Sunteți pe pagina 1din 4

Florin Lestat - Intelectualii in Evul mediu si aparitia universitatilor

Termenul modern intelectual, desemnnd o categorie de persoane, intra n circulatie abia la sfrsitul secolului al XIX-lea n Franta. Pentru omul nascut n Evul Mediu termenii mulier, miles, mercator, urbanus, pauper erau usor de nteles nsa semnificatia cuvntului intelectualis atribuit unui om nu ar fi putut-o pricepe. Cu toate acestea, termenul se potrivesste si pentru noul tip de om din Evul Mediu care muncea cu cuvntul si cu mintea, nu cu mna, nu traia din veniturile pamntului, fiind constient de diferenta dintre el si celelalte categorii de oameni. Omul medieval folosea alti termeni pentru a-i desemna pe cei pe care noi i numim intelectuali: maestru si profesor (este vorba de cei care predau dupa ce studiaza; n timp ce magister desemna o calitate de elevatie morala si de demnitate, profesor era adesea folosit ironic la adresa ngmfarii unora care se ncred prea mult n stiinta lor.), erudit si doct (i desemna pe cei care au studiat din carti), filozof; toti acestia insa erau numiti litterati. Toti cei care stiau sa scrie, sa citeasca si stapneau lumea cuvintelor erau numiti litterati. n Omul medieval, M.F. Beanio Brocchieri face deosebirea ntre un sens slab si unul tare al cuvntului intelectual. Este numit intelectual n sens tare omul care desfasoara o activitate ntelectuala, nsa este angajat si n transmiterea capacitatii sale de investigare. Intelectual n sens slab este aplicat oamenilor care s-au folosit de inteligenta si de cuvnt, schimbndu-si adesea rolul si contextul activitatii: este vorba despre diplomati, avocati, episcopi, scriitori, perceptori . Dupa ce am vazut ce desemna trermenul intelectual, trebuie sa vedem si mediul social n care a aparut acest nou tip medieval. Jacques Le Goff sustine n cartea sa, Intelectualii n Evul Mediu, ca nasterea noului tip se datoreaza renfloririi oraselor: La nceput au fost orasele. O data cu ele se naste, n Occident, si intelectualui Evului Mediu. El apare o data cu avntul lor legat de functia comerciala si industriala...ca oricare dintre acei numerosi oameni de meserie care vin sa se aseze la oras unde se afirma diviziunea muncii (cf. p. 23). Giovanni Santini scria ca nasterea intelectualului ca tip sociologic nou presupune diviziunea muncii la oras, tot asa cum originea institutiilor universitare presupune existenta unui spatiu cultural comun n care aceste noi catedrale ale cunoasterii au putut sa se iveasca, sa progreseze si sa se confrunte liber . Orasele se sprijineau pe diviziunea muncii si pe specializare: nvatamntul devine acum una dintre munci. Se impune astfel o definire precisa a sa, referitoare la ndatoriri, avantaje si domeniile n care aceasta activitate se poate exercita. Abia n secolul al XII-lea, o data cu aparitia si dezvoltarea oraselor, descoperim cu adevarat acest nou tip a carui meserie este de a scrie si sde a preda, care are o activitate de profesor si de savant, adica intelectualul. Principalul actor al genezei urbane n Occidentul medieval este considerat negustorul. Intelectualii, oraseni fiind, sunt oameni de meserie. Ca si negustorii (sunt asemanati cu ei ntruct sunt vnzatori de cuvinte) ei nving sablonul traditional al stiintei care nu este de vnzare fiindca este un dar de la Dumnezeu. Savant si profesor, gnditor prin meseria sa, intelectualul se mai defineste si prin unele trasaturi psihologice carora mintea le poate modifica directia, ca si prin unele deprinderi care se pot naspri, devenind manii. ndaratul ratiunii, omul medieval a stiut sa descopere pasiunea intelectualului pentru tot ceea ce este drept, exact, ndaratul stiintei cautarea progresului. Oamenii noi din secolul al XII-lea sunt constienti ca realizeaza ceva nou si deseori se numesc moderni. nsa ei nu-i combat ae cei din Antichitate, ci i imita, ncearca sa cladeasca pe ceea ce ei au facut. Pierre de Blois scria: Nu se poate trece de la ntunecimea nestiintei la lumina stiintei dect recitind cu o dragoste mereu mai vie operele Anticilor. Sa latre cinii, sa grohaie porcii! Eu voi ramne la fel de exclusivist partizan al Anticilor. Pentru ei va fi toata grija mea si zi de zi zorile ma vor gasi studiindu-i . O importanta deosebita o au intelectualii specializati n traduceri precum: Iacob din Venetia, Moise din Bergamo, Leon Tuscus din Bizant, Adilard din Bath, Burgundio din Pisa etc. Acestia, ntruct Occidentul nu mai cunostea limba greaca, au nceput sa traduca operele anticilor ncercnd sa umple golurile ramase de pe urma mostenirii latine n cultura apuseana: filozofia si stiintele. Aportul adus de acesti traducatori a fost imens: matematicile cu Euclid, astronomia cu Ptolemeu; medicina cu Hipocrat

