Imperii Coloniale

Petter wilson-razboiul de 30 de ani, o tragedie europeană.

1. Descriere succintă a ceea ce se numesc vechile imperii coloniale. În ceea ce

provește istoria mondială, sec XV-XVIII inseamnă imperii colonială.
2. Comerțul cu sclavi(comerțul atlantic). Înseamnă o activitate cu impact profund în
ceea ce privește societățile atlanticului.
3. Marea expansiune colonială din sec al XIX-lea(imperii coloniale contemporane) și,
mai cu seamă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
4. Modul cum au fost reconfigurate societățile coloniale, metropolele.
5. Imperiile coloniale în epoca celor doua războaie mondiale, din punctul de vedere al
apariție unor formațiuni, mișcări ale unor popolații indigene, care revindică cu un
alt statut independența.
6. Decolonizarea de după al doilea război mondial.

Examen oral

1. Primii care au început să creeze imperii sunt ibericii, din motive pe care sunt
cunoscute. Portughezii, în prima jumătate a secolului al XV-lea, principele Henry
navigatorul, care a investit mult în această situație, existând totuși și alți factori care
delimitează așezarea geografică a portugaliei, favorizând navigația și construcția de
nave.
Principalul fapt este că, portughezii sunt primii care reușesc să exploreze, creânduse
pe coastele africii, primul imperiu colonial modern. Africa nu face parte din acest
imperiu colonial decât în plan secundar. Aceste așezâri vor constituii baza comerțului
cu sclavi.
Europenii s-au instalat într-o adevărată mitologie în ceea ce privește existența unor
tărâmuri, continente cu bogății fabuloase, existând însă o nevoie mult mai valabilă de
a avea acces direct la mărfurile caracteristice Asiei, care veneau în Europa
insuficiente și prețuri mari. Goana după mirodenii, insule care să asigure tranziția
aurului. Dincolo de acest lucru, accesul direct la mirodenii este mult mai important.
Nu este un lucru care poate să pară la prima vedere lipsit de semnificație,
gastronomia occidentală nu se poate realiza fără aceste mirodenii. Art culinară se
naște în occident și fără concursul mirodenilor, aurul nu este pe atât de important pe
cât sunt mirodeniile.
După ce portughezii pun bazele acestui imperiu în bazinul lor, celelalte puteri se
angajează cu ele. Portughezii sunt cei care se stabilesc în India, principala așezare
care joacă rol administrativ, politic și religios din oceanul Atlantic este orașul Boa, de
pe coaste de vest a indiei. Se vor stabili și pe insula Makao stabilind relații cu China.
De asemenea, portughezii sunt primi care stabiliesc contacte comerciale cu Japonia.
Expansiunea portugheză a fost rezultatul exploratorilor și navigatorilor, alături de
misionari.
Imperiul portughez a avut însă neșansa să cadă victimă direct competițiiei dintre
Spania și Olanda. Din 1508 Spania și portugalia s-au unit. La un moment dat, la
sfârșitul secolul al XVI-lea se declanșează o revoltă a țărilor de jos, împotriva țărilor
spaniole. Acest conflict s-a prelungit până la 1648.
Olandezii, în 1602 creează compania Indiilor orientale, fiind formată din
întreprinzători dar, este sprijinită de statul Olandez, această companie având
controlul asupra explotării imperiului care se va naște în oceanul indian, luand locul
portughezilor.
Olandezii îi vor alunga pe portughezi din ceea ce va deveni mai târziu, indonezia,
ea fiind principala colonie olandeză. În 1619 se creează așezarea Batavia. De
asemenea, olandezii i-au locul portughezilor în contractele cu Japonezilor și, din 1640
orice legătură cu Europeni se va face prin olandezi.
De asemenea, Olandezii încep să exploreze și i-au în stăpânire peninsula Malaka,
fiind o poziție strategică fundamentală în acea zonă. De asemenea, explorează fără să
ia în stăpânire Australia, Noua zeelandă, Tasmania(stasma(navigator olandez)). De
asemenea, se stabilesc pe coasta de vest a indiei.
În 1630, Olandezii reușesc temporar să ia în stăpânire așezările de pe coasta
Braziliei, menținându-se până în 1654.
Portughezii rămân prezenți în India,rămânând cu două lucruri Brazilia și rămâne
cu o serie de așezări pe coasta Africii, în special Angola. Angola este furnizor de
sclavi pentru Brazilia, putând fi vehicula ca este o sub colonie a braziliei.
Englezii sunt și ei prezenți în această expansiune, în 1600 se creează cea mai
importantă companie care a avut un rol fundamental(compania Indiilor orientale,
fiind prima de acest gen). Această companie este resposanbilă de așezarile din India,
fiind și principala reușită. În 1641 se formează așezarea Matras iar din 16 englezii
posedă Bombei(1641).
Francezii reușesc și ei să se instaleze în aceeași arie și, francezii caută să se așeze
în India,cea mai importantă așezare find Pondichery.
În ceea ce privește emisfera vestică,primul teritoriu pe care îl descoperă în lumea
nouă este insula Hisponiolă, servind pe post de laborator care vor servi pe
continent. La începutul secolul al XVI(1611) spaniolii se vor așeza în Cuba. În 1521 se
va termina cucerirea Mexicului iar statul Incaș va cădea în 1534.
Practic, în secolul XVI,spania își va crea cel mai intens imperiu colonial, în
termeni de suprafață, fiind un teritoriu imens pe care trebuie să-l administreze cu
resurse limitate. Administraria teritoriului imens se bazează pe crearea unei rețele
urbane, conduse de oligarhi urbane, compuse din coloniști creoli. De asemenea, se
creează o administrație bazată pe o serie de instituții(guvernatorului, capitanului
general, vice-regele, administrarie judiciară), forțele militare sunt asigurate de
milițiile locale.
Domeniile coloniale au fost organizate în vice-regate, cel al Mexicului, Vice-
regatului Peru, cu sediul la Lima. Noua gramandă în Columbia și vice-regatul la
Plată, care cuprinde teritoriul aproximativ al Argentinei, Uruguai și Paraguai.
Indienii care locuiesc în Paraguai, au fost convertiți la creștinism și organizați de
iezuiți. Însă, aceste așezări nu se aflau sub autoritatea regelui spaniei și, același rege
a dat dispoziție să fie cucerite aceste așezări ale indienilor Iguaii, plus că în 1767 au
fost desfințate aceste așezări. (Filmul Misiunea).
Între 1500 și 1820, din Spania au venit circa 15mii de misionari.
În 1524 s-a creat un consiliu al indiilor care se ocupa cu toate probleme
legislative ,militare ale americii spaniole. Multe legii care erau în vigoare au fost
strânse și publicate în 1620.
La început, spaniolii au fost tentați să-i transforme pe indigeni în sclavi. În 1537
papa recunoaște pe indienii drept ființe umane. În gândirea epocii, negrul nu era
considerat ființă umană.
Montesque publică mitul bunului sălbatic.
În 1542 Carol Quintul interzice sclavia indienilor în hispanii dar, s-a introdul
sistemul Encomienda. Acest sistem presupune înmânarea indienilor coloniștilor, care
îi putea constrânge să muncească, să se convertească la creștinism deși, s-a încercat
evitarea creeri marii propietăți, în america spaniolă acest eveniment nu a putut fi
evitat. Soluția a fost apelarea la locuitorii africii pentru a fi transformați în sclavi. Un
rol cât se poate de negativ îl are biserca, care spunea că negrii nu pot fi oameni deci
se pot transforma în sclavi.
Din punct de vedere al imperiului portughez, brazilia este o colonie abandonată,
ea își câștigă importanța din momentul în care portughezii sunt alungați din teritorii.
Deja în secolul al XVI-lea în Brazilia sunt prezenți peste 600.000 de mii de sclavi.
La început, în Brazilia se creaază plantațiile de trestie de zahăr, timp de aproape un
secol, aici devine principala producție de zahăr în schimb, sclavii încep să fie folosiți în
minerit. Se va descoperii aur pe la jumătatea secolului al XVI-lea. Ulterior vor fi
folosiți pe plantațiile de cafea.
În ceea ce privește Antilele, în secolul al XVII-lea își vor face apariția englezii și
francezii. Între 1620-30 vor fi cucerite succesiv insule și, ulterior insula Jamaica. În
urma păcii din 1697, de la Ryswick, practic industria zahărului se mută în antile, iar
Brazilia cunoaște ciclul aurulu, 1720 diamante și ulterior cafea. 9,5 și 11.5 mil de
persoane luate din Africa și duse în America.
 Trata(comerțul cu sclavi negri)

Trata este practicată atât de musulmani, cât și de europeni, practic, comerțul cu

sclavi nu este o invenție europeană. Evident, expansiunea musulmană din secolul VII
care duce la crearea unei Africi arabe din nord a dus la stimularea lumii musulmane,
ea cunoscând sclavia și, o bună practic din Africa musulmană va fi cea care va realiza
un comerț foarte îndelungat cu sclavi negri până către sf sec al XIX-lea.
Trata se concentreează mai exact în bazinul mediteranean și oceanul indian, ea
ajungând până în Malaezia, Indonesia, India.
În perioada secolelor VII-XI se estimează că arabii sunt responsabili de un comerț
cu sclavi care a afectat 12-14 mil de persoane.
Pe măsură ce comerțul cu sclavi este scos în afara legii(europa), comerțul
musulmani cu sclavi se dezvoltă. În măsura în care europenii au început să controleze
teritorii în Africa, ei au luat măsuri de întrerupere și interzicere a comerțului cu sclavi.
În Algeria, ea va încerpe să fie cucerită de Francezi, aici fiind un număr mare de
sclavi, europeni. Pe teritoriile care au constituit mai târziu sclavia se va constitui
sclavia.
Tunisia va fi și ea cucerită de europeni și sclavia va fi interzisă.
Libia a fost luată de la imp Otoman, de Italia, la Laussane, unde ei au interzis
sclavia. Între 1884-1885, are loc la Berlin un congres despre colonii. La acest congres
s-a discut modul în care trebuia să fie fixate frontierele între puterile europene. Între
altele, pe agenda acestui congres, fusese și interzicerea sclaviei.
Etiopia practica pe scară largă sclavia, la sfârșitul secolului al XIX, când italia
pierde războiul împotriva Etiopiei, erau 3-4 mii de sclavi. Europenii încercă să ia
măsuri, fără rezultat împotriva comerțului cu sclavi. După primul război mondial,
Etipia va fi forțată să renunțe la sclavie pentru a intra în societatea națiunilor.
Printre motivele agresiunii italiene din 1934-1935 fusese desfințarea sclaviei.
Sclavii aveau următoarele utilizări în lumea musulmană:
- Erotic
- Marțial(fiind membrii ai armatelor)
- Economic

Trata musulmană datorită lipsei documentelor, datorită surselor mult mai puține,
nefiind atât de bine cunoscută. Trata occidentală poate fi numită și trata atlantică, căpătând un rol
esențial în economia mondială. Practic, trata atlantică începe la jumătatea secolului al XV-lea, ei fiind
primi care explorează Africa.
Această activitate va fi considerată licită la jumătatea secolului al XV-lea, fiind pe
coastele est și vest ale africii. Din punct de vedere al organizării comerțului cu sclavi, este
nevoie de o cartă acordată de stat. Această cartă asigură monopolul companiilor și, din
pricina cheltuielilor, în sec XVIII-lea se recurge la privați. Acești privați armează nave, fiind
mult mai avantajos. Din secolul al XVIII-lea apar mai mulți întreprinzători care doresc să facă
mai mulți sclavi. Printre companiile care făceau comerț trebuie menționată, cea Olandeză a
Indiilor Orientale, aceasta tranzitând peste jumătate de mil de sclavi. Î
În cazul Angliei, în 1672 s-a creat o companie regală africană care avea
monopolul comerțului cu sclavi.
Principalele porturi de unde plecau aceste inițiative sunt:
- Londra
- Bristol
- Liverpool-cel mai important port din sec al XVIII

Franceze:
- Bordeaux
- Nantes

În aceste porturi apar marile averi legate de acest comerț. Profitul realizat
din aceast tip de comerț nu este atât de înalt pe cât își imaginau istoricii. Existase o legendă
de îmbogățire în urma acestui tip de comerț. Activitatea comercială propriu zisă are aspectul
unui triunghi:
- America-Africa-Europa

S-a constat că în structura acestui export, textilele sunt cele care par să fie
cele mai căutate. După care, uneltele din fier și armele de foc și cele arme, de
asemenea, băuturile alcoolice.
Indienii, de timpuriu încep să posede arme de foc și știu să le folosească,
fiind aprovizionați de europeni. De cele mai multe ori, armamentul era utilizat
împotriva europenilor.
Aceste echopaje care plecau din Franța, Olanda și Marea Britanie aducea
blănuri importante.
Cei care procurau diverși sclavi nu sunt europenii, fiind vorba de lideri locali
care se ocupă cu asemenea afaceri, fiind și cei care procură sclavi echipajelor
europene. Aici, în Antile, sclavii sunt în general schimbați pe produse tripicale,
diverse mărfuri, tutun, cafea. Aceste produse sunt desfăcute în Europa și vândute.
Principalele zone care furnizează sclavi sunt, GOLFUL Guineii. Istoricii au
stabilit că între Africa de est și Africa de vest există aproximativ 400 de locații care se
ocupau cu comerțul cu sclavi.
Sunt alimentate anumite zone, fiind alimentate coloniile olandeze,
deoarece existau mulți coloniști olandezi.
Negostorii din Bristol aprovizionează America și cei din Liverpool pe cei
din Antile. În ceea ce privește formele de rezistență, au existat la un moment dat o
încercare a sclavilor de a-și dobândi independența. În cazul Francez, în secol al XVIII-
lea, s-a calculat că la 3000 de curse, existau 150 de încercări de răscoală.
În ceea ce privește condițiile, ele sunt cele mai dificile, unii istorici au
calculat ca fiind o estimare de 13%. În același timp, s-a stabilit, că mortalitatea în
rândul echipajelor este mai mare. Echipajele sunt supuse unor riscuri cel puțin la fel
de mari 20% , ele petrec mult timp pe navă. Alimentația nu este deosebită față de
cea a sclavilor. Naufragiul ca impact a fost calculat cam 5%.

Sclavia este o miză morală și etică care este dezbătută în occident, existând o
presiune ca sclavia să fie declarată ca crimă împotriva umanității.
Noul comportament adoptat de societățile occidentale care își asumă
culpabilități, occidentul fiind dominat de căința care au avut loc și care au generat în
mod foarte limpede victime și responsabili. Istoriografia preia aceste discuții și
controverse, neputând se izoleze de dezbateri, istorii putând fi pe poziții diferite.

