1

C. Statul şi politica
Autonomii locale şi instituţii centrale în spaţiul românesc ( sec. IX-XVIII)

1. AUTONOMII LOCALE
- românii, numiţi în izvoare ,,vlahi”, au avut ca formă de organizare, în perioada migraţiilor, obştea sătească,
element de permanenţă şi continuitate.
- obştea sătească – comunitate de oameni, cu organizare social-politică proprie şi un teritoriu bine delimitat
- obştile teritoriale s-au grupat în uniuni de obşti numite de N. Iorga ,, romanii populare”, din care se vor
dezvolta formaţiunile politice ulterioare, sub forma cnezatelor, voievodatelor, ţărilor, câmpurilor, codrilor
sau ocoalelor; aceste structuri au fost atestate pe un spaţiu larg, în Transilvania şi Banat, la sud şi la est de
Carpaţi, în Dobrogea şi în Peninsula Balcanică; ele au supravieţuit sub dominaţii străine deoarece au acceptat
obligaţiile economice şi militare impuse de acestea, păstrându-şi în schimb autonomia şi structurile
tradiţionale.

2. CONSTITUIREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEŞTI

Constituirea statelor medievale româneşti a fost un proces de durată şi s-a realizat în două mari
etape:
a) unificarea formaţiunilor politice sub o autoritate centrală
b) crearea instituţiilor interne necesare pentru o stabilitate internă şi pentru apărarea statului
Factorii care au favorizat apariţia statelor medievale româneşti:
a) interni
- creşterea demografică
- viaţă economică dinamică – schimburi comerciale
- spaţiul românesc era străbătut de importante drumuri comerciale care
porneau din nordul şi centrul Europei, ajungând la gurile Dunării şi Marea Neagră.
b) externi- decăderea puterii tătarilor
- stingerea dinastiei Arpadienilor în Ungaria şi declanşarea luptelor pentru tron

2.1 VOIEVODATUL TRANSILVANIEI

2.1.1. Prima etapă – voievodatele româneşti din secolele IX-XI
Pentru secolul al IX-lea, izvoarele narative menţionează în Transilvania şi Banat, existenţa mai multor
voievodate.Conform cronicii maghiare, Gesta Hungarorum, la venirea ungurilor în Câmpia Tisei (896), aceştia au
găsit o populaţie amestecată de vlahi şi slavi, organizată politic în trei formaţiuni conduse de duci:
2

