RELAŢIILE INTERNAŢIONALE

Tema 8
Subiectul I
Evaluare 30 puncte

Citiţi, cu atenţie, textele de mai jos:

A. „Rusia, Franţa şi Italia garantează integritatea teritorială a regatului României în toată întin-
derea fruntariilor sale actuale. România se obligă să atace Austro-Ungaria în condiţiile stabilite
prin convenţia militară.”
(Tratatul de alianţă încheiat între Antanta şi România, 4/ 17 august 1916)
B. „La 14-27 august 1916, România declară război Austro-Ungariei, ca următoarele cinci zile, Ger-
mania, Bulgaria şi Turcia să facă cauză comună cu monarhia habsburgică şi să declare război ţării
noastre. Cei peste 800.000 de militari români urmau să lupte astfel pe două fronturi. Cel principal,
care urma să elibereze Transilvania, Banatul şi Bucovina, iar cel secundar, în colaborare cu unităţile
ruseşti, să atingă aliniamentul Rusciuk-Şumla-Varna pentru a da o lovitură puternică Bulgariei şi a
impulsiona frontul de la Salonic.”
(Nicolae Ciachir, Marile Puteri şi România, 1856-1947)

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Precizaţi secolul la care fac referire cele două surse istorice. 2 puncte
2. Menţionaţi aliatul României la care face referire sursa B. 2 puncte
3. Precizaţi, pe baza sursei A, garanţia oferită regatului României de Rusia, Franţa şi Italia. 3 puncte
4. Menţionaţi, pe baza sursei B, un punct de vedere cu privire la situaţia armatei române după 14/
27 august 1916, susţinându-l cu o explicaţie din text. 7 puncte
5. Selectaţi, din sursa B, două informaţii aflate în relaţie cauză-efect. 6 puncte
6. Prezentaţi două acţiuni diplomatice ale statului român desfăşurate în a doua jumătate a sec-
olului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea. 10
puncte

BAREM DE EVALUARE ŞI NOTARE 30 puncte

1. 2 puncte pentru precizarea secolului la care se referă sursa A şi B.
2. 2 puncte pentru menţionarea aliatului României la care face referire sursa B
3. 3 puncte pentru precizarea garanţiei oferite regatului României din sursa A.
4. 4 puncte pentru formularea, pe baza sursei date, a oricărui punct de vedere referitor la situaţia
armatei române după 14 august 1916.
3 puncte pentru selectarea, din sursa dată, a oricărei explicaţii care susţine punctul de vedere
formulat.
5. 6 puncte pentru identificarea oricărei relaţii cauză-efect.
6. câte 2 puncte pentru menţionarea oricăror două acţiuni diplomatice ale statului român
desfăşurate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea.
câte 3 puncte pentru prezentarea coerentă a celor două acţiuni diplomatice ale statului român
desfăşurate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea,
prin evidenţierea relaţiei istorice de cauzalitate.

30
 8. România şi concertul european; de la „criza orientală” la marile alianţe ale secolului XX

Răspunsuri

1. Secolul al XX-lea.
2. Rusia.
3. „integritatea teritorială”.
4. Armata română urma să lupte pe două fronturi, atacând Austro-Ungaria printr-o ofensivă în Trans-
ilvania şi apărând linia Dunării de atacurile bulgare.
„Cei peste 800.000 de militari români urmau să lupte astfel pe două fronturi.”
5. Cauza: „România declară război Austro-Ungariei”;
efectul: „Germania, Bulgaria şi Turcia să facă cauză comună cu monarhia habsburgică şi să declare
război ţării noastre”.
6. În contextul unei noi etape a „crizei orientale”, etapă începută în 1875, se iveşte ocazia favorabilă
pe plan internaţional pentru obţinerea independenţei României.
În condiţiile unui iminent conflict militar între Rusia şi Turcia, primul ministru I.C. Brătianu şi
ministrul de Externe Mihail Kogălniceanu se orientează spre tratative directe cu Rusia, în scopul de
a evita transformarea ţării în câmp de război şi pentru obţinerea independenţei. În acest sens, la 4
aprilie 1877, la Bucureşti, s-a semnat Convenţia militară româno-rusă. Nu se prevedea însă şi partici-
parea directă a României la conflictul militar împotriva Turciei alături de Rusia.
Prevederi ale Convenţiei: trecerea trupelor ruseşti pe teritoriul României la sudul Dunării, Rusia
se angaja să respecte şi să menţină integritatea teritorială a României, traseul trupelor ruseşti a fost
stabilit în detaliu, ocolind Bucureştiul, cheltuielile de transport urmau să fie suportate de guvernul
rus, au fost stabiliţi comisari care realizau legăturile cu autorităţile române.
Un alt obiectiv major al statului român, după obţinerea independenţei în 1878, a fost realizarea
statului naţional unitar român, prin recunoaşterea dreptului României asupra teritoriilor din afara
Regatului. În contextul desfăşurării Primului Război Mondial (1914-1918), România va participa la
acest conflict urmărind realizarea obiectivului propus.
La 4 august 1916, România acceptă, prin două documente: Tratatul de alianţă şi Convenţia
militară, intrarea în război alături de Antanta.
Tratatul de alianţă avea următoarele prevederi: România se obliga să declare război
Austro-Ungariei şi să deschidă conflict cu aceasta până la data de 15 august 1916; puterile
Antantei stipulează egalitatea de tratament a României la viitoarea conferinţă de pace; nicio
putere semnatară nu va încheia pace separată cu Puterile Centrale; se recunoaşte dreptul României
asupra teritoriilor româneşti din Austro-Ungaria: Transilvania, Banat şi Bucovina.
Printr-o activitate diplomatică susţinută, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima
jumătate a secolului al XX-lea, România a reuşit să îşi realizeze marile obiective de politică externă şi
să devină un factor de stabilitate în zona balcanică.

31
RELAŢIILE INTERNAŢIONALE

Evaluare

Subiectul al III-lea 30 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre România şi „criza orientală” având în vedere:
- prezentarea unei acţiuni la care participă România în cadrul „crizei orientale” şi precizarea
secolului în care s-a desfăşurat această acţiune;
- prezentarea unui document internaţional elaborat în contextul „crizei orientale”;
- menţionarea unei consecinţe, pe plan extern, a implicării României în „criza orientală”;
- formularea unui punct de vedere cu privire la rolul „crizei orientale” în istoria României şi
susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidenţierea relaţiei
cauză-efect, susţinerea unui punct de vedere cu argumente istorice (coerenţa şi pertinenţa argumentării
elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi con-
cluzia), respectarea succesiunii cronologice-logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu
precizată.

BAREM DE EVALUARE ŞI NOTARE 30 puncte

Informaţia istorică – 24 de puncte, distribuite astfel:

- 8 puncte pentru prezentarea coerentă a oricărei acţiuni la care participă România în cadrul „crizei
orientale”, prin evidenţierea relaţiei istorice de cauzalitate.
• câte 1 punct doar pentru menţionarea oricărei acţiuni la care participă România în cadrul
„crizei orientale”
- 3 puncte pentru precizarea secolului în care s-a desfăşurat acţiunea.
- 8 puncte pentru prezentarea unui document internaţional elaborat în contextul „crizei orientale”,
prin evidenţierea relaţiei istorice de cauzalitate.
• câte 1 punct doar pentru menţionarea unui document internaţional elaborat în cadrul
„crizei orientale”,
- 1 punct pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la rolul „crizei orientale” în istoria
României.
- 1 punct pentru pertinenţa argumentării punctului de vedere formulat.
- 2 puncte pentru selectarea oricărui fapt istoric relevant care susţine punctul de vedere formulat.
- 1 punct pentru utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.), respectiv
concluzia (aşadar, ca urmare etc.).
Ordonarea şi exprimarea ideilor menţionate – 6 puncte, distribuite astfel:
- 2 puncte pentru utilizarea linbajului istoric adecvat
1 punct pentru utilizarea parţială a limbajului istoric
0 puncte pentru lipsa limbajului istoric
- 1 punct pentru structurarea textului (introducere – cuprins – încheiere)
0 puncte pentru text nestructurat
- 2 puncte pentru respectarea succesiunii cronologice, logice a faptelor istorice
1 punct pentru respectarea parţială a succesiunii cronologice, logice a faptelor istorice
0 puncte pentru nerespectarea succesiunii cronologice, logice a faptelor istorice
- 1 punct pentru respectarea limitei de spaţiu
0 puncte pentru nerespectarea limitei de spaţiu

32
 8. România şi concertul european; de la „criza orientală” la marile alianţe ale secolului XX

Rezolvare

Introducere: Odată cu secolul al XVIII-lea se manifestă „criza orientală”, problema creată de declinul
Imperiului Otoman, declin început încă din 1683, când a avut loc ultimul asediu otoman eşuat asupra
Vienei, punându-se capăt expansiunii otomane în Europa. De acest declin al Imperiului Otoman vor
încerca să profite, fie prin extinderea influenţei politice, fie prin extindere teriorială, în special Imperiul
Rus şi Imperiul Habsburgic (după 1867, Imperiul Austro-Ungar).
Rusia se va considera „stat protector”, apărător al creştinilor ortodocşi din Balcani şi va încerca astfel
să îşi extindă teritoriile şi influenţa politică pe fondul „crizei orientale”. Sub acest pretext va
susţine lupta de eliberare a popoarelor din Balcani de sub dominaţie otomană. Începând cu se-
colul al XIX-lea, Imperiul Otoman devine „omul bolnav al Europei”, iar „criza orientală” se va
menţine până la desfiinţarea Imperiului Otoman, în 1918.
• Obiectivele majore de politică externă a României în a doua jumătate a secolul al XIX-lea au fost:
obţinerea independenţei şi consolidarea acesteia. În acest sens, România se va implica activ în războiul
împotriva Imperiului Otoman (1877-1878), cu scopul obţinerii independenţei de stat.
Ocazia favorabilă s-a manifestat odată cu redeschiderea „problemei orientale”, în 1875. În teritoriile
Bosniei şi Herţegovinei, stapânite de Imperiul Otoman, au izbucnit răscoale, iar în 1876 Serbia şi Munte-
negru declară război Porţii. Urmărind o politică devenită deja tradiţională, a intervenţiei în Balcani, Im-
periul Rus susţine lupta acestor popoare sub pretextul protejării creştinilor ortodocşi din Balcani.
• În condiţiile unui iminent conflict militar între Rusia şi Turcia, primul ministru I.C. Brătianu şi
ministrul de Externe Mihail Kogălniceanu se orientează spre tratative directe cu Rusia, în scopul de a
evita transformarea ţării în câmp de război şi pentru obţinerea independenţei. În acest sens, la 4 aprilie
1877, la Bucureşti, s-a semnat Convenţia militară româno-rusă. Aceasta nu prevedea însă şi participarea
directă a României la conflictul militar împotriva Turciei alături de Rusia.
Prevederi ale Convenţiei: trecerea trupelor ruseşti pe teritoriul României la sudul Dunării; Rusia se
angaja să respecte şi să menţină integritatea teritorială a României; traseul trupelor ruseşti a fost stabilit
în detaliu, ocolind Bucureştiul; cheltuielile de transport urmau să fie suportate de guvernul rus; au fost
stabiliţi comisari care realizau legăturile cu autorităţile române.
• Războiul ruso-româno-turc, declanşat în 1877, se încheie în ianuarie 1878, când, înfrântă pe toate
fronturile, Poarta este nevoită să încheie armistiţiul. După încheierea războiului, guvernul român a inten-
sificat contactele diplomatice pentru recunoaşterea efortului de război: confirmarea independenţei.
În ianuarie-februarie 1878 s-au desfăşurat tratative de pace la San Stefano, între reprezentanţii
Rusiei şi ai Turciei. Reprezentantul României nu a fost acceptat la discuţii. Tratatul confirma
independenţa României, dar şi o creştere a influenţei Rusiei în Balcani, ceea ce a stârnit nemulţumirea
marilor puteri europene, care considerau că „echilibrul european” devine tot mai fragil. În acest
sens, marile puteri au impus reluarea negocierilor în cadrul Congresului de pace de la Berlin, unde
României îi este recunoscută independenţa.
• Odată cu recunoşterea internaţională a independenţei creşte prestigiul României în Europa.
Diplomaţia românească a acţionat în sensul consolidării independenţei, ducând o politică externă activă
proprie: în 1881, România este proclamată Regat şi este stabilită succesiunea la tronul ţării; în 1883, Româ-
nia încheie alianţa politico-militară defensivă cu Tripla Alianţă, alcătuită din Germania, Austro-Ungaria
şi Italia; dezvoltare economică prin impunerea unei legislaţii economice protecţioniste în scopul protejării
şi încurajării industriei şi comerţului naţional; diplomaţia românească se va concentra pe următorul mare
obiectiv: realizarea statului naţional român.
Concluzie: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, România a avut un statut internaţional,
politico-juridic, care a evoluat de la manifestări largi de autonomie de sub suzeranitate otomană până
la independenţa deplină. Acest curs s-a putut manifesta într-un context internaţional favorabil, „criza
orientală”, pe care oamenii politici români l-au folosit în interesul statului român.

33