Model de eseu

Elaborați, în aproximativ două pagini, un eseu despre

Constituirea și consolidarea statului român modern, având în vedere:

–precizarea unei caracteristici a proiectelor politice din spațiul românesc în sec. XVIII;
–menționarea a două proiecte politice referitoare la statul român modern, elaborate de români
în prima jumătate a secolului al XIX-lea;
–prezentarea unui proiect politic din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, care a contribuit
la formarea statului român modern;
–formularea unui punct de vedere referitor la evoluția statului român modern la începutul
secolului al XX-lea și susținerea acestuia printr-un argument istoric.

Notă! Se punctează si utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea eseului, evidențierea

relației cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și
utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea si concluzia), respectarea succesiunii
cronologice/logice a faptelor istorice și încadrarea eseului în limita de spațiu precizată.

I: Introducere:

Proiectele politice românești au jucat un rol important în conștientizarea românilor cu

privire la necesitatea înfăptuirii statului modern, independent și unitar, precum și la cea a
modernizării societății românești. Proiectele politice au început să se contureze în secolul al
XVIII-lea, devenind tot mai complexe pe măsură ce diferite aspecte ale lor treceau din planul
ideilor în cel al rezolvărilor concrete, într-un context extern favorabil.

II: Cuprins:

 abordarea primei cerințe – precizarea unei caracteristici a proiectelor politice din

spațiul românesc în sec. XVIII

!!! se poate preciza orice caracteristică a proiectelor politice din sec. XVIII

Astfel, în contextul războaielor ruso-austro-turce, boierii români formulează proiecte

politice precum Memoriul de la Focșani din 1772 prin care solicită domnii pământene și unirea
Moldovei cu Țara Românească într-un stat, sub garanție europeană.
La începutul secolului al XIX-lea, demersurile politice românești s-au concretizat prin mai
multe acțiuni.

1
  abordarea cerinței a doua – menționarea a două proiecte politice referitoare la statul
român modern, elaborate de români în prima jumătate a secolului al XIX-lea

!!! se pot menționa oricare două proiecte politice referitoare la statul român modern

Între 1821-1848, formarea unui stat român modern a reprezentat idealul noii elite
boierești și a burgheziei care prin intermediul memoriilor, proiectelor de reformă sau
activităților unor societăți culturale și secrete, au desfășurat o amplă mișcare reformatoare.
Astfel, în Moldova, Ionică Tăutu a elaborat, în 1822, Constituția Cărvunarilor, care
cerea: drepturi cetățenești, respectarea proprietății, libertatea comerțului, a presei, egalitatea în
fața legii, modernizarea structurilor politice, administrative, juridice și fiscale.
În Țara Românească, „partida națională”, condusă de Ion Câmpineanu, a elaborat, în
1838, două documente: „Act de Unire și Independență” și „Osăbitul Act de numire a
suveranilor românilor”; acestea cereau înlăturarea suzeranității otomane și a protectoratului
rusesc instaurat în 1829, Unirea Principatelor într-un Regat al Daciei, alegerea unui domn
ereditar.

Rezoluțiile Adunărilor ad-hoc de la Iași și de la București, din 1857 au fost proiecte

politice importante pentru crearea statului român modern.

 abordarea cerinței a treia - prezentarea unui proiect politic din a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, care a contribuit la formarea statului român modern

!!! se poate menționa oricare proiect politic din a doua jumătate a sec. XIX

Demersurile, începute încă din primele decenii ale secolului și continuate de revoluțiile
din 1848, au dus la realizarea Unirii din 1859, când s-a realizat dubla alegere a lui Al.I. Cuza,
atât în Moldova cât și în Țara Românească, devenind primul domnitor al Principatelor Unite.
Această acțiune politică a fost pregătită de redeschiderea „Problemei Orientale”, prin izbucnirea
Războiului Crimeii (1853-1856), purtat de Imperiul Otoman, Anglia, Franța, Sardinia, pe de o
parte, și Rusia, pe de altă parte. Încheiat cu Congresul de Pace de la Paris, din 1856, acest
război a deschis drumul către realizarea statului român modern.

