I 1 Istoria Medie A Romanilor I Liliana Trofin PDF

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”
Facultatea de Istorie
LILIANA TROFIN
ISTORIA MEDIE A
ROMÂNIEI (I)
Curs
Învăţământul cu frecvenţă redusă
Bucureşti
2011
1
UNIVERSITATEA CRESTINĂ DIMITRIE CANTEMIR
Facultatea de Istorie
PROGRAMUL DE STUDIU Istoria medie a României, I
Lect. univ. dr. LILIANA TROFIN
CUPRINS
INTRODUCERE
Disciplina este înscrisă în planul de învăţământ în cadrul disciplinelor fundamentale,

având un caracter teoretico-aplicativ, vizând formarea capacitatilor individuale ale studenţilor,
întelegerea de către studenţi a trecutului comunităţilor latinofone şi româneşti în perioada de
tranziţie de la Antichitate la evul mediu şi până la unirea înfăptuită de Mihai Viteazul,
efectuarea comparatiilor, precum şi analiza si elabora pareri proprii privind faptelor din istoria
românilor si integrarea acestora în context universal.
OBIECTIVELE CURSULUI
Cursul îşi propune să prezinte studenţilor o serie de aspecte teoretice şi practice privind
evoluţia comunităţilor umane după abandonul aurelian şi până la domnia lui Mihai Viteazul.
De asemenea sunt abordate o serie de aspecte legate de particularităţile istoriei medievale a
românilor în context intercultural şi internaţional. Disciplina urmăreşte:
- Să cunoască materialul şi noţiunile de bază ale istoriei medii ale românilor;
- furnizarea unor informaţii privind istoria medievală a românilor văzută din perspectivă
comparatistă;
- înţelegerea de către studenţi a evoluţiei raporturilor politico-diplomatice ale Ţărilor
Române cu statele europene în contextul evenimentelor;
- să iniţieze studenţii în problemele fundamentale ale istoriei medievale a românilor;
-formarea deprinderilor studenţilor pentru analiza pluridisciplinară a epocii medievale;
- să înţeleagă rolul Bisericii în cadrul socieţăţii româneşti.
COMPETENŢE CONFERITE
După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următoarele competenţe generale şi

specifice:
1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice
disciplinei)
9 identificarea de termeni, relaţii, procese, perceperea unor relaţii şi conexiuni în
cadrul disciplinei;
9 utilizarea corectă a termenilor de specialitate din domeniul istoric;
9 definirea conceptelor care privesc istoria medievală a românilor.
2
2. EXPLICARE ŞI INTERPRETARE (explicarea şi interpretarea unor idei,
proiecte, procese, precum şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)
9 capacitatea de întelegere, reprezentare si interpretare a timpului, spatiului, a faptelor
si proceselor istorice.
9 capactitatea de analiză şi sinteză a proceselor istorice pentru evitarea întelegerii
gresita a evoluţii societăţii medievale româneşti de către studenţi.
3. INSTRUMENTAL-APLICATIVE (proiectarea, conducerea şi evaluarea

activităţilor practice specifice; utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi
de aplicare)
9 descrierea unor structuri, instituţii, sisteme, procese, fenomene ce apar în
cadrul istoriei medievale;
9 capacitatea de a transpune în practică cunoştiinţele dobândite în cadrul
cursului;
9 abilităţi de cercetare, creativitate în domeniul istoriei.
4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul

ştiinţific / cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii democratice /
promovarea unui sistem de valori culturale, morale şi civice / valorificarea optimă şi creativă
a propriului potenţial în activităţile ştiinţifice / implicarea în dezvoltarea instituţională şi în
promovarea inovaţiilor ştiinţifice / angajarea în relaţii de parteneriat cu alte persoane /
instituţii cu responsabilităţi similare / participarea la propria dezvoltare profesională )
9 reacţia pozitivă la sugestii, cerinţe, sarcini didactice, satisfacţia de a răspunde
la întrebările profesorului şi ale colegilor;
9 implicarea în activităţi ştiinţifice proprii disciplinei;
9 capacitatea de a aprecia diversitatea şi multiculturalitatea.
RESURSE ŞI MIJLOACE DE LUCRU
Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de o

prezentare power point, necesară întregirii cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul
studiat. În timpul convocărilor, în prezentarea cursului sunt folosite echipamente vizuale,
metode interactive şi participative de antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi
vizualizarea practică a noţiunilor predate. Activităţi tutoriale se pot desfăşura după următorul
plan tematic:
STRUCTURA CURSULUI
Cursul este compus din 10 unităţi de învăţare:
Unitatea de învăţare 1. Introducere in istoria medie a românilor (2 ore)

Unitatea de învăţare 2. O lume în tranziţie la Dunărea de Jos: de la Antichitatea târzie la
evul mediu (4 ore)
Unitatea de învăţare 3. Organizarea voievodatului Transilvaniei în secolele XII-XIV.
Formarea statelor Ţara Românească şi Moldova. Despotatul Dobrogei în secolele XIII- XIV
(4 ore)
Unitatea de învăţare 4. Statutul juridic al Ţărilor Române (2 ore)
3
Unitatea de învăţare 5. Influenţa factorilor economici asupra evoluţiei sociale în spaţiul
românesc (2 ore)
Unitatea de învăţare 6. Marile Puteri şi Ţările Române (2 ore)
Unitatea de învăţare 7. Premise generale ale dezvoltării culturii româneşti (2ore).
Unitatea de învăţare 8. Imaginar în spaţiul societal românesc
(2 oră)
Unitatea de învăţare 9. Viaţa religioasă la nordul Dunării de Jos (2 ore)
Unitatea de învăţare 10. Ţările române în timpul lui Mihai Viteazul (2 ore).
TEME DE CONTROL (TC)
Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea

vor avea următoarele subiecte:
1. Structuri demo-economice şi instituţii la Dunărea de Jos (2 ore)
2. Creştinismul şi etnogeneza românilor (2 ore)
3. Geneza statelor medievale româneşti (2 ore)
4. Statutul juridic al Ţărilor Române (2 ore)
5. Unirea românilor sub Mihai Viteazul (2 ore)
BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE:
Ştefan Olteanu, Panait I. Panait, Istorie medie românească (Note de curs), coord. Liliana
Trofin, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucuresti.
Berciu-Drăghicescu, Adina, Trofin, Liliana, Valori creştine la nordul Dunării. Culegere
de izvoare istorice, Editura Credis, Bucureşti, 2001.
Berciu-Drăghicescu, Adina, Trofin, Liliana, Culegere de documente privind istoria
românilor (secolele IV-XVI), vol. I, ediţia a doua, Editura Universităţii din Bucureşti,
Bucureşti, 2006.
METODA DE EVALUARE:
Examenul final se susţine sub formă scrisă, ţinându-se cont de participarea la activităţile
tutoriale şi rezultatul la temele de control ale studentului.
4
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1
INTRODUCERE IN ISTORIA MEDIE A ROMÂNILOR
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare
1.3.1. Periodizarea
1.3.2.Izvoarele istoriei evului mediu românesc
1.3.3. Îndrumător pentru autoverificare
1.1. Introducere
Evul mediu este una dintre cele mai

controversate şi contestate epoci ale istoriei
umanităţii datorită complexităţii sale.
Cellarius, Voltaire Jules Michelet şi alţi
istorici au privit evul mediu ca pe o epocă de
regres în comparaţie cu Antichitatea. Această
optică s-a impus in literatura de specialitate
deşi există şi voci care contestă acest fapt. În
acest cadru reţinem că termenul de ev mediu
exprimă conţinutul general al noii epoci şi nu
esenţa ei. Alţi termeni uzitaţi de iluminişti
sunt feud, feudalitate şi feudalism. Cei care s-
au ocupat cu feudalismul românesc au adus în
discuţie şi alţi termeni, precum prefeudal,
protofeudal, prestatal etc.
5
1.2.Obiectivele şi competenţele unităţii de
învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare:
- însuşirea noţiunilor şi termenilor specifici

perioadei studiate;
- întelegerea esenţei evenimentelor şi
proceselor istorice si explicatia cunostintelor
Competenţele unităţii de învăţare:
– studenţii vor putea să definească

termeni şi concepte de bază ale
disciplinei (ev mediu, feud, feudalism,
feudalitate, romanii populare etc);
– studenţii vor putea să descrie evoluţia
istorică a comunităţilor umane;
Timpul alocat unităţii de învăţare:
Pentru unitatea de învăţare 1, timpul alocat

este de 2 ore
1.3.1. Periodizarea
Istoria contemporană încearcă însă

să facă o anumită deosebire între
evul mediu ca epocă istorică
generală şi feudalism ca regim
social-economic şi politic
corespunzător.
În Occident perioadă cuprinsă
între secolele al III-lea şi sfârşitul
secolului al V-lea se
caracterizează prin criza
„orânduirii antice” şi apariţia
germenilor relaţiilor feudale.
A doua perioadă, cuprinsă între
finele secolului al V-lea şi
mijlocul secolului al XI-lea,
corespunde feudalismului
timpuriu şi conţine două faze:
prima, între secolele V-VIII, are
drept caracteristică încheierea
procesului de descompunere a
„societăţii antice” şi formarea
6
relaţiilor feudale; a doua, între
secolele IX-XI se caracterizează
prin desăvârşirea raporturilor
feudale.
În Europa central-răsăriteană şi de
sud-est, dominată de lumea slavă,
relaţiile feudale au apărut prin
descompunerea rânduielilor
gentilice, proces care s-a
desfăşurat între secolele VI şi VIII
în general, după care urmează
perioada timpurie a feudalismului.
În spaţiul românesc între secolele
IV-VIII asistăm la dispariţia
administraţiei statului roman în
stânga Dunării, persistenţa unor
reminiscenţe ale orânduirii
gentilice şi apariţia germenilor noi
formaţiuni sociale.
În secolele VIII-XI se cristalizează
noile structuri, iar în secolele
următoare (secolele XI-XIV)
relaţiile feudale propriu-zise, ca
relaţii de producţie. Apariţia
acestor structuri sociale şi
afirmarea lor în secolele VIII-XIV
conferă acestei perioade caracterul
de feudalism timpuriu în istoria
poporului român.
După constituirea statelor feudale
româneşti, perioada următoare,
cea de la mijlocul secolului al
XIV-lea la mijlocul secolului al
XVIII-lea reprezintă epoca de
maturizare a relaţiilor feudale de
pe teritoriul României. În cadrul ei
se pot distinge, sub raport politic
mai cu seamă, două subperioade:
cea a luptei pentru menţinerea
independenţei abia câştigate
(mijlocul secolului al XIV-lea
mijlocul secolului al XVI-lea) şi
cea a instaurării dominaţiei străine
asupra ţărilor române (mijlocul
secolului XVI – mijlocul secolului
XVIII).
1.3.2. Izvoarele istoriei evului mediu

românesc
7
În linii mari întâlnim două mari
categorii: izvoare arheologice şi izvoare
scrise. Pe de altă parte clasificarea acestor
izvoare prezintă un caracter relativ, ţinând
mai mult de optica şi aprecierea
cercetătorului respectiv, fapt care explică
modalitatea variată de folosire a criteriilor ce
stau la baza acestor categorisiri.
1. Izvoarele arheologice
2. Izvoarele scrise
Izvoarele epigrafice
Izvoarele numismatice
Izvoarele slgilografice, şi heraldice
Izvoarele cartografice
Izvoarele documentare
Izvoarele narative
Izvoarele juridice
Izvoarele beletristice
2. Izvoarele etnografice, şi folclorice
Bibliografie selectivă:
Ştefan Olteanu, Panait I. Panait, Istorie
medie românească (Note de curs),
coord. Liliana Trofin, Editura
Universităţii din Bucureşti, Bucuresti.
Berciu-Drăghicescu, Adina, Trofin,
Liliana, Valori creştine la nordul
Dunării. Culegere de izvoare istorice,
Editura Credis, Bucureşti, 2001..
Liliana Trofin, Romanitate şi
creştinism la Dunărea de Jos în
secolele IV-VIII, Editura Universităţii
din Bucureşti, Bucureşti, 2005.
Sinteza unităţii de învăţare 1
8
9 Comunităţile latinofone şi
româneşti îşi desfăşoară existenţa într-un
cadrul internaţional dominat de divizarea
Imperiului Roman, apariţia unor centre noi de
putere, impunerea creştinismului în viaţa
socială, marile migraţii şi apariţia de noi
gentes pe scena pe harta politică europeană.
Concepte şi termeni de reţinut
• evul mediu;
• feudalism;
• feudalitate;
• feud;
• beneficiu;
• romanii populare.
Întrebări de control şi teme de

dezbatere
1.Cum definiţi feudalismul?

