Chestiunea orientală.

Războiul Crimeii
(1853-1856). Congresul de pace de la
Paris (1856)
În 1815, la Congresul de la Viena, a fost creat aşa-numitul concert
european (Marea Britanie, Rusia, Austria şi Prusia):

 se baza pe principiul echilibrului puterilor în ceea ce privește

rezolvarea conflictelor internaţionale
 eventualele schimbări teritoriale să nu se producă prin slăbirea sau
creşterea prea mare a puterii unui stat.

Înfrângerea revoluțiilor din centrul și sud-estul Europei în 1848

de către Rusia, îi va consolida acesteia poziția în Peninsula
Balcanică.

Rusia a sprijinit în secolul al XIX-lea lupta de eliberare a popoarelor

din Peninsula Balcanică; rolul ei de „pacificatoare” urmărea
extinderea influenţei sale politice și cucerirea unor noi
teritorii. În ce privește Ţările Române, Rusia a contribuit la
elaborarea Regulamentelor organice(1831-1832).

Înfrângerea revoluţiei de la 1848 şi ocupaţia ruso-turcă a spaţiului

românesc la sfârşitul revoluţiilor a făcut ca interesele Rusiei să fie
considerate mai periculoase pentru evoluția politică românească
decât Imperiul Otoman. Marile puteri au încercat să mențină echilibrul
în zonă și să împiedice prăbușirea totală a Imperiului Otoman, însă până la
începutul secolului al XX-lea, toate popoarele din Imperiul Otoman au
reușit să își câștige libertatea.

Chestiunea orientală s-a menţinut ca o problemă a statelor

balcanice precum Grecia, Serbia, Muntenegru, Bulgaria sau
Albania, care încercau să-şi modifice graniţele teritoriale în
defavoarea vecinilor sau aveau probleme ridicate de populația
formată dintr-un amestec de etnii şi religii diferite.

După Revoluţia de la 1848 Turcia şi Rusia au semnat, în 1849,

Convenţia de la Balta-Liman care prevedea pentru Principatele
Române:

 reintroducerea Regulamentelor organice

 numirea domnitorilor de către Turcia şi Rusia pe o durată de 7 ani
 înlocuirea Adunărilor cu Divanuri alcătuite din boieri numiţi de domn
 Domnitorii aveau din nou statut de funcţionari otomani
În 1853-1856 are loc Războiul Crimeii dintre Rusia şi Turcia.

==> Principatele sunt ocupate militar de către Rusia, care încalcă

astfel Convenția de la Balta-Liman.

Războiul se încheie cu înfrângerea Rusiei și deschide calea înlăturării

protectoratului rusesc și modificarea statutului internațional al
Principatelor. În anul 1856 Marile Puteri: Franţa, Anglia, Rusia,
Turcia, Austria, Prusia, Sardinia, s-au întrunit la Congresul de
Pace de la Paris pentru a discuta pacea dintre ruşi şi otomani în urma
Războiului Crimeii. La propunerea Franţei, care susţinea unirea românilor,
se analizează şi problema Principatelor.

În Tratatul de Pace de la Paris (1856) - actul adoptat la acest

congres - exista o secţiune separată pentru Principate, care
prevedea:

 desfiinţarea protectoratului rusesc

 trecerea sub garanţia colectivă a celor şapte Mari Puteri
 păstrarea suzeranității otomane
 Rusia ceda Principatelor trei judeţe din sudul Basarabiei (Cahul,
Ismail şi Bolgrad)
 urma să aibă loc convocarea unor Adunări ad-hoc (alcătuite din
reprezentanţii tuturor claselor sociale), una în Ţara Românească şi
alta în Moldova, prin care românii să fie consultaţi cu privire la
organizarea ţării şi unirea principatelor

În 1858 Marile puteri s-au reunit la Paris pentru a discuta

propunerile românilor. Ele adoptă un act numit Convenţia de la
Pariscare are rol de constituţie pentru Principate, înlocuind
Regulamentele Organice. Cu toată opoziţia unor Mari Puteri, românii
au reuşit realizarea unirii, profitând de faptul că în Convenţia de
la Paris nu se specifica niciunde că aceeaşi persoană nu are voie
să ocupe funcţia de domnitor în ambele principate.

Cuza este ales domn în Moldova (la 5 ianuarie 1859) şi în Ţara

Românească (la 24 ianuarie 1859).

