TEMA 4.

AUTONOMII LOCALE ŞI INSTITUŢII CENTRALE ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC (SEC. IX-XVIII)

La începutul Evului Mediu, poporul român a trăit organizat în obşti săteşti care au evoluat spre
formaţiuni autonome prestatale. Centralizarea politică a acestora va conduce, în secolele XIII-
XIV, la formarea statelor medievale românești.
Obştea sătească:
-a reprezentat o formă de comunitate cu o organizare economică şi socială proprie, cu un
teritoriu bine delimitat, care, în lipsa statului a îndeplinit funcţiile acestuia;.
-izvoarele istorice atestă existenţa şi caracterul lor romanic, denumindu-le cu termeni ca:
Vlahia, Valahia ( de Sus, de Jos), Terra Blachorum);
- se vor grupa în uniuni de obşti (numite de către N. Iorga ,,romanii populare”), din care se vor
constitui formaţiuni prestatale (autonomii locale), numite ,,ţări”, cnezate, voievodate, codrii,
câmpuri etc., conduse de căpetenii care erau dependente de un centru de putere străin;
- tendinţa acestor formaţiuni a fost de centralizare, atât datorită evoluţiei social-economice, cât
şi din nevoia de apărare în faţa pericolelor externe;
-centralizarea politică=grăbită de influenţele Imperiului Bizantin şi ale Regatului Ungariei. Pe
fondul expansiunii maghiare, Transilvania se va forma ca stat vasal Ungariei, iar Ţara
Românească şi Moldova îşi vor câştiga independenţa tot în faţa acestui stat, în secolul XIV.

1. Autonomii româneşti în sec. IX-XIII

Transilvania:
- în interiorul arcului carpatic izvoarele îi atestă în sec. IX pe români şi slavi, organizaţi în
formaţiuni prestatale. Aşezarea maghiarilor în Panonia intensifică procesul de centralizare În
,,Gesta Hungarorum” sunt amintite formaţiunile conduse de :
-Menumorut, în Crişana, cu reşedinţa la Biharea;
-Gelu, în S-V Transilvaniei, cu reşedinţa la Dăbâca;
-Glad, în Banat, cu reşedinţa la Cuvin.
Aceste formaţiuni intră în conflict cu maghiarii; sunt învinse şi supuse, fără a fi distruse.
Exemplu:-Gelu moare în luptele cu maghiarii, voievodatul său=cucerit de Tuhutum (căpetenie
maghiară); în sec. XI, urmaşul lui Tuhutum, Gyla, conducea voievodatul din interiorul arcului
carpatic și se opune expansiunii maghiare (,,Viaţa Sfântului Gerard”). În Banat este atestat, tot
în sec. XI, Ahtum. Şi aceste două voievodate intră în conflict cu maghiarii și sunt învinse.
-în sec. XI-XIII, Transilvania este cucerită sistematic de maghiari prin organizarea comitatelor
(primul=comitatul de Bihor, 1111); sub aspect religios, episcopatelor catolice le înlocuiesc pe
cele ortodoxe
- consolidarea stăpânirii maghiare se va realiza şi prin colonizări:
-secuii (populaţie înrudită cu maghiari); au rol militar (apararea frontierelor), așezați inițial în
zona Bihorului, apoi pe Târnave, în final pe arcului carpatic;
-saşii (sec. XII-XIII) – aduşi din Germania (Saxonia); au un rol foarte important în crearea
civilizaţiei urbane din Transilvania (Brașov, Sibiu, Bistrița, Mediaș, Sighişoara); beneficiază de
autonomie şi privilegii:1224: “Andreanum”(”Bula de Aur a saşilor”) prin care regele Andrei al
II-lea acordă autonomie și privilegii sașilor din Sibiu, extinse apoi asupra tuturor sașilor;

1
 - teutonii- regele maghiar Andrei al II-lea îi aduce în Țara Bârsei în 1211; rol militar și
religios; sunt alungați în 1225, pentru indisciplină
Marea invazie mongolă din 1241 opreşte expansiunea teritorială maghiară la lanţul carpatic,
teritoriile cucerite fiind organizate într-un voievodat, Transilvania, vasal Ungariei; pretenţii de
suzeranitate au fost ridicate, în continuare, de către Coroana Maghiară, la S şi la E de Carpaţi.
