enul dramatic cuprinde totalitatea operelor scrise pentru a fi ulterior reprezentate pe scena unui

teatru. De aceea, operele dramatice presupun o limitare n timp i n spaiu a ac iunii

reprezentate. In operele dramatice apare un conflict dramatic, care este axa n jurul caruia se
dezvolta aciunea, bazat pe mprejurri, pasiuni i caractere care se ciocnesc. Personajele
textului dramatic comunic prin intermediul dialogului i a monologului, autorul neintervenind
dect n indicaiile scenice (regizorale). Indicaiile scenice apar ntre paranteze sau n subsolul
paginilor i se refer la aciunea personajelor, la gesturi, la decor, la mimic etc. Personajele iau
cu totul locul autorului, a crui intervenie indirect se manifest prin indicaiile de regie, care se
numesc didascalii.

Tragedia este o specie a genului dramatic, n proz sau n versuri, reprezentnd personaje
puternice angajate n lupta cu destinul potrivnic, cu ordinea existent a lumii ori cu proprile lor
sentimente, acest conflict soluionndu-se cu moartea eroului.
Tragedia este o form de dram caracterizat de seriozitate i demnitate, care de obicei implic
un conflict ntre un personaj i o putere superioar, ca de exemplu legea, zeii, soarta sau
societatea. Originile ei sunt obscure dar cu siguran c este un produs al bogatelor tradi ii
poetice si religioase al vechii Grecii. Mai precis, originile sale pot fi regsite in ditirambi, cnturile
i dansurile care l celebrau pe zeul grec Dionisos, mai trziu preluat de romani ca Bachus. Se
crede c spectacolele acestea extatice i legate de butur au fost create de satiri, fiin e pe
jumtate api care l nconjurau pe Dionisos la petreceri. De asemenea, o alt origine a
termenului este legat de cuvintele greceti tragossemnificnd ap i aeidein- a cnta,
combinate dnd cntece ale apilor, din care a rezultat tragedie.
Cuprins
[ascunde]

1 Teorii ale tragicului

2 Tragedia greac

3 Tragedia din perioada Renaterii

4 Tragedia de dup secolul XIX

5 Bibliografie

6 Legturi externe

Teorii ale tragicului[modificare | modificare surs]

Filozoful grec Aristotel arat in capodopera sa Poetica faptul c tragedia are ca efect catharsis-ul
(purificarea) de mil i fric a publicului datorit sentimentelor i suferin elor personajelor din
opera dramatic. Nu toate operele care sunt subsumate categoriei tragice au ca rezultat acest tip
de final cathartic, chiar unele dintre ele au deznodmnt neutru sau care tinde spre fericit. n

orice caz, ce anume constituie o "tragedie" este o ntrebare destul de frecvent. Unii sunt de
prere c[formulare evaziv] orice poveste cu un final trist este o tragedie, alii cred
c[formulare evaziv] povestea trebuie s ndeplineasc o serie de cerine pentru a putea fi considerat
drept tragedie (fenomen adesea observat la Aristotel).

Tragedia greac[modificare | modificare surs]

Literatura greac ar include trei mari scriitori tragici ale cror opere nc se mai
pstreaz: Sofocle, Euripide i Eschil. Cel mai mare festival al tragediei greceti era Dionisia,
unde cei mai proemineni dramaturgi i trimiteau de obicei crea iile, cte trei tragedii i o pies
satiric fiecare. Teatrul roman nu pare sa fi continuat aceast tradiie. Seneca a preluat poveti
greceti, ca de exemplu Fedra, n piese de teatru latine. Totui, tragediile sale au fost mai
degrab privite ca piese de budoar, destinate cititului ntr-o mai mare msur dect reprezentrii
pe scen.
Un procedeu teatral favorit al multor creatori de tragedie greci a fost ekkyklma, un car ascuns n
spatele scenei care putea fi adus pe scen pentru a arta consecinele unui eveniment care s-a
petrecut n afara scenei. Acesta privea de obicei o crim brutal, un act de violen care nu putea
fi pus n scen, dar ale crui efecte trebuie s fie vzute de celelalte personaje pentru a avea
ineles i rezonan emoional. Un exemplu faimos al folosirii lui este omorul lui Agamemnon n
prima pies a lui Eschil, Orestia, cnd trupul mcelrit al regelui este adus pe scen n
procesiune pentru a fi vzut de toi. Variaiuni sunt folosite n tragedii i n alte piese pn n ziua
de azi i dramaturgii l consider folositor pentru a arta consecinele extreme ale unor ac iuni
umane. Un alt astfel de procedeu era macaraua, mechane, care servea la ridicarea unui zeu sau
a unei zeie pe scen cnd se presupunea c intra zburnd. Acesta a dat na tere unei expresii:
deus ex machina (zeul din mainrie), adic o intervenie surprinztoare a unui factor extern
neprevzut care schimba cursul unui eveniment.
Nietzsche i-a dedicat faimoasa carte, Naterea tragediei, unei discuii despre originile tragediei
greceti. A identificat aceste rdcini n ritualurile primitive, n unirea forelor apolinice i
dionisiace, i a mers pn la moartea ei odat cu Socrate.