 în martie 1859 are loc o nouă Conferinţă la Paris unde cinci

dintre Marile Puteri recunosc dubla alegere a lui Cuza;
ulterior Austria şi Turcia, care refuzaseră iniţial, vor
recunoaşte şi ele acest act politic
 în 1861, la Conferinţa de la Constantinopol, Marile Puteri
recunosc unirea deplină doar pe timpul domniei lui
Cuza. Sultanul dă un firman în acest sens.
Diplomație și acțiune politică (1866-
1918)
După înlăturarea lui Cuza, în timpul regelui Carol I, România
devine un stat modern, guvernat după principiile liberalismului
(stat liberal). În 1866 este adoptată Constituţia liberală, una dintre
cele mai moderne din Europa vremii.

Eforturile politice ale statului român s-au concentrat până la momentul

Primului Război Mondial:

 spre obținerea independenței față de Imperiul Otoman

 spre obținerea unor garanții de securitate în eventualitatea unor
atacuri externe.

Vasală a Imperiului Otoman, România nu avea voie să aibă ambasade sau să

încheie tratate internaţionale. Cu toate acestea, ea a încercat de nenumărate
ori să obţină independenţa pe cale diplomatică, ultima încercare în acest
sens având loc în 1876, iniţiată de ministrul de externe Mihail
Kogălniceanu. Devenise însă evident că obținerea independenței era
posibilă numai pe calea armelor.

Contextul favorabil în realizarea acestui deziderat = redeschiderea

problemei orientale în 1875.

În Peninsula Balcanică izbucnesc o serie de răscoale ale bulgarilor,

bosniacilor şi sârbilor pentru eliberarea de sub stăpânirea Imperiului
Otoman. Rusia a sprijinit aceste revolte antiotomane ale popoarelor
ortodoxe din Peninsula Balcanică, însă în spatele reacției sale se ascundea
interesul pe care aceasta îl avea în controlarea strâmtorilor Bosfor și
Dardanele și de a elimina, în consecință Imperiul Otoman din Europa.

În 1877 Rusia doreşte să trimită trupe în ajutorul popoarelor slave.

==> Convenţie militară între Rusia şi România la 4 aprilie 1877:

 permitea trecerea armatelor rusești prin teritoriile

românești spre Balcani
 Rusia se angaja să respecte integritatea teritorială a ţării
noastre, trupele rusești urmând să aibă un traseu
prestabilit în drumul lor spre Imperiul Otoman.
La trecerea armatei ruse pe teritoriu României, turcii
bombardează localităţile româneşti de la Dunăre (Calafat,
Corabia, Giurgiu) iar românii ripostează bombardând la rândul
lor localităţile turceşti de la sudul Dunării.

La 9 mai 1877 Parlamentul României proclamă independenţa

României. Războiul se încheie în februarie 1878, prin
înfrângerea turcilor de către trupele ruso-române, intervenția
diplomației occidentale și a flotei britanice în strâmtori împiedicând o
prăbușire totală a Imperiului Otoman.

Congresul de la Berlin (1878)

 1878: Tratatul de la San Stefano între Rusia şi Imperiul
Otoman

==> Rusia obţine însă o influenţă prea mare în Balcani, de

unde reacția marilor puteri de respingere a acestei înțelegeri bilaterale
ruso-otomane.

==> Marile puteri europene solicită reluarea discuţiilor

la Congresul de la Berlin în 1878.

Participă:

 Germania
 Marea Britanie
 Austro-Ungaria
 Italia
 Rusia
 Imperiul Otoman.
 România a trimis o delegaţie condusă de I. C. Brătianu şi M.
Kogălniceanu

Prevederile pentru România din tratatul de la Berlin erau

aceleași cu cele din tratatul de la San Stefano:

 independenţa României era recunoscută internaţional,

 Rusia obţinea cele trei judeţe din sudul Basarabiei.
 ca recompensă pentru aceste pierderi, România primea
Dobrogea, teritoriu ce se afla în posesia Imperiului Otoman din
timpul lui Mircea cel Bătrân.
Tratatul de la Berlin a recunoscut, de asemenea, independenţa
Serbiei şi autonomia Bulgariei. După obținerea independenței,
asistăm la proclamarea României ca regat în anul 1881, prestigiul
diplomatic al țării crescând.

