Autonomii locale și instituții centrale în spațiul românesc (sec.

IX – XVIII)

După retragerea aureliană (271), locuitorii de la N de Dunăre nu au mai avut un stat. Ei

au trait numai ăn sate deoarece orașele romane au fost părăsite. Începând cu sec. IV teritoriul de
la N Dunării a fost tranzitat de populații migratoare: goții, gepizii în sec. IV-V, avarii și slavii în
sec VI. Acești migratori și-au impus autoritatea militară asupra locuitorilor din anumite zone,
punțndu-I probabil să plătească tribute. Deoarece numărul lor era mic, cu timpul, au fost
asimilați de autohtoni, trcând și ei la viața sedentară.
Din secolul al IX-lea, s-au întemeiat primele formaţiuni politice prestatale medievale
în spaţiul românesc. Primele autonomii locale au fost obștile sătești.
Formaţiuni politice prestatale aveau diferite denumiri: ”codrii”, ” ocoale”, ”cobâle”, ”țări”,
”cnezate”, „voievodate”. Conducătorii acestora erau fie români fie migratori.

Factorii care au favorizat apariţia şi consolidarea formaţiunilor politice româneşti:

1. Interni:
 organizarea comunităţilor româneşti în obşti săteşti, existente încă din Antichitate;
 gruparea mai multor obşti pe un anumit teritoriu, în uniuni de obşti, pe baza cărora se vor
întemeia cnezatele şi voievodatele;
 formarea în cadrul obştilor a categoriilor sociale medieval - boierimea şi ţărănimea;
 întărirea raporturilor feudele
 comerțul de transit dintre Carpați și Marea Neagră
 creșterea demografică
 apariția târgurilor și orașelor
2. Externi
 presiunile politice sau militare externe, din partea statelor vecine, precum Regatul Ungariei,
cnezatele ruse de Kiev şi Halici-Volînia, Hanatul Hoardei de Aur şi Imperiul Bizantin.
 ”descălecatul” românilor din Transilvania
 Drumul commercial care lega centrul Europei de gurile Dunării
 Formarea statului de la S de Carpați va grăbi procesul formării statului la E de Carpați

Formarea statului medieval Transilvania

Din punct de vedere geografic se formează în interiorul arcului carpatic.
Izvoarele istorice:
 Gesta Hungarorum - în traducere Faptele Ungurilor (cronică atribuită cronicarului
anonim al regelui maghiar Bela al III lea) prezintă istoria venirii ungurilor în Transilvania
( 896) sec IX.

Anonymus menționează trei formațiuni prestatale existente în această zonă:

- Gelu - avea sediul probabil în cetatea Dăbâca
 - Glad – avea sediul în Banat cetatea Cuvin
- Menumorut – avea sediul în Crișana la Biharea
Gelu este înfrânt de o căpetenie maghiară, Tuhutum, iar teritoriul voievodatului său fiind
stăpânit de urmașii lui Tuhutum.
Glad îi învinge pe maghiari și își păstrează independența.
Voievodatul lui Menumorut va intra sub stăpânire maghiară în urma căsătoriei fiicei
acestuia cu o căpetenie maghiară. Deci la sfârșitul sec. IX două voievodate românești
ajung sub stăpânire maghiară ( este posibil să fie și altele dar nu există informații).
În anul 1000 maghiarii se creștinează sub conducerea regelui Ștefan I și începe cucerirea
Transilvaniei
După cucerirea şi organizarea ei sistematică de către Regatul Ungariei, Transilvania a devenit
voievodat autonom sub suzeranitate maghiară.
 În sec. XI avem informații despre voievodatele din Transilvania din Legenda Sfântului
Gerard.
Sunt menționate formațiunile prestatale conduse de Gyula (sau Gyla) în centrul
Transilvaniei - înfrânt de regale Ștefan I
- Ahtum - urmaș al lui Glad ucis de maghiari.
Ambele teritorii au fost alipite Regatului Ungariei
Ocuparea teritoriului transilvănean are loc de-a lungul a două secole sub forma expedițiilor
militare și este însoțită de organizarea politico administrative și consolidarea stăpânirii maghiare.
Mijloace utilizate de maghiari pentru consolidarea dominației în Transilvania:
 Militare (sec IX – XII)
 administrative. Regalitatea maghiară a încercat, în anul 1113, să transforme provincia,
după model apusean, în principat (fiind atestat ”princeps Mercurius”), dar în anul 1176, s-
a revenit la organizarea ca voievodat, fiind menţionat numele unui ”Leustachius
voievod”.
Au introdus comitatul ca formă de organizare administrativ teritorială.(7 comitate Bihor,
Crasna, Dăbâca, Cluj, Alba, etc).
 Lingvistice
 Religioase colonizarea unor populații de religie catolică
 Au colonizat în Transilvania două populații:
 secuii - populaţie de limbă maghiară, cu rol defensiv, aşezată în sud-estul
voievodatului în zona Târnavelor și Subcarpaților de Curbură. Aveau rol military
de apărare a trecătorilor Carpaților. Au avut libertate de organizare politico-
administrative, beneficiind de largă autonomie.
 saşii - populaţie de origine germană, ce a contribuit la dezvoltarea oraşelor, a
meşteşugurilor şi a comerţului. Au format orașele Sighișoara, Sibiu, Brașov.
Regalitatea maghiară le-a acordat privilegii reconfirmate în Bula de Aur a Sașilor
(Andreanum) emisș de regale Andrei al II în 1224.
Atât secuii, cât şi saşii erau organizaţi în scaune autonome.
  Cavalerii Teutoni prezenți în Transilvania în anul 1211, colonozați de
regale Andrei al II lea așezați în Țara Bârsei. Scopul așezării lor era de
ordin militar ( apărarea hotarelor) și religios (extinderea religiei catolice).
Au fost alungați, datorită neînțelegerilor cu regalitatea maghiară) în
1225.
 Cavalerii Ioaniți colonizați, în sec. XIII (aveau rol de apărare dar și
religios)