2.Cum definiţi feudalitatea?
3. Evul mediu- epocă de regres sau de
progres?
Comentaţi următoarele texte:
a. ,,Anul 6406 (896) ungurii

trecură pe lângă Kiev, peste muntele
care şi astăzi se numeşte unguresc
(Ugorş Koie) şi au ajuns la Nipru şi-şi
întinseră corturile, căci ei erau nomazi,
cum sunt şi Polovţii (cumanii). Venind
din răsărit, ei mergeau grăbiţi prin
munţii cei înalţi, cari s-au numit
ungureşti şi începură să lupte cu
Volochii şi cu Slavii care trăiau acolo”
(Povestea vremurilor de demult).
b. ,,Inocenţiu episcopul etc.
9
Nobilului bărbat Ioaniţiu etc. Domnul a
ţinut seama de smerenia şi credinţa pe
care ştii că le-ai arătat până acum
bisericii romane şi în tumultul şi
primejdiile războiului nu numai că te-a
ocrotit foarte mult ci te-a şi dus la
mărire în chip uimitor şi cu îndurare.
Iar noi, auzind că strămoşii tăi şi-au
tras originea din nobila stirpe a
oraşului Roma, iar tu ai moştenit de la
ei nobleţea sângelui şi simţământul
curat de credinţă pe care îl ai faţă de
scaunul apostolic, ca pe o lege
moştenită, de multă vreme ţi-am propus
prin scrisorile şi trimişii (noştri) să te
vizităm.”( Fragment din scrisoarea
Papei Inocenţiu al III-lea către Ioniţă,
regele românilor şi al bulgarilor).
Tematica referatelor
1. Menţiuni literare referitoare la comunităţile

umane de la Dunărea de Jos.
2. Dovezi arheologice privind
continuitatea românilor.
Bibliografie obligatorie:
Ştefan Olteanu, Panait I. Panait,
Istorie medie românească (Note de
curs), coord. Liliana Trofin, Editura
Liliana, Culegere de documente
privind istoria românilor (secolele IV-
XVI), vol. I, ediţia a doua, Editura
Universităţii din Bucureşti, Bucureşti,
2006.
10
O LUME ÎN TRANZIŢIE LA DUNĂREA DE JOS: DE LA

ANTICHITATEA TÂRZIE LA EVUL MEDIU
2.1. Introducere
22. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
2.3.1. Structura social-economică a comunităţilor săteşti locale
2.3.2. Apartenenţa etnică a localnicilor
2.3.3. Structuri şi instituţii în spaţiul românesc.
2.3.4. Realităţi etno-culturale în spaţiul românesc în secolul al XIII-lea
2.3. 5. Îndrumător pentru autoverificare
2.1. Introducere
O istorie care se limitează doar la studierea

structurilor demo-economoce şi social-politice, fără
a lua analiza comportamentul cotidian al oamenilor
şi modul cum este el reflectat în cadrul mentalului
colectiv, nu reuşeşte să ofere celor intersaţi o
imagine adecvată a trecutului. Pentru realizarea
acestui deziderat este necesară coroborarea tuturor
datelor arheologice şi literare. Lucrurile se complică
atunci când materialul de natură arheologică
predomină, fapt care îngreunează reconstituirea
tabloului istoric. Această situaţie o întâlnim în cazul
comunităţilor umane de la Dunărea de Jos în
perioada secolelor IV-VIII.
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de
11
învăţare

perioadei studiate;
- întelegerea si explicatia cunostintelor şi nu
reproducerea acestora;
- stimularea gândirii critice a studenţilor.
– studenţii vor putea să definească termeni şi

concepte de bază ale disciplinei (stat, obşte
sătească terirorială, obşte gentilică, biserică
etc);
– studenţii vor putea să descrie evoluţia
istorică a comunităţilor umane;
– evidenţierea moştenirii spirituale a
Antichităţii.
Pentru unitatea de 2 , timpul alocat este de 1 ora.
2.3.1. Structura social-economică a comunităţilor

săteşti locale.
• După retragerea aureliană administraţia s-a

dezorganizat, iar alta nu a putut să-i ia locul datorită
invaziilor. În pofida acestui inconvenient major, viaţa
comunităţilor umane continuă să se dezvolte
ascendent, chiar dacă oraşele şi-au pierdut strălucirea
şi rolul de centre administrative şi economice.
• Decăderea şi depopularea oraşelor se face
treptat, iar fenomenul ruralizării câştigă teren şi
sfârşeşte prin a se impune. Trebuie să reţinem că:
¾ pe fondul dispariţiei atributelor civilizaţiei de
tip urban apar germenii “statului rural” şi ai
civilizaţiei rurale;
¾ obştile săteşti teritoriale cu instituţiile lor
specifice reprezintă elementul de continuitate,
fiind forma de organizare socială specifică
populaţiei locale în epoca de tranziţie de la
tipul de obşte arhaică (primară) la cea
teritorială (secundară);
¾ denumirea de sat provine din latinescul
fossatum (loc, teren înconjurat cu şanţ; satus –
12
câmp, ogor semănat), care s-a suprapus peste
vechile denumiri dace şi romane pagus (târg)
şi vicus/viculus (cătun);
¾ apariţia “familiei pereche”, a proprietăţii
private, teritorializarea comunităţilor gentilice
şi constituirea obştilor rurale reprezintă
punctul de plecare a procesului de diferenţiere
socială, fenomen care va duce la destrămarea
devălmăşiei obşteşti şi la detaşarea unor
persoane în sânul comunităţii;
¾ procesul de organizare social-politică este
surprins şi de un izvor literar (Pătimirea
Sfântului Sava Gotul) care, spre deosebire de
investigaţiile arheologice, ne dezvăluie
conţinutul instituţional al comunităţilor rurale
din stânga Dunării.
2.3.2. Apartenenţa etnică a localnicilor.
Inscripţiile, Actul Martiric al Sfântului Irineu,

episcopul de Sirmium şi Scrisoarea despre credinţa,
viaţa şi moartea lui Ulfila ne oferă date cu privire la
modificările survenite în structura limbii latine.
¾ informaţia episcopului arian Auxentiu din
Durostorum cu privire la predica lui Ulfila în
trei limbi (greacă, latină şi gotă) este extrem
de preţioasă deoarece ea atestă continuitatea
autohtonilor;
¾ romanicii orientali sunt menţionaţi în
Ambasadele lui Priscus din Panion şi într-un
pasaj din Strategikonul lui Pseudo-Mauricius;
¾ termenii de comandă militară întâlniţi în
Strategikon evidenţiază evoluţia limbii latine:
sta – stai; torna – întoarcere; mâna – a mâna;
intra – a intra; adiuta – ajută; clina – a
înclina; muta locum – schimbă locul; largia
ad ambas partes – lărgeşte în ambele părţi;
largiter ambula – a umbla mai larg; ad latus
stringe – strânge într-o latură; derige frontem
– îndreaptă fruntea etc.
¾ Ausonii amintiţi de Priscus sunt latinofoni;
¾ utilizarea limbii latine deopotrivă de
comunităţile locale şi de migratorii care au
acceptat creştinismul este un fenomen care nu
mai poate fi contestat nici chiar de aceia care
pun la îndoială continuitatea şi romanizarea.
13
2.3.3. Structuri şi instituţii în spaţiul românesc
• Se înmulţesc aşezările omeneşti din secolele
VIII-XI.
- Acestea sunt răspândite pe întreaga suprafaţă a ţării
sub forma unor concentrări demografice, iar această
situaţie sugerează un spor sensibil de populaţie. Au
fost cartate peste 1500 de aşezări.
• Asemenea concentrări de populaţie caracterizează
o anumită structură politică, fiind considerate unităţi
teritorial-politice, în fruntea cărora se găseau acei
reguli pomenţi în izvoarele epocii, sau jupani, cneji,
principi, duci, voievozi.
• Se remarcă o succesiune continuă de locuire în
cazul multor aşezări (spre exemplu, Şirna judeţul
Prahova, Biharea judeţul Bihor, Dodeşti, judeţul
Vaslui).
• Se admite că gruparea de aşezări omeneşti
identificată în nord-vestul Transilvaniei corespunde
organismului politic condus de Menumorut
(menţionat de Anonymus), cu excepţia zonei
cuprinse între Crişul Repede şi Crişul Alb unde s-au
înăţat până acum puţine aşezări din secolele VIII-XI.
• Menumorut avea reşedinţa în cetatea Biharea (in
castrum Byhor). Cronica lui Anonymus mai
menţionează existenţa unor puncte fortificate
(castrum Zotmar, castrum Zyloc), unele dintre ele
evidenţiate şi de săpăturile arheologice efectuate.
• Au fost identificate în zona centrală a Transilvaniei
peste 50 aşezări din secolele VIII-XI. Acestea se
circumscriu în cadrul a două mari concentrări
demografice: una cuprinzând circa 20 aşezări, se
situează între Mureş şi Someş, corespunzând,
teritorial, cu voievodatul lui Gelu (quidam Blacus)
amintit de Anonymus. Locuitorii ţării erau români şi
slavi (Blasi et Sclavi).
• Cronica notarului anonim şi cronicile maghiare din
secolul al XIV-lea, pomenesc de existenţa la sud de
Mureş a unui alt organism politic, cu reşedinta la
Alba Iulia, care, la începutul secolului XI, îl avea
drept conducător pe Gyula, duce mare şi putemic
(dux magnus et potens).
• În Banat şi-au avut centrul de putere Glad şi
Ahtum. Organismul politic condus de Glad se
întindea între Orşova şi Mureş (A fluvio Morus
usque ad castrum Urscia).
• Ahtum, urmaşul lui Glad, a adus de la Vidin
14
călugări “greci” cărora le-a construit o mânăstire la
Morisena, înzestrând-o cu proprietăţi întinse. El s-a
botezat la Vidin, în “ritul grecilor”.
• O inscripţie de pe un vas din tezaurul de la
Sânnicolau Mare din secolele VIII-X menţionează
existenţa şi a altor conducători politici, jupanii Voilă
şi Vataul.
• Concentrările demografice identificate în spaţiul
extracarpatic sugerează existenţa unor forme de
organizare politică a comunităţii.
• Oastea, ca instituţie a statului, prinde contur.
• Biserica îşi continuă existenţa şi în această
perioadă.
2.3.4. Realităţi etno-culturale în spaţiul românesc
în secolul al XIII-lea
În 1234, o scrisoare papală adresată viitorului rege al
Ungariei, Bela al IV-lea, arată că în episcopatul
Cumaniei “trec ca să locuiască acolo, făcîndu-se una
cu acei români”; diploma din 1247 conţinea o clauză
care le interzicea cavalerilor teutoni primirea în
ţinuturile concedate lor, a ţăranilor din regatul
Ungariei “de orice stare şi neam ar fi”.
• Aceeaşi Diplomă a Ioaniţilor consemnează
existenţa unui număr de cinci formaţiuni politice
româneşti în Oltenia, Muntenia şi sudul
Transilvaniei. Dintre acestea cea mai importantă este
Ţara Litua, în fruntea căreia se afla Litovoi şi care
cuprindea toată valea Jiului şi Ţara Haţegului.
• Sunt menţionate în Oltenia două cnezate, unul
condus de Farcaş şi altul de Ioan.
• Formaţiunea condusă de voievodatul Seneslau peste
Olt cuprindea Argeşul şi o parte din Ţara
Făgăraşului.
• Diploma menţionează că Ţara lui Litovoi s-a opus
extinderii stăpânirii maghiare la sud de Carpaţi. În
timpul luptei Litovoi a murit, iar Bărbat, fratele său, a
fost luat prizonier si, mai apoi, eliberat în schimbul
unei mari sume de bani. După luptele cu Litovoi,
regalitatea maghiară a reuşit să ocupe Ţara
Haţegului.
Ştefan Olteanu, Panait I. Panait, Istorie medie
românească (Note de curs), coord. Liliana
Trofin, Editura Universităţii din Bucureşti,
15
Bucuresti.
Berciu-Drăghicescu, Adina, Trofin, Liliana,
Valori creştine la nordul Dunării. Culegere
de izvoare istorice, Editura Credis, Bucureşti,
2001.
Liliana Trofin, Romanitate şi creştinism la
Dunărea de Jos în secolele IV-VIII, Editura
Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2005
Ioan-Aurel Pop, Românii şi maghiarii în
secolele IX-XIV, Fundaţia Culturală Română,
Cluj-Napoca, 1996
Ambruster, Adolf, Romanitatea românilor
istoria unei idei, Bucureşti, 1993
2.5. Îndrumar pentru autoverificare
9 Comunităţile latinofone şi româneşti