La S de Carpaţi:
- pentru sec XIII, cel mai important izvor este ,,Diploma Ioaniţilor” (2 iunie 1247), elaborată
de către regele Ungariei, Bela IV; sunt amintite următoarele formaţiuni prestatale româneşti:
-Banatul de Severin;
-Voievodatul lui Seneslau- în stânga Oltului;
-Voievodatul lui Litovoi- în dreapta Oltului;
- Cnezatele lui Ioan şi Farcaş- între Olt şi Jiu.
Cu excepţia voievodatului lui Seneslau, celelalte erau supuse Ungariei.
-în a doua jumătate a sec XIII (1277-1279), un urmaş a lui Litovoi, cu acealaşi nume,
centralizează formaţiunile din dreapta Oltului intrând în conflict cu maghiarii; moare în luptă cu
aceștia, fratele său, Bărbat, este luat prizonier, însă reuşeşte să-şi răscumpere libertatea şi să
ocupe tronul fratelui său, acceptând suzeranitatea maghiară.
-în stânga Oltului, tradiția istorică amintește un personaj, Negru-Vodă din Făgăraș, care trece
Carpaţii pe la 1290 și unifică formațiunile prestatale de la sud de Carpaţi; își fixează un prim
scaun de domnie la Câmpulung (prima capitală), apoi un al doilea la Argeş; nu se știe dacă
Negru Vodă a existat cu adevărat (personaj „semilegendar”), dar se știe cu cetitudine că în 1291,
regele maghiar Andrei al III-lea ia măsuri care vizau desființarea autonomiilor românești din
Făgăraș; este posibil ca mulți români nemultumiți de acolo să fi trecut Carpații spre sud
La E de Carpaţi:
-,factorii externi care grăbesc procesul de centralizare sunt legaţi de interesele pe care le au în
zonă Polonia, cnezatele ruseşti, tătarii, turcii, legate de drumul ,,de la varegi la greci” (de la
Marea Baltică la Marea Neagră), care trecea şi prin Moldova.
-izvoarele amintesc formaţiuni numite ,,ţări”, câmpuri, ocoale etc.; documente rusești și papale
menţionează existența mai multor formațiuni: Țara Brodnicilor, Ţara Berladnicilor, Ţara
Bolohovenilor, Țara Șipenițului; aceste autonomii româneşti, grav afectate de marea invazie
mongolă din 1241, nu au fost totuși distruse

2. Formarea statelor medievale româneşti.

Formarea statelor medievale româneşti a fost influenţată de următorii factori:
a. ) interni:
-economia în dezvoltare(agricultura=preponderentă, se dezvoltă meşteşugurile şi comerţul);
-sporul demografic (reflectată în sporirea numărului aşezărilor);
-diferenţierea socială („maiores terrae”=„mai-marii pământului” Diploma Ioaniților)
b.) externi:
- prezenţa cumanilor şi tătarilor a stopat expansiunea maghiarilor la E şi la S de Carpaţi;
-Ungaria şi Polonia au încercat să-şi impună comtrolul asupra gurilor Dunării şi asupra
,,drumului moldovenesc”; influenţa politică și culturală a Bizanţului
Etapele constituirii:- unificarea teritorială sub o autoritate centrală;
- obţinerea independenţei;
2
 - consolidarea instituţională şi unificarea teritorială deplină.
Formarea statelor nord-dunărene extracarpatice este atribuită de tradiţia istorică fenomenului
,,descălecatului”= transfer demografic şi instituţional din Transilvania la S şi la E de Carpaţi.
Pentru Ţara Rămânescă există doar legenda, care aminteşte de ,,descălecatul” lui Negru Vodă
din Făgăraş la Câmpulung, în 1290. În Moldova, întemeietorii, Dragoş şi Bogdan, sunt
descălecători.