Instituțiile centrale
 Voievodul Transilvaniei era numit de regale Ungariei și era vasal al acestuia și avea
atribuţii administrative, judiciare, militare. Era ajutat de un vicevoievod şi de o cancelarie
voievodală.
 Transilvania dispunea de o Adunarea Stărilor numită Dietă formată din reprezentanții
categariilor sociale privilegiate ( maghiari, sași, secui) cu atribuţii judecătoreşti, fiscale,
administrative.

Românii reprezentau populaţia autohtonă majoritară, de religie creştin ortodoxă. Aceştia

erau organizaţi în districte sau „ţări” autonome, conduse de juzi, cnezi sau voievozi. Asemenea
regiuni locuite de români erau localizate mai ales în zonele de margine ale Transilvaniei (Ţara
Haţegului, Ţara Mramureşului, Ţara Făgăraşului).
Începând din 1366, când regele maghiar Ludovic I de Anjou a condiţionat calitatea de
nobil de apartenenţa la religia catolică, românii ortodocşi au fost excluşi, treptat, din viaţa
politică a voievodatului.
În 1437- 1348, în timpul răscoalei de la Bobâlna s-a încheiat o alianță a națiunilor
privilegiate numită Unio Trium Nationum din care făceau parte nobilii și elitele sașilor și
seciulor. Alianța a avut scop lupta în interior împotriva țărănimii și în exterior împotriva turcilor.
A exclus în mod official țărănimea de la conducerea transilvaniei. Cum populația română era
majoritar alcătuită din țărănime alianța a însemnat excluderea românilor din viața politică a
Transilvaniei.
În anul 1541, în condiţiile înfrângerii Regatului Ungariei în faţa Imperiului Otoman,
Transilvania a fost transformată în principat autonom sub suzeranitate otomană, dispunând de
un statut asemănător statelor medievale extracarpatice Ţara Românească şi Moldova.
 Formarea statului medieval Țara Românească

Din punc de vedere geografic se formează în teritoriul de la S de Carpați și N de Dunăre.

