Acțiuni diplomatice sec.
XIV - XVI
Tratatul de la Radom / Lublin (1390)
Conștient de puterea crescândă a
turcilor și urmărind să înlăture influența
politică a Ungariei asupr Țării Românești ,
domnitorul Mircea cel Bătrân încheie, în
ianuarie 1390 un tratat de alianță cu regele
Poloniei, Vladislav Jagiello (tratatul a fost
semnat la Radom, în 1389 și ratificat la
Lubin, în 1390).
Tratatul dintre regele polon și
domnitorul roman era încheiat de pe poziții
de egalitate , ca între doi suverrani,
principala prevedere consta în sprijin
reciproc obligatoriu împotriva dușmanului
comun – regele Ungariei – și sprijinul
împotriva altor inamici.
Mircea cel Bătrân va renunța la acest
tratat, câțiva ani mai târziu, prevederile lui
nefiind puse în practică.
Tratarul de la Brașov (1395)
În contextul pericolului otoman
iminent, domnitorul Țării Romănești se
apropie de Regatul Maghiar, condus de
Sigismund de Luxemburg.
Tratatul este semnat între cei doi, la 7
martie 1395, la Brașov și prevedea ajutor
reciproc antiotoman; este primul tratat
antiotoman din sud-estul Europei.
În virtutea acestui tratat de alianță,
Mircea cel Bătrân va susține cruciada de la
Nicopole, desfășurată în 1396.
Acțiuni militare sec.
XIV - XVI
Bătălia de la Rovine (1394 sau 1395)
În timpul domniei lui Mircea cel
Bătrân, Țara Românească a intrat în conflict
cu Imperiul Otoman în urma intervenției
domnitorului românla sudul Dunării, în
teritorii a căror stăpânire o revendica și
sultanul Baiazid I. Mircea a declanșat
conflictual cu turcii preluând stăpânirea
Dobrogei (1388) și intervenind în favoarea
sârbilor în bătălia de la Câmpia Mierlei
(Kosovo Polje – 1389). În 1394 sau 1395,
Baiazid I înteprinde o expediție în Țara
Românească, având ca obiectiv cucerirea ei
și îndepărtarea influenței maghiare în
regiune. Bătălia principal s-a dat la Rovine.
Nu se cunoaște data exacta a bătăliei, sursele
istorice menționând atât 10 oct. 1394, cât și
17 mai 1395. Nici locul nu este cunoscut,
izvoarele vorbind de rovină(un loc
mlăștionos), toponim nelocalizat (probabil
râul Argeș sau râul Jiu). Istoricii consider că
au existat de fapt doua bătălii. ( Mircea
pierde tronul/ boierimea l-a trădat)
Lupta s-a incheiat cu victoria
categorică a lui Mircea. Consecințele
victoriei au fost: îndepărtarea pericolului
otoman și organizarea primei mari coaliții
continentale antiotomane, la care a participat
și domnitorul român.
Bătălia de la Kosovo Polje ( Câmpia Mierlei)
- 1389 – cneazul Lazăr al Serbiei este înfrânt,
moare la fel și sultanul Murad I, îi ia locul
Baizid I  Serbia este transformată în pașalâc
otoman, la fel și cele 2 țărate, Vidin și Tărnovo
- Următoarea țintă a lui Baiazid I a fost Șara
Românească.
Tratatul de la Lublau (1412)
În 1410, regele Ungariei, Sigismund
de Luxemburg, devine și împărat al
Germaniei, astfel că puterea acestuia crește,
devenind o amenințare pentru Polonia.
Pericolul ce plana asupra Moldovei
din partea celor doua regate, Ungaria și
Polonia; și-a găsit expresia în tratatul de la
Lublau ( martie 1412), semnat între
Sigismund de Luxemburg și Vladislav
Jagiello, care prevedea, în cazul
neparticipării domnului moldovean la alupta
antiotomană, împărțirea statului său între
Poloia și Ungaria. Tratatul de la Lublau
reprezintă primul acord de împărțire a unui
teritoriu romănesc în sfere de influență. El
nu a fost aplicat datorită faptului că
Alexandru și-a onorat întotdeauna obligațiile
rezultate din acceptarea suzeranității regelui
polon și datorită contradicțiilor polono-
maghiare. Oastea moldovenilor s-a remarcat
în bătăliile de la Grünwald (1410) și
Marienburg (1422), când a luptat alături de
cea poloneză împotriva teutonilor, reușind să
obțină nu numai victoria, dar și ,,o pradă
uriașă”.
