C.

STATUL ȘI POLITICA
C.1. AUTONOMII LOCALE ȘI INSTITUȚII CENTRALE ÎN SPAȚIUL
ROMÂNESC (sec. IX – XVIII)
    
Secolele XI – XIII reprezintă prima afirmare istorică românească. Statalitatea face pasul
hotărâtor de la micile formațiuni prestatale (cnezate, voievodate, țări) la statele medievale
românești, expresie a maturizării societății.
La începutul Evului Mediu, românii din spațiul carpato-danubioano-pontic au fost
semnalați ca entitate etnică, dar și în cadrul organizațiilor lor autonome. Inițial ei trăiau
organizați în obști sătești, conduse de un jude sau cneaz. Nicolae Iorga numea aceste autonomii
locale drept „romanii populare”. Prin unirea obștilor s-au format autonomiile locale (formațiuni
prestatale): cnezate, voievodate, țări, codrii, câmpuri, ocoale. Acestea sunt nuclee ale viitoarei
organizări statale, fiind conduse de un voievod cu atribuții administrative, judiciare și militare.
Primele formațiuni prestatale românești sunt atestate în secolul al IX-lea.
La est de Carpați sunt menționate, pentru secolele IX- XI, mai multe formațiuni
prestatale: Țara Sipenitului, Codrii Cosminului, Codrii Orheiului, Câmpul lui Dragoș, cobâle (în
zona Vaslui) și ocoale (Vrancea).
În secolul al X-lea, între Dunăre și Marea Neagră, sunt menționați Gheorghe (în
inscripția de la Murfatlar) și jupan Dimitrie (în inscripția de la Mircea vodă).
Din cronica Faptele Ungurilor (Anonymus) aflăm de existența formațiunilor prestatale în
interiorul arcului carpatic în sec. al IX-lea: voievodatul lui Gelu în zona Someșului,
voievodatele lui Glad (în Banat) și Menumorut (pe Crișuri).
În sec. al XI-lea, aflăm din Legenda Sfântului Gerard că în zonă se formează două voievodate,
conduse de Ahtum și Gyla.
Pentru zona de la sud de Carpați, din Diploma Ioaniților (1247) aflăm de existența a
cinci formațiuni prestatale: cnezatele lui Ioan și Farcaș (între Jiu și Olt), voievodatele lui Litovoi
și Seneslau (în dreapta și în stânga Oltului), Țara Severinului.

FORMAREA VOIEVODATULUI TRANSILVANIA: s-a format în interiorul arcului

carpatic, in sec. al XIII-lea, ca voievodat aflat sub suzeranitate maghiară.
Ungurii s-au asezat in Panonia la sfarsitul secolului al IX-lea.
Prima etapă a fost cea a voievodatelor românești (sec. IX – XI ). Anonymus, autorul
lucrarii „Gesta Hungarrorum”, atesta in Transilvania incepând cu secolul al IX-lea existenta
unor structuri prestatale romanesti: voievodatul lui Gelu in centrul Transilvaniei (cu centrul la
Dăbâca), voievodatul lui Glad in Banat (cu centrul la Cuvin), voievodatul lui Menumorut in zona
Crisurilor (cu centrul la Biharea).
Pentru sec al XI-lea, izvorul istoric Legenda Sfântului Gerard, mentiona voievodatul lui
Ahtum in Banat si voievodatul lui Gylla in centrul Transilvaniei. Despre Ahtum știm că a intrat
în conflict cu regele maghiar pentru vămuirea sării regale și a fost ucis, iar Gylla a fost atacat
pentru că a refuzat să îmbrățișeze catolicismul.
Intre secolele XI-XIII a avut loc cucerirea maghiară (a doua etapa), realizată prin:
incursiuni sistematice, prin colonizarea sașilor și secuilor și prin încercarea de a înlocui
voievodatul cu principatul. Ungurii au încercat să introduca principatul ca forma de organizare
politică specifica Europei Vestice. Ca urmare, în anul 1111 apare in documente „Mercurius
Princeps”. Populatia romaneasca s-a opus incercarii maghiarilor de introducere a principatului,
astfel ca ungurii au fost nevoiti sa renunte la principat si sa accepte vechea organizare, cea de
voievodat. In 1176 era atestat in documente „Leustachius Voievod”, ceea ce demonstreaza
revenirea la voievodat.
In secolele XII-XIII au fost colonizati in Transilvania sasi, secui si Teutoni. Sasii au fost adusi
din lumea germana, primind privilegii din partea regelui Andrei al II-lea in 1224, prin
documentele „Andreanum” sau „Bula de aur a sasilor”. Sasii si secuii beneficiau de autonomie,
fiind organizati in scaune si districte. In anul 1211, regele Andrei al II-lea i-a adus pe cavalerii
teutoni pe care i-a asezat in zona Țării Bârsei, dar datorită faptului ca au actionat pe cont
propriu, au intrat in conflict cu Coroana Maghiara si au fost alungati in 1225.
La sfarsitul sec al XIII-lea, cucerirea Transilvaniei și organizarea ei ca voievodat aflat sub
suzeranitate maghiară s-au incheiat. Românii erau majoritari din punct de vedere demografic.
Transilvania era condusa de un voievod, ajutat de vicevoievod, ambii supusi ai regelui maghiar.
In anul 1366 regele Ludovic I de Anjou a emis diplomele potrivit carora calitatea de nobil era
conditionata de trecerea la catolicism.
Din punct de vedere teritorial-administrativ, Trans. era impartita in comitate (specifice
maghiarilor), scaune sasesti si secuiesti, districte românești (in Hațeg, Maramures) si două
districte săsești (Brasov si Bistrita). Trans. a ramas sub stapanire maghiara pana in anul 1541
cand a fost organizata ca principat autonom sub dominatie otomana (in urma bataliei de la
Mohacs – 1526, Ungaria a fost transformata in pasalac turcesc in 1540, iar Trans. a trecut sub
dominatie otomana).