Echilibrul de forțe după anul 1878

Pericolul rusesc al anexării teritoriului românesc persistă ==> România
își intensifică eforturile diplomatice în vederea asigurării unei
garanții de securitate prin găsirea unei alianțe care să îi
garanteze proaspătul statut de stat independent și suveran, egal
în drepturi cu celelalte state independente.

Perioada imediat următoare Congresului de la Berlin este

caracterizată de o oarecare stabilitate și echilibru între marile
puteri europene. Artizanul acestei stări de fapt a fost cancelarul
german, Otto von Bismarck, prin inaugurarea sistemului său de alianțe.

Cancelarul urmărea câteva obiective bine stabilite:

 prevenirea unei coaliții anti-germane

 izolarea Franței (considerată principal rival) după înfrângerea din
1871
 deteriorarea relațiilor franco-britanice.

În anul 1873, Bismarck constituie un prim sistem de alianțe, cunoscut

sub denumirea de Alianța celor Trei Împărați (Germania, Austro-
Ungaria și Rusia), care însă se va destrăma datorită rivalității dintre
Rusia și Austro-Ungaria în Peninsula Balcanică în cursul revoltelor
popoarelor slave în 1877.

 în 1879 Bismarck va încheia un tratat secret de alianță defensivă cu

Austro-Ungaria împotriva Rusiei
 în 1882 la acest tratat aderă și Italia, luând astfel naștere Tripla
Alianță(Germania, Austro-Ungaria, Italia)
 în 1883, printr-un tratat secret, România aderă la Triplă
Alianță,fapt ce o va scoate din izolarea diplomatică în care se afla
până la acel moment.

Pentru a asigura un echilibru de forțe în viața politică, la polul celălalt se

încheie o alianță anglo-franceză în anul 1904, cunoscută sub
numele de Antanta Cordială. În anul 1907, prin semnarea unui
acord anglo-rus, se formează cel de-al doilea bloc politico-militar
cunoscut sub denumirea de Antanta sau Tripla Înțelegere.

Războaiele balcanice. Primul Război

Mondial.
Situația la sfârșitul sec. XIX - începutul
sec. XX:
 declinul Imperiului Otoman
 aspirațiile de libertate ale popoarelor și statele naționale nou apărute
 interesele contradictorii în zonă ale Rusiei, Austriei și Italiei

1. În toamna anului 1912 izbucnește Primul

Război Balcanic.
Tabere:

 Serbia, Grecia, Bulgaria și Muntenegru

 Turcia

Turcia va fi repede învinsă. Războiul se încheie prin semnarea

tratatului de pace de la Londra (mai 1913)

==> Turcia renunță la toate posesiunile sale europene.

Până la obţinerea independenţei, toate statele balcanice au fost

unite pentru aceeași cauză, iar după obţinerea acesteia, au
început disputele pentru împărţirea teritoriului fostului Imperiu
Otoman.

2. Al doilea Război Balcanic a fost declanșat de

disputele privind împărțirea Macedoniei.
Serbia, Grecia, Turcia și România se coalizează împotriva
expansionismului bulgar, care viza refacerea teritorială a ţaratului lui
Simeon, de dinaintea stăpânirii otomane, mult mai extins decât teritoriul
bulgar în 1912.
La finalul războiului:

 Serbia primește Macedonia

 Grecia și România ocupă o parte din teritoriul Bulgariei
 Albania se proclamă stat independent

Prin Pacea de la Bucureşti din 1913 România anexa regiunea din

sudul Dobrogei, cunoscută sub denumirea de Cadrilater. Cele
două războaie balcanice au reprezentat un eșec pentru Germania
și Austro-Ungaria:

 protejatele lor - Bulgaria și Turcia - sunt înfrânte

 aliata Rusiei – Serbia - înregistrează câștiguri teritoriale

Războaiele balcanice vor constitui astfel preliminariile Primului

Război Mondial, al cărui pretext a fost asasinarea arhiducelui
Franz Ferdinand (moștenitorul tronului Imperiului Austro-
Ungar) la 28 iunie 1914, la Sarajevo. Serbia a fost atacată de
Austro-Ungaria la 15 iulie 1914, Marile Puteri europene intrând în
război, potrivit celor două alianţe politico-militare deja constituite:

 Puterile Centrale (Tripla Alianţă)

 Antanta (Tripla Înţelegere).

