1.1.

Importanţaa dreptului roman

Spre deosebire de alte sisteme de drept ale Antichit
Antichităţii,
ii, dreptul roman se remarcă
remarc
prin formularea ştiin
ştiinţifică a normelor şii regulilor juridice, exercitând o puternică
puternic
influenţă asupra societ
societăţii romane, cât şi asupra celorlalte societăţi
societăţ care au urmat
societatea feudală şşi societatea burgheză.
Reglementările
rile dreptului roman se caracterizeaz
caracterizează prin trăsături
turi specifice oricărui
oric
tip de stat, dovedind o vitalitate impresionant
impresionantă şi o eficienţă ţă practică
practic care a
eclipsat sistemele
ele de drept contemporane, prin construc
construcţiile
iile juridice adaptate
fiecărei
rei perioade istorice. Dreptul roman a reu reuşit să fundamenteze proprietatea
privată şii producţ
producţia de mărfuri sclavagistă,, dar normele sale au supravieţuit
supravie şi
după prăbuşirea
irea Romei, fiind ap aplicate cu modificările
rile de rigoare de-a de lungul
secolelor care au urmat, constituind un permanent izvor de inspiraţie inspira pentru
codurile civile burgheze. Astfel, reglementarea propriet
proprietăţii,
ii, a materiei obligaţiilor
obliga
şi moştenirilor
tenirilor din aceste coduri, are la baz
bază construcţiile
iile juridice romane.
O importanţăţă deosebit
deosebită o are dreptul roman din punctul de vedere al ştiinţei
juridice. Multe din principalele concepte şii categorii juridice actuale, se
prezintă sub aspectul lor formal, asemenea celor romane. Şii astăzi operăm
oper cu
noţiuni şii categorii romane: obligaobligaţie,
ie, contract, termen, condiţie,
condi
reprezentare, bunuri, revendicare, mo
moştenire legală,, testamentară,
testamentară acţiuni etc.

În cursul evoluţiei
ţiei lor istorice, forma acestor concepte ss-aa menţinut
men identică,
evident schimbându
schimbându-şi conţinutul
inutul în raport cu dezvoltarea social-economică
social a
diferitelor societăţ
societăţi şii cu interesele noilor clase sociale. De pildă,
pildă conceptul de
contract s-a păstrat
ăstrat intact, sub aspectul formei pân
până în epoca noastră
noastr şi continuă să
fie folosit pe scară largă. Teoretic, el implică ideea de egalitate juridică
juridic între
părţile
ile contractante, dar în practic
practică conceptul nu a corespuns în întregime
realităţii.
La Roma egalitatea contractual
contractuală a caracterizat numai raporturile juridice încheiate
între cetăţenii
enii liberi posesori ai mijloacelor de producţie. ie. Sclavii fiind socotiţi
socoti
drept lucruri, erau prin defini
definiţie în afara oricărei
rei ocrotiri, iar marea masă
mas a celor
lipsiţii nu avea niciun mijloc practic pentru a putea ob obţine
ine o poziţie
poziţ juridică egală
cu a contractantului proprietar.
Societatea feudală consacra pe un alt plan social-economic economic acelaşi
acela principiu;
egalitatea contractual
contractuală se aplica în cazul raporturilor ce se încheiau între membrii
nobilimii funciare, dar era str
străină oricăror obligaţii
ii pe care obiceiul pământului
p le
impunea şerbilor
erbilor lega
legaţii de glie. La rândul ei, societatea burgheză acordând acestui
principiu un nou con conţinut,
inut, îl consacra pe un plan general: legea consfinţeşte
consfin
egalitatea juridică a tuturor celor ce devin parte la contract.
Se cuvine săă subliniem importan
importanţa didactică a dreptului roman în formarea
viitorului jurist. Într
Într-adevăr, operele jurisconsulţilor
ilor romani se caracterizează
caracterizeaz
printr-o logicăă remarcabil
remarcabilă şi printr-o mare putere de analiză.. Cercetarea şi studiul
perseverent al acestor opere ajut
ajută pe cei ce îmbrăţişează cariera dreptului să-şi
s
formeze deprinderi care ssă le înlesnească o analiză profundă a fenomenului
 juridic, o folosire corect
corectă a judecăţilor
ilor logice, o interpretare veridică
veridic a normelor
de drept şii o soluţionare echitabil
echitabilă a speţelor

