AUTONOMII LOCALE ŞI INSTITUŢII CENTRALE ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC

( SEC. IX – XVIII )

La sfârşitul mileniului I, factorul de continuitate al vieţii româneşti îl reprezintă obştea sătească, o

comunitate de oameni cu o organizare social – economică proprie şi un teritoriu bine delimitat, care
îndeplineşte funcţii: social-economice, politice, religioase, culturale. Obştile săteşti se grupează în uniuni de
obşti ( N. Iorga: “romanii populare” ) din care se formează formaţiunile politice prestatale, autonomii
locale, menţionate în izvoarele externe şi interne sub numele de: codri, câmpuri, ocoale cobâle, cnezate,
voievodate, ţări
În general, obştile sunt dependente de un centru de putere străin direct sau indirect prin intermediul
unei căpetenii militare, voievod sau duce.

Tipuri de autonomii româneşti (sec. IX – XIII )

Sursele istorice medievale au permis cunoaşterea numelor unora dintre conducătorii locali și spațiul
în care erau localizate autonomiile locale românești:

Localizare Formaţiuni politice Perioada Izvor narativ

Transilvania – Banat
Voievodatul lui Menumorut Secolele al IX-lea - al Cronica notarului anonim
Voievodatul lui Gelu X-lea al regelui maghiar Bela III
Voievodatul lui Glad - Gesta Hungarorum
Voievodatul lui Gyla Secolul al XI-lea Legenda Sf. Gerard
Voievodatul lui Ahtum
Zona dintre Dunăre Voievodatul lui Litovoi Secolul al XIII-lea Diploma Cavalerilor
şi Carpaţi Voievodatul lui Seneslau Ioaniţi (1247)
Cnezatul lui Ioan
Cnezatul lui Farcaş
Țara Severinului
La E de Carpați Ţara Bolohovenilor Secolele al XI-lea şi al Cronica lui Nestor
Ţara Brodnicilor XIII-lea Documente papale
Ţara Sipeniţului
Codri ( Codrii Cosminului,
Codrii Orheiului, Codrii
Lăpuşnei, Codrii Herţei )
Ocoale
Cobâle
Câmpuri ( Câmpul lui Dragoş )
Între Dunăre și M. Jupan Dimitrie Sec. al X-lea Inscripţia descoperită la
Neagră Mircea Vodă
Jupan Gheorghe Inscripţia descoperită la
Sec. al X-lea Basarabi - Murfatlar
Formaţiunea lui Tatos
Formaţiunea lui Satza Secolul al XI-lea Ana Comnena -Alexiada
Formaţiunea lui Seslav

Documente bizantine

Ţara Cavarnei Sec. al XIII-lea (1230)

 Caracteristicile autonomiilor locale:
 sunt formațiuni politice prestatale, formate din teritoriu, populație, cu structuri militare și
bisericești, aflate sub controlul unui centru de putere străin: Imp. Bizantin, Ungaria, cnezatele
rusești;
 unele autonomii locale, precum voievodatul lui Seneslau, sunt independente;
 Sunt conduse de căpetenii cu atribuții politice și militare, care-și au sediul în centre
fortificate;
 Autonomiile româneşti au fost supuse unor atacuri din partea Imp. Bizantin, a Ungariei,
marcând în efortul lor de apărare, trecerea de la ţară, cadrul politic tradiţional, la stat.
 autonomiile locale au contribuit la formarea statelor medievale româneşti prin unificarea lor
regională sub o singură autoritate centrală.

FORMAREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEŞTI

 Este rezultatul evoluţiei societăţii româneşti din primele secole ale mileniului I;
 Este un reflex de apărare faţă de pericolul extern;

Factorii care au favorizat constituirea statelor medievale:

1. factori interni:
 creşterea demografică substanţială;
 viaţa economică prosperă;
 dezvoltarea drumurilor comerciale ca străbăteau spaţiul românesc ( „drumul moldovenesc” şi drumul
care lega M. Neagră de Europa Centrală, pe valea Dunării );
 accentuarea procesului de diferenţiere socială în cadrul comunităţilor şi desprinderea elementelor
conducătoare; s-a putut evidenţia apariţia în cadrul obştilor a unei categorii privilegiate (boierimea
sau nobilimea), deţinătoare de pământuri întinse, din rândul căreia se vor desprinde viitorii cnezi sau
voievozi.