- ducatul lui Menumorut- în Crişana cu centrul la Biharea

- ducatul lui Glad- în Banat cu centrul la Cuvin
- ducatul lui Gelu- în S-V Transilvaniei cu centru la Dăbâca
Etnia primilor duci nu este amintită de Anonymus. Despre ducele Gelu, aflăm că este ,,un anumit român” ( quidam
Blacus) iar supuşii săi sunt români şi slavi (Blasii et Sclavi). Toate cele trei ducate dispuneau de centre întărite şi s-
au opus pătrunderii maghiarilor în Transilvania.
Anonymus relatează despre interesul manifestat de ducele Arpad față de aceste teritorii bogate. În urma
confruntărilor militare cu maghiarii, formațiunile politice existente in sec IX-X sunt anihilate. Voievodatul lui Gelu
este cucerit de Tuhutum care preia conducerea țării pentru sine și urmașii lui. La începutul secolului XI un urmaș al
lui Tuhutum, ducele Geula cel tânăr intră în conflict cu regele Ungariei Ștefan cel Sfânt. Geula este învins, dus în
Ungaria iar țara sa este cucerită în 1001-1002
Pentru secolul al XI-lea, Legenda Sfântului Gerard menţionează două formaţiuni politice:
- voievodatul lui Gyla (Gyula) în centrul Transilvaniei cu reşedinţa la Bălgrad (Alba Iulia), mai sus menționat
- voievodatul lui Ahtum în Banat; Ahtum refuză suzeranitatea maghiară și percepe vamă pe sarea ce trecea
prin teritoriul său. Este ucis de maghiari și teritoriul său este ocupat.
În concluzie, Ambele formaţiuni politice au fost înfrânte de către regele maghiar Stefan cel Sfânt şi supuse, fără
a se instaura o efectivă stăpânire maghiară.
2.1.2. Cucerirea Transilvaniei de către regalitatea maghiară ( sec. XI-XIII)
În secolul al XI-lea regalitatea maghiară a trecut la cucerirea treptată a Transilvaniei, care s-a
încheiat în secolul al XIII-lea, când ultimele autonomii româneşti, precum Ţara Făgăraşului (1291), au fost
desfiinţate. Regii maghiari au organizat provincia după sistemul feudalismului apusean. Au păstrat totuşi unele
elemente ale organizării locale şi instituţii specific româneşti (voievodatul).
Mijloace folosite de maghiari:
- pe plan militar - cucerirea şi anexarea cetăţilor de apărare
- pe plan administrativ - organizarea comitatelor (unităţi administrative specifice regatului maghiar) – acţiunea
începe din N-V (Bihor) şi se încheie în a doua jumătate a secolului al XIII-lea
- pe plan politic- încercarea de înlocuire a voievodatului cu principatul- acţiunea a eşuat
- 1111 - este atestat un Mercurius princeps
- 1176 - este menţionat Leustachius, voievod probabil comitele Leustachius, atestat la Dabaca
in 1164.
- până în sec. al XVI-lea se menţine voievodatul. 1
- pe plan etnic – colonizarea secuilor şi saşilor
- aceştia beneficiază de privilegii şi autonomie

1
Din 1541 Transilvania devine principat autonom sub suzeranitatea otomană.
3

- secuii, popor de origine incertă, au constituit avangarda maghiarilor şi s-au stabilit definitiv
în regiunile sud-estice; Bihor, zona Târnavelor pe Mureș și din sec. XIII în curbura Carpaților ; misiunea lor
principală a fost apărarea trecătorilor din Carpaţii Orientali, având în schimb numeroase privilegii şi dreptul de
organizare proprie.
- saşii, colonişti de origine germană, au fost aşezaţi în sec XII-XIII, în zona Sibiului,
Târnavelor, Orăștie, Rodna, Ţara Bârsei şi Bistriţa; au avut un rol important în dezvoltarea vieţii urbane, a
comerţului, meşteşugurilor şi mineritului; au primit privilegii, inclusiv dreptul de organizare proprie. Au
ăntemeiat orașe ca Sibiu, Brașov, Sighișoara, Bistrița, Mediaș. În 1224 regele Andrei al II-lea al Ungariei le-a dat
sașilor Bula de Aur, prin care primeau drepturi suplimentare.
Alte populații străine colonizate în Transilvania au fost:
- teutonii – sunt așezați în 1211 în Țara Bârsei de către regale Andrei al II-lea. Scopul lor esra acela de apărare
în fața invaziei cumanilor din sud-estul Carpaților. Ei au fost alungați în anul 1225 deoarece au vrut să-și
extindă autoritatea dincolo de Carpați.
- ioaniții au fost așezați în Banatul Severinului având rol de apărare a regatului maghiar în fața atacurilor
tătarilor. Drepturile lor sunt menționate în Diploma cavalerilor ioaniți din anul 1247.
- pe plan religios - încercarea de impunere a catolicismului
- Diplomele regale din 1366 - date de regale Ludovic I introduce sistemul religiei recepte (oficiale)- excludea
de la viaţa politică pe oricine nu era catolic.
Organizarea internă - Voievodatul Transilvaniei – autonom în raport cu Regalitatea maghiară.
- voievodul- numit de regele Ungariei cu acordul nobilimii transilvane
- atribuţii administrative, judiciare, militare
Organizarea administrativ-teritorială
 comitate – impuse de regalitatea maghiară (primul comitat a fost Bihorul, 1111)
 scaune – unităţi administrative specifice secuilor şi saşilor
 districte – specifice românilor
- se menţin în zonele în care românii sunt majoritari (Maramureş, Ţara Bârsei, Ţara
Oltului, Haţeg)
- conduse de cnezi, juzi, voievozi.
Statutul politic al românilor
In anul 1241, intreg spatiul romanesc a fost marcat de invazia tatarilor, care a distrus Episcopia Cumanilor,
Sibiul si Tara Barsei. Izvorul istoric care ne ofera cele mai multe date despre eveniment este lucrarea „Carmen
Mizerabile” a calugarului Rogerius. La sfarsitul sec al XIII-lea, cucerirea si organizarea Transilvaniei de catre
unguri s- au incheiat. Romanii erau majoritari din punct de vedere demografic.
4