Disparția sclaviei

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, pe fundalul criticii societăților

occidentale, apare și problema sclaviei, legitimitatea ei, moralitatea și spre sfârșitul
secolului al XVIII-lea apar și primele societăți cu caracter aboliționist. Apare progresul
pentru egalitate. Dtorită interesului filosofilor, spațiile extra-europene încep să fie
cunoscute.
În 1791, în Santo-Domingo are loc o puternică răscoală, care este declanșată
de mulatrii, ulterior alăturându-se și sclavii mai târziu. Această răscoală începe atunci
când revoluția franceză decide ce să facă cu sclavia.
În Marea Britanie, mișcarea aboliționistă este mai puternică decât în Franța.
Marea Britanie este cea care va conduce după 1800 cruciada împotriva sclaviei.
Mișcarea anti-scalvie începe la apogeul comerțului cu sclavi și din 1807 va fi interzisă
sclavia din Marea Britanie.
Unii istorici infuențați de marxism consideră că Marea Britanie nu mai are
nevoie de acest sistem considerat oneros. Există istorici care fără să neglijeze
importanța revoluției industriale consideră că în Anglia au loc niște mutații ale
claselor politice, la nivelul bisericilor non-anglicane și, în primul rând în cazul
dizidenților. De asemenea, această mutație se pronunță împotriva sclaviei, liderii
mișcării aboliționiste sunt din Marea Britanie.
Primul stat care a interzis comerțul cu sclavi este Danemarca în 1792.
Marea Britanie este cea care conduce cruciada împotriva comerțului cu sclavi și mai
apoi împotriva sclaviiei. Această campanie se bazează și pe hotărârile congresului de
la Viena, de pace. Acest congres nu a stabilit și măsurile pentru statele care nu
respectă aceaste hotărâri. Și atunci, doar Marea Britanie are mijloacele de a-i face să
renunțe, practic, flota britanică îndeplinește rolul de poliție internațională. Evident,
Marea Britanie dă un fundament legal, conturant în dreptul de vizită care conferea
dreptul de a controla orice navă mergea pe mare.
În 1816, la Londra are loc o reuniune în care s-a discutat despre sclavie,
nerezolvându-se mai nimic. Marea Britanie a făcut presiune pentru a se încheia
acorduri bilaterale. Au fost încheiate convenții bilaterale, precum Spania, Portugalia
și Franța, chiar dacă e o țară învisă, dorește să oprească comerțul cu sclavi pentru
conaționali. Vor fi adoptate în timpul restaurației anumite legii care le permitea să
controleze anumite nave considerate suspecte, de asemenea, flota franceză este
autorizată să oprească navele sub steag francez. Trata este considerată crimă.
În 1831 s-a adoptat o lege care prin care nu doar căpitanii erau pedepsiți,
ci și armatorii, cei care erau în spatele acestui tip de comerț.
În ceea ce privește Sua, ea a abolit comerțul cu sclavi un an mai târziu,
dorind să oprime cu mijloace proprii. În cele din urmă, în 1842 a fost semnată o
cerere între SUA și Marea Britanie a fost semnată o înțelegere de combatere acestui
tip de comerț.
Sistemul pus la punct de Marea Britanie începe să devină eficace în anii
30, de asemenea, cele trei state cu număr mare de sclavi, i-au măsuri pentru a-i
elibera pe sclavi, pentru a le aloca un teritoriu pentru a-și duce viața liberi. M.
Britanie va crea Sierra Leone, capitala acestui stat fiind Freetown.Aici erau aduși
sclavii eliberați din captivitate. Tot din 1823 americanii au achiziționat un teritoriu
numit Liberia. În acest teritoiu erau aduși sclavii eliberați. Francezii au făcut la fel cu
Gabon, cu capitala Liberville.
Pe de altă parte, cu toate eforturile făcut de britanici și de alte țări,
comerțul cu sclavi a continuat sub formele sale clandestine. Principalele destinații
erau Statele Unite și Brazilia. Între 1811-1870 au fost intruduși circa 1,9 mil de sclavi.
Populația de coluare era undeva la 4,5, 4,6 mil în timpul războiului civil.
Un alt loc de mers al sclavilor este Brazilia, unde sistemul plantaților
este foarte extins.
În 1833 Britanicii desfințează sclavia, fiind desfințată prin despăgubire..
Un alt principiu a fost acela al conversiei profesionale( prevalându-se o perioadă de
tranziție prin care proprietarii trebuia să ajute la converția profesională).
Franța a abolit sclavia la începutul revoluției de la 1848, în principiu fiind
reținute aceleași principii cu și mai puțin succes.
În secolul al XIX-lea sclavia a cunoscut o înflorire în cazul sclaviei și Cubei.
În Brasilia este un sistem care facilitau eliberarea sclavilor. Din 1888 apare legea
finală care desfințează sclavia.Din 1889 se abolește Imperiul și va fi republică.
Tocmai că, imperiul a luat multe măsuri împotriva sclaviei. În rămășițele imperiului
colonial spaniol, sclavia a cunoscut o înflorire, cel puțin în Cuba.
În 1872 s-a abolit sclavia în Puerto Rico și în 1886 este abolită sclavia în
Cuba. În secolul al XIX, Cuba era una dintre cele mai mare producătoare de zahăr.
Structura populației în Cuba s-a modificat simțitor în secolul al XIX-lea, fiind incluși
cei care se amestecă cu creolii și mai numeroși decât populația strict europeană.
Soluția a fost de a aduce lucrători din Asia, care aveau statut de
salariați,chinezii au fost aduși în Cuba.
 Profituri

- În cazul tratei Olandeze,calculele au arătat că, profitul în cazul acestora este

undeva între 5-10%.
- Pentru cazul Franței, profitul au fost stabilite undeva la 4-10%(XVIII)
- Pentru orașele britanice, cu precădere Liverpool, profitul este undeva de
9%(XVIII)

Aceste familii sunt cunoscute pentru comerțul cu sclavi, practicând și alte

activități comerciale în comerțul cu sclavi. Aceste activități erau legate de colonii sau alte
spații extra-europene. Global, profiturile pentru aceste familii sunt mai mari.
Au fost studiate aceste elite comerciale, rămânând familii cu expertiză
orientală. Aceste cercetări au pus în vedere concentrarea acestor activități comerciale, în
mâinile unui număr mic de întreprinzători.
Pe cazul francez, s-a constatat următorul lucru, aproximativ 3000 de curse
armate au avut la echiparea lor 550 de familii. Dintre aceastea, 22 de familii au echipat 25%
din echipaj.

În Cuba secolului XX se practică un rasism sistematic, cu toate că este

ilegal, populația de culoare era exclusă de la luarea deciziilor. Regimul castrist cu tot
comunismul lor a ținut la distanță populația de origine africană, fiind oarecum
paradoxal cu principiile comunismului.
 Prima decolonizare albă

Canada este explorată și luată în stăpânire de francezi, după o încercare în prima

jumătate a secolul al XVI-lea, după se va relansa, cucerii și transformarea părții de est într-o
colonie franceză. Lupta între francezi și britanici se dădea pentru zona fluviului Sf Laurențiu.
În 1608, un navigator francez pe numele său, Samuel Champlain vine în Canada și
fondează orașul Quebec. După această dată, din 1642 se fondează și Monreal. Una peste
alta, cele mai importante așezări franceze sunt instaurate în prima jumătate a secolului al
XVII-lea.
Nu sunt foarte mulți francezi deorece față de britanici, francezii au o oarecare retincență
în a-și părăsi țara. Din aceast motiv, Canada nu a fost foarte populată. Din pricina lipsei de
populație, francezii au avut nevoie de alianțe cu indienii, fapt pentru care au încercat să
atraga indinii în alianțe. Ei au reușit să atragă numeroase triburi, mai puțin cea mai puțină
confederație de piei roșii, denumiți Iroquezi. Dat fiind că ei făceau comerț cu blănuri,
britanicii și francezii s-au război în jurul triburilor. Blănurile reprezentau un articol foarte
profitabil.
Francezii nu au reușit să devină aliați cu iroquezii, având mai multe conflicte din cauza
interdicției puse de iroquezi, de a intra în zona animalelor cu blănuri.
Denumirea de noua Franță vine din timpul lui Colbaire, fiind transformată în provincie
regală, condusă de un guvernator și un intendent(care se ocupa cu probleme economice).
Un rol important în colonizarea Canadei îl are clerul. Când Canada va fi pierdută, biserica
catolică va deveni unu dintre cele mai importante în păstrarea indentității culturale,
lingivistice și religoase a franco-canadienilor. Această influență s-a păstrat pănă după al
doilea război mondial. Influența clerului a fost majoră în societate.
Nu doar Canadienii au explorat aici, spre răul Missippi, ci și Francezii, prin Cavailler de la
Salle,care a deschis calea spre explorare.El a dat numele Louisianei.
Canada are un sistem de apărare bazat pe forturi, având un control sistematic, existând
o nobilime care aveau domenii.
Louisiana este un teritoriu de mari proporții, asupra căruia Franța emite un control
rigorus. La începutul secolului al XIX-lea, la începutul regenței s-a încercat ridicarea
Louisianei, însituindu-se un oraș, D’ orelean.
Louisiana din 1792 depinde de Canada și în timpul războiului de 7 ani nu au fost
ciocniri, deoarece britanicii nu aveau cu cine să lupte. Spre deosebire de Canada, s-au creat
pe fluvii colonii, unde veneau exilați. Aceaste colonii s-au populat până la sfârșitul secolului
al XVII-lea. Coloniștii dispuneau de instituții publice mult mai avansate, de exemplu adunări
ale coloniilor. Exista carte care reprezenta constituțiile.
Nu toate erau sub controlul guvernului britanic, unele erau conduse de proppietari, de
exemplu Merryland sau Pensylvenia.
Independența coloniilor este esențialmente economică, deoarece economia celor XIIi
colonii, nu este complementară cu economia britanică. În coloniile din Noua Anglie și centru,
economiile erau similare cu cele ale metropolei, dar deoarece nu era similară, mai devreme
sau mai târziu se va ajunge la conflict. Independența americană este un model care s-a
încercat să fie copiat peste tot. Independența a pus în vedere trei factori, acești trei factori
sunt:
- Evoluția internă, maturizarea ideologică
- Evoluția internă a metropolei, care poate să favorizeze sau ușureze independeța
coloniilor.
- Politica internațională care trebuie să favorizeze independența.

În aceast sens, acest model s-a reprodus pentru Haiti și pentru America de Sud.
Evoluțiile din Haiti duc la disproporții catastrofale între europeni și negrii și apariția unor
elite în cadrul unor categorii și sub categorii de sclavi sau oameni liberi sau categoria
mulatrilor. Liderul Tussan Louvertour avea însuși sclavi.

America de Sud are situația dependenței spaniole:

- Decăderea în timpul lui Carol al III-lea
- Invazia franceză, înlăturarea dinastiei și punerea lui Joseph
- Apariției conștinței de grup a creolilor care dorește mai mult decât are. Ei doreau
toată autoritatea.
- Intrigile Marii Britaniei, ei doreau să ia locul Spaniei

În Spania lui Carol al III-lea s-a dorit punerea în evidență a imperiului, accentuând
controlul.. Creolii vor folosi conjuctura favorabilă, creată din pricina crizelor sau ocupației.
Precum în cazul SUA, toate componentele statului Spaniol au fost excluse din independență
 Apariția noilor europe

Colonii de populare sau de stabilire- teritorii care au caracterstici apropiate de cele

europene, climatul, posibilități de a practica agricultura după modelul european. Teritorii cu
climă temperat continentală.
În perioada secolelor XVI-XX, emigrația a fost importantă, mai alex după 1800, între 1800-
1960, emigrația europene. Între 1800-1960 foarte mulți au emigrat în america de nord,
ceilalți emigrează în America de sud, Australia și america de sud.
Circa 9% ar fi emigrat în Rusia asiatică, Siberia.
Imperiile coloniale continentale. Expansiunea teritorială nu se limitează doar la Africa sau
America, existând imperii construite și prin continuitate geografică.

Aceste teritorii au caracteristici speciale de unde vin aceste milioane de imigrați, ei

practică o agricultură modernă, orientate spre piețele mondiale. De asemenea, pentru
nevoile în special agriculturii și mineritului se contractează lucrători din Asia, în special din
subcontinentul indian.
Dnpdv al investiții, aceastea vin din Marea Britanie, ea domină financiar cele mai multe
zone, începând cu America Spaniolă.
Din america de Sud, sintagma de nouă țară definește țări cu populație europeană. În
cazul americii de sud, 3 țări se difinesc, Uruguai, Argentina și Chile. Aici, populația
autohtonă era slab organizată iar puțin mai târziu, în aceste zone au fost aduși sclavi din
Africa. NU au existat rațiuni pentru ca în acest loc să fie comerț cu sclavi. Au o populație
exclusiv europeană.
Argentina este cunoscută în primele decenii drept una dintre cele mai importante
producâtoare de carne de vită și, acest produs poate fi adus în Europa după ce sunt
descoperite tehnicile de conservare, fiind construite navele frigorifice. De asemenea, spre
sfârșitul secolului al XIX-lea, Argentina devine și exportatoare de cereale. În perioda 1897-
1925, suprafețele cresc de 25 de ori.
Dezvoltarea agriculturii face să se acorde o atenție deosebită cailor feriate, astfel că
se va ajunge la un nr mare de km, principalul port find Buenos Aires.
Peste 60% din investiții vin din Marea Britanie.