2. factori externi:

 Până în secolul al XIII-lea, zona nord-dunăreană, a fost dominată de fenomenul migraţiilor. Din
secolul al IX-lea, s-au succedat maghiarii (stabiliţi în Pannonia, aceştia şi-au întemeiat un stat
propriu, sub conducerea lui Arpad), apoi, după anul 1000, pecenegii, uzii, cumanii, iar la 1240-1241,
tătarii.
 constituirea Hoardei de Aur şi desele invazii ale tătarilor şi cumanilor ( marea invazie tătară din 1241
– 1242 ), care au stopat expansiunea Ungariei la E şi S de Carpaţi;
 stingerea dinastiei Arpadienilor şi criza dinastică din Ungaria, rezolvată prin aducerea dinastiei
angevine ( începutul sec. XIV), care a limitat atacurile Ungariei asupra formațiunilor politice
românești;
 Nevoia de apărare în fața tendinţelor expansioniste ale Ungariei şi Imperiului Bizantin;
 FORMAREA TRANSILVANIEI

- a avut loc în două etape:

1. etapa voievodatelor româneşti care s-au opus ofensivei maghiarilor în zonă ( sec. IX – XI );
- vezi harta şi tabelul
2. etapa cucerii maghiare a Transilvaniei ( sec. XI – XIII )

Cucerirea sistematică a Transilvaniei începe după crearea Regatului Ungariei, prin încoronarea lui Ştefan
I ( anul 1000 ) şi creştinarea ungurilor în rit catolic, sec. al XI-lea şi durează până la începutul sec. XIII:

Acţiuni întreprinse de maghiari pentru cucerirea şi stăpânirea Transilvaniei:

a. militare: - campanii militare ( sec. X-XIII);

- cucerirea cetăţilor de margine: Biharea, Medieş;

b. politice: încercarea nereuşită de înlocuire a formei autohtone de organizare politică, voievodatul, cu

forma specifică feudalismului apusean, principatul ( în 1111, izvoarele îl menţionează pe Mercurius
princeps , iar din 1176, când este atestat Leustachius voievod, în fruntea Transilvaniei nu sunt
amintiţi decât voievozi)

c. administrative: - organizarea comitatelor, subordonate regalităţii maghiare;

- primul comitat este cel de Bihor ( 1111 ), apoi Crasna, Dăbâca, Cluj, Alba, Timiş.

d. religioase: - încercarea de a impune catolicismul;

- la încep. sec XI Ştefan cel Sfânt desfiinţeză episcopia ortodoxă de la Alba Iulia;
- în 1111, documentele amintesc un „ episcopus Ultarsilvanus”- Simion, catolic;
- majoritatea populaţiei este reprezentată de românii ortodocşi pe tot parcursul Evului
Mediu;
- în 1366, prin Diplomele lui Ludovic I de Anjou, calitatea de nobil este condiţionată de
aparteneţa la catolicism;
- în 1437, prin Unio Trium Nationum, naţiunile oficiale ale Transilvaniei erau declarate:
maghiarii, saşii şi secuii;