Organizarea administrativa in voievodat, existenta cnezatelor, voievodatelor locale, districtelor si

scaunelor au imprimat o dezvoltare deosebita in raport cu Regatul Maghiar. Voievozii Transilvaniei,
Ronald Borsa si Ladislau Kan, si-au asumat prerogative sporite. Primul a convocat la Deva in 1288
prima Adunare Obsteasca la care au participat nobili, cler, oreaseni si reprezentanti ai taranimii libere.
Ultima participare a elitei romanilor la o adunare a starilor transilvane a fost in anul 1355. In anul 1366
regele Ludovic I de Anjou a emis diplomele potrivit carora calitatea de nobil era conditionata de
apartenenta la catolicism. De asemenea, se recunostea o singura religie oficiala in Ungaria, si anume
catolicismul. La inceputul sec al XIV-lea, grupurile privilegiate ale societatii transilvane, maghiarii,
sasii si secuii au constituit starile numite oficial „Nationes”.
In anul 1437 in contextul rascoalei de la Bobalna, s-a semnat „Unio Trium Nationum” (unirea celor 3
natiuni), o alianta intre nobilii maghiari, patriciatul sasesc si fruntasii secuilor.
Dupa infrangerea armatei maghiare la Mohacs in 1526 si transformarea partii centrale a Ungariei in
pasalac in 1541, Transilvania se organiza in acelasi an ca Principat autonom sub suzeranitate otomana.
Dieta alegea principele, iar sultanul il confirma. Infrangerea turcilor in anul 1683 la asediul Vienei a
avut drept principala consecinta ofensiva austriecilor si pierderea de teritorii de catre otomani, in
favoarea acestora. Ca urmare a extinderii teritoriale a Imperiului Habsburgic in sud-estul Europei,
Transilvania a intrat sub stapanirea acestora la 1691 prin „Diploma Leopoldina”. Titlul de principe era
preluat de imparat, iar conducerea Transilvaniei apartinea unui guvernator militar astfel atributiile
Dietei s-au restrans. Imperiul Otoman, prin Pacea de la Karlowitz din 1699 confirma pierderea
Transilvaniei. Din punct de vedere religios, romanilor transilvaneni li s-a promis acordarea de drepturi
egale cu celelalte natiuni daca acceptau unirea religioasa cu Roma, inscrisa in „Diploma Leopoldina”
din 1701.

2.2. ŢARA ROMÂNEASCĂ

2.2.1. Diploma Cavalerilor Ioaniţi (1247)
 emisă la 2 iunie 1247 de regele Bela al IV-lea al Ungariei în favoarea Cavalerilor Ioaniţi – chemaţi să
protejeze regatul de năvălirile tătare
 informaţii asupra stării sociale existente la români ( maiores terrae, mai marii pământului)
 informaţii privind organizarea politică – 5 structuri politice:
 Ţara Severinului, cuprindea vestul Olteniei si o parte din Banat;
 Cnezatele lui Ioan in zona Olteniei, intre Jiu si Olt şi Farcaş in zona Valcei.
5

 Voievodatul lui Litovoi în dreapta Oltului, pe Valea Jiului si in zona Hateg.