îşi desfăşoară existenţa într-un cadrul internaţional
dominat de divizarea Imperiului Roman, apariţia
unor centre noi de putere, impunerea creştinismului
în viaţa socială, marile migraţii şi apariţia de noi
gentes pe scena pe harta politică europeană.
• evul mediu;
• stat;
• obşte sătească teritorială;
• obşte gentilică;
• romanizare;
• creştinare;
• biserică;
• structuri socio-ecomice;
• cnezate, jupanate, voievodate;
• instituţii.
16
Întrebări de control şi teme de dezbatere
1.Cum definiţi evul mediu?

2.Care este raportul dintre obştea sătească
teritorială şi cea gentilică?
3.Se poate vorbi de o continuitate de viaţă la
Dunărea de Jos în timpul migraţiilor?
4.Romanitate şi creştinism: coordonate
fundamentale ale etnogenezei românilor.
5.Formaţiuni politice premergătoare statului în
spaţiul românesc.
Comentaţi următoarelel texte:
a. „Şi era Ulfila un episcop cu o viaţă.... şi o

vorbă.... foarte aleasă, drept credincios al lui
Hristos, dascăl întru sfinţenie şi propovăduitor
al adevărului, ......
Săvârşind acestea şi altele asemenea şi
strălucind cu glorie timp de 40 de ani în
episcopat, a propovăduit, prin harul
apostolic, fără întrerupere, în limba greacă,
latină şi gotică, în una şi singura biserică a
lui Hristos...” (Auxenţiu din Durostor.
Despre viaţa lui Ulfila).
b. „Deoarece au mulţi regi şi nu se înţeleg

între dânşii, e nimerit ca pe unii dintre ei să-i
mânuim cu vorbe sau daruri, mai ales pe cei
din apropierea hotarelor noastre, iar împotriva
celorlalţi să pornim cu război, pentru ca
duşmănia faţă de toţi să nu ducă la unire sau
la o singură stăpânire. De aşa-zişii refugiaţi,
trimişi să ne arate drumurile şi să ne
descopere pe cineva, trebuie să ne păzim cu
străşnicie; măcar că sunt romani, ei au
căpătat cu vremea această calitate, au uitat
de ale lor şi sunt cu mai multă tragere de
inimă faţă de duşmani. Pe cei binevoitori să-i
răsplătim, iar pe cei care ne fac rău să-i
pedepsim. Bucatele aflate în ţara din
apropiere să nu le părăduim, ci să ne străduim
să le aducem în ţară la noi, pe animale şi
corăbii: căci râurile lor se varsă în Dunăre şi
căratul se face uşor cu ajutorul corăbiilor”
17
(Mauricius. Strategicon. Fragmente).
c. „Trimişii lui Arpad însă, Usubuu şi

Veluc au trecut peste fluviul Tisa la vadul
Lucy. Şi, după ce au pornit de aici, sosind în
fortăreaţa Byhor, au salutat pe ducele
Menumorut şi i-au prezentat darurile pe care i
le trimisese ducele lor. În urmă însă,
comunicându-i solia ducelui Arpad, au pretins
teritoriul pe care l-am numit mai sus. Iar
ducele Menumorut, i-a primit cu bunăvoinţă
şi încărcându-i cu diferite daruri, a treia zi
le-a spus să se întoarcă acasă. Totuşi le-a dat
răspunsul, zicându-le: «Spuneţi lui Arpad,
ducele Hungariei, domnului vostru. Datori îi
suntem ca un amic, unui amic, cu toate ce-i
sunt necesare fiindcă e om străin şi duce lipsă
de multe. Teritoriul însă ce l-a cerut bunei
voinţe a noastre nu i-l vom ceda niciodată,
câtă vreme vom fi în viaţă. Şi ne-a părut rău
că ducele Salanus i-a cedat un foarte mare
teritoriu, fie din dragoste, cum se spune, fie
de frică, ceea ce se tăgăduieşte. Noi însă, nici
din dragoste, nici din frică, nu-i cedăm din
pământ nici cât un deget, deşi a spus că are
un drept asupra lui. Şi vorbele lui nu ne
tulbură inima că ne-a arătat că descinde din
neamul regelui. Athila, care se numea biciul
lui Dumnezeu. Şi chiar dacă acela a răpit prin
violenţă această ţară de la strămoşul meu,
acum însă graţie stăpânului meu, împăratul
din Constantinopol, nimeni nu poate să mi-o
mai smulgă din mâinile mele». Şi, spunându-le
acestea, le-a dat drumul să plece. Atunci
Usubuu şi Veluc, solii ducelui Arpad, se
duseră în fuga mare la stăpânul lor”
(Anonymus, Gesta Hungarorum).
d. „... Aşadar mânaţi de acest gând, am

hotărât în acest chip – stând la sfat împreună cu
venerabilul bărbat Rembaldus, marele preceptor al
casei Ospitalierilor din ierusalim din părţile de
dincoace de mare, .... îi dăm şi îi dăruim, lui şi
printr-însul numitei case, întreaga ţara
Severinului, împreună cu munţii acesteia şi cu
toate celelalte locuri ce ţin de ea, precum şi cu
cnezatele lui Ioan şi Fărcaş până la râul Olt,
afară de ţara cnezatului lui Litovoi voievodul, pe
care o lăsăm românilor, după cum au avut-o
aceştia şi până acum... Pe lângă aceasta, am mai
dăruit amintitului preceptor şi, printr-însul casei
18
Ospitalierilor, toată Cumania, de la râul Olt şi
munţii Transilvaniei, în aceleaşi condiţii arătate
mai sus despre ţara Severinului, afară de ţara lui
Seneslau voievodul românilor, care rămâne
acelora, după cum au avut-o şi până acum şi
întocmai în acele condiţii rânduite mai sus cu
privire la ţara Litua. Însă nu vrem să trecem sub
tăcere aceasta, că de la cea dintâi aşezare a
pomeniţilor fraţi, timp de douăzeci şi cinci de ani,
toate veniturile ţării Cumaniei în întregime le va
strânge numita casă, afară de cele din ţara amintită
a lui Seneslau, din care vor primi numai jumătate
din venituri şi foloase...( Diploma cavalerilor
ioaniţi, 1247)”.
Dovezi literare ale continuităţii daco-romane.

Dovezi arheologice ale continuităţii daco-
romane.
Autohtoni şi migratori la Dunărea de Jos.
Bibliografie obligatorie
Ştefan Olteanu, Panait I. Panait, Istorie medie

românească (Note de curs), coord. Liliana
Trofin, Editura Universităţii din Bucureşti,
Bucuresti.
Liliana Trofin, Romanitate şi creştinism la
Dunărea de Jos în secolele IV-VIII, Editura
Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2005
Berciu-Drăghicescu, Adina, Trofin, Liliana,
Culegere de documente privind istoria
românilor (secolele IV-XVI), vol. I, ediţia a
doua, Editura Universităţii din Bucureşti,
Bucureşti, 2006.
19
ORGANIZAREA VOIEVODATULUI TRANSILVANIEI ÎN
SECOLELE XII-XIV.
FORMAREA STATELOR ŢARA ROMÂNEASCĂ ŞI MOLDOVA.
DESPOTATUL DOBROGEI ÎN SECOLELE XIII- XIV
3.1. Introducere
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
3.3.1. Ţara Românească
3.3.2. Moldova
3.3.3. Dobrogea
3.3.4. Transilvania
3.1. Introducere
Apariţia statelor medievale româneşti a fost

rezultatul unui proces istoric complex şi
îndelungat..