e. etnice: - colonizarea unor populaţii în sec.XII – XIII, având ca scop apărarea graniţelor şi stimularea
dezvoltării economice:
 secuii: - au servit drept avangardă pentru penetraţia maghiară în Transilvania;
- au fost aşezaţi în Bihor, zona Târnavelor, Subcarpaţii Răsăriteni;
- aveau obligaţii militare;
- în schimb se bucură de privilegii;
 saşii: - veniţi în Transivania în mai multe valuri, datorită transformărilor social –economice din
lumea germană;
- au jucat în primul rând un rol economic;
- privilegii recunoscute în Bula de aur a saşilor ( Andreanum );
- îi găsim la sat şi în lumea urbană;
- saşii sunt principalii autori ai civilizaţiei urbane, nu numai în Transilvania, ci şi în
întreaga Ungarie;
 cavalerii teutoni: - stabilţi în Ţara Bârsei ( 1211 – 1225 ) de către regele Andrei II, cu scopul de a
opri incursiunile cumanilor;
- s-au bucurat de numeroase privilegii;
- au lichidat dominaţia cumană, asigurând regilor maghiari drumul spre
Dunărea de Jos;
- au fost alungaţi pentru că au încălcat înţelegerile stabilite;
 Dincolo de eforturile de încorporare desfăşurate de Ungaria, Transilvania şi-a menţinut
individualitatea pe parcursul Evului mediu în plan economic, în structurile sociale, în organizarea politico-
administrativă ( voievodatul , districtele, „ţările româneşti”), în situaţia confesională ( ortodoxismul ).

INSTITUŢIILE CENTRALE ÎN TRANSILVANIA

Organizarea instituțională urmează modelul central și vest european, păstrând însă elemente specifice
românești;
Instituţiile au rolul de a organiza, coordona şi conduce statul.

I. INSTITUŢII CENTRALE ÎN sec. XI/XIII – sec.XVI

1. VOIEVODATUL – este instituţia centrală a Transilvaniei între 1176 – 1541

 era vasalul regatului Ungariei;
 se bucura de autonomie;
 era condus de un voievod - cu atribuţii: - judecătoreşti, militare, administartive, fiscale;
- era vasalul regelui Ungariei;
- era numit de regele maghiar dintre nobilii maghiari din Trans.
- era ajutat de: - vicevoievod
- Sfat
Spre sfârșitul sec. XIII – încep. sec. XIV, voievozii Roland Borşa şi Ladislau Kan îşi asumă
prerogative sporite. Ultimul îşi constituie în cetatea de la Deva o adevărată curte, unde primeşte soli ai
suveranilor străini. Kan profită de criza politică declanşată de stingerea dinastiei arpadiene pt a-şi exercita
atributele unui şef de stat : stăpâneşte cetăţi, oraşe, domenii, încheie înţelegeri cu ţări de sine stătătoare.
Angevinii vor readuce însă Transilvania la statutul de voievodat vasal regelui Ungariei.

2. CONGREGAŢIILE (ADUNĂRILE) GENERALE ALE NOBILIMII ( prima a fost convocată de

voievodul Roland Borşa, în 1288, la Deva, la care participă și nobili români) formate din reprezentanți ai
nobilimii, clerului superior, orăşenilor şi reprezentanţi ai ţărănimii libere. Aveau rol legislativ.

II. INSTITUŢII CENTRALE ÎNTRE 1541-1691

1. PRINCIPATUL - este instituţia centrală a Transilvaniei între 1541 -1691/1699

 autonom sub suzeranitate otomană ( 1541 -1691/1699 )
 condus de un principe - numit de Dietă ( formată din 150 reprezentanţi ai naţiunilor privilegiate,
maghiari, sași și secui)
- confirmat de sultan;
- ajutat de Sfat, format din 12 membri aleşi din rândul naţiunilor privilegiate;
- în politica internă avea atribuții asemănătoare celor exercitate de domnii
Moldovei și Țări Românești, iar în plan extern principele avea prerogative limitate din cauza amestecului
Porții;
 principatul plăteşte tribut turcilor;
2. DIETA - instituţie reprezentativă formată din 150 reprezentanţi ai naţiunilor privilegiate, maghiari,
sași și secui. Are rol legislativ.

