IV.

Autonomii locale şi instituţii centrale în spaţiu) românesc (secolele IX-XVIIIl

A. Autonomii locale în spaţiul românesc (secolele IX-XVIII)
Context
• în secolele IX-XIII - destrămarea dominaţiei slavilor la nordul şi sudul Dunării;
• Românii au fost semnalaţi nu numai ca entitate etnică, dar şi în cadrul organizaţiilor autonome, cu
structurile lor politice, militare, ecleziastice cuprinse în vaste conglomerai plurietnice din Europa
Centrală, Răsăriteană şi Sud-Estică. Autonomiile româneşti erau asaltate şi în pericol să fie anihilate de:
-Imperiul Bizantin la sfârşitul secolului al XII-lea;
- ungurii instalaţi în Panonia.
• Ele au evoluat în final spre formula statului independent. Evoluţia lor a fost accelerată in cursul
secolelor XIII-XIV de:
- politica Regatului ungar de înlăturare a autonomiilor româneşti din Transilvania;
-tendinţele Regatului ungar de dominaţie la S şi E de Carpaţi. Rezultatul a fost constituirea Ţării
Româneşti şi Moldovei ca state independente.
Forme incipiente de autonomii româneşti
• în societatea de la N Dunării predominau structurile teritoriale tradiţionale:
- obşti săteşti: comunităţi de oameni cu organizare social-economică şi un teritoriu bine delimitat;
îndeplinesc funcţii:
-social-eeonomiee
-politice
-religioase şi culturale.
• Instalarea ungurilor în Câmpia Panonică, cuceririle în E şi S-E Europei după creştinarea Regatului
ungar, precum şi ofensivele încununate de succes ale împăraţilor bizantini Ioan Tzimiskes (969-976) şi
Vasile al II-lea Bulgaroctonul. Referitoar la aceste evenimente se menţiona şi despre romanitatea
răsăriteană şi autonomiile ei regionale.
• în secolele XI-XIII această populaţie romanică şi structurile ei politice şi ecleziastice:
- erau răspândite din S Peninsulei Balcanice până în nordul arcului carpatic;
-erau denumite Vlahia, Vlahia de Sus, Vlahia de Jos, Terra Blacorum-denumiri care exprimă: caracterul
lor romanic; existenţa lor autonomă în cadrul unor mari comple plurietnice.
• Obştile teritoriale se grupează în uniuni de obşti (N. Iorga le denumea "roma populare") -din care se
formează formaţiuni politice:
- menţionate în izvoarele externe şi interne sub numele de: "ţări româneşti"; codrii; câmpuri; ocoale;
cnezate; voievodate.
- în general sunt dependente de un centru de putere străin, direct sau indirect, prin intermediul unei
căpetenii militare numit voievod sau duce .
• Formarea statelor medievale româneşti este:
- rezultatul evoluţiei societăţii româneşti din primele secole ale mileniului I;
- un reflex de apărare faţă de pericolul extern.
Autonomii româneşti în relaţie cu centrele de putere vecine
- în secolele VI1I-IX românii conviţuiesc cu slavii în zona Tisei şi în Transilvania. Populatia majoritară
a Transilvaniei este formată din români.
• în expansiunea lor spre răsărit, ungurii -instalaţi în Câmpia Panonică - se lovesc de rezistenţa armată a
populaţiilor slave, turanice şi româneşti dinlăuntrul şi din afara arcului carpatic şi a organizaţiilor lor
politice.
• Cel mai important izvor care transmite aceste informaţii este „Gesta Hungarorum" (Anonymus), care
arată că maghiarii s-au lovit de trei voievodate:
- în Crişana -a lui Menumorut „ducele", cu centrul la Biharea;
- în Banat -a lui Glad - cu centrul la Cuvin;
- în S-V Transilvaniei - a lui Gelu-denumit „duce","un anumit român"- cu centrul la
Dabâca.

1
- relatează despre interesul manifestat de ducele Arpad faţă de aceste teritorii extrem de
bogate;
- în urma confruntărilor militare cu maghiarii, formaţiunile existente în secolele IX-X
sunt anihilate;
-voievodatul lui Gelu este cucerit de Tuhutum- preia conducerea ţării pentru sine şi urmaşii săi;
„Viaţa Sfântului Gerard —relatează despre formaţiunile din Transilvania şi Banat -,,ţară întinsă şi
prosperă "- şi menţionează:
- în Transilvania-Gyla cel Tânăr care: refuză creştinarea în rit catolic; este atacat, învins,
dus în Ungaria; ţara este ocupată (1002-1003).
