II.

Autonomii locale şi instituţii centrale în spaţiul românesc (secolele IX-XVIII)

În secolele VII-IX forma de organizare specifică spaţiului românesc a fost obştea sătească.. Ea avea
organizare economică, socială și juridică proprie, deci avea autonomie.
Începând din secolele al IX-lea şi al X-lea, în spaţiul românesc s-au constituit formaţiuni politice
prestatale medievale, de tipul țărilor, cnezatelor şi voievodatelor- autonomii locale

Caracteristici/asemănări ale autonomiilor locale: cnezate, voievodate, țări

- erau formate din mai multe obști sătești
- cuprindeau un teritoriu delimitat de forme de relief
- erau conduse de reprezentanți ai clasei feudale locale
- aveau autonomie: organizare economică, socială, politică, juridică proprie
- erau formațiuni politice prestatale
- au stat la baza constituirii statelor medievale românești
Cauze ale înființării statului/instituțiilor/organizarii instituționale:
- pericolul populațiilor migratoare sau al statelor vecine, Polonia, Ungaria, a impus apărarea
teritoriului în mod organizat
- dezvoltarea economică, stratificarea socială, apariția formațiunilor politice prestatale, religia au
impus necesitatea organizării statului și a instituțiilor care aveau rolul de a organiza activitatea din
diferite domenii
-
Constituirea statelor medievale româneşti

Autonomii locale/formaţiuni politice prestatale (cnezate, voievodate ţări) care au stat la baza
constituirii statelor medievale româneşti:
- zona intracarpatică (în interiorul arcului carpatic)→ Transilvania
- zona extracarpatică:
o la sud de Carpaţi (între Carpaţi şi Dunăre) → Ţara Românească
o la est/răsărit de Carpaţi→ Moldova
- între Dunăre şi Marea Neagră→ Dobrogea

Voievodatul Transilvaniei

1. Autonomii/Formaţiuni politice prestatale din zona intracarpatică (în interiorul arcului carpatic)
- secolul IX- inceputul sec X- lucrarea Gesta Hungarorum/Faptele Ungurilor, a notarului Anonymus,
menţionează trei formaţiuni politice prestatale/voievodate conduse de: Glad, Gelu și Menumorut
- secolulul al XI-lea, Legenda Sfântului Gerard, menţionează voievodatele conduse de: Gylla și Ahtum

Etape/Acțiuni/ Fapte istorice prin care s-a constituit Voievodatul Transilvaniei

2. Cucerirea maghiară
In sec. IX s-au aşezat în Câmpia Tisei ungurii/maghiarii, o populație migratoare de origine asiatică.
Începând cu sec XI sub conducerea regelui Ştefan I ei încep cucerirea teritoriului de la est de Tisa.
Voievodatul Transilvaniei s-a constituit ca urmare a cuceririi treptate, între sec XI-XIII, a spaţiului
dintre Tisa şi Carpaţii Meridionali de către regii maghiari. Cronicarii timpului amintesc numele acestui
teritoriu: <Terra Ultrasilvana>, „Ţara de dincolo de pădure”- Transilvania.

1
 3. Colonizarea
Regii maghiari au colonizat (au adus populaţii din alte teritorii) Transilvania cu populaţii de alte etnii
(secui- sec XI, saşi – sec XII şi cavalerii teutoni- sec XIII). Colonizarea a urmărit apărarea graniţelor,
consolidarea stăpânirii şi dezvoltarea economică. Consecința colonizării a fost accentuarea caracterului
multietnic al regiunii.

Organizarea administrativă şi instituţională a Transilvaniei

1.Organizarea administrativă
o Comitatele- erau structuri laice organizate de maghiari. Primul comitat a fost Bihorul (1111)
urmat de Crasna, Dăbâca, Cluj, Alba, Satu Mare, Arad.
o Scaunele şi districtele: erau specifice saşilor şi secuilor, aveau autonomie
o Ţările româneşti: au rezistat în zonele de margine aflate în imediata vecinătate a Carpaţilor: Ţara
Bârsei, Ţara Făgăraşului, Ţara Haţegului, Maramureşul, Lăpuşul, cu autonomie şi cu obligaţia
apărarii graniţelor.

