CRUCIADELE

Pelerinajul la Locurile Sfinte:

 În primul secol creştin, numărul credincioşilor care au avut cutezanţa
să călătorească la Ierusalim, pentru a face penitenţă sau în semn de
recunoştinţă pentru Iisus, a fost destul de redus.
 După favorizarea creştinismului de către Constantin cel Mare, adică
începând cu anul 313 sau, mai degrabă, cu anul 325, numărul
pelerinilor (peregrini) a început să crească. Chiar şi împărăteasa-
mamă, Elena, a plecat pe urmele Mântuitorului, la Ierusalim, în anul
327. Ei i se atribuie, de către istoricii bisericeşti, descoperirea Muntelui
Golgota. Tot ea a adunat bucăţi de lemn din Adevărata Cruce şi a
descoperit Mormântul Sfânt unde, după opinia generală, fusese
înmormântat Iisus. Ulterior, împăratul Constantin a înălţat aici
Biserica Sfântului Mormânt.
 Spre sfârşitul secolului al IV-lea, Sfântul Ieronim s-a instalat la
Betleem, într-o mănăstire patronată şi susţinută material de o nobilă
romană, cunoscută mai apoi ca Sfânta Paula. Aici erau primiţi şi
instruiţi pelerinii creştini care veneau să viziteze Locurile Sfinte.
Cuvântul “pelerin” (peregrinus) devenise în vremea aceea sinonim cu
“străin”, iar prin “peregrinare” (peregrinatio) se înţelegea orice fel de
călătorie.
 Peregrinul a devenit o figură pitorească a Evului Mediu timpuriu.
Îmbrăcat în straie simple, cu o pălărie mare pe cap şi cu un toiag în
mână, peregrinul pornea la drum, nu înainte de primi binecuvântarea
duhovnicului său. Călătoria sa era o adevărată aventură, cu primejdii la
tot pasul. Cuceririle arabe din secolele VII-VIII au pus în pericol
siguranţa drumurilor şi a pelerinilor.

Creştinătatea şi Islamul:
 Cuceririle arabe din sec. VII-IX au pus tot mai mult în pericol
drumurile şi siguranţa pelerinilor care mergeau spre Ţara sfântă.
 În general, musulmanii erau toleranţi, ba chiar dispreţuitori faţă de
pelerinii creştini, pentru ei necredincioşi.
 Pentru adepţii Islamului, Iisus a fost un profet, egal cu Adam, Noe,
Avraam, Moise, însă mai puţin important decât Profetul Muhammad.
Ei nu credeau în Invierea lui Hristos.
 La 19 august 1071, oştile sultanului seldjukid Alp-Arslan (1029-
1072) zdrobesc armata împăratului bizantin Roman IV Diogenes
 (1068-1071). Luat prizonier, basileu a fos nevoit să încheie un tratat
umilitor, care prevedea o răscumpărare de 1 milion de nomisme şi un
tribut anual de 360 de mii de nomisme.
 Cea mai mare parte a Asiei Mici a fost pierdută de Creştinătate, iar
căile de acces spre locurile sfinte au fost blocate.

Cauzele cruciadelor:
 Unii au considerat cruciadele nişte nebunii colective, alţii au văzut în
ele o dezlănţuire a spiritelor barbare, a spiritelor războinice, dornice de
aventură.
 Faţă de expediţiile militare obişnuite, cruciadele au avut un caracter
religios, internaţional şi popular. Neîndoielnic, ele au reprezentat o
modalitate de emancipare a individului, începând cu statutul
cruciatului, care implica un principiu de egalitate socială şi chiar
eliberarea de şerbie. Nobilii feudali, cei mai mulţi sărăciţi din cauza
principiului primului născut sau al primogeniturii, îşi căutau în
răsărit, prin participarea lor la cruciade.
 Principii şi regii s-au alăturat Bisericii şi cruciadei mai mult pentru a-şi
extinde aututoritatea şi a-şi spori gloria şi prestigiul în plan
internaţional.
 Oamenii de rând, loviţi de o soartă crudă, din punct de vedere
economic şi social, au îmbrăţişat ideea de pocăinţă ca pe o soluţie
salvatoare.

