D.

Relațiile internaționale
Cls. 12 D
1.Spațiul românesc între diplomație și conflict în Evul Mediu
2023
și la începuturile modernității

Secolele XIV-XVI au constituit o perioadă de consolidare a statelor medievale românești și de

afirmare a politicii lor de independență. Instituția centrală se implică în relațiile internaționale, pe cale
diplomatică și militară, în vederea păstrării independenței și a integrității teritoriale.
Politica externă a voievozilor români este influențată de vecinătatea cu cele două regate creștine –
Ungaria și Polonia, precum și de pericolul expansiunii Imperiului Otoman. În fața conflictului asimetric
(inferioritatea militară a românilor) sunt adoptate tactici defensive: tactica pământului pârjolit, otrăvirea
fântânilor, distrugerea recoltelor, atacurile prin surpindere, retragerea în munți.
La începutul secolului al XVIII-lea, în condițiile în care sultanii își pierd încrederea în
domnii români, în Moldova și Țara Românească se instituie regimul fanariot - care reprezenta
instrumentul de control direct al Porții asupra celor două țări. În condițiile accentuării stării de
suzeranitate, lupta antiotomană este abandonată.

Politica externă a voievozilor români:

1. Mircea cel Bătrân (1386-1418), domn al Țării Românești
Domnul Țării Românești a dus o politică de echilibru față de cele două regate vecine
(Polonia și Ungaria) și s-a opus politicii de expansiune a Imperiului Otoman.
a. Acțiuni diplomatice:
Pentru a respinge o eventuală acțiune din partea Ungariei, Mircea caută noi aliați.
Astfel, prima acțiune diplomatică a domnului muntean o constituie tratatul de colaborare cu
regele Poloniei, Vladislav Jagello, tratat semnat la Radom în 10 decembrie 1389. Cei doi
conducători se angajau să colaboreze împotriva regelui Ungariei, în cazul unei agresiuni
militare din partea acestuia.
Creșterea pericolului otoman l-a determinat pe domnul Țării Românești să caute noi
aliați printre statele creștine. La 7 martie 1395, la Brașov, Mircea cel Bătrân incheia cu
Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, primul tratat de alianță antiotomană din Sud-
Estul Europei medievale. Mircea promitea să se alăture acțiunilor antiotomane inițiate de
regele maghiar, iar acesta din urmă se angaja să-l sprijine pe voievodul muntean dacă ar fi fost
atacat de turci. Poziția celor două părți era de deplină egalitate.
Așadar, în baza acestui tratat, cei doi conducători colaborează în cadrul viitoarelor
acțiuni militare.
b. Acțiuni militare:
Sprijinul militar pe care domnul Țării Românești îl acordă popoarelor balcanice
determină intervenția militară a a sultanului. Confruntarea dintre Mircea cel Bătrân și
sultanul Baiazid I Ilderim are loc în 1395, la Rovine, loc aflat undeva pe râul Argeș. Pentru
că se afla în fața unei oștiri numeroase (conflictul asimetric) voievodul muntean a aplicat
tactici defensive care au constat în: evacuarea populației, hărțuirea permanentă a trupelor
otomane și atacurile surpriză. Așadar, victoria obținută de Mircea a consolidat independența
țării și a determinat alcătuirea primei coaliții continentale antiotomane.

1
 O acțiune militară care a avut loc în afara spațiului românesc a fost cruciada de la
Nicopole din anul 1396. Cruciada fost inițiată de regele
Ungariei Sigismund de Luxemburg și a strâns laolaltă Sub.II,p.6. Argumentaţi, printr-un
oștile maghiare și transilvănene, trupele cavalerilor fapt istoric relevant, afirmaţia
burgunzi și un corp de oaste condus de domnul Țării conform căreia românii participă la
Românești. Bătălia a avut loc la 25 septembrie 1396, la conflicte militare în secolul al XIV-
lea. (sau sec. XV-XVI)
Nicopole, și s-a încheiat cu victoria turcilor, din cauza
unor grave greșeli de strategie
din partea cavalerilor burgunzi.
Mircea se retrage fără pierderi
și, în 1397, respinge cu succes o
nouă intervenție otomană.
In concluzie, diplomația
voievodului român a făcut din
Țara Românească un factor
politic important în sud-estul
Europei, vecinii căutându-i
alianța împotriva Imperiului
Otoman.

