ÎNTEMEIEREA STATELOR

MEDIEVALE ROMÂNEŞTI
 ÎNTEMEIEREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEŞTI

 Statele medievale româneşti au apărut în perioada sec.

XIII-XIV.
 Cauzele apariţiei statelor medievale româneşti:
 Invaziile popoarelor migratoare care s-au succedat pe
teritoriul ţării noastre (până în sec. XIII).
 Tendinţele expansioniste ale regalităţii maghiare şi ale
Imperiului Bizantin.
 Presiunea Hoardei de Aur care a limitat influenţa
magiară în spaţiul est-carpatic.
 Existenţa formaţiunilor prestatale româneşti (autonomii
locale).
FORMAŢIUNI PRESATALE ROMÂNEŞTI
 OBŞTEA SĂTEASCĂ
 Primele formaţiuni prestatale româneşti au avut la bază
obştile săteşti care au evoluat din obştile gentilice (care
aveau la bază legăturile de rudenie dintre membrii obştii).
 Treptat obştile (specifice dacilor şi daco-romanilor) au
căpătat un caracter teritorial, fiind conduse de cnezi sau
juzi.
 Obştile săteşti s-au grupat în uniuni de obşti, autonomii
locale, numite de Nicolae Iorga ,,romanii populare” şi
care purtau diferite denumiri:codri,câmpuri,ţări,
ocoale,cobâle.
 FORMAŢIUNI PRESTATALE ROMÂNEŞTI SEC. IX-XIII

 TRANSILVANIA (zona intra şi vestcarpatică)- Primele

formaţiuni prestatale româneşti sunt menţionate în zona arcului
carpatic de cronicarul Anonymus în cronica ,,Gesta Hungarorum”
(Faptele Ungurilor):
 voievodatul lui Menumorut, în Crişana, cu centrul la

Biharea,voievodatul lui Glad, în Banat, cu centrul la Cuvin,

voievodatul lui Gelu, în Podişul Transilvaniei, cu centrul la
Dăbâca.
 Legenda Sfântului Gerard menţionează existenţa, la jumătatea sec.

al XI lea, a două voievodate româneşti, are au opus rezistenţă

expansiunii maghiare: voievodatul lui Ahtum, în Banat, cu centrul
la Morisena, voievodatul lui Gyula, în centrul Transilvaniei,
centrul la Bălgrad (Alba Iulia).
 Cronica lui Nestor (sec. XII) confirmă existenţa românilor şi a
 FORMAŢIUNI PRESTATALE ROMÂNEŞTI SEC. IX-XIII

 Ţara Românească (la sud de Carpaţi)-Diploma

Cavalerilor Ioaniţi din 1247 aminteşte formaţiuni
prestatale româneşti: Ţara Severinului, în estul Banatului
şi vestul Olteniei, Cnezatul lui Ioan, în sudul Olteniei.
Cnezatul lui Farcaş, în nordul Olteniei, Voievodatul lui
Litovoi, între Olt şi Jiu, Voievodatul lui Seneslau, în
stânga Oltului.
 Moldova (la est de Carpaţi)- în spaţiul est-carpatic există
numeroase formaţiuni politice: Ulak Ili (Ţara vlahilor),
Ţara Şipeniţului, Codrii Cosminului, Codrii Orheiului,
Codrii Lăpuşnei, Codrii Herţei, Câmpul lui Dragoş,
ocoale (Câmpulung, Vrancea).
 FORMAŢIUNI PRESTATALE ROMÂNEŞTI SEC. IX-XIII

 Dobrogea (între Dunăre şi Mare)- secolul X: atestarea unor

conducători ai unor formaţiuni politice: jupan Dimitrie
(localitatea Mircea-Vodă), jupan Gheorghe (complexul de la
Basarabi).
 Secolul XI- izvorul bizantin Alexiada, scris de Ana