Cruciada I-a:

Cruciada sărăcimii (1096)

 Prima cruciadă a început cu o expediţie a sărăcimii din Franţa şi
Germania sub conducerea lui Petru Eremitul/Pustnicul din
Amiens, un hoţ şi un escroc transformat peste noapte într-un credincios
plin de pocăinţă.
 Ajunşi la Koln, în Germania, pelerinii francezi, în jur de 30 000, şi-au
sporit rândurile cu alţi 15 000 de pelerini săraci din Flandra, Burgundia
şi Germania.
 În apropiere de Constantinopol, Petru Eremitul s-a unit cu Walter cel
Sărac, care conducea alţi 20 000 de săraci din Germania, Boemia şi
Ungaria.
 Despre jafurile şi abuzurile făcute de aceşti pelerini-cruciaţi în teritoriile
Bizanţului ne relatează Anna Comnena/Alexiada.
 Ajunşi în Asia Mică, cei mai mulţi au murit din cauza bolilor şi a
foametei, iar cei care au supravieţuit au fost, în cele din urmă, masacraţi
de sledjukizi.
 Cruciada baronilor (1096-1099)
 Un al doilea val de cruciaţi, peste 35 000, de data aceasta organizaţi, a pornit
în toamna anului 1096 tot din Franţa şi a ajuns la Constantinopol în
primăvara lui 1097 sub conducerea legatului papal Adhemar de Le Puy:
 Godeffroy de Bouillon, conte de Lorena;
 Hugo, conte de Vermandois;
 Robert, duce de Normandia;
 Robert, conte de Flandra;
 Raymond, conte de Toulouse;
 Bohemund de Taranto şi Tancred de Sicilia
 Balduin de Bologne;
 Ştefan, conte de Blois.
 Baronii au făcut o înţelegere cu Alexios I, privind aprovizionarea şi
transportul acestora în Asia Mică.
 Între oct. 1097 şi iun. 1098, cruciaţii, conduşi de normandul
Bohemund, duce de Tarento, au asediat Antiohia. Bohemund a
mituit un comandant armean din armata orașului pentru ca acesta din
urmă să predea fără luptă turnul pe care îl apăra. În iunie, cruciații au
intrat în oraș prin sectorul apărat de oamenii armeanului și au cucerit
majoritatea locuitorilor. La numai câteva zile însă, armata musulmană
condusă de Kerbogha, sultanul din Mosul (Irak) şi-a făcut apariţia în
faţa zidurilor oraşului. În timpul asediului, un călugăr a pretins că a găsit
Lancea Sfântă, cu care Adhemar Le Puy s-a avântat în luptă. La 28
iunie 1098, cruciaţii au ieşit învingători. La scurtă vreme Bohemund a
fost încoronat principe al Antiohiei.
 Apar principate latine mai mari sau mai mici: regatul Ierusalimului;
marchizatul de Tyr; comitatele de Tripoli, Edessa, Jaffa şi Ascalon;
senioriile de Kerak, Sidon şi Beirut.

Cruciada a II-a (1147-1149)

 După un asediu de doi ani (1144-1146) Edesa a fost din nou cucerită de
Nur ed-Din/Nureddin conducătorul islmamic de Alep.
 Papa Eugeniu al III-lea a proclamat o nouă cruciadă prin intermediul
abatelui Bernard de Clairvaux. Răspund apelului regele Franţei, Ludovic
VII, şi împăratul romano-german Konrad III.
 Manuel Comnenos (1143-1180) este nevoit să ia parte alături de cei doi la
cruciadă. În timp ce împăratul bizantin era ocupat cu transportul
trupelor cruciate în Asia Mică, regele Siciliei, Roger II, ocupă insula Corfu
(1147), apoi debarcă în golful Corint. Trupele normande jefuiesc Theba,
Athena şi Corint. Basileul este nevoit să apeleze din nou la Veneţia şi la
flotele sale, confirmându-i vechile privilegii. Astfel, negustorii veneţieni
şi-au consolidat poziţiile economice pe piaţa bizanzină. Un an mai târziu,
la 25 decembrie 1148, Manuel Comnenos încheie tratatul de la
Thessalonic cu Konrad III şi cu ducele de Suabia, Frederic
Barbarossa, în fapt o alianţă politico-militară împotriva lui Roger II. În
replică, Roger II încheie o alianţă cu regele Franţei, Ludovic VII (iulie
1149).
  În 1154 Nureddin, conducătorul Alepului cucereşte Damascul şi se
proclamă sultan în 1156. el apelează la ideea războiului sfânt (Djihad)
împotriva creştinilor consideraţi necredincioşi (kafir).