A.Ţara Românească:
-Basarab (?-1352), urmaş al lui Senaslau, unifică formaţiunile sud-carpatice
- Iniţial vasal al regelui maghiar (1324), intră în conflict cu acesta
- Regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, organizează o campanie împotriva lui Basarab, în
1330. Ajunga cu armata la Argeş pe care a găseşte abandonată, fapt ce îl determină să se retragă
în Transilvania. Basarab, sprijinit se pare de tătari, organizează o ambuscadă într-o trecătoare din
Carpaţi (,,posadă”). Bătălia de la Posada, desfăşurată între 9-12 noiembrie 1330 (sursă- ,,Cronica
pictată de la Viena”) aduce nu numai victoria lui Basarab, ci şi independenţa Ţării Româneşti.
- Obţinerea independenţei este socotită momentul culminant al formării statului deoarece
aduce întemeierea instituţiei centrale - domnia
- statul includea: Banatul de Severin, Oltenia, Muntenia, nordul gurilor Dunării (Basarabia)
B. Moldova.
-Pe fondul campaniilor antitătărăşti organizate de maghiari în prima jumătate a sec. XIV,
aceştia vor înfiinţa la E de Carpaţi, pe valea râului Moldova, o marcă de apărare, suprapusă unei
formaţiuni prestatale româneşti, cu reşedinţa la Baia, în fruntea căreia îl aduc pe voievodul
maramureşan Dragoş (,,descălecatul lui Dragoş”).
-În timpul urmaşilor acestuia, Sas şi Balc, autohtonii se răscoală. Lor li se va alătura, în 1359,
un alt voievod maramureşan, Bogdan, plecat din Maramureş datorită nesupunerii sale faţă de
regele maghiar (,,descălecatul lui Bogdan”). Victoria răsculaţilor, conduşi de Bogdan, aduce
independenţa statului şi instituţia centrală- domnia.
C. Dobrogea
-între 971-1024, bizantinii creează aici o unitate administrativă și militară– „thema Paristrion”;
-sec. X – sunt cunoscuţi doi conducători locali: jupan Dimitrie și Gheorghe
- sec. XI – lucrarea “Alexiada” (autoare Ana Comnena) menționează trei conducători din
Dobrogea: Tatos, Satza, Sestlav.
-Formaţiunile prestatale dintre Dunăre şi Mare încep să se unifice, în sec. XIII, în jurul unui
nucleu numit ,,Ţara Cavarnei” (Mangalia-Varna).
-În prima jumătate a sec. XIII procesul de centralizare se accentuiază, în vremea lui Balica.
-Întemeietorul statului =Dobrotici (1354-1386), recunoscut de împăratul bizantin ca despot.
-În timpul lui Ivanco statul=expus pericolului otoman. Ivanco moare în lupta cu turcii,
Dobrogea este inclusă, de către aliatul său, Mircea cel Bătrân, între graniţele Ţării Româneşti
(1388).

3. Consolidarea statelor şi formarea instituţiilor.

A. Transilvania- instituţia cea mai importantă =voievodul, de tradiţie românească.
-stăpânirea maghiară a încercat, fără succes, să înlocuiască voievodul cu principele (în 1113
este atestat principele Mercurius, pentru ca în 1176 să fie atestat voievodul Leustachius). Până la
cucerirea otomană (1541), Transilvania rămâne organizată ca voievodat.
3
 - Voievodul:- este vasal regelui maghiar; cei mai mulţi sunt maghiar; in perioade favorabile,
unii voievozi s-au comportat ca adevăraţi suzerani (Roland Borşa, Ladislau Kan)
-are atribuţii administrative, militare şi judecătoreşti.
-Românii sunt eliminaţi treptat din viaţa politică:
- în 1288 din prima Adunare generală a nobilimii fac parte şi nobili români,
- din 1366 calitatea de nobil= condiţionată de cea de catolic,
- în 1438 se introduce sistemul politic Unio Trium Nationum, prin care erau recunoscute doar
trei naţiuni politice: maghiari, saşi, secui, românii devenind ,,toleraţi”.
-În faţa ofensivei catolicismului, ortodoxia nu este recunoscută drept religie receptă.
B. Ţara Românească:-consolidarea realizată de urmaşii lui BasarabI. :
-Nicolae Alexandru (1352-1364):
-asociat la domnie de către tatăl său, Basarab, cu calitatea de voievod;
-obţine recunoaşterea independenţei din partea regelui maghiar Ludovic I;
-în 1359 întemeiază, la Argeş, Mitropolia Ungro-Vlahiei, dependentă de Patriarhia de la
Constantinopol.