- în Banat-Ahtum: conducătorul voievodatului intră în conflict cu regalitatea maghiară,
refuză să recunoască suzeranitatea maghiară şi percepe vamă pentru sarea ce trecea prin teritoriul său spre
Ungaria; este ucis şi teritoriul ocupat;
Etapa cuceririi efective şi sitematice a Transilvaniei de către maghiari are loc dupa 1050 şi durează până
la începutul secolului al XlII-lea. Mijloacele folosite de către maghiari: militare; politice.
Creştinarea ungurilor după anul 1000 a însemnat preluarea formelor de organizare politică şi ecleziastică
ale lumii apusene şi a dat expansiunii ungare un caracter organizat şi eficace.
Ungurii au trecut treptat la preluarea conducerii directe asupra popoarelor cucerite, la anihilarea structurilor
lor politice şi la asimilarea etnică şi confesională.
alte mijloace: administrative; religioase; etnice; colonizarea unor populaţii în perioada secolelor XII-XIII.
Pentru a-şi impune stăpânirea asupra Transilvaniei maghiarii au colonizat teritoriul cu alte etnii:
-Secuii: au servit drept avangardă pentru penetraţia maghiară în Transilvania; aşezaţi în Bihor, zona
Tâmavelor, Subcarpaţii Răsăriteni; aveau obligaţii militare; se bucurau de privilegii.
-Saşii: veniţi în Transilvania în mai multe valuri, datorită transformărilor social-economice din lumea
germană; au jucat în primul rând un rol economic; obţin privilegii recunoscute în Bula de aur a
saşilor(Andreanum)(l224); îi găsim la sat şi în lumea urbană;
-Cavalerii teutoni (72/7-/225,).aduşi de regele Andrei al Il-lea în Ţara Bârsei având drept scop întărirea
stăpânirii maghiare şi extinderea religiei catolice; sunt izgoniţi în 1225 pentru că au încălcat înţelegerile
stabilite.
-Diploma cavalerilor ioaniţi (1247) menţionează următoarele formaţiuni politice:
-Banatul de Severin; Voievodatele conduse de Seneslau -la stânga Oltului; Litovoi -la dreapta Oltului;
cnezatele conduse de loan şi Farcaş între Jiu şi Olt;
- se aflau sub suzeranitatea regelui Ungariei exercitată prin intermediul Banatului de
Severin.
- în deceniul opt al secolului al XlII-lea voievodul Litovoi şi fratele său Bărbat încearcă
înlăture suzeranitatea maghiară, dar încercarea eşuează(Litovoi este ucis în luptă, iar Bărbat-obligat să
recunoască suzeranitatea maghiară).
Regatul ungar şi Hoarda de Aur în teritoriul de la est de Carpaţi au determinat necesitatea structurării
autonomiilor româneşti pentru asigurarea apărării comunităţilor.
In secolul al XlII-lea teritoriul danubiano-pontic a trecut sub stăpânirea vremelnică a Asăneştilor şi apoi a
conducătorilor celui de-al doilea Tarat Bulgar. Izvoarele menţionează pe la 1230 în teritoriul dintre
Mangalia şi Varna, "Ţara Cavarnei", nucleul în jurul căruia se va întemeia, în secolul al XlV-lea, un
principat independent condus de Balica.
Semnificaţii ale autonomiilor româneşti
• Formaţiunile politice din secolele XIII-XIV nu mai sunt simple unităţi geografice, ci
entităţi politice şi de drept corespunzătoare unui teritoriu.
• Componentele principale ale acestora erau teritoriul; poporul care locuia în el, structurile
politice, militare şi ecleziastice.
• Autonomiile româneşti din N Peninsulei Balcanice şi din spaţiul carpato-dunărean au fost
supuse unui puternic asalt cu tendinţe de anihilare în secolele IX-XIII din partea Imperiului Bizantin în sud
şi din partea Regatului ungar în nord.
B. Constituirea statelor medievale româneşti.

2
 Context. Factorii care au favorizat formarea statelor medievale româneşti:
a) externi
- Cumanii şi tătarii (marea invazie dinl241-1242) au stopat expansiunea Ungariei la E şi S de Carpaţi.
-Ungaria şi Polonia urmăreau eliminarea Hoardei de Aur.
-Stingerea dinastiei Arpadienilor şi criza dinastică din Ungaria.
b)interni
-Creşterea demografică substanţială; viaţa economică prosperă.
-Dezvoltarea drumurilor comerciale ce străbăteau spaţiul românesc (unul lega Marea Neagră de Europa
Centrală, pe valea Dunării, al doilea era"drumul moldovenesc").
-Accentuarea procesului de diferenţiere socială în cadrul comunităţilor şi desprinderea elementelor
conducătoare.