Tragedia din perioada Renaterii[modificare | modificare surs]

Antoniu i Cleopatra

Coriolan

Hamlet

Iulius Caesar

Regele Lear

Macbeth

Othello

Romeo i Julieta

Timon din Atena

Titus Andronicus

Tragedia de dup secolul XIX[modificare | modificare surs]

Arthur Miller se remarc drept un scriitor de tragedii printre care se pot meniona:

The Crucible

Moartea unui comis-voiajor

Bibliografie[modificare | modificare surs]

H.C.Baldry, The Greek Tragic Theatre, Londres, 1971

A. Chaignet, La tragdie grecque, Paris-Didier, 1877

V.de Falco, Studi sul teatro greco, Napoli, 1943, ed. II, 1958

R.C. Flickinger, The Greek Theatre and its Drama, Cambridge-London, 1936

Guy Rachet, Tragedia greac, Bucureti, Editura Univers, 1980

D.D.Raphael, The Paradox of Tragedy, London, 1959

J.T.Sheppard, Aeschylus and Sophocles, London, 1927

Bruno Clement, Tragedia clasic, Iai, Institutul European, 2000

Leonida Maniu, Tragedia greac. nflorirea i declinul contiinei tragice eline , Iai, Editura
Cronica, 2005

Gabriel Liiceanu, Tragicul. O fenomenologie a limitei i depirii, ediie revzut i

definitiv, Bucureti, Editur

Comedie
De la Wikipedia, enciclopedia liber

Comedia (fr. comdie; lat. comoedia; gr. Komoida, cntec de srbtoare) este o specie a
genului dramatic, n proz sau n versuri cu aciune i deznodmnt vesel i care satirizeaz
realiti sociale, slbiciuni general umane sau prezint situaii hazlii.
Prin coninut i prin modul de rezolvare a conflictului, comedia se subordoneaz comicului, care
este o categorie estetic fundamental, care denumete una dintre atitudinile esen iale n fa a
vieii i a artei, avndu-i sursa n dezvoltarea unui contrast sanc ionat printr-o gam larga de
reacii morale, de la compasiune la dispre, provocnd o participare afectiv specific, de la
zmbet la rsul cu hohote. (Dicionar de termeni literari)
n antichitate, specia era definit prin contrast cu tragedia, insistndu-se asupra caracterului
obinuit al faptelor i al oamenilor prezentai, spre deosebire de evenimentele pline de mre ie i
de caracterul nobil din punct de vedere social i moral al personajelor tragice.
n viziunea lui Aristotel, comedia este imitaia unor oameni necioplii, nu ns o imitaie a totalitii
aspectelor oferite de o natur inferioar, ci a celor care fac din ridicol o parte a urtului. Ridicolul
poate fi definit ca un cusur i o urenie de un anumit fel, ce nu aduce durere, nici vtmare; aa
cum masca actorilor comici este urt i frmntat, dar nu pn la suferin.
Cu o bogat ilustrare n cultura universal, fapt ce ntrete spusele lui Franois Rabelais, potrivit
creia rsul este propriu omului, comedia i-a inventat numeroase subspecii: de situa ii, de
moravuri, de caracter, de intrig, de salon, ori bulevardier (vodevilul), cea eroic sau tragic, dar
i cea grotesc, satiric ori amar; aadar o categorie estetic la fel de divers ca via a ns i.
Rsul este arma imbatabil a spiritului omenesc mpotriva ridicolului, a derizoriului, a grotescului,
a absurdului din sfera social, ndeosebi. Prin umor, ironie, sarcasm, dup mprejurri, comedia
biciuiete vicii i moravuri, urmrind corijarea sau extirparea lor.
Cuprins
[ascunde]

1 Tipuri de comic
o

1.1 Comic de situaie

1.2 Comic de limbaj

1.3 Comic de moravuri

1.4 Comic de caracter

1.5 Comicul de nume

2 Referine i note

3 Vezi i

Tipuri de comic[modificare | modificare surs]