Comnena, menţionează trei conducători din Dobrogea: Tatos,

sudul Dobrogei, cu reşedinţa la Dristor, Satza(Saccea), în
nord-vestul Dobrogei, cu reşedinţa la Vicina, Seslav, în nord-
estul Dobrogei, cu reşedinţa la Preslav. Tot Ana Comnena
menţionează, la 1094, un lider al vlahilor numit Pudilă.
 În sec. XIII- într-o diplomă a ţarului bulgar Ioan Asan II

menţionată Ţara Cavarnei (1230) între Mangalia şi Varna,

nucleu al vitorului stat.
 FORMAREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEŞTI
Transilvania
 S-a realizat în două etape:
-etapa voievodatelor româneşti, care s-au opus înaintării maghiarilor în zonă (sec.
IX-XI).
-a doua etapă- cucerirea de către maghiari a Transilvaniei (sec. XI-XIII).
 După crearea Regatului Ungariei sub Ştefan I (1000) şi creştinarea ungurilor în
sec. XI începe cucerirea sistematică şi organizarea Transilvaniei.
 Maghiarii au creat comitate (Bihor 1111, 1113)şi au încercat să introducă instituţii
apusene (principatul, episcopii catolice). Este menţionat un principe
Mercurius, dar în 1176 s-a revenit la voievodat (Leustachius). Ungurii au
colonizat Transilvania cu secui, saşi şi cavaleri teutoni .
 Românii pentru că nu erau catolici au fost treptat excluşi din viaţa politică,
rezervată naţiunilor privilegiate. În zonele de margine au existat autonomiile
româneşti sub forma ţărilor: Almaşul, Făgăraşul, zona Apusenilor,
Maramureşul. De unde vor pleca voievozii care au întemeiat Ţara Românească şi
Moldova.
 Transilvania devine principat în 1541 sub suzeranitate otomană. Condusă de un
principe ales de Dietă şi confirmat de sultan.
 Mijloacele folosite de catre regalitatea maghiară
pentru a-si impune stapanirea in Transilvania
Mijloacele folosite de ungurii au fost politice, militare, administrative şi
etnice.Creştinarea ungurilor după anul 1000, a însemnat şi preluarea
formelor de organizare politică şi ecleziastică ale lumii apusene şi a
dat expansiunii ungare un caracter organizat
Colonizarea teritoriului cu populatii de alte etnii:
a.Secuii, au fost progresiv deplasați spre răsăritul Transilvaniei pe
măsură extinderii puterii regatului. Instalati în Bihor, apoi în zona
Târnavelor si in Subcarpaţii răsăriteni, pentru apărarea trecătorilor, ei
au convietuit cu românii.
b.Saşii, s-au instalat în principal în regiunea Orăştiei, a Sibiului, a
Târnavelor si în sud-estul Transilvaniei.
c.În 1211, regele Andrei II a instalat în Ţara Bârsei Ordinul
Cavalerilor Teutoni, cu misiunea de a opri invaziile cumanilor din
Câmpia Dunării în Transilvania si pentru a deschide calea expansiunii
Regatului ungar la sud si răsărit de Carpaţi.
 FORMAREA STATULUI MEDIEVAL ŢARA ROMÂNEASCĂ