1.1.1. Regalitatea
Cu opt secole înaintea erei noastre, în partea de mijloc a peninsulei numită numit
Latium, pe care ast astăzi o numim Italia, trăiau
iau mai multe comunităţi
comunit gentilice
patriarhale, care alc
alcătuiau o puternică unitate militară şii economică.
economic În fruntea
acestor comunităţ
comunităţi care formau aşa-zisa „federaţie latină”, ”, a ajuns după
dup lupte
înverşunate,
unate, cetatea Roma, aaşezată pe colinele ce străjuiau
juiau malul stâng al fluviului
Tibru.
Locuitorii Romei se ocupau în principal cu agricultura şii cu creşterea
cre vitelor.
Treptat, s-auu dezvoltat meseriile, iar comer
comerţul cu cetăţile
ile vecine a devenit tot mai
activ. La început, cultivarea ppământului se făcea
cea în comun de către
că toţi locuitorii
care, fiind uniţi
ţi prin leg
legături de rudenie (căci se simţeaueau urmaşi
urma ai aceluiaşi
strămoş comun) şi cconduşi de o singură căpetenie,
petenie, formau o strânsă
strâns comunitate
numită gintă (gens
gens).
Cu timpul cultivarea în comun a ppământului mântului face loc cultivării individuale a
ogoarelor în măsura
ăsura în care apare şi se dezvoltă proprietatea privată.
privat Dezvoltarea
uneltelor de produc
ducţie şi apoi a relaţiilor
iilor de schimb au dus la descompunerea ginţii
gin
şii la consolidarea familiilor mari, care încep ssă se ocupe în mod independent de
procurarea mijloacelor de existen
existenţă. Aceste familii acapareazăă pământul
pă comun,
mai întâi sub forma unei po posesiuni
sesiuni temporare care, treptat se va transforma într-o
într
proprietate privată a capului de familie. Consolidarea economică a unor familii şi
decăderea
derea altora va duce la concentrarea proprietproprietăţii
ii funciare, ca proprietate
privată,, în folosul familiilor mai put
puternice.
O altă îndeletnicire a romanilor era ppăstoritul. Păşunile
unile au aparţinut
aparţ la început
comunităţii,
ii, dar treptat încep ssă fie date în folosinţă şii capilor de familie înstăriţi
înst
care plăteau
teau în schimb regelui, o dare de ppăşunat numită scriptură,
scriptur adică o taxă
rânduită după numă
numărul capetelor de vite înscrise la păşunat.

Sarcina de lucru 1
Rezumă în 5-77 rânduri aspectele specifice Regalit
Regalităţii.

Odată cu dezvoltarea vie

vieţii de cetate apar felurite meşteşuguri şi îndeletniciri noi.
Au fost organizate primele asocia
asociaţii de meseriaşi: a cântăreţilor
ăreţilor din flaut, a
lucrătorilor
torilor în argint, în aram
aramă, a dulgherilor, a postăvarilor,
varilor, a olarilor şi a
cizmarilor.. Ca urmare a dezvolt
dezvoltării
rii mijloacelor de producţie şi a creşterii
 necesităţilor
ilor societăţ
societăţii
ii romane apare nevoia schimbului de produse între Roma şi
cetăţile
ile regiunilor din jur care puteau oferi lucruri pe care Roma nu le avea. Dintr-
Dintr
o epocă foarte veche sun sunt cunoscute târgurile anuale (mercatus
mercatus) şi săptămânale
(nundinae)) ce se organizau, odat odată cu prăznuirea
znuirea anumitor sărbători
s mai
importante, în cetatea Romei.
Ca o consecinţă ţă a cre
creşterii productivităţiiii muncii, apare sclavia în forma ei
patriarhală.. Proveni
Proveniţi din prizonieri de război
zboi sau din aservirea datornicilor, sclavii
erau folosiţii la muncile agricole, la cre creşterea animalelor şii la alte îndeletniciri;
socotiţii membri inferiori ai familiei, ei participau la ritualurile religioase şi mai la
toate evenimenteleele familiale. Dezvoltarea diviziunii sociale a muncii, a comerţului
comer
şii a meseriilor, ca şşi războaiele de cucerire pe care le-aa purtat Roma, au avut drept
rezultat apariţia
ţia în jurul cet
cetăţii a unei importante populaţii străine
ăine (plebeii).
Între timp, popula
populaţia oraşului Roma şii a regiunii Roma, mărită mă în timpul
cuceririlor, a crescut în parte pe seama emigremigrărilor,
rilor, în parte pe seama populaţiei
popula
districtelor subjugate, cu prec
precădere a celor latine. Toţi aceşti ti supuşi
supuş noi se aflau în
afara vechilor ginţ
ginţi, curii şi triburi, nu făceau parte deci din populus romanus,
romanus din
poporul roman propriu
propriu-zis.
zis. Ei se bucurau de libertatea persoanei lor, puteau să s
aibă proprietăţi
ăţi funciare, erau obliga
obligaţi să plătească impozite şi să presteze servicii
militare, dar nu puteau ssă ocupe nici o funcţie şi nici să ia parte la adunarea
curiilor sau la împă
împărţirea pământurilor cucerite care aparţineau
ineau statului.