Comic de situaie[modificare | modificare surs]
Caragiale foloseste scheme tipice , modalitati cunoscute in literatura comica universala , cum ar fi
incurcatura , confuzia , coincidenta , echi- vocul , revelatiile succesive , quiproquo - ul (=
inlocuirea cuiva prin altcineva , substituirea , acumularea progresiva , repetitia ,evolutia inver- sa ,
interferenta ).
exemplu: - pierderea si gasirea scrisorii.
-aparitiile neasteptate ale cetateanului
turmentat.
-prezenta unor grupuri insolite:
-triunghiul
conjugal:Zoe,Trahanache si Tipatescu.
-cuplul Branzovenescu Farfuridi.
-diversele combinatii , de
adversari.
-indicatiile de la centru privind alegerea lui
Dandanache.
-confuzia facuta de Dandanache intre
identitatea lui Trahanache si a lui Tipatescu .

Comic de limbaj[modificare | modificare surs]

Se realizeaz prin folosirea particularitilor de limbaj pentru a scoate n eviden
caracteristici ale personajelor.

provenit din incultura :

greeli de vocabular, deformri fonetice: famelie, bampir
etimologie popular: scrofuloi, capitaliti

lipsa de proprietate a termenilor: liber schimbist = elastic n concepii;

ncalcarea regulilor gramaticale i logicii:
1. polisemia: ne-am rcit mpreun
2. contradicia n termen : 12 trecute fix, lupte seculare ce au durat 30 de ani
3. asociaiile necompatibile :industria romn este admirabil, sublim, putem zice,
dar lipsete cu desvrire
4. truismele (= adevaruri evidente ): un potop care nu merge nainte, st pe loc
construcia frazei

ticuri verbale :

curat, curat murdar (Pristanda)

ai puintic rbdare (Trahanache)
eu cu cine votez?, nu m-mpinge c-ameesc (Ceteanul turmentat)

Comic de moravuri[modificare | modificare surs]

n comedia de moravuri normele eticii/echitii trec n panoul central al
problematicii piesei[1]

-formele fara fond;

-alegerile din trecut;
-coruptia;
-conducerea despotica a prefectului;
-imoralitatea.

Comic de caracter[modificare | modificare surs]

Comicul de caracter este folosit prin accentuarea, exagerarea unei trsturi
psihologice ntr-un personaj.
demagogul --> Caavencu;
ramolitul --> Dandanache;
slugarnicul --> Pristanda;
prostul fudul --> Farfuridi.

Comicul de nume[modificare | modificare surs]

Zaharia Trahanache --> sugereaza capacitatea de a se modela usor , il

modeleaza interesul , ordinele superiorilor de la centru;

Catavencu --> sugereaza demagogia (' cata ');

Farfuridi - Branzovenescu --> cuplu comic , nume cu rezonante culinare;

Agamita Dandanache --> urmasul prin nume al teribilului razboinic din

Iliada lui Homer, Agamemnon , cuceritor al Troei.
-->produce o adevarata '

dandana ' prin aplicarea rece si cu metoda a machiaverticului.

Pristanda -->numele personajului este luat dintr-un joc moldovenesc in care

se bate pasul intr-o parte si in alta fara sa se porneasca niciunde.
-->numele se potriveste perfect cu siretenia

primitiva a acestuia.

Dram
De la Wikipedia, enciclopedia liber

Drama este o specie a genului dramatic, caracterizat prin ilustrarea vieii reale prin intermediul
unui conflict complex i puternic al personajelor, cu ntmplri i situaii tragice, n care eroii au un
destin nefericit. Dramele acoper o mare varietate tematic: social, istoric, mitologic,
psihologic etc. Drama are tendina de a reflecta ntreaga complexitate a vieii reale, fiind o
specie supus conveniilor, altfel dect tragedia, folosind att personajele individualizate, ct i
personaje tipice, din care de altfel a evoluat. Drama apeleaz la un limbaj solemn, ce alterneaz
cu cel familiar, dar poate s recurg i la resurse lexicale comice. Componenta esen ial a
acestei specii literare rmne ns conflictul prin care se contureaz personalitatea eroilor
dramatici.
Definitie: Drama este o specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, caracterizata prin
ilustrarea vietii reale printr-un conflict complex si puternic al personajelor individualizate sau
tipice, cu intamplari si situatii tragice, in care eroii au un destin nefericit. Drama are o mare
varietate tematica: sociala, istorica, mitologica, psihologica. Limbajul solemn alterneaza cu cel
familiar, fiind deseori presarat cu elemente cornice.
Cuvantul "drama" vine de la grecescul "drama" sau frantuzescul "drame" si inseamna "actiune".
Drama este cea mai raspandita specie a genului, fiind mult mai putin supusa conventiilor si
normelor decat tragedia si alternand personajele bine individualizate cu cele tipice. Imbinarea