si Galenus; fizica, logica si etica cu Aristotel. Se ridica acum si un grup straniu de intelectuali numiti goliarzi. Acestia au alcatuit un mediu aparte care cultiva sistematic si cu placere critica societatii. Ei au fost niste ratacitori, exponenti tipici ai unei vremi n care progresul demografic, desteptarea comertului si ntemeierea oraselor au destramat structurile feudale. Erau niste studenti saraci care nu erau legati de nici un domiciliu stabil, fara nici un venit si beneficiu bisericesc. Ei au urmat calea aventurii intelectuale urmnd pe nvatatorul care le-a placut mai mult, alergnd dupa cel despre care lumea vorbeste, culegnd din oras n oras nvatatura ce se preda. Sunt acea care au constituit acel vagabondaj scolar att de caracteristic secolului al XII-lea. Temele poeziilor lor ataca aspru societatea.jocul, vinul si amorul constituie trilogia cntata n primul rnd de goliarzi: Eu sunt un biet nimic/ Precum frunza batuta de vnt...; Vreau sa mor ntr-o taverna/Acolo unde vinul ramne lnga gura celui ce moare/Iar cohortele de ngeri cobor-vor din ceruri cntnd:/Betivului acestuia sa-i fie Domnul milostiv...; Fetele frumoase mi-au sagetat pieptul, /Pe cele pe care nu le pot atinge, le posed cu inima, , , Poezia goliardica ia cu asalt pe exponentii ornduirii medievale timpurii: clericul, nobilul, chiar si taranul. n Biserica, goliarzii tintesc sper cei care n plan social, politic, ideologic sunt legati de structurile societatii: Papa, episcopul si calugarul. Bestiarul satiric al goliarzilor desfasoara o friza de clerici metamorfozati n animale, asaza o lume gargui clericale pe frontonul societatii. Papa-leu devoreaza totul, episcopul-vitel tunde iarba nainte ca oitele sale sa o pasca etc. Dintre clerici, parohul este crutat de goliarzi pe care-l considera si pe el o victima a ierarhiei, calugarul n schimb este violent atacat: lacomie la mncare, lene, destrabalare. Ca om al urbei, goliardul si manifesta dispretul fata de lumea rurala, detesta pe taranul grosolan care o ntruchipeaza si pe care l stigmatizeaza n Declinarea badaranului: Acest taranoi/acest mojic/acest drac/acest hot/o, banditule!/prin acest jefuitor/acesti blestemati/acesti mizerabili/acesti mincinosi/acesti derbedei/o, ct de nesuferiti!/prin acesti necredinciosi. Nobilul este cea din urma tinta a goliardului caruia ai refuza privilegiul nasterii: Nobil este cel pe care virtutea l-a nnobilat; /Degenerat este cel pe care nici o virtute nu l-a mbogatit. n nobil, el uraste si militarul, soldatul. Cu toata importanta lor n cadrul miscarii intelectuale, goliarzii au fost marginalizati. Ei au oferit secolului urmator multe idei despre morala firii, libertinajul moravurilor si al spiritului, critica societatii religioase, idei care se vor regasi la unii universitari, n poezia lui Rutebeuf, n Romanul Trandafirului. n secolul al XIII-lea, goliarzii dispar . Intelectualul este chemat sa coopereze cu propriile aptitudini la munca creatoare. Drept instrumente, el nu are la ndemna doar mintea sa, ci si cartile ce constituie uneltele sale de muncitor. Acestor meseriasi nu le ramne dect sa se organizeze n snul marii miscari corporative ncununate de miscarea comunala. Corporatiile de profesori si studenti vor fi universitatile. Cultura Evului Mediu de vrf si atinge apogeul n secolul al XIII-lea, iar la realizarea acestei performante au contribuit trei factori. Primul l reprezinta aristotelismul, comentariile si reelaborarea lui n filozofie si teologie. Al doilea factor este constituit de universitati, n primul rmd cele din Paris, Bologna si Oxford siar al treilea factor il reprezinta ordinele