Întemeierea Ţării Româneşti cuprinde trei etape:
a) formarea cnezatelor şi voievodatelor atestate de Diploma Cavalerilor Ioaniţi;
Izvorul istoric pentru formarea Țării Românești îl reprezintă Diploma Cavalerilor
Ioaniți emisă în 1247 de către regale Bela al IV lea. Diploma arată efortul regalității maghiare
de a extinde dominația la S de Carpați.
Sunt menționate cinci formațiuni politice prestatale:
 Voievodatul lui Litovoi între Olt și Jiu
 Voievodatul lui Seneslau în stânga Oltului
 Cnezatul lui Ioan în S Olteniei
 Cnezatul lui Farcaș în N Olteniei (Vâlcea)
 Țara Severinului care cuprindea E Banatului și V Olteniei (numit ulterior
Banatul de Severin).
Din Diplomă aflșm că regale maghiar îi așează pe Ioaniți la granițele regatului cu scopul de al
apăra de tătari (în 1241 a avut loc n=marea invazie tătără care a pustiit estul și centrul Europei).
Impune plata unor dări asupra formațiunilor de la S de Carpați ceea ce arată că maghiarii își
existenseră domonația la S de Carpați.
Dintr-un alt document maghiar aflăm că, în 1277, un voievod numit Litovoi (ar putea fi cel din
1247sau un urmaș al acestuia) s-a re3voltat împotriv regelui maghiar și a refuzat să plătescă dări.
Regale a trimis o oaste împotriva sa, afost ucis în luptă iar fratele acestui, Bărbat, a fost prizonier
și răscumpărat. După acest episode românii de aici plătesc din nou tribute.
b) Tradiția ”descălecatului”
O altă etapă în procesul de formare a Țării Românești o reprezintă contribuția romînilor
din Transilvania. Conform tradiției istorice a ”descălecatului”, în contextul anihilării de către
regale Andrei al III lea a autonomiilor românești din Făgăraș în 1291, semilegendarul Negru-
Vodă trece la S de Carpați, ”descalecă” la Câmpulung și pune bazele unui nou stat.
c) unificarea formaţiunilor politice de la sud de Carpaţi sub autoritatea unui singur
conducător.
O a treia etapă ar fi unificarea de către Basarab I(1310 ?- 1352) ”mare voievod”,
a cnezatelor și voievodatelor de la S de Carpați. Acest lucru s-a realizat prin:
- Unirea formațiunilor politice prestatale de la sud de Carpați
- Alipirea Banatului de Severin
- Eliberarea teritoriilor de la nordul gurilor Dunării aflate sub dominația Hanatului
Hoardei de Aur.
 Unificarea, al cărei an nu se cunoaște sigur, ci e presupus undeva între 1300 și 1310, a
fost favorizată de faptul că în această perioadă puterea Ungariei scăzuse datorită luptelor a doi
pretendenți la conducerea sa, după ce în 1301 dinastia arpadiană se stinsese. Luptele au durat
până în 1307 când puterea este preluată de regale Carol Robert de Anjou.
Într-un document maghiar din 1324 Basarab este numit ”voievodul nostru transalpin”
ceea ce înseamnă cănoul stat Țara Românească a continuat legătura tradițională de dependență
față de Ungaria pe care aveau și cnezatele și voievodatele din sec. XIII.
În 1330 regele consider că Basarab nu și-a îndeplinit obligațiile de vasalitate așa că
organizează o expediție militară care să cucerească Țara Românească. Cauza neînțelegerilor a
fost banatul de Severin. Bătălia a avut loc în octombrie 1330 la Posada și este reletată în Cronica
Pictată de la Viena. Regele maghiar a fost înfrânt. A însemnat sfârșitul suzeranității maghiare și
apariția primului stat roman independent.
Țara Românească urmează parcursul consolidarii statale, de organizare a instituțiilor și de
afirmare în relațiile internaționale în timpul domniei urmașilor lui Basarab.
Urmașul său Nicolae Alexandru (1352-1364) a întemeiat prima Mitropolie ortodoxă în
1359 la Curtea de Argeș. Își ia titlul de ”singur stăpânitor”, care semnifică independența.
Următorul voievod, Vladislav Vlaicu (1364- 1377) a bătut primele monede românești.
Se recunoaște din nou vasalul regelui Ungariei de la care primește Severinul și Făgărașul.
În timpul primilor voievozi s-au creat dregătoriile, adică funcții administrative de stat și
la curtea domnească (logofăt, vornic, comis, spătar, stolnic, etc.).
 Formarea statului medieval Moldova

Din punct de vedere geografic se formează în teritoriul de la răsărit de Carpați.

Cu privire la existența unor structuri politice românești, autonomii locale în această zonă,
izvoarele istorice sunt puține și nu foarte lămuritoare. Nu sunt menționate numele conducătorilor.
Pentru sec.al XII lea, cronicile rusești menționează o ”țară Berlad”, pentru sec.XIII
documentele cancelariei regale maghiare și papale stabilesc o ”țară a brodnicilor”, iar o cronică
rusească atestă o ”țară a bolovovenilor”.
De asemenea documentele atestă existența unor autonomii locale cu numele de ”codrii”
– Codrii Cosminului, ”câmpuri” – Câmpul lui Dragoș, ”ocoale”, ”cobâle”. Arheologii au
descoperit în aceste zone ruinele unor cetăți întărite, semn că aici erau centre politice. Se știe
faptul că în sec.al XIII lea teritoriul de la E de Carpați era sub dominația tătarilor, care își
stabiliseră centrul politic la gurile Dunării. Tot atunci, în zona Vrancei se aflau cumanii, un
popor migrator de origine mongolă, care avea o episcopie catolică și care s-a stabilit aici pentru o
perioadă.
Unificarea autonomiilor prestatale de la E de Carpați a însemnat apariția celui de al doilea
stat medieval românesc, Moldova. Acest process începe în a doua jumătate a sec. XIV și se
încheie la sfârșitul secolului.