învăţare

perioadei studiate;
20
– studenţii vor putea să definească termeni

şi concepte de bază ale tematicii studiate;
– studenţii vor putea să descrie apariţia
structurilor statale;
– evidenţierea relaţiei dintre Biserică şi
organismele politice.
Pentru unitatea de învăţare 3, timpul alocat este de

1 ora.
3.3.1. Ţara Românească

• Izvoarele nu mentioneaza cum Basarab, fiul lui
Tihomir, a unit formaţiunile de la sud de Carpaţi şi
a pus bazele unui singur stat, care va primi
numele de Tara Romanească.
• El a dus o politică externă activă, stabilind
alianţe politice cu bulgarii, în detrimentul
Bizanţului, a luptat împotriva tătarilor şi
ungurilor.
• Cronica pictată de la Viena înregistrează victoria
lui Basarab de la Posada (1330) împotriva lui
Carol Robert de Anjou, regele Ungariei. În urma
acestei victorii el obţine independenţa ţării. Tot
acum se încheie procesul de formare a statului.
3.3.2. Moldova
• Declinul Hoardei de Aur, odată cu moartea lui

Nogai în 1299, a fost folosit de conducătorii
politici din Moldovei pentru a-şi consolida
puterea.
• Cronica lui Ottokar de Stiria ne face cunoscut
faptul că Otto de Bavaria, venind în 1307-1308 în
Transilvania, a fost reţinut de Ladislau Kan,
voievodul Transilvaniei, şi apoi trimis ca prizonier
la un voievod „valah” care stăpânea „peste munti”
(Uber Walt) .
21
• Acest voievod român, spune cronica, era domn
(herr) „peste ceilalţi” , adică peste alţi conducători
politici, fapt care sugerează gradul avansat de
unificare politică a formaţiunilor din aceste părţi.
„Ţara românilor” (Walachenlant), cum este
numită în cronică, se afla, după toate
probabilităţile, situată în nord-vestul Moldovei.
•Are loc organizarea în anii 1325-1353 a unei
mărci militare pe versantul răsăritean al Carpaţilor,
cu centrul politic la Baia (Civitas Moldaviae),
conducător fiind aşezat Dragoş.
• Bogdan este exponentul luptei împotriva politicii
maghiare de desfiinţare a vechilor autonomii
româneşti, maramureşene, şi de înlocuire a
instituţiilor tradiţionale cu cele maghiare.
• După ce a fost destituit de Ludovic de Anjou din
funcţia sa, Bogdan a trecut munţii în Moldova şi a
izgonit autorităţile dominaţiei maghiare instituite
aici. Astfel, anul 1359 devine reperul
independenţei pentru teritoriul situate la est de
Carpaţi.
3..3.3. Dobrogea
• O inscripţie descoperită la Mircea-Vodă (judeţul
Constanţa) în anul 943 indică existenţa unui jupan,
al cărui nume este Dimitrie.
• Sunt mentionate de izvoarele bizantine
formaţiunile politice din secolul XI conduse de
Tatos, Satza şi Seslav.
• Profitând de slăbirea dominaţiei mongole, către
mijlocul secolul XIV, micile formaţiuni politice
încearcă să se unească într-un organism statal
dependent de Bizanţ, centrul acestui stat fiind
teritoriul dintre Varna şi Caliacra (cunoscut sub
numele de “ţara Cavarnei”)
• Balica şi Dobrotici, conducătorii acestei
formaţiuni întervin în evenimentele din Bizanţ.
• Dobrotici obţine titlul de strateg şi apoi de
“despot” în 1357. El este cel care şi-a întins
stăpânirea sa asupra întregului teritoriu dintre
Dunăre şi Mare (mai puţin ţinutul Dristorului) şi a
întreţinut strânse raporturi cu voievozii Ţării
Româneşti.
• După 1386 lui Dobrotici i-a urmat la domnie
Ivanco, fiul său. Acesta încheie o alianţă cu turcii
dar care nu e respectată de cei din urmă.
22
• În timpul luptelor cu turcii în 1388 Ivanco moare,
iar formaţiunea sa politică întră în posesia lui
Mircea cel Bătrân.
3..3.4. Transilvania
• După moartea lui Ştefan I ungurii îşi

îndreaptă privirile spre est, începând
campaniile lor militare de cucerire a
Transilvaniei. După lupte grele, ducatele
lui Gyula şi Kean, urmaşi ai lui Gelu, sunt
cucerite de oştile maghiare şi reunite într-
o singură formaţiune cu numele de
Voievodatul Transilvaniei, dependent de
Ungaria. Faptul că această formaţiune este
numită voievodat, arată trăinicia formelor
tradiţionale de organizare politico-militară
a comunităţilor româneşti din
Transilvania.
• Transilvania ca unitate politico-
administrativă autonomă îşi va menţine
acest statut în cadrul coroanei maghiare în
tot cursul evului mediu, în ciuda
insistenţelor autorităţii maghiare de a o
supune şi a o subordona total.
• De problema maghiară se leagă şi cea a
secuilor şi saşilor şi a cavalerilor
teutoni.
• Cavalerii teutoni au fost aduşi pe timpul
regelui Andrei II, care, prin diploma din
1211, le dăruia Ţara Bârsei (Terra
Borza), cu condiţia apărării de către
aceştia a graniţei estice a regatului
maghiar, împotriva cumanilor. Dar pentru
că manifestau tendinţe de insubordonare
şi de expansiune acestia au fost expulzaţi.
• Pentru a nu se solidariza cu teutonii,
Andrei II acordă saşilor, prin diploma
Andreanum din 1224 cunoscută şi sub
numele de Bula de Aur a saşilor,
importante privilegii juridice, bisericeşti şi
negustoreşti.

medie românească (Note de curs), coord.
Liliana Trofin, Editura Universităţii din
Bucureşti, Bucuresti, 2009.
23
Nicolae Stoicescu, „Descălecat” sau
întemeiere? O veche preocupare a
istoriografiei româneşti de-sine-stătătoare”
în Constituirea statelor feudale româneşti,
Bucureşti, 1990, pp. 97-165.

Organizarea statelor medievale româneşti îşi
are începuturile în primele cristalizări ale
formaţiunilor prestatale menţionate de izvoarele
timpului.
• structuri socio-ecomice;
• cnezate, jupanate, voievodate;
• instituţii.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
1. Apariţia statelor medievale româneşti s-a

produs într-un context politic internaţional
favorabil sau nu?
2. Domnia. Trăsături. Caracteristici.
Comentaţi următoarelel texte:
a. „După ce regele a cuprins Zeurinul

(Severinul) şi fortăreaţa lui, le-a încredinţat
toate numitului Dionisie împreună cu
demnitatea de ban. Făcându-se aceasta,
Bazard a trimis la rege o solie vrednică de
toată cinstea ca să-i spună regelui:
,,Fiindcă voi, rege şi stăpân al meu, v-aţi
24
ostenit cu strângerea oştirii, eu voi
răsplăti osteneala voastră cu 7000 mărci
de argint, şi voi lăsa în pace şi Zeverinul,
cu toate ce se ţin de el, pe care acum, cu
puterea le ţineţi în mâinile voastre. Pe
deasupra, tributul ce datorez coroanei
voastre, îl voi plăti cu credinţă în tot anul.
Şi nu mai puţin voiu trimite la curtea
voastră pe unul din fiii mei, pentruca să
servească pe banii mei şi pe cheltuiala
mea, numai să vă întoarceţi îndărăt cu
pace şi să înconjuraţi primejdia
persoanelor voastre, pentrucă dacă veniţi
şi mai mult înlăuntrul ţării, nu veţi putea
niciodată să înconjuraţi primejdia”.
Regele, auzind aceasta, cu mintea trufaşă,
a izbucnit faţă de soli cu următoarele
vorbe, zicându-le: ,,Să spuneţi aşa lui
Bazard, că el e păstorul oilor mele şi ei,
din ascunzişurile sale de barbă îl voi
scoate” (1330. Cronica pictată de la
Viena).
b. „Iar în această vreme, Bogdan,

voievodul românilor din Maramureş,
strângând în jurul său românii din acel
district, a trecut în taină în ţara Moldovei
supusă Coroanei regatului Ungariei, însă
pustie de locuitori de multă vreme din
pricina vecinătăţii tătarilor. Şi cu toate
acestea regelui, totuşi sporind numărul
mare al românilor locuitori ai acestei ţări
s-au împrăştiat în toată ţara.”( 1359.
Cronica Dubnicense).
c.„(…) Străluciţii şi puternicii bărbaţi, domnii

Ioan de Mezano, potesta al Perei şi al
genovezilor din Imperiul Romaniei (…) în
numele şi din partea comunei Genova şi a
tuturor genovezilor aflători în orice parte a
lumii – de o parte – şi chibzuiţii şi înţelepţii
bărbaţi, domnii Costea şi Jolpan solii şi
împuterniciţii anume pentru cele de mai jos, de
către strălucitul Ivanco, fiul strălucitului
Dobrodiza, de bună amintire cu învolnicire
deplină şi îndestulătoare (…) au ajuns şi au
declarat în numele amintite că au ajuns la o
pace bună şi adevărată ce va dăinui deapururi
(…)” ((1387. Tratatul încheiat de Ivanco cu
genovezii).
25
Formarea Ţării Româneşti şi a Moldovei.

Organizarea voievodatului Transilvaniei.
Dobrogea în contextul evenimentelor.

medie românească (Note de curs), coord.
Liliana Trofin, Editura Universităţii din
Bucureşti, Bucuresti.
Liliana, Valori creştine la nordul Dunării.
Culegere de izvoare istorice, Editura
Credis, Bucureşti, 2001.
Liliana, Culegere de documente privind
istoria românilor (secolele IV-XVI), vol. I,
ediţia a doua, Editura Universităţii din
Bucureşti, Bucureşti, 2006.
26
STATUTUL JURIDIC AL ŢĂRILOR ROMÂNE
4.1. Introducere
4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat.
4.3. Conţinutul unităţii de învăţare.
4.1. Ţările Române şi Înalta Poartă.
4.2. Îndrumător pentru autoverificare.
4.1. Introducere
Tarile Romane si-au pastrat autonomia

între secolele XV – XVII, iar acţiunile
politice ale unor voievozi conduc chiar la
recâstigarea independenţei pentru o scurtă
perioadă de timp.

învăţare

perioadei studiate;
27
tematicii studiate;

este de 2 ore.
4.3.1. Ţările Române şi Înalta Poartă.
Ţările tributare faceau parte conform

dreptului islamic din dar-al-ahd (Casa Pacii),
situat între dar-al-Islam (Casa Islamului) şi
dar-al-harb (Casa Războiului). Ele beneficiau
de regimul de dar-al-ahd, care presupunea:
¾ autonomia lor;
¾ păstrarea institutiilor politice,

administrative, militare, judecătoreşti
şi ecleziastice;
¾ deţinerea tronului de către un domn

pământean;
¾ domnul era ales de boieri (în

Transilvania de dietă) şi confirmat de
sultan.
• Odată cu instaurarea şi consolidarea

dominaţiei otomane sultanul numeşte
şi mazileşte domni, independent de
voinţa boierilor. Astfel că scaunul
domnesc revenea celui care plătea mai
mult.
• Autonomia Tărilor Romane era

recunoscută în ahidnamelele
(capitulaţiile) emise de Poartă. De
28
notat că aceste acte interziceau
musulmanilor dreptul de a deţine
proprietăţi sau de a construi moschei
în Ţările Române, să ia de aici
devşirme (sistemul recrutarii de copii
creştini) pentru corpul de ieniceri etc.
• Ţările Române plăteau haraci,

peşchesuri către sultan, sultana validé
şi demnitarii lui, mucarerul
(reînnoirea domniei), trebuiau să pună
la dispoziţia otomanilor vite, oi,
cereale, miere de albine, cai, ceară
samd. Cu timpul se va institui un
monopol otoman asupra grâului
românesc. Preţurile cerealelor sunt
fixe.
• Politica externă a Tărilor Române era

integrată în cea otomană. Domnii
români trebuiau să respecte clauza
“prieteni prietenilor şi duşmani
duşmanilor sultanului” şi să facă
auxilium (participarea în campanile
militare organizate de sultan).
• Transilvania devine sub suzeranitatea

otomană un principat autonom (1541).
Ea a beneficiat de un statut mai bun,
în raport cu celelalte două ţări
româneşti, datorită vecinătăţii
Imperiului Habsburgic (spre exemplu,
dreptul de a-şi alege principii,
investirea acestora cu însemnele
puterii de către sultan, tributul,
pescheşurile şi prestaţiile în produse).
De aceea, nu este de mirare că
otomanii s-au văzut nevoiţi să-şi
modereze pretenţiile faţă de
Transilvania.
• Principatul îşi pierde autonomia în

timpul ocupaţiei habsburgice.
• După instalarea regimului fanariot

Ţările Române extracarpatice au fost
reprezentate pe arena internaţională,
având însă o autoritate mult ştirbită.
29
• După pacea de la Karlowitz (1699),
Rusia şi Austria reclamă aşa-zisa
“moştenire otomană”, profitând de
începutul declinului Imperiului
Otoman în Europa de Est. În virtutea
acestei moşteniri, cele două mari
puteri creştine desfăşoară acţiuni cu
caracter expansionist, având ca
obiectiv stabilirea hotarului pe linia
Dunării. Acest lucru echivalează cu
pierderea autonomiei Moldovei şi
Ţării Româneşti.