-Vladislav Vlaicu (1364-1378):- îşi extinde stăpânirea în Severin, Almaş, Făgăraş;
- în 1370, întemeiază Mitropolia Severinului, dependentă de Patriarhia de la Constantinopol;
-bate primele monede româneşti;
- întemeiază cancelaria domnească;
- acordă privilegii negustorilor transilvăneni;
- participă la prima confruntare româno-otomană, în S Dunării.(1366)
După două domnii mai scurte (Radu și Dan), va urma aceea a lui Mircea cel Bătrân, în care
statul cunoaşte întinderea maximă, iar instituţiile forma care le consacră.
C. Moldova :-consolidarea realizată de urmaşii lui Bogdan I:
-Laţcu (1369-1377):tabileşte raporturi cu Papalitatea, înfiinţeaza, la Siret, o Episcopie
catolică.
-Petru Muşat (1377-1391):-se orientează spre Polonia, iniţiind, în 1387, practica jurământului
de vasalitate a domnilor moldoveni faţă de regii polonezi (vasal al regelui Vladislav Iagello);
- mută capitala de la Baia la Suceava;
-întemeiază Mitropolia Moldovei, nerecunoscută de Constantinopol până la încep sec. XV;
-bate primii bani moldoveneşti;
-stabileşte bune relaţii cu Ţara Românească, condusă de Mircea cel Bătrân.
-Roman I (1391-1394)- aduce între graniţele statului Ţara de Jos (S Moldovei), Moldova
devenind riverană Mării Negre.

4. Instituţii centrale în spaţiul românesc

Forma de organizare a statelor medievale româneşti a fost monarhia (voievodatul), cu
trăsături bizantine, însă cu puternice influenţe tradiţionale autohtone.
A. Domnia= instituţia centrală în Ţara Românească şi Moldova
Caracteristici:- principiul dinastic = electiv-ereditar, în familia Basarabilor şi Muşatinilor;
- se practica asocierea la domnie a fiului favorit, cu calitatea de voievod;
- origine divină, reflectată prin formula ,,Io” sau ,,Ioannes” din titulatura domnului (oferă
calitatea de autocrat, ,,dominus”);
- investitura se produce în cadrul unei ceremonii săvârşite de mitropolit (,,uns domn”);
4
 - domnul are şi calitatea de mare voievod= comandant suprem al armatei.
Atribuţii: - conduce întreaga administraţie de stat;
- organizează politica internă şi externă;
- conduce armata;
- proprietar al întregului fond funciar; oferă și confirmă proprietatea;
- bate monedă;
- are iniţiativă fiscală;
- instanţă supremă.
Puterea domnului este limitată de marea boierime şi de ,,obiceiul pământului”.
Evoluţie:-Până în 1538 (cucerirea otomană) domnii au calitatea de suzerani, după, devin
vasali ai sultanului, acesta socotindu-i principi ( monarhi vasali):
- sunt numiţi de Poartă;
- sunt socotiţi înalţi dregători ai sultanului.
-În sec. XVII, situaţii în care domnii sunt numiţi direct de către sultan, fără consultarea ţării.
-În sec. XVIII, în Ţara Românească şi Moldova se introduce regimul fanariot (1711-
Moldova, 1716- Ţara Românească). Domnii fanarioţi:
-numiţi de Poartă, pentru 3 ani, tronul fiind cumpărat;
- cei mai mulţi= greci;
- nu mai sunt “dominus”, ci sunt socotiţi simplii funcţionari ai Porţii;
- schimbaţi dintr-o ţară în alta.
- nu are armată proprie şi nu poate duce o politică externă proprie
În Transilvania, voievodul avea autoritate asupra comitatelor. Cucerirea otomană (1541)
înlocuieşte voievodatul cu principatul. Principele=ales de dietă, cu prerogative asemănătoare
domnilor. În 1699, Transilvania devine, prin tratatul de la Karlowitz, provincie austriacă aflată
sub autoritatea directă a împăratului, exercitată prin intermediul unui guvernator.