STATUL MEDIEVAL ȚARA ROMÂNEASCĂ s-a format la sud de Carpati ca stat

feudal independent, in secolul al XIV-lea. La 2 iunie 1247, regele Bela al IV-lea al Ungariei
emitea „Diploma Cavalerilor Ioaniti”, izvor important care surprindea evolutia societatii
romanesti la sud de Carpati. Din punct de vedere al organizarii erau atestate cinci formatiuni
politice: Tara Severinului; Voievodatul lui Litovoi, Voievodatul lui Seneslau, Cnezatul lui Ioan
si Cnezatul lui Farcas. Din punct de vedere economic atesta capacitatea si bogatia pamantului,
fiind amintite „fânețe, pășuni, pescuit și mine de sare”. Social, diploma atesta procesul de
startificare reflectat in existenta unei categorii privilegiate „Majores Terrae” (mai marii
pământului). Militar, autonomiile locale amintite aveau forte militare proprii, fapt atestat de
obligatia de a oferi ajutor militar Ioanitilor.
Prima etapă: Formarea țării a pornit din dreapta Oltului, de la voievodatul lui Litovoi
care pe la 1277 se afla in lupta cu maghiarii. In urma luptei Litovoi a fost ucis, iar fratele sau
Bărbat a căzut prizonier, fiind rascumparat, dupa cum spun documentele, „cu o suma nu mica de
bani”.
A doua etapă: Tradiția istorica păstrată în cronicile muntene, aminteste descălecatul lui
Negru Vodă de la Făgăraș (1290), acesta asezandu-se in zona Campulung. Trecerea lui Negru
Voda la sud de Carpati a fost cauzata de politica maghiarilor care si-au propus să desfiinteze
autonomiile românești. Evenimentul atesta sprijinul demografic al Transilvaniei la formarea
Tarii Romanesti (descalecat). Despre Negru voda nu se stie daca este mit sau realitate (lipsesc
izvoare scrise)
Etapa formarii Tarii Romanesti s-a desfasurat in timpul lui Basarab (1310-1352). El a
reusit sa unifice formatiunile prestatale si sa constituie noul stat. Carol Robert de Anjou, regele
Ungariei, i-a recunoscut lui Basarab titlul de voievod. Basarab a recunoscut suzeranitatea
maghiara, in schimb maghiarii recunoscandu-i domnia asupra noului stat. Carol Robert a
considerat ca Basarab nu si-a respectat obligatiile vasalice datorita ocuparii Banatului de Severin,
astfel ca in 1330 a declansat o campanie militara. Pentru a evita distrugerile razboiului, Basarab
s-a oferit sa restituie banatul Severinului si sa plateasca 7000 de marci de argint. Carol Robert a
refuzat oferta, decalnsand campania impotriva lui Basarab. Cronica pictata de la Viena atesta
victoria romanilor de la Posada din 9-12 noiembrie 1330, fapt care semnifica independenta Tarii
Romanesti. La Posada, Basarab a obținut victoria și însuși regele abia a scăpat cu câțiva inși.
Bătălia semnifică obținerea independenței Țării Românești.
Consolidarea Tarii Romanesti a fost realizata de urmasii lui Basarab. Urmasul lui
Basarab a fost Nicolae Alexandru (1352-1364). In 1359 si-a luat titlul de autocrat (singur
stapanitor). In acelasi an a infiintat Mitropolia Tarii Romanesti la Curtea de Arges, dependenta
de cea de la Constantinopol, primul Mitropolit fiind Iachint de la Vicina.
Vladislav Vlaicu (1364-1377), a intemeiat in 1370 a doua Mitropolie ortodoxa la Severin. A
acordat primul privilegiu comercial brasovenilor. A emis primele monede, a infiintat Cancelaria
Domneasca. In politica externa, a pariticipat la prima lupta a unui voievod roman impotriva
turcilor.