2. Alexandru cel Bun

(1400-1432), domn al
Moldovei:
Dovedește abilități
diplomatice și duce o politică
de echilibru față cele două regate creștine: Polonia și Ungaria.
Domnul Moldovei continuă tradiția antecesorilor săi și încheie în anul 1402 un tratat de
vasalitate cu regele polonez Vladislav Jagello, pentru a contracara politica de supremație a
regatului Ungariei. În baza acestui tratat, domnul Moldovei acordă sprijin militar polonezilor în
bătăliile de la Grundwald (1410) și Marienburg (1422) împotriva teutonilor. Fidelitatea
domnului moldovean, dar și puternicele interese din zonă l-au determinat pe regele Poloniei să
refuze împărțirea Moldovei, așa cum era prevăzută în cadrul tratatului de la Lublau, încheiat în
anul 1412 cu Ungaria.
Astfel, printr-o politică abilă, domnul Moldovei reușește să păstreze echilibrul față cele
două regate vecine.

3. Iancu de Hunedoara (1441-1456):

În fața expansiunii otomane, voievodul transilvănean reactivează ideea de cruciadă
antiotomană, inițiază un sistem de alianțe cu statele creștine și obține strălucita victorie din
fața cetății Belgrad.
Acțiuni militare:
 În anii 1443-1444, Iancu organizează o acțiune de cruciadă la sud de Dunăre,

2
cunoscută sub numele de ”campania cea lungă”. Turcii sunt înfrânți și se încheie pacea de la
Seghedin, favorabilă creștinilor. Pacea este încălcată și, în noiembrie 1444, are loc bătălia de la
Varna, încheiată cu înfrângerea creștinilor și cu moartea regelui maghiar Vladislav I.
 Iancu încheie un sistem militar comun format din Țările Române, forțele albaneze și
cele sârbești și, în 1448, declanșează o nouă cruciadă antiotomană. Bătălia are loc la
Kossovopolje (Câmpia Mierlei), în Serbia. Lipsit de informații Iancu nu poate respinge atacul
otoman, fapt care duce la nimicirea trupelor creștine.
 Pentru a rezista presiunii otomane voievodul transilvănean ia măsuri de întărire a cetății
Belgrad și obține un sprijin mai consistent din partea Apusului. Confruntarea a avut loc între 4-
21 iulie 1456, la Belgrad, și s-a încheiat cu victoria oștilor creștine. Cea mai importantă
consecință a constat în faptul că a fost oprită înaintarea turcilor spre Centrul Europei timp de
aproape 70 de ani.

4. Vlad Țepeș (1448; 1456-1462; 1476): Țara Românească

Încheierea unui tratat de alianță cu regele Ungariei, în 1460, și devastarea cetăților
turcești de la sudul Dunării, au constituit cauzele intervenței sultanului Mahomed al II-lea
împotriva Țării Românești.
În fața numeroasei armate invadatoare, Vlad Ţepeş a adoptat tactici defensive: lipsește
armata invadatoare de surse de aprovizionare, retrage populaţia şi hărţuiește permanent trupele
turcești pe drumul către Târgovişte. În acest context are loc celebrul atac din noaptea de 16
spre 17 iunie 1462, din apropierea Târgoviștei. Cronicarul bizantin Laonic Chalcocondil
spune că domnul muntean, în fruntea a circa 10 000 de oșteni îmbrăcați turcește, a năvălit în
tabăra turcilor, producând haos și pierderi importante. Sultanul este nevoit să se retragă.
Astfel, campania otomană s-a soldat cu un răsunător eșec, nereușind să transforme țara în
pașalâc.

5. Ștefan cel Mare (1457-1504): Moldova Sub.I, 6. Prezentați două acţiuni

a. Acțiuni diplomatice: diplomatice din secolele al XV-lea
 Un prim tratat este încheiat la 4 aprilie 1459, la – al XVI-lea, referitoare la spațiul
Overchelăuți, între Ștefan cel Mare și regele polon românesc.
Cazimir al IV-lea. Tratatul prevedea recunoașterea sa ca
domn al Moldovei și obligația celor două părți de a se sprijini miltar în caz de nevoie.
Tratatul este reînnoit în anul 1485, la Colomeea, în urma pierderii în favoarea turcilor a Chiliei
și Cetății Albe. Astfel, prin acțiuni diplomatice, Ștefan păstrează relațiile tradiționale cu regatul
Poloniei.
 Deoarece noul rege al Poloniei, Ioan Albert, dorea instaurarea controlului direct asupra
Moldovei, în toamna anului 1497 organizează o expediție de cucerire care se încheie cu
înfrângerea catastrofală din Codrii Cosminului. Tratatul de pace se încheie în 1499, la
Hârlău, pe poziții de egalitate, consfințind statutul de independență al Moldovei.
În concluzie, relațiile cu Polonia s-au caracterizat, în general, prin colaborare și echilibru.