III. INSTITUŢII CENTRALE ÎNTRE 1691/1699 - 1867

1. Principatul autonom sub suzeranitate habsburgică ( 1691/1699 – 1867 )
 condus de principe, titlu deţinut de împăratul de la Viena, care desemnează pentru conducerea
propriu – zisă a Transilvaniei un guvernator militar, care conduce guberniul;
2. Guberniul format din 12 membri, având rolul de a aplica legile.
3. Dieta se menţine, dar are atribuţii mai restrânse;
4. Se înfiinţeză Cancelaria Aulică, cu sediul la Viena, având rolul de a coordona conducerea
Transilvanie.
 FORMAREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI

S-a realizat în sec. XIV, în două etape:

1. Unificarea formaţiunilor politice sub o autoritate centrală

 După cucerirea Transilvaniei, regalitatea maghiară a manifestat un interes sporit pentru teritoriile de
la S şi E de Carpaţi;
 Informaţii despre formaţiunile politice de la S de Carpaţi oferă Diploma cavalerilor ioaniţi ( 1247,
emisă de regele Bela IV );
 Cu excepţia voievodatului lui Seneslau, celelalte formaţiuni se aflau sub suzeranitatea regelui
Ungariei exercitată prin intermediul banului de Severin;
 În 1277, voievodul Litovoi încearcă să înlăture suzeranitatea maghiară, dar încercarea eşuează;
Litovoi moare în luptă, fratele său Bărbat, este luat prizonier, locuitorii voievodatului
răscumpărându-l în schimbul unei mari sume de bani. Acest fapt sugerează atât puterea economică a
voievodatului, cât şi existenţa unei transmiteri ereditare a puterii.
 Unificarea formaţiunilor politice dintre Carpaţi şi Dunăre, sub o autoritate centrală, este realizată de
Basarab I ( ? – 1352);
- Basarab era un urmaş al lui Seneslau;
- 1324 – un document maghiar îl menţionează ca vasal al regelui Ungariei ( „ voievodul nostru
transalpin” );
- 1330 – Carol Robert de Anjou organizează o expediţie la S de Carpaţi cu scopul supunerii
ţării conduse de Basarab, deoarece acesta din urmă îşi extinsese controlul şi asupra Banatului
de Severin, teritoriu aflat sub controlul Ungariei; are loc bătălia de la Posada ( 9 – 12
noiembrie 1330 ) consemnată de Cronica pictată de la Viena; victoria obţinută de Basarab
semnifică obţinerea independenţei faţă de Ungaria;
Ţara Românească ( Ungro – Vlahia ) cuprindea : Banatul de Severin, Oltenia, Muntenia, Basarabia.

2. Crearea instituţiilor interne şi consolidarea statului sub urmaşii lui Basarab:

a. Nicolae Alexandru ( 1352 – 1364 ) – fiul lui Basarab I, asociat la domnie, care:
- Îşi i-a titlul de domn autocrat ( de sine stăpânitor );
- Întemeiază Mitropolia ortodoxa de la Argeş ( 1359 ) condusă de mitropolitul Iachint de la
Vicina şi recunoscută imediat de Patriarhia de la Constantinopol;

b. Vladislav Vlaicu ( 1364 – 1376 ) , care:

- Crează a doua Mitropolie ortodoxă la Severin;
- Înfiinţează Cancelaria domnească;
- Bate primele monede de argint;
- Respinge primul atac otoman la Dunărea de Jos;

În legătură cu formarea Ţării Româneşti tradiţia istorică atribuie această acţiune voievodului Negru
Vodă din Făgăraş, care „ a descălecat” la Argeş şi Câmpulung în 1290, în contextul în care regalitatea
maghiară încerca să-şi impună autoritatea în Transilvania şi la S de Carpaţi. Teoria descălecatului lui Negru
Vodă din Făgăraş nu este susţinută de izvoarele istorice, dar reţine adevărul istoric al contribuţiei, etnice şi
instituţionale, pe care românii transilvăneni au avut-o la formarea statelor extracarpatice.
 FORMAREA MOLDOVEI

S-a realizat în sec. al XIV-lea în condiţiile luptei maghiarilor împotriva tătarilor.