Ei erau plebeii lipsi

lipsiţii de orice fel de drepturi publice. Datorită
Datorit creşterii
continue a numărului
ărului lor şi a faptului că erau instruiţi din
in punct de vedere
militar şii înarma
înarmaţi, ei au devenit o forţă ameninţătoare toare pentru vechiul
populus, care, ducând o via viaţă familială închisă nu mai putea creşte
cre prin
elemente venite din afar
afară. La aceasta se poate adăuga
uga faptul că proprietatea
funciară era împă
părţită,, pe cât se pare, aproape în mod egal între populus şi
plebe, în timp ce bog
bogăţia comercială şi industrială, puţinin dezvoltate, se afla
mai ales în mâna plebei.

Reforma. Servius Tulius

Datorită acestei st stări de lucruri, plebeii bogaţii vor porni la luptă împotriva
patricienilor care formau populus romanus, urmărind să obţină ţ ă deplină
deplin egalitate
politică cu aceştia
ştia din urm
urmă.. La rândul lor, patricienii luptau atât pentru păstrarea
p
poziţiilor
iilor dominante fa faţă de plebei, cât şii pentru consolidarea continuă
continu a
privilegiilor lor faţă de sclavi şi de clienţi.
La început, încercarea plebeilor boga
bogaţii de a intra în cetatea patricienilor şi de a
împărţi cu aceştia
ştia conducerea, a fost oarecum timid
timidă şii de proporţii
proporţ reduse. Lupta
pornită de plebe împotriva cetcetăţii patriciene
ciene va accelera treptat descompunerea
orânduirii gentilice şi procesul de cristalizare a statului.
În secolul al VI-lea
lea î.e.n., când la Roma domnea potrivit tradiţiei
tradi regele Servius
Tulius, a avut loc o adev
adevărată revoluţie.
ie. Nu se poate spune nimic precis nici
despre momentul, nici despre desf
desfăşurarea şii nici despre cauzele revoluţiei,
revolu care
au pus capătt vechii organiz
organizări
ri gentilice. Un lucru este cert, că c aceste cauze
trebuiesc căutate
utate în luptele dintre plebei şi patricieni. Într-adevă
adevăr, sub presiunile
plebeilor
eilor care vroiau ssă pătrundă în cetate alături de patricieni – presiuni generate
tocmai de creşterea
şterea puterii economice şi politice a plebei – vechea organizaţie
organiza
gentilică trebuia să dispară.. Se introduc noi elemente de organizare socială
social care
cuprind în egalăă mă
măsură pe plebei şi pe patricieni.
Mai întâi, teritoriul Romei a fost împ
împărţit
it în urma reformei lui Servius Tulius în
mai multe subdiviziuni administrative, numite triburi: populaţia
popula orăşenească
or în
patru triburi urbane, iar locuitorii satelor depend
dependente
ente de cetate, în alte triburi
numite rustice.
Astfel, cetatea se extinde, înglobând pe lâng
lângă locuitorii din cetate şi populaţia din
jur, adică atât pe patricieni cât şi pe plebei. Totodată locuitorii teritoriului roman
încadraţi dupăă domiciliu în triburi deveneau membri ai cetăţii. ăţii. În consecinţă,
consecin
calitatea de cetăţean
ean al Romei nu decurgea din calitatea de membru al unei ginţi,
ăţean gin
ci din faptul de a fi domiciliat într într-unul
unul din triburile teritoriale de curând
constituite. Fiecare trib era condus de ni niştee administratori însărcinaţi
însărcina să strângă
impozite, să supravegheze repararea drumurilor, podurilor şii edificiilor publice, să s
ţină evidenţaa numă
numărului cetăţenilor şii a resurselor lor materiale, să s se ocupe de
operaţiile
iile de recrutare, într
într-un cuvânt de toate problemele pe care le ridică ridic
administrarea acestor teritorii.
Din cinci în cinci ani avea loc la Roma recens recensământul
mântul populaţiei
popula şi averii
cetăţenilor.
enilor. Poporul era adunat pe câmpul lui Marte din apropierea cetăţii,cet unde
fiecare cetăţean
ean făcea o declara
declaraţie sub prestare de jurământ
mânt cu privire la întinderea
pământului care-ll st
