STATUL IN EVUL MEDIU

Statul şi politica
Autonomii locale şi instituţii centrale în spaţiul românesc ( sec. IX-XVIII)

1. AUTONOMII LOCALE1
Înainte de formarea statelor medievale (Transilvania, Tara Româ nească , Moldova,
Dobrogea), în spaţiul româ nesc sunt atestate mai multe formatiuni politice prestatale, ce depindeau
într-o mă sură mai mică sau mai mare de cei care dominau politic acest spaţiu (maghiarii in
interiorul arcului carpatic si la sud de Carpaţi, tă tarii şi cumanii la est de Carpaţi, bizantinii intre
Dună re şi Marea Neagra). La începuturile Evului Mediu, în perioada migraţiilor, româ nii au avut ca
formă de organizare obştea sătească, element de permanenţă şi continuitate. Obştile să teşti s-au
grupat în uniuni de obşti numite de N. Iorga ,,romanii populare”, din care se vor dezvolta
formaţiunile politice prestatale (autonomii locale).
Caracteristici ale autonomiilor locale:
 autonomiile locale sunt menționate în sursele istorice sub forma cnezatelor, voievodatelor,
țărilor, câmpurilor, codrilor sau ocoalelor2
 aceste structuri politice au fost atestate pe un spaţiu larg, în Transilvania şi Banat, la sud şi la
est de Carpați, în Dobrogea.
 au un teritoriu bine delimitat, reședințe fortificate situate în zone strategice, erau conduse
de cnezi sau voievozi cu atribuții politice, militare, administrative și judecă torești, cele din
spațiul intracarpatic, de la est și sud de Carpați, au fost treptat, supuse de maghiari.
 au reprezentat nucleul statelor medievale româ nești.

2. CONSTITUIREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEŞTI

Constituirea statelor medievale româ neşti a fost un proces de durată şi s-a realizat în etape:
- unificarea formaţiunilor politice sub o autoritate centrală
- crearea instituţiilor interne necesare pentru o stabilitate internă şi pentru apă rarea
statului
Factorii care au favorizat apariţia statelor medievale româ neşti:
a. interni
- existenţa autonomiilor locale
- creşterea demografică
- viaţă economică dinamică – lă rgirea schimburilor comerciale
- spaţiul româ nesc era stră bă tut de importante drumuri comerciale care
porneau din nordul şi centrul Europei, ajungâ nd la gurile Dună rii şi Marea Neagră .

1
Grupări de sate şi cătune, modelate în general după cadrul geografic în care se alcătuiseră (văile unor râuri,
depresiuni intramontane, zone protejate de munţi şi păduri)
2
Vezi schema Tipuri de autonomii româneşti sec. IX-XIII.
 b. externi - decă derea puterii tă tarilor
- stingerea dinastiei Arpadienilor în Ungaria (1301) şi declanşarea luptelor pentru
tron
- contribuţia româ nilor transilvă neni la formarea statelor medievale extracarpatice

3. VOIEVODATUL TRANSILVANIEI
3.1.Prima etapă – voievodatele româneşti din secolele IX-XI
Pentru secolul al IX-lea, izvoarele narative menţionează în Transilvania şi Banat,
existenţa mai multor voievodate. Conform cronicii notarului anonim (Anonymus) al regelui
Ungariei Bela al III-lea3, la venirea ungurilor în Câ mpia Tisei (896), aceştia au gă sit o populaţie
amestecată de vlahi şi slavi, organizată politic în trei formaţiuni politice:
 voievodatul lui Menumorut - Crişana (cu centrul la Biharea)
 voievodatul lui Glad - Banat (cu centrul la Cuvin)
 voievodatul lui Gelu - centrul Transilvaniei (cu centrul la Dă bâ ca)
Etnia primilor duci nu este amintită de Anonymus. Despre Gelu, află m că este ,,un
anumit român” (quidam Blacus) iar supuşii să i sunt româ ni şi slavi (Blasii et Sclavi)4. Toate cele
trei voievodate dispuneau de centre întă rite şi s-au opus pă trunderii maghiarilor în Transilvania.
Înfrâ nte, aceste formaţiuni s-au supus, pă strâ ndu-si autonomia.
Pentru secolul al XI-lea, Legenda Sfântului Gerard menţionează alte două formaţiuni
politice:
 voievodatul lui Gyla (Gyula)5, în centrul Transilvaniei, cu reşedinţa la Bă lgrad (Alba Iulia)
 voievodatul lui Ahtum6 ( Banat), cu centrul la Morisena (unde întemeiase şi o mă nă stire
ortodoxă )
Ambele formaţiuni politice au fost înfrâ nte de că tre regele maghiar Stefan cel Sfâ nt şi
supuse, fă ră a se instaura o efectivă stă pâ nire maghiară .
3.2.Cucerirea Transilvaniei de către regalitatea maghiară ( sec. XI-XIII)
În secolul al XI-lea regalitatea maghiară a trecut la cucerirea treptată a Transilvaniei,
care s-a încheiat în secolul al XIII-lea, câ nd ultimele autonomii româ neşti, precum Ţ ara
Fă gă raşului (1291), au fost desfiinţate. Regii maghiari au organizat provincia după sistemul
feudalismului apusean. Au pă strat totuşi unele elemente ale organiză rii locale şi instituţii specific
româ neşti (voievodatul).
Mijloace folosite de maghiari:
 pe plan militar - cucerirea şi anexarea cetă ţilor de apă rare
 pe plan administrativ7 - organizarea comitatelor (unită ţi administrative inspirate de
modelul occidental) – acţiunea începe din N-V (Bihor) şi se încheie în a doua jumă tate a
secolului al XIII-lea
3 ?
Gesta Hungarorum (scrisă probabil prin secolul al XII-lea, dar relatează evenimente din secolul al IX-lea); potrivit
acestei cronici, maghiarii, la inceputul secolului al X-lea, au început cucerirea spaţiului cuprins între Tisa, Crişuri şi Someş.
4
O confirmare indirectă a acestor realităţi o aduce Cronica lui Nestor, din secolul al XII-lea, care menţionează faptul că, la
trecerea lor prin Carpaţii Păduroşi, spre Pannonia, ungurii i-au găsit acolo pe români şi pe slavi.
5 ?
In jurul anului 1003, regele maghiar Ştefan I ( cel Sfânt), il înfrânge pe Gyula, stăpânitor al fostei ţări al lui Gelu; acesta
a refuzat sa treaca la catolicism.
6 ?
Ahtum punea vamă pe sarea transportată pe Mureş pentru regele maghiar.
7 ?
In regiunile mărginaşe supravieţuiesc autonomiile româneşti (Ţara Bârsei, Ţara Amlasului, Făgăraşului,
Maramureşului), cu funcţia de apărare a graniţelor;
  pe plan politic - încercarea de înlocuire a voievodatului cu principatul- acţiunea a eşuat
- 1111 - este atestat un Mercurius princeps Ultrasilvanus
- 1176 - este menţionat Leustachius, voievod
- pâ nă în sec. al XVI-lea se menţine voievodatul8
 pe plan etnic – colonizarea secuilor şi saşilor
- colonizarea Cavalerilor Teutoni
- aceştia beneficiază de privilegii şi autonomie
- secuii, popor de origine incertă 9, au constituit avangarda maghiarilor şi s-au stabilit definitiv în
regiunile sud-estice; misiunea lor principală a fost apă rarea trecă torilor din Carpaţii Orientali,
avâ nd în schimb numeroase privilegii şi dreptul de organizare proprie.
- saşii, colonişti de origine germană , au fost aşezaţi în zona Sibiului, Tâ rnavelor, Ţara Bâ rsei şi
Bistriţa Nă să ud; au avut un rol important în dezvoltarea vieţii urbane, a comerţului,
meşteşugurilor şi mineritului; au primit privilegii, inclusiv dreptul de organizare proprie.
- Ordinul Cavalerilor Teutoni – 1211, regele Andrei al II –lea i-a instalat pe Cavalerii teutoni în
Ţara Bâ rsei, cu misiunea de a opri invaziile cumanilor din Câ mpia Dună rii în Transilvania şi
pentru a deschide calea expansiunii Regatului ungar la sud şi ră să rit de Carpaţi; de asemenea,
aveau rolul de a face prozelitism catolic în râ ndul populaţiei româ neşti ; tendintele de
autonomie excesiva si chiar de independenta l-au determinat pe regele maghiar sa ii alunge din
Transilvania in 1225.
 pe plan religios - încercarea de impunere a catolicismului
Diplomele regale din 1366 - date de regele Ludovic I introduc sistemul religiei recepte
(oficiale) - excludea de la viaţa politică pe oricine nu era catolic.
Prin urmare, nobilii româ ni au urmat trei că i: au trecut la catolicism, astfel maghiarizâ ndu-se; au
ră mas ortodocşi, renunţâ nd la statutul de nobili (este cazul mai multor familii din Fă gă raş şi
Maramures); au trecut munţii, contribuind la formarea statelor medievale din spaţiul
extracarpatic (descă lecatul).

3.3.Organizarea Transilvaniei in perioada secolelor XIII- XVIII

a. voievodat autonom sub suzeranitate maghiara 1176-1541

 voievodatul Transilvaniei – institutia centrala in Transilvania
- autonom în raport cu Regalitatea maghiară .
- voievodul - numit de regele Ungariei cu acordul nobilimii transilvane
- atribuţii administrative, judiciare, militare
- dispunea de o cancelarie proprie si era secondat de un vicevoievod
- Transilvania este singura regiune din Regatul ungar care poarta denumirea de
voievodat
- sf. sec. XIII – inceputul sec. XIV-lea voievozii Transilvaniei Roland Borsa si Ladislau Kan isi
asuma atributii sporite si duc o politica de relativa independenta fata de Ungaria.
- sec. XV – actiunile voievozilor Transilvaniei se integreaza in politica regatului maghiar (spre
exemplu, Iancu de Hunedoara este numit in 1446 guvernator general al Ungariei).
8 ?
Din 1541 Transilvania devine principat autonom sub suzeranitatea otomană.
9
Este sustinută si o origine turcica.
  Adunarea obsteasca (Congregatia generala)10
- este convocata pentru prima data de Roland Borsa in 1288 la Deva
- initial, alcă tuită din nobilii maghiari, fruntaşii saşilor şi secuilor, boierii româ ni
- ultima participare a româ nilor datează din 1355
- atribuţii – adoptarea taxelor şi impozitelor, chemarea la oaste a populaţiei, adoptarea legilor
(care să respecte însă legislaţia regatului maghiar).
 Organizarea administrativ-teritorială
 comitate – impuse de regalitatea maghiară
 scaune – unită ţi administrative specifice secuilor şi saşilor
 districte – specifice româ nilor
- se menţin în zonele în care româ nii sunt majoritari (Maramureş,
Ţara Bâ rsei, Ţara Oltului, Haţeg) şi sunt conduse de cnezi, juzi, voievozi
b. principat autonom sub suzeranitate otomana 1541-1699
- principele este ales de Dietă 11 si confirmat de sultan
c. principat autonom sub suzeranitate habsburgica 1699-1867
- limitarea autonomiei
- titlul de principe este detinut de impă rat care conduce prin intermediul unui guvernator
- 1867 - dualismul austro-ungar - Transilvania este integrata Ungariei, pierzâ ndu-si
autonomia.

4. ŢARA ROMÂNEASCĂ

4.1. Diploma Cavalerilor Ioaniţi (1247)

 emisă la 2 iunie 1247 de regele Bela al IV-lea al Ungariei în favoarea Cavalerilor
Ioaniţi – chemaţi să protejeze regatul de nă vă lirile tă tare
 informaţii asupra stă rii sociale existente la româ ni ( rustici, în opoziţie cu maiores
terrae, mai marii pă mâ ntului)
 informaţii privind organizarea politică – 5 structuri politice:
 Ţara Severinului (Banatul) – creaţie a regalită ţii maghiare în vederea
asigură rii controlului asupra zonei
 Cnezatele lui Ioan şi Farcaş ( în Oltenia)
 Voievodatul lui Litovoi (în nordul Olteniei şi Ţara Haţegului) –dreapta Oltului
 Voievodatul lui Seneslau ( în nord-vestul Munteniei) – stâ nga Oltului
Cnezatele lui Ioan şi Farcas au fost anexate de că tre regalitatea maghiară în timp ce
voievodatele lui Litovoi şi Seneslau au fost lă sate româ nilor în condiţii de dependenţă faţă de
regele maghiar.

4.2. De la autonomii locale la statul medieval Tara Românească

10
Ulterior, se foloseste denumirea de Dieta.
11
Dieta este Adunarea starilor privilegiate si are ca atributii alegerea principelui si votarea legilor.
 o 1277-1279 – Litovoi12, voievod din zona Olteniei, a încercat să anuleze raportul de
vasalitate faţă de Coroana maghiară ; ucis în lupta cu armata regală , Litovoi este urmat la
conducerea voievodatului de fratele să u Bărbat (că zut prizonier, Bărbat a fost
ră scumpă rat şi a recunoscut suzeranitatea maghiară ). Această transmitere ereditară a
puterii denotă existenţa unei structurii politice bine conturată şi o viaţă economică
prosperă (dovadă suma mare de bani plă tită de Bărbat pentru ră scumpă rarea din
prizonierat). Acţiunea lui Litovoi reprezintă o primă încercare eşuată de unificare
politică la sud de Carpaţi.

o Descălecatul lui Negru Vodă (1290/1291)

Tradiţia istorică pă strată în cronicile muntene vorbeşte de un descă lecat al lui
Negru Vodă din Ţara Fă gă raşului la Câ mpulung (1290/1291). Acest fapt istoric ar coincide
cu anihilarea autonomiei Fă gă raşului în 1291 de că tre regele Andrei al III-lea, ultimul
reprezentant al dinastiei Arpadienilor.13 Negru Vodă ar fi descă lecat de la Fă gă raş la
Câ mpulung, actiunea sa fiind urmată de unificarea formaţiunilor politice prestatale
(cnezate şi voievodate); în cazul Tarii Româ neşti, tradiţia istorică nu are acoperire în
documentele istorice dar poate conţine şi aspecte reale, respectiv contribuţia româ nilor
transilvă neni la formarea statului medieval de la sud de Carpaţi. Istoricul Gh. Bră tianu
admite teoria descă lecatului şi pentru Ţ ara Româ nească . Conform istoricului, termenul de
Muntenia nu poate fi lă murit decâ t prin coborâ rea locuitorilor din Munţii Transilvaniei,
adică a muntenilor în regiunea de şes.

o Basarab I ( 1310? -1352) – reuşeşte unificarea formaţiunilor politice de la sud de

Carpaţi sub o autoritate centrală . Originile puterii lui Basarab I si etapele constituirii
stă pâ nirii sale nu sunt pe deplin lă murite. Nucleul stă pâ nirii lui Basarab I era
reprezentat de voievodatul din zona Argeşului. Un document maghiar din anul 1324 îl
numeşte ,,voievodul nostru transalpin”, ceea ce ilustrează acceptarea suzeranită ţii
maghiare de că tre Basarab I în schimbul recunoaşterii statului întemeiat de el la sud de
Carapaţi (Terra Transalpina); Ulterior, relaţiile dintre Basarab I şi Carol Robert de
Anjou s-au deteriorat. Astfel, în anul 1330 a fost organizată campania lui Carol Robert
de Anjou împotriva Tă rii Româ neşti.
Cauze:
- neîndeplinirea obligaţiilor vasalice de că tre Basarab I (acesta s-a implicat in luptele din
Balcani de partea bulgarilor şi tă tarilor împotriva sâ rbilor;14 Carol Robert a fost deranjat de
aceste initiative ale vasalului să u)
- nemulţumirea nobililor unguri faţă de condiţiile acordului din 1324
- ocuparea Banatului de Severin de că tre Basarab I
Desfăşurare: sept 1330, Carol Robert de Anjou a declanşat o expediţie de pedepsire a lui
Basarab; ostile maghiare au invadat Tara Romaneasca si au ocupat Severinul; Basarab I a

12
Este cel amintit în Diploma Cavalerilor Ioaniţi sau este un urmaş al să u, acesta purtâ nd acelaşi nume.
13
Regele este prezent în Transilvania pentru a readuce sub ascultare pe voievodul local; consolidează
privilegiile nobililor unguri, ale secuilor şi saşilor
14
1330- Velbujd
 trimis o solie, oferindu-se să restituie regelui Banatul de Severin si să plă teasca suma de
7000 marci argint (74 kg aur), indiciu al forţei sale economice; regele a refuzat oferta si a
continuat inaintarea că tre Arges; în faţa strategiei ,,pă mâ ntului pâ rjolit” oastea maghiară a
fost nevoită să înceapă retragerea dar a fost înfrâ ntă la o posadă15, după cum a consemnat
Cronica pictată de la Viena; evenimentul a avut loc între 9-12 noe. 1330.
Consecinţa - independenţa Tă rii Româ neşti

4.3. Consolidarea statului Tara Românească

Nicolae Alexandru (1352-1364)
 1359 – îşi ia titlul de domn autocrat (de sine stă pâ nitor)16 şi întemeiază Mitropolia
Ungro-Vlahiei, cu sediul la Curtea de Argeş
 domnul îşi consolida poziţia, devenind ca şi împă ratul bizantin, monarh civil şi religios.
Prin întemeierea mitropoliei leagă Ţ ara Româ nească de Constantinopol în ciuda
presiunilor regalită ţii maghiare.
Vladislav I Vlaicu(1364- cca1376/1377)
 1370 - creează cea de-a doua Mitropolie ortodoxă , cu sediul la Severin (pentru
combaterea catolicismului).
 bate primele monede
 organizează cancelaria domnească
 1368 - confirmă braşovenilor vechile privilegii comerciale
Pe plan extern
 relaţiile lui Vladislav Vlaicu cu Ungaria au fost încordate dar recunoaşte suzeranitatea
acestui regat, primind ca feude Fă gă rasul şi Banatul de Severin.
 respinge un prim atac otoman la Dună rea de Jos (1369)

5. MOLDOVA

La est de Carpaţi are loc un proces similar de unificare teritorială şi emancipare politică .
În cazul Moldovei teoria descă lecatului poate fi demonstrată .
Scrieri bizantine şi ruseşti atestă existenţa unor formaţiuni politice care sunt prezente
în conflictele vremii (ţara berladnicilor, ţara bolohovenilor, ţara brodnicilor); marea invazie
mongolă de la 1241 a fost de natură să slă bească forţa şi coeziunea acestor autonomii, fă ră să le
distrugă .
5.1. Întemeierea statului medieval Moldova
o Descălecatul lui Dragoş – cu ocazia expediţiilor maghiare antită tă reşti (1345-1354)
este organizată o marcă de apărare17 cu centrul la Baia, condusă de Dragoş, cneaz
româ n din Maramureş; stă pâ nirea Moldovei de că tre Dragoş şi urmaşii să i, Sas şi Balc,
menţine dependenţa faţă de regele Ungariei, dar acest statut nu este acceptat de
localnici, care se ră scoală în 1359. Acestora li se adaugă Bogdan din Cuhea, cunoscut

15
Oastea maghiară a fost înfrântă într-o trecătoare din munţi, nelocalizată cu exactitate, intrată în istorie
sub numele de bătălia de la Posada (N. Iorga).
16
Semnifică independenţa sa şi a ţării faţă de orice putere străină
17
Cu privire la data intemeierea mărcii de apărare sunt mai multe ipoteze: 1347 sau 1352-1354.
 pentru ostilitatea manifestată faţă de politica lui Ludovic I de îngră dire a autonomiei
Maramureşului.

o Descălecatul lui Bogdan (1359)

Bogdan, voievod al Maramureşului, intră în conflict cu regalitatea maghiară deoarece
aceasta încerca să lichideze autonomiile româ neşti; Bogdan se revoltă , trece în Moldova şi cu
sprijinul boierimii moldovene îl înlă tură pe Balc, urmaşul lui Dragoş; intre anii 1364-1365,
suzeranitatea maghiară este înlă turată iar Moldova devine stat de sine stă tă tor, avâ nd capitala
la Baia. Cronica lui Ioan de Târnave (care relatează domnia lui Ludovic I), semnalează eşecul
expediţiilor repetate întreprinse de oştile Regatului ungar şi rezultatul final al luptei,
transformarea Moldovei într-un stat independent.

5.2. Consolidarea Moldovei18

Laţcu (1369-1377)
- 1370 - acceptă constituirea unei episcopii catolice la Siret
- intră în legă tură cu papalitatea, care îi recunoaşte titlul de duce al Moldovei
Petru I Muşat (1377-1392)
- întemeiază Mitropolia ortodoxă cu sediul la Suceava, nerecunoscută însă de Patriarhia de la
Constantinopol
- a organizat cancelaria domnească
- a bă tut monedă de argint
- inaugurează tradiţia depunerii jură mâ ntului de vasalitate faţă de regele Poloniei; în anul 1387
domnul a depus omagiul regelui Vladislav Jagello.
Roman I (1392-1394)
- a finalizat unificarea teritorială a Moldovei- a extins teritoriul pâ nă la Dună re şi Mare.
6. DOBROGEA
- un izvor epigrafic de la Mircea Vodă îl aminteste pe jupan Dimitrie (943), dovada existenţei
unei structuri politice înaintea instaură rii stă pâ nirii bizantine
- în anii 971-1204, teritoriul dintre Dună re şi Mare s-a aflat din nou sub autoritatea Bizanţului -
este atestată thema Paristrion (Paradunavon), circumscripţie militaro-administrativă
condusă de un strateg.
- tot pentru sec. X - este menţionat conducă torul unei formaţiuni politice locale, Gheorghe
(complexul arheologic de la Basarabi Murfatlar)
- pentru sec. XI – scriitoarea bizantină Ana Comnena, în lucrarea Alexiada, aminteşte alţi trei
conducă tori locali - Tatos, Seslav şi Satza.
- după cruciada a IV-a (1204), câ nd Constantinopolul a fost cucerit de că tre latini, teritoriul
dobrogean trece sub stă pâ nirea statului vlaho-bulgar, apoi a celui de-al doilea ţarat bulgar.
- 1230 - este menţionată Ţ ara Cavarnei, fomaţiune politică locală , între Mangalia şi Varna,
dependentă de Bizanţ
- la începutul sec. al XIV-lea are loc unificarea formaţiunilor politice existente în jurul Ţ ă rii
Cavarnei sub conducerea lui Balica (1346-1354); fiul acestuia, Dobrotici (1354-1386), îşi
18
Cronologia domnitorilor cf. Manualului de istorie, Editura Corvin; o alta cronologie ar fi Petru I Musat
(1375-1391), Roman I (1391-1394), cf. Manualui de istorie, Editura Niculescu.
consolidează stă pâ nirea asupra teritoriului dintre Dună re şi Mare, obţinâ nd titlul de despot19,
care echivala cu independenţa politică ; succesorul să u, Ivanco, a bă tut monedă şi a încheiat un
tratat de comerţ cu genovezii dar a dispă rut în urma confruntă rilor cu turcii (1388). Statul
medieval Dobrogea a intrat în componenţa Ţ ă rii Româ neşti, în perioada domniei lui Mircea cel
Bă trâ n. Între anii 1417/ 1420 - 1878, Dobrogea s-a aflat în componenţa Imperiului otoman.
Importanţa întemeierii statelor medievale românesti
- au contribuit la dezvoltarea civilizaţiei româ nesti
- au constituit o barieră a creştină tă ţii împotriva expansiunii Imperiului otoman
pe parcursul Evului Mediu
STATUL ASĂNESTILOR
Primul stat creat de romanitatea răsăriteană a aparținut vlahilor din Peninsula Balcanică. În
anul 1066 vlahii se răscoală împotriva bizantinilor. În secolul al XII-lea, vlahii își văd
amenințate privilegiile de către dinastia bizantină Anghelos. În aceste împrejurări, în 1185-
1187, vlahii din Balcani conduși de frații Petru si Asan s-au răsculat (răscoala este relatată și
de Niketas Choniates). Răscoala antibizantină a vlahilor și bulgarilor a fost sprijinită de vlahii
din nordul Dunării si cumani. Lupta împotriva împăratului Isaac al II-lea Anghelos a fost
urmată de constituirea țaratului vlaho-bulgar. În timpul lui Ioniță cel Frumos (1197-
1207), statul este recunoscut de papă în schimbul recunoașterii autorității spirituale a Romei
(trecerii la catolicism). Papa Inocențiu al III-lea îi dă titlul de rege al vlahilor și bulgarilor,
deși Ioniță Caloian încercase să obțină de la papă titlul de țar. În corespondența dintre Ioniță
Caloian cu papa este recunoscută romanitatea conducătorilor noii formațiuni politice de la
sud de Dunăre. Din nevoi militare și politice, țaratul vlaho-bulgar s-a orientat spre o
consolidare a relațiilor cu cumanii de la nord de Dunăre. Sub Ioan Asan al II-lea (1218-
1241), statul vlaho-bulgar atinge apogeul puterii sale. Rupe legăturile cu Roma și revine la
ortodoxism, restabilind relațiile cu Patriarhia de la Constantinopol. Treptat, elementul bulgar
a devenit predominant în vreme ce elementul vlah s-a estompat.

19
Anul 1357