FORMAREA MOLDOVEI:
Formatiunile politice prestatale consemnate de izvoarele medievale timpurii la est de
Carpati au fost: Tara Sipenitiului, Codrii Cosminului, Codrii Orheiului, Campurile lui Dragos si
Vlad, ocoale in regiunea Campulung si Vrancea. Prin unirea acestora s-a format Moldova, ca stat
feudal independent in secolul al XIV-lea.
Datorita atacurilor tatarilor, regalitatea maghiara a intreprins campanii militare impotriva
acestora la mijlocul sec. al XIV-lea. In nordul Moldovei, maghiarii au realizat o marca de aparare
condusa de Dragos (prima etapa), voievod roman din Maramures, aflat sub suzeranitate
maghiara. Dragos a format acolo un stat numit Moldova Mica, cu centrul la Baia. De aceea este
considerat primul descalecat din istoria Moldovei.
Dupa jumatatea secolului al XIV-lea, maghiarii au desfasurat o campanie de desfiintare a
autonomiilor locale romanesti. Astfel voievodul roman Bogdan din Maramures (a doua etapa) a
trecut muntii la est de Carpati, realizand astfel al doilea descalecat (1359). Cronica lui Ioan de
Târnave prezintă cum Bogdan a trecut pe ascuns în Țara Moldovei, supusă coroanei maghiare.
Aflăm că el a realizat un stat. Bogdan i-a alungat pe urmasii lui Dragos (Sas si Balc) si a
intemeiat statul obtinand independenta. Intr-o diploma regala a lui Ludovic I de Anjou, emisa in
1365 se atesta iesirea Moldovei de sub sub suzeranitate maghiara.
Consolidarea Moldovei a fost realizata de urmasii lui Bogdan. Petru I Musat (1375-
1391)  a batut monede de argint, a organizat Sfatul Domnesc, a mutat capitala Moldovei de la
Siret la Suceava, a infiintat Mitropolia de la Suceava, care va fi recunoscuta de Bizant in timpul
lui Alexandru cel Bun. In 1387 a prestat juramantul de vasalitate regelui polonez. Roman I
(1391-1394) a desavarsit procesul de unificare teritoriala, extinzand teritoriul pana la Marea
Neagra. Astfel in 1393 Roman I se intitula „domn de la munte pana la mare”

`Dobrogea:  Primii conducatori locali au fost mentionati in secolul al X-lea: jupan

Dimitrie si Gheorghe. In sec. XI, intre Dunare si Marea Neagra erau atestate trei formatiuni
prestatale conduse de Tatos, Sacea si Seslav. Viitorul stat s-a format in jurul Tarii Cavernei
(nucleul Dobrogei). In sec XIV se forma la sud de Dunare un stat independent condus de
voievodul Balica. Fiul sau Dobrotici sau Dobrotita a primit titlul de despot (recunoasterea
statului de catre Imperiul Bizantin). Urmasul sau Ivanco sau Ianco s-a confruntat cu pericolul
expansiunii otomane. Astfel Dobrogea facea parte din planurile de expansiune ale turcilor, fiind
in pericol de a fi cucerita si transformata in pasalac. In aceste conditii domnitorul Tarii
Romanesti, a alipit Dobrogea la Tara Romaneasca in 1388. La sfarsitul domniei lui Mircea,
probabil in 1417, Dobrogea a fost cucerita de catre turci, ramanand in componenta statului
otoman pana la 1878.

Institutiile statelor medievale romanesti.

