STRUCTURA TEXTULUI DRAMATIC

- acţiunea, conflictul, dialogul, personajul dramatic –

În structura textului dramatic se pot distinge:

- aspecte formale: delimitarea în scene, tablouri, acte ce indică înlănţuirea
momentelor şi a planurilor construcţiilor dramatice, iar ca text „paralel”,
didascaliile
- aspecte de conţinut: construcţia dramatică: acţiunea, conflictul dramatic, dialogul,
eroul dramatic.

SPECIFICUL TEXTULUI DRAMATIC. NATURA CONFLICTULUI

Tipurile de conflicte (social, psihologic, de idei, etic) sunt proprii fiecărei specii,
epoci, viziuni artistice. Personajul, privit ca purtător de mesaj, este elementul
convergent şi, totodată, indicele estetic care confirmă/infirmă valoarea piesei.
Indicaţiile regizorale ale autorului vizează punerea în scenă (finalitatea actului
dramatic) şi fac parte din structura textului şi a actului dramatic în sine.
În relaţia personaj-actor, actorul reprezintă executantul instrumental. Jocul
actorului ţine de arta execuţiei, destinul operei dramatice fiind finalizarea ei pe scenă.

SPECIILE GENULUI DRAMATIC ŞI EVOLUŢIA LOR ISTORICĂ

Evoluţia istorică aduce modificări conceptului dramatic şi, implicit, la nivelul

speciilor. Evoluţia este următoarea: teatrul antic, misterele, moralităţile, farsele
medievale, dramaturgia shakespeariană, clasică, romantică, modernă, teatrul
absurdului, teatrul de idei, teatrul metaforic etc.
Speciile literar-dramatice au rămas: tragedia,comedia, drama, farsa, melodrama,
vodevilul.
 TRAGEDIA

Tragicul - categorie estetică specifică tragediei.

Hegel: „Tragicul consistă în aceasta: când într-un conflict cele două părţi ale opoziţiei
au în sine dreptate, dar ele nu pot realiza adevăratul conţinut al ţelului lor decât
negând sau rănind cealaltă putere, care şi ea are aceleaşi drepturi, încât cele două părţi
se fac astfel vinovate în moralitatea lor şi prin însăşi această moralitate.”

Aristotel: „Tragicul este ceea ce trezeşte în noi mila şi spaima” realizând purificarea,
înălţarea (catharsisul).

Istoria tragediei:
1. Grecia antică, secolul VII-VI î.Chr. Reprezentanţi: Eschil, Sofocle, Euripide.
Trăsături:
- constituită din monolog liric sau retoric
- mimesis-ul subliniază întâmplările ieşite din comun;
- este inspiră din mituri;
- personajul corespunde mitului originar: are poziţie înaltă, renume, corespunde
moralei convenţionale; este consecvent cu sine însuşi;
- conflictul este puternic, tensiunea dramatică-maximă;
- protagonistul se confruntă cu forţe superioare (zei, destin) sau cu sine, pe axa
datorie/pasiune (plan psihologic);
- finalul este marcat de moartea tragică a eroului.

2. Tragedia clasică franceză (1553-1770). Reprezentanţi: P.Corneille, J.Racine.

Trăsături:
- inspirată din tragedia antică;
- ilustrează categorii morale esenţiale: datoria, onoarea sau pasiunea, care domină şi
determină destinul tragic al personajelor;
- personajul este complex, supus unei introspecţii morale şi psihologice profunde.

3. Literatura română:
- tragedia propriu-zisă este slab reprezentată, dramaturgii români preferând drama,
în care se manifestă şi accente tragice. Reprezentanţi: Mihail Sorbu, I.L.Caragiale,
Camil Petrescu, Lucian Blaga, Horia Lovinescu, Marin Sorescu.
 Drama
Etimologie:
- fr. „drame”; gr. „ drama” = acţiune

Definiţie – opera dramatică prin care se urmăreşte ilustrarea vieţii reale printr-un
conflict complex între personaje aflate în situaţii care le conferă un destin nefericit.

Dramatic – categorie estetică pusă în legătură cu noţiunea de conflict; se regăseşte ca

stare de spirit în toate genurile literare.

Conflict dramatic – se bazează pe prezenţa unor forţe opuse, aflate într-o relaţie
ostilă. Ciocnirea lor produce o criză. Efectul crizei este tensiunea internă. . Criza
soluţionată este specifică în deznodământuldramei.

Trăsăturile dramei:
- mai puţin supusă convenţiilor
- mai apropiată de oamenii „ obişnuiţi” ( Aristotel )
- urmăreşte surpriderea emoţiilor
- tratează destine umane.

Construcţia dramei:
- specia evoluează pe două direcţii contradictorii: realismul şi metafora
- permite amestecul categoriilor estetice ( comic şi tragic )
- îşi conturează eroii şi acţiunile exclusiv pe dialog
- didascaliile reprezintă un început de narativizare.

Tipuri de dramă:
- după natura conflictului: burgheză, istorică, socială, mitologică, de idei,
psihologică;
- după încadrarea în curentul literar: romantică, realistă, naturalistă, simbolistă.
- după raportarea la timpul generator de conflict: analitică sau retrospectivă
( povestirea sau mărturisirea unor evenimente trecute, acţiunea reprezintă
consecinţa acelor evenimente ); sintetică sau retrospectivă ( acţiunea se dezvoltă şi
se consumă în cadrul piesei )
 Comedia
Definiţie: opera dramatică al cărei subiect şi deznodământ provoacă râsul şi care
ridiculizează relaţii sociale şi etice, tipuri umane, năravuri...

Comicul – categoria estetică în sfera căreia intră actele, situaţiile sau personajele din
viaţă sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte
hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva.
- poate fi evaluat prin raportare la rizibil, caricatural, ironic, diform, satiric,
umoristic, grotesc.
- se asociază cu ironia, aluzia ironică, satira şi sarcasmul.

Formele comicului: umorul şi satira.

Modalităţi de manifestare: ironia, sarcasmul, zeflemeaua, gluma, persiflarea,

autopersiflarea.

Resursele comicului:
- ceea ce pretinde a fi şi ceea ce este în realitate
- aparenţă şi esenţă
- imaginaţie şi realitate
- aşteptare şi finalizare
- efort şi rezultatul lui
- scopuri şi mijloace
- valoare şi nonvaloare

Tipuri de comic: de situaţie, de acţiune, de intenţie, de caracter, de moravuri, de

comportament, de limbaj, de desfăşurare şi de rezolvare a conflictului, de nume.

Trăsături ale comediei:

- situaţiile sunt marcate de neprevăzut
- presupune fineţe, delicateţe, inteligenţă etc., deci şi categorii estetice
corespunzătoare: comicul, satiricul, grotescul ...
- ridiculizează: aspecte sociale, etice şi morale, moravuri şi măravuri, diferite tipuri
umane, tare de comportament, de atitudine sau de concepţie ( prefăcătoria,
laşitatea, ipocrizia, falsitatea, îngâmfarea). Obiectul comediei mai poate fi o
întâmplare ciudată, o bazaconie ...
- personajul comic este redus la o singură trăsătură de caracter îngroşată până la
caricatură
- tipologia este variată: falsul erou, fanfaronul, ipocritul, orgoliosul, infidelul ...
- în centrul comediei se află un personaj, o întâmplare, o categorie socială, un
concept.