Uruguai are o dezvoltare asemănătoare, creșterea vitelor find principala ocupație,

caile ferate find cosntruite cu capital britanic. P
Principala resursă pentru Chile se bazeazâ pe exploatarea cuprului și mai târziu a
nitraților, Chile fiind unul dintre principalii producători de cupru, în anii 70 asigurând 40%
din producția mondială de cupru.
În 1879 izbucnește războiul salpetrului, materia prima pentru praful de pușcă. La
momentul 1879, Bolivia are ieșire încă la Oceanul pacific, între Chile și Peru, ori tocmai
această zonă între Peru, Bolivia și Chile este zona unde se explotează acești nitrați,care va
duce la declanșarea războiului între 1879-1883 Chile- Peru și Bolivia.
Chile este un caz particular deoarece ea se notează cu o constituție care asigură
funcționarea unui regim liberal, destul de stabil în această țară. Țările adiacente au un regim
destul de instabil. Există și o diferență a organizării militare, Chile are o armată bine pusă la
punct, având și o flotă, existând misiuni militare occidentale care instruiesc armata chiliană.
Apare mai târziu o misiune militară germană care va instrui armata mult timp. Uniformele
armatei chiliene sunt asemănătoare cu cele ale republicii la Weinmar și cele naziste.
Prin semnarea păcii din 1883, Bolivia pierde ieșirea la mare iar Peru pierde și ea
ceva iar Chile va primi o zonă strategică importantă. Adevăratul câștigător este capitalul
britanic, deoarece extracțiile se face prin intreprinderi cu capital britanic.
Prezența populației indigene a fost redusă la momentele indigene, cu excepția
populației chiliene.
Colonizarea s-a făcut dinspre nord deoarece o parte din conșuistadori vor coborâ
spre locul unde e Chile, unde vor întâlni o populație, denumită indini Araucani. Cel care
colonizează indienii moare într-o luptă cu aceștia. Spanioli vor încheia o pace în secolul XVI o
pace cu araucanii, prin care le recunosc teritoriul. După căpătarea independenției, există
politici ale acestor state de a cucerii toate teritoriile populațiilor indigene care scăpaseră
controlului spaniol. Această politică începe din anii 60 și continuă și în anii 70, armata
argentiniană va duce mai multe campanii pentru a-i distruge pe indienii care mai existau în
pampasul argentinian. În anii 70, armata Chiliană duce o ofensivă spre sud, reușind o
cucerire a araucaniei. În argentina, indienii dispar complet dar în Chile nu.
Pentru emisfera sudică, Africa de sud, Australia, Noua Zeelandă și Canada. Africa
de sud este atinsă de portughezi și începe o colonizarea la jumătatea secolului al XVII-lea
datorită companiei indiilor orientale olandeze. Ei aduc un grup de coloniști din Olanda,
cunoscuți sub numele de buri. NU este un teritoriu deșertic, ba chiar mai spre nord, se va
fonda colonia Capului(keeptown). Spre nord apar triburile zulușilor cu care olandezii vor
instra în conflict. Această colonie a capului, olandeză, va deveni ținta britanicilor și, în 1795,
Marea Britanie va cucerii colonia capului. Această cucerire este admisă la Viena.
În scurt timp apar conflicte în buri și funționari britanici, din această cauză, burii
vor începe să părăsească colonia capului spre nord, 1835-1840(marea emigrare a burilor)
unde vor fonda state care nu vor scăpa de britanici. Buri îi vor ataca pe zuluși și vor fonda
Statul Natal, care va fi pierdut în favoarea Marii Britanie.Burii vor fonda Transvaal și Orange,
aceste state vor fi recunoscute la 1852-1854 independente de britanici.
În colonia capului au loc câteva evoluții politice importante, din 1852 se primește
dreptul de a-și alege un parlament și, 20 de ani mai târziu au dreptul de a forma și un
guvern.
În colonia capului nu există discriminare rasială. Interesul pentru lichidarea
orange și Transvaal vine după ce în Africa de Sud vor fi descoperite diamantele în 1856 și în
1886 vor fi descoperite câmpurile aurifere din transvaal. Aceste zăcăminte vor fi exploatate
cu capital britanic, cele mai important întreprinzător este Rhodes. El este prim-ministrul
coloniei capului. El va încerca să pună la care o lovitură împotriva republicii Transvaal. Cu
ajutorul neburilor, Rhodes a încercat să dea o lovitură în 1885 care nu a reușit dar, fost un
succes temporal, deoarece britanicii nu puteau să admită o asemenea politică. Î
Se va ajunge în 1899 la războiul anglo-bur care va dura ceva, în Transvaal.Buri au
reușit să reziste multă vreme, până ce au fost înfrânți. Cele două republici bure au fost
desființate și înglobate africii de sud. În 1910, KEEp, Nathal, Orange și Transvaal au fost
reunite sub uniunea Sud africană, care se bucură de independență internă, iar pe plan
extern coroana britanică se bucură de influență.
Zulușii au fost constrânși să se mulțumească să fie împins în rezervații dar, după
1813 zulușilor li se interzice să cumpere pămând în Afara rezervațiilor. Există rezervații de
ex, Svaziland, Beciuoanaland și Basutoland, care vor deveni state dominate din punct de
vedere economic.
Politică sistematică între europeni și africani începe în 1948. După alegerile din
acel an, câștigă partidul național bur, începând să aparâ măsuri de aparhait.

Australia este un stat care începe ca o colonie penitenciare, între 1786-1788. În

această perioadă, s-a cautat un loc pentru deportarea criminalilor, deoarece s-a pierdut
america. Aceste deportări au continuat pănâ la 1867. Există simultan și colonizare de
elemente libere iar economic este creșterea oilor care asigura materia primă pentru
industria textilă. În cazul australiei, coasta de est-sud este dezvoltată cel mai mult, unde se
va creează noul Wells de sud ,teritoriul unde este Sidney și Tasmania, numele care vine de
la exploratorul olandez. Ultimul teritoriu se va dezvolta datorită condițiilor favorabile pentru
creșterea oilor. Tasmanieni se vor deplasa spre sud, în căutarea pășunilor, dezvoltându-se
teritoriul numit Victoria.
1823- Noul Wales va putea să își aleagă un guvern
1825- Tasmania va putea să își aleagă și ea.

În 1851 se va descoperi aurul, instalându-se o nouă febră a aurului. Între 1850-

1870, se ajunge la 1mil,250 mii de locuitori. Aurul se va exporta pe primul loc. Celelalte
teritorii ale Australiei sunt mai puțin populate. La sfârșitul secolului al XIX-lea, s-a trecut la
elaborarea unei constituții pentru întreg teritoriul australiei. A fost un proces de lungă
durată, deoarece teritoriile aveau autonomie.
Constituția va intra în vigoare în 1901, Commonwealth of Australian act . Aici
prezența indigenilor este una foarte discretă. Ei sunt prezenți în zonele deșertice din centru,
nu prea au intrat în contact cu europenii. Din această cauză, spre deosebire spre Africa de
sud. De la bun început, guvernele Australiene au avut o bunăvoință pentru populațiile
indigene.

Spre deosebire de australia, în Noua Zeelandă există o populație bine organizată,

Maorii, care au reușit să reziste bine împotriva europenilor. Începuturile Noii Zeelande este
desemnat de semnarea unui tratat între Marea Britanie și Maori, prin care erau recunoscute
drepturile Maorilor asupra pământurilor și suzeranitatea britanicilor asupra Maorilor.
Din 1823 se desemnează o adunare comună. În 1860 a fost declanșat un conflict
câștigat de trupele britanice, nu foarte ușor. Nu s-a încercat excluderea Maorilor din
procesul de construcție a unui stat.
- Maorii au primit locuri în parlament.
- Apar cuplurile mixte

Noua Zeelandă a avut niște priorități, ducând o deschidere pe alte planuri:

- Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a funcționat votul universal
- Din 1893 se acordă votul femeilor, fiind primul stat din lume.
- Există un program de asistență socială statul providență
 Canada cronologic este primul care apare și, din 1774 este votat acel Quebec
act prin care li se asigură anumite drepturi coloniștilor franco-
canadieni(recunoașterea cultului catolic).
După războiul de independeță al statelor Unite și după plecarea loialiștilor.
Unii dintre ei au emigrat în Canada,unde au fondat o nou privincie, numită New
Brunswick. Important este că ei vin cu tradiție creării unei adunări legislative
proprii. Din 1791 se votează Canada Act, prin care Canada este împărțită în două
mari provincii, care cuprinde și această provincie new Brunswick, plus încă un
teritoriu, situat înspre zona marilor lacuri, Ontario(Toronto).
Se creează parlamente locale prin această lege. Această separare nu a
durat mult timp, în 1837 a izbucnic o insurecție în care au fost amestecați niște
aventurieri americani.
În 1840 Canada a fost reunificată și opt ani mai târziu s-a creat un guvern
unificat și responsabil.
În 1848 Canada are și guvernul său propriu care are atribuții
importante,având atribuții de a-și promova propriile interese. Se va vota o lege
vamală care va taxa mărfurile din Marea Britanie.
Din 1867 se creează confederația canadiană compusă din:
- Quebec
- New Brumswick
- Ontario
- Nova Scotia(estul Brumswick).

La această confederație se vor adăuga mai târziu celelalte teritorii din vest,
aceast teritorii erau stăpânite de o companie comericială, compania golfului Hudson și care,
teoretic, avea autoritate asupra unui teritoriu imens și care s-au alăturat confederației
canadiene în 1870, fiind vorba despre:
- Alberta
- Manitoba
- Saskatchewan

British colombia care este admisă în confederația canadiană în 1871, și astfel

este completă, de la atlantic la paicific.

Înainte de primul război mondial, avem de-aface cu patru țări care au

autonomie completă dar, politica externă rămăne de rezortul Marii Britanii. Cea din urmă va
fin reprezentată de guvernatori generali, care nu reprezintă guvernul de Londra, ci
reprezintă coroana.
În război ele au participat alături de Marea Britanie, câșting un anumit
prestigiu. Au participat la conferința de pace, au semnat tratatele de pace și au fost admise
în societatea națiunilor. Practic, mai trebuia recunoscută independeța acestora în politca
externă. În 1926, în urma conferinței imperiale a recunoscut independența internă și deplina
libertate de a-și hotărâ politica externă, crendu-se Commonwealth-ul care a fost confirmat
în 1931, prin statul de Westmister, fiind o lege adoptată de parlamentul de la Londra.
 Imperiile Continentale

Expansiunea colonială este legată de o acțiune a puteri europene peste mări și oceane.
Există și un element comun, între imperiile continentale și imperiile coloniale care s-au creat
în modul expansiunii peste mări și anume, diferențele de nivel de dezvoltare.
Acesta motivează exapansiunea colonială în epocile modernă și contemporană.
Imperiile continentale se definesc prin continuitate teritorială, ele se studiază în 3
ipostaze: Statele Unite, RUSIA și China.
Evident,avem clar și o diferență de nivel de dezvoltare între protagoniști și cei care vor fi
dezvoltați. Ideea includerii expansiunii continentală în istoria colonizărilor și creării imperilor
coloniale.
Doar în condiții cu totul excepționale au manifestat ideei de libertate.
În cazul URSS, avem de-aface cu falimentul unei ideologii. Urss nu s-a destrămat din
cauza presiunii popoarelor.
Experimentul lui Gorbaciov care este justificat de falimentul economic al acestui stat,
care nu mai poate să facă față competiției cu principalul inamic sau cu clienții săi. S-a
încercat instituirea unei reforme, inclusiv drepturile și libertățile pentru că au vrut
autoritățile. Pe fondul democratizării vieții interne,au început să apară diverse dorințe,
constituite prin apariția unor republici. Acest sistem a însemnat pe termen lung faliment,
prin libertatea cuvântului și alte libertății, care au permis apariția unor mișcări.

Statele Unite

Imediat după cucerirea independenței în 1783, s-a pus problema expansiune spre nord
vest,pentru care s-a elaborat un document. S-au colonizat teritoriile din Ohaio și zona
marilor lacuri. Rând pe rând, aceste teritorii au fost organizate și acceptate în uniune. În
acealași timp, în sud, pentru americani era importantă achiziționarea celor două
floride(louisiana și pen florida). Americanii s-au resemnat din punct de vedere al cuceririi
politice a canadei.
Același raționament de eliminare a statului european a însemnat și pentru floride.Se
dorea eliminarea Spaniei și refugiului indienilor. Triburile de indieni atacau convoaiele izloate
sau fermele, apoi se retrăgeau în florida.
Între 1810-1811 unui dintre viitori președinți,Andrew Jackson luptă împotriva triburilor
de indieni, intrând în floride, constituidun-se statul american Louisiana(1812). Florida
cealaltă este printr-un acord diplomatic luată de Statele Unite în 1819. Statele Unite s-a
angajat să despăgubească cetățenii spanioli care își pierdeau teritoriul.
Problema Texasului degenerează într-un război cu mexicului, ultimii find obligați de
cedeze un teritoriul enorm din care se vor forma mai multe state. Mexicul își capătă
indepența în 1821. Între timp, în Texas americanii au putut să se așeze, primind autoritatea
guvernului mexican, primind scutiri de taxe, după 1823. În anii 30 deja erau 30.000 de
persoane din Sua care se stabiliseră în Texas și, o perioadă de timp, relațiile dintre
autoritățile mexicane și coloniștii americani au fost liniștitie. Până cănd, la conducerea
Mexicului vine Santa Anna, care instituie o dictatură militară și, unilateral nu mai recunoaște
privelegiile acordate coloniștilor americani din anii 20. Existau o prevedere, convertirea la
catolicism a coloniștilor, care nu s-a pus în aplicare pănâ la venirea generalului la conducere.
Din 1835 se constituie un guvern american, alături de o armată condusă de Samuel Houston,
și se va ajunge un conflict, care atinge apogeul în anul 1936, când fortul Alamo a fost atacat
de mexicani și cucerit. Mexicanii i-au masacrat pe americanii care erau acolo. După acest
moment, americanii au fost animați și, armata mexicană a fost înfrântă de armata texană,
fiind un înfrângere cumplită. Americanii aproape au masacrat armata mexicană, profitând de
repausul siestei. Generalul Santa Anna este făcut prizonier și nevoit să semneze un
document prin care recunoaște independeța Texasului. Acest document nu va fi recunoscut
mai târziu.
În 1837 Texasul devine independent și se vor stabili relațiile diplomatice cu americanii,
Marea britanie va recunoaște independența acestuia.
Independeța a fost doar perioadă, dorindu-se primirea sa în uniune, din 1844 se încep
demersurile pentru primirea Texasului în uniune. Cel care aduce Texasul în uniune este
James Polk, în 1845.
Pornind de la probleme privind delimitarea teritoriului, mexicanii vor rupe relațiile
diplomatice, considerând că Sua s-a extins mai mult și, în 1846 se declanșează războiul, cu un
prim atac mexican împotriva agresiunii americanilor, deoarece doreau frontierea pe râul Rio
Grande.
Cu toate că Statele Unite nu are forță militară, alături de Mexic, cel din urmă este mult
mai înapoiat, cu guvern repurtat prin corupție.
Santa Anna se întoarce în 1846, redevine președinte și va recruta o armată, mergând
după foștii săi protectori. Operațiunile militare se desfășoară pe mai multe fronturiTexas,
unde trupele mexicane sunt respinse. Un al doilea front este California, unde mexicanii se
vor retrage. Și, din 1846 s-a luat decizia debarcării unui corp expedițional la VeraCruz, de
unde trebuia să se îndrepte spre capitala mexicului. Armata americană va înfrânge armata în
fața capitalei, Santa Anna este obligat să renunțe la regimul său. Dincolo de eroismul
mexican inventat, armata mexicului era foarte slabă.
Din cauza înapoierii lor, în congres au apărut persoane care doreau alipirea întregului
Mexic, dar nu se poate realiza. Astfel, din 1848 se va semna pacea și, Mexicul va ceda un
teritoriu impresionant. În general, aceste teritorii sunt slab populate, fiind indieni.
În foarte scurt timp, la 1848 se descoperă aur în California iar în doi ani exista destulă
populație pentru ca acest stat să fie admis în confederația de stat.
Din 1853 a fost semnat un document între Mexicani și americani, contra unei sume de
bani, mexicul să cedeze un teritoriu strategic americanilor.
După cumpărarea Louisianei, aceast este o achiziție spectaculoasă.
Expansiunea spre vest, persecuțiile religioase sunt prezente, cel mai cunoscut caz este
cel al mormonilor, fiind o mișcare apărută în anii 30 care pretind a fi creștini. Ei practică
poligamia care contravine creștinismului. Ei au apărut în statul Ilinois, atrăgându-se antipatia
asupra lor iar conducătorul lor spiritual a fost omorât, obligându-i să părăsească zona
lacurilor în căutarea unui teritoriu. Au ajuns în vest care va ajunge statul Utah și mai târziu,
acesta va fi primit ca confederație. Statul Utah a fost nevoit să renunțe la poligamie pentru a
intra în uniune.
Din teritoriile obținute de la mexic, în 1912 Arizona și New Mexico au fost acceptate în
uniune. Aceste teritorii erau slab populate.
 Construcția căilor ferate în cazul SUA, au jucat un rol excepțional. Din 1869 este
terminat primul continental. În general, rețeaua ferovieră este densă.
În sensul unui impuls colonizator secundar, în cazul SUA există o discuție care se
referă la o chestiune controversată, au americanii un program colonia?
Din 1867 SUA cumpără Alaska, de la Rusia, valorea lui economică stătea cât de cât în
comerțul cu blănuri.
În 1898 SUA a purtat un război cu Spania. Motivul acestui război pornește din Cuba,
din 1895 se declanșează aici o insurecție împotriva ocupației spaniole. Această insurecție a
devenit un subiect al presei internaționale. Presa este cea care duce SUA în război cu Spania,
Cuba fiind cunoscută ca fiind producătoare de zahăr. Dar nu este important, deoarece se va
obține zahăr din sfeclă.
În economia din Cuba, investițiile americane sunt numeroase iar, totul culminează
cu explosia vasului havana. În urma războiului, americanii obțin Filipinele, Guan și Puerto
Rico, CUba va deveni independent. Puerto Rico va intra în posesia Statelor Unite. În același
an cu războiul cu Spania, insulele Hawai sunt anexate de americani.
Manifest destiny- orginile acestei ideologii vine dintr-un articol din anu 1846.
Autorul susținea că este destinul Statelor Unite să înfrângă Mexicului. Statele Unite sunt
purtătorii idealurile democrației. Din cauza corupției din împrejur, Statele Unite trebuie să
răspândească idealurile democrației.
 Rusia