Universităţii din Bucureşti, Bucuresti,
2009.
Nicolae Stoicescu, „Descălecat” sau
întemeiere? O veche preocupare a
istoriografiei româneşti de-sine-
stătătoare” în Constituirea statelor
feudale româneşti, Bucureşti, 1990, pp.
97-165.

Politica externă a Tărilor Române era

integrată în cea otomană, iar autonomia nu
avea de suferit.
• Casa Păcii; Casa Războiului;

• capitulaţii;
• tribut;
• autonomie.

dezbatere
1. Ce presupune regimul de dar-al-ahd?

2. De ce nu a cucerit Poarta Ţările
30
Române?
Comentaţi textul:
„Actul de pace (Sulhname) al sultanului

Mehmed han – să-i fie ţărâna uşoară –
cu Kara-Bogdan. Pricina emiterii
preaslăvitului semn împărătesc (hakanî),
căruia i se cuvine judecată dreaptă, şi a
strălucitei monograme (tugra) sultanale,
podoaba lumii, – veşnicească-i
preaînaltul Allah preamărirea, din
respect faţă de cele şapte versete -, este
aceasta: Kara-Bogdan, care, în
vremurile vechi, era plin de omenie şi
supus faţă de înaltul ,,Cuib" al
Califatului dinastiei otomane şi
îndeosebi faţă de măreţul Prag al
Împărăţiei mele, înalt ca cerul,
neamânând nici o clipă îndatoririle sale
de supunere, precum şi dările (rüsűm)
stabilite prin firman, se supunea
poruncilor mele şi îşi plătea la timp, fără
întârziere, haraciul său, pe care îl
fixasem... Astfel, ca să îndepărteze, de
pe locul ascultării, praful răutăţilor sale,
el a făcut să-i curgă din ochi torente de
lacrimi şi a cerut iertare. De aceea,
revărsându-se oceanul mărinimiei mele
şi marea bunăvoinţei mele, l-am iertat
pentru vina sa şi am reînnoit tratatul. Şi
Allah cel milostiv şi binevoitor a zis:
,,Ţineţi-vă legământul; sunt
răspunzători cei care îşi încalcă
legământul!” (1480 martie 13 – 1481
martie 1. Ahidname prin care se
confirmă pacea cu Ştefan cel Mare).
Geneza şi evoluţia tributului în Ţările

Române.
Transilvania şi Casa de Habsburg.
Relaţiile domnilor români cu Înalta
Poartă.
31
Mihai Maxim, Ţările Române şi Înalta
Poartă, cadrul juridic al relaţiilor
româno-otomane în evul mediu,
Bucureşti, Editura Enciclopedică,
1993.
privind istoria românilor (secolele IV-
XVI), vol. I, ediţia a doua, Editura
2006.
32
INFLUENŢA FACTORILOR ECONOMICI ASUPRA
EVOLUŢIEI SOCIALE ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC
5.1. Introducere
5.1. Economie şi societate.
5.2. îndrumător pentru autoverificare.
5.1. Introducere
Dezvoltarea socială şi economică în

Ţările Române avea, în genere, un caracter
unitar, mai dinamică fiind în Transilvania,
şi mai lentă în celelalte două ţări
extracarpatice.
5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii

de învăţare

perioadei studiate;
- întelegerea si explicatia cunostintelor şi
nu reproducerea acestora;
33
tematicii studiate;
– studenţii vor putea să descrie
apariţia structurilor statale;
– evidenţierea relaţiei dintre Biserică
şi organismele politice.

este de 2 ore.
5.3.1. Economie şi societate.

• În evul mediu, gândirea economică
este subordonată, în mare parte,
moralei creştine şi supusă normelor
juridice. Cu toate acestea, economia
Ţărilor Române cunoaşte o
dezvoltare ascendentă.
• Diferenţierile sociale din cadrul

societăţii româneşti constatate în
epoca anterioră capătă noi
dimensiuni în secolele XIV-XVI.
• Decăderea ţărănimii libere şi

aservirea au avut un impact negativ
asupra evoluţiei economiei şi a
afectat capacitatea de apărare a ţării.
• Legarea de glie a ţăranilor a fost

legiferată şi în Ţările Române:
• 1517 – în Transilvania a fost
adoptat Tripartitul lui Şt. Werböczi;
• Ţara Românească - „legătura” lui
Mihai Viteazul, 1597;
• Moldova - legile lui Miron
Bornowski, 1628.
34
Universităţii din Bucureşti,
Bucuresti, 2009.
Le Goff, Jacques, Civilizaţia
Occidentului medieval, Holban,
Maria, trad., Bucuresti, 1970.

Sporul demografic conduce la

creşterea cererii de produse şi a schimbului
dintre sat şi oraş, favorizând procesul de
urbanizare.
• societate;
• economie;
• inovaţie;
• statut social.

dezbatere
1. Ce rol are economia monetară în

cadrul societăţii?
2. Economie de subzistenţă vs
economie de schimb.
Comentaţi textul:
„Starea iobagilor este felurită căci

unii sunt unguri, alţii saşi şi germani,
iar alţii boemi şi slavi, mărturisitori ai
credinţei creştine. Pe lângă aceştia
unii sunt români şi ruteni, iar alţii
rasci sau sârbi şi bulgari, ce urmează
ereziile grecilor... în vara acum
trecută din pricina răscoalei şi
ridicării răzvrătiroare a lor împotriva
întregii nobilimi, sub numele de
35
cruciată, din îndemnul nelegiuitului
răufăcător Gheorghe Secuiul şi din
pricina căderii lor, prin aceasta, în
vina trădării veşnice; şi astfel au fost
ei legaţi pe veci şi pe deplin de glia
stăpânilor lor de pământ” (Tripartitul
lui Şt. Werböczi, 1517).
Legarea de glie şi efectele sale în plan

social.
Gândirea economică în evul mediu.

Bucuresti.
privind istoria românilor (secolele
IV-XVI), vol. I, ediţia a doua,
Editura Universităţii din Bucureşti,
Bucureşti, 2006.
Istoria românilor în texte, coord. B.
Murgescu, ed. Corint, Bucureşti,
2001,
http://www.cimec.ro/Istorie/Istoria-
romaniei-in-texte.pdf, accesat online
11.03.2012.
36
MARILE PUTERI ŞI ŢĂRILE ROMÂNE
6.1.Introducere
6.1. Ţările Române în contextul evenimentelor.
6.1. Introducere
y În secolul XIV Imperiul otoman îşi

întăreşte dominaţia în Balcani,
cucerindu-i pe conducătorii locali sau
atrăgându-i prin acordarea timar-uri.
y Ţările Române îşi păstrează
autonomia politică şi luptă pentru
câştigarea independenţei.

învăţare

perioadei studiate;
37

tematicii studiate;

este de 2 ore.
6.3.1. Ţările Române în contextul

evenimentelor.
• Mircea cel Bătrân incorporează

Dobrogea la Ţara Românească în
1388, aflată până atunci sub
suzeranitate otomană.
• Participă la bătălia de Câmpia Mierlei
din 1389.
• Alinţa cu regatul maghiar şi cu emirii

anatolieni şi acţiunile militare ale lui
Mircea în spaţiul balcanic l-au
determinat pe Baiazid să întreprindă o
expediţie personală de cucerire a Ţării
Româneşti, în primăvara lui 1395.
¾ 7 martie 1395 - Mircea cel Bătrân şi

regele Sigismund de Luxemburg au
încheiat la Braşov un tratat de alianţă,
care prevede ajutor reciproc în cazul
unei agresiuni otomane.
¾ Spre sfârşitul domniei Mircea Cel

Bătrân recunoaşte suzeranitatea
otomană.
• Moldova se orientează în
38
timpul lui Alexandru cel Bun
(1400-1432) spre Polonia şi
Ţara Românească.
¾ În 1402 încheie un tratat de alianţă cu

Polonia şi recunoaşte sureanitatea lui
Vladislav Iagello. Acest tratat este
reînnoit în 1404, 1407, 1411 si 1415.
¾ Îi acordă ajutor în luptele de la
Grünwald şi Marienburg împotriva
cavalerilor teutoni (1410, 1422).
¾ În 1420 otomanii atacă prima dată
Moldova (au asediat Chilia şi Cetatea
Albă, dar atacul este respins de
Alexndru cel Bun.
¾ Acordul dintre Polonia şi Ungaria,
încheiat la Lublau la 15 martie 1412,
reprezentă primul acord de împărţire a
unui teritoriu românesc în sfere de
influenţă.
• Polonia şi Ungaria încearcă să

profite de slăbirea puterii
domneşti în Ţările Române
pentru a-şi impune hegemonia
la Dunărea de Jos.
¾ Moartea prematură a regelui Albert de