calugaresti, care ocupa n acest secol posturi principale n universitati . Secolul al XIII-lea este secolul universitatilor pentru ca este secolul corporatiilor. O forma de nvatamnt superior, de nivel universitar, asa cum s-a constituit n primii ani ai secolului, nu putea sa apara nainte de aceasta data. nvatamntul de nivel superior va aparea dupa ce Europa Occidentala va beneficia de aceasta adevarata revolutie intelectuala. Ovidiu Drimba sustine ca universitatea medievala este o institutie tipic europeana, absolut originala si caracteristica Evului Mediu. Ca institutie didactico-stiintifica, aceasta forma de nvatamnt se numea studium generale. Generale, nu pentru ca programa de studii ar fi inclus toate disciplinele, ci pentru ca scolarii proveneau din toate regiunile Europei. Pentru ca un studium sa se poata numi generale, trebuia ca aici sa se predea, pe lnga

artele liberale, si cursuri a facultatilor numite superioare, adica teologie, medicina si drept. Ceea ce denumea termenul universitate nu era o scolaa, ci o forma de organizare a studentilor si/sau profesorilor pe o baza asociativa. Universitas nu era altceva dect ceea ce indica nsusi cuvntul: un tot, o comunitate, o asociatie, o corporatie legal recunoscuta. Universitatea este o federatie de scoli n carefiecare scoala era independenta, nsa toate se supuneau statutelor universitasii. O universitate trebuia sa aiba cel putin doua facultati, una de arte liberale si una superioara (teologie, drept si medicina) . Universitatile medievale au fost fie organizatii corporative spontane nascute n urma unor scoli preexistente (Bologna, Paris, Oxford), fie mari organisme corporative constituite n urma migratiei gagistrilor si scolarilor de la o universitate la alta (Cambridge, Angers, Orlans, Padova), fie, n secolele XIV-XV, institutii create printr-o hotarre a autoritatii ecleziastice sau laice (Napoli, Palencia, Salamanca etc). Din cele 44 de universitati existente nainte de 1400, 31 fusesera recunoscute printr-o bula papala, iar 21, au fost fondate exclusiv din vointa papalitatii. Factorii care au favorizat progresul nvatamntului erau: dezvoltarea civilizatiei urbane, intensificarea contactelor si sporirea posibilitatilor de comunicare ntre diferite tari si regiuni, avntul cultural anuntat nca de la nceputul secolului XII, care a stimulat setea de cunoastere si pasiunea dezinteresata pentru stiinta etc. n continuare ma voi opri doar asupra a doua universitati medievale: Universitatea din Bologna si Universitatea din Paris. Bologna este orasul n care a fost elaborat primul model institutional a ceea ce va fi definit un studium generale. Cnd mparatul Frederic Barbarosa ajunge la Bologna n 1155, scolarii si magistrii care s-au prezentat sa i aduca omagiul lor i s-au plns de greutatile nttmpinate, de abuzurile si vexatiunile la care erau supusi. mparatul le-a acordat un act de recunoastere formala a drepturilor, privilegiu care i plasa sub protectia imperiala. Viata intelectuala din Italia Evului Mediu avea o orientare practica, legata de activitatea politicosociala. Dreptul civil si cel canonic, medicina si disciplinele filozofice stateau pe primul loc. Facultatea de teologie nsa, care a aparut ntre 1352-1364 la Bologna, nu si-a cstigat niciodata un prestigiu deodebit. Studentii de la Bologna se aflau ntr-o situatie dificila. Cei mai multi erau adulti veniti din alte orase, iar aici erau lipsiti de drepturi civile. n aceasta situatie, era firesc si chiar necesar sa caute sa-si apere interesele. Din 1224, papalitatea reuseste sa-si afirme controlul asupra acestei universitati, dnd nsa studentilor dreptul de a se organiza n corporatii. Acesta este primul pas spre supunere a studentilor si profesorilor jurisdictiei episcopului local. Astfel, studentii s-au grupat natiuni care ulterior au fuzionat n doua grupuri mai mari: citramontanii (studentiii din diferitele regiuni ale Italiei) si ultramontanii (studentii din alte tari). Aceste doua grupuri au fuzionat, formnd o universitas scholarium. De acum, toata lumea culta a orasului e mpartita n doua corporatii, cea a italienilor si cea a srainilor, care si alegeau propriul rector si n fata caruia