B. Sfatul domnesc:
Caracteristici:-Organ consultativ, cu atribuţii executive şi juridice, de inspiraţie bizantină în
Ţara Românească şi Moldova
-Iniţial=foramat din toţi marii boieri, ulterior doar din cei cu dregătorii (ex: vornicul=şeful
Curţii, logofătul=şeful cancelariei, vistierul =finanţe, postelnic =diplomaţie, spătar etc.).
Atribuţii:- consimte principalele acte ale domniei;
- asistă la şedinţele de judecată ale domnului;
- participă la semnarea tratatelor cu alte state.
Ţara Românească, cel mai important dregător=banul Olteniei, în Moldova=portarul Sucevei.
Stăpânirea otomană aduce denumirea de divane.
În Transilvania, habsburgii introduc guberniul, instituţie administrativă.
C. Adunarea de stări
-În Ţara Românească şi Moldova= Marea Adunare a Ţării:
- reunea stările privilegiate (marea boierime, curtenii, boierimea mică şi mijlocie)
-nu are caracter permanent, convocată în situaţii excepţionale (alegerea domnului, politică
externă).
-alege domnul până în prima parte a sec. XVII.
-dispare odată cu instaurarea regimului fanariot
-la începutul epocii moderne se reface sub numele de Adunare obştească (1831).
5
 -În Transilvania:- românii= marginalizaţi, fiind excluşi din Congregaţia generală a ţării,
care avea atribuţii juridice.
-în sec. XV, prin sistemul Unio Trium Nationum, se introduce Adunarea Stărilor Nobiliare
-în sec. XVI- numele de Dieta Transilvaniei, se reunea periodic.
D. Armata- formată din:- oastea cea mică- permanentă (,,curtea”);
- oastea cea mare- întreaga populaţie, era ridicată numai în cazuri de excepţie.
În Transilvania – corpul de oaste al voievodului şi „steagurile” nobiliare şi episcopale
Statele româneşti au realizat şi un complex sistem de fortificaţii.:
-Moldova: Suceava, Neamţ, Hotin...=cetăţi
-Ţara Românească: Turnu, Giurgiu... =cetăţi
-Transilvania: Braşov, Sibiu, Sighişoara...= castele, burguri (oraşe fortificate), cetăţi
E. Administraţia
Unitaţile administrativ-teritoriale:
-Ţara Românească- judeţul;
-Moldova- ţinutul;
-Transilvania: -comitatul-înlocuieşte districtele româneşti (1111=organizat primul
comitat=Bihorul, apoi Crasna, Dăbâca, Cluj, Alba, Târnava, Timişul, Aradul, Zarandul)
-la secui- scaunul;
-la saşi- scaunele şi districtele, organizate în Universitatea saşilor.
F. Biserica.Una din cele mai importante instituţii ale statului, organizată după modelul
bizantin. A avut un rol important în consolidarea independenţei, prin constituirea Mitropoliilor
dependente de Constantinopol.
- Ţara Românească:-întemeiată de Nicolae Alexandru, în 1359, la Curtea de Argeş, având
autoritate şi asupra ortodocşilor din Transilvania ( mitropolitul= ,,exarh al plaiurilor”).
-Primul mitropolit= Iachint .
- înfiinţate: Mitropolia Severin (1370) şi două episcopii: Buzău şi Râmnic (de Vâlcea)
- Moldova:- Mitropolia înfiinţată de Petru Muşat, însă este recunoscută abia în 1402, în
vremea lui Alexandru cel Bun, de către Patriarhia de la Constantinopol.
-Au mai fost înfiinţate episcopiile de la Rădăuţi şi Roman
- Transilvania: -la cucerire, maghiarii înlocuiesc episcopatele ortodoxe cu cele catolice.