- Există o clară superioritate teritorială, rușii n-au avut niciunfel de dificultate

- Dacă în cazul SUA avem de-aface cu un colonialism provenit din impulsul
agriculturii și a resurselor din subsol, în cazul Rusiei, principala motivație
economică era comerțul cu blănuri. Aceste prime demersuri în expansiunea spre
vest s-au lovit de rămășițele Hoardei de aur, de cele hanatele care mai existau la
jumătatea secolelor al XVI-lea. Între anii 55-56 Kazan și Astrahan.

Cucerirea Siberiei începe ca o întreprindere particulară. Familia Stroganov echipează

un grup de cazaci care au misiunea de explora și de a cucerii Siberia și, eventual de a elimina
pericolul apărut aici. Astfel, apare pe scena cuceririi siberiei cazacul Iermak Timveici, care va
obține în 1581 o victorie asupra unui așa zis cazac al siberiei.
După moartea lui Iermak, se continuă expansiunea, statul rus fiind de comerțul cu
blănuri. Se înființează și orașe în Siberia cu rol administrativ, astfel:
- Tomsk
- Ineseisk
- Iacusk

Se va ajunge până la strâmtoarea Bering, până la Kanceaka această zonă se va

ajunge în 1678. Această distanță se parcurge rapit doarece nu existau efective precum
existau în america. Inexistența pericolelor au adus infiltrarea coloniștilor.
În secolul al XVII-lea, populația Siberiei este estimată la vreo douăsute de mii de
oameni. Deja la începutul secolului al XVIII-lea rușii s-au stabilit datorită scurtirilor de taxe,
rușii fiind 700.000 de persoane.
Cu ocazia recensământului din 1989 populațiile indigene din Siberia erau cam 5%
din populația totală. Migrația are loc în secolul al Xix-lea, de asemenea, și aici intervine
factorul căi ferate. Transiberianul începe în 1891. Între 1887-1913 se stabilesc în Siberia
aproximativ 5,4 milioane de ruși.
Cucerirea Caucazului fiind o zonă disputată cu Imperiul Otoman și Persia, după 1801
rușii înregistreazâ succese în condițiile în care cerchezii și cecenii se opun într-un război
sfânt după 1831. Această zonă a fost cucerită, pacificată în 1864. După cucerirea Caucazului
începe avansul rus spre Asia centrală, tot în 1864 a fost cucerită Takent. Între 1866-1876
hanatele care vor fi cucerite, printre care și Buhara.
Această zonă a fost folosită în competiție cu Marea Britanie pentru a controla cea
mai mare parte din Asia centrală.Nu s-a dorit războiul, deoarece avusese deja loc între 1853-
1856.
Afganistanul reprezenta o noțiune disputată între Rușii și Britanici. Expedițiile
britanice nu s-au soldat cu succese, triburile din afganistan au fost așa de puternice că s-au
împotrivit britanicilor. În Asia centrală au existat o infiltrare a rușilor.În această zonă există o
puternică cultură a bumbacului. Orașele erau dominate de coloniștii ruși, musulmanii
devenind minoritari.
Numele de Bering vine de la navigatorul danez. În 1789 se instituie o companie
americano-rusă pentru a institui acest comerț cu blănuri.
Avansul spre China începe în secolul al XVII-lea și se încheia un tratat în 1689, prin
care statul chinez recunoaște anumite drepturi.
Ceea ce contează sunt inițiativele provenite pe plan local, deoarece era o diferență
mare de km. La jumătatea secolului al XIX-lea rușii își extind prezența spre Manciuria, la
fluviu Amur.
La 1860 China este constrânsă să cedeze teritoriul care este la nord de Amur și mai
târziu China va denunța acele tratate inegale. Din 1860 există o revoltă care devastează
China, prin interveția armatelor franco-engleze vor fi ocupate anumite teritorii.
Rusia va fonda o baza la Vladivostok, datorită faptului că apele nu îngheață.
Imperialismul rus intră în colinziune cu Japonia. Rusia avea pretenție asupra pen. Coreea. Se
va ajunge la un război și la 1904 Rusia va fi înfrântă.
 China

Expansiunea chineză începe de la concepția că această țara este în centrul universului, că

întreaga lume gravitează în jurul chinei. În perioada imperială, împăratul era cel terestru și se
raportează popoarelor din jurul lui, pe care le denumește barbare. Pentru chinezi și
europeanul este barbar, el provine din afara zonei culturii han.
China a cunoscut o perioadă de expansiune, în special secolele XVII-XVIII, în 1644 vine la
putere dinastia Tzing. Această dinastie este responsabilă de expansiune.
Această expansiune se face pe câteva rațiuni, în primul rând, rațiunea de apărare și
securizarea frontierelor. Această politică duce la războaie preventive.
A doua rațiune este superioritatea de dezvoltare față de tot ce o înconjoară. Între
realizările acestei expansiuni datorate dinastiei tzing, ar fi Tibetul care este anexat în 1751 și,
după 1751 tibetului i s-a lăsat o foarte largă autonomie. Cam în aceași perioadă, au loc
expediții împotriva populațiilor care aderaseră la islam, care se numea curent turkmestano-
chinez sau provincia Xin Jiang. Principalul grup etnic erau djungarii, o populație care a fost
înfrântă din punct de vedere militar, decimată de epidemii, deportată, aprope dispărând.
Denumirea apare în 1768, care reunește toate teritoriile cucerite de la populația islamică.
Din 1768 i s-a acordat o largă autonomie, abia în 1884 Xin Jiang devine o provincie
chineză, pierzându-și o parte din autoritate.
În secolele XVII-XVIII, populația trece de la 4 mil, la 11 mil populație.
În ceea ce privește Manciuria, ea este supusă de timpuriu sinizării, așezării masive a
coloniștilor, la sf secolul XIX începutul sec XX. Apare și o industrie metalurgică.
Cele două mongolii sunt supuse colonizării chineze, sigur că această colonizare
evoluează în funcție de demografia chinei.

Demografia chinei la jumătatea secolului al XVIII-lea:

- 260 de mil de chinezi
- 1850-450 de milioane
- 1900-se păstrează această cifră
- 1957-647 de mil de locuitori
- 1985- peste 1 miliard de locuitori

Apar și reacții sub forma unor răscoale îndelungate care generează războaie civile și toate
aceste situații duc situația demografică.
Regimul imperial a avut o comportare deschisă față de popoarele locale, administrația era
discretă,lucru care se schimbă după 1911. După 1911, este o ideologie purtată de progres,
modernizatoare, fiind într-o relație antagonistă.
După proclamarea republicii, în cele două mongolii izbucnesc revoluții..
După 1920, sovieticii vor reușii să impună un regim satelit, aflat sub protecția lor ,
independent ca stat comunist.
Mongolia interioară a fost mult mai puternic colonizată de chinezi.
 După proclamarea republicii și în Xin Jiang a apărut o mișcare care dorea să instaureze o
republică islamică. Dar, această republică creată în 1933 nu era acceptată de uniunea
sovietică sau china naționalistă.
După victoria forțelor comuniste în China, preluarea puterii în 1949, politica față de Tibet
se schimbă, dorindu-se introducerea modelului comuniste în Tibet.

În 1951 a fost încheiat un acord cu Dalai Lamma, prin care acesta accepta introducerea
unor reforme și măsuri de modernizare aici. Aceste măsuri atacau bazele unui regim care
funcționa de secole și secole și, datorită acestei politici moralizatoare, au loc în 1956 și 1959
insurecții locale fără nici un succes și plecarea în exil a lui Dalai Lamma și introducerea unui
regim de ocupație militară care va încerca să impună comunismul.
În orice caz, această politică de a distruge regimul clerical tibetan s-a produs în timpul
revoluției culturale, care a eliminat cățugării din conducere. AU MAI Rămas 13 mânăstiri.
Și în XIN Jiang au fost demolate moschei și jamii, de către gărzile roșii. S-a încercat
modernizarea, prin introducerea unei agriculturi modern care au antrenat dezastre
ecologice.
Pentru a se asigura o mai bună ancorare a acestei provincii la China, s-a mers în paralele cu
regimul han.
Expansiunea populației han, în zonele limistrofe chinei care nu poate să aibe în spate sau
o implicare a statului chinez.
Statul Singapore a o populație chineză acum sau Malaezia, colonie britanică, 1948 s-a
declanșat o luptă de guerilla, compusă din luptători din malaezia de guerillă.
 Asia

Există colonii de control asupra resurselor și vieții economice de aici, această colonie de
dominare trebuia sa producă beneficii economice, militare și strategice pentru metropole.
Exemplul cel mai bun este India.
Ca principală zona de colonizară și dominare Indonezia,sigur, olandezii nu s-au limitat
numai spre indiile orientale, fiind fascinați de India, mai degrabă de bogățiile indiei.
Olandezii nu s-au stabilit în India, ci au cucerit insula Ceilon.Totuși, la sfârșitul secolului al
XVIII-lea,Olanda pierde Ceilonul în favoarea Marea Britanie.
Pătrunderea europenilor în India și stabilirea lor de durată, mult mai importantă stabilire
decât cea a portughezilor, s-a stabilit datorită unor factori:
- Decăderea imperiului Mogulilor, din 1707 acest imperiu intră într-un declin
accelerat.
- Rivalitatea dintre Franța și Marea Britanie în bazinul oceanului Indian, și francezii
și britanici creind stabilamente aici și, având în vedere că în secolul al XVIII_lea
cele două puteri sunt în puteri.

În ambele cazuri, nu este vorba de statul francez sau britanic, ci de companiile indiilor
orientale din cele două țări, mult mai puternică cea din Marea Britanie. O companie care are
propria flotă, propriile resurse pentru a recruta și plăti o armată.
Statul a avut câțiva reprezentanți, cel mai important centru militar și comercial al
Franței, era Pondichery. Aici, regee avea dreptul să numească un guvernator și, unul din
conducătorii militari s-a dovedit un abil conducător.
Și el reușeste să atace și cucerească cea mai importantă așezare, denumită Matraas.
În condițiile aceastea, compania indiilor este mult mai puternică, reușind să capaciteaze
numeroși principi, atrași de francezi în bătălia de la Plassey, în 1757. Acestă bătălie a hotărât
destinul indiei. Franța va trata cu india republicană după al doilea război, restuind teritoriile.
După 1757 este vorba doar de progresele britanicilor în India. India practic nu are o
autoritate centrală, fiind un conglomerat de state.
Anglia nu este indiferentă de ceea ce face compania indiilor orientale în india și,
practic, de la sfârșitul secolului al XVIII_lea, până la finalul secolului al XIX-lea, se dorește prin
legi, creșterea capacității economice. A fost votată o lege în 1787 o lege prin care se cerea
Companiei Indiilor să prezintă situația financiară la ministerul economic și situația politică la
ministerul de externe.
Avem o lege în 1784, india Act, prin această lege prevede înființarea unei comisii
guvernamentale care are atribuții sporite în ceea ce privește controlul companiei. Această
arată că statul britanic se implică în probleme indiei și problemele companiei indiilor
orientale.
În jurul anului 1818 se poate considera că majoritatea teritoriului indiei este sub
constrol britanic, direct sau indirect. Golful Bengal este condus direct de compania indiilor
orientale.
Statul se ridică tot mai mult în controlul activității companiei indiilor și, în momentul
în care se dă carta, pierde monopolul comerțului cu india și i se confirmă monopolul cu
China. Marea Britanie susține liberul schimb și, s-a creat paradoxul că, compania indiilor
folosesește sumele din comerțul cu China pentru a administra flota.
S-a spus în multe lucrări marxistă că India a fost folosită în procesul de
industrializare a Marii Britanii. Este o teză care nu rezistă la o analiză istorică, în sensul că, cei
care obțineau acest beneficii, acționarii, investitorii nu își foloseau profiturile și dividendele
pentru a intra în activitățile industriale. Majoritatea investeau în cumpărarea de pământuri
sau obligații de stat sau viața politică. Cel mai sigur clasament este acela în obligații de stat.
Revoluția industrialâ însemnă întâi de toate bumbac, în India se prelucrează
bumbac, investându-se o industrie tradițională de bumbac. Și la sfârșitul secolului al XVIII-
lea și începutul secolului al XIX, producția de bumbac decade.
Fierul este adus în Marea Britanie din Europa.