 Voievodatul lui Seneslau în stânga Oltului, in Arges si Muscel.
 cu excepţia voievodatului lui Seneslau, celelalte formaţiuni politice menţionate sunt controlate de regalitatea
maghiară
2.2.2. Întemeierea statului medieval
1277-1279 – Litovoi2, voievod din zona Olteniei, a încercat să anuleze raportul de vasalitate faţă de Coroana
maghiară; ucis în lupta cu armata regală, Litovoi este urmat la conducerea voievodatului de fratele său Bărbat ( căzut
prizonier, Bărbat a fost răscumpărat şi a recunoscut suzeranitatea maghiară). Această transmitere ereditară a puterii
denotă existenţa unei structurii politice bine conturată şi o viaţă economică prosperă (dovadă suma mare de bani
plătită de Bărbat pentru răscumpărarea din prizonierat).
Basarab I ( 1310? -1352) – reuşeşte unificarea formaţiunilor politice de la sud de Carpaţi sub o autoritate
centrală.
- In anul 1317, Carol Robert regele Ungariei i-a recunoscut lui Basarab titlul de voievod. In anul
1324 Basarab a recunoscut suzeranitatea maghiara, in schimb maghiarii ii recunostea domnia asupra
noului stat. In acelasi an maghiarii l-au numit pe Basarab „voievodul nostru transalpin”. In anul
1327, Papa Ioan al 22- lea il recunoastea pe Basarab ca unic conducator.
- ocuparea Banatului de Severin a declanşat conflictul cu Ungaria
- Carol Robert de Anjou a declanşat o expediţie de pedepsire a lui Basarab; asarab s-a oferit să restituie
Banatul Severinului și să plătească 7000 de mărci de argint (74 kg aur) dar regegele maghiar refuza oferta.
Oastea maghiară a fost înfrântă la o posadă, după cum a consemnat Cronica pictată de la Viena;
evenimentul a avut loc între 9-12 noe. 1330 şi a însemnat independenţa Tării Româneşti
2.2.3. Consolidarea statului Tara Românească
Nicolae Alexandru (1352-1364)
- 1359 – îşi ia titlul de domn autocrat (de sine stăpânitor) şi întemeiază Mitropolia Ungro-Vlahiei, primul
mitropolit fiind Jachint de la Vicina.
Vladislav I (1364-1376)
- respinge un prim atac otoman la Dunărea de Jos
- creează cea de-a doua Mitropolie ortodoxă, cu sediul la Severin în 1370 (pentru combaterea catolicismului)
- a acordat in 1368 primul privilegiu comercial brasovenilor. A emis primele monede, a infiintat
Cancelaria Domneasca. In politica externa, in anul 1368 i-a invins pe unguri in batalia de pe Ialomita,
dar datorita pericolului Otoman s-a recunoscut vasal al regelui Ungariei, primind in schimb ca feude
Severinul si Fagarasul.

2
Este cel amintit în Diploma Cavalerilor Ioaniţi sau este un urmaş al său, acesta purtând acelaşi nume.
6

- 1369 a participat alături de maghiari la prima luptă a unui voievod român împotriva turcilor.
În legătură cu formarea Ţării Româneşti tradiţia istorică atribuie această acţiune voievodului din Făgăraş,
Radu Negru Vodă, care a descălecat la Câmpulung şi la Argeş în 1290, în contextul în care regalitatea
maghiară încerca să-şi impună autoritatea în Transilvania şi la sud de Carpaţi.