Cruciada a III-a (1189-1192)

 Spre sfârşitul sec. XII asistăm la o reacţie extrem de puternică a
islamului, odată cu ascensiunea rapidă a unui şef curd din neamul
Ayyubizilor, vasal al califatului de Bagdad. În 1169 acesta a fost trimis în
Egipt cu misiunea de a-i sprijini pe Fathimizi împotriva cruciaţilor.
 În anul 1171, Salah-ad-Din/Salahaddin ajunge la putere şi îi alungă pe
Fatimizi din Egipt, iar în 1173 se proclamă sultan al Egiptului şi al Siriei.
 În urma bătăliei de la Hattin (1187), la vest de lacul Ganazaret (Israel),
regele Guy de Lusignan al Ierusalimului şi fratele său Amalric au fost
luaţi prizonieri. Renaud de Câtillon a fost însă decapitat chiar de
Salahaddin însuşi, pentru cruzimea cu care atacase în trecut caravanele
muslmane. Cavalerii templieri şi ioaniţi au fost măcelăriţi, iar soldaţii de
rând au fost vândut ca sclavi.
 Pe 2 octombrie 1187 cucereşte Ierusalimul fără luptă. Comandantul
militar al oraşului, Balian de Ibelin a mers personal în tabăra lui
Salahaddin pentru a stabili termenii capitulării: 30 000 de dinari
răscumpărare pentru viaţa locuitorilor. Devenit stăpân al Ierusalimului,
Salahaddin porunceşte ca toţi locuitorii acestui oraş, creştini, evrei,
musulmani să se bucure de aceleaşi drepturi. Sfânta Cruce cade în
mâinile acestuia. Refugiaţii părăsesc oraşul în trei coloane: mai întâi
cavalerii templieri, apoi cavalerii ospitalieri, iar mai apoi familiile bogate
în frunte cu Balian şi cu patriarul Heraklios. Toţi războinicii s-au refugiat
la Tyr, pe când ceilalţi refugiaţi au găsit azil abia îân Antiochia.
 Papa Clement III lansează un nou apel la cruciadă (1187). Abia după doi
ani (1189), Filip II August, regele Franţei, Richard I, regele Angliei şi
Frederic I Barbarossa, împărat romano-german au răspuns apelului.
Între timp, Salahaddin a strâns în jurul său aproape toate forţele
Islamului, proclamând Djihad-ul. După moartea sa (1193), Salahaddin a
fost venerat ca erou al Islamului.
 În 1190 Richard I cucereşte Ciprul, care este cedat lui Guy de Lusignan.
Pe 10 iunie, Frederic I se îneacă la trecerea râului Saleph, din Cilicia-
Anatolia.
 În 1191 este cucerită Accra (nordul Israelului), dar apar neînţelegeri
privind alegerea unui rege între marchizul de Montferrat (susţinut de
Filip II August şi Leopold de Babenberg) şi Guy de Lusignan (susţinut de
Richard I)

Cruciada a IV-a (1202-1204)