 În procesul de unificare tritorială şi obţinerea independenţei se

remarcă trei iniţative:
1.Litovoi refuză să mai plătească tribut regelui maghiar. Litovoi este
ucis în luptă iar fratele său Bărbat este luat prizonier şi ulterior
răscumpărat. Bărbat recunoaşte suzerantatea maghiară.
2.Descălecatul lui Negru Vodă din Făgăraş la Câmpulung şi Argeş în
1290.
c.Adevăratul întemeietor este Basarab I (1310-1352) care uneşte
voievodatele lui Litovoi şi Seneslau după anul 1300. În 1324 recunoaşte
suzeranitatea maghiară.
În 1330 intră în conflict cu regalitatea maghiară iar la Posada îl înfrânge
pe regele Carol Robert de Anjou, obţinând independenţa faţă de
Ungaria. Statul medieval Ţara Românească a fost consolidat prin
crearea instituţiilor interne în timpul lui Nicolae Alexandru, Vladislav
Vlaicu, Radu I şi Dan I.
Bătălia de la Posada(9-12 noiembrie
1330)
Izvoare istorice :Bătălia a fost
menționată în mai multe cronici:
Cronica pictată de la Viena (Chronicon
pictum vindobonense) cca. 1360, cea a lui
Ioannes Thurocz (Chronica Hungarorum,
cca. 1486), Cronicile lui Jan Długosz
(Annales seu cronici incliti regni
Poloniae, cca. 1455 - 1480) precum și
alte lucrări ungare, poloneze și germane
de acest gen, toate din secolele XV-XVI
(la peste 100-200 ani după evenimentul
descris), care reproduc în principiu
relatarea cronicii vieneze.
În 1324 Basarab I se afla sub
suzeranitatea lui Carol Robert
de Anjou. Un an mai târziu,
domnitorul român a cucerit
Turnul Severin, ceea ce a dus la
răcirea relaţiilor cu Regatul
Ungar. Mai mult decât atât, din
1327 Basarab a refuzat să mai
plătească tributul de vasal.
Aceste lucruri l-au determinat
pe regele ungar, la sfatul unuia
dintre nobilii săi să întreprindă
o expediţie de recucerire a
teritoriului pierdut şi de
pedepsire a vasalului său.
În luna septembrie a anului 1330, Carol Robert de Anjou,
regele Ungariei, cu o puternică armată, pleacă din Timișoara
să-l pedepsească pe fostul său vasal, Basarab I, cneaz al
ținutului. Ocupă Banatul de Severin și înaintează prin
Oltenia, pustiită în prealabil de către Basarab, spre Curtea
de Argeș.
Datorită acestei strategii de apărare, în rândurile armatei
invadatoare se instalează foametea încă de la intrarea în
Țara Românească. Pe drum, Carol Robert primește o solie
din partea domnitorului român care îi aduce o propunere de
pace.
Oferta de pace făcută de Basarab I este refuzată de către
rege, deși i se promitea generos o despăgubire a 7.000 de
mărci de argint, cedarea cetății Severinului și trimiterea
unui fiu la curtea ungară ca garanție, "numai vă întoarceți
Carol Robert răspunde cu aroganță că
Basarab este păstorul tuturor oilor sale și că
îl va scoate de barbă din vizuina lui. În cele
din urmă, armata maghiară ajunge la
Curtea de Argeș, pe care o găsesc pustie și
o incendiază. Condițiile neprimitoare și
lipsa hranei au epuizat armata maghiară.
Realizând că victoria este imposibilă, Carol
Robert i-a cerut lui Basarab un armistițiu,
relatat de majoritatea cronicilor maghiare.
Regele maghiar consimțea să renunțe la
acțiunile militare, cu condiţia ca valahii să
conducă armata invadatoare către Ungaria
pe drumul cel mai scurt.
Cronica pictată de la Viena
relatează că, pe drumul de
întoarcere spre Ungaria,
armata regală a fost atrasă
într-o vale îngustă şi
prăpăstioasă, unde a suferit o
înfrângere umilitoare. Au
existat două atacuri, conform
documentelor.
Primul, dat în susul văii, a
oprit înaintarea maghiarilor,
iar al doilea a însemnat
distrugerea lor, așa cum ne
povestește cronica:
''Regele ajunse pe o cale oarecare cu toată oastea sa, dar calea aceasta era
cotită și închisă de amândouă păr țile de râpe foarte înalte de jur împrejur
și pe unde această cale era mai largă, acolo valahii în mai multe locuri o
întăriseră împrejur cu prisăci. Iar regele și ai săi negândindu-se în adevăr
la așa ceva, mulțimea nenumărată a vlahilor sus pe râpe a alergat din
toate părțile și a aruncat săgeți asupra oastei regelui, care se găsea în
fundul unei văi adânci, ce nici nu se putea numi cale, ci mai curând un fel
de corabie strâmtă, unde din pricina înghesuielii cei mai sprinteni cai și
ostași cădeau din toate părțile în luptă.
Căci din pricina urcușului prăpăstios din acea vale nu se putea sui în
contra vlahilor pe nici una din râpele de pe amândouă laturile drumului,
nici nu puteau merge înainte, nici nu aveau loc de fugă, fiind făcute acolo
prisăci, ci erau cu totul prinși ostașii regelui ca ni ște pe ști în vâr șe ori în
mreajă''.