La începutul războiului România s-a declarat neutră. În 1916

România a decis intrarea în război de partea Antantei, vizând
recuperarea Transilvaniei și a Bucovinei. Prin statutul dobândit de țară
învingătoare, România va primi și recunoașterea internațională
a Marii Uniri de la 1918.

Marile Alianțe ale secolului XX

În cadrul Conferinței de pace de la Paris 1919-1920, se
hotărăște desființarea Imperiului multinațional Austro-Ungar,
apărând următoarele state:

 Polonia
 Cehia
 Ungaria
 România
 apar și republicile baltice: Letonia, Lituania și Estonia
Europa se confruntă cu o nouă reechilibrare a forțelor
politice.Statele învinse (Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria și
Turcia)cedează teritorii și sunt obligate să plătească despăgubiri de război.

Statele învingătoare au fost Marea Britanie, Italia, Franța,

SUA. Noul context internațional a determinat România să-și
intensifice activitatea diplomatică, urmărind încheierea unor alianțe
politico-militare regionale și reluarea relațiilor cu foștii adversari de război.

România va încheia numeroase tratate bilaterale și

multilaterale în perioada următoare.

 în 1921 va fi semnată o convenție politică și una militară

între România și Polonia, o alianță defensivă prin intermediul
căreia cele două țări doreau să își întărească sistemul de securitate în
cazul unei agresiuni dinspre răsărit
 în 1926 cele două convenții româno-polone au fost înlocuite de un
Tratat de alianță cu Polonia, care prevedea acordarea unor
garanții generale împotriva oricărei agresiuni, nu doar a celei
răsăritene
 în 1919 România aderă la Societatea Națiunilor
 în 1921 se creează prima alianță regională europeană: Mica
Înțelegere sau Mica Antantă (Cehoslovacia, Iugoslavia,
România)
 în 1926 se semnează Tratatul de alianță și amiciție între
România și Franța. Tratatul româno-francez relua de fapt unele
prevederi ale Pactului Societății Națiunilor privind obligațiile părților
de a-şi acorda sprijin politic şi diplomatic
 în anul 1926 se încheie la Roma un Tratat de amiciție și
colaborare cordială între România și Italia. Tratatul a fost
prelungit succesiv, tot la șase luni până în 1934, când Roma a
denunțat tratatul, ca urmare a politicii revizioniste promovate de
guvernul lui Mussolini.

Un capitol aparte îl reprezintă relațiile cu Rusia, în contextul în care

aceasta nu recunoscuse unirea Basarabiei cu România, în 1918. Guvernul
României a hotărât să își mențină poziția de neutralitate față de Rusia și să
reacționeze doar în eventualitatea în care România ar fi fost atacată.

 la 27 august 1928 Rusia și România și-au luat la Paris

angajamentul reciproc de neagresiune prin semnarea
pactului Briand-Kellogg
 la 9 februarie 1929, România semnează Protocolul de la
Moscova (cunoscut și ca Protocolul Litvinov) împreună cu ceilalți
vecini de la granița vestică a URSS – Polonia, Letonia, Estonia
(ulterior Turcia și Lituania). Prin Protocolul de la Moscova semnatarii
 se angajau să respecte prevederile Pactului Briand-Kellogg, și anume
evitarea războiului în soluționarea problemelor dintre statele
semnatare, fără însă a se menționa explicit inviolabilitatea
granițelor. Toate acestea nu au însemnat însă că Rusia a
renunțat definitiv la ideea reanexării Basarabiei.

România a semnat și alte convenții și tratate:

 Convenția internațională privind statutul definitiv al

Dunării (1921)
 Protocolul de la Geneva (1924), care preciza legătura dintre
securitate și dezarmare etc.

România a participat cu diferite propuneri la pregătirea

Conferinței asupra dezarmării (1926-1932) și la lucrările
acesteia, la Geneva, în 1932.

 în 1933 a fost semnată la Londra Convenția de definire a

agresiunii și a teritoriului
 în anul 1936 România participă la Conferința internațională
de la Montreux, care va stabili un nou statut al strâmtorilor de la
Marea Neagră.