stăpâneşte, la numărul copiilor şii sclavilor pe care îi avea etc.
Cetăţenii
enii erau împ
împărţiţii apoi în cinci clase, în raport de suprafaţa
suprafa de pământ
posedată:: din prima clas
clasă făceau parte toţi cei ce aveau cel puţin
ţin 20 de jugăre
jug de
pământ,
mânt, din clasa a doua cei ce st stăpâneau minimum 15 jugăre, ăre, din a treia cei ce
aveau minimum 10 jug jugăre, din a patra cel puţin 5 jugăre,re, iar din ultima clasă,
clas
proprietarii ce stăpâneau minimum 2 jugjugăre de pământ. Ceii ce nu aveau pământ
p şi
deci nu aveau calitatea de proprietari, erau socoti
socotiţi „capite censi”.
”.
Proprietarii funciari care ffăceau
ceau parte din aceste cinci clase purtau denumirea de
„bogaţi în pământ”
mânt” ((locupletes) în opoziţie cu cei lipsiţii de avere funciară
funciar numiţi
proletari, deoarece singura lor avere o formau copiii ((proles).
În aceeaşii ierarhie şi sistem de organizare intrau fără deosebire şi plebeii şi
patricienii. Poziţia şi rangul social al acestora se măsura sura acum după
dup un singur
criteriu (bogăţia)
ăţia) – întrucât – ca şi în Atena după reforma lui Solon – averea
constituia singurul element de evaluare social
socială. Această nouăă organizare a cetăţii
cet
avea o deosebităă importan
importanţă,, atât din punct de vedere militar, cât şi
ş politic. Fiecare
clasă socială era împ
împărţită în mai multe subdiviziuni numite centurii. Acestea erau
de două feluri: unele alc
alcătuite din bărbaţi între 18 şii 46 ani, iar celelalte din cei ce
trecuseră de aceast
această vârstă.. Primele centurii formau armata activă,
activ iar celelalte,
rezervele.
 La luptă poporul mergea în ordinea claselor: prima era formată din cavalerii şi
ostaşii
ii greu înarma
înarmaţi, iar următoarele formau infanteria uşoară
şoară. La rândul ei,
sărăcimea
cimea (proletarii) era folosit
folosită numai în spatele frontului, la repararea
drumurilor şii podurilor, la ccăratul proviziilor etc. Aşadar,
adar, la Roma, ca şi în alte
cetăţii antice, îndatoririle militare erau rânduite în raport cu averea stăpânită
st de
cetăţeni;
eni; cu cât cineva avea mai mult ppământ,
mânt, cu atât era mai interesat în apărarea
ap
cetăţii.
Reforma lui Servius Tulius apare aaşadar ca o adevărată revoluţie ţie politică
politic cu care
s-aa încheiat procesul de trecere spre formarea statului sclavagist roman.
Aristocraţia
ia gentilic
gentilică era acum înlocuită cu aristocraţia
ia funciară,
funciară alcătuită din
patricieni şii plebei boga
bogaţi. Cu toate acestea, plebeii bogaţii nu aveau încă
înc toate
drepturile pe care le posedau patricienii.
Le lipseau unele drepturi politice, nu se puteau ccăsători
tori cu patricieni, nu cunoşteau
cuno
secretele procedurii de judecat
judecată deţinute de preoţii
ii patricieni, care astfel puteau
ocroti pe cei care
are-i socoteau apropiaţi lor; într-un
un cuvânt erau încă
înc cetăţeni cu
drepturi inferioare în cetate.
La rândul ei plebea ssăracă, apăsată de lipsuri şi greutăţi, i, nu dorea decât să-şi
s
uşureze
ureze pe cât posibil viaviaţa pe care o ducea. Unitară prin originea ei, plebea
pleb era
divizată în douăă ppături ce urmăreau reau scopuri deosebite: cei bogaţi
boga – deplină
egalitate politicăă cu patriciatul iar cei ssăraci – să scape de sără
ărăcie şi nevoi. La
rândul lor, patricienii, mândri de trecutul lor, voiau ssă-şi păstreze
streze cel puţin
pu o parte
din
in privilegiile de alt
altădată. Aceste conflicte de interese şii contradicţii
contradic sociale,
accentuate de nemul
nemulţumirile sclavilor, al căror număr va creşte şte treptat, va străbate
str
în secolele următoare
ătoare întreaga istorie a Romei.

Sarcina de lucru 2
Explică în trei fraze prin ce se caracterizau plebeii, patricienii şi sclavii.