Astfel, în cadrul Congresului, s-a discutat despre problema românească și s-a hotărât,
printre altele, ca Principatele să fie puse sub garanția colectivă a Marilor Puteri, iar poporul
român să fie consultat cu privire la dorința sa de unire. Acest lucru s-a realizat prin intermediul
Adunărilor ad-hoc din Moldova și Țara Românească întrunite în 1857. Ad-hoc în limba latină
înseamnă special pentru aceasta. Adunările ad-hoc se întruneau doar pentru hotărârea unei
probleme, apoi erau dizolvate. Alegerile pentru Adunările ad-hoc au fost câştigate de partida
unionistă (partida naţională) în ambele ţări. În aceste adunări au fost reprezentate toate
categoriile sociale, inclusiv clăcaşii, care aveau dreptul să aleagă un delegat în fiecare judeţ.
2
 Hotărârile Adunărilor ad-hoc au fost aproape similare atât în Moldova cât şi în Ţara
Românească: unirea Principatelor într-un singur stat cu numele de România; conducerea unui
prinţ dintr-o familie domnitoare europeană – el şi moştenitorii săi să fie crescuţi în religia ţării;
respectarea autonomiei ţării şi trecerea sub garanţia colectivă a celor şapte Mari Puteri.
Hotărârile Adunărilor ad-hoc au fost aduse la cunoștința Marilor Puteri în 1858, care adoptă
Convenția de la Paris. Aceasta hotărăște o unire formală și parțială a celor două Principate, care
trebuie să-și aleagă, fiecare, câte un domnitor, un guvern și o adunare reprezentativă.
Oamenii politici au recurs, însă, la alegerea aceleași persoane ca domn atât în Moldova (5
ianuarie 1859), cât și în Țara Românească (24 ianuarie 1859), înfăptuind o adevărată unire și
punând, astfel, puterile europene în fața faptului împlinit.

În timpul lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, urmașul lui Cuza la tronul României,

statul a cunoscut o evoluție, lucru confirmat de adoptarea primei Constituții (1866), câștigarea
independenței (1878), proclamarea sa ca regat (1881), fapt ce a dus la creșterea prestigiului
extern. Importanța strategică a statului român în sud-estul Europei s-a evidențiat cu ocazia celor
două războaie balcanice (1912, 1913) și apoi, prin cooptarea sa în Primul Război Mondial de
către Antanta.

 abordarea cerinței a patra - formularea unui punct de vedere referitor la evoluția

statului român modern la începutul secolului al XX-lea și susținerea acestuia printr-un
argument istoric.)

!!! se poate prezenta oricare fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care
exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.) și concluzia (așadar, ca urmare etc.)

 punct de vedere:

La începutul secolului al XX-lea, statul român modern evoluează spre reîntregirea

teritorială. Un fapt istoric relevant îl reprezintă implicarea în Primul Război Mondial
(1916-1918).

 prezentarea faptului istoric/susținerea printr-un argument istoric:

După doi ani de neutralitate (1914-1916), România optează pentru aderarea la

Tripla Înțelegere (Antanta), printr-un tratat semnat la 4 august 1916. Astfel, statul român
se angaja să atace Austro-Ungaria, primind în schimb promisiunea recunoașterii
drepturilor sale istorice asupra Transilvaniei și Bucovinei. Ca urmare, acțiunile militare și
diplomatice au adus România în tabara învingătoare, fapt care a contribuit la
recunoașterea internațională a actului politic din 1918 – unirea Basarabiei, a Bucovinei și
a Transilvaniei cu România.

3
 Concluzie: Așadar, evoluția României în relațiile internaționale, în secolul al XIX-lea și
începutul secolului al XX-lea, a fost dictată, în principal, de interesele sale naționale, care
au pledat pentru întregirea națională, realizată la 1918.