Un efort deosebit în susținerea politicii de securitate colectivă va

depune cunoscutul diplomat român Nicolae Titulescu, care va fi ales de
două ori președintele Adunării Generale a Societății Națiunilor, în 1930 și
1931. Misiunea sa a fost una dificilă, în contextul internațional nesigur
amplificat de criza economică mondială și de tensionarea crescândă a
situației politice interbelice.

În septembrie 1938 are loc semnarea acordului de la Műnchen

dintre Anglia, Franța, Germania și Italia, prin care Germania
ocupă Cehoslovacia. Pentru România acest acord va reprezenta
sfârşitul sistemului său de alianțe și destrămarea Micii
Înțelegeri/Antante.

Apropierea graniței cu Germania și politica ofensivă militară a acesteia a

determinat la 23 martie 1939 România să semneze tratatul
economic cu Germania la Bucureşti. Acest acord era semnat pe o
perioadă de cinci ani și defavorabil României, forțând adaptarea economiei
ţării la cerinţele Germaniei, căreia îi asigura astfel mari cantităţi de petrol şi
cereale.

După încheierea tratatului economic bilateral cu Germania, Franța și

Anglia au încheiat acorduri economice cu țara noastră, urmărind
în fapt contrabalansarea tratatului cu Germania.
La 23 august 1939 se încheie la Moscova un tratat de neagresiune
între Uniunea Sovietică și Germania: Tratatul Ribbentrop-
Molotov (cunoscut și ca Pactul Stalin-Hitler). Pactul de
neagresiune sovieto-german a împărțit Europa între sferele de
influență sovietice și naziste și a grăbit izbucnirea celui de-al
Doilea Război Mondial. Anexa secretă a pactului Ribbentrop-
Molotov prevedea dreptul U.R.S.S. de a ocupa Basarabia.

În vara anului 1939, asistăm la eșecul politicii de securitate

colectivă.

Situația României era una dificilă:

 prinsă la mijloc între interesele celor două mari puteri

 complet izolată diplomatic de aliații săi tradiționali

La 1 septembrie 1939, prin atacarea Poloniei de către Germania,

începe al Doilea Război Mondial. Romania avea să înregistreze
mari pierderi teritoriale în vara anului 1940:

 la 28 iunie 1940 România a cedat Uniunii Sovietice Basarabia,

Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa
 la 30 august 1940, în urma celui de-al doilea Dictat de la Viena
România a fost nevoită să cedeze în favoarea Ungariei nord-vestul
Transilvaniei
 la 7 septembrie România a semnat la Craiova un acord cu Bulgaria,
prin care era cedat către aceasta Cadrilaterul - cu județele
Durostorum și Caliacra

România Mare a devenit o amintire. Consecințele acestor pierderi teritoriale

din anul 1940 au fost numeroase și pe termen lung.:

 la nivel politic asistăm la prăbușirea întregului sistem politico-

diplomatic construit în 1918
 regele Carol al II-lea a abdicat la 6 septembrie 1940
 Fiul său, Mihai, a depus jurământul de credință însă într-o formulă
schimbată, impusă de generalul Ion Antonescu, noul președinte al
Consiliului de Miniștri.

La 23 noiembrie 1940 generalul Ion Antonescu, aflat în vizită în

Germania, a semnat la Berlin aderarea României la Pactul
Tripartit. Pactul Tripartit a fost încheiat la 27 septembrie 1940 între
Germania, Italia şi Japonia (Axa Berlin-Roma-Tokyo).

Alianța româno-germană a durat 4 ani (până la 23 august 1944)

și a reprezentat la momentul respectiv singura alternativă de
protejare a țării în fața agresiunilor URSS, în încercarea de a
recâștiga teritoriile pierdute în vara anului 1940. La 22 iunie
1941, România va intra în război alături de Germania și aliații
acesteia, întorcând armele împotriva URSS, dorind recuperarea teritoriilor
pierdute în vara lui 1940.

Armata română a început lupta împotriva forţelor sovietice pe un front

cuprins între munţii Bucovinei şi Marea Neagră. La 5 iulie 1941 intră în
Cernăuţi primele trupe române, apoi pe 16 iulie este eliberat oraşul
Chişinău.

Divizia 10 infanterie trece Dunărea şi eliberează localităţile Ismail, Chilia

Nouă şi continuă să meargă către Cetatea Albă cu scopul eliberării totale a
Basarabiei. La 27 iulie 1941, Hitler îi trimite lui Antonescu un
mesaj de felicitare pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei şi îi
cere să treacă Nistrul şi să ia sub supraveghere teritoriul dintre Nistru şi
Bug.