elementelor tragice cu cele cornice a facut posibila o alta specie literara, cunoscuta sub numeie
de tragicomedie, in secolul al XVII-lea. Drama s-a manifestat ca specie moderna in secolul al
XVIIl-lea, prin scriitorii germani Lessing, Schiller si Goethe. In secolul romanticilor, specia a
evoluat ca manifestare, deoarece oferea scriitorilor o mai mare libertate de actiune, de construire
a personajelor-model din toate mediile sociale, in care amestecul dintre tragic si comic permite
reliefarea autentica a caracterului uman. Victor Hugo este cel care a consacrat drama romantica,
teoretizand principalele criterii artistice ale acestei specii in "Prefata" la drama "Cromwell" (1827),
care este considerate manifestul literar al romantismului. Fascinatia dramei romantice consta in
faptul ca "topeste in acelasi suflu grotescul si sublimul, teribilul si bufonul, tragedia si comedia" si
poate, de aceea, au aderat la aceasta specie numerosi scriitori, in creatia carora un loc important
l-a avut drama istorica.
In literatura romana, drama istorica este initiata de Bogdan Petriceicu-Hasdeu, cu piesa in versuri
"Razvan si Vidra" (1867), urmat de Vasile Alecsandri cu "Despot-Voda" (1879) si deAl. Davila cu
piesa "Vlaicu-Voda". Un loc aparte il ocupa Barbu Stefanescu-Delavrancea cu trilogia istorica a
Moldovei: "Apus de soare" (ultimul an de domnie si de viata al gloriosului Stefan cel Mare),
"Viforul" (domnia tiranica a lui Stefanita-Voda) si "Luceafarul" (personalitatea stralucita a lui Petru
Rares) - drame create in anii 1909 - 1910.
Incepand cu perioada interbelica apar noi forme ale dramaturgiei in teatrul modern. Drama
psihologica de constiinta sau drama de idei (dupa alti critici) este reprezentata de Camil
Petrescu, cel care a introdus in literatura romani concepte estetice moderne ca substantialismul
si autenticitateu si a creat intelectualul lucid, insetat de absolut.
Lucian Blaga este creatorul dramei mitologice, prin manifestarea filozofica a miturilor esentiale
romanesti: "Mesterul Manole" care ilustreaza mitul estetic al jertfei creatoare si "Zamolxe" care
conduce la interpretarea mitului mioritic.
Parabola cu accente dramatice este initiata de Marin Sorescu atat in trilogia "Setea muntelui de
sare" (1974), cu piesele "Iona", "Paracliserul" si "Matca", precum si in dramele istorice, in care
Vlad Tepes. este doar un pretext pentru a caricaturiza tiranul din orice epoca: "A treia
teapa"(1971), "Raceala" (1980).
Acest articol despre literatur este un ciot. Putei ajuta Wikipedia
prin completarea lui!

enul dramatic

- ca denumire termenul provine de la cuvantul drama care inseamna actiune;prin definitie opera dramatica este scrisa cu un scop precis si anume de a fipus
in scena;- intamplarile nu sunt relatate ci ele se desfasoara in fata cititorului;modul de expunere specific este dialogul, prin care personajele comunica
idei,sentimenete, conceptii- naratiunea si descrierea au un rol secundar, ele
aparand in indicatiile scenicesau fiind legate de vorbirea directa a personajelorapar indicatiile scenice care aduc precizari legate de loc, timp, atmosfera
saustari sufletesti- structural operele dramatice sunt impartite in acte si
scene : actelereprezinta diviziuni care structureaza subiectul, reprezentand o
etapa adesfasurarii actiunii,iarscenele sunt subdiviziuni ce marcheaza intrarile
si iesirile personajelor din scena- indentificam in opera dramatica un conflict
deosebit de puternic si dynamic.Adesea conflictului principal i se subordoneaza
o serie de conflicte secundare.De asemenea putem vorbi despre un conflict
exterior dar si de unul interior.- specii literare ale genului dramatic sunt :
comedia, drama, tragic-comedia,vodevilul, melodrama, tragedia