1.1.2. Republica
După înlăturarea
turarea regalit
regalităţii care, potrivit tradiţiei,
iei, are loc în anul 505 î.e.n., când
legendarul rege Tarquinuis Superbus este izgonit în urma conspiraţiei
conspira
conspiraţ lui Brutus şi
Collatinus, romanii au pus bazele unei noi forme de organizare statală:
statal republica.
Cu toate luptele sussusţinute şi dârze duse de către tre plebei, aceştia
ace nu obţin
satisfacerea integral
integrală a revendicărilor cerute şii de aceea, nemulţumiţi,
nemulţumi au hotărât
în semn de protest şi ameninţare să părăsească cetatea Romei, retrăgându-se
retr pe
muntele sacru în aapropierea
propierea râului Arno. Pentru a se reîntoarce în cetate au cerut şi
au reuşit să obţină
ţină mai multe concesii. Mai întâi debitorii înrobiţi
înrobi pentru datorii au
fost eliberaţii din închisori, dându
dându-li-se un nou termen de plată;
ă; cei ce n-au
n avut cu
ce plăti au fostt ierta
iertaţii în întregime de datorie (de debite). În al doilea rând, plebeii
au obţinut
inut dreptul de aa-şi alege anual câte doi reprezentanţii (tribuni) – anul 490
î.e.n. – care puteau interveni la nevoie ssă ocrotească (auxilium auxilium) persoana
cetăţeanului
eanului plebeu amen
ameninţat sau neîndreptăţit.
Având la îndemână un mijloc atât de eficace, plebeii au putut mai uşor u continua
lupta împotriva patriciatului. Şii unele rezultate nu au întârziat să apară. Luptând
pentru întocmirea de legi scrise, ob obţin să fie redactată în anul 450
4 î.e.n., „Legea
celor 12 Table”, iar în anul 448 î.e.n. „Legea Canuleia”, care îngăduia
îng
îngă încheierea
căsătoriilor
toriilor dintre patricieni şi plebei.
Luptând în fine pentru egalitatea politic
politică, obţin
in în anul 367 î.e.n. prin Legea
Licinia Sextia, ca unul din cei doi consuli, care conduceau vreme de un an
destinele Romei, ssă fie plebeu, iar anul 287 î.e.n., prin Legea Hortensia ca
hotărârile adunărilor
ărilor plebeiene ssă aibă putere de lege, întocmai ca hotărârile
hot luate
de cetăţeni
eni în celelalte adun
adunări recunoscute de Constituţiaia romană.
Republica romană cunoaşte între sec. al II-lea şii I î.e.n. o epocă epoc de rapidă
dezvoltare social--economică. Roma îşi extinde cuceririle războinice
ăzboinice în afara
Italiei, devenind, dup
după războiul punic din sec. al III-lea
lea î.e.n., adevărata
adev stăpână a
bazinului mediteranean.
eranean. Asemenea cuceriri au fost posibile datorită
datorit unei armate
puternice pe care romanii au creatcreat-o
o special în acest scop. Drept urmare a
războaielor
zboaielor de cucerire, la Roma se concentreaz
concentrează un numărr tot mai mare de sclavi
pe a căror muncăă începe ssă se bazeze întreaga producţie de mărfuri
ărfuri din societate.
Proprietatea funciar
funciară începe, la rândul ei, se concentra în tot mai puţine
pu mâini, iar
ranii, care nu mai puteau rezista cu micile lor ogoare concurenţei
ţăranii, concuren marilor
latifundiari, care îş
îşi lucrau pământul cu sclavi, cum şi datorităă grâului ieftin adus
din provincii, emigreaz
emigrează la Roma, unde se transformă în proletari a căror
c poziţie
socială se apropia de fapt de cea a sclavilor.
Reprezentând o realreală primejdie pentru păturile
turile dominante, acestea au făcut
f totul
pentruu a neutraliza forforţele revoluţionare
ionare ale proletariatului urban, oferindu-i
oferindu
distribuţii
ii gratuite de alimente pentru a nu muri de foame şii sustrăgându-le
sustră atenţia
prin organizarea, tot gratuit
gratuită,, a jocurilor de circ. Pentru aristocraţia
aristocra romană,
cheltuielile erau
au mari, dar îi asigura lini
liniştea şi posibilităţii sporite de exploatare a
muncii servile.
Această stare de lucruri a accentuat contradic
contradicţia
ia dintre aristocraţie
aristocra şi plebea
urbană, iar scăderea
ăderea num
numărului micilor proprietari funciari şi a potenţialului
poten lor
economic
omic a dus la sl
slăbirea puterii militare a Romei. În adevăr, r, potrivit principiului
întemeiat pe cens, cet
cetăţenii rămaşi fără pământmânt nu mai puteau fi recrutaţi
recruta şi în
consecinţă,, efectivele ooştirii şi capacitatea ei de luptă se micşorau
şorau simţitor.
sim Toate
acestea au prilejuit o serioas
serioasă îngrijorare în rândul păturilor
turilor conducătoare
conduc romane.
De aceea, cercul aristocratic grupat în jurul lui Scipio Aemilianus, propune o largă larg
reformă agrară, ă, în scopul renarenaşterii micii proprietăţi ţărăneşti
