniul → a fost instituția administrativă organizată la sfârșitul secolului al XVII-lea, după ce

Transilvania a trecut sub stăpânirea Imperiului Habsburgic.

Administrația în Transilvania

Unitățile teritorial-administrative din Transilvania erau:

- comitatele maghiare (Primul comitat a fost Bihorul)
- scaunele secuiești
- scaunele și districtele sașilor
- districtele românilor – conduse de cnezi și juzi
- orașele (burgurile) – erau conduse de un sfat orășenesc și un jude