O schimbare de atitudine dintre militarii britanici și populațiile locale, după 1800.

Dacă mai există un interes pentru cunoașterea populației locale, există un interes de
colaborare cu autoritățile locale, apariția unui egocentrist britanic..
Această superioritate îi face pe administratori să intervină în practici tradiționale
care trezesc nemulțumiri.
Britanicii nu s-au mulțumit cu controlul propriu zis al zonei, ci au venit cu ideea că
teritoriul trebuie apărat astfel, în regiunea care este astăzi statul Bangladesh, se manifestau
tendițiele agresive ale birmaniei și, din această cauză, britanicii vor purta două războaie cu
regatul birman, câștigate între 1852-1853. Ei vor ocupa zona Asamm, în est, în ceea ce
privește securizarea spre vest, nord vest, aici britanicii erau îngrijoriați de apropierea Rusiei,
începutul infiltraților după asia centrală și, sigur se creea că Rusia reprezenta un pericol. De
unde va apărea ideea de control a Afganistanului. Armatele britanice cu indieni cu ofițeri
britanici nu au avut controlul spontan. Abia între 1879-1881 a fost pus un conducător local
favorabil Marii Britanii. În zona de nord est a indiei, britanicii s-au confruntat cu trupele
regatului sic, repurtați pentru curajul lor. Britanicii totuși n-au avut sarcină prea dificilă în a-i
înfrânge pe Sic, în 1845 ei înfrâng conducătorul regatului, și din 1849, Punjab este anexat.
În vest vor fi cucerite spre vest, provincia Sin și Belucistan. Bangladeșul devine independent
din 1971.
Răscoala șipailor din 1857, soldați racolați de britanici, conduși de britanici.
Această răscoală este ultima revoltă tradiționalistă împotriva modernizării și europenilor. Ea
izbucnește în Bengal, această revoltă a pornit de la ungerea cartușelor cu gresime de porc.
Represiunea a fost foartă riguroasă, britanicii s-au orientat spre Sic și Nepalezi și,
s-a instaurat un regim ceva mai autoritar asumat de coroană, India a devenit o provinciie de
coroană. Compania indiilor a pierdut toate drepturile, în favoarea coroanei. Acest regim a
manifestat mult mai multă încredere în colaborarea cu elitele locale decât elitele
occidentalizate. Aceasta a fost o greșeală pe termen lung.
Vice regele are autoritatea foarte extinsă,dar trebuie să dea socoteală unui
minister al Indiei.India are acest avantaj, că se auto-finanțează. NU depinde de finanțări din
metropolă. Metropola era interesată ca într-un teritoriu să nu se depindă financiar de
metropolă. India a păstrat o autonomie mult mai mare față de metropolă. India devenise
la1945 creditoarea Marii Britanii.
Economia Indiei

- India producea materiale pentru a se întreține, există relații comerciale între india
și Marea Britanie.
- India are dreptul să facă comerț și cu alți parteneri
- În 1930 India introduce taxe vamale pe produsele britanice..

Începerea revoluției feroviare, India deținând cea mai densă linie ferată din Asia, până la
primul război mondial, cu echipamente importante din Marea Britanie. Aceste căi ferate
deserveau interesele economice ale portului.
India a fost una dintre cele mai importate prelucrătoare a bumbacului, iar după primul
război era pe locul IV în privința producției de bumbac.
India devine un mare extractor de cărbune.
India este exportantoare de materie primă și importantoare de produse manufacturate.
În ceea ce privește agricultura, agricultura s-a modernizat, apare conceptul de proprietate
privată și asociat agriculturii s-au modificat și impunerile fiscale, în sensul că, până în
perioada britanică, în timpul imperiului marilor moguli, impozitul se plătea în funcție de
randament. După venirea britanicilor s-a introdus o taxă fixă, s-a introdus concepția de
proprietate privată și, agricultura indiană a avut mai multe lucruri pe care le putea denunța
în urma acestei modernizări.
Apare un preciz de pauperizare, de îndatorare, ipotecare, expropriere și se creează o
stare de tensiune, dar nu peste tot. Apare și clasă de fermieri, de țărani cu proprietăți
importante, cu culturi orientate spre economia de piață și, această categorie de țărani cu un
anumit standard de viață, un fel gulaci, aceștia au fost cadrele de bază și principala clientelă
a partidului prongresului, acel partid care se naște la sf secolului al XIX-lea. Partidul va fi
condus mai târziu de Mahat Gandhi.
Criticii marxist au vorbit de dezindustrializarea Indiei ori evoluția până la 1847, o teză
falsă.

Indiile olandeze

Este ceea ce supraviețuieste din imperiul colonial olandez și, este o situație colonială care
trebuie reținută din punct de vedere al profitabilității.
 După anii 1830, deoarece Olandezii, care sunt obligații să-și reorganizeze imperiul
colonial, prin voia Marii Britanii, de la sistemul de pace de Viena. Ideea a fost următoarea,
impunerea anumitor culturi, indigenilor care au fost obligați să lucreze pe plantiații de trestie
de zahăr, ceea ce se poate vinde pe piaȚa europei occidentale.
Veniturile organizate de olandezi și de statul olandez. Profitul obținut de Olandezi de pe
urma coloniilor, reprezintă un caz tipic de succes colonial.
 China și Japoia

Și China și Japonia s-a închis comerțului occidental, foarte mult timp. Pornind de la
premisa supremației chineze, britanicii, erau concepuți ca niște barbari.
Deschiderea este obținută prin intermediul războiului opiumului, care începe în 1839,fiind
vorba de decia autorităților de a interzice vânzarea opiumului.
1839-2.600 de tone de opium

Interzicerea acestui comerț a lezat veniturile vânzătorilor care finanțau activitatea

companiei indiilor în India. Statul britanic sare în ajutorul companiei indiilor, chinezii sunt
înfrânți, și în 1842 se va semna un tratat, prin care M.Britanie primește Hong Kong,alături
de deschiderea comerțului.
Această deschidere reprezintă un precedent pentru celelalte mare puteri. În această
cursă intră și Franța, care are o legături cu China diferită, Franța fiind “protectuarea
catolicilor și misiunilor din extremul orient”. Acest lucru reprezintă dese ori riscuri.
Misionarismul este o activitate riscantă, dese ori au loc episoade de fanatism împotriva
acestor misionari, care sunt uciși, uneori prin suplicii atroce și, câteodată statul respectiv(din
care vin misionarii), caută să intervină.
Faptul că aceste state intervin în apărarea misionarilor, duc la crearea unor impresii că,
catolicismul și misionarismul sunt inexplicabil legate de război și superioritate militară, ceea
ce duce la eșecul parțial al expansiunii creștinismului în aceaste zone.
Franța s-a raliat politici de deschideri chinei, are loc un al doilea război al opiumului.
După al doilea război, statele străine au putut să-și deschidă ambasade la Beijing. De
asemenea, este liberalizată practicarea creștinismului.
De asemenea, și comerțul cu opium este liber, care este din ce în ce mai mult consumat.
Pătrunderea influenței occidentale în China se datorează din punct de vedere
tehnologic, din punct de vedere militar, China oferă ea o situație favorabilă pentru ca
influența occidentală să apară aici. Este un regim aflat într-o permanentă paralizie. Împărații,
în general, în sec XIX, sunt personaje incapabile de decizii. Sistemul mandarinilor duce la
criza prelungită, care nu se poate opune la pătrunderea chineză.
Mai mult, elita chineză nu înțelege de ce ar fi nevoie de modernizare a statului.
La mijlocul sec al XIX-lea, China este devastată de o revolta taipinilor,adică imperiul
celest. Cel mai influent personaj din revoltă este un chinez, care s-a converitit la creștinism.
Este o revoltă care afectează multe persoane, este un război care durează undeva la 14 ani,
și va duce la moartea la 15 mii de persoane.
 În 1864 va fi înfrânt războiul taipinilor dar, el accentuează decăderea Chinei, ducând la
apriția șefilor locali.
Aproape 100 de ani, China a fost dominată de acești lorzi ai războiului, având un rol
nefast. Unii dintre acești șefi locali au încercat să modernizeze provincial lor. Una peste alta,
ei au reușit să modernizeze, construind șantiere navale. Dina ceastă cauză, China în anii 70,
cam în acceași situație precum Japonia. NU se poate transforma într-o colonie. Această
ocazie a fost ratată din pricina regimului regal, care este împotriva regimului. Apare în
istoriografie regina văduvă,având o politică optuză.
Spre deosebire de China, Japonia a reușit să evite transformarea într-o colonie,
dominată de occidentali.
La mijlocul secolului al XIX-lea, în Japonia există o alternativă pe care China nu o are.
Există un împărat, care deține puterea simbolic. Puterea este deținută de Shogun. Acest
Shogun rezistă cu ajutorul exploatării țărănimii japoneze.
Pe langă această situație politică, economia japoniei era ceva mai dezvoltată. Din
1853, sub presiunea flotei americane, Japonia este obligată să semneze un tratat prin care
americanii primeau privilegii în comerț.
După model american, celelalte puterii obligă Japonia să semneze tratate. Există o
reacție împotriva Shogunului,care va fi înlăturat. Împăratul primește atribuțiile Shogunului,
pentru a marca această schimbare, capitala Japoniei se va muta la Tokio, în1868. Și începe o
politică cocertată a elitelor japoneze de modernizare a statului japonez,pentru a scăpa de
dominația occidentului.
Între 1870-1873, regimul feudal este abolit, țărani sunt eliberați. Japonia este
împărțită în prefecturi, iar în 1871 este intrudus sistemul zecimal. Modernizarea se face prin
impunerea țărănimii. Țărănimea va plăti un impozit funciar și, pe baza veniturilor se vor face
aceste reforme și măsuri de modernizare.
Din punct de vedere economic, Japonia intră în era industrială. Japonia avea industrie
militară, japonezii au fost extrem de pragmatici. Ei au folosit experți occidentali, existând o
misiune militară germană.
Dezvoltarea economică înseamnă și apariția unei armate din ce în ce mai
performante, ceea ce a permis între 1894-1895 să obțină victoria asupra Chinei. După acest
succes, Japonia a fost recunoscută ca o putere pe plan regional.
În plan politic, avem de-aface cu o preponderență conservatoare. Există o constituție
elaborată în 1889. Prin constituție împăratul are puteri sporite. În această consituție există
și un principiu de sperație a puterilor din stat.
Sistemul școlare va fi reorganizat după modelul occidental, al supunerii, datoriei și
îndeplinirea muncilor. De asemenea, elitele japoneze care au absorbit un număr de samurai.
O parte din samurai au devenit oameni politici, capitaliști, întreprinzători. Cel mai
cunoscut exemplu de convertire este Mitsubiși(sf secolului al XIX-lea) toyoda(după toyota).
Japonezii au revuzat orice influență culturală a occidentului, identitatea culturală a
fost protejată de o posibilă contaminare și, practic mereu s-a susținut structura internă.
În același timp, în China, perioadele de deschidere au fost extrem de scurte
și,practic s-au pierdut valorile interne chineze.
China este victima unui principiu și anume acordul compensației între marile
puteri. Câștigul marii puterii trebuia să ducă la compensarea celorlalte astfel încât, să ducă la
un echilibru. Pe altă parte, existența acestui acord și al celorlalte mari puteri, au făcut la
nedezechilbrarea Chinei.
 Pe de altă parte, marile puteri au căutat situații bune din punct de vedere
comercia, strategic și militar. China este până la declanșarea revoluției, o semi-colonie. Acest
statut este inițiat de Germania care dorește să-și apere interesul, printr-un teritoriu
concesionat de China pe lungă durată, iar în acest teritou să fie doar în posesia lor. (Drept de
extrateritorialitate)
În 1897 Germania a avut o atitudine ostilă față de Japonia, în circustanțele
războilui sino-japonez 1894-1895. S-a cedat un port,Tzing Tao, pe 99 de ani și cu dreptul de
realiza diverse lucrări, în peninsula Changtun.
După modelul german, și alte puteri obțin concesii teritoriale, de exemplu port-
Arthur. Franța primește de asemenea, un port chiar în vecinătate. Sunt poziții importante,
comerciante și militare. În acest context însă, este o putere care promovează un alt tip de
politică, Sua promovează politica Ușilor deschise, în ceea ce privește zonele comerciale.
Marile puteri puteri obțin concesii teritoritoriale, în momentul în care intervin în
înăbușirea Răscoalei boxerilor. După înfrângerea acestei răscoale, s-au cerut anumite
concesii guvernului chinezi. I s-au impus o despăgubire de război și, mai ales s-a creat un
consiliu al ambadorilor, care își dădeau cu părerea despre deciziile guvernului chinez.
Rivalitățile dintre Marile puteri au dus la menținerea Chinei, supraviețuirea
regimului imperial.
Perioada de sfârșit de sec XIX-lea este denumită de unii istorici, o perioadă a
imperialismului. O posibilă definire se face prin enumerea unor trăsături, precum:
- Voința de a impune deschidere față de alte civilizații
- Debușee pentru materiale și mirodenii
- Generalizarea neîcrederii reciproce a marilor puteri, pentru care scena
internațională, este doar un teatru pentru supravițuire în scopul Darwinismului
Social.