ăneşti şi, implicit, a
ţărănimii cu ajutorul ccăreia să se refacă efectivele armatei. La Roma existau în
mijlocul sec. al II-lea î.e.n. întinse teritorii publice, în marea lor majoritate ocupate
de aristocraţi.
Cercul lui Scipio propune ca acest ogor public să fie supus unei redistribuiri
parţiale în favoarea ţăranilor cu pământ puţin sau lipsiţi de orice proprietate
funciară. Majoritatea aristocraţiei s-a opus acestei reforme. Lupta pentru
înfăptuirea reformei este însă continuată cu mult curaj de către Tiberius Grachus,
membru al cercului Scipio şi rudă cu el. În calitate de tribun al poporului el
pregăteşte în anul 133 î.e.n. un proiect de lege prin care se hotăra că un cap de
familie putea stăpâni cel mult 500 de jugăre de pământ, din ogorul public; pentru
fiecare fiu adult se mai adăuga 250 jugăre, dar o familie nu putea stăpâni în total
mai mult de 1000 jugăre; pământul ce depăşea această suprafaţă se confisca de la
marii proprietari şi urma să fie distribuit, în loturi de câte 30 jugăre cetăţenilor
săraci.
Cu toată împotrivirea îndârjită a aristocraţiei, proiectul de lege este votat, dar
Tiberius a fost asasinat de patricieni. Intenţiile acestuia nu au putut fi traduse în
întregime în viaţă, deşi mulţi proletari au fost împroprietăriţi cu această ocazie.
Opera lui Tiberius Grachus este continuată de fratele său Caius, dar şi acesta cade
în lupta cu aristocraţia. Rezultatele obţinute prin împroprietăririle făcute cu
această ocazie, nu au fost însă durabile, deoarece noii împroprietăriţi s-au ruinat în
concurenţa cu marile latifundii lucrate de sclavi şi cu grânele ieftine importate din
provinciile romane.
Evenimentele au dovedit că menţinerea unei mici proprietăţi funciare stabile – una
din bazele orânduirii republicane – devenise imposibilă în condiţiile
sclavagismului evoluat, ale relaţiilor comerciale, monetare şi ale cămătăriei în
continuă expansiune. Mai multe legi agrare ulterioare din care cea mai importantă
datează din anul 111 î.e.n., au anulat practic toate rezultatele obţinute prin
reformele fraţilor Gracchi. Datorită acestui fapt, concentrarea proprietăţilor
funciare se accentuează – şi de aceea, pe drept, în anul 104 î.e.n. tribunul
poporului, Marcius Filippus declara că la Roma toată proprietatea funciară
aparţine unui număr de cel mult 2000 de familii. În ultimul secol al Republicii,
odată cu concentrarea proprietăţii funciare, exploatarea sclavilor se accentuează,
fapt care prilejuieşte răbufniri tot mai puternice din partea acestora. Dintre toate
răscoalele cea mai puternică a fost aceea condusă de Spartacus, eveniment care a
pricinuit lumii romane o teamă – nu mai mică decât cea adusă de expediţia lui
Hanibal.
După răscoala lui Spartacus, lupta dintre sclavi şi stăpânii de sclavi se ascute şi
mai mult, străbătând ca un fir roşu întreaga istorie posterioară romană. În acelaşi
timp, se înteţesc contradicţiile şi în cadrul clasei stăpânitoare.
Lupta politică se duce între trei grupări politice: optimates (aristocraţia senatorială
a proprietarilor de sclavi); cavalerii (reprezentanţi ai capitalului comercial şi
cămătăresc) şi aşa-zişii populares (reprezentanţi ai intereselor micilor proprietari
de pământ, meseriaşi etc.). Deşi între aceste partide existau deosebiri serioase în
privinţa politicii externe şi interne, totuşi ele aveau un interes comun care le unea
– menţinerea
inerea sclaviei ca form
formă de exploatare şi găsirea
sirea celor mai potrivite forme
de conducere politic
politică, în realizarea acestui scop.
De aceea, ele urmă
urmăreau în egală măsură întărirea poziţiei iei lor economice, precum şi
consolidarea puterii centrale care, pentru a putea înînăbuşi răscoalele
scoalele sclavilor şi ale
sărăcimii
cimii din Italia, trebuia ssă îmbrace o formă autoritară.. Instaurarea dictaturii
apărea aşadar
adar pentru toate cele trei grup
grupări
ri politice ca o necesitate firească;
fireasc cu
toate acestea, când se ridic
ridică problema cine era cel mai îndrituit să s o exercite,
fiecare grupare se socotea îndrept
îndreptăţită să o exercite prin conducătorii
ătorii ei.
De aici, luptele civile pentru dobândirea puterii – adesea sângeroase şi
necruţătoare – ce nu ss-auau terminat decât prin instaurarea monarhiei, pe care până
pân
la urmă grupările
rile politice din Roma, au trebuit ssă o accepte ca fiind singura soluţie
solu
de salvare a statului sclavagist roman.