Etape:
1. „ descălecatul lui Dragoş”, când la mijlocul sec. XIV-lea ( 1345 -1354) maghiarii, cu ocazia expediţiilor
antitătărăşti, întemeiază la E de Carpaţi o marcă de apărare, vasală regelui Ungariei şi condusă de voievodul
maramureşan Dragoş. După moartea acestuia, marca va fi condusă de Sas şi apoi de Balc;

2. „ descălecatul lui Bogdan” ( voievod maramureşan, din Cuhea) - 1359

 Bogdan intră în conflict cu regalitatea maghiară, care încearcă să lichideze autonomia
românească a Maramureşului;
 Se revoltă, trece în Moldova şi cu sprijinul boierimii locale îl înlătură pe Balc, punând bazele
statului Moldova Mică;
 Respinge atacurile maghiarilor (1364-1365) şi obţine independenţa Moldovei;
 Izvorul istoric ce relatează despre aceste evenimente este Cronica lui Ioan de Târnave;
3. Unificarea teritorială deplină şi formarea principalelelor instituţii în timpul urmaşilor lui Bogdan
 Laţcu ( 1365-1375)
- intră în legătură cu papalitatea
- în 1371 acceptă constituirea unei episcopii cdatolice la Siret, capitala Moldovei, drept răspuns
recunoscându-i-se titlul de „duce” al Moldovei, ţară considerată „parte a naţiunii române;
 Petru I Muşat (1375-1392):
- se orientează în politica externă spre Polonia pentru a face faţă presiunilor Ungariei,
depunând jurământ de vasalitate regelui Vladislav Jagello, conducătorul uniunii polono-
lituaniene;
- acordă un împrumut suzeranului său, Vladislav Jagello, garantat de către acesta prin cedarea
temporară a oraşului Halici şi a teritoriului din jur;
- înfiinţeză Mitropolia ortodoxă de la Suceava, recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol
în timpul lui Alexandru cel Bun ( 1401 sau 1402 );
- stabileşte capitala la Suceava;
 Roman I ( 1392-1394 ) unifică toate teritoriile dintre Carpaţi, Nistru, Dunăre şi Mare, realizând
„Moldova Mare”; S-a proclamat domn autocrat.

FORMAREA DOBROGEI

1. Etapa formaţiunilor politice locale autonome (Sec. X-XIII)

2. Unificarea autonomiilor locale sub o singură conducere
La începutul sec. al XIV-lea, teritorul cu nucleul în „Ţara Cavarnei” se constituie într-un principat
independent condus de Balica ( 1346 – 1354 ).

Dobrotiţă ( 1364 – 1386 ) – urmaşul lui Balica;

- este recunoscut „despot” de către Imperiul Bizantin;
- unifică toate „ţările” dintre Dunăre şi Mare;
- se amestecă în luptele pentru tron din Imperiul Bizantin;
Ivanco ( 1386 – 1388 ) – fiul lui Dobrotici;
- preia titlul de despot;
- este ucis în luptele cu turcii ( 1388 );
- între 1388-1417/1420 Dobrogea este integrată Ţării Româneşti, ulterior Imperiului
otoman, în posesia căruia rămâne până în 1878;

CONCLUZII

o Evoluţia lumii româneşti dinspre autonomiile locale spre o structură statală autocrată este un
fenomen general în spaţiul românesc medieval;
 o În Transilvnia şi Dobrogea procesul este stopat prin cucerirea lor de către Regatul maghiar, respectiv
de către Imperiul otoman;
o Ţara Românească şi Moldova se constituie în două domnii autocrate, fiind rezultatul unor sinteze
politice locale;
INSTITUŢII CENTRALE ÎN MOLDOVA ŞI ŢARA ROMÂNEASCĂ

