Bogdan Murgescu-Țările Române între Imperiul Otoman și Europa creștină

Recenzie
Zeti Andrei
Facultatea de Istorie-anul 2

Lucrarea profesorului Bogdan Murgescu se intitulează “Țările Române între

Imperiul Otoman și Europa creștină”;ea apare la editura Polirom, în anul 2012 la Iasi.
Ea reprezintă o lucrare de sinteză a ceea ce a însemnat evoluția teritoriului
nord-dunărean, începând cu secolul XV și mergând cu unele aspecte până în perioada
comunistă. Această lucrare însumează 368 de pagini. La finalul cărții este atașată o
listă bibliografică , lucru ce dovedește cercetarea amănunțită a autorului înainte de
redactarea lucrurii propriu-zise.

Lucrarea de față se axează doar pe ceea ce a însemnat spațiul nord-dunărean,din

această perspectivă pot spune că este un studiu de caz; însă poate fi considerată și o
lucrare de sinteză a ceea ce a însemnat evoluția spațiului nord-dunărean.

Bogdan Murgescu este profesor doctor la Facultatea de Istorie din cadrul Universitatii
din Bucuresti. Distins cu Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Romane pentru
lucrarea “Circulatia monetara in Tarile Romane in secolul al XVI-lea” (1996). Alte
lucrari publicate: “Istorie romaneasca – istorie universala (600-1800)” (1994), “A fi
istoric in anul 2000” (2000), “Istoria Romaniei in texte” (coord.,2001), “Revolutia
romana din decembrie 1989”, “Istorie si memorie” (coord., Polirom2007), “Romania
si Europa”. Acumularea decalajelor economice (1500-2010) (Polirom, 2010) (volum
distins cu Premiul „Historia Magistra Vitae”, acordat de Jurnalul National in cadrul
concursului „Cartea de Istorie”, Premiul „CriticAtac” si Premiul „Eugeniu Carada”
pentru Economie). Scriind foarte mult pe aspectele economice ale istoriei, fac ca
lucrările lui să aibă un nivel foarte ridicat de veridicitate.

Această carte este stucturată în 4 parți:prima parte se referă la aspectele diplomatice și

politice; partea a doua vorbeste despre economie,finanțe și război; partea a treia
despre stucturile si conjuncturile comerciale, iar ultima parte face referire la perioada
modernă.
Înainte de a prezenta propriu-zis aspecte legate de conținut este important de remarcat
faptul că domnul Bogdan Murgescu aduce argumente istorice (documente sau tabele
de tip statistică) pentru a argumenta ceea ce afirmă. Acest lucru este extrem de
important deoarece cititorul are convingerea că această lucrare este una științifică, ce
poate fi consultată atunci când dorește să pornească și el o cercetare.

În prima parte a lucrării, Bogdan Murgescu prezintă cateva aspecte din viata politică a
Moldovei,sub domnia lui Ștefan cel Mare.Din 1457 si pana in 1473, Stefan cel Mare a
evitat sa repuna in discutie aranjamentul otomano-moldovean din 1455-1456 si a
platit tribut Imp. Otoman. Astfel, in iunie 1462 Stefan a atacat Chilia, participand
astfel in mod obiectiv la campania otomana indreptata impotiva lui Vlad Tepes.In
ultima etapa a vietii sale, Stefan nu mai era dispus sa riste angajare ain proiecte
indreptate impotriva Imp. Otoman.Moartea subita a sultanului Mehmed al II-lea in
mai 1481 a aruncat statul otoman intr-o criza serioasa. In contextul acestei
considerabile inrautatiri a situatiei generale a Imperiului Otoman, hotararea lui Stefan
de a relua lupta antiotomana.

În ceea ce privește Relațiile cu Ungaria și Polonia, Stefan devine vasal al unei

puteri creștine, căutand sa evite transformarea vasalității în dependență.În politica
externă,se folosește si de conflictul dintre Ungaria și Polonia. De menționat este și
faptul că, legăturile politice ale lui Stefan cu lumea centrală și de vest sunt foarte rare.

În ceea ce privește Țara Românească, atenția se oprește asupra lui Mihai Viteazu.
Acesta a hotărât să înceapă lupta antiotomană in 1594 deoarece situația financiară a
era disperată. În ccea ce privește relația cu Transilvania, dintre starile sociale ale
care l-au sprijinit in mod real au fost secuii, din motive sociale si ideologice.

Bogdan Murgescu vorbește și despre ultimii domni pământeni. Astfel că agitatiile

antiotomane au apărut în diferite parti din sud estul Europei, ele exercitând o
presiune asupra lui Dimitrie Cantemir si Brancoveanu. În continuare lucrarea de față
tratează perioada domniilor fanariote .Un lucru i mportant este faptil că
moldovenii au fost mai filorusi decât muntenii, iar lupta antirusa apare mai târziu.

Surse:Mihai Berza,1985: Pentru Neculce nu exista un regim fanariot.; Serban

Papacostea;Studiul exemplar al Mariei Magdalena Szekely 1992, care cuprinde
scrisorile lui Stefan cel Mare in relatiile sale diplomatice
 În partea a doua și a treia vorbesc despre aspectele economice. Ceea ce mi-a atras
atenția a fost argumentarea solidă a aspectelor ce țin de prezența unui “monopol
otoman”asupra spațiului nord-dunărean și despre “spațiul românesc-grânarul
Europei”.

Partea a doua vorbește despre veniturile domnilor:veniturile din dări ale domniei nu
depășeau 500 000 galbeni;domnia nu reușea să plătească din resurse normale 250 000
galbeni anual.Plățile către otomani genereazp fiscalitate și comercializare forțată.
Înainte de războiul de 15 ani, datoriile domnilor Moldovei erau de aproximativ
110-120 milioane de aspri ,iar în cazul Țării Românești fiind de 700 miliane aspri=5,8
miliane de galbeni.

Războiul a reprezentat din perspectivă economică o mai mare împovărare decât

continuarea plăților către otomani. Mihai Viteazu a angajat mercenari. Cucerirea
Transilvaniei a av ut rezultate financiare modeste.

Pe timpul lui Constantin Brâncoveanu sunt prezenti mai creditori: ortodocși, evrei,

occidentali.Tabele care sunt inserate în cadrul lucrării ajută cititorul să-și propriile
concluzii.

Sursele sunt cu privire la plățile politice către imperiu,la estimările de export pe cap
de locuitor,care nu depășesc 30 de grame de argint(maxim înregistrat în 1800).

Despre existenta unui monopol otoman, domnul profesor afirmă că nu poate fi vorba.
Acest aspect apare doar în istoriografia românească. Pentru început el realizeaza o
sinteză a istoricilor care susțin acest aspect: Nicolae Iorga, Gheorghe Brătianu, Paul
Cernovodeanu și alții. După ce explică ceea ce înțeleg acești istorici despre
monopol,Bogdan Murgescu având la bază izvoare istorice evidențiază că nu a existat
un astfel de monopol.Pentru argumentarea opiniei,el se axeaza pe exportul de vite,
care a ajuns in 1812 spre Europa Centrala la aproximativ 100 000(Moldova),iar caătre
Impriul Otoman doar aproximativ 5 000(1820).Țara Romanească a exportat și în
Transilvania,dar putin, și la armata otomana de la Belgrad.Exporturile muntene nu
depășeau 10 000-20 000.

Chiar dacă au existat documente care atestă că otomanii au interzis Moldovei

comertul cu Polonia(vezi decumente din perioada lui Lăpușneanu),acestea au avut o
eficacitate redusăîn oprirea exporturilor românești în Europa. Alte mijloace prin care
otomanii atrăgeau produse românești:cereri oficiale,ocazionale,interdicții de export .

În ceea ce privește sintagma “grânarul Europei”, Bogdan Murgescu face o scurtă

prezentare a istoriei până în perioada comunistă, arătând că Țările Române, apoi
România nu a exportat mai mult de 4-5%. În această lucrare,el oferă câteva tabele ce
reprezintă pe de o parte producția, iar pe de altă parte exporturile. Astfel,acest lucru
arată modul obiectiv în care domnul Murgescu analizează aceste aspecte.Faptul că
oferă aceste date ,evidențiază dorința autorului ca cititorul să înțeleagă faptul că Țările
Române nu pot fi numite grânarul Europei.

Partea a patra reprezintă o analiză în ceea ce privește lumea balcanică deoarece în

această zonă trebuie încadrate și Țările Române.Ele au făcut parte dintr-un context
european, pe care trebuie să îl cunoaștem și din care nu le putem scoate.

În ceea ce privește epoca medievală,până în secolul 13 spațiul nord-dunărean a

reprezentat o zonă periferică față de axele comerțului medieval. În secolul 13 avut loc
două evenimente ce au afectat și spațiul românesc : Cucerirea Constantinopolului de
către cruciați în 1204 și expansiunea mongolă. Perioada cuprinsă între secolele 14-15
au fost o perioadă de creștere economică pentru Țările Române.

Economiaa în epoca modernă timpurie a fost caracterizată de accentuarea dominației

otomane asupra Țărilor Române.

Războaiele din secolele 18-19 au accentuat exporturile în spațiul central-european. În

Țara Românească și Moldova, o parte a veniturilor erau folosite pentru plățile către
Imperiul Otoman.

Spațiul sud-est european în această perioadă, este caracterizată de o înapoiere

economică,aceasta este o caracteristică ce a fost prezentă înainte de venirea otmanilor;
nu putem discuta despre o entitate economică unitara.

Un aspect important este faptul că în perioada secolelor XVI-XIX, Țara Românească

a fost o periferie economică a Istanbulului, tipică pentru perioada modernă timpurie.
La sfârșitul secolului 15 și la începutul celui de de-al 16, atât în Țara Românească, cât
și Moldova au cunoscut o perioadă de creștere economică și demografică.
În ceea ce privește veniturile statele pe cap de locuitor: Țara Româneasca avea 2
monede de aur, iar Moldova o monedă.
Pe parcursul secolelor 17-18,dominația otomană nu a împiedicat creșterea
demografică și economică a Țărilor Române. Aceasta era mai degrabă o simplă
creștere decât o dezvoltare sau o modernizare a structurilor economice și sociale.

Din punctul meu de vedere această lucrare este foarte bine structurată. Autorul
prezintă ideea esențială,urmând să o detalieze argumentând ceea ce susține în
prezentare. Sursele utilizate oferă un grad ridicat de veridicitate deoarece el sunt
statistici, atunci când se vorbește despre aspecte economice,sau documente când
autorul face trimitere la raporturile dintre Poarta și spațiul nord-dunărean.

Temele dezbătute sunt de natura economică (comerț, producția ) ,dar este abordată si
tema războiului ca o cauză a evoluției economice.

Personal, recomand această lucrare celor care doresc să cerceteze evoluția economică
a spațiului românesc. Este o lucrare ce poate reprezenta temelia cercetării în domeniul
istoriei economice.