-în 1366 calitatea de nobil este condiţionată de cea de catolic
-în 1438 se introduce sistemul Unio Trium Nationum=ortodoxia nu este recunoscută receptă
-după Reformă, biserici recunoscute oficiale în Transilvania=catolică, luterană, calvină,
unitariană.În 1698–apare Biserica Greco-Catolică, prin diplomele leopoldine din 1699 şi 1701
Rolul bisericii: -cultural;-menţine unitatea spirituală;
-economic- mare proprietar funciar;
-juridic;
- politic:- Mitropolitul:- încoronează domnul, acordându-i autoritate divină;
- participă la alegerea domnului;
- conduce cele mai importante solii în străinătate;
- asigură interimatul pe perioada vacanţei domneşti;
- consacră episcopii numiţi de domni

6
 Între cele două instituţii, domnie şi biserică=o strânsă legătură şi colaborare. Biserica a
sprijinit permanent domnia, iar domnii au făcut danii, ctitorii :Ştefan cel Mare, Petru Rares,
Vasile Lupu (Moldova), Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu (Ţara Românească).
TEMA
SUBIECTUL I Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:
A. „Închegate în lupta împotriva dominaţiilor străine, cele două state române, Ţara
Românească şi Moldova, au fost permanent silite să-şi apere existenţa împotriva marilor puteri
vecine. Acţiunea domnilor şi a forţelor care cooperau cu ei la elaborarea politicii externe a
urmărit, în special, să găsească în alianţele încheiate sprijin împotriva puterilor hegemonice cele
mai ameninţătoare, pentru ca să poată asigura un grad cât mai înalt de autonomie ţărilor lor.
Alianţele lui Basarab, Nicolae Alexandru şi ale unora dintre urmaşii lor cu puterile nord-
balcanice au avut ca obiectiv principal contrabalansarea puterii Regatului ungar, în acea vreme
forţa politică cea mai ameninţătoare pentru Ţara Românească. Cu Mircea [cel Bătrân], efortul de
îndiguire a hegemonismului* Regatului ungar s-a extins spre nord şi s-a manifestat prin alianţa
cu Moldova şi Polonia. Pentru a susține lupta împotriva puterii otomane, care a devenit în zilele
lui principala primejdie pentru Ţara Românească, Mircea a reluat legăturile cu Ungaria, sprijinul
cel mai important în lupta cu Imperiul otoman.” (Ş. Papacostea, Geneza statului în evul mediu
românesc)
*supremație politică a unui stat asupra altor state
B. „În faţa ameninţării pe care o constituise tendinţa de dominaţie a regatului angevin
[Ungaria], Moldova [...] lui Laţcu şi, poate, înainte chiar, a lui Bogdan, s-a orientat spre Polonia
şi, prin mijlocirea ei, spre papalitate. Stabilirea legăturilor directe cu papalitatea a fost prima
manifestare cunoscută a politicii externe a Moldovei în căutarea unui sprijin pentru efortul de a-
şi consolida independenţa. Cu Petru Muşat, cu întregirea Moldovei în direcţia gurilor Dunării şi a
Mării Negre, orizontul politicii externe a ţării se lărgeşte considerabil. Din 1387, odată cu
omagiul domnului faţă de Vladislav Jagiello, regele Poloniei, Moldova îşi fixează, ceea ce avea
să rămână timp de un secol opţiunea sa principală de politică externă, alianţa cu Polonia,
determinată precumpănitor de primejdia restaurării dominaţiei ungare. [...] Şi în cazul Moldovei
vremea celei mai remarcabile afirmări a puterii ei militare a coincis cu cea mai largă acţiune
diplomatică, cea [...] din timpul lui Ştefan cel Mare. Preluând domnia în condiţii grele create de
pretendenţi şi facţiuni boiereşti, larg întreţinute din afară de Ungaria şi Polonia, Ştefan a căutat,
în prima fază a domniei, sprijin în Regatul polon. Odată angajat însă în lupta cu Imperiul otoman
el şi-a extins considerabil legăturile externe, trecând peste ceea ce fusese până atunci tendinţa
puterilor suzerane de a interzice ţării relaţiile diplomatice cu alte puteri.” (Ş. Papacostea,
Geneza statului în evul mediu românesc)
Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:
1. Numiţi un conducător politic din spațiul românesc precizat în sursa A. 2 puncte
2. Precizaţi, din sursa B, o informaţie referitoare la Ştefan cel Mare. 2 puncte
3. Menţionaţi două state medievale la care se referă atât sursa A, cât şi sursa B. 6 puncte
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că spaţiul românesc a
stabilit relaţii diplomatice cu papalitatea. 3 puncte