Tara Romaneasca si Moldova:
Dupa consolidarea statelor medievale s-a desavarsit organizarea interna prin consolidarea
principalelor institutii.
Tara Românească și Moldova au fost organizate dupa model bizantin.
Domnia: reprezinta cea mai importanta institutie din Evul Mediu romanesc. Domnul avea
atributii militare, fiind conducatorul armatei prin titlul de Mare Voievod. Alte atributii erau:
 Administrative: numea dregatorii
 Juridice: reprezenta instanta suprema;
 Fiscale: bate moneda
 Politica externa: declara razboi, incheia pace, si semna tratate.
Titlul de Domn vine de la latinescul „dominus” (stapan), astfel Domnul era considerat stapanul
intregului pamant al tarii. Independenta Domnului fata de puterile vecine s-a concretizat in
formula „de sine stapanitor”.
Religios: puterea Domnului era considerata de origine divina, exprimata prin ceremonia
religioasa a ungerii cu mir de catre mitropolit, prin apelativul „Io” si formula „din mila lui
Dumnezeu”. Succesiunea la tron era electivo-ereditara, astfel putea fi ales domn oricare dintre
descendentii familiei domnitoare, chiar daca nu era dintr-o casatorie legitima, si nu era primul
nascut, trebuia doar sa fie de os domnesc.
 La mijlocul secolului al XVI-lea, in conditiile accentuarii dominatiei otomane, autoritatea
domnului a scazut, astfel boierii au exercitat o tutela asupra domnului. Boierii controleaza viata
politica prin sustinerea unor candidati la tron sau prin incheierea unor intelegeri, inclusiv cu
turcii. Domnul initial ales de boieri, era acum numit direct de catre sultan. In sec XVIII a
disparut domnia pamanteana, fiind inlocuita cu cea fanariota (turcii alegeau domnii greci din
cartierul Fanar). Trasaturile domniei fanariote:
 Domnul era considerat inalt functionar al Imperiului Otoman
 Pentru domnie se plateau sume considerabile
 Fiscalitatea este excesiva, prin faptul ca Poarta a crescut obligatiile Principatelor, acelasi
lucru facandu-l si domnii fanarioti.
 vanzarea la licitatie a dregatoriilor
 Eliminearea boierilor romani si inlocuirea lor cu boierii greci
 Schimbarile dese de domnii. O domnie dura 2,5 ani – 3 ani

Sfatul Domnesc: Format initial din marii boieri iar mai tarziu din boierii cu dregatorii (functii)
avea rolul de a-l consilia pe domn. Cele mai importante dregatorii erau: Mare Ban al Olteniei in
Tara Romaneasca si Portarul Sucevei in Moldova. Alti dregatori erau: Vornicul (seful curtii
domnesti), Logofatul (seful cancelariei), Postelnicul (seful diplomatiei), Spatarul (seful
armelor).Sfatul domnesc avea rol administrativ. Din secolul al XVI-lea, în contextul creșterii
dominației otomane, Sfatul iși pierde din atribuții. Va fi cunoscut sub numele de Divan. În timpul
fanariotilor, dregatoriile erau mijloc de îmbogățire.

Adunarea Tarii: Adunarea tarii era o institutie reprezentativa (alctauita din reprezentanti ai
boierilor, clerului, orasenilor si taranilor liberi) si consultativa (consultata in problemele
importante: alegerea domnului, declararea razboiului, incheierea pacii). Din secolul al XVI-lea a
inceput sa-si piarda din atributii. In timpul domniilor fanariote (secolul al XVIII-lea) Adunarea a
fost tot mai rar convocată, disparand in a doua jumatate a secolului. A reaparut in sec. al XIX-lea
sub numele de Adunare Obștească.

Biserica: A avut un rol esential in viata sociala, juridica, si culturala a Tarilor Romane in Evul
Mediu. Dezvoltarea si organizarea Bisericii Ortodoxe s-a realizat sub indrumarea Bizantului. In
sec al XIII-lea se infiinteaza prima Episcopie dependenta de Bizant care mai tarziu se va
transforma intr-o Mitropolie. Astfel in 1359, Nicolae Alexandru infiinteaza in Tara Romaneasca
la Curtea de Arges prima Mitropolie. In 1370 Vladislav Vlaicu infiinteaza a 2-a Mitropolie in
Tara Romaneasca cu centrul la Severin. In Moldova, Petru I Musat infiinteaza Mitropolia de la
Suceava, care va fi recunoscuta in 1402 in timpul lui Alexandru cel Bun.

Biserica era in stransa legatura cu domnia, Mitropolitul facand parte din Sfatul Domnesc si
avand dreptul de a ocupa tronul tarii in caz de vacanță a domnitorului. Mitropolitul avea
urmatoarele atributii:

 Era primul sfetnic (sfatuitor) al domnului;

 Incorona domnul prin ungerea cu mir;
 Era socotit al 2-lea demnitar in stat;
 Era loctiitorul domnului;
 Facea parte de drept din Sfatul Domnesc;
 Era subordonat domnului, care il desemna sau il indeparta.