Transilvania
•Intenţia maghiarilor de a încorpora administrativ şi juridic Transilvania se poate constata şi din
încercarea de înlocuire a formelor autohtone de organizare politică cu forme specifice de feudalism
apusean: voievodat-principat:
-1111 - izvoarele îl menţionează pe Mercurius princeps Ultrasilvanus;
-1176-este menţionat Leustachius voievod (nu principe) - deci încercarea maghiarilor a eşuat,
• Voievodatul se menţine până în secolul al XlV-lea; era vasal regal; avea atribuţii, în
special militare. în perioada de criză a regalităţii maghiare (secolele XIII-XIV) - voievozii Transilvaniei -
Roland Borşa şi Ladislau Kan, îşi asumă chiar prerogative politice regale-încercarea lor eşuează.
• Peste eforturile de încorporare desfăşurate de Ungaria, Transilvania şi-a menţinut
individualitatea pe parcursul Evului Mediu: în plan politic, în structurile sociale, în organizarea politico-
administrativă (voievodatul, districtele şi „ ţările" româneşti), în situaţia confesională (ortodoxismul), chiar
dacă regele Ludovic I a condiţionat, prin diplomele din 1366 calitatea de nobil cu apartenenţă la religia
catolică.
Valahia Nord-Dunăreană(Ţara Românească)
•întemeietorul statului Ţara Românească: Basarab I (71310-1352); 1324-un document maghiar îl
menţionează ca vasal al regelui Ungariei pentru Banatul de Severin-,, voievodul nostru transalpin"; 1330-
regele Ungariei, Carol Robert de Anjou organizează o expediţie la sud de Carpaţi; bătălia de la Posada (9-
12 noiembrie 1330-) izvor-,, Cronica pictată de la Viena); victoria lui Basarab I semnifică obţinerea
independenţei faţă de Ungaria; Ţara Românească cuprindea: Banatul de Severin, Oltenia, Muntenia,
Basarabia; semnificaţia acestui nou statut al ţării şi mai ales a voievodatului constă în titlul voievodal
„singur stapănitor"şi apoi de domn şi mare voievod.
•Consolidarea starului: Nicolae Alexandru (1352-1364)- fiul lui Basarab I, asociat la domnie; îşi ia titlul de
domn autocrat (de sine stătător) în 1359; întemeiază Mitropolia Ungro-Vlahiei la Curtea de Argeş (1359)-
prima Mitropolie a Ţării Româneşti, în dependenţă faţă de Patriarhia de la Constantinopol-un puternic
sprijin al domniei în politica internă, cât şi în afirmarea poziţiei de independenţă a ţării.
- Vladislav Vlaicu (1364-1377); crează a doua Mitropolie ortodoxă în 1370 (la Severin); crează cancelaria
domnească; bate primii bani de argint.
Moldova
•prima etapă a întemeierii Moldovei a fost legată de „ descălecatul lui Dragoş ". Cu ocazia expediţiilor
maghiare antitătăreşti (1345-1354) este organizată în N Moldovei o marcă, cu centrul la Baia, condusă de
Dragoş-cneaz român din Maramureş; această formaţiune se află sub suzeranitatea maghiară şi sub urmaşii
lui Dragoş: Sas şi Bale.
- a doua etapă: Bogdan din Cuhea-voievod al Maramureşului, care se alătură mişcării din Moldova, intră în
conflict cu realitatea maghiară, care încearcă să lichideze autonomiile româneşti; trece în Moldova
(descălecatul lui Bogdan din 1359) şi cu sprijinul boierimii molodovene îl înlătură pe un urmaş al lui
Dragoş, pe nume Balc; pune bazele unui stat independent la est de Carpaţi (Cronica lui Ioan de Tărnave).
•Consolidarea starului:
• Laţcu (1365-1377) a continuat politica de independenţă a statului , intrând în legătură cu
papalitatea, care îi recunoaşte titlul de duce al Moldovei-parte a naţiunii române.

3
• Domnia lui Petru Muşat (1375-1391): a creat o Mitropolie ortodoxă cu sediul la
Suceava, unde şi-a stabilit şi reşedinţa domnească; orientare externă spre Polonia pentru a face faţă
presiunilor Ungariei; 1387-jurământ de vasalitate regelui Poloniei, Vladislav Iagello.
-Sub domnia lui Roman I (1391-1394) Moldova a devenit stat riveran al Mării Negre prin unificarea
teritoriilor dintre Carpaţi, Nistru, Dunăre şi Mare - „Moldova Mare", prin înlăturarea ultimelor resturi ale
dominaţiei tătare.
Dobrogea
•în secolul al Xlll-lea-teritoriul danubiano-pontic trece sub stăpânirea vremelnică a Asăneştilor apoi a
conducătorilor celui de-al doilea Tarat Bulgar; continuă şi existenţa unor structuri politice locale: 1230-,,
Ţara Cavarnei"(teritoriul dintre Varna şi Calicra). La începutul secolului al XlV-lea teritoriul cu nucleul
„Ţara Cavarnei" se constituie într-un principat independent condus de Balica şi apoi de Dobrotiţă.
•Dobrotiţă (Dobrotici) (cea. 1354-1386)-urmaş al lui Balica:
- este recunoscut mai întâi strateg şi apoi „ despot" de către Imperiul Bizantin;
- menţine legături cu voievozii Ţării Româneşti;
- unifică „ţările " dintre Dunăre şi Mare;
•Dobrogea este inclusă în statul condus de Mircea cel Bătrân, după ce acesta înfrânge ostile turceşti; astfel
Mircea cel Bătrân unifică spaţiul românesc de la „Marea cea Mare" la Severin.
C. Instituţii centrale în spaţiul românesc
Context
•După formarea Ţării Româneşti şi a Moldovei, regimul lor politic evoluează spre formula monarhică în
tiparele generale ale monarhiei feudale, dar cu trăsturi proprii, determinate de specificul societăţii
româneşti; constituirea statelor medievale a însemnat şi un transfer de putere politică din partea cnezilor şi
voievozilor locali în favoarea conducătorului ales-care şi-a asumat titlul de mare voievod:
- exprimă funcţia militară a conducătorului, întâietatea sa în raport cu ceilalţi voievozi care au dispărut
din societatea românească extracarpatică.
Domnia
• Reprezintă instituţia centrală în Ţara Românească şi Moldova.
• Succesiunea la conducerea ţării s-a făcut pe cale:
-ereditară (în familia Basarabilor - în Ţara Românească şi a Muşatinilor în Moldova);
-electivă - prin alegerea domnului de către marea boierime din rândul membrilor familiei domnitoare.
Pentru a limita amestecul marii boierimi în succesiune, domnii îşi asociau încă din timpul vieţii fiul la
domnie.
- Domnul şi-a asumat titlul de mare voievod (comandant suprem al armatei), care exprimă
funcţia militară a conducătorului, dar şi întâietatea sa în raport cu ceilalţi voievozi; domnia s-a justificat
prin originea sa divină.
- Titulatura domnului reflectă puterea acestuia, întrega autoritate de care se bucură:;
exemplu: "Io Vladislav, mare voievod, domn şi singur stăpânilor a toată Ungrovlahia ".
• Originea divină a puterii domneşti se reflectă prin introducerea cuvântului lo
(prescurtare a lui loannes „ cel ales de Dumnezei*") şi a titlului de domn (care a conservat în limba
română semnificaţia de dominus - stăpân - atribuit împăraţilor romani). Formula „singur stăpânitor" (sau
„de sine stătător", sau „autocrator") reprezintă o afirmare de suveranitate, în raport cu puterile vecine,
dar şi internă faţă de toţi supuşii, inclusiv pătura boierimii.
• Atribuţiile domniei vizează toate domeniile importante:
-de politică externă (declara război şi încheia pace, semna tratate cu ţările vecine);
-de politică internă- militare: comandant suprem al armatei („mare voievod"); în aceast calitate
percepea birul, dare în general destinată acoperirii cheltuielilor de apărare sau răscumpărare a păcii prin
tributul impus de puterile străine); administrative: conduce întreaga administraţie; funciare: teoretic era
proprietarul întregului pământ; confirma proprietăţile; bate monedă, instituie sistemul de impozite;
judecătoreşti: este instanţa supremă de judecată.
•Atribuţiile domniei au fost limitate de:

4
- drepturile şi privilegiile marii boierimi, care-1 asista pe domn la guvernarea ţării,
„obiceiul" sau „legea ţării".
- După instaurarea dominaţiei otomane: numirea domnilor se făcea direct de către Poartă,
fără consultarea boierimii; domnia a început să nu mai fie un atribut exclusiv al voinţei divine, deoarece
depindea de voinţa sultanului; domnul-un înalt dregător al Porţii, ocupând chiar un anumit grad în ierarhia
administrativă otomană, în timpul regimului fanariot.
- domnii sunt numiţi direct de către Poartă, greci sau români, fără asentimentul ţării; domniile sunt scurte;
domnii sunt funcţionari ai Porţii, schimbaţi dintr-o ţară în alta.
-limitările puterii centrale şi presiunea otomană nu au anulat autonomia Ţărilor Române.
Voievodatul în Transilvania
• voievozii aveau atribuţii militare, judiciare şi adminstrative; voievodul îşi exercita
autoritatea asupra comitatelor;
• în secolul XVI - crearea Principatului autonom, aflat sub suzeranitatea otomană ca
urmare a prăbuşirii Ungariei după lupta de la Mohacs (1526); din 1541 ţara era condusă de un principe ales
de Dietă (acest drept acordat de sultan Dietei a fost legiferat de către Dieta întrunită la Cluj în 1543).
Principele deţinea prerogative însemnate în politica internă, asemănătoare celor exercitate de domnii Ţării
Romaneşti şi ai Moldovei.
• Prin Diploma leopoldină (decembire 1691)- a devenit provincie a Imperiului
Habsburgic; condusă de împărat prin intermediul unui guvernator ales de către Dietă şi confirmat de către
Curtea de la Viena.
• Statutul politic al românilor s-a degradat consolidându-se poziţia categoriilor
privilegiate ale nobilimii maghiare, saşilor şi secuilor. Cele trei autonomii ale privilegiaţilor au devenit
factor de co-guvernare a voievodatului cu ajutorul organului de reprezentare
Biserica
• Reprezintă puterea supremă pe plan spiritual. în ce priveşte organizarea bisericească
românii au urmat modelul bizantin, adaptat nevoilor româneşti.
• în Ţara Românească, Mitropolia este creată din iniţiativa domnitorului Nicolae
Alexandru (1359). Are sediul la Curtea de Argeş. Este recunoscută de Patriarhia din Constantinopol care
acordă Mitropolitului Ţării Româneşti titlul de „exarh al plaiurilor" (autoritate spirituală şi asupra
ortodocşilor din Transilvania).
t în Moldova, prima Mitropolie ortodoxă este creată din iniţiativa lui Petru Muşat şi are sediul la Suceava,
recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol în perioada domniei lui Alexandru cel Bun (1401-1402).
t în Transilvania a predominat ortodoxisismul, religia majorităţii populaţiei formată din români. Regalitatea
maghiară încearcă să impună catolicismul: Ludovic cel Mare prin''Diplomele regale" din 1366 condiţiona
calitatea de nobil de apartenenţa la catolicism.
• Mitropolitul avea largi atribuţii: îi consacra pe episcopii numiţi de domn; îl încorona şi
ungea cu mir pe Domn, conferindu-i o autoritate sacră; participa la alegerea Domnului şi la actele de justiţie
ale acestuia; era întâiul sfetnic al Domnului; era locţiitor al Domnului în caz de vacanţă a tronului.
• Evul Mediu creştin a transformat instituţia ecleziastică(Biserica) şi autoritatea
laică(Domnia) în elementele esenţiale ale construcţiei politico-statale. Biserica şi Domnia reprezintă o
unitate indisolubilă în statele medievale româneşti. între Biserică şi Domnie a existat o strânsă colaborare
pe parcursul Evulului Mediu.
Alte instituţii
Sfatul domnesc: Organul central al guvernării; iniţial alcătuit din marii boieri, apoi din dregători: funcţii
importante:ban al Olteniei (în Ţara Românească) şi portarul,Sucevei (Moldova); vornic (şeful Curţii
domneşti); logăfat (şeful Cancelariei domneşti - centralizarea puterii); vistiernic (şeful finanţelor gestiona
veniturile domniei adunate în visterie); etc.Alte atribuţii: era organ consultativ şi cu atribuţii juridice; asista
pe domn la scaunul de judecată; participa la încheierea tratatelor; la sfârşitul secolului XVI Sfatul domnesc
se numea Divan.
•Adunările de Stări, Reprezintă o instituţie semnalată încă din secolul al XV-lea purtând denumirea
de Marea Adunare a Ţării; nu avea caracter permanent în Moldova şi Ţara Românească, ci sporadic, când

5
era vorba de alegerea domnului, declaraţii de război, încheierea păcii; ultima alegere a unui domn de către
Adunarea Ţării a avut loc în 1730, iar ultima sa reuniune dedicată desfiinţării serbiei a avut loc în 1749. Sub
o formă modernizată, instituţia va renaşte între 1831-1848 sub numele de Adunarea Obştească. Convocată
iniţial din iniţiativa voievozilor, pentni a dezbate probleme în special de ordin juridic, ulterior a devenit
Adunare de Stări nobiliare (în secolul al XV-lea). începând cu secolul al XVI-lea problemele importante de
politică externă se discutau în Dieta ţării, care se întrunea periodic, avea atribuţii permanente şi un statut
bine precizat.