 În vara anului 1198 papa Inocenţiu III (1198-1216) a proclamat o nouă
cruciadă. Cel care a predicat-o, cu împuternicirea papei, în întreg regatul
Franţei şi-n regiunile din jur a fost clericul Foulques de Neully.
 Primii seniori care au răspuns cruciadei, chiar în acel an, au fost Thibaud,
conte de Champagne şi de Brie şi Louis (22 ani), conte de Blois şi de
Chartain (27 ani), ei fiind urmaţi în 1199 de baronii Simon de Montfort şi
Renaud de Montmirail.
 În Adunarea generală de la Compiegne (1200) au mai fost prezenţi
episcopul Garnier de Troyes, contele Gautier de Brienne, Geoffroy de
Joinville, seneşal al ţinutului Champagne şi Geoffroy de Villehardouin,
mareşal al ţinutului Champagne, contele Baudouin (Balduin) de Flandra
şi de Hainaut, Canon de Béthune, poet şi cronicar, precum şi alţi nobili
seniori şi cavaleri ai Franţei, Flandrei şi Burgundiei. Adunarea a ales ca
şef al Cruciadei pe Bonifacio di Monferrato.
 În aprilie 1201, cruciaţii au încheiat un tratat de alianţă cu dogele
Veneţiei, Enrico Dandolo, care trebuia să asigure transportul a 4 500
de cai, 4 5000 de cavaleri, 9 000 de scutieri, 20 000 de pedestraşi. În
plus, Veneţia trebuia să asigure hrana pe un an de zile. Cruciaţii trebuiau
să plătească Veneţiei, până în aprilie 1202, suma de 85 000 de mărci şi să
acorde acestei republici jumătate din teritoriile cucerite de la
necredincioşi. Foarte curând însă, obiectivul principal al Cruciadei
(eliberarea Locurilor Sfinte) a fost denaturat, dogele Veneţiei
determinându-i pe cruciaţi să asedieze şi să cucerească cetatea-port
Zara, de pe coasta Dalmaţiei (13 - 24 noiembr. 1202).
 În această perioadă, prinţul Alexios, fiul fostului împărat Isaac II
Angelos, care se refugiase la Curtea împăratului romano-german Filip de
Suabia, cumnatul său (era căsătorit cu Irina-Maria, fiica lui Isaac II şi
sora lui Alexios IV), a făcut apel la cruciaţi în vederea redobândirii
tronului imperial pentru tatăl său. În august 1202, tânărul Alexios a
încheiat o alianţă cu Bonifacio di Monferrato, iar în ianuarie 1203 un
tratat politico militar cu şefii cruciaţilor: Alexios cel Tânăr se obliga să
achite acestora, după obţinerea tronului imperial, suma de 200 000 de
mărci şi să asigure aprovizionarea cruciaţilor pe timp de un an.
 La 6 iulie 1203, cruciaţii au cucerit turnul Galatei, locul pe unde se intra
în portul Constantinopol. Între 11–17 iulie 1203 a avut loc primul asediu
al Constantinopolului. Alexios III fuge din capitală. Bizantinii au eliberat
şi reînscăunat pe fostul împărat Isaac II, iar la 1 august 1203 tânărul
Alexios (20 de ani) a fost proclamat co-împărat sub numele de Alexios
IV Angelos (1 aug. 1203 – 29 ian. 1204).
 Ajuns împărat, Alexios IV a folosit toate mijloacele de a întârzia plata
sumei datorate cruciaţilor. Instigaţi de către dogele Andrea Dandolo,
cruciaţii au pornit războiul împotriva Bizanţului (1 decembrie 1203).
Bizantinii au încercat, însă fără succes, să incendieze flota cruciaţilor (1
ianuarie 1204).
 În urma unei lovituri de palat, tânărul Alexios IV a fost detronat de către
Alexios Ducas zis „Murtzphlos” („cu sprâncenele unite”), devenit
împărat sub numele de Alexios V Doucas (29 ian. – 12 april. 1204).
La scurtă vreme, tânărul Alexios a fost otrăvit (8 febr. 1204).
 La scurtă vreme după asasinarea tânărului Alexios, noul împărat a purtat
o bătălie cu o armată de cruciaţi, condusă de Henri de Flandra, fratele
contelui Baudoin, la nord-vest de capitala bizantină, la Phileea (febr.
1204). Cruciaţii, după o încleştare extrem de sângeroasă, au ieşit
învingători, în mâinile acestora căzând steagul împărătesc şi icoana
împărătească.
 În martie 1204, cruciaţii şi veneţienii au încheiat un pact privind
împărţirea Imperiului Bizantin (Partitio Romaniae): veneţienii urmau să
 primească 75 000 de mărci drept compensaţie pentru cele 200 000 de
mărci promise de Alexios cel Tânăr, cruciaţilor 25 000 de mărci
despăgubire, alte 25 000 de mărci veneţienilor plată pentru datoria ce o
aveau cruciaţii la ei. După cucerirea capitalei bizantine cruciaţii trebuiau
să desemneze 6 persoane, iar veneţienii alte 6, care, împreună, trebuiau
să aleagă un împărat. Noul împărat urma să primească un sfert din tot
ceeea ce aveau să cucerească aliaţii, celelalte trei părţi fiind împărţite în
dou, jumătate veneţienilor, jumătate cruciaţilor. Asediul final al
Constantinopolului s-a dat între 8-13 aprilie 1204.