Cronica pictată de la Viena

Bătălia de la Posada în cronica lui Joannes de Thurocz
“Au căzut tineri și bătrâni, principi și nobili, fără nici o deosebire. Căci
această tristă întâmplare a ținut mult, de la ziua a șasea a săptămânii, până la
ziua a doua a săptămânii viitoare, în cari zile osta șii ale și a șa se izbeau unii pe
alții precum în leagăn se leagănă și se scutură pruncii, sau ca ni ște trestii
clătinate de vânt. S-a făcut aici mai cumplită ucidere, căci a căzut mul țimea de
ostași, principi și nobili, și numărul lor nu se poate socoti. ”
Cronica pictată de la Viena

„Românii... puseră mâna pe o mare câtime de pradă, arme, vestminte

scumpe, bani de aur și de argint și multe vase de pre ț”
Cronica lui Joannes de Thurocz
 Prin această victorie, Basarab I a reușit să
Posibile steme ale consolideze independența ținutului, să o
lui Basarab I întărească din punct de vedere statal, pentru
ca mai apoi să-i lărgească hotarele.
Dar ce a rămas în istorie este faptul că
această victorie răsunătoare a însemnat
practic nașterea unui nou stat feudal
independent, Basarab I asumând titlul de
Mare Voievod.
Relațiile cu Regatul Ungariei s-au
îmbunătățit abia după moartea lui Carol
Robert (1342) și suirea pe tron a fiului său
Ludovic I, în special după 1345. În 1354
Nicolae Alexandru fiul lui Basarab I a
recunoscut suzeranitatea regelui maghiar.
Consolidarea și organizarea statului medieval
Țara Românească
Nicolae Alexandru
Basarab(1352-1364)
Fiul și urmașul lui Basarab I
înființează Mitropolia Țării
Românești în anul 1359( la Argeș)
;
Deasemenea încheie alianțe cu
vecinii : Serbia ,Țaratul Bulgar de
la Vidin
Consolidarea și organizarea statului medieval Țara
Românească
Vladislav Vlaicu(1364-1377)
Fiul lui Nicolae Alexandru își ia titlul de “Mare Voievod și
Domn ,singur stăpânitor a toată Ungro –Vlahia”
Deasemenea va relua stăpânirea asupra teritoriilor de peste
munţi:Amlaşul,Făgăraşul şi Ţara Severinului
Bate monedă de argint în 1365 ; în 1368 le confirmă
negustorilor din Braşov privilegiile comerciale ; în 1370
înfiinţează o nouă mitropolie la sediul la Severin
În 1369 regele Ungariei Ludovic de Anjou recunoștea, în
schimbul prestării formale a jurământului de vasalitate,
toate titlurile și posesiunile lui Vladislav Vlaicu
Numele lui Vlaicu Vodă este asociat și cu primele conflicte
româno-turcești desfășurate în 1369. El a participat alături
de regele Ludovic la o luptă cu oști ale sultanului Murad și
țarului de Târnovo, Ivan Alexandru.
 FORMAREA STATULUI MEDIEVAL MOLDOVA

A cunoscut două iniţiative:

1.1352-1353- regalitatea maghiară formează o marcă de apărare cu reşedinţa la Baia
condusă de un voievod român din Maramureş , Dragoş (descălecatul lui Dragoş) ;
scopul mărcii era apărarea împotriva tătarilor de la Nordul Mării Negre
2. 1359- descălecatul lui Bogdan din Cuhea ,alt voievod român din Maramureş care
îi alungă pe urmaşii lui Dragoş din Moldova. Bogdan intrase în conflict cu regele
Ludovic de Anjou pentru că refuzase politica de catolicizare introdusă de acesta.
Cronicarul Ioan de Târnave consemna:
„Bogdan voievodul românilor din Maramureș, adunând la el pe românii acelui district, a
trecut în taină în țara Moldovei, care era supusă coroanei Ungariei, dar din cauza vecinătă ții
tătarilor de mult timp părăsită de locuitori. Și cu toate că a fost combătut mai adeseori de oastea
regelui însuși, totuși crescând marele număr al românilor locuitori în aceea țară, s-a dezvoltat
ca stat.”
În urma confruntărilor din anii 1364-1365 cu regele maghiar Ludovic de Anjou,
Bogdan obţine independenţa Moldovei. Încercările regelui Ungariei, Ludovic I de
Anjou, de a-l aduce pe Bogdan I la supunere nu izbutesc, iar acesta,
învingător asupra oștilor maghiare trimise împotriva lui, se men ține ca domn ,
independent. După el, ca întemeietor al voievodatului, Moldova a fost numită
Mormântul lui Bogdan I Voievod în Mănăstirea
Bogdana
Urmaşii lui Bogdan şi consolidarea statului medieval
Moldova

Laţcu(1365-1375)
În 1371 stabileşte raporturi cu papalitatea
înfiinţând o Episcopie Catolică la
Siret,oraş care devine şi capitala ţării
Laţcu respinge atacuri ale tătarilor şi ale
ungurilor
Petru I Muşat (1375-1391)
Va consolida statul pe plan intern şi pe plan extern.
În 1387 va deveni vasal al regelui Poloniei Wladislav
Jagello cu scopul de a feri Moldova de pretenţiile
teritoriale ale Ungariei
Relaţiile cu Polonia vor fi foarte bune şi în 1388 îl va
împrumuta cu bani pe rege(3000 de ruble de argint)
Va bate monedă de argint şi aramă în 1377; mută
capitala la Suceava;ridică Cetatea şi Mănăstirea
Neamţului
Organizează cancelaria domnească şi va înfiinţa
Mitropolia Moldovei (1381–1386)
În 1390 va interveni pentru ca domnitorul Ţării
Româneşti,Mircea cel Bătrân să poată încheia un
tratat de alianţă cu regele Poloniei ( Tratatul dela
Radom)
Mormântul lui Roman I Roman I Muşat(1391-1394)
Voievod la Mănăstirea Ca domn, Roman I a recunoscut
Bogdana. suzeranitatea regelui Poloniei, precum a
recunoscut-o şi Petru I Muşat în 1387
În documentele rămase de la Roman I se
remarcă titulatura pe care acesta o folosea,
și care nu fusese folosită de nici unul
dintre predecesorii săi: "Marele și singur
stăpânitor, din mila lui Dumnezeu domn,
Io Roman voievod stăpânind Țara
Moldovei de la munte, până la mare".
Folosirea acestei titulaturi ne arată că
procesul de unificare al cnezatelor de pe
teritoriul Moldovei era încheiat. Mai mult,
insistența utilizarii ei în acte, îndreptă țește
părerea că cel care a realizat această unire,
este chiar Roman I.
 În 5 ianuarie 1393 Roman I se folosește
titulatura "Noi Roman voievod al Moldovei și
moștenitor (domnitor) al întregii Țării
Românești de la munte până la malul mării".
 El nefiind niciodată domnitor al Valahiei
(Mari) sau Muntenia aici face referire prima
dată la Moldova ca fiind micul teritoriu unde s-
a creat entitatea teritorială moldovenească, apoi
se referă la întreaga Țară Românească a
Moldovei din estul Carpaților până la Marea
Neagră.
 FORMAREA STATULUI MEDIEAL DOBROGEA

 Nucleul statului a fost Ţara Cavarnei condusă de Balica

cu centrul la Caliacra.
 În 1357 Dobrotici primeşte titlul de despot din partea
Bizanţului. Devine apoi autonom faţă de Imperiul
Bizantin şi uneşte teritoriul dintre Dunăre şi Mare,
punând bazele statului medieval Dobrogea.
 Fiul său Ivanco(1386-1388) se desprinde de bizantini şi
bate monedă; va muri în luptele cu turcii. Mircea cel
Bătrân alipeşte Dobrogea la Ţara Românească în 1388.
În 1420 este ocupată de turci sub care a rămas până în
1878.