Organizarea instituţională urmează modelul bizantin

A. Între sec. XIV – începutul sec. XVI

1. DOMNIA
- reprezintă instituţia centrală;
- este exercitată de către domn;
- succesiunea la tron se făcea pe cale ereditară ( în familiile Basarabilor, în Ţara Românească, şi
Muşatinilor, în Moldova ) și electivă ( prin alegerea domnului de către marea boierime, din rândul familiei
domitoare) ;
- pentru a limita amestecul marii boierimi în succesiune, domnii îşi asociau încă din timpul vieţii fiul la
domnie ( ex. Basarab I pe Nicolae Alexandru )
- titulatura domnului reflectă puterea acestuia, întreaga autoritate de care se bucură:

„ Io Vladislav, mare voievod, domn şi singur stăpânitor a toată Ungro-Vlahia.”

o Domnul şi-a asumat titlul de mare voievod ( comandant suprem al armatei ), care exprimă funcţia
primordială, militară a conducătorului statului, dar şi întâietatea sa în raport cu ceilalţi voievozi.
o Originea divină a puterii domneşti se reflectă în - introducerea particulei IO ( prescurtatrea de la
Ioanes – „ cel ales de Dumnezeu ” ); în faptul că şeful statului era uns şi încoronat de mitropolit
în cadrul unei ceremonii religioase, care avea semnificaţia transferării către domn a harului divin.
o Formula „singur stăpânitor” ( sau „de sine stătător” sau „autocrat” ) reprezintă o afirmare a
suveranităţii externe, în raport cu puterile vecine, dar şi a suveranităţii interne în raport cu toţi
supuşii, inclusiv cu boierii.
Atribuţiile domnului:
o Militare: comandant suprem al armatei ( „mare voievod”);
o Legislative: emite hrisoave;
o Administrative: conduce întreaga administraţie, numind toţi funcţionarii;
o Judecătoreşti: este instanţa supremă de judecată;
o Fiscale: bate monedă şi instituie sistemul de impozite;
o Funciare: teoretic era proprietarul întregului pământ, confirma proprietăţile, făcea danii, deţinea
domeniul domnesc şi alte întinse teritorii;
o Reprezintă ţara în relaţiile internaţionale;

B. Între sec. XVI – începutul sec. XVII

Ca urmare a creşterii influenţei Porţii, ideea de domnie a suferit o transformare notabilă din a
doua jumătate a sec. XVI, numirile şi confirmările în domnie făcându-se prin plata unor sume de bani.
În concepţia otomană, domnia a devenit o funcţie administrativă, iar domnul un înalt dregător al Porţii,
ocupând un anumit grad în ierarhia administrativă otomană. Atribuţiile de politică internă ale domnului
au rămas neschimbate.