Continuarea războiului după recuperarea teritoriilor româneşti reprezintă

încă și la momentul acesta un fapt controversat pentru istorici. Cert este că
până la recuperarea provinciilor Antonescu a beneficiat de sprijinul total al
societăţii româneşti. Criticile la adresa lui Antonescu s-au înmulțit odată cu
înfrângerile suferite de armata română la Cotul Donului și la Stalingrad.

 în Pacific Japonia a încercat să cucerească S-E Asiei şi

Oceanul Pacific sub pretextul eliberării popoarelor asiatice
și formării unei „sfere de prosperitate”
 în 1941, armatele japoneze au cucerit Indochina, Thailanda,
Singapore, Indonezia, Birmania, Filipine, Hong Kong
 în 7 decembrie 1941, japonezii au atacat baza navală
americană de la Pearl Harbour (insulele Hawaii).

==> Atacul a reprezentat motivul intrării SUA în război.

La 1 ianuarie 1942 are loc semnarea Declaraţiei Naţiunilor Unite,

de către 26 de state care se angajau să lupte până la capăt cu
puterile Axei. Anul 1943 este un an de cotitură în istoria războiului, acesta
devenind favorabil Naţiunilor Unite. Diplomația de la București a
demarat tratative în vederea scoaterii țării noastre din războiul
împotriva Națiunilor Unite. Un rol important în
demararea tratativelor secrete cu tabăra adversă l-a avut
ministrul de externe Mihai Antonescu, care a acționat în această
direcție prin reprezentanții săi cu prilejul diverselor întâlniri avute cu
diplomații anglo-americani și sovietici la Istanbul, Ankara, Stockholm,
Berna și Lisabona.
Deși aceste întâlniri au fost secrete și s-au desfășurat într-o discreție
maximă, ele au ajuns la cunoștința Berlinului, ale cărui presiuni însă nu au
reușit să sisteze negocierile. Regele Mihai, sprijinit de principalele
forțe politice, a decis arestarea mareșalului Ion Antonescu la 23
august 1944 și alăturarea țării la coaliția Națiunilor Unite. Acest
act a reprezentat astfel un moment de cotitură în evoluția Frontului de
Est, participarea României la războiul antifascist contribuind la
eliberarea Transilvaniei și apoi la Ungariei, Cehoslovaciei și a
unor zone din Austria.

În Europa, războiul s-a încheiat odată cu capitularea

necondiţionată a Germaniei, la 8 mai 1945. Războiul a continuat
în Asia până la capitularea Japoniei - 15 august 1945. Europa
postbelică a fost împărţită între sferele de influenţe occidentală
şi sovietică, România găsindu-se în sfera de influență sovietică, ca urmare
directă a ocupării țării de către Armata Roșie.

Occidentul a trecut la reconstrucţie prin intermediul Planului Marshall.

Statele Europei Răsăritene au devenit state satelit ale Uniunii Sovietice,
adoptând metodele economiei planificate şi ale politicii unui singur partid
totalitar. După anul 1945, consecințele intrării României în sfera de
influență a Moscovei devin din ce în ce mai evidente. Semnarea
Convenției de armistițiu la Moscova, pe 12 septembrie
1944, declară România o țară înfrântă în război și păstrează
Rusiei teritoriile anexate în 28 iunie 1940, la care se adaugă plata
unor mari despăgubiri de război către URSS.

Prin Convenția de Armistițiu din septembrie 1944 de la

Moscova și, mai târziu, prin Tratatul de Pace de la Paris din anii
1946-1947, României nu i se recunoaște statutul de țară
cobeligerantă și i se impun condiții grele de natură politică, economică și
militară din partea marilor puteri ale Națiunilor Unite.

În cadrul Conferinței de Pace de la Paris, delegația română condusă de

ministrul de externe Gheorghe Tătărescu nu a ridicat deloc problema
Basarabiei, semn al interdicției Kremlinului.

După încetarea războiului:

 țările Europei Occidentale au devenit în mare parte membre

ale NATO
 cele mai multe dintre statele din Europa Răsăriteană s-au aliat
în Pactul de la Varşovia