Sarcina de lucru 3
Identificăă 5 elemente care au dus la lupta dintre patricieni şi plebei.

Astfel de la Republic
Republică, Roma trece la dictatură şii apoi la monarhie, aceasta din
urmă constituind forma cea mai corespunz
corespunzătoare a dictaturii sclavagiste într-o
într
epocă în care contradic
contradicţiile interne şi primejdiile din afară ameninţau
ameninţ statul roman
cu prăbuşirea.
La trecerea Romei spre dictatur
dictatură şii apoi spre monarhie au contribuit încă
înc doi
factori:
A) vechile forme ale organiza
organizaţiei de stat corespunzătoare
toare statului cetate, încetează
înceteaz
să mai fie satisfăcă
ăcătoare pentru nevoile noului stat, ale cărui
rui hotare cuprindeau în
sec. I î.e.n. nu numai Roma şi Italia, dar şi numeroase provincii;
B) armata Romei se transforma întrîntr-o armată profesională, de mercenari, devenind
un instrument docil în mâinile marilor comandancomandanţi, i, care nu se sfiesc să
s o
folosească pentru a pune temelia unui regim dictatorial în interesul clasei
stăpânilor
pânilor de sclavi şi al grupării politice din care făceau parte.
Astfel, înlocuireaa Republicii cu monarhia nu ss-a făcut deodată,
ă, ci treptat, pe calea
dictaturilor militare, care a înr
înrădăcinat
cinat cu încetul ideile conducerii unice ca
singură formăă de men
menţinere a regimului sclavagist roman, măcinatăcinat de puternice
contradicţii
ii interne. Oligarhi
Oligarhia senatorială în frunte cu Pompeius ales de senat
consul unic, se afla acum fa faţă în faţă cu partidul popular, al cărui
că conducător
devenise Caesar cuceritorul Galiei. În realitate, cei doi oameni politici nu aveau
vederi deosebite cu privire la viitoarea ststructură a societăţii;
ii; ambii socoteau că c
 puterea centralăă trebuie înt
întărită, în vederea salvgardării
rii clasei posedante, mereu
ameninţată de mişcă
mişcările sclavilor şi ale sărăcimii din Italia.
De altfel, toate pă păturile stăpânitoare
pânitoare erau de acord ca la conducerea statului,
trebuia să se statorniceasc
statornicească dictatura. Deşi între Pompeius şi Caesar nu existau
divergenţee cu privire la noua formformă de organizare statală,, totuşi
totuş fiecare din ei,
vedea o altă cale de instaurare a ei. Pompeius dorea ca senatul din proprie
iniţiativă, să-ii ofere conducerea autoritar
autoritară a statului sau cum o numeau
contemporanii – principatul, în timp ce Caesar, puţin in respectuos faţă
fa de legile
Romei, pe care le socotea învechite, era mai încrezîncrezător în căile
ăile de fapt decât în
cele legale. Încăă din anul 551 î.e.n., când i se refuzaseră de către că senat unele
garanţiiii legale pe care le ceruse, afirmase punând mâna pe garda sabiei „iată
„ cine
mă va ocroti”.
Nodul gordian al evenimentelor trebuia aaşadar să fie dezlegat fie pe cale
constituţională,
ă, fie printr
printr-o lovitură de sabie. Ca militar încercat şi
ş ca om politic
bine orientat în politica contemporan
contemporană,, Caesar a ales cea de a doua cale.
Divergenţaa dintre el şii Pompeius se reducea acum la chestiune de forţă.
for
Biruind prin forţa armelor, Caesar deveni st stăpânul Romei şii al lumii. Puterile pe
care le avea acum erau absolute, iar momentul istoric îi apar
aparţinea.
ţinea. Ca dictator pe
viaţă deţinea
inea puterea militar
militară iar ca tribun, tot pe viaţă avea controlul puterii
legiuitoare. Senatul se afla, de asemenea, în subordinele sale: el e îi desemna
compoziţia şii îi prezida dezbaterile. În fine, ca mare pontif controla organizaţiile
organiza
religioase romane, atât de importante în via
viaţa statului.
Asasinarea lui Caesar în anul 44 î.e.n. nu a însemnat restaurarea republicii, aşa
a
cum credeau în mod greşit conspiratorii şii partizanii lui. Impusă
Impus de legităţile
istoriei, dictatura devenise singura form
formă politică de organizare a statului roman,
ce păşiseise pe calea descompunerii. La rrăspântia
spântia istoriei, Caesar ştiuse să
inaugureze o epocepocă nouă care va transforma
sforma republica Romei în republica
caesarilor.

1.1.3. Imperiul
Politica lui Caesar este continuat
continuată de Octavian Augustus, nepotul său s de soră.
Înţelegând şii satisf
satisfăcând interesele aristocraţiei,
iei, Augustus a avut o strălucită
str
ascensiune politică
politică. Imperiul este acum instaurat sub numele de principat, care în
teorie însemna împ
împărţirea puterii de stat între senat şi împărat,
rat, dar care în practică
practic
asigura acestuia din urm
urmă o întâietate indiscutabilă.
Potrivit acestei formule, împîmpăratul era doar primul dintre cetăţeni
ăţeni (princeps),
( de
unde şii numele de principatus dat noii forme de guvernământ, mânt, iar puterea politică
politic
supremă se împăîmpărţea
ţ egal între împărat şi senat. Formula – simplă etichetă
constituţională – pentru o realitate cu totul diferit
diferită, a dăinuit
inuit până la Diocletian –
284-305
305 e.n., care în mod ffăţiş, fără nici un ocol, a instaurat monarhia absolutistă.
absolutist
Dar treptat, semnele anarhiei şi ale decăderii încep să apară,, vreme îndelungată
îndelungat –
câteva decenii – oşoştile
tile romane se vor bate între ele pentru a impune ca împăraţi
împ pe
comandanţiiii lor, situa
situaţia social-economică se agravează tot mai mult.
 Odată cu domnia împ împăratului Aurelian (270-275),
275), ordinea a fost stabilită
stabilit în
provincii, iar puterea imperial
imperială căpătata un caracter monarhic tot mai făţiş.
f El s-a
intitulat „stăpân
pân şi zeu” (dominus et deus) şi încearcă să introducă un cult unic în
întregul stat, proclamând ca zeu suprem soarele ((dominus
dominus imperii romani)
romani şi pe
împărat
rat drept împuternicitul ssău pe pământ.
Dacă până la împ împăratul Diocletian (284-305)
305) structura dictatorială
dictatorial a statului
roman mai era camuflat
camuflată prin termeni republicani, odată cu reformele acestuia,
dictatura militară ia forme declarate. Acum începe epoca dominatului. Zeificat
asemenea monarhilor orientali, împîmpăratul
ratul devine în mod constant dominus et deus
(stăpân şii zeu), iar senatul pierzându
pierzându-şii orice rost de independenţă,
independenţă se transforma
într-un
un sfat imperial ((consistorium sacrum) alcătuit tuit din oameni devotaţi
devota
monarhului. Concentrând întreaga putere în mâinile lor, împ împăraţii
ăraţii devin de acum
înainte autocraţi.
Conservator,
tor, asemenea întregii sale suprastructuri, statul roman menţine
men vechile
relaţii
ii sclavagiste, care limitau şii frânau dezvoltarea noilor elemente ale modului
de producţieie feudal, în germene.
De aceea, proprietatea sclavagist
sclavagistă continua să rămână dominantă
dominant cu toate
încercările
rile de a se generaliza formele juridice pe care le reclamau, în interesele
noului mod de produc
producţie
ie pe cale de formare, raporturile sociale şi economice
dintre stăpâni şi sclavi. Datorit
Datorită acestei contradicţii
ii mereu mai accentuate şi care
pe plan
lan social se manifesta în puternice rrăscoale şi răbufniri
bufniri ale sclavilor şi
populaţiilor sărace,
race, dezagregarea Imperiului Roman se accentuează,
ărace, accentueaz cu toate
măsurile
surile birocratice şi administrative luate de împăraţii
ii romani după
dup Constantin.
La această prăbuş
ăbuşire au u contribuit pe plan extern atacurile mereu tot mai
primejdioase ale popoarelor migratoare.
Cele două imperii romane
Împărţirea
irea definitiv
definitivă a statului roman în două – Imperiul de Răsărit
ăsărit şi cel de Apus
– la moartea împă
împăratului Theodosius în anul 395, nu a putut soluţiona
soluţ aşa-numita
problemă a reanimă
reanimării cetăţii eterne.
În anul 476 Roma va sucomba sub loviturile triburilor de heruli conduşi condu de
Odoacru, în schimb partea de rrăsărit a imperiului îşii va continua existenţa
existen sub
numele de Imperiul Bizantin, înc
încă o mie de ani până la 1453, găsindu-şi
g sub
Iustinian forme noi de organizare pe care noile for
forţee de producţie le reclamau cu
stăruinţă.