POPOARE ŞI SPAţII ISTORICE

Tema 1.
Evaluare
Subiectul al II-lea 30 puncte

Citiţi, cu atenţie, textele de mai jos.

A. „Avem motive să credem că elementul dacic supus s-a ţinut departe de contactul cu civilizaţia
romană şi şi-a menţinut duşmănia faţă de Roma. (...) În Dacia însă a fost creată o adevărată
ţară de colonizare dintr-un teritoriu slab locuit şi înconjurat de o populaţie duşmănoasă, în care
însă romanitatea nu şi-a înfipt rădăcini atât de adânci, nesprijinindu-se pe bazele sigure ale unei
naţionalităţi cucerite şi din punct de vedere spiritual. De aici şi uşurinţa cu care mai târziu a putut
să fie îndepărtată şi a dispărut, fără a lăsa atât de multe urme ca în Britannia sau în Noricum,
fiind ştearsă ca o simplă poleială.”
(Robert Roesler, Romänische Studien. Untersuchungen zur alteren Geschichte Rümäniens, Leipzig)

B. „(...) şi inscripţiile găsite atât în Dacia, cât şi aiurea ne dovedesc cu prisosinţă fiinţarea poporului
dac după cucerire, precum şi romanizarea lui (...).”
(A.D. Xenopol, Teoria lui Roesler, 1884)

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi, din sursa A, două provincii ale Imperiului Roman. 4 puncte
2. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine punctul de vedere conform căruia procesul
romanizării Daciei a avut loc, selectând o informaţie în acest sens. 5 puncte
3. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine punctul de vedere conform căruia procesul
romanizării Daciei nu a avut loc, selectând o informaţie în acest sens. 5 puncte
4. Menţionaţi, din sursa A, două informaţii aflate în relaţie de cauză-efect. 7 puncte
5. Prezentaţi o etapă a procesului de romanizare. 5 puncte
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia ideile privind romanitatea
românilor au fost influenţate de contextul politic existent în secolele XVIII-XIX. 4 puncte
(Se punctează coerenţa şi pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, res-
pectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.)

BAREM DE EVALUARE ŞI NOTARE 30 puncte

1. câte 2 puncte pentru precizarea oricăror două provincii romane menţionate în sursa A (2p. x 2 = 4 p.)
2. 2 puncte pentru scrierea pe foaia de examen a literei B, corespunzătoare sursei care
susţine punctul de vedere conform căruia procesul romanizării Daciei a avut loc
3 puncte pentru selectarea unei informaţii în acest sens
3. 2 puncte pentru scrierea pe foaia de examen a literei A, corespunzătoare sursei care susţine
punctul de vedere conform căruia procesul romanizării Daciei nu a avut loc
3 puncte pentru selectarea unei informaţii în acest sens
4. 7 puncte pentru selectarea din sursa A a oricăror două informaţii aflate în relaţie cauză-efect
5. 2 puncte pentru menţionarea oricărei etape a procesului de romanizare
3 puncte pentru prezentarea coerentă a etapei procesului de romanizare menţionată, prin
evidenţierea relaţiei istorice de cauzalitate
6. 1 punct pentru pertinenţa argumentării afirmaţiei conform căreia ideile privind romani-
tatea românilor au fost influenţate de contextul politic existent în secolele XVIII-XIX
2 puncte pentru selectarea oricărui fapt istoric relevant care susţine afirmaţia dată
1 punct pentru utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitate (deoarece, pentru că etc.),
respectiv a conectorilor care exprimă concluzia (aşadar, ca urmare etc.)