Cruciada copiilor (1212):

 Potrivit unei credinţe străvechi, prin puritatea și farmecul lor, copiii puteau
răscumpăra de la divinitate păvatele celor mari. Era un lucru obişnuit şi în general
răspândit, în Evul Mediu, ca mamele să pună copii să se roage pentru părinții lor.
 O întreagă literatură laică (de exemplu: Povestea vrăjitorului din Hamlen) și
religioasă (legenda uciderii pruncilor în vremea lui Irod) întreținea această
credință pentru care exista și o sărbătoare în calendarul catolic (28 decembrie),
asociată cu cultul lui Iisus-copil (cultul Inocenţilor), iar cruciada copiilor va purta
amprenta constantă a acestei apropieri, până la identificare.
 Ziua de 28 decembrie, sărbătoarea copiilor/Inocenţilor, era marcată prin alegerea
în fiecare an a unui episcop copil/episcopus puerorum, din mijlocul celor de vârstă
mică, personaj tratat cu toate onorurile, purtat pe un car în triumf, având dreptul,
aproape de neînțeles, ca, în dimineața sărbătoarei amintite, să oficieze liturghia.
Faptul nu ar fi fost posibil dacă episcopus puerorum nu s-ar fi bucurat de
recunoașterea bisericii, nu ar fi avut concursul preotului și nu ar fi fost, în
prealabil, inițiat pentru a-și juca rolul. Totul era făcut cu seriozitate, prestigiul
bisericii, caracterul sacru al funcției religioase nu erau atinse; așa se explică de ce
nimeni nu contesta legitimitatea episcopului de o zi al copiilor menționat în
documente de la începutul secolului al XII-lea.
 Asociațiile de copii de ambe sexe au apărut în Occident în feudalismul dezvoltat
atât la sat, cât și la oraș, rostul lor fiind de a educa sentimentul solidarității, al
colectivității-temelia însăși a societății-încă din fragedă vârstă, de a împlânta în
sufletele necorupte sentimentul responsabilității față de societate, de a-i obișnui pe
cei mici cu un sistem de gândire și cu îndatoririle ce urmau să le revină într-o zi, ei
fiind puși treptat să copieze viața părinților și, astfel, să se integreze în ea, pe
nesimțite, nu atât din convingere, cât mai ales, din deprindere
 Cruciada copiilor a pornit din Franța, din regiunea Vendome, sub forma unei
procesiuni, a unei obișnuite croisade monumentale, îndreptându-se spre Saint
Denis, atunci încă un șantier în plin lucru. Conducătorul ei era un ciobănaş, pe
nume Etienne din satul Cloies și dorința lui copilărească, ridicată la rangul de
misiune, era să meargă să-l întâlnească pe regele Franţei, Filip II August.
 În jurul lui Etienne s-au strâns în luna iunie un număr de vreo 20 000 sau 30 000
de copii, din regiunile Normandia, Verdomois, Ile de France, Picardia, fapt ce duce
cu gândul la o mobilizare metodică și serioasă. Erau băieți și fete, de vârste diferite,
coloanele de cruciați-în descrierea lui Mathieu de Paris- deplasându-se dintr-un
loc în altul în mod disciplinat, urmând în ordine, fără vacarm, pe conducătorul lor
care, amănunt important, era bogat înveșmântat și purtat ca un rege pe un car
frumos împodobit.
  La Marsilia au fost preluaţi de 7 corăbii, însă două s-au scufundat lângă insula San
Pietro, în apropiere de Sardinia. Celelalte 5 corăbii au ajuns la Alexandria unde au
fost vânduţi ca sclavi musulmanilor.
 La scurtă vreme, Nicoals din Koln (8 ani) pleca, însoţit de tatăl său, în fruntea a
câteva mii de copii din Germania au traversat Alpii, în Italia, şi s-au oprit la
Genova, de unde au fost însă alungaţi. În cele din urmă au ajuns la Roma, unde
papa Grigore IX le-a poruncit să se întoarcă acasă. Cei mai mulţi dintre ei au murit
de foame, de pe urma bolilor sau au fost ucişi.

Cruciada a V-a (1217-1221)

