Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
A. „Apariţia (…) Ţării Româneşti şi Moldovei în cursul secolului al XIV-lea, proces care a
consacrat politic supravieţuirea romanităţii nord-dunarene în îndelungata perioadă a migraţiilor, a
fost rezultatul împletirii a trei linii de evoluţie interdependente: concentrarea formaţiunilor
politice în cadre teritorial-politice unitare; crearea instituţiilor supreme, laice şi ecleziastice, ale
puterii autonome; eliberarea teritoriului celor două state de sub dominaţiile străine (…) în secolul
al XIV-lea. Momentul decisiv al constituirii statelor (…), a fost înlăturarea dominaţiei teritoriale
a Regatului Ungar.”
(M. Bărbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, S. Papacostea, P. Teodor,
Istoria României)
B. „Situaţia socială din Transilvania a fost sensibil diferită de cea din teritoriile româneşti
extracarpatice. Cucerirea maghiară, din secolele X-XII, a dus la suprapunerea peste o societate
românească incomplet diferenţiată a unui sistem feudal de inspiraţie occidentală. (…) Întărirea
puterii regale sub Carol Robert şi sub Ludovic I cel Mare s-a manifestat şi prin încercarea de a
extinde organizarea comitală şi în regiunile de tradiţională autonomie românească. Reacţiile
nobililor români care se vedeau ameninţaţi în bazele puterii lor, apariţia statelor Ţara
Românească şi Moldova (…) au determinat regalitatea să treacă în 1366 la condiţionarea
statutului de nobil la apartenenţa la religia catolică.”
(B. Murgescu, Istorie românească – istorie universală
[600-1800])
A. ,,În anii 1111-1113, două documente mentionează pe primul conducător al Transilvaniei numit
de regale ungar. El avea titlul de principe si se numea Mercurius. […] Timp de vreo saizeci si
cinci de ani nu mai sunt mentionati alti conducători ai Transilvaniei, pentru ca în 1176 să fie
pomenit Leustachius, cu titlul de voievod. Probabil că în acest interval, au avut loc conflicte si
opozitii, iar popula_ia română si româno-slavă
cucerită nu s-a resemnat cu situatia sa. Spre a o atrage, autoritătile ungare au trebuit să accepte
pentru conducătorul Transilvaniei titlul traditional de voievod (în locul celui occidental de
principe), titlu cunoscut, recunoscut si respectat de români (parte a mostenirii traditionale slavo-
române).”
(Ioan Aurel Pop, Istoria
Românilor)