2
 1. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor

Răspunsuri

1. Noricum, Britannia.
2. B; „Şi inscripţiile găsite atât în Dacia, cât şi în alte părţi ne dovedesc cu prisosinţă fiinţarea
poporului dac după cucerire, precum şi romanizarea lui.”
3. A; „Avem motive să credem că elementul dacic supus s-a ţinut departe de contactul cu civilizaţia
romană şi şi-a menţinut duşmănia faţă de Roma.”
4. cauza: „[Dacia] în care însă romanitatea nu şi-a înfipt rădăcini atât de adânci, nesprijinindu-se
pe bazele sigure ale unei naţionalităţi cucerite şi din punct de vedere spiritual”;
efectul: „De aici şi uşurinţa cu care mai târziu a putut să fie îndepărtată şi a dispărut, fără a lăsa
atât de multe urme.”
5. Procesul de romanizare a traco-geto-dacilor a cunoscut mai multe etape. Prima dintre acestea
este reprezentată de contactele dacilor cu lumea romană înainte de cucerire. Cea de a doua etapă
s-a desfăşurat pe parcursul stăpânirii romane. Etapa finală a avut loc după retragerea aureliană.
În anul 271/ 275, împăratul Aurelianus retrage administraţia şi armata romană din Dacia
(Retragerea aureliană). O parte a populaţiei (armată şi civili legaţi prin interese de imperiu)
părăseşte Dacia din liberă iniţiativă. Cea mai mare parte a populaţiei romanizate continuă să trăiască
la nord de Dunăre, fapt dovedit de descoperirile arheologice datate ca fiind din secolul al IV-lea.
O consecinţă a retragerii aureliene este intensificarea procesului de romanizare a dacilor li-
beri (zonele necucerite de romani), o parte a acestora stabilindu-se pe teritoriul fostei provincii
romane Dacia.
6. Pentru români, populaţia majoritară a Transilvaniei, în secolul al XVIII-lea începea lupta
pentru drepturi politice prin elaborarea documentului Supplex Libellus Valachorum (1791),
memoriu prezentat Curţii de la Viena, în care se subliniază că românii sunt cei mai vechi
locuitori ai Transilvaniei, fiind urmaşi ai coloniştilor lui Traian.
În această atmosferă sunt lansate ideile imigraţioniste (enunţate de Franz Sulzer, Johann
Christian Engel şi Robert Roesler), care contestă romanitatea românilor, susţind că Dacia ar fi
devenit o „terra deserta”, un teritoriu rămas nelocuit după retragerea aureliană (271/ 275), că
poporul şi limba română s-ar fi format la sud de Dunăre, iar de aici, românii ar fi pătruns către
mijlocul secolului al XIII-lea în Transilvania. Aceste teorii au avut ca scop politic contestarea
întâietăţii românilor în Transilvania, fiind menite a fi o replică la mişcarea de emancipare
naţională.
Teoria imigraţionistă va primi o replică din partea istoriografiei româneşti în următoarele
decenii prin lucrările unor istorici precum: A.D. Xenopol şi Vasile Pârvan.

3
POPOARE ŞI SPAţII ISTORICE

Evaluare

Subiectul al III-lea 30 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre ideea romanităţii românilor având în vedere:
- menţionarea a doi umanişti care au susţinut problema romanităţii românilor;
- prezentarea a două argumente din secolul al XIX-lea care au susţinut ideea romanităţii românilor;
- prezentarea a două argumente prin care se contestă ideea romanităţii românilor;
- menţionarea unui istoric român care a abordat problematica romanităţii românilor;
- formularea unui punct de vedere referitor la politizarea ideii romanităţii românilor în secolul
al XX-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidenţierea relaţiei
cauză-efect, susţinerea unui punct de vedere cu argumente istorice (coerenţa şi pertinenţa argumentării
elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi con-
cluzia), respectarea succesiunii cronologice-logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu
precizată.

BAREM DE EVALUARE ŞI NOTARE 30 puncte

Informaţia istorică – 24 de puncte, distribuite astfel:

- câte 2 puncte pentru menţionarea oricăror doi umanişti care au susţinut ideea romanităţii
românilor; (2 p. x 2 = 4 p.)
- câte 3 puncte pentru prezentarea coerentă a oricăror două argumente care susţin ideea
romanităţii românilor, (3 p. x 2 = 6 p.)
• câte 1 punct doar pentru menţionarea oricăror două argumente care susţin ideea romanităţii
românilor
- câte 3 puncte pentru prezentarea oricăror două argumente prin care se contestă ideea romanităţii
românilor, (3 p. x 2 = 6 p.)
• câte 1 punct doar pentru menţionarea oricăror două argumente care susţin ideea romanităţii
românilor;
- 3 puncte pentru menţionarea unui istoric român care a abordat problematica romanităţii românilor;
- 1 punct pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la politizarea ideii romanităţii
românilor în secolul al XX-lea;
- 1 punct pentru pertinenţa argumentării punctului de vedere formulat;
- 2 puncte pentru selectarea oricărui fapt istoric relevant care susţine punctul de vedere formulat;
- 1 punct pentru utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.),
respectiv concluzia (aşadar, ca urmare etc.).

Ordonarea şi exprimarea ideilor menţionate – 6 puncte, distribuite astfel:

- 2 puncte pentru utilizarea linbajului istoric adecvat;
1 punct pentru utilizarea parţială a limbajului istoric;
0 puncte pentru lipsa limbajului istoric;
- 1 punct pentru structurarea textului (introducere – cuprins – încheiere);
0 puncte pentru text nestructurat
- 2 puncte pentru respectarea succesiunii cronologice, logice a faptelor istorice;
- 1 punct pentru respectarea parţială a succesiunii cronologice, logice a faptelor istorice;
0 puncte pentru nerespectarea succesiunii cronologice, logice a faptelor istorice
- 1 punct pentru respectarea limitei de spaţiu;
0 puncte pentru nerespectarea limitei de spaţiu.

4
 1. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor

Rezolvare

Introducere: Declanşarea „cruciadei târzii” face din Ţările Române bastioane ale rezistenţei
antiotomane, adevărate „porţi” ale creştinătăţii şi sporeşte preocupările umaniştilor faţă de origi-
nea şi istoria românilor.
• În secolul al XV-lea, Poggio Bracciolini, secretar al papalităţii, este printre primii umanişti
italieni care susţin cu dovezi originea latină a poporului român, semnalând elementele comune
limbii latine şi romane şi constatând existenţa la românii nord-dunăreni a unei tradiţii referi-
toare la descendenţa lor dintr-o colonie fondată de Traian. În secolul al XVI-lea, Nicolaus Ola-
hus, umanist transilvănean de faimă europeană, în lucrarea Hungaria (1536), este primul care
susţine unanimitatea de neam, limbă, obiceiuri şi religie a românilor.
• În secolul al XIX-lea, argumentele privind romanitatea românilor sunt sistematizate de is-
torici, apărând astfel teoria autohtoniei.
Un argument al teoriei autohtoniei este ideea continuităţii dacice confirmată de: dovezi logice
(niciun izvor narativ nu vorbeşte de distrugerea dacilor); dovezi epigrafice (existau în Dacia romană
mai multe unităţi militare formate din daci în vremea lui Traian şi a urmaşilor săi); toponimia
(aproape toate oraşele romane poartă nume vechi dacice: Apullum, Napoca); dovezi lingvistice
(menţinerea unor cuvinte de origine dacică în limba română); dovezi arheologice (aşezări şi mor-
minte dacice s-au descoperit în circa 100 de puncte de pe teritoriul fostei Dacii romane).
Un alt argument este faptul că Aurelian a retras din Dacia doar armata şi administraţia
romană. Dacia a fost părăsită din considerente de ordin strategic. Există dovezi ale continuităţii
daco-romane la nord de Dunăre după retragerea aureliană: aşezări daco-romane nord-dunărene
cunosc o locuire neîntreruptă; urme ale unor activităţi specifice unei vieţi sedentare, incompati-
bile cu nomadismul; menţinerea legăturilor cu Imperiul Roman după 271.
• În ciuda dovezilor, în secolul al XVIII-lea au fost lansate ideile imigraţioniste, care contestă
romanitatea românilor.
Printre argumentele teoriei imigraţioniste se numără cele conform cărora dacii ar fi fost
exterminaţi ca popor în timpul războaielor cu romanii, cauză care ar fi contribuit şi la dispariţia
vechilor toponimii dacice; Roesler se bazează pe o informaţie care apare la Eutropius (istoric ro-
man din secolul al IV-lea): „Dacia... viris fuerat exhausta”. Un alt argument imigraţionist este că
romanizarea nu ar fi fost posibilă în doar cei 165 de ani de stăpânire romană efectivă.
În fapt, argumentul nu este valid deoarece romanizarea nu s-a produs doar în etapa stăpânirii
romane efective, ci şi prin contactele dintre daci şi romani anterioare cuceririi şi contactele dintre
daci şi romani ulterioare retragerii aureliene.
• Vasile Pârvan, istoric român al perioadei interbelice, a organizat o serie de săpături arheo-
logice sistematice, în baza cărora a scris Getica (1926), cea mai importantă lucrare a sa şi o vastă
sinteză istorico-arheologică. A reuşit să ilustreze sinteza daco-romană într-un echilibru perfect,
prin temeinicia informaţiei literare şi arheologice adunate.
• După al Doilea Război Mondial, când România a devenit stat-satelit al URSS, subiectul
etnogenezei românilor şi a latinităţii lor a devenit o unealtă politică. În cea de-a doua etapă a co-
munismului (1965-1989), din cauza regimului care folosea trecutul istoric în scop politic şi propa-
gandistic, ideologia şi istoriografia oficială sunt dominate de teorii care minimalizau contribuţia
romanilor „asupritori” în etnogeneză, ajungându-se la o adevărată obsesie dacică. Au existat
chiar lucrări care susţineau că dacii sunt primul popor din lume (protocronism) sau că Ceauşescu
este urmaşul lui Burebista.
Concluzie: Putem conchide că ideea romanităţii românilor a avut un traseu sinuos prin isto-
riografie, fiind susţinută de istorici şi lingvişti români şi combătută, din motive politice, de teoriile
imigraţioniste. Dar, într-un final, prin argumente de natură lingvistică, arheologică, logică, este
dovedit faptul că poporul român este un popor latin.