Cruciada de la Nicopole (1396)
După bătălia de la Câmpia Mierlei
din 1389, otomanii au cucerit cea mai mare
parte a Balcanilor, amenințând prin politica
lor expansionistă state europene. În acest
context, în 1394, Papa Bonifaciu al IX–lea a
proclamat organizarea unor noi cruciade
împotriva turcilor. La apelul Papei au
răspuns atât state catolice, cât și ortodoxe. Se
formează o alianță ce cuprinde cavaleri
burgunzi(francezi), englezi, germani,
precum și oastea regelui Ungariei,
Sigismund de Luxemburg. La cruciadă a
patricipat și domnul Țării Românești, Mircea
cel Bătrân. Principala bătăie a fost asediul
cetății Nicopole în 1396. Sursele istorice
menționează neînțelegerile apărute între
conducătorii cruciaților privind tactica de
lupta cea mai potrivită. Mircea cel Bătrân a
cerut regelui maghiar să atace primul,
cunoscând tactica de luptă a turcilor, însă a
fost refuzat de ducele Burgundiei. Astfel,
primul atac a fost efectuat de cavaleria grea
a principilor francezi și englezi, care nu a
putut fi dus la bun sfârșit.
Participarea la cruciada de la
Nicopole a domnului Țării Românești este o
dovadă a politicii antiotomane promovate de
acesta, în condițiile apartenenței la
creștinismul ortodox și participării alături de
state creștine catolice.
Tratatul de la Overchelăuți (1459)
Ștefan cel Mare s-a orientat la
începutul domniei spre relațiile cu Polonia,
care asigura Moldovei protecția împotriva
tendințelor de dominație ale Regatului
Ungar; ea i-a îngăduit să-și asigure
împotriva Ungariei, stăpânirea asupra Chiliei
și a drumului commercial pe care îl controla
ca urmare, Ștefan încheie cu regele Poloniei,
Cazamir al IV-lea, în aprilie 1459, tratatul d
ela Overchelăuți, prin care regele polon
recunoaște domnia lu șrefan cel Mare în
Moldova. Tratatul înscria și obligația celor
două părți de a se sprijini military în caz de
nevoie. Pentru a da mai multă autoritate
actului, Ștefan recunoaște formal,
suzeranitatea regală. Era o măsură
preventive, avănd în vedere faptul că nu-și
consolidase încă poziția internă față de
boieri. O consecință a acestei înțelegeri a
fost și îndepărtarea de la hotarul Moldovei a
rivalului său, Petru Aron. Acest tratat
marchează orientarea politicii externe a
Moldovei și în timpul lui Ștefan cel Mare,
mai ales către Regatul Poloniei.
Campania cea lunga (1443-1444)
Formarea unei coaliții creștine
europene în spiritul cruciadei târzii părea să
asigure condiții favorabile unei acțiuni
europene comne pentru alungarea turcilor
din Europa. În acest context, Iancu de
Hunedoara, voievod al Transilvaniei și
guvernator al Regatului Maghiar, adoptă o
politică ofensivă, declanșând, în toamna
anului 1443, o amplă operțiune militară în
interiorul Pen. Balcanice, cunoscută sub
numele de ,,Campania cea lungă”. Va reuși
să elibereze orașele Niș și Sofia. În acest
context, popoarele din Balcani încep să lupte
alături de Iancu de Hunedoara. Reușește să
amenințe chiar centrul imperiului Otoman,
însă venirea iernii îi oprește înaintarea spre
Adrianopol și Constantinopol. La înecputul
anului 1444 reușește să obțină o victorie
decisive. Urmarea acestei campanii va fi
încheierea unei păci semnată la Seghedin, cu
Imperiul Otoman, pe o perioadă de 10 ani.
Încurajate de Victoria obținută de
voievodul transilvănean, statele creștine din
Europa au cerut ruperea păcii și organizarea
unei noi ofensive antiotomane. Iancu de
Hunedoara nu a fost de accord cu ruperea
păcii, dar a participat alături de regele
maghiar Vladislav Jagiello (care era și rege
al Poloniei) la cruciadă. Armata cruciate era
formată din trupele transilvănene, bosniace,
croate și maghiare. Principala bătăliei s-a dta
la Varna, în 1444. Prin tactica superioară de
luptă, Iancu de Hunedoara a reușit să câștige
câteva poziții strategice, dar, în toiul luptei,
regele maghiar va fi ucis, iar armata creștină
înfrântă.
Scrisoarea adresată de Ștefan cel Mare
principilor europeni (25 ianuarie 1475)
Vestea victoriei lui Ștefan cel Mare
la Vaslui s-a răspândit cu repeziciune în
Europa. Papa și monarhii vremii s-au
întrecut în laude la adresa domnitorului
Moldovei. În acest context, conștient de
posibilitatea unui nou atac otoman, Ștefan
cel Mare trimite curților europene o
scrisoare prin care arată cât de importantă
era apărarea Moldovei, solicitând sprijin.