2.3. MOLDOVA
La est de Carpaţi are loc un proces similar de unificare teritorială şi emancipare politică. În cazul Moldovei
teoria descălecatului poate fi demonstrată.
Scrieri bizantine şi ruseşti atestă existenţa unor formaţiuni politice care sunt prezente în conflictele vremii
(ţara berladnicilor, ţara bolohovenilor, ţara brodnicilor); marea invazie mongolă de la 1241 a fost de natură să
slăbească forţa şi coeziunea acestor autonomii, fără să le distrugă.
In sec al IX-lea geograful armean Moise Chorenati , in lucrarea « Geografia « mentiona « Tara Balac »
plasata de istorici la est de Carpati. Un sec mai tarziu, o veche cronica turca, « Oguzname », amintea Tara « Ulac
ili » (Tara Vlahilor,  o autonomie de la est de Carpati deoarece  vlahii de aici luptau in alianta cu rusii impotriva
noului val migrator asiatic.
Izvoarele istorice – Cronica lui Nestor, Poveste din vremurile de demult – menţionează în zonele dintre
răsăritul Carpaţilor, Nistru şi Marea Neagră următoarele formaţiuni politice: ţări, codri, câmpuri, cobâle.
În jurul anului 1000:
 Codrii Orheiului
 Codrii Lăpuşnei
 Codrii Herţei
 Codrii Cosminului
 Ţara Sipenitului
 Cobâla Neamțului, Bacăului, Vasluiului, Dorohoiului
 Ocolul Câmpulung, Vrancea
O veche cronică rusă vorbește despre Țara Bolohovenilor și Țara Berladnicilor (anul 1150) în timp ce cronicarul
bizantin Niketas Choniates, în Istoria menționează Țara Brodnicilor, la sudul Moldovei (sec. XIII).
2.3.1. Întemeierea statului medieval Moldova
Descălecatul lui Dragoş – cu ocazia expediţiilor maghiare antitătăreşti (1345-1354) este organizată o marcă
de apărare condusă de Dragoş, cneaz român din Maramureş; stăpânirea Moldovei de către Dragoş şi urmaşii săi,
Sas şi Balc, menţine dependenţa faţă de regele Ungariei, dar acest statut nu este acceptat de localnici, care se răscoală
în 1359. Acestora li se adaugă Bogdan din Cuhea, cunoscut pentru ostilitatea manifestată faţă de politica lui
Ludovic I de îngrădire a autonomiei Maramureşului.

Descălecatul lui Bogdan (1359) este relatat de Cronica lui Ioan de Târnave
7

- voievod al Maramureşului care intră în conflict cu regalitatea maghiară deoarece aceasta încerca să lichideze
autonomiile româneşti
Bogdan se revoltă, trece în Moldova şi cu sprijinul boierimii moldovene îl înlătură pe Balc, urmaşul lui
Dragoş. Noul său statut politico-juridic este recunoscut printr-o diploma regală emisă de Ludovic I în 1364-1365,
faptul fiind atestat și de Cronica lui Ioan de Târnave. Astfel se pun bazele statului independent Moldova, având
capitala la Baia.
2.3.2. Consolidarea Moldovei
Laţcu (1365-1375)
- 1370- acceptă constituirea unei episcopii catolice la Siret
Petru I Muşat (1375-1391)
- întemeiază Mitropolia ortodoxă cu sediul la Suceava (1386-1387), nerecunoscută însă de Patriarhia de la
Constantinopol
- a organizat cancelaria domnească și sfatul domnesc
- a bătut monedă de argint
- a construit cetățile Neamț și Suceava
- inaugurează tradiţia depunerii jurământului de vasalitate faţă de regele Poloniei (1387).
- A acordat Poloniei un împrumut de 3000 de ruble primind drept gaj Pocuția.
Roman I (1391-1394)
- a finalizat unificarea teritorială a Moldovei- a extins teritoriul până la Dunăre şi Mare.
2.4. DOBROGEA În teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră, rolul cel mai important îl are Imperiul
Bizantin. Primele formaţiuni politice din această zonă la începutul Evului Mediu sunt menţionate in jurul
secolului al X-lea, când sunt amintiţi unii conducători locali precum jupan Dimitrie (menționat într-o
inscripție slavă datând din 943, descoperită la Mircea-Vodă), jupan Gheorghe (atestat de inscripția de la
Basarabi-Murfatlar) şi strategul Theodor. Între anii 971-1204 în această zonă fiinţează Thema Paristrion
(Paradunavon), unitate militară şi administrativă bizantină, înființată de regele Ioan Tzimiskes..
În perioada secolelor al X-lea şi al XIII-lea spaţiul dobrogean este afectat de invaziile repetate ale
migratorilor turanici. Pentru apărare se construiesc cetăţi: Păcuiul lui Soare şi se întăreşte vechiul sistem
de fortificaţii de la marginile provinciei. Cu acest prilej, poemul „Alexiada”, redactat de impărăteasa
bizantină Ana Comnena menţionează şefi locali, unii de origine slavă, implicaţi în luptele de apărare şi
anume Satza (Suceava), Seslaz, Tatos cu reședințele la Dârstor, Vicina respectiv Preslav. (1091). Aceeași
sursă îl menționează și pe Pudilă (1094).
După cucerirea Constantinopolului de către cruciaţii apuseni, in 1204, şi fondarea Imperiului Latin
de Răsărit, Dobrogea intră pentru o perioadă sub controlul statului Asăneştilor.
8