C. Începând cu sec. al XVIII-lea

Inaugurarea regimului fanariot, în sec. al XVIII-lea, ( 1711, în Moldova şi 1716, în Ţara
Românească ) a modificat radical structura instituţiilor centrale în Ţările Române:
DOMNIA – rămâne instituţia centrală, dar îşi pierde caracterul național și originea divină:
o Domnii sunt numiţi de Poartă, fiind consideraţi înalţi funcţionari otomani, fiind responsabili numai în
faţa sultanului;
 o Erau numiţi din rândul boierilor greci din cartierul Fanar al Constantinopolului;
o Domnii plăteau pentru ocuparea tronului, confirmarea şi reconfirmarea domniei;
o Domniile erau de scurtă durată;
o Domnii alternau pe tronul celor două ţări;
o Se vindeau funcţiile din aparatul administrativ;
o Unii domni (Constantin Mavrocordat, Alexandru Ipsilanti, Ion Caragea) au iniţiat o serie de reforme
în domeniul social, juridic, edilitar, al învăţîmântului, care au contribuit la modernizarea societăţii
româneşti;
Regimul fanariot este înlăturat în în 1821, din 1822 revenindu-se la domniile pământene.
2. SFATUL DOMNESC
o Are rol consultativ, consiliindu-l pe domn;
o La început era compus din toţi marii boieri, iar mai apoi, pe măsura cristalizării instituţionale, doar
din boierii cu dregătorie ( funcţie ): vornicul (şeful Curţii domenşti), logofătul (şeful Cancelariei
domenşti), vistiernicul (şeful visteriei ţării), spătarul (putătorul spadei domenşti, având şi atribuţii
militare), banul Olteniei, portarul Sucevei, postelnicul (gestiona activitatea diplomatică, primirea
solilor străini), hatmanul (în Moldova) şi spătarul (în Ţara Românească) aveau atribuţii militare.
Principalii dregători ai curţii erau: marele paharnic, marele stolnic, marele comis, marele clucer,
marele sluger, marele pitar.
o Atribuţiile Sfatului domenesc: îl asistă pe domn la scaunul de judecată, participă la încheierea
tratatelor cu alte state. Principalele acte ale domniei nu aveau putere dacă lipsea consimţământul
marilor boieri din Sfat.
o Accentuarea dependenţei faţă de Poartă a făcut ca de la sf. sec. XVI, Sfatul să fie numit cu termenul
turcesc de divan, iar din sec. XVII, Sfatul domnesc a primit o nouă organizare, astefl că, în afara
Sfatului restrâns, alcătuit de mari dregători, funcţionează şi un Sfat mai larg cunoscu în vremea lui D.
Cantemir sub numele de divan.

3. ADUNAREA STĂRILOR PRIVILEGIATE ( ADUNAREA ŢĂRII )

o Nu avea caracter permanent, întrunindu-se doar când era convocată de domn;
o Include reprezentanţii stărilor sociale privilegiate: boieri, clerul înalt, orăşeni, curteni
o Era convocată periodic şi adopta hotărâri importante: alegerea domnului, politica fiscală, politica
externă;
o În timpul regimului fanariot a scăzut semnificativ rolul acestei instituţii, renăscând, sub o formă
modernizată între 1831-1848, cu numele de Adunarea Obştească.

4.BISERICA
 Este instituţia spirituală supremă;
 A fost organizată după model bizantin, adaptat necesităţilor româneşti;
 Forma de organizare supremă a bisericii era mitropolia, condusă de un mitropolit, membru al
Sfatului domesc; prima a fost Mitropolia Ţării Româneşti ( a Ungrovlahiei) inaugurată la Argeş, de
către Nicolae Alexandru, în 1359, dependentă de Patriarhia de la Constantinopol. În 1370, în timpul
lui Vladislav Vlaicu lua fiinţă a doua Mitropolie a Ţării Româneşti, la Severin. În moldova, Petru I
Muşat pune bazele unei Mitropolii ortodoxe, la Suceava, recunoscută de Patriarhia de la
Constantinopol în 1402.
 Între domnie şi biserică exista o strânsă legătură. Domnul era uns de către mitropolit, iar
mitropolitul, la rândul său, trebuia să fie recunoscut ca păstor al credincioşilor de către domn.
Armata
 Oastea cea mică, permanentă, formată din dregătorii domniei, din curtenii şi steagurile din
ţinuturi;
 Oastea cea mare, nepermanentă, convocată în caz de mare primejdie pentru ţară, alcătuită din
întreaga populaţie aptă de serviciul militar;
 Un rol important în sistemul de apărare al Moldovei şi Ţării Româneşti l-au avut cetăţile de la
graniţe şi din interiorul ţării;
Administraţia
 Unităţile administrative erau judeţele, în Ţ.R şi ţinuturile, în Moldova, conduse de dregători locali
cu atribuţii administrative, fiscale şi judecătoreşti.
Justiţia
 Până la sf. sec XVI nu avem informaţii despre legile scrise
o Pricinile erau judecate după “obiceiul pământului” ( obiceiuri transmise de tradiţia orală)
o În sec. XVI apar primele legiuiri scrise, de origine bizantină