Habsburg a dat naştere unei perioade
de frământări legate de succesiunea la
tron.
¾ Alegerea lui Vladislav al III-lea al
Poloniei ca rege al Ungariei (devenit
astfel Vladislav I al Ungariei, la 6
martie 1440) şi încoronarea sa la 17
iulie la Alba Iulia, au dus la
declanşarea unui război civil sângeros,
în părţile de vest, de sud şi în Slovacia,
care a durat până în 1441.
¾ Iancu de Hunedoara a fost răsplătit
de regele Ungariei pentru sprijinul
acordat cu demnitatea de voievod al
Transilvaniei în 1441.
¾ Împrimă politicii Ungariei o linie
antiotomană.
¾ Devine regent al Ungariei în 1446.
¾ În 1443-1444 organizează
„Campania cea Lungă” care se încheie
printr-o pace favorabile semnată pe 10
ani.
39
¾ În 1444 se încheie tratatul de pace de
la Seghedin.
¾ O nouă cruciadă antiotomană se
încheie cu înfrângerea creştinilor la
Varna (1444).
¾ La Kosovo (1448) pierde lupta
datorită trădării lui Dan al II-lea,
pretendent la tronul Valahiei, şi a
rivalului său Branković, care a
împiedicat ajutoarele conduse de
Skanderbeg să ajungă la locul bătăliei.
¾ Iancu de Hunedoare obţine o victorie
importantă împotriva oştilor otomane
la bătălia de la Belgrad (1456).
¾ În august 1456 moare de ciumă la
Zemun.
¾ Este înmormântat la Alba Iulia, în
Catedrala Sf. Mihail.
• Căderea Constantinopolului
(1453) stârneşte rumoare în
cadrul cancelariilor statelor
creştine care conştientizează
pericolul otoman. De aceea
organizarea unor cruciade
împotriva Semilunei câştigă
noi adepţi.
¾ Vlad Ţepeş refuză în 1459 să mai

plătească tribut (10.000 galbeni anual).
¾ Încheie o alianţă cu Matei Corvin
(1460).
¾ În iarna 1461-1462 organizează o
campanie surpriză la sudul Dunării.
¾ Surprins de gestul lui Vlad Ţepe
sultanul organizează o campanie
împotriva Ţării Româneşti
¾ Neputând să oprească pe linia Dunării
ofensiva otomană Vlad va aplica
tactica hărţuirii: pustiirea pământului,
otrăvirea fântânilor, atacarea
detaşamentelor turceşti plecate după
hrană.
¾ Declanşează „atacul de noapte” în
apropiere de Târgovişte (16-17 iunie
1462), menit să demoralizeze oastea
otomană. Victoria obţinută nu poate fi
fructificată datorită trădării marii
boierimi şi a politicii duplicitare dusă
de regele maghiar.
40
¾ Nu primeşte ajutorul promis de Matei
Corvin. Este acuzat de trădare şi este i
încarcerat la Vişegrad vreme de 12
ani. După Vişegrad are domiciliu
forţat la Buda timp de doi ani. La
cererea lui Ştefan cel Mare va fi
eliberat în 1475.
¾ 1462 – încheierea unei capitulaţii
între sultan si Radu cel Frumos care va
conduce la creşterea tributului de către
Poartă, în schimbul păstrării
independenţei Ţării Româneşti.
• Amestecul lui Ştefan cel Mare

(1457-1504) în treburile
domniei Ţării Româneşti. îl
irită pe Mohamed al II-lea,
care hotărăşte să nu lase
nepedepsit acest lucru.
¾ Ştefan cel mare duce o politică de

emancipare de sub tutela marilor
puteri creştine în paralel cu lupta
antiotomană.
¾ În faţa Vasluiului în locul numit
Podul Înalt (ziua de 10 ianuarie 1475)
Stefan obţine o strălucită victorie
împotriva otomanilor.
¾ Este învins în codrul de la Valea
Albă sau Războieni de către otomani
în seara zilei de 26 iulie 1476.
¾ Pierde Chilia şi Cetatea Albă în 1484.
¾ Depune jurământul de credinţă faţă de
regele Poloniei, Cazimir (15
septembrie 1485, Colomeea).
¾ Relaţiile cu Polonia se deteriorează,
iar Moldova iese de sub suzeranitatea
acesteia.
¾ În anul 1487 Ştefan obţine o victorie
importantă împotriva polonezilor la
Codrii Cosminului.
¾ 1487 – tratat cu turcii, a reluat plata
tributului, iar sultanul a recunoscut
independenţa Moldovei.
¾ 1 489 – încheie un tratat de alianţă cu
Matei Corvin; primeşte Ciceul şi
Cetatea de Balta drept posesiuni.
¾ În 1497 Polonia recunoaşte
independenţa Moldovei.
¾ La moartea sa Stefan a lăsat o ţară
41
prosperă şi prosperă.
¾ Grigore Ureche ne pune că pe „Ştefan
Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale
şi plângere în mănăstire la Putna,
care era zidită de dânsul, jale era, că
plângea toţi ca pe un părinte al
său...”.

Universităţii din Bucureşti, Bucuresti,
2009.
Stefănescu, Stefan. Istoria medie a
României. Partea a II-a. Principatele
Romane. Secolele XIV-XVI. –
Bucuresti, 1992.
IV-XVI), vol. I, ediţia a doua, Editura
2006.

Devenite independente la mijlocul

secolului al XIV-lea, ţările române au fost
nevoite să se confrunte în perioada următoare
cu probleme deosebit de dificile în vederea
menţinerii şi consolidării libertăţii dobândite
pe câmpul de bătaie.
• libertate;
• independenţă politică;
• suzeranitate;
• omagiu vasalic.

dezbatere
42
1. De ce Vlad Ţepeş suspendă plata
tributului către turci ?
2. Moldova „Poartă a Creştinătăţii”.
3. Ţările Române – între Cruciadă şi
Semilună.
Comentanţi textele următoare:
a. „El (Mehmed I) s-a îndreptat spre

necredinciosul din Ţara
Românească cel cu gânduri rele. În
partea aceea se aflau trei cetăţi care,
din pricina ghiaurilor cei fără minte,
fuseseră ruinate. El a făcut ca toate
să înflorească. Una se numea
Isaccea (Sagki), a doua Ieni – Sale
iar a treia se numea Giurgiu. De
acolo îndreptându-se asupra
ungurului, a luat cetatea Severin.
Ghiaurii cei fără minte, Alah să-i
nenorocească, văzînd măreţia
musulmanilor, au cerut pace. Ei au
luat asupra lor plata haraciului şi s-
au socotit printre supuşii înaltului
prag al Sultanului (s.n.). Au trimis
trei fii de principi, cu armele lor cu
tot, ca să slujească lîngă sultan. Ei
şi-au luat asupra lor obligaţia ca,
atunci când va fi bătălie şi sultanul
le va porunci, afară de aceşti trei fii
ai celor trei bei, să trimită şi oastea
lor după cum va dori sultanul. Ei au
jurat că în tot timpul vieţii sultanului
ghiaurii cei fără de minte nu-l vor
trăda în nici un fel şi nu se vor
împotrivi sultanului Mehmed şi nici
oamenilor săi. Astfel au făcut pace”
(Cronica turcească a lui Sürüilah
aminteşte încheierea păcii cu Mircea
cel Bătrân ).
b. „Iar lui Hamuza, zis purtătorul de

şoimi, care primise însărcinarea să
43
cârmuiască nu puţină ţară lângă
Istru şi să fie guvernator Vidinului,
i-a trimis poruncă tainică să i-l
aducă, dacă va putea, prin vreun
vicleşug pe om, (făgăduindu-i) că-i
va fi foarte recunoscător pentru asta
şi (îndemnându-l) să-l prindă fie
prin vicleşug, fie într-alt chip.
Acesta deci, spunându-i
grămăticului că trebuie să-l prindă
pe om, se sfătuiesc asupra
mijloacelor folositoare pentru
atingerea acestui ţel, anume când
Vlad îl va însoţi la întoarcere, să-i
întindă o cursă în această ţară chiar
şi aşa să-l prindă. Grămaticul însă
să-i dea de ştire (lui Hamuza) când
urmează să pornească înapoi. Şi
după ce grămăticul face asta şi-i
vesteşte în taină ceasul la care
trebuia să plece însoţit de Vlad,
Hamuza i-a întins din vreme o cursă
chiar în această ţară. Iar Vlad care,
înarmat, împreună cu oamenii lui,
însoţea pe cârmuitorul trimis de la
Poartă al acesteia şi pe gărmătic, a
căzut în cursă şi, cum şi-a dat
seama, a dat îndată poruncă şi-i
prinde pe aceştia împreună cu
slujitorii lor şi, când Hamuza l-a
atacat, s-a luptat cu vrednicie şi,
biruindu-l,
l-a prins şi din ceilalţi, care au luat-o
la fugă, a nimicit pe câţiva. Pe
aceştia, odată prinşi, pe toţi i-a dus
şi i-a tras în ţeapă, după ce mai întâi
i-a schilodit, lui Hamuza însă i-a
făcut o ţeapă mai înaltă; şi
slujitorilor le-a făcut acelaşi lucru ca
şi stăpânilor lor. Iar apoi, şi-a
întocmit de îndată o oaste cât a
putut mai mare şi a pornit
numaidecât spre Istru şi, trecând în
aşezările de dincolo de Istru, a
stricat ţara împăratului, nimicindu-i
cu desăvârşire pe locuitori,
împreună cu femeile şi copiii lor şi
caselor le-a dat foc, arzând totul pe
unde mergea. Şi după ce a făcut
prăpăd mare, s-a înapoiat în Dacia”
44
(Georgios Sphrantes despre luptele
românilor cu turcii).
c. „Şi auzind noi aceasta, ne-am

înarmat cu toţii şi am mers
împotriva lor... şi i-am învins şi i-
am călcat în picioare, şi pe toţi i-am
trecut prin ascuţişul săbiei. Şi după
aceasta, auzind necredinciosul turc
lucrul acesta şi-a pus în cap şi-n
gând ca-n luna lui mai să se răzbune
asupra noastră. Voieşte a-şi supune
această poartă a creştinătăţii care e
ţara noastră... Şi dacă această
poartă ar fi pierdută, va fi în
primejdie toată creştinătatea. De
aceea ne rugăm de prietenia voastră,
ca şi de toţi regii, să vă îndreptaţi
asupra duşmanului creştinătăţii cât
mai este vreme. Căci numitul turc
are în toate părţile mulţi duşmani
care vor purcede împotrivă-i cu
sabie în mână. Iară noi, din partea
noastră, făgăduim, pe credinţa
noastră creştinească, că vom sta şi
vom lupta până la moarte pentru
creştinătate, punându-ne capul în
cumpănă. Şi aşa trebuie să faceţi şi
voi, din partea voastră, pe uscat şi
pe mare, întrucât de astă dată,... i-
am tăiat mâna dreaptă. Aşadar, să
nu întârziaţi (1475, Scrisoare
adresată de către Ştefan cel Mare
principilor creştini)”.
d. „(Iancu) însă a ridicat în acest timp

provincia cu o iuţeală de necrezut şi
purta sabia însângerată, aduna
oşteni din sate şi oraşe, a poruncit să
fie înarmaţi şi sciţii, a dat ordin să
fie chemaţi la oaste printr-un anunţ
public cu toţii deopotrivă ţărani şi
târgoveţi pentru salvarea soţiilor. Şi
cu toţii au dat urmare poruncii,
pentru a nu pieri cu soţiile şi copii
lor. Cu oastea astfel adunată, porni
cu curaj pe urma turcilor ce se
retrăgeau după ce pustiiseră
provincia, şi nu pierdeau nici o
ocazie de a se năpusti asupra lor, în
45
orice moment şi în orice loc (…)
Mai înainte de a ajunge la marginile
regiunii, la un sat, se năpustiră pe
neaşteptate asupra turcilor, într-un
fel de iureş că risipeau necontenit
linia de bătălie pe care aceştia
încercau s-o înfiripeze. Cei ce se
împrăştiaseră prin văi şi pe înălţimi
se întorceau plini de curaj îndărăt;
bătălia se desfăşura într-o ordine
confuză, vărsându-se sânge din
belşug şi dintr-o parte şi din
cealaltă. Dar cauza pentru care
luptau era departe de a fi aceeaşi
pentru ambele părţi, căci unii se
băteau pentru patrie, copii, altare şi
cămin, pe când ceilalţi pentru pradă,
câştig, iată de ce luptau cu o
însufleţire şi bărbăţie inegală. Deşi
se făcu mare măcel şi dintr-o parte
şi din cealaltă, înfruntându-se şi unii
şi alţii cu aceeaşi îndârjire, totuşi de
la turci au căzut mai mulţi (…)”
(1442, Antonio Bonfini, Lupta de la
Sântimbru).
1. Cruciada târzie şi efectele ei în

planul relaţiilor internaţionale.
2. Expansiunea otomană în Balcani.
3. Politica de alianţă între Ţările
Române.

Istorie medie românească (Note de curs),
coord. Liliana Trofin, Editura Universităţii
din Bucureşti, Bucuresti.
Liliana, Culegere de documente privind
istoria românilor (secolele IV-XVI), vol. I,
ediţia a doua, Editura Universităţii din
Bucureşti, Bucureşti,
2006
46
47
PREMISE GENERALE ALE DEZVOLTĂRII CULTURII ROMÂNEŞTI
7.1. Introducere
7.1. Repere culturale româneşti.
7.1. Introducere
y Cultura medievală românească,

aflată la intersecţia marilor spaţii
culturale ale Occidentului şi
Răsăritului european, a fost supusă
înfluenţelor venite din aceste zone,
pe care le-a asimilat în conformitate
cu propria grilă de valori.

de învăţare
48
perioadei studiate;

tematicii studiate;

este de 2 ore.
7.3.1.Ţările Române în contextul

evenimentelor.
• Cultura română are un caracter

original.
¾ În literatura medievală românească,

cronicile se bucură de un statut
aparte.
¾ Destinul politic diferit al Ţărilor
Române s-a răsfrânt asupra
dezvoltării mediului cultural.
¾ Mănăstirile sunt adevărate focare de
cultură.
¾ Domnii promovează cultura şi sunt
ctitorii unor numeroase lăcaşe de
cult.
¾ Influenţa bizantină se manifestă şi în
domeniul artei, literaturii etc.
¾ Ţările Române stabilesc o relaţie
specială cu Muntele Athos.
¾ Domnii români fac numeroase danii
către marile centre creştine aflate
sub stăpânire străină.
49
Bucuresti, 2009.
Bucuresti, 1992.
Bucureşti, 2006.
Petre P. Panaitescu, Introducere la
istoria culturii româneşti, Bucureşti,
1968.
Răzvan Theodorescu, Românii şi
Balcanicii în civilizaţia sud-est
europeană, Editura Enciclopedică,
Bucureşti, 1999.
Răzvan Theodorescu, Civilizaţia
românilor între medieval şi modern.
Orizontul imaginii (1550-1800), 2
vol., Editura Meridiane, Bucureşti,
1992.

Implicarea domniei şi a Bisericii în

viaţa culturală a permis conservarea
valorilor tradiţionale româneşti.
• cultură;
• artă sacră;
• ctitorie;
• danie pioasă.

dezbatere
50
1. Putem vorbi de o cultură laică în
Ţările Române?
2. Ce puteţi spune despre implicarea
lui Ştefan cele Mare şi a altor domni
români în actul cultural?
2. Influenţe spirituale athonite în
Ţările Române.
Comentaţi textul:
„Înainte de conciliul de la Florenţa,

după exemplul celorlalte neamuri ale
căror limbi provin din vorbirea
romanilor, moldovenii se foloseau de
caractere latine. Dar după ce la acel
sinod mitropolitul Moldovei, a trecut
în tabăra papistaşilor, după cum am
spus, mai sus, urmaşul acestuia,
diaconul lui Marcu al Efesului, bulgar
de neam, pe nume Teoctist, ca să
stârpească şi mai mult orice sămânţă
papistăşească din biserica
moldovenească şi ca să ia tinerilor
putinţa de a citi sofismele
papistaşilor, a sfătuit pe Alexandru
cel Bun ca nu numai să izgonească
din ţara lui pe oamenii care gândeau
altfel în privinţa celor sfinte, dar şi
literele latine să le înlocuiască cu
cele slavone; prin acest zel exagerat şi
nelalocul lui el a fost iniţiatorul
acestei barbarii care stăpâneşte acum
Moldova. Dar deoarece literele
slavone nu erau de ajuns la număr
spre a arăta exact pronunţarea tuturor
cuvintelor pe care limba
moldovenească parte le luase din cea
latină, parte şi le însuşise din limbile
neamurilor vecine; a trebuit să se
născocească câteva litere noi şi aşa s-
a ajuns ca limba moldovenească să
aibă un atât de mare număr de litere
cât nu are nici o altă limbă europeană.
51
Într-adevăr, astăzi numărul literelor,
împreună cu câteva semne prosodice
şi ortografice este de patruzeci şi
şapte....” (Dimitrie Cantemir despre
scrierea moldovenilor).
1. Relaţiile românilor cu Muntele

Athos.
2. Domnia şi opera ctitoricească.
3. Biserica şi cultura în spaţiul
românesc.

Bucureşti, 2006.
Bucuresti, 1992.
Petre P. Panaitescu, Introducere la
istoria culturii româneşti, Bucureşti,
1968.
52
IMAGINAR ÎN SPAŢIUL SOCIETAL ROMÂNESC
8.1. Introducere
8.1. Elitele şi imlicarea lor socială.
8.1. Introducere
În spaţiul românesc elitele politice şi

spirituale stimulează activitatea culturală la
un nivel aulic.

de învăţare

perioadei studiate;
53
tematicii studiate;

este de 2 ore.
8.3.1. Elitele şi imlicarea lor socială.
¾ Elitele au un statut privilegiat în

cadrul societăţii.
¾ Intensificarea circulaţiei de
manuscrise, predominant cu caracter
religios, redactate în slava veche.
¾ La acest nivel participă şi cultura
populară (prin creştinismul popular
şi creaţia folclorică).
¾ Corpul uman - imagine a Bisericii,
societăţii şi universului.
¾ Relaţia suflet-trup în mentalul
colectiv.
¾ Imaginarul lumii de dincolo.
¾ Imaginea femeii într-un ev mediu
masculin.
¾ Practicile magice şi canoanele
Bisericii.

Bucuresti, 2009.
Bucuresti, 1992.
54
Bucureşti, 2006.
Iolanda Ţighiliu, Societate şi
mentalitate în Ţara Românească şi
Moldva. Secolele XV-XVII,
Bucuresti, 1997.

y Geneza culturii scrise a românilor

este în relaţie strânsă cu raportarea
la sacru a fiecărui individ, indiferent
de categoria socială din care
provine. Acelaşi lucru il putem
spune şi despre creaţia folclorică.
• imaginar;
• imagine;
• eschatologie;
• esoterism.

dezbatere
1. Putem vorbi de o discriminare a

femeii în Ţările Române?
2. Ce puteţi spune despre tradiţia
folclorică?
2. Influenţe creştine asupra
mentalului creştin.
.
55
Comentaţi textul:
„Acest obicei slăvit luat din vechime

este păstrat şi astăzi în Grecia, în
Asia, în Turcia, în Ţara Românească,
în Transilvania, în Ungaria şi în alte
ţări, după cum singur am văzut şi am
auzit cu urechile mele cum în deobşte
la fiecare adunare,(iar în Turcia pe
străzi şi în bazare), în pieţele publice
ei cântă faptele oamenilor însemnaţi
în stihuri însoţite de sunet de scripcă
din cele pe care le numim sârbeşti,
sau alăute, cobze şi harfe, spre marea
bucurie a poporului de obşte, care
ascultă faptele de seamă ale
principilor şi cavalerilor vestiţi (…)
Moldovenii şi muntenii cântă mereu
la toate adunările lor pe scripci
sârbeşti rostind în limba lor: «Ştefan
voevod, Ştefan. Ştefan voevod a bătut
pe turci, a bătut pe tătari, a bătut pe
unguri (…) şi pe poloni.» Când
mergeam spre Turcia am văzut la
Bucureşti, oraşul de scaun, la curtea
domnului Ţării Româneşti, unde am
fost la ospăţ cum atârnă pe peretele
iatacului domnului un chip, zugrăvit
pe lemn, după obiceiul vechi,
arătându-l pe acest Ştefan înalt de
statură şezînd cu coroană regească
pe cap. Moldovenii îl numesc de
asemenea Cara Bogdan Ştefan, adică
dragul Bogdan Ştefan (carus, pe
româneşte, cara-dragă)”( secolul XVI.
M. Strikowski consemnează prezenţa
unor cântece populare).
1. Românii şi tradiţiile lor în viziunea

călătorilor străini.
2. Erezie şi dogmă în spaţiul
românesc.
3. Lumea de dincolo şi salvgardarea
sufletelor.
4. Viaţa cotidiană a românilor.
56

Bucuresti, 1992.
Iolanda Ţighiliu, Societate şi
mentalitate în Ţara Românească şi
Moldva. Secolele XV-XVII,
Bucuresti, 1997.
57
VIAŢA RELIGIOASĂ LA NORDUL DUNĂRII DE JOS
9.1. Introducere
9.1. Românii şi Biserica.
.
9.1. Introducere
Când vorbim despre destinul
omului medieval în spaţiul românesc, ne
referim de fapt la homo religiosus, a cărui
viaţă este dominată de idealurile de
credinţă şi de speranţa mântuirii. Sacrul i se
dezvăluie acestuia prin revelaţie, vise şi
semne. Creştinul este un călător străin în
această lume, iar punctul terminus al
pribegiei sale este Ierusalimul ceresc.

de învăţare

perioadei studiate;
58

tematicii studiate;

este de 2 ore.
9.3.1. Românii şi Biserica.
¾ Pentru comunităţile de la nordul

Dunării de Jos factorul principal de
coeziune îl reprezintă religia şi
confesiunea ( “legea”, “dreapta
credinţă” ), care pun în valoare
specificul etnic.
¾ În cultura de tip religios, arta devine
o modalitate de educaşie a
colectivităţii, iar originalitatea şi
individualitatea sunt trecute pe plan
secundar.
¾ După apariţia statelor medievale
româneşti (Ţara Românească şi
Moldova) i-au fiinţă, la scurt timp, şi
structurile metropolitane.
¾ În 1359, Patriarhia ecumenică de la
Constantinopol a recunoscut oficial
Mitropolia Ungrovlahiei, cu scaunul
la Argeş, şi pe titularul ei, Iachint ,
fostul mitropolit al Vicinei.
¾ În 1517, scaunul mitropolitan a fost
mutat de la Argeş la Târgovişte, iar
în 1668 la Bucureşti, unde a rămas
până în prezent.
¾ 1370 - cca. 1401 - a funcţionat în
Ţara Românească Mitropolia
Severinului, pentru ţinuturile din
dreapta Oltului.
¾ Într-o mare măsură, viaţa culturală
se desfăşoară în mănăstiri, unde sunt
59
traduse şi tipărite multe cărţi de cult
şi de literatură.
¾ Mitropolia Moldovei este
menţionată pentru prima dată în
izvoarele timpului în anul 1386.
Neînţelegerile cu Patriarhia
ecumenică s-au ivit din cauză că
aceasta intenţiona să impună un
ierarh grec pe scaunul metropolitan.
¾ 26 iulie 1401 - a fost recunoscut ca
mitropolit moldoveanul Iosif
(hirotonit la Halici).
¾ Reşedinţa Mitropoliei Moldovei era
la Suceava, fiind mai apoi mutată la
Iaşi în a doua jumătate a secolului al
XVII-lea.
¾ Biserica deţine în această perioadă
un rol important în viaţa politică a
ţării şi patronează întreaga activitate
culturală şi de asistenţă socială.
¾ Se constată amestecul grecilor în
problemele Bisericii locale
(închinări abuzive ale mânăstirilor).
¾ 13 aprilie 1596 – Mihai Viteazul
reglementează viaţa monahală în
Ţara Românească.

Bucureşti, 2006.
Dunării. Culegere de izvoare
istorice, Editura Credis, Bucureşti,
2001.
Mircea Păcurară, Istoria Bisericii
Ortodoxe Române, vol. I-II, ediţia a
II-a, Bucureşti, 1991.
60
Bucuresti, 2009.
Bucuresti, 1992.

y Valorile etice au ca suport, în chip

necesar, valorile religioase
promovate de Evanghelie. Totul
este subordonat religiosului,
începând cu viaţa cotidiană şi
terminând cu sfera poliiticii.
• ecclesia;
• sacerdoţiu;
• filantropie.

dezbatere
1. Când apar primele mitropolii

Româneşti?
2. Ce puteţi spune despre relaţia Stat-
Biserică?
2. Rolul structurilor sacerdotale în
cadrul societăţii.
.
Comentaţi textul:
„Şi după cât a adus vremea,

acum am dăruit: un tetravanghel
ferecat cu argint şi aurit, o cădelniţă
de argint, vase sfinţite de argint, o
pereche de odăjdii preoţeşti de
mătase... După acestea, satul
Jidovştiţa, slobod de toate dările şi
muncile domneşti şi de oaste şi cu
totul ohabă; şi câte găleţi vor fi de la
61
satul lui Costea pe Topolniţa şi pe
Dunăre venitul domnesc de la opt
pescării şi toată vâltoarea cea de la
mijloc cu toate ale ei şi Dunărea de la
Padina Oreahova până la Maştiştea de
Sus, mergând spre Rîşava şi Vodiţa
Mare, pe amândouă părţile cu nucii şi
cu livezile şi cu Ţerovăţul şi cu
seliştea Bahnei... De asemenea, am
întocmit domnia mea, după sfat, că
după moartea lui Chir Nicodim să nu
fie volnic nici un cârmuitor, nici
arhiereu, nici nimeni altul, ci precum
va spune Chir Nicodim şi cum va
orândui, aşa să ţie călugării cei de
acolo şi singuri să-şi pună
cârmuitor...”(1374, Vlaicu Vodă
întăreşte mânăstirii Vodiţa, ctitoria sa,
o serie de posesiuni).
1. Modele şi valori creştine în spaţiul

românesc.
2. Credinţă şi mentalitate.
3. Implicarea domniei în viaţa
religioasă.

Bucureşti, 2006.
2001.
Mircea Păcurară, Istoria Bisericii
Ortodoxe Române, vol. I-II, ediţia a
II-a, Bucureşti, 1991.
62
63
ŢĂRILE ROMÂNE ÎN TIMPUL LUI MIHAI VITEAZUL
10.1. Introducere
10.31. Viziunea politică a lui Mihai Viteazul.
10.3.2. Unirea Principatelor.
10.3.3. Îndrumător pentru autoverificare.
10.1. Introducere
Conştient de rolul important ce
revenea puterii centrale în această luptă
pentru unitate şi independenţă, Mihai a
susţinut cu toată convingerea ideea întăririi
autorităţii domneşti în cadrul politicii
interne pe care a desfăşurat-o (era garanţia
realizării planurilor sale de unitate).

de învăţare

perioadei studiate;
64

tematicii studiate;

este de 2 ore.
10.3.1. Viziunea politică a lui Mihai

Viteazul.
¾ 1593 – a aderat la Liga Crestină

(Spania, Veneţia, Statul Papal,
ducatele italiene - Mantua, Ferrara şi
Toscana, Principatul Transilvaniei şi
Moldova).
¾ Decembrie 1594-Ianuarie 1595 –
campanie reuşită impotriva
Imperiului Otoman.
¾ 20 mai 1595 – tratat de alianţă
semnat de boierii lui Mihai Viteazul
cu Sigismund Bathory; în schimbul
sprijinului împotriva otomanilor,
boierii îi micşorează prerogativele
domnului.
¾ 13/23 august 1595 – lupta de la
Călugareni se încheie în favoarea lui
Mihai.
¾ Ianuarie 1597 – reia plata tributului
către Poartă în schimbul păcii şi a
recunoaşterii sale ca domn al Tarii
Romanesti de către sultan.
¾ Martie 1598 – otomanii au
recunoscut independenţa Tării
Românesti.
¾ 30 mai/9 iunie 1598 – la Targoviste,
Mihai încheie un tratat de alianţă cu
Rudolf al II-lea, care i-a promis
sprijin financiar în schimbul
recunoaşterii suzeranităţii sale.
65
¾ În tratativele sale cu împăratul,
Mihai a expus cu claritate ideea
întăririi autorităţii domneşti: “Alta
pohteşte (domnul) să poată da şi
milui pre cine va vrea cu sate şi cui
va da de moşie, să-i fie moşie, şi
cine va ieşi vinovaţi, au nemeş, au
boier, au sărac, toţi să se judece,
cum le va ajunge legea, aşa să
piară”.
10.3.2. Unirea Principatelor.
¾ 18/28 octombrie 1599 – Andrei

Bathory.este învins în batalia de la
Şelimbar.
¾ 1 noiembrie 1599 – intrarea în Alba
Iulia a lui Mihai; recunoasterea sa ca
principe al Transilvaniei de către
Dietă.
¾ 27 martie 1600 - s-a realizat unirea
politica a celor trei ţări românesti.
Mihai emitea din laşi primul
document în care se întitula “domn
al Ţării Româneşti şi Ardealului şi
Moldovei”, punând să se
confecţioneze o pecete cu stemele
reunite ale celor trei ţări româneşti.
¾ 18 septembrie 1600 – Mihai a fost
infrânt la Mirăslau de nobilii
maghiari ajutaţi de generalul Basta.
¾ Martie 1601 – la Praga, Mihai a
primit sprijin de la împărat pentru
reluarea luptelor în Transilvania şi
ocuparea Ţării Româneşti.
¾ 3/13 august 1601 – la Guraslau, cu
ajutorul lui Basta, Mihai l-a invins
pe Sigismund Bathory, principele
Transilvaniei.
¾ 9/19 august 1601 – Mihai Viteazul a
fost asasinat pe Câmpia Turzii.

66
Bucureşti, 2006.
2001.
Petre Panaitescu, Mihai Viteazul,
Bucureşti 2002 (reeditare a ediţiei
din 1936, cu un cuvânt înainte de
Şerban Papacostea).
Bucuresti, 2009.

Mihai Viteazul a realizat prima

unire politică a Ţărilor Române în cadrul
teritoriului vechii Dacii depăşind caracterul
tradiţional al alianţelor politico-militare de
până atunci.
• unitate politică;
• suveran/suzeran.

dezbatere
1. Putem vorbi de o reconquistă în

timpul lui Mihai Viteazul?
2. Prima unire politică a românilor.
Comentaţi textul:
„Credeţi-mă, eu am fost
67
întotdeauna prietenul dumneavoastră
binevoitor, de aceea pot să vă zic ca
lucru demn de încredere că toată
dorinţa voievodului (Mihai) este
îndreptată în direcţia de a coloniza
cu românii toate oraşele închise ale
Transilvaniei. De aceea, trebuie să
aveţi grijă, să nu o îngăduiţi în nici
un fel, deoarece altfel ţara va reveni
ori turcilor ori polonezilor, sau va
deveni ereditară pentru voievodul
Mihai. Ar fi bine să înştiinţaţi şi
celelalte oraşe despre aceasta. Eu nu
voi părăsi Transilvania înainte ca voi
să chibzuiţi şi să gândiţi despre
aceasta cu atenţie” (1600,
corespondenţa dintre comitele
secuilor, Ştefan Csáki, şi Gheorghe
Mako).
1. Importanţa unirii lui Mihai

Viteazul.
2. Marile Puteri şi unirea românilor.
3. Mihai Viteazul şi Biserica
românilor.

Bucuresti, 2009.
Petre Panaitescu, Mihai Viteazul,
Bucureşti 2002 (reeditare a ediţiei
din 1936, cu un cuvânt înainte de
Şerban Papacostea).
2001.
68
69

I 1 Istoria Medie A Romanilor I Liliana Trofin PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

I 1 Istoria Medie A Romanilor I Liliana Trofin PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”

Disciplina este înscrisă în planul de învăţământ în cadrul disciplinelor fundamentale,

După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următoarele competenţe generale şi

3. INSTRUMENTAL-APLICATIVE (proiectarea, conducerea şi evaluarea

4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul

RESURSE ŞI MIJLOACE DE LUCRU

Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de o

Cursul este compus din 10 unităţi de învăţare:

Unitatea de învăţare 1. Introducere in istoria medie a românilor (2 ore)

TEME DE CONTROL (TC)

Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea

Evul mediu este una dintre cele mai

Obiectivele unităţii de învăţare:

- însuşirea noţiunilor şi termenilor specifici

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare 1, timpul alocat

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

 Istoria contemporană încearcă însă

1.3.2. Izvoarele istoriei evului mediu

1.3.3. Îndrumător pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 1

Concepte şi termeni de reţinut

Întrebări de control şi teme de

1.Cum definiţi feudalismul?

Comentaţi următoarele texte:

a. ,,Anul 6406 (896) ungurii

b. ,,Inocenţiu episcopul etc.

1. Menţiuni literare referitoare la comunităţile

O LUME ÎN TRANZIŢIE LA DUNĂREA DE JOS: DE LA

O istorie care se limitează doar la studierea

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

Obiectivele unităţii de învăţare:

- însuşirea noţiunilor şi termenilor specifici

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească termeni şi

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de 2 , timpul alocat este de 1 ora.

2.3. Conţinutul unităţii de învăţare

2.3.1. Structura social-economică a comunităţilor

• După retragerea aureliană administraţia s-a

2.3.2. Apartenenţa etnică a localnicilor.

Inscripţiile, Actul Martiric al Sfântului Irineu,

2.5. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 2

9 Comunităţile latinofone şi româneşti

Concepte şi termeni de reţinut

1.Cum definiţi evul mediu?

Comentaţi următoarelel texte:

a. „Şi era Ulfila un episcop cu o viaţă.... şi o

b. „Deoarece au mulţi regi şi nu se înţeleg

c. „Trimişii lui Arpad însă, Usubuu şi

d. „... Aşadar mânaţi de acest gând, am

Dovezi literare ale continuităţii daco-romane.

 Ştefan Olteanu, Panait I. Panait, Istorie medie

Apariţia statelor medievale româneşti a fost

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

Obiectivele unităţii de învăţare:

- însuşirea noţiunilor şi termenilor specifici

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească termeni

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Istoria contemporană încearcă însă

Ştefan Olteanu, Panait I. Panait, Istorie medie

Ştefan Olteanu, Panait I. Panait, Istorie

Ştefan Olteanu, Panait I. Panait, Istorie

Ştefan Olteanu, Panait I. Panait, Istorie

Ştefan Olteanu, Panait I. Panait,

Ştefan Olteanu, Panait I. Panait,