Este cunoscut şi sub numele de Al doilea Ţarat vlaho-bulgar. Populaţia sa cuprinde pe vlahii sud-
dunăreni şi pe bulgari. La originea sa stă revolta izbucnită în 1185, sub conducerea fraţilor Petru şi Asan
şi idreptată împotriva Imperiul Bizantin. Cu sprijinul cumanilor, bizantinii sunt infrânţi. Statul constituit se
întinde în nordul Peninsulei Balcanice şi este recunoscut de împaratul de la Constantinopol. Unul dintre
conducătorii săi, Ioniţă cel Frumos (1197-1207) este încoronat în capitala sa de la Târnovo de către un
legat papal şi recunoaşte religia catolică. Apogeul statului este înregistrat sub domnia lui Ioan Asan al II-
lea (1218-1241), care se reîntoarce la ortodoxie. Totodată, el reintră în conflict cu regele Ungariei şi cu
Imperiul Bizantin. Pe fondul rămăşiţelor politice statul este cucerit de către turci în secolul alXVI-lea.
În jurul lui 1230 este amintită Ţara Cavarnei, probabil plasată între Varna şi Mangalia, şi care va
constitui nucleul viitorului stat medieval.
După reîntoarcerea bizantinilor la Constantinopol, aceştia reiau stăpânirea Dobrogei. Populaţia
provinciei recunoaşte in plan spiritual autoritatea Mitropoliei de la Vicina, care joacă un rol important in
apărarea religiei ortodoxe.
În secolul al XIV-lea se impune Balica, voievod (cca 1346-1354). Acestase amestecă în luptele
civile din Imperiul Bizantin, dintre familiile Paleologilor şi Cantacuzinilor.
Uamașul său, Dobrotici, voievod (1354-1386) este întemeietorul statului dobrogean, unificând
formaţiunile dintre Dunăre şi Marea Neagră. Işi stabileşte reşedinţa la Caliacra. Primeşte din partea
Imperiului Bizantin titlul de despot şi de strateg în 1357. Succesorul său, Ivanco, a bătut monedă şi a încheiat
un tratat de comerţ cu genovezii dar a dispărut în urma confruntărilor cu turcii (1388). Statul medieval Dobrogea a
intrat în componenţa Ţării Româneşti, în perioada domniei lui Mircea cel Bătrân (1389). Între anii 1417/ 1420 -1878,
Dobrogea s-a aflat în componenţa Imperiului otoman.

2.5. INSTITUŢII MEDIEVALE ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC

DOMNIA
- reprezintă instituţia politică centrală în statele medievale româneşti extracarpatice
- succesiunea la domnie se bazează pe principiul ereditar-electiv şi viager; 3 pentru a evita luptele pentru tron
se practica asocierea la tron a fiilor încă din timpul vieţii domnitorului
- în sec. al XVI-lea, pe măsura creşterii dominaţiei otomane în spaţiul românesc, alegerea domnitorului era
însoţită de o confirmare din partea sultanului; din secolul al XVIII-lea domnii era numiţi din familiile
greceşti din cartierul Fanar al Constantinopolului (perioada regimului fanariot 1711/1716 -1822)
- principalele prerogative ale conducătorului statului rezultau în mod clar din titulatura acestora:

3
Marii boieri alegeau pe domnitor din rândul membrilor familiei Basarabilor în Ţara Românească sau a Muşatinilor în Moldova.
9

,, io, mare voievod şi domn, singur stăpânitor”

 io - formă prescurtată a lui Ioannes – ,,Cel ales de Dumnezeu”- ilustrează sursa divină a puterii domneşti
 mare voievod- presupune concentrarea în mâinile domnitorului a funcţiei militare - şeful oştirii
 domn - funcţia politică - derivă din termenul latin dominus, respectiv stăpân al ţării şi al supuşilor
 singur stăpânitor – subliniază suveranitatea ţării; nu depindea de nimeni şi nu era supusul nimănui
Alte atribuţii ale domnului:
 conduce întreaga administraţie a statului
 elaborează politica internă şi externă împreună cu Sfatul domnesc
 are dreptul de a bate moneda
 are dreptul de confiscare a proprietăţii boiereşti şi de aplicarea a pedepsei capitale în cazuri de trădare
(hiclenie, infidelitate)
 declară război sau încheie pace
 reprezintă instanţa supremă de judecată
 are dreptul de a convoca oastea cea mare, în caz de primejdie
Prin ungerea cu mir, domnii deveneau conducători politici ,,din mila lui Dumnezeu”, ceea ce le conferea întreaga
putere în mâinile supuşilor.
La mijlocul secolului al XVI-lea, in conditiile accentuarii dominatiei otomane, autoritatea domnului a
scazut, astfel boierii au exercitat o tutela asupra domnului. Boierii controleaza viata politica prin sustinerea
unor candidati la tron sau prin incheierea unor intelegeri, inclusiv cu turcii. Domnul initial ales de boieri,
trabuia acum confirmat de catre sultan. In sec XVIII a disparut domnia pamanteana, fiind inlocuita cu cea
fanariota (turcii alegeau domnii greci din cartierul Fanar).
BISERICA
- a reprezentat un sprijin important pentru Domnie în Evul Mediu şi a combătut ofensiva catolicismului,
declanşată la sfârşitul sec. al XIV-lea.
- întemeierea primelor mitropolii ale Ţării Româneşti la Argeş în 1359 (sub Nicolae Alexandru) şi Severin în
1370 (Vladislav Vlaicu), ca şi recunoaşterea Mitropoliei Moldovei în 1401 (sub Alexandru cel Bun) de către
Patriarhia de la Constantinopol au dat legitimitate Bisericii Ortodoxe Române.
- mitropolitul – era al doilea demnitar în stat, locţiitor al domnului în caz de vacanţă a tronului
- era subordonat instituţiei centrale, în sensul că putea fi desemnat sau îndepărtat de domn
- era șef al Sfatului Ţării
- credincioșii din Transilvania erau puși sub autoritatea mitropolitului Țării Românești numit si ”exarh al
plaiurilor„
10

- Primul mitropolit al Țării Românești a fost Jachint adus la sud de Carpați de la Mitropolia Vicinei
întemeiată, în sec. XIII.

În activitatea sa domnul era ajutat de Sfatul Domnesc.

Sfatul Domnesc

- format iniţial din mari boieri şi apoi din boieri cu dregătorii.

- Organ consultativ
- Cele mai importante dregătorii: vornicul – şeful Curţii domneşti, logofătul – şeful Cancelariei domneşti,
vistiernicul – avea în grijă visteria ţării, banul Olteniei – al doilea în funcţie după domn în Ţara
Românească, portarul Sucevei – al doilea în funcţie după domn în Moldova.

Armata

- Oastea cea mică – caracter permanent – era formată din cetele militare ale boierilor
- Oastea cea Mare – cuprindea toţi bărbaţii capabili să poarte arme – era convocată în caz de invazie
externă.

Adunarea Țării
- instituție reprezentativă cu rol consultative
- era alcătuită din reprezentanții tuturor categoriilor sociale
- nu era o instituție prmanentă fiind convocată în situații speciale
- dezbătea probleme importante legate de pace/rîzboi, alegerea domnului.