Scrisoarea ilustrează calitatea de diplomat a
lui Ștefan, care este conștient de importanța
Moldovei, ”această poartă a creștinătății” în
oprirea înaintării otomane spre Europa.
Ajutorul cerut de Ștefan se dovedea cu atât
mai necesar, cu cât otomanii ocupă nordul
Mării Negre până la Nistru.
Însă apelul voievodului Moldovei a
rămas fără răspuns din partea principilor
Europei, singurul cafre reacționează fiind
Matei Corvin, regele Ungariei, cu care
Ștefan încheie o alianță în 1475.
Tratatul dintre Ștefan cel Mare și
Matei Corvin (1475)
În împrejurările grele ale anului
1475, odată cu victoria de la Vaslui a lui
Ștefan cel Mare, acesta începe negocierile
pentru încheierea unui tratat cu regele
Ungariei, Matei Corvin.
Tratatul a fost semnat în vara anului
1475 și prevedea sprijin military reciproc
antiotoman, îndepărtarea oricărui pretendent
de la tronul Moldovei sau Regatului
Maghiar, iar orice neînțelegere urma să fie
rezolvată pe cale pașnică.
Închierea acestui tratat pune capăt
unei stări tensionate dintre cele două state,
generate de bătălia de la Baia, din 1467.
Bătălia de la Vaslui (1475)
Pentru a scoate din lupta Moldova, în
contextual crearii unui front antiotoman la
Dunăre. Sultanul Mahomed al II-lea a
organizat, în 1475, o expediție militară
condusă de Soliman- pașa.
Fiind într-o mare inferioritate
numerică, Ștefan cel Mare a adoptat tactica
terenului pustiit. Bătălia principal a avut loc
lăngă Vaslui, la 10 ianuarie 1975. Cunoscută
și sub numele de Bătălia de la Podul Înalt, a
reprezentat o importantă victorie a românilor
împotriva Imperiului Otoman. În ziua
bătătliei, Ștefan a atras oastea otomană pe
Valea Bârladului, într-o zonă mlăștinnoasă,
unde aceasta nu se putea desfășura,
superioritatea numerică nemaiconstituind un
avanaj. Domnul roman s-a folosit de ceața
densă din ziua respective pentru a ascunde
numărul real al oștirii sale. Otomanii au fost
înfrânți,, suferind pierderi grele.
Lupta de la Vaslui ( Podul Înalt) a
fost o victorie strălucită, care a dus faima
domnului în Europa și a integrat Moldova în
relații internaționale diplomatice de
amploare.
Bătălia de la Războieni ( 1476)
În iunie 1476, însuși sultanul
Mahomed al II-lea, cuceritorul
Constantinopolului, a condus o campanie
militară împotriva Moldovei, pentru spălarea
umilinței indurate de otomani în Vaslui, în
1475.
Tratatul de la Târgoviște (1598)
Intervenția poponilor în Moldova,
impunerea unui domn favorabil politicii
otomane și ostilitatea principelui
transilvănean Andrei Bathory îl determină pe
Mihai Viteazul să intre în contact direct cu
împăratul habsburgic, Rudolf al II-lea. În
1598, la Târgoviște, se încheie tratatul de
alianță dintre Imperiul Habsburgic și domnul
Țării Românești, prin care împăratul Rudolf
al II-lea îi recunoaște lui Mihai Viteazul
domnia ereditară și îi promitea un ajutor
financiar pentru întreținerea a 5000 de
lefegii (mercenari). În schimb, împăratul
devenea suzeranul Țării Românești, iar
Mihai trebuia să-I oprească pe otomani la
Dunăre și să îi ajute pe ardeleni împotriva
acestora. Prin încheierea acestui tratat se
anulează relația de vasalitate impusă lui
Mihai Viteazul de principele de atunci al
Transilvaniei, Sigismund Bathory, prin
tratatul din 1595.
Bătălia de la Codrii Cosminului (1497)
În această bătălie s-au confruntat
armata Moldovei, condusă de Ștefan cel
Mare și cea a Poloniei, în fruntea căreia se
afla regele Ioan Albert. Acesta din urmă, în
1947, organizează o expediție militară, a
cărui scop official era recuperarea Chiliei și
a Cetății Albe.
Ajunse însă pe teritoriul Moldovei,
trupele poloneze s-au îndreptat spre
Suceava, scaunul de domnie al Moldovei.
Întrucât asediul cetății dura prea mult și
există riscul unei intervenții a Ungariei, Ioan
Albert decide să se retragă. La întoarcere
este atacat de oastea lui Ștefan cel Mare la
Codrii Cosminului. Superioritatea armatei
poloneze a fost contracarată de dificultatea
terenului deluros și împădurit.
După acest conflict, relațiile dintre
Moldova și Polonia se îmbunătățesc, dovadă
fiind încheierea unui tratat, doi ani mai
târziu, la Hârlău.