 În vara anului 1475 se încheie tratatul de alianță cu regele Ungariei, Matias Corvin.

3
Regele promitea ajutor militar Moldovei și refuzul de a acorda azil politic dușmanilor lui
Ștefan. Moldova garanta negustorilor din regat
libertatea de a face comerț pe teritoriul statului. Sub.II,p.6. Argumentaţi, printr-un fapt
Deși, Ștefan devine vasal regelui maghiar, istoric relevant, afirmaţia conform căruia
tratatul se încheie în condiții de egalitate reprezentantul instituției politice centrale
deplină. Colaborarea se va concretiza în anul din Moldova participă la relațiile
internaționale din perioada 1491-1500.
1776, după bătălia de la Războieni, în vederea
alungării din țară a oștilor otomane.

b. Acțiuni militare:
Pentru că a refuzat să plătească tributul și să cedeze cetățile de la Marea Neagră, sultanul
Mahomed al II-lea a inițiat în iarna anului 1475 o acțiune de pedepsire a domnului Moldovei.
Bătălia a avut loc Vaslui (Podul Înalt), la 10 ianuarie 1475. Deși forțele otomane
conduse de Suleyman Pașa erau mult mai numeroase (circa 120 000 de soldați), Ștefan aflat în
fruntea a 40 000 de soldați moldoveni, poloni, maghiari și secui, se folosește de vremea
cețoasă, de terenul inundat și de atacurile surpriză, reușind să obțină o victorie decisivă.
Vestea despre marea victorie era adusă în Europa prin scrisoarea adresată papalității și
conducătorilor statelor occidentale, la 25 ianuarie 1475, în care solicita sprijin militar pentru
menținerea frontului antiotoman. Astfel, prin acțiuni diplomatice și militare, Ștefan se opune
cu succes pericolului otoman.

În concluzie, prin diplomație (tratate) și acțiuni militare ( participarea la cruciadele

antiotomane și războaie de apărare) Țările Române au reușit să-și mențină statalitatea,
autonomia și să-și afirme independența.

Diplomație și conflict în secolul al XVI-lea:

Mihai Viteazul (1593-1601): Țara Românească

Mihai Viteazul a încercat, prin acțiuni diplomatice și militare, să
se opună expansiunii otomane. Sub II. Punctul 6.
a. Acțiuni diplomatice: Argumentați printr-un fapt
istoric relevant, afirmația
 Nevoia de a contracara intervenția otomană, l-a
conform căreia un domnitor,
determinat pe Mihai să să încheie, la Alba Iulia, la 20 mai 1595, ca reprezentant al instituției
prin intermediul delegației de boieri, un tratat cu Sigismund centrale, se implică în
Bathory, prin care aceștia subordonează țara principelui relațiile internaționale din
Transilvaniei iar pe domn boierilor. Un tratat asemănător a fost secolele XIV-XV.
încheiat de către Aron Vodă al Moldovei, astfel că Sigismund
Bathory devine suzeranul celor două țări române. În acest fel, al unificării în forma raporturilor
suzerano-vasalice, principele Sigismund se angaja să sprijine efortul românesc în susținerea
luptei antiotomane.
 Pentru a consolida poziția țării domnul muntean încheie, în 1598, tratatul de la

4
Mănăstirea Dealu, cu împăratul austriac (romano-german) Rudolf al II-lea. În virtutea
aceluiași tratat, Rudolf al II-lea recunoștea domnia ereditară a domnul muntean și promitea un
sprijin financiar pentru întreținerea unei armate de 5000 de mercenari. Prin acceptarea
suzeranității împăratului austriac, Mihai încerca să se emancipeze de consecințele tratatului de
la Alba Iulia, încheiat în 1595.

