Contextul geopolitic din Europa Centrală

și de Sud-Est la sfârțitul războiului

Referat
Huțanu Claudiu Vasile

Grupa: H212

La finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, Europa se va afla într-un adânc declin.
Chiar dacă Conferinţa de la Yalta nu a fost o „ împărţire a lumii ", raportul de forţe duce la o
divizare a continentului. Pierderile umane, distrugerile materiale, scăderea masivă a
producţiei, prăbuşirea financiară, aproape au distrus din temelii bătrânul continent.

În această situaţie dificilă, începuturile războiului rece sapă o prăpastie intre cele două
Europe. De frica expansionismul sovietic, ţările Europei Occidentale îşi intorc privirea spre
Statele Unite care pe de-o parte, le oferă un ajutor economic prin Planul Marshal, iar pe de
altă parte, o protecţie militară prin semnarea Pactului Atlanticului. Privitor la ţările din estul
Europei ocupate de Armata Roşie, acestea trec printr-un proces de „satelizare” politică şi
economică ce le va supune la o aliniere totală faţă de Uniunea Sovietică.

Doctrina Truman stopează înaintarea sovieticilor în Europa de-Est, care la rândul lor,
în cursul anului 1947 răspund prin „satelizare” economică şi politică a ţărilor din această
zonă.

Comportamentul sovieticilor după Ialta, a demonstrat că hotărârile luate la conferință

nu au diminuat cu nimic spiritul cuceritor al lui Stalin. În toate țările pe care el le-a considerat
ca aparținând sferei sale de influență, el va efectua o serie de mișcări decisive de diferite
tipuri, politice sau militare și au loc concomitent în șase state.

Abia încheiată Conferința de la Ialta, Vîșinski, viceministrul Afacerilor Externe

sovietic, declanșează în România o serie de măsuri decisive pentru viitorul țării cum ar fi:
răsturnarea guvernului de coaliție al generalului Rădescu, numirea forțată de către rege a unui
prim-ministru aliat al comuniștilor( Petru Groza), instalarea de prefecți comuniști. În același
timp, în Bulgaria, Partidul Comunist, crează Tribunalele Populare și își consolidează poziții
în Poliție și Securitatea Statului. De asemenea, comuniștii din Bulgaria cer epurarea
armatei( vor fi eliminați o treime din ofițerii considerați reacționari), a ministerelor de
Interne, de Justiție și al Educației. În ansamblu, sub pretextul eradicării fascismului, partidul
Comunist Bulgar, își elimină în decurs de câteva luni toți potențialii adversari. Ungaria, alt
stat aflat în tabăra învinșilor după cucerirea Budapestei, ocupate de germani, la 13 februarie
1945, va cunoaște același tip de tratament ca și țările mai sus mentionate din partea
comuniștilor. Partidul Comunist, încurajat de prezența Armatei Roșii va trece imediat la
epurări, inițiază o reformă agrară și formează un Front Național împreună cu Partidul
Socialist și cu Partidul Micilor Proprietari.1

Pe lângă această acţiune de punere sub tutelă a Europei de Est, care are loc şi în
Polonia şi Germania, în zona ocupată de sovietici, conducătorii de la Kremlin vor înfiinţa în
toamna lui 1947 o nouă organizaţie internaţională, mai puţin rigidă decât Kominternul (care
fusese dizolvat în 1943), dar tot atât de strîns legată de Moscova. Fondat la sfirşitul lui
septembrie 1947, Biroul de Informaţie al Partidului Comunist sau Kominform al cărui sediu
este fixat la început la Belgrad, are drept obiectiv de a întări controlul URSS-ului asupra
formaţiunilor comuniste europene. Cu ocazia creării acestuia unul din principalii colaboratori
ai lui Stalin, Jdanov, formulează într-un discurs răsunător doctrina oficială a Kremlinului în
domeniul politicii internaţionale. După părerea lui, lumea este împărţită de acum înainte în
două tabere ireconciliabile: tabăra „democraţiei şi a păcii" a cărei şef este URSS-ul şi tabăra
„imperialistă" a cărei principală forţă conducătoare este reprezentată de Statele Unite. De aici
înainte, precizează el, o sarcină importantă le revine partidelor comuniste surori din Franţa,
din Anglia, din Italia. „Acestea trebuie să ia în mâini stindardul apărării naţionale şi al
suveranităţii ţărilor lor." Altfel spus, ele trebuie să pună mâna pe putere peste tot unde
condiţiile interne sunt favorabile.2

Două evenimente vor accentua tendinţa de a se constitui în Europa două blocuri

antagoniste. Primul este „lovitura de la Praga" care are loc în februarie 1948 în Cehoslovacia,
singura ţară din Europa de Est unde democraţia parlamentară funcţionase satisfăcător între
cele două războaie, populaţia i-a întâmpinat în 1945 pe sovietici ca pe nişte eliberatori din
cauză că păstrase o amintire destul de dureroasă despre modul în care ţara a fost abandonată
în mîinile Fuhrerului în 1938 şi 1939. Acestui motiv i se adaugă şi faptul că metodele de

1
Jean Francois Sullet, Istoria Europei de Est de la al doilea război mondial până în prezent, trad. de Marius
Roman, Iași, Editura Polirom 2008, p. 53.
2
Serge Berstein, Pierre Milza, Istora Europei, Secolul XX (din 1919 până în zilele noastre), trad de: Monica
Timu, Institutul European, Iași, 1998, P. 231
inflitrare a comuniştilor în aparatul de stat nu au fost diferite de cele utilizate în celelalte state
eliberate de Armata Roşie,astfel în alegerile din mai 1946 efectuate în condiţii normale,
comuniştii au obţinut o victorie impresionantă, 38 % din voturi, ceea ce înseamnă procentajul
cel mai ridicat pe care l-a atins un partid comunist în urma unor alegeri libere.

Al doilea eveniment petrecut şi el în primăvara anului 1948 este blocada de la Berlin.

Puternic afectați de „Lovitura de la Praga", occidentalii au hotărât să grăbească în zona lor de
ocupaţie reconstituirea unui stat german puternic din punct de vedere economic şi politic,
capabil să constituie de acum înainte un baraj în calea comunismului. Prima etapă a acestui
proces care va duce în mai 1949 la crearea Republicii Federale Germane cu capitala şi
guvernul la Bonn, este reforma monetară efectuată de anglo-americani în acele sectoare unite,
numită „bizonă" . Aceasta aduce imediat după sine retragerea reprezentantului sovietic din
Consiliul cvadripartit care de la sfârşitul războiului, constituia autoritatea supremă a
întregului teritoriu german.3

Berlinul, împărţit şi el în patru sectoare dintre care trei ale occidentalilor, ce formează
o encalvă în mijlocul zonei sovietice. Pentru a-i alunga pe aliaţi sau pur şi simplu pentru a
testa hotărârea americanilor, Stalin decide în iunie 1948 să blocheze toate căile de acces
rutiere şi feroviare în direcţia Berlinului de vest, condamnând oraşul la izolare şi lipsindu-l de
electricitate. Imediat, americanii ripostează prin crearea unui gigantic „pod aerian"
tranzitându-şi avioanele prin cele trei culoare aeriene în care teoretic ai liberă trecere şi
transportând într-un an mai mult de 2.500.000 tone de provizii de toate felurile. În acelaşi
timp ei îi anunţă pe sovietici că nu vor ezita să recurgă la forţă pentru ca aceştia să respecte
libera circulaţie aeriană către fosta capitală germană. După unsprezece luni de blocadă, Stalin
trebuie să cedeze şi să renunţe la blocarea circulaţiei recunoscând implicit şi prima sa mare
înfrângere din războiul rece care îl înfruntă cu tabăra occidental.4

La sfârşitul anului 1949, Europa este împărţită în două blocuri economice, politice,
ideologice şi militare strâns legate şi unul şi celălat de două superputeri învingătoare în
război. Chiar dacă sovieticii au suferit unul după altul mai multe eşecuri începând cu ruptura
iugoslavă, apoi cu rezultatul negativ al primei crize de la Berlin, înfrângerea insurecţiei
comuniste din Grecia şi încheierea Pactului Atlanticului de Nord, nimic nu arată că încercarea
occidentalilor de a stopa acţiunile lor nu va fi urmată de o nouă ofensivă. Într-adevăr, aceasta
va avea loc în anul următor, dar de data aceasta va avea loc în extremul orient. Criza care se
3
Ibidem, P.233
4
Ibidem, P.234
declanşează în iunie 1950 va avea consecinţe tot atât de importante asupra bătrânului
continent.

Bibliografie:

Jean Francois Sullet, Istoria Europei de Est de la al doilea război mondial până în
prezent, trad. de Marius Roman, Iași, Editura Polirom 2008

Serge Berstein, Pierre Milza, Istora Europei, Secolul XX (din 1919 până în zilele
noastre), trad de: Monica Timu, Institutul European, Iași, 1998