Justiţia se făcea după “obiceiul pământului” (nu exista lege scrisă), drept de judecată
având: instanţele locale, adunarea, biserica şi domnitorul (judecător suprem).

Armata era formată din oastea cea mică (oşteni de curte) şi oastea cea mare (toţi bărbaţii
apţi să poarte arme).

Din punct de vedere teritorial-administrativ, Ţara Românească era împărţită în judeţe, iar
Moldova în ţinuturi.

Modele subiecte
La inceputul Evului Mediu, românii trăiau organizați în obști sătești conduse de un jude sau
cneaz. Prin unirea obștilor sătești au luat naștere formațiunile prestatale (autonomii locale),
îmbrăcând forme de: voievodate, cnezate, țări, codrii, câmpuri, ocoale. Acestea au stat la baza
formării statelor medievale românești.
FORMAREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEŞTI
FACTORI FAVORABILI formarii statelor feudale romanesti:
- dezvoltarea economico-sociala si politica (aparitia formatiunilor prestatale)
- criza regalitatii maghiare ca urmare a stingerii dinastiei Arpad (1301)
- invazia mongolilor (1241) care a slabit puterea maghiarilor

INSTITUŢIE care a contribuit la functionarea statelor feudale românesti

Domnia reprezinta cea mai importanta institutie din Evul Mediu romanesc. Domnul (stapan al
ţării) avea şi atributii militare, fiind conducatorul armatei (Voievod). Alte atributii erau
administrative (numea dregatorii), juridice (era judecator suprem), bătea monedă, conducea
politica externă (declara razboi, incheia pace si semna tratate).
Puterea Domnului era considerata de origine divina („din mila lui Dumnezeu”). Domnul ales
trebuia sa fie “de os domnesc”.
La mijlocul secolului al XVI-lea, in conditiile accentuarii dominatiei otomane, autoritatea
domnului a scazut. Domnul era acum numit direct de catre sultan.
În sec XVIII a disparut domnia pământeană, fiind inlocuită cu cea fanariotă (turcii alegeau
domnii greci din cartierul Fanar), domnul fiind considerat înalt funcţionar al Imperiului Otoman.

Argumentati afirmatia ca autonomiile locale au contribuit la formarea statelor medievele

românesti
La inceputul Evului Mediu, românii traiau organizati in obsti satesti conduse de un jude
sau cneaz. Prin unirea obstilor au aprut primele autonomii locale (formatiuni prestatale),
imbracand forme de voievodate, cnezate, codrii, campuri, ocoale, tari. Unificarea acestora a stat
la baza formarii statelor medievale romanesti: voievodatul Transilvaniei, statele feudale
independente Tara Romaneasca, Moldova si Dobrogea.
De exemplu, din Diploma Ioanitilor (1247) aflam ca la sud de Carpati existau, in secolul
al XIII-lea, cinci formatiuni prestatale: cnezatele lui Ioan si Farcas, voievodatele lui Litovoi si
Seneslau, Tara Severinului. Acestea au fost unite de catre Basarab I Intemeietorul (1310?-1352)
care s-a stabilit la Curtea de Arges si a obtinut independenta statului prin lupta de la Posada
(noiembrie 1330), invingandu-l pe regele maghiar Carol Robert de Anjou. Urmasii lui Basarab,
Nicolae Alexandru (1352-1364) si Vladislav Vlaicu (1364-1377) au consolidat statul medieval
Tara Romaneasca, organizat institutional dupa model bizantin.

ASEMANARI INTRE FORMAREA TARII ROM. Si MOLD

-ambele s-au format in sec XIV
- ambele s-au format ca state feudale independente, obtinandu-si independenta in fata coroanei
maghiare
- la ambele formari au participat romanii din Transilvania prin descalecat
- ambele au fost organizate dupa model bizantin
Deosebiri
-in Moldova avem doua descalecate atestate documentar, in timp ce in Tara Rom avem un singur
descalecat incert (nu e atestat)
- prima mitropolie a Tarii Rom (de la Arges) a fost dependenta de Bizant inca de la formare (sec.
XIV), pe cand cea a Moldovei (de la Suceava) devine dependenta de Bizant ulterior (in sec XV,
in timpul lui Alexandru cel Bun)
- dupa formare, Tara Rom a fost impartita in judete, iar Moldova in tinuturi