5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa A, precizând
rolul fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7 puncte
7
 6. Prezentaţi două măsuri adoptate de către reprezentanţi ai unei instituţii centrale din spaţiul
românesc în sec al XIV-lea – al XVI-lea. 6 puncte
7. Menţionaţi o asemănare între două autonomii locale din sec al XI-lea – al XIII-lea. 4
puncte
SUBIECTUL II (30 de puncte) Citiţi, cu atenţie, textul de mai jos:
,,Scurt timp după preluarea puterii, Stefan a revenit la orientarea tradiţională a politicii externe
a Moldovei, alianţa cu Polonia. După câteva incursiuni pe teritoriul acesteia, unde se adăpostea
rivalul său înlăturat din domnie, Stefan încheie, în aprilie1459, o convenţie cu regale Cazimir
prin care l-a recunoscut suzeran unic, anulare implicită a angajamentelor asumate anterior faţă de
Ungaria. Ca gaj al fidelităţii sale, Stefan a lăsat în stăpânirea regelui polon cetatea Hotin pe
Nistru, ocupată anterior de o garnizoană polonă, si s-a angajat să respecte bunurile boierilor
moldoveni refugiaţi în Polonia. Contravaloare acestor concesii a fost îndepărtarea de la hotarul
Moldovei a rivalului său, Petru Aron, primejdia cea mai imediată pentru puterea încă
neconsolidată a noului domn. Restabilirea legăturii cu Polonia însemna implicit si îndepărtarea
de Ungaria si Tara Românescă. Indiciile timpurii ale acestei evoluţii au luat proporţiile unui
antagonism direct în 1462, în conjunctura favorabilă creată de atacul lui Mehmet II împotriva
domnitorului Vlad Kepes, când Stefan a încercat fără succes să cucerească Chilia. Trei ani mai
târziu, în 1465, în urma unui atac prin surprindere, domnul Moldovei a reusit să aducă în
stăpânirea sa cetatea mult râvnită de la gurile Dunării, subminând grav interesele comerciale ale
Ungariei si Kării Românesti. Pentru a restabili situa_ia, Matias Corvin a intrat în campanie la
sfârsitul anului 1467, înaintând în fruntea unei mari armate spre Suceava, capitala Moldovei,
unde nădăjduia să-l instaleze pe candidatul său la domnie. În drum însă, la Baia, unde regele se
oprise pentru pregătirea asaltului final, Stefan dezlănţuie contraatacul; trădat însă de unii boieri
el nu a reusit să nimicească, asa cum plănuise, oastea ungară. Lupta a rămas nedecisă, dar
avântul ofensivei regale a fost oprit. Incapabil să-si continue înaintarea, Matias Corvin a părăsit
Moldova fără să-si fi realizat obiectivul.”
Pornind de la această sursă, răspundeți la următoarele cerinţe:
1. Numiţi capitala Moldovei, precizată în sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2 puncte
3. Menţionaţi doi domnitori din spaţiul românesc, la care se referă sursa dată. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la cucerirea Chiliei de către
domnitorul Moldovei. 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la relaţiile politice dintre
Moldova si Polonia, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10 puncte
6. Argumentaţi printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia autonomiile locale
contribuie la constituirea statului medieval.- Transilvania (Se punctează coerenţa şi pertinenţa
argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv, a conectorilor care
exprimă cauzalitatea şi concluzia). 4 p
SUBIECTUL III (30 de puncte)
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre statele medievale în spaţiul românesc,
având în vedere;
- menţionarea unui izvor care face referire la autonomii locale româneşti
-menţionarea a doi factori favorizanţi ai constituirii statelor medievale româneşti
-prezentarea constituirii unui stat medieval românesc
8
 -menţionarea a două fapte istorice care au contribuit la consolidarea unui stat medieval
românesc
-formularea unui punct de vedere cu privire la evoluţia unei instituţii centrale româneşti din
perioada medievală şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidenţierea relaţiei
cauză-efect, susţinerea unui punct de vedere cu argumente istorice (coerenţa şi pertinenţa argumentării
elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia),
respectarea succesiunii cronologice/ logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.