b. Acțiuni militare:
În urma acțiunilor militare (campania de la Dunăre, 1594-1595) ale domnului muntean,
Imperiul Otoman decide să acționeze în vederea cuceririi Țării Românești. Bătălia a vut loc la
Călugăreni, la data de 13/23 august 1595 și s-a încheiat cu victoria românească de moment.
Rămas fără resurse, Mihai se retrage în zona de nord așteptând ajutorul militar din partea
aliatului său, principele Transilvaniei. Coalizarea forțelor unite românești (în baza tratatului de
la Alba Iulia) are drept efect eliberarea Târgoviștei și victoria decisivă de la Giurgiu, din 15-20
octombrie 1595. În consecință, campania victorioasă din anii 1594-1595 a curmat intențiile
Porții de a transforma Țările Române în pașalâcuri.
Așadar, prin acțiuni diplomatice și militare, Mihai Viteazul consolidează rezistența
românească împotriva expansiunii otomane.

Țările Române și marile puteri în secolele XVII-XVIII:

a. Constantin Brâncoveanu (1688-1714): a desfășurat o politică externă bazată pe

echilibru și a transformat Țara Românească într-un factor activ pe plan european.
Obiectivul principal al domniei sale a fost menținerea bunelor relații cu Poarta. De
asemenea, a dus o politică de echilibrul față de puterile vecine: Imperiul Habsburgic, Polonia
și Rusia, interesate în a-și extinde influența în zonă.
Conflictul de interese dintre Imperiul Habsburgic și Poartă pentru spațiul românesc, l-
au determinat pe Brîncoveanu să acționeze în
plan diplomatic. Astfel, în anul 1689 domnul Subiectul II. Punctul 6. Argumentați printr-un
muntean încheie un tratat cu Habsburgii. fapt istoric relevant, afirmația conform căreia
spațiul românesc se implică prin diplomație în
Tratatul recunoștea individualitatea Țării relațiile internaționale de la sfârșitul Evului
Românești cât și inchinarea sa formală, dar Mediu și începuturile modernității.
acesta nu s-a putut aplica.
Participarea unui corp de oaste muntean la bătălia de la Stănilești a avut consecințe
negative asupra domnitorului, acesta fiind mazilit și condamnat la moarte în anul 1714.
Îndepărtarea ultimului domn pământean a avut ca efect impunerea de către sultanii otomani a
regimului fanariot, a unor domni de origine greacă, asimilați înalților dregători otomani.

b. Dimitrie Cantemir (1710-1711) - domn al Moldovei, om politic, savant și diplomat, se

implică în relațiile internaționale de la începuturile modernității prin participarea la inițiativele
diplomatice și militare ale Rusiei țariste împotriva Imperiului Otoman.
- Acțiuni diplomatice: Tratatul de la Luțk, 1711 - a fost încheiat între Petru cel Mare,

5
țarul Rusiei și Dimitrie Cantemir. Tratatul prevedea acțiunea comună împotriva Imperiului
Otoman, încetarea plății tributului către Poartă și recunoașterea domniei ereditare în familia
Cantemir. Așadar, se dorea înlăturarea suzeranității otomane cu ajutorul unei mari puteri
creștine.
- Acțiuni militare:
În baza tratatului, în același an, are loc și un conflict militar. Bătălia are loc la Stănilești
pe Prut, la data de 8-9 iulie 1711 și se soldează cu înfrângerea oastei moldo-ruse. În urma
armistițiului armata rusă este obligată să părăsească Moldova. Dimitrie Cantemir pierde domnia
și se refugiază în Rusia.
Urmarea a fost instaurarea regimul fanariot inaugurat de domnul Nicolae Mavrocordat.
În concluzie, la începuturile modernității, ultimii domni pământeni acționează prin diplomație
și conflict pentru înlăturarea suzeranității otomane.

DICȚIONAR:

Pașalâc - Provincie din Imperiul Otoman guvernată de un pașă

Vasal – Principe sau domnitor care, în urma prestării omagiului, devenea parțial dependent de un
suzeran.
Stat suzeran - stat care exercită o autoritate asupra unui stat mai slab, impunând politica internă sau
externă a acestuia și pretinzându-i anumite obligații.
Autonomie – dreptul unui stat, condus de o putere centrală, de a administra singur.
Tribut - Obligație (în bani sau în bunuri) pe care o impunea o putere cuceritoare unui popor învins și
care se plătea la date fixe; bir
Cruciade – acțiuni militare întreprinse, în Evul Mediu, de statele creștine împotriva musulmanilor, a
statelor musulmane;