 Papa Honoriu al III-lea, l-a însărcinat pe arhiepiscopul Acrei, Jacques de Vitry

să propovăduiască “războiul sfânt” în Siria şi Palestina. La această cruciadă porniră
spre Acra, locul de întâlnire al cruciaților, o serie de feudali: ducele Leopold al
VI-lea de Austria, regele Andrei al II-lea al Ungariei. Au mai participat nobili
şi simpli pelerini din Germania, precum și baronii din statele cruciate. La sfârșitul
lui octombrie 1217 se ținu un mare consiliu de război la Acra.
 Armatele cruciate, care numărau 2000 de cavaleri, câteva mii de soldați călări,
circa 20000 de pedeştri şi numeroase trupe neregulate, porniră la atac.
 Sultanul Egiptului Malik al-Adil s-a îndreptat spre Damasc, apoi trimise trupe de
întărire la Ierusalim. Îmbolnăvindu-se, regele Andrei II s-a văzut nevoit să se
întoarcă acasă în 1218. câteva luni mai târziu, Leopold VI i-a urmat exemplul.
 Pe 5 noiembrie 1219, cruciaţii au cucerit Damietta, în Egipt. Au stăpânit-o până la 7
septembrie 1221, când au fost nevoiţi să o predea, după ce oştile cruciate au fost
decimate în încercarea de a cuceri Cairo de noul sultan al Egiptului, Malin al-
Kamil, care a poruncit ruperea digurilor de pe Nil.
 Cruciaţii, conduşi de Jean de Brienne, regele Accrei, şi legatul papal,
cardinalul Pelagius din Albano au încheiat o pace pe 8 ani.

Cruciada a VI-a (1228-1229)

 În 1227 sultanul Egiptului, Malin al-Kamil, intrat în conflict cu fratele său,

sultanul Damascului, Al-Muzzam, a cerut ajutor împăratului german Frederic II,
care se căsătorise între timp cu Yolanda, fiica lui Jean de Brienne, regele Acrei.
 În ciuda faptului că papa Grigore IX l-a excomunicat pe Frederic II pentru intenţia
de a ajuta pe sultanul Egiptului, împăratul german a obţinut în 1229 oraşele
Ierusalimul, Bethleem şi Nazareth. În martie acelaşi an a fost încoronat ca rege al
Ierusalimului.

Cruciada a VII-a (1248-1250)

 În decembrie 1244, aflând că musulmanii au recucerit Ierusalimul, regele Franţei,

Ludovic IX cel Sfânt hotărăşte organizarea unei noi cruciade. Pregătirile au
durat însă patru ani.
 În vara anului 1248, regele Ludovic IX s-a îmbarcat cu destinaţia Cipru. Această
cruciadă a fost una exclusiv franceză, deşi la ea au luat parte şi o serie de baroni
creştini din Siria şi Palestina. Erau în total 15 000 de cruciaţi.
 Sultanul Egiptului şi Damascului, Al-Salih Eyub, informat de Frederic II, a făcut
pregătirile necesare. A părăsit Damietta, ocupată fără luptă de farncezi, şi s-a retas
la Cairo, unde a murit în noiembrie 1249.
 Regele Ludovic IX s-a întors în Franţa cu o pradă bogată.
Cruciada a VIII-a (1270)

 La 24 martie 1268, regele Franţei şi-a anunţat intenţia de a organiza o nouă acţiune
de cruciadă.
 La 1 iulie 1270, corăbiile franceze pornesc spre Siria, dar îşi schimbă ruta spre
Tunisia, unde domnea emirul Abu’Abd Allah, din dinastia berberă a hafsidilor.
 Cel care a deturnat cruiciada a fost Carol d’Anjou, regele Siciliei, care nu-i ierta
emirului din Tunisia că oferise azil celor fugiţi din Sicilia și că dinastia hafsidă nu
voia să mai plătească tributul pe care-l vărsa mai înainte fostei dinastii (de
Hohenstauffen) din Sicilia.
 Baibars, sultanul mameluc al Egiptului oferă ajutor emirului Tunisiei. Dar regele
Franței, Ludovic al IX-lea, moare în luptă, iar puținii cruciați rămași în viață s-au
întors în Franța.
 În 1268 a fost recucerită Antiohia, în anul 1289 Tripoli, iar în anul 1291, Acra,
ultimul centru de rezistență al cruciaților.

Urmările cruciadelor

 O parte din moravurile apusene au fost adoptate de clasele dominante din Orient.
Tot astfel, feudalii apuseni au împrumutat forme ale rafinamentului și luxului
oriental, pe care le-au adus apoi în Europa.
 Negustorii italieni, genovezi şi veneţieni au adus în Europa mirodenii, culturi noi
(orezul, pepenele, caisul, lămâiul) şi produse de lux.
 Slăbirea nobilimii feudale a favorizat procesul de centralizare a puterii regale.
 La baza Renaşterii artistice italiene a stat şi elementele artistice şi culturale arabe şi
asiatice.
 Formarea ordinelor călugăreşti-cavalereşti.