orice student jura fidelitate. Rectorul ales pentru doi ani de studenti, avea n competenta sa juristictia civila si penala asupra studentilor. La Bologna, se iveste o prima originalitate: profesorii nu fac parte din Universitate. Corporatia universitara nu regrupeaza dect studentii, n timp ce profesorii formeaza Colegiul Doctorilor. Puterea corporatiei universitare se sprijinea pe trei privilegii esentiale: autonomia jurisdictionala, dreptul la greva si la succesiune si monopolul conferirii gradelor universitare . n regiunile din nordul Alpilor, ndeosebi la Paris si n tarile de jos, universitatile au fost o derivatie a scolilor episcole, anexe ale catedralelor. n prima jumatate a secolului al XII-lea, scolile din Paris nu le egalau n prestigiu pe cele din Chartres, Reims sau Laon. Doar cu Abelard si va cstiga scoala catedralei din Paris un loc frunte ntre scolile Europei Septentrionale. ntre 1200 si 1221, regele Filip al II-lea i elibereaza pe studentii parezieni att de jurisdictia civila, ct si de cea episcopala. Universitatea pariziana si are radacinile n scoala catedralei Notre Dame si n fuziunea comunitatilor de profesori si de studenti de aici. Ea are patru facultati: teologie, medicina, artele liberale (mpartite trivium si quadrivium) si drept. La Paris, Universitatea si cstiga definitiv autonomia dupa sngeroasele evenimente din 1229 cnd studentii s-au ncaierat cu politia regala. Cea mai mare parte a Universitatii face greva, se retrage la

Orlans si timp de doi ani nu se mai tin aproape deloc cursuri aici. n anul 1231 regele Ludovic al IX-lea recunoaste n mod solemn independenta Universitatii, rennoiesc si extind privilegiile pe care i le recunoascuse Filip-August n 1200.Papa Inocentiu al IV-lea concede universitatii n 1245-1246 propriul sigiliu, ceea ce nsemna deplina legalizare a universitatii . Profesorii erau grupati pe specialitati. Facultatea de arte care avea un numar mai mare dect celelalte trei la un loc, era mpartita n patru grupari sau natiuni. Fiecare natiune si avea un membru-delegat ales la trei luni, care o reprezenta. Din 1231 facultatea de arte era prezidata de un rector. Acesta era ales de cei patru procurori pe o durata de un trimestru. Cum pentru apararea intereselor comune ale profesorilor ntregii universitati era nevoie de un reprezentant, aceasta sarcina i-a revenit rectorului facultatii de arte. Statutele universitatilor stabileau durata studiilor, programa cursurilor si conditiile examenelor pentru obtinerea succesivelor grade academice. Durata studiilor varia dupa tari si dupa epoci. La universitatea din Paris, cursurile facultatii de arte aveau o durata de 6 ani; studentii aveau vrsta minima ntre 14-15 si 20-21 de ani. Pentru a audia cursurile, studentul trebuia sa cunoasca bine limba latina. Curriculum studii comporta trei etape: n prima etapa, care dura doi ani, se studia gramatica si logica, apoi studentul devenea, n urma unui examen, baccalaurius. La sfrsitul urmatorilor patru ani, dupa ce studia filozafia naturii si metafizica, era declarat doctor. Dupa ce si lua diploma de magistru n arte, se putea nscrie la drept sau la medicina, fiecare cu o durata de studii de cinci ani, sau la facultatea de teologie, al carui curs dura 15-16 ani . Obiectul de baza al unicversitarului era cartea, nsa cartea universitara era tiotal diferita de cartea Evului Mediu timpuriu. Nu numai ca profesorii si studensii aveau datoria sa citeasca autorii nscrisi nprograma, dar si cursurile predate oral trebuiau pastrate. Mai mult, cursurile trebuiau publicate din timp astfel nct studentii sa le poata consulta nainte de examene si ntr-un numar suficient de exemplare. La baza acestei operatii se afla pecia. Devenita instrument, cartea devine curnd produs ndustrial si obiect comercial. Sfrsitul Evului mediu este o perioada de transformare. Avntul demografic se oreste, apoi descreste din cauza succesivelor rastimpuri de foamete si ciuma, aceasta din urma fiind catastrofalan 1348. ncepe si se va nstapni acum era Principelui. n acest context, intelectualul Evului Mediu ca disparea. Un personaj nou va ocupa prim-planul scenei culturale: umanistul.

S-ar putea să vă placă și