Pentru realizarea acestui obiectiv, puterile imperialiste urmăresc controlul

informal, care înseamnă păstrarea în aparență a independenței dar în esență, statul
respectiv este dominat politic. Dacă primele obiective nu sunt realizabile, se poate merge
până a preluarea spre control direct.
Darwinism social înseamnă că soarta celor slabi, este să fie dominați. Pe de altă
parte, în vârful lanțului trofic, marile puteri sunt în relație, în scopul de a obține concesii.
În epoca imperialismului, există și o convergență care poate duce la influențarea
unor conflicte politice inter-statale.
Marile puteri au ajuns la concluzia că ar obține mai multe avantaje în cazul în care,
China ar fi rămas compactă, decât dacă ar fi fost împărțită. Goana pentru împărțirea lumii se
termină undeva spre începutul primului război mondial.
Lenin va scrie în 1917 o lucrare prin care aratâ câ, adversarii săi, adică statele
capitaliste au intrat în ultimul stadiu, după care, urmează prăbușirea capitalismului.
Expansiunea colonială servește, în viziunea lui Lenin, pentru crearea unor diversiuni, pentru
ca, în interiul marilor puteri,conflictele să fie încheiate.
În această perioadă, de exemplu în Marea Britanie, expansiunea colonială atinge
apogeul, în timpul preponderenței politice conservatoare. Simbolul imperialismului este
Salisbury, care va muri în 1902, când va avea loc războiul anglo-bur.
John Hopson va publica o carte în care critică imperialismul, afirmând că această
goană pentru împărțirea lumii pleacă după insuficiența pieții interne, vieții interne și atunci,
debușee sunt găsite cu ajutorul politici imperialiste. El propune umătoarea soluție:
- Creșterea salariului și realizarea unor reforme pe baza unor punți fiscale
importante.
- Din nevoia de a găsi plasament și din nevoia de a găsi debușee se vor cucerii
colonii la infinit. Teoretic este total greșit și imposibil de demonstrat.
 Există anumite continuități între cele două forme,existând teritorii care sunt stăpânite
între revoluție și după cea franceză. Între aceste puncte, între care Franța s-a extins,
Martinica și Guanalupa. În nordul americii Puiana Franceză. În Africa, Madagascar într-o
mică măsură. În Africa, până la începutul marii colonizări occidentale în anii 70-80,
occidentalii sunt prezenți pe coaste și sunt prezenți în aceste zone. Deși coastele sunt
propice pentru crearea portului.Câteva orașe din India secolului al XVII-lea.
Marea Britanie va reuși în cursul războaielor cu Napoleon să cucerească pozițiile
coloniale franceze. După 1803 M. Britanie rupe tratativele și după 1805, ea va rămâne fără
flotă cu care să administreze coloniile. Acest imperiu va fi refăcut după tratatele din 1814-
1815. Până în 1818 ele sunt reluate în totalitate.
După 1815 apar inițiativele de reluare a imperiului colonial. După 1830 este cucerit
Algerul și Ludovic Filip va iniția controlul porturilor algeriene de pe coastă(ocupația
restrânsă). Abd-el cader va intra în război cu francezii după 1830. El va și obține succese
militare dar se va refugia în Marroc, fiind un stat independent. Sultanul marocului va
accepta să-l ajute și în 1844 armata Marocana va fi înfrântă. Se va încheia un tratat prin care
Marocul se va angaja să nu-l mai sprijine pe Abd-Kader. În 1847 va capitalu și se va refugia în
Imp Otoman.
În Liban se vor declanșa incidente religioase între musulmani și creștini, fiind masacre
asupra maroniților. Abd-Kader va intra în război de partea creștinilor pentru a opri
masacrele.
După eliminarea lui Abd-kader, francezii extind teritoriul, coborând spre sud,
completând cucerirea coastelor mediteranene ale Algeriei, pacificând unele teritorii care
continuau să reziste francezilor și, se poate spune în mare, pacificarea și controlul acelui
teritoriu care astăzi e Algeria se realizează în jurul anului 1870-1871.
În 1870, după ce cade imperiul, a fost adoptată o lege prin care locuitorii de origine
evreiască din Algeria au fost declarați francezi.
O altă zonă de expansiune este Senegal, din vremea lui Ludovic al IV-lea. Expansiunea
franceză plecând de la zonele de coastă, se declanșează grație unui guvernator local, pe
numele său Faidherbe, el va fi între 1854-1865. El are un proiect de a coopta pe auhtohtoni
la conducerii țării, având și inițiativa trupelor coloniale, fiind și primul care va crea aceste
trupe. El va crea în 1859 portul Dakar, care va deveni unul dintre cele mai importante centre
al prezenței franceze în Africa.
În ceea ce privește Oceanul Indian, francezii au tatonat posibilitățile de a se stabili în
Madagascar. El este colonizat în cadrul deplasării spre vest a unei populații de origine
Malaesiană dar, ei creat și un stat destul de puternic. Madagascar a speculat și a scăpat de
ideea de a deveni colonie.
Britanicii atacă baza de la Merselchebir, din Africa 1940 și atacul asupra bazei Dakar.
Francezii au ocupat câteva poziții în ceea ce privește insulele Comore, între
Madagascar și Africa. După ce încep lucrările de Canalul Suez, francezii vor obține o poziție
strategică importantă în Cornul Africii.
Misiunile protestante și misiunile catolice din Franța, încercând să evanghelizeze
locuitorii din oceanul Pacific, apărând conflicte între aceste misiuni. De cele mai multe ori,
misionarii pregătesc terenul pentru venirea misionarilor francezi.
Există un icident legat de Noua Zeelandă, francezii se vor retrage rapid deoarece
britanicii vor rămâne acolo.
Francezii se vor stabili în Hawai sau mai în sud, în Taiti, care va deveni colonie
franceză. La începutul anului 40, francezii vor trimite o escadă pentru a ajuta misionarii de
acolo. În această zonă s-au declanșat incidente diplomatice grave, ajungându-se la
dezamorsarea crizei. Datorită acestor rivalității, aceste insule își vor păstra independența.
Tot în această perioadă, Franța căuta o bază de aprovizionare pentru ei. Noua Caledonie va
deveni colonie în 1853. Ea va fi o colonie penitenciară unde vor fi trimiși participanții
comunei de la Paris. Pentru o perioadă scurtă de timp, rolul de penitenciar.
Tot în această perioadă, francezii încep să se stabilească în extremul orient, ea nu dorea
să rămână mai jos față de M.Britanie. Din 1844 obligă China să semneze un tratat prin care
se vor da concesii. La al doilea război al opiumului, Franța și Marea Britanie ocupă Beijing și
noile concesii vor fi acceptate de China.
În 1859 francezii ocupă Saigon și transformă zona aceasta de sud a Vietnamului în
colonie, sub numele de Cochinchina. Este o situație istoric paradoxală, Vietnamul este
organizat ca imperiu vasal imperiului chinez. Statul oficial se numea Annam-Hue, capitala
imperilui annamit era undeva la mijloc. Impăratul vietnamului este obligat să cedeze
cochonchina către Franța. Din 1863 este semnat un tratat cu un lider local, prin care
Cambogia devine protectorat francez. Acest tratat a fost posibil deoarece liderii locali au
căutat protecție de regatul Siam(Thailanda).
Francezii au promis și și-au respectat promisiunea, ajundându-l pe liderul local care făcea
parte din familia norodom. Norodom va deveni regele Cambogia, simbolic, după obținerea
independenței.
Există diverse concepții în ceea ce privește organizarea și controlul domeniului colonial.
Există 3 doctrine coloniale:
- Dominația(control direct exercitat de metropolă (Canada).
- Asimilarea(teritoriile dobândite de Franța sunt recunoscute ca teritoriile franței)
la începutul revoluției franceze a existat tendința de a permite coloniilor să-și
trimită reprezentanți în parlament. S-a mers mai departe în timpul directoratului
când au fost declarate teritorii franceze. La 1848, republica a reluat această
politică și Algeria a fost declarată ca fiind teritoriu francez.
- Asocierea cooptarea unei elite locale

-
-

Pot exista combinații de exemplu, în Canada pot exista asemenea politici când francezii
și-au împărțit puterile cu triburile indiene. Această formă a fost folosită în cazul celui de-al
doilea imperiu, sub forma diverselor grade autonomie care li se acordă imperiilor coloniale.
Se poate merge departe spre menținerea suveranului.(indo-china).
Imediat după al doilea război mondial , puterile încearcă diverse forme de a atrage și
mai mult elitele locale.
În cazul Franței, avem de-aface cu o oarecare dezordine în ceea ce privește
administrarea domeniului colonial. Târziu s-a înființat un minister al coloniilor, mai multe
ministere aveau responsabilități, nu avem de-aface cu o administrare, încercându-se să se
păstreze preponderența coloniștilor. Din punct de vedere economic, în cazul francez, în
prima jumătate a secolului al XIX-lea a funcționat exclusivul colonial, posesiunile trebuiau să
accepte legături privilegiate cu metropola și din acest punct de vedere,ele erau o piața de
desfacere pentru produsele metropolei.
Va fi semnat un trata pe baza liberului schimb între Marea Britanie și Franța, de a adopta
modelul liberului schimb.
 Sclavia este prezentă în Antile, mai ales pe insulele din oceanul Madagascar, insulele
Reunion.
Sclavia după 1815 a existat în martinica și Guadelma. De la 1848 se va aboli sclavia de
tot.
În cazul francez, ei nu s-au simțit atrași de teritoriile de peste mări, nu există atât de mare
mobilitate ca în cazul britanicilor. Singurul caz unde acest lucru este parțial infirmat este
Algeria. Treptat, diverși locuitori din Malta vor fi asimilați, etc.
Dipă 1870 se intră într-o nouă fază de expansiune definită de marile puteri, intrând într-o
cursă pentru teritoriile din Asia. Evident, aceste două puteri n-au reușit să-și creeze puteri
teritoriale. Există foarte mulți oponenți la ideea de imperiu colonial și se poate spune că,
raportul de expansiune colonial, este în timp, variabil.

Există ideea că o mare putere trebuie să aibă și o mare colonii. În 1885, Ferry ține un discurs
în fața parlamentului prin care argumentează de ce Franța ar avea nevoie de colonii. În
primul rând economice. Datoria civilizațiilor superioare de a ajuta popoarele aflate la un
nivel de dezvoltare mai modest să primească un ajutor în sensul creșterii condițiilor de viața,
nevelulu de viața, modelului occidental. De aici rezultă ideea datoriei omului alb față
popoarele din Asia, Africa de a ridica condiția omului de pe alte continente. Această idee a
fost popularizată și a fost făcută cunoscută datorită unui scriitor britanic din epocă Kipling
care a vb într-un poem cu libertatea scriitorului de greutatea omului alb. Responsabilitatea
omului alb față aceste popoare care sunt în alte stadii de dezvoltare. Sunt unii care consideră
în binefacerile sistemului politic republican, care consideră că republica este continuarea
revoluției franceze.
După anii 80, se constituie în Franța o serie de grupuri de presiune care, împreună
constituie ceea ce istoricii au numit partidul colonial. Se creează acum comitetul asiei,
comitetul Egiptului, constituindu-se diverse comitete pentru a presa asupra clasei politice.
Un rol important în alte țări, îl joacă societățile de geografie. Aici se îmbină știința, care vor
deveni de multe ori avocații exapnsiunii coloniale.
Există diverși factori care duc la crearea unei atmosferi propice în anii 80-90. Stânga este
mai rezervată față de expansiunea colonială, dreapta este ceva mai farvorabilă.
Internaționala a doua este constant împotriva expansiunii coloniale, etc.
În primul război se va crea un mit al armatei coloniale care să fie capabilă să rezolve criza
demografică în care se adâncise Franța.
După 1900 sunt crize internaționale care implică expansiuni coloniale, cum este cazul
Marocului. După ultima din 1911, se instituie protectoratul Marocului, prin tratatul din
1912. Acest lucru s-a realizat unei intervenții. Problema desăvârșirii controlului Saharei.
Sahara este greu de controlat și astăzi. Au existat ciocniri între soldații francezi, când au
reușit să controleze lacul Ciad, la 1900, sub control francez.
Legiunea străină apare în contextul cuceririi Algerie, ea luptă în afara franței. Totuși,
Franța dispune și de influență care înseamnă crearea unui imperiu informal, dominată din
punct de vedere economic. În imperiul otoman, un imperiu care se află în declin și misiunile
catolice influențează prin organizațiile caritabile, misionari.
Prezența misiunilor catolice aveau în preajma războiului circa 100.000 de elevi.Acești
elevi se transformă în vectori, devenind vectori.
Influența franceză în orientul mijlociu, statele Liban și Siria,
Din puct de vedere al influenței culturale franceze, se întâmplă ceva care pune punct
influența culturală franceză și lingvistică. În această perioadă misiunile catolice se remarcă
cel mai mult . Această misiune ține să se influențeze mult, ele fiind puternic slăbite deoarece
bazele lor erau în Franța. Ori, aceste politici anti-clericale după primul războiului mondial
este un declin al limbii franceze, influența culturii franceze.

Expansiunea franceză în Africa

Tunisia este vizată atât de francezi cât și de italieni. La tunis există deja o colonie
importantă italiană. Nu există propriu zis un teritoriu numit Tunisia, ci un teritoriu al
Imperiului Otoman.
Există o rivalitate între Italia și Franța în ceea ce privește Tunisia, cei mai bine plasați fiind
francezii. În primăvara anului 1891, prestând un atacat al unor forțe necunoscute(tribale,
locale) și pentru a pune capăt insecurități la granița cu Tunisia, francezii au declanșat o
invazie, neefind vorba de o rezistență. Se semnează în aceeași an un tratat de protectorat,
fiind vorba de o autonomie din ce în ce mai redusă. Menținerea unor instituții formale,
autonomie internă, oarecum.
În momentul în care se invadează Libia, va avea o reacție din partea imperiului Otoman,
cu doi ani înainte de declanșarea primului război mondial. Ceea ce a provocat niște incidente
diplomatice au fost cu Italia, care avea pretenții asupra Tunisului. Tot în 1881 sunt
declanșate insurecții în sud și astfel începe să prindă contur Tunisia.
Un alt incident are loc în Marroc, fiind un stat instabil din punct de vedere politic și
înapoiat din punct de vedere economic. Acest imperiu pare mai curând să fie o pradă destul
de ușoară. În secolul al XIX-lea, marile puterii și-au manifestat interesul față de Marroc,
amestecându-se în luptele pentru putere interne, netezind calea spre dominație occidentale.
Starea se accentuează în 1844 și va semna niște acorduri semnate la începutul secolului al
XX—lea, primind niște rectificări pentru Marroc(Franța), de asemenea, Franța se va ocupa de
sistemul vamal. Practic, trupele franceze urmând să joace rolul unei poliții care să combată
luptele pentru putere.
Marrocul este un pretext pentru două crize: 1905. Prin aceste crize declanșate de
Germania se dorea testarea alianțelor pe cale le ale Franța și felul în care se desfășoară
înțelegerea Anglo-Franceze. De fiecare dată, Germania a constatat că există alianțe eficace
ale francezilor, dat fiind conferința din 1906.
În 1908 sultanul este înlăturat și trupele franceze vor juca un rol din ce în ce mai
important în combaterea anarhiei și restabilirea sultanului. Asediat în 1911 în orașul Fes,
solicită sprijinul trupelor franceze. Într-adevăr, în 1912 se semnează un tratat la Fes, prin
care sultanul acceptă protectoratul francez. Franța dispune de un foarte abil militar care va
conduce trupele și va lichida în mare măsură anarhia, consolidând prezența Franței în
Marroc, pe numele său, Lyautey. Va deveni mai târziu mareșal al Franței, cu titlu de rezident.
În perioada anilor 1912-1913, trupele franceze reușesc să preia controlul asupra
orașelor marocane, pacificând o mare parte din Marroc până la primul război mondial.
 Marrocul sub duplu protectorat, tot în 1912 se semnează pentru o mică parte din
Marroc cu Spania. Ea deține de mai multă vreme pe coastele Marrocului niște așezări,
începând cu Ceuta, sec XV-lea.
În Kongo, asemănător lui Lyautey este un militar, funcționar și guvernator, pe numele
său Brazza, care va conferi numele său orașului Brazzavi. Activitate sa începe din 1875, și
va crea zona Kongo francez. O direcție importantă este spre lacul Ciad, având o importanță
strategică, la începutul sec al XIX-lea. Aici există un stat african care depune rezistență,
luptele duc până în 1910.
Francezii doresc să realizeze legătura cu teritoriul situat pe coasta Africii de
est.Frncezii cumpără în 1862 un teritoriu de la liderii locali, în zona Cornului Africii. Acest
teritoiu se numea Obock și după francezii creează portul se numește Djibouti.
Criza de la fashodar- o expediție pornită de la Brazaville, dorind să realizeze o
legătură cu teritoriile franceze de pe coasta Africii. Această expediție pleacă în 1897 și se
vor instala în vara anului 1898 în Sudan(Fachoda). Două luni mai tărziu coboară trupele
engleze care lichidaseră un stat islamic la începutul anilor 80, ei coboară pe NILL.
În septembrie se întâlnesc cele două forțe și, evident, Franța nu dorește să se
aventureze într-o confruntare, francezii se vor retrage. Se va încheia o înțelegere privind
orientul African. Această cedare netezește calea spre înțelegerea cu Marea Britanie.
Cea mai imporntată enclavă este colonia care va fi creată pe bazinul fluviului Niger și
care va purta numele de Nigeria. Aici francezii au fost devansați de activitățile companiei
Africane, care a fost urmată imediat de statul britanic, urmând intervenția statutului britanic
care i-a determinat pe aceștia la niște concesii. Coasta de aur(Ghanna de astăzi)- Gold Coast.
Francezii vor crea colonia Bahomei.
În aceeași zonă se va crea colonia Cote d’ivoire.
În ceea ce privește Madagascar, în pofida încercărilor repetate, doar în 1895 trupele
franceze debarcă în Madagascar și transformă această țară în colonie. Din 1896 ea este
transformată în colonie, armata franceză avea de combătut rezistențe locale. În aceeași
zonă, sunt transformate în protectorat Insulele Comore.
În america de sud, pricipalul teritoriu este Guianna franceză.
Germania prin tratatul de pace își pierde totalitatea imperiului colonial, în cazul
Africii, francezii preiau Camerun și cea mai mare parte din Togo.
În ceea ce privește extremul orient, expansiunea începe în vremea lui Napoleon al III-
lea,francezii trimit mai multe expediții pentru a-și extinde dominația din sud, franța merge
spre zona nordică(Tonkin). Pentru a obține Tokin, Franța a trebuit să suporte două războaie
cu China. Între 1884-1885 China a fost obligată să semneze dpiă tratatet cu Franța prin care
recunoaște Tokinul ca protectoratul Franței. Se încheie un tratat de frontieră pentru
delimitarea frontierelor.
După acest succes urmează din 1886 începe ocuparea Laos.Totuși, Franța are de
reglementat probleme teritoriale în zonă cu doi actori, un actor fiind M. Britanie și un actor
minor, Siam.M. Britanie nu avea interese de extindere spre indo-china până când Franța are
interese acolo. M. Britanie va începe să cucerească Birmania. Din 1886 Birmania este
colonie Britanică.
Siam este o veche monarhie mult mai bine organizată decât celelalte entității politice
din indo-china. Siam s-a văzut obligat să trateze cu Franța. Siamul revendica anumite
teritorii pe seama Laosului și a Franța a obligat această țară să încheie mai multe tratate de
Frontiere, ultimul în 1907, prin care se reglementa frontiera.
 În 1940 franța este învinsă, neavând forța necesară pentru a-și apăra coloniile,cum
ar fi cazul Indochinei care este râvnită de Japonia. Thailanda va obliga regimul de la Vicchi
să încheie un tratat de frontieră prin care Franța ceda anumite teritorii. Rezistența unei
comunități de catolici de care Franța nu a profitat, atât cât ar fi putut să o fi făcut.
După 1870, Algeria este guvernată de civili, în cursul anilor 1870-1871, există un
decret prin care populația din Algeria este naturalizată.
S-au încercat mai multe formule de administrare, la sfârșitul secolului al XIX-lea, se
constituie numitele delegații, instituții care se ocupau de diverse probleme. În 1900 apare și
un buget separat și Algeria primește dreptul de a contracta împrumuturi. Motropola caută să
cheltuiască cât mai puțin. În cazul Algeriei, de exemplu, în anii 80 se practica agricultura, ea
producea 52 de mil de franci iar Franța cheltuia 150 de mil de franci.
În ceea ce privește teritoriile din sud, ele au fost sub control militar, având un rol
strategic de a controla zone, de a constitui baze pentru întreprinderile de pacificare. O serie
de oaze au fost detașate din Algeria.
În 1887 se creează uniunea indo-chineză, componentele stăpânirii franceze în indo-
china sunt puse sub autoritatea unui guvernator general dar, componenetele(cochinchina,
Laos,Tomkim ) au autonomie în baza legii din 1898. Se trece la realizarea unui buget. În
indochina franceză, încep să apară și instituții care se doresc mai reprezentative astfel, apare
la sf sec al XIX-lea un consiliu superior, deschis localnicilor. Acest consiliu va duce ceva mai
târziu la crearea de camere consultative.Aceste camere sunt create pe baza sistemului
cenzitar, mai favorabile pentru coloni și defavorabile pentru locuitori. Către al doilea război
mondial se creează un mare consiliu la nivelul indochinei, în care există 28 francezi-23
indochinezi. În general, conducerea indochineză acționează de o manieră liberală, fiind
probabil ca localnici să devină majoritari.
În Africa, Madagascarul va fi subvenționată o perioadă de vreme, după care se vor
crea delegații economice, fiind formate din experți francezi. În 1895 se formează Africa
occidentală franceză, având centrul la Dakkar, în Senegal. Din Africa occidentală franceză,
componența și administrația se modifică de mai multe ori. Acestă uniune cuprinde (Senegal,
Guinea Franceză, Coasta de Fildeși, Benim, Mauritania, Volta superioară, Burchina Faso). În
1910 se creează Africa ecuatoriană franceză, centrul este Brazza. Ea este compusă din:
Congo, Gabbon, Ciad, Oubanqui-Chari(republica centraafricană). Tunisia este un
protectorat stabilit în 1881. Aici Franța a făcut astfel încât capitulațiile să fie abolite. S-a
format o comisie și din 1907 și tunisieni pot intra în această comisie. Această comisie se va
scinda într-o secție franceză și una tunisiană și, din 1922 apare marele consiliu.
În Marroc, lucrurile erau favorabile localilor, politica sa fiind crearea unor instituții
marocane care să poate să funcționeze normal. În Marroc există un consiliu de conducere în
care sunt prezenți marocani și puțini marocani.
În urma destrămării Imperiului Otoman, Franța a primit sub formă de mandat Siria
și Liban. Administrarea celor două a fost diferită. Dacă Franța a putut să stabilească o
colaborare culturală cu elitele locale din Liban, având constituție din 1926. Lucrurile au mers
mult mai greu cu Siria, pe de-o parte, Sirienii nu au dorit să colaboreze cu Francezii. Elitele
politice siriene s-au menținut pe poziția de refuz și, în 1936 s-a semnat o înțelegere prin care
Franța se angaja să dea autonomia siriei în 3 ani. Siria devenea un teritoriu care trebuia
administrat cu armata franceză. În 1941, la instigarea Marii Britanii, trupele Franței libere
au declanșat o ofensivă împotriva trupelor loiale regimului de la Vicchi. După 3 săptămâni,
trupele loiale celor de la Vicchi și, Siria intra sub tutela Marii Britanii.
 Această tragedie s-a produs din următorul motiv, că Marea Britanie se temea că
Germania va reuși să incite populațiile în vederea înlăturării influenței Britanice. Siria putea
constitui o bază pentru corpul expedițional.

Economie

Spre deosebire de M. Britanie, Franța a investit puțin , în 1914 Franța are investiții
externe de 46 de milioane de franci, din care 6 doar în colonii. În preajma declanșării marii
crize, Marea Britanie are 200.000 mil de franci, Franța 4-5 mil.
Crearea porturilor,dotarea lor cu instalații moderne, mai ales cele din Marroc, Algeria,
Dakkar este o creație franceză.
Gibutti este un port creat de francezi.
Construcția căilor ferate către poziții strategice, s-a construit de la Casablanca spre est,
terminată în 1934. O cale ferată care lega Hanor cu Saigon, terminată în 1936. S-au
construit 16 mii de km de căi ferate.
Comunicații aeriene, după primul război mondial, Franța fiind o putere în domeniul
aerian. Prima linie care leaga Franța de colonii este Toulose-Marroc 1919. Din Marseilla
pleacă linile care merg spre mijloc. Linia Marseille-Madagascar a fost deschisă în 1936.
Producția, în principiu, ar fi trebuit să fie complementară cu economia imperiului
colonial. Există culturi tropicale de genul “Cafea, cacao, piper”. Franța prefera se cumpere
bumbacul, în loc să-l dezvolte. Ceva mai mult se încearcă cultura cauciucului, Mychelain își
importa cauciucul din alte teritorii.
Producția de materii prime energetice, Franța nu a dispus de colonii care să aibe
materii prime energetice. În Tonekin este cărbune, nu foarte mult. Marea Britanie avea cele
mai importante zăcăminte de petrol , însă Franța nu.
Algeria, colonii în special, practică agricultura modernă dar produc același lucruri pe
care le produce Franța.
A existat un mic război vamal între Franța și Algeria. Imperiul colonial intră în sistemul
vamal francez. Pe de altă parte, imperiul colonial francez nu se bazează pe exclusiv, fiind un
imperiu deschis. Pe plan local se poate lua decizia de a fi legături economice locale.
Goana după teritorii
Expansiunea franceză se desfâșoară într-un context în care marele puteri caută să
obțină teritorii în Africa, într-o formulă apărută în presa britanică Goana după Africa. Mai
vechile puteri coloniale au de întâmpinat apetitul unor puteri mai recente, Germania și
Italia.Sunt și puteri vechi care au teritorii în Africa, Portugalia și un jucător nou, numit Belgia.
În nordul Africii, o schimbare importantă se produce în cazul Egiptului. El este un stat
cvasiindependent în raport cu Imp otoman. El a propria sa dinastie care provine din Mehmed
Ali și, Egiptul a profitat de asemenea că, pe aici, o companie privată a realizat canalul Suez.
Cu toate aceastea, din pricina unei administrații proaste, Egiptul sfârșește prin a se declara în
incapacitate de plată.
Egiptul devine țintă a expansionistului britanic, explicându-se că în 1878 M. Britanie
obține insula Cipru. Egiptul nu face decât să consolideze prezența britanică în Mediterană și,
în general, și britanicii și francezii au fost asociați acestui fenomen. Britanicii au pus la punct
inflația dar, implicația în treburile interne provoacă în 1881 o insurecție făcută de ofițerii
egipteni. În 1882 Marea britanie intervine în ajutorul Kedivului, care este șeful statului
Egiptean. Egiptul din momentul opririi insurecției, este sub tutelă britanică.
Este un caz de subimperialism, o expansiunii a teritoriilor proprii, cum este Egiptul, care
cu ajutorul britanicilor, vor manifesta dorința de a manifesta Sudanul. Sudanul prezintă o
problemă, aici se declanșase o dizidență musulmană și, practic această sectă a reușit să
creeze un stat islamic. Un stat islamic care reprezintă o reacție împotriva influențelor
occidentale. În plus, aceste reacții nu sunt împotriva occidentului, ci împotriva reacților
modernizatoare, printre care abolirea sclaviei.
În orice caz, Egiptenii și Britanicii nu au reușit să coboare spre sud pentru o parte de
timp, încercând să lege egiptul de posesiunile britanice din sudul Africii.
În ceea ce privește statul Congo, 1888 au fost înfrânte statele islamice, care doreau să
se formeze în Congo. În 1898 s-a terminat aventura dizidența islamului.
În centrul Africii avem de-aface cu Congo-Belgia. Nu este o colonie a statului Belgia, ci
este o coloniei a regelui. CU ajutorul unei firme și capital, s-a reușit exploatarea minereurilor.
Cu ajutorul exploratorului Stanley, care plecase după Livingstone, îl va găsi și va muri la puțin
timp. Stanley a fost utilizat în propriul său interes pentru a obține teren în ceea ce privește
Congo Belgian. Din 1908, Congo va fi o colonie a statului Belgian. Leopold a dus o politică de
intesificare a regimurilor subsolului, implicând atrocității, condiții de muncă grele. La un
moment, știrile au ajuns la presă și, s-a trimis o comisie de anchetă în 1904 , care a făcut un
raport devastator. Statul Belgian a preluat de la rege administrarea acestei colonii. Congo
este unul dintre cele mai bogate state din colonii.
Germania devine putere africană împotriva voinței lui Bismark care cedează
împotriva looby-ului comercial și, fiind prins într-un angrenja prin care Germania va obține
colonii, cu toate că nu erau interesante din punct de vedere comercial. Aceste posesiunii
Africane,dobândite între 1884-1886 au fost pierdute după primul război mondial.
Conferința colonială de la Berlin este organizată de Germania, sub președinția lui
Bismark, între 1884-1885. În urma aceste conferințe s-a adoptat principiul ca teritoriile
trebuie să fie recunoscute în mod public și oficial și să se treacă efectiv la ocuparea lor,
pentru a se pune capăt diverselor incidente, pretenții, revendicării. Portugalia emitea
pretenții asupra unor teritorii pe care nu le stăpâniseră niciodată, ori, acum, s-a hotărât
încetarea diverselor pretenții și, aceste teritorii trebuie să fie declarate public că aparțin
statului x. Acest lucru vine să incomodeze și, M. Britanie își schimbă politica după 1885,
deorece, ea se mulțumea cu controlul economic. Acum, lucrurile nu mai erau suficiente, de
asemenea, acest principiu a creat ulterior, tratate de delimitarea frontierelor. Trasarea
frontierelor s-a făcut ținându-se cont de raporturile de forță.