Statul medieval Moldova s-a format în urma mai multor etape:

 ”descălecatul” lui Dragoş din Maramureș (cca 1352).
În cazul formării Moldovei teoria ”descălecatului” poate fi demonstrate istoric.
(Gheorghe Brătianu în lucrarea Tradiția istorică despre întemeierea statelor
românești).
Voievodul |Dragoș îl însoțește pe regele Ungariei, Ludovic I în expediția organizată
împotriva tătarilor din NE teritoriului de la răsărit de Carpați. Aici regale a creat o marcă de
apărare pe care o încredințează lui Dragoș. Prin urmare, Moldova lui Dragoș, ”Moldova Mică”,
era un mic stat care cuprindea doar partea de nord a actualei Moldove, stat vasal Ungariei.
Capitala era la Baia.
Crearea Moldovei a fost, deci, favorizată de lupta Ungariei împotriva tătarilor.
Statul Moldova s-a extins, probabil, prin încorporarea unuia sau mai multor cnezate sau
voievodate existente aici. Acest lucru este demonstrate de revolta populației locale împotriva
stăpânirii maghiare din anii următori, fapt care s-a realizat sub conducerea probabilă a unor
căpetenii locale. De asemenea dependența lui Dragoș și a urmașilor acestuia, Sas și Balc, de
maghiari a fost motiv de nemulțumire.
În 1359 un document maghiar menționează că mai mulți români din Moldova s-au
răzvrătit împotriva împotriva stăpânirii maghiare.
  ”descălecatul” lui Bogdan din Cuhea Maramureș (cca 1360) prin care au fost puse
bazele statului moldovean independent de coroana maghiară.
La eforturile populației s-a adăugat și sprijinul unor căpetenii politice maramureșene,
nemulțumite de politica Regatului Ungariei.
Astfel, Bogdan din Cuhea, căruia regalitatea maghiară i-a restrâns autonomia, ”descalecă” la E
de Carpați și participă la revolta romînilor din 1359 care are ca rezultat alungarea urmașilor lui
Dragoș și înlăturarea suzeranității maghiare. Cronica domniei luiLudovic I scrisă de Ioan de
Târnave menționează eșecul expedițiilor repetate întreprinse de maghiari în încercarea de
alungare a lui Bogdan. De asemenea este amintită atestarea în 1364 a statului Moldova ca stat
independent.
 O a treia etapă ar fi alipirea sudului Moldovei
Sub urmașii lui Bogdan statul se consolidează prin acțiuni de organizare instituțională și
desăvârșire teritorială. Petru I Mușat a întemeiat prima Mitropolie ortodoxă la Suceava și a
bătut primele monede. În plan extern se orientează către o alianță cu polonia pentru a contracara
tendințele expansionist ale Ungariei. În 1387 depune jurământ de vasalitate Poloniei.
Sub domnia lui Roman I Moldova s-a desăvârșit territorial prin unificarea teritoriilor dintre
Carpați, Nistru, Dunăre și Marea Neagră – Moldova Mare.
 Formarea statului medieval Dobrogea
Din punct de vedere geografic se formează în teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră.
Izvoare istorice:
 Inscripția de la Mircea Vodă – sec. X care atestă un ”jupan” Dimitrie
 Inscripția din complexul Basarabi Murfatlar care atestă un jupanat condus de jupân
Gheorghe.
 În sec. XI este atestată o unitate administrativ-teritorială numită ”Thema Paristrion”
condusă de un funcționar al Imperiului Bizantin.
 lucrarea Alexiada scrisă de Anna Comnena a doua jumătate a sec. XI atestă trei
formațiuni prestatale conduse de Tatos, Satza, Seslav care aveau centrul la Dristor,
Preslav și Vicina.
În secolul X Dobrogea se afla în sfera de influență a Imperiului Bizantin.
În a doua jumătate a sec. XIII împărații bizantini îi colonizează pe turcii selgiucizi, stabiliți în
zona Babadag cu scopul de a limita expansiunea tătară. Pentru majoritatea populației care era
ortodoxă se organizează la Vicina, initial o arhiepiscopie, ulterior o mitropolie. Conducătorul
acesteia, Iachint va fi numit în 1359 Mitropolit al Tării Românești.
Nucleul statului a fost așa numita ”Țara Cavarnei” recunoscută de Bizanț în 1325
condusă de Balica. Urmașul său Dobrotici primește titlul de despot se la Imperiul Bizantin și
reușește să unească teritoriul dintre Dunăre și Mare. În 1386 la conducerea statului urmează
Ivanco care moare în 1388 în luptele cu turcii otomani. În același an este anaxată de către
Mircea cel Bătrân la Ţăra Românească. În 1417 este pierdută tot de Mircea în favoarea
Imperiului Otoman rămânând în componența acestuia până în 1878.