2. Organizarea politico- instituţională (Instituţiile Transilvaniei)

2.a. Voievodatul a reprezentat o formă de organizare a statului Transilvania până în 1541 și Instituţia
politică centrală, (instituţie medievală românească).

- în sec al XII-lea, regalitatea maghiară a încercat să introducă instituţia principatului. În anul 1111 apare
menţionat primul principe, „Mercurius princeps Ultrasilvanus”, însă în 1176 este menţionat „Leustachius
Voievod”, ceea ce însemna că se revenea la instituţia voievodatului.
- Voievodul era numit de regele maghiar cu acordul nobililor transilvăneni şi avea atribuţii administrative,
juridice, militare, fiscale.
- Voievodatul Transilvaniei deși vasal Ungariei şi-a păstrat propriile instituții, deci autonomia, în cadrul Reg.
Ungariei.
Cei mai importanti voievozi au fost Roland Borșa și Ladislau Kan, iar în sec al XV-lea Iancu de Hunedoara

2.b. Adunarea Generală a Nobililor

Congregaţia Generală a Nobililor, adunarea reprezentativă a fost organizată în 1288. Din ea făceau parte
nobili români și maghiari, fruntașii sașilor și secuilor. Congregația nu avea un caracter permanent, era convocată
periodic. Treptat, românii au fost excluşi din Adunare, astfel:
- în 1366, regele Ungariei, Ludovic de Anjou emite Diplomele Regale prin care condiţionează
calitatea de nobil de apartenenţa la catolicism, fapt ce duce la excluderea românilor din viaţa politică pe
criterii religioase;
- în 1437, după Răscoala de la Bobâlna, se constituie sistemul „Unio Trium Nationum”- ”unire
frățească”, alianţă între cele trei naţiuni privilegiate (nobilimea maghiară, fruntaşii sașilor și secuilor),
românii au fost excluşi din viaţa politică şi religioasă.

2.c. Principatul Transilvaniei

Înfrângerea armatei maghiare în faţa turcilor la Mohacs (1526) a dus la prăbuşirea Ungariei şi
organizarea ei în paşalâc turcesc. Transilvania este organizată ca un Principat autonom sub suzeranitate
otomană în 1541. După înfrângerea turcilor in 1683, in asediul Vienei, începe decăderea Imp.Otoman şi
ascensiunea Imp. Austriac. La sfârşitul secolului al XVII-lea s-a instalat stăpânirea austriacă în Transilvania
prin prima Diplomă Leopoldină (1691) şi prin Pacea de la Karlowitz din 1699, Transilvania devenind
provincie a Imperiului Habsburgic/Austriac.
Din punct de vedere religios, în secolul al XVIII-lea se constituie Bisericia greco-catolică, acceptată de o
parte a românilor ortodocși transilvăneni în schimbul promisiunilor de a primi drepturi egale cu celelalte
naţiuni. Promisiunile din a doua Diplomă Leopoldină (1701), care îi număra pe greco-catolici între
privilegiaţi nu au fost niciodată onorate în Transilvania declanşându-se mişcarea de emancipare naţională
2
 Constituirea statului medieval Ţara Românescă/Ungro-Vlahia/Muntenia/Vlahia Nord-
Dunareană/Terra Transalpina

Procesul constituirii statului Ţara Românească a fost favorizat atât de:

- cauze externe: criza Regatului Ungar (luptele pentru tron datorită stingerii dinastiei Arpadiene în
1301, criza care s-a încheiat în 1308 când s-a instalat dinastia Anjou) şi slăbirea Hoardei de Aur (statul
tătarilor, constituit la N. Mării Negre în sec XIII)
- cauze interne: dezvoltarea economică, stratificarea socială şi întărirea raporturilor feudale,
constituirea formaţiunilor politice prestatale (cnezate, voievodate) şi contribuţia românilor din Transilvania,
concretizată în tradiţia descălecatului.

Autonomii locale/formaţiuni politice prestatale (cnezate, voievodate ţări) care au stat la baza
constituirii statelor medievale româneşti extracarpatice:
- la sud de Carpaţi (între Carpaţi şi Dunăre) → Ţara Românească

În 1247, conform Diplomei Cavalerilor Ioaniţi, existau pe teritoriul dintre Carpaţi şi Dunăre cinci
formaţiuni politice prestatale româneşti:
 Banatul de Severin (Ţara Severinului)
 voievodatele lui Litovoi şi Seneslau
 cnezatele lui Ioan şi Farcaş

Etape/Fapte istorice prin care s-a constituit statul Țara Românească

Spaţiul cuprins între Carpaţi şi Dunăre a evoluat către organizarea statală în sec. XIII-XIV.

1. Descălecatul lui Negru Vodă din Făgăraş (Transilvania) în 1290-1291 şi instalarea lui la Câmpulung,

2. Întemeierea propriu-zisă a statului care este atribuită lui Basarab I (1310-1352)

Basarab unifică formaţiunile politice dintre Carpaţi şi Dunăre şi pune bazele statului Ţara Românească
- În 1324 Basarab încheie un acord cu regele ungar Carol Robert de Anjou, prin care se recunoştea vasal
al acestuia şi îi cedează Severinul. De asemenea, Basarab obţine recunoşterea domniei asupra unei ţări sud-
carpatice –Terra Transalpina. La scurtă vreme, Basarab şi-a încălcat obligaţiile vasalice.
- În 1330 Carol Robert de Anjou a declanşat o campanie împotriva Ţării Româneşti. Bătălia s-a
desfăşurat la Posada (9-12 noiembrie 1330), victoria lui Basarab împotriva regelui ungar stabilea
independenţa noului stat. Informaţiile sunt oferite de lucrarea Cronica pictată de la Viena.

3. Consolidarea statului sub urmaşii lui Basarab.

Statul a fost consolidat prin crearea instituţiilor: Domnia, Sfatul Domnesc, Adunarea Ţării, Biserica,
Armata, Justiţia.
Nicolae Alexandru (1352-1364), organizează instituția Bisericii prin înființarea în 1359 a Mitropoliei
Ţării Româneşti cu sediul la Argeş, dependentă de Patriarhia de la Constantinopol şi îşi ia titlul de „singur
stăpânitor” (samodîrjeţ, autocrat).
Vladislav Vlaicu (1364-1377), consolidează ortodoxia prin întemeierea Mitropoliei Severinului în 1370,
organizează Cancelaria Domneaască şi bate primele monede, ceea ce confirma potenţialul economic al ţării.

3
 Constituirea statului medieval Moldova

Procesul constituirii statului Moldova a fost favorizat atât de:

- cauze externe: criza Regatului Ungar (luptele pentru tron datorită stingerii dinastiei Arpadiene în
1301, criza care s-a încheiat în 1308 când s-a instalat dinastia Anjou) şi slăbirea Hoardei de Aur (statul
tătarilor, constituit la N. Mării Negre în sec XIII)
- cauze interne: dezvoltarea economică, stratificarea socială şi întărirea raporturilor feudale, constituirea
formaţiunilor politice prestatale (cnezate, voievodate) şi contribuţia românilor din Transilvania, concretizată
în tradiţia descălecatului

Autonomii locale/formaţiuni politice prestatale (cnezate, voievodate ţări) care au stat la baza
constituirii statelor medievale româneşti extracarpatice:
- la est de Carpaţi→ Moldova

Sursele istorice sunt mai sărace pentru teritoriile de la est de Carpaţi, totuşi menţionează pentru sec. IX-
XIII, existenţa unor spaţii locuite de valahi, numite „câmpuri”, „codrii”, „cobâle”, „ocoale” sau „ţări”:
Ţara Sipeniţelui, Codrii Orheiului, Lăpuşnei şi Cosminului, Câmpul lui Dragoş
Din secolul al XIII-lea, teritoriul Moldovei se afla sub dominaţia tătarilor, care au organizat la gurile
Dunării un stat, Hanatul Hoardei de Aur.

Etape/Fapte istorice prin care s-a constituit statul Moldova

1. Descălecatul lui Dragoş - prima etapă a întemeierii Moldovei

În 1352-1353 s-a constituit o marcă militară de graniţă cu centrul la Baia, cu rol de apărare împotriva
tătarilor, condusă de către voievodul maramureşean Dragoş. El a întemeiat Moldova Mică, sub suzeranitatea
Ungariei.

2. Descălecatul voievodului Bogdan din Maramureş, în jurul anului 1359/1360, (1359-1365), care s-a
împotrivit politicii lui Ludovic I de Anjou de limitare a autonomiei şi, trecând în Moldova, a pus bazele
statului medieval. În 1364-1365, suzeranitatea maghiară este înlăturată, statul devine independent, fapt
consemnat în Cronica lui Ioan de Târnave.

3. Consolidarea statului sub urmaşii lui Bogdan.

Statul a fost consolidat prin crearea instituţiilor: Domnia, Sfatul Domnesc, Adunarea Ţării, Biserica,
Armata, Justiţia.
Extinderea teritorială a presupus şi centralizarea instituţiilor statului şi o clarificare religioasă.
Petru I Muşat (1377-1392) a întemeiat Mitropolia de la Suceava în 1386 şi a bătut primele monede.
Pentru a contracara pretenţiile maghiare, Petru I depune jurământ de vasalitate Poloniei, în 1387, lui
Vladislav I Iagello, inaugurând astfel principala direcţie de politică externă a Moldovei pentru perioada
următoare.
Roman I (1392-1394) extinde teritoriul Moldova spre sud, înglobând gurile Dunării, astfel se intitula
„domn din munte până la mare”.

4
 Întemeierea Dobrogei

Procesul constituirii statului Dobrogea a fost favorizat atât de:

- contextul extern: slăbirea Imperiului Bizantin şi a Ţaratului Bulgar
- contextul intern: existenta formaţiunilor politice prestatale

Autonomii locale/formaţiuni politice prestatale (cnezate, voievodate ţări) care au stat la baza
constituit statul Dobrogea:
- între Dunăre şi Marea Neagră→ Dobrogea

- din secolul al X-lea, în 943, este menţionat Jupanatul lui Dimitrie într-o inscripţie de la Mircea
Vodă
- în a doua jum a sec. X este menţionat jupan Gheorghe, consemnat într-o inscripţie de la
Basarab-Murfatlar.
- la sf. sec. al XI-lea sunt menţionaţi Tatos, Saccea şi Sestlav- în lucrarea Alexiada, a prinţesei
bizantine, Ana Comnena
- între 971-1204, revine stăpânirea bizantină asupra teritoriului dintre Dunăre şi Mare, fiind
organizată provincia Thema Paristrion, în timpul împăratului bizantin Ioan Tzimiskes.
- în 1230 în teritoriul dintre Mangalia şi Varna este organizată „Ţara Cărvunei/Cavarnei”

Etape/Fapte istorice prin care s-a constituit statul Dobrogea

1. Dobrogea a fost întemeiată ca stat în secolul al XIV-lea, având ca nucleu Ţara Cavarnei,
cu centru la Caliacra, sub conducerea lui Balica (1346-1354)
2. Dobrotici (1354-1386), urmaşul lui Balica, aduce întreg teritoriul dintre Dunăre şi Mare
sub autoritatea sa şi întemeiază statul Dobrogea, dependent de Bizanţ. Dobrotici a primit
în 1357 titlul de strateg, apoi de „despot” de la bizantini.
3. Urmaşul său Ivanco (1386-1391), obţine independenţa statului şi bate monedă proprie
În condiţiile creşterii pericolului Imperiului Otoman, Dobrogea risca să fie transformată în paşalâc.
În 1388, Ivanco cedează Dobrogea lui Mircea cel Bătrân care o integrează în graniţele statului Ţara
Românească până la 1417 când este cucerită de turci.

Instituţii - Ţara Românească şi Moldova

După constituirea ca state în sec. al XIV-lea, în cele două ţări extracarpatice se constată un lent
proces de cristalizare instituţională;
1. DOMNIA era instituţia centrală, formulă a monarhiei feudale, dar cu trăsături specifice societăţii
româneşti. Organizarea instituţională, dar mai ales ceremonialul de la curte era de inspiraţie bizantină.
Însemnele domniei erau: coroana, buzduganul şi sceptrul.
Titulatura domnului:
Domn- din latinescul dominus, titlu atribuit împăraţilor romani din epoca târzie a imperiului, cea a
dominatului.
Mare voievod- comandant suprem al armatei
„de sine stăpânitor” („de sine stătător”, „autocrator”) - afirmare a suveranităţii externe, în raport cu
puterile vecine, cât mai ales internă, faţă de toţi supuşii.
Particula IO, prescurtare de la IOANNES, „cel ales de Dumnezeu”, afirmă sursa divină a puterii
domneşti. Acestă calitate domnii o dobândeau prin ceremonia religioasă a ungerii cu mir şi a încoronării
de către mitropolit, care le transfera harul divin şi confirma sprijinul divinităţii pentru puterea lor. Prin
ungere, domnii deveneau conducători politici „din mila lui Dumnezeu”;

5
 Titulatura lui Mircea cel Bătrân: „IO Mircea, mare voievod şi domn, cu mila lui Dumnezeu,
stăpânind toată Ţara Ungro-Vlahiei şi părţile de peste munţi, încă şi spre părţile tătăreşti şi herţeg al
Amlaşului şi Făgăraşului şi domn al Banatului Severinului şi de amândouă părţile peste toată Podunavia
(Dobrogea), încă până la marea cea Mare şi singur stăpânitor al cetăţii Dârstor.”
Titulatura lui Roman I: „Marele, singur stăpânitor, din mila lui Dumnezeu domn, IO Roman
voievod, stăpânind Ţara Moldovei de la Munte până la Mare”

Atribuţiile Domnului:
- politice- exercită politica internă şi externă a statului
- militare, ca „Mare Voievod”, era şef al oştirii, în această calitate domnul percepe birul, dare în
general destinată acoperirii cheltuielilor de apărare sau răscumpărării păcii prin tributul impus de
puterile străine
- administrative- numind dregătorii şi, ajutat de Sfatul Domnesc şi de Cancelaria Domnească, lua
deciziile necesare conducerii ţării
- judiciare- fiind instanţă supremă de judecată; dar judecata era făcută împreună cu sfatul boierilor
- stabileşte privilegiile şi rangurile boiereşti
- dreptul de preemţiune asupra întregului fond funciar al ţării (dominium eminens)
- dreptul de a confisca proprietăţi boiereşti şi de aplicare a pedepsei capitale în cazuri de trădare,
infidelitate
- înfiinţează mitropolii sau episcopii
- de asemenea, domnul era apărător al Bisericii şi colabora din punct de vedere religios cu ierarhia
ecleziastică.
- decidea în ceea ce priveşte politica externă a ţării; declara război şi încheia pace, semna tratate cu
statele vecine
- dreptul de a bate monedă
- emite hrisoave/documente
Atribuţiile domniei au fost limitate de drepturile şi privilegiile boierimii mari, care-l asista pe domn la
guvernarea ţării, şi de „obiceiul” sau „legea ţării”.

Succesiunea la tron se baza pe sistemul ereditar-electiv. NU exista dreptul primului născut (de
primogenitură), ceea ce i-a determinat pe unii domni să-şi asocieze la domnie pe unul din fii încă din timpul
vieţii:
o Ereditar - dinastia Basarabenilor în Ţara Românească şi a Muşatinilor în Moldova.
o Electiv –era ales din rândul familiei domnitoare de boierimea şi de Adunarea Ţării

2. Sfatul Domnesc

Organul central al guvernării era alcătuit iniţial din marii boieri, apoi doar din boierii cu dregătorie (slujbă
domnească); avea rol consultativ şi caracter permanent.
Atribuţiile Sfatului Domnesc erau administrative, politice, judiciare şi de politică externă.
o Asista pe domn la scaunul de judecată
o Participa la încheierea tratatelor cu statele vecine
o Principalele acte ale domniei nu aveau putere dacă lipsea consimţământul marilor boieri în Sfat

Dregătoriile:
Dregătoriile au fost înfiinţate de Mircea cel Bătrân în Ţ. Românească şi Alexandru cel Bun în Moldova
o Mitropolitul- ocupa prima poziţie în Sfatul Domnesc
Dregătorii diferite în cele două Ţări Române (şi cele mai importante!):
o Marele Ban al Olteniei (în Ţ. Românească)
o Portarul Sucevei (în Moldova)
6
 Dregătorii aproape identice:
o logofătul- şeful Cancelariei domneşti-importantă în politica de centralizare a puterii
o vistiernicul- administratorul finanţelor
o spătarul- comandant militar (ŢR), hatman (M)
o vornicul, seful Curţii domneşti avea şi prerogative judecătoreşti
o postelnicul conducea activitatea diplomatică, primirea solilor străini şi ceremonialul primirii
o Accentuarea dependenţei faţă de Poarta Otomană a făcut ca la sfârşitul secolului al XVI-lea Sfatul
Domnesc să fie numit cu termenul turcesc de Divan. În timpul domniilor fanariote (sec XVIII),
Sfatul Domnesc s-a grecizat, numărul dregătorilor a crescut foarte mult, iar dregătoria a devenit
repede principalul mijloc de îmbogăţire.

3. Adunarea Reprezentativă
Adunarea de Stări/Adunările Stărilor Privilegiate nu au cunoscut aceeaşi evoluţie ca în Occident unde
din sec. al XIV-lea au devenit parteneri ai puterii centrale.
Adunarea Ţării în Ţara Românească şi Moldova:
- instituţie prezentă încă din secolul al XV-lea
- se compunea din marii boieri, din clerul înalt, din boierimea mică şi mijlocie şi din curteni
- se întrunea numai când o convoca domnul, ea NU a devenit o instituţie permanentă
- convocată pentru alegerea domnului, declaraţii de război împotriva turcilor sau încheierea păcii cu
aceştia
- in sec XVII- şi-a definit atribuţiile în mai mare măsură în vremea lui Matei Basarab, când au apărut
conturate deosebirile dintre Sfat- Sfatul sau Divanul domnesc al marilor boieri şi Soborul – feţele
bisericeşti şi Adunarea a toată ţara, care cuprindea pe reprezentanţii tuturor stărilor privilegiate
îndreptăţite să participe
- in sec XVIII- în timpul regimului fanariot a scăzut semnificativ rolul acestei instituţii.
- 1746 ultima sa reunire în Ţara Românească- dedicată desfiinţării şerbiei
- 1749 ultima sa reunire în Moldova- dedicată desfiinţării şerbiei; (domn a fost în ambele ţări
Constantin Mavrocordat)

4.Armata
- „oastea cea mare”- formată din toţi bărbaţii apti să lupte, convocată de domn în caz de
primejdie; înfiinţată de Mircea cel Bătrân, oastea a fost desfiinţată în timpul regimului
fanariot (sec. XVIII)
- „oastea cea mică” (avea rol permanent)
- cetăţile de la hotare şi din interiorul ţării: Turnu, Giurgiu, Brăila, Chilia, Cetatea Albă,
Hotin, Tighina...

5. Biserica
Biserica Ortodoxă: Românii s-au născut ca popor creştin, înregistrând o continuitate în organizarea vieţii
ecleziastice
În organizarea bisericească românii au urmat modelul bizantin adaptat necesităţilor româneşti
- În 1305- la Vicina - în Dobrogea este înfiinţată de Bizanţ prima Mitropolie ortodoxă din spaţiul
românesc (anterior funcţionase o Arhiepiscopie- în 1285)
- în Ţara Românească şi Moldova, Biserica era organizată sub forma Mitropoliei Ortodoxe (dependente de
Patriarhia de la Constantinopol), a episcopiilor şi mănăstirilor.
- în 1359- Mitropolia de la Argeş - prima mitropolie la Nord de Dunăre a fost infiinţată către Nicolae
Alexandru

7
- în 1370 - Mitropolia de la Severin. – a doua mitropolie a Ţării Româneşti înfiinţată de Vladislav Vlaicu
; ambele erau dependente de Patriarhia din Constantinopol, urmau să aibă în fruntea lor mitropoliţi
numiţi de Bizanţ
- 1386 - Mitropolia Ortodoxă de la Suceava întemeiată în Moldova de Petru I Muşat; recunoscută de
către Bizanţ în 1401/1402, în timpul lui Alexandru cel Bun.
- prin înfiinţarea mitropoliei, domnul îşi consolida tronul şi poziţia, devenind, ca şi împăratul bizantin,
monarh civil şi religios. Organizarea mitropoliilor a dat legitimitate Bisericii Ortodoxe Române Între
domnie şi biserică exista o strânsă colaborare: (Ctitorirea lăcaşurilor de cult: Mircea cel Bătrân- Cozia,
Ştefan cel Mare -Putna, Voroneţ, Matei Basarab, Vasile Lupu -Biserica Trei Ierarhi, Iaşi, Constantin
Brâncoveanu în timpul cărora s-au ridicat numeroase lăcaşuri de cult)
Atribuţiile Mitropolitului:
- mitopolitul era numit de domn şi confirmat de Patriarhia din Constantinopol
- mitropolitul ocupa primul loc în Sfatul Domnesc
- era primul sfetnic/sfătuitor al Domnului
- asista la Scaunul de judecată
- ţinea locul domnului în caz de vacanţă a tronului
- desfăşura ritualul ungerii cu mir a Domnului la încoronare, îi conferea putere divină
- exarh al plaiurilor - titlu suplimentar atribuit de Patriarh Mitropolitului Ţării Româneşti asupra
credincioşilor ortodocşi din Transilvania, aflaţi sub stăpânirea Regatului maghiar

6. Administraţia – teritoriul Ţării Româneşti era împărţit în judeţe, iar al Moldovei în ţinuturi.

Informația precizată atât în sursa A, cât și în sursa B – informație IDENTICĂ

Informația precizată în sursa A, respectiv în sursa B – Informație DIFERITĂ

Conectori de cauzalitate (care induc cauza): întrucât, datorită, deoarece, fiindcă, pentru a, pentru că, din
cauză că, dat fiind faptul că

Conectori de concluzie (care induc efectul): așadar, ca urmare, prin urmare, în concluzie, de aceea, deci,
astfel

formațiune politică
- în Evul Mediu- cnezat, voievodat, țară
- în Epoca Modernă și Contemporană: partid politic