Economia colonială și probleme administrative

În Africa, după primul război mondial, principalele puteri sunt Franța și Marea Britanie,
ambele dețin câte 36% din Africa. Germania dispare după primul război. Din punct de vedere
al populației, coloniile sunt mai populate de Britanici 36%, unde francezii au 27%.
În cazul Marii Britanii, este o diversitate în ceea ce privește modul în care sunt ele
conduse și, cea ce prevalează este dominarea indirectă. Această strategie are câteva
avantaje. În primul rănd este mai puțin costisitoare, apelând colaborări pe plan local. Indirect
Rule-presupune structuri locale pentru a conduce Africa.
Administrația britanică nu este numeroasă, se utilizează trupe recrutate pe plan local, în
serviciul M. Britanii. De asemenea, ea permite să funcționeze anumite instituții locale pe
plan administrativ. Ulterior, cu drept electoral selectiv și, M.Britanie acorda o anumite
autonomie, inclusiv politică a acestor colonii.
Franța încercă și ea să-și găsească pe plan local aliații dar, politica ei nu a fost de a folosi
elite locale. Francezii au creat colaboratori, investiți cu autoritate, care au putut să
funcționeze bine câte regimul nu era contestat și, când regimul a fost contestat,
colaboratorii francezi au fost primi respinși.
Colaborarea poate duce la stricarea imaginii celor colaborează. În pofida colaborării cu
puterile centrale, elitele locale au putut să supraviețuiască modelului independenței.
Structurile tribale se menținuseră și, autoritățile tradiționale au putut să funcționeze.
Franța a întârziat mult în a acorda autonomie, mai reticenți în a numi mici
parlamentari locali.

Economia
Avem de-aface cu o ciocnire între civilizații. Principiul de proprietate inventat de dreptul
roman nu este cunoscut în Africa. Puterile europene introduc în Africa. Africanii nu sunt
surprinși, deoarece vor fi deposedați de pământurile pe care le aveau de mult timp. Există și
măsuri de protecție a Africanilor de care aceștia pot să beneficieze. Pe de altă parte, Africanii
au preluat modelul european, ei trecând la agricultură comercială. Sunt culturi comerciale,
culturi îndreptate spre satisfacerea nevoilor statelor europene, în general.
De exemplu, cauciucul, arborele de cacao, arahidele, uneori sunt zone în care aceste
culturi produc prosperitate. De asemenea, Africa este văzută ca o colonie minieră,
proprietăților sunt în beneficiul administraților private.
În Africa de sud sunt aur diamante, în Congo Belgian are cupru și alte minerale, care
sunt exploatate pe baza investițiilor private care, investesc și beneficiază de aceste investiții.
Statul se va implica în infrastructură ori, rețeau feroviară Africană unesc zonele în care
se produc minereuri,cu porturi.
 Aproapte în toate cazurile, coloniile, posesiunile din Africa au reprezentat un handicap
din punct de vedere financiar, pentru că statele cheltuiesc mai mult decât obțin. Coloniile nu
sunt în stare de a-și acoperii toate cheltuielile deci, au fost nevoite să aștepte bugete de la
statul colonial.
Societățile private au realizat beneficii, exploatând resursele africii, este foarte greu
să se contifice surplusul. Este clar că sunt operatori privați care au realizat profituri
importante. Făcând un calcul s-ar ieși pe plus, nefiind realizat de puterea colonială.Ceea ce
face ca să se nuanțeze că acest mit, oricând, coloniile au produs profituri, indiferent de cine
au beneficiat de aceste profituri. Există o teză prin care statele ar fi abandonat imperialismul,
deoarece erau secătuite de al doilea război.
Imperiul britanic a trecut printr-o modificare imperiului Britanic, în primul în 1926 o
conferință care pune accept pe commowealth. În cadrul imperiului britanic, sunt foarte
multe teritorii. De exemplu, sunt și state cu statut semi-independent. Egiptul care va fi stat
independet, primt în cadrul societății națiunii sau Irak, în 1932. Este mandat sub Marea
Britanie, căruia în 32 i se acordă independența. Egiptul devine independent în 1922. În
Africa, bogățiile sunt contrate înspre est, Ganna, Sierra Leone, Nigeria. Africa centrală și
Orientală, sudanul care este o colonie comună Anglo-egipteană. Indiile de vest, fiind
posesiunile din emisfera estică, Guiana, diversele posesiuni din Jamaica, Honduras. Asia de
sud est, Malaezia, unde este cea mai importantă baza britanică, la Singapore. Pe langă
aceste posesiuni sunt marile rute, Gibraltar, Malta, Cipru, Aden și Singapore.
Imperiul Francez: Indochina Franceză, Africa:două ansambluri, occidentală și
ecuatoarială, Madagascar și cele din Antile, Martinica, Guadelupa, Guiana.
Olanda are un imperiu important, perla imperiului o reprezintă Indonesia și alte
posesiuni plus Guiana Olandeză și Antilele Olandeze.
Imperiul Portughez este reprezentat de unele teritorii anterioare, în
Africa:Angola, Mozambic și alte posesiuni de mai mică intindere.
Italia este o putere esențiamente Africană, ea are Libia(1911-1912) Italienii au
avut dificultăți din partea rezistenței locale. Abia în 1934 se constituie după unirea cu
Cirenaica, Tripolitania. De asemenea, au și în zona cornului Africii: Somalia și Eritenia. 1936
Etiopia este transformată în colonie italiană. Etiopia va fi rapid pierdută de italieni.

Primele mișcări care contestă dominația colonială

Socialism și comunism care promovează o anumită viziune despre colonii și imperiile

coloniale. Partidul Laburist, promovează o viziune umanitaristă. Metropola poate să ridice
nivelul de trai a populației locale dar, în același timp, acest populații pot beneficia de o
politică puternic influențată, inclusiv de emancipare, de extindere a dreptului la educație.
Astfel, acest partide consideră că metropolele au fi putut avea și o contribuție pozitivă.
Nu au o viziune exclusiv anticolonialistă. În schimb comuniștii, au adoptat o poziție
radicală de la bun început împotriva colonialismului. Cominternul a avut aceeași politică și a
încercat să infliuențeze lupta dintre colonii. În 1927 va fi primul congre împotriva
coloniasmului. Partidele comuniste din metropole organizează ligii, asociații care să combată
imperialismul. În 1935 se creează în Algeria un partid comunist. În 1922 se creează în Egipt
un partid comunist, tot în același an se creează un partid comunist în Palestina din care fac
parte arabi și evrei, în Palestina, tot în 22. În Asia, comunismul s-a implantat ceva mai bine,
cum ar fi în Malaezia, în Indo-china s-a creat 1930 partidul comunist Indochinez. Acest partid
este condus de Guen I COCk, Hoshimin.
Naționalismul este mai important decât ideologiile de stânga. Naționalismul se bazează
pe noile elite, pe elite care s-au creat fie în școlile create de elite sau școlile din metropole. În
cazul Egiptului, în 1936 se semnează un tratat prin care se împart învoielile. O elita
numeroase se pronunță împotriva dinastiei egiptene care pare să fie o unealtă în mâinile
britanicilor. În India, principala forță este congresul național indian, fiind încă din 1925. Din
1906 se creează un partid al musulmanilor. În 1930 acest partid se află în mâinile lui Gandi
care creează campanii împotriva Marii Britanii.
O mișcare matură apare în Indonesia, Indonesia este o colonie prosperă unde apare o
elită tot mai puternică și, o serie de organizații, la început islamic, cu anumite influențe
marxiste. Din 1921 avem și un partid comunist dar cel mai important este cel din 1927, un
partid național, de către Ahmed Sukarno. Cel din urmă va și cel care va conduce
independența. Între membrii acestui partid și autoritățile coloniale încep să apară încidente,
ordinea colonială este incitată spre război. Japonia duce o campanie puternică împotriva
puterilor coloniale din zonă.
În Vietnam există o serie de grupări și partide naționale care sunt influențate de liderul
revoluției chineze Sun-Yat-Sen care a creat un partid numit Cuomintang. În 1930, aceste
partide din indochina, declanșează o insurecție care eșuează, cadrele naționaliste sunt
neutralizate și acest lucru va favoriza ascensiunea partidului comunist indochinez.
În orientul mijlociu, după destrămarea Imp. Otoman, Franța și M. Britanie și-au
împărțit coloniile. Ori în 1925 se declanșează în Siria o puternică insurecție antifranceză,
înfrântă.
Palestina este un mandat britanic, încă dinainte de război, declarație Ballfur, începutul
emigrării evreilor în Palestina, de unde intră în coliziune cu arabi. Între 1911-1938 populația
evreilor trece de 35.000 la 444.000. În 1936 se declanșează o puternică revoltă musulmană,
această revoltă a fost reprimată de militarii britanici. Printr-o carte albă în 1939 britanicii își
asumau ca Palestina să devină independetă în 10 ani și să limiteze emigrația evreilor la un
anumit număr.
În Africa de nord, de asemenea avem o materuziare a forțelor politice autohtone care
năzuiesc spre distanțare față de puterea colonială. Apare un partid Destur în Tunisia, care
are forțe naționaliste. Dintr-un grup desprins din Destur, apare în 1934 un partid neo-
naționalist, condus de Bowrguiba. El va fi și primul președinte al Tunisiei. Va conduce până în
1987.
În ceea ce privește Africa de est britanică, mișcarea de contestare din Africa la Sud de
Sahara, nu este la fel de intensă ca Africa la sud de Sahara. Totuși, și aici încep să apară
nuclee și se extercită influențe din partea mișcărilor de emancipare din SUA. Mișcarea
negrilor pentru drepturi civile. Și, de asemenea, mișcările pentru emancipare din Antile,
negrii au o situație culturală mai bună și economică și sunt în măsură să exercite o anumită
influență asupra populațiilor de culoare.
Astfel în 1944 apare o organizație paraafricană și care este condusă de un fost
membru al cominternului.
 Impactul celui de-al doilea război

Fiecare puteri au folosit trupe recrutate în colonii, Marile puteri europene pot fi
angrenate într-un asemenea conflict care duce la moartea industrială. Franța este înfrântă
foarte rapid, în cazul Franței, această înfrângere a însemnat împărțirea între cele două
tabere. La început, majoritatea coloniilor sub autoritatea regimului de la Vichy, dar
majoritatea au trecut de partea lui De Gaulle. Franța liberă înseamnă câțiva ani mai buni,
imperiu colonial. Guvernul provizoriu este la Alger.
În cazul Marii Britanii, nu a avut un destin la fel ca cel al Franței. Germania a încercat să
atragă lumea musulmană dar nu a reușit să își creeze capete de pod. Un rol important l-a
exercitat și Japonia. Ea a declanșat în perioada interbelică o eficientă propagandă împotriva
puterilor occidentale. Japonia urmau să constituie un ansamblu economic mai eficient
decâte vestul. Japonia a ocupat mai toate posesiunile coloniale din acestă zonă, Indonesia,
Singapore. Cu Franța nu s-au bătut deoarece au semnat deja armistiție. Ceva mai târziu, la
începutul anului 1945, va ocupa posesiunile franceze, indochina franceză.
Pentru a atrage colaborarea naționaliștilor a dus o politică care părea să fie favorabilă
independența. A existat o perioadă când se dezvolta o colaborare între ei și Sukarno. Și prin
alte zone, Japonezii au stabilit contacte cu comuniștii, colaborări între roșhimin și japonezi.
În Birmania, această politică a eșuat datorită capacității britanicilor de a atrage elitele locale
într-o mișcare de rezistență astfel încât, în 1943 Japonezii proclamă indepedența Birmaniei.
Acest lucru nu a avut simpatie împotriva popoarelor din birmania. În Birmania lupta de
Guerillă a atins proporții impresionante.
Evident britanicii și-au folosit coloniile pentru război, India a mobilizat un nr important
de luptător. În același timp, Gandi lansează campania care trebuie să ducă la independeța
Indiei. Din 1942 se pronunță pentru indepărtarea britanicilor din India.
 Procesul de decolonizare

Datorită amplorii acestei conflagrații, statele europene au făcut apel mai mult
decât în trecut la soldați recrutați din colonii.
După 1940 imperiul colonial s-a raliat regimului de la Vichy, acestă situație nu a
rămas așa, una câte una, coloniile au trecut de partea lui De Gaulle. Primele teritorii
care au fost atrase de partea Franței libere au fost niște arhipelaguri din oceanul
Pacific.
Cele mai multe trupe pe care a putut să le recruteze de Gaulle, sunt cele din
colonii și cele din populațiile locale. Franța a încercat între anii 44-45 . Armata
franceză depășea în momentul în care luptau alături de aliați, jumătate de milion. Cei
mai mulți provin din colonii.
În perioada războiului, puterile coloniale au făcut apel la populațiile autohtone. În
cazul Franței a fost mai simplu. În Marroc, în 1943 a fost constituit un partid al
independenței.
Atitudinea SUA este cât se poate de logică, este o țară care s-a născut în urma
unei lupte împotriva unei puteri coloniale.Roosevelt, începând cu 1941 s-a pronunțat
împotriva imperiilor coloniale. După moartea lui Roosevelt, și apariția semnelor
războiului rece, politica SUA și-a schimbat politica.
În Filipine, americanii au obținut acest teritoriu în urma războiului cu Spania,
1895. SUA a acordat Filipenului autonomie în 1936 iar din 1946 se vorbește de
Filipine liber. În Puerto Rico se va acorda autonomie mai tărziu.
Cuba își proclama independența în 1902 iar economia cubaneză este
subordonată intereselor americane dar nu este colonie.
În criza din Cuba, americanii nu au trimis ajutor regimului lui Batista iar din
pricina corupției, Eisenhour nu a mai livrat armament.
Japonia va duce o politică de mare putere în zona Asiei continentale, organizând
congrese panasiatice. Va fi sprijinată renașterea culturală a diverselor popoare,
Japonia devenind principalul centru de cultură.
Apare în 1926 conceptul de sfera-cocultură. De asemenea, Japonia încurajau
popoarele să se ridice împotriva vechile metropole din Asia. Japonia are un rol în
trezirea spiritului național. Japonia va ocupa Filipine, și Asia de sud este va oferită
Japoniei. În Birmania Japonia s-a confruntat cu o mare mișcare de Guerillă. Indonesia
va fi ocupată, Olanda fiind înfrăntă. Întreaga peninsulă Malaesiană este ocupată de
Japonia.
Într-o primă perioadă Japonia a încercat să obține profit favorabil pentru
economia de război. Iar când soarta războiului s-a întors, Japonia a dus o politică
favorabilă popoarelor. Indonesia își va proclama independeța iar Japonezi au încercat
să facă din ea un stat clientelar.
Ho-și-min declară independeța Vietanamului în 1945, în prezența armatei
japoneze.
 Japonezii au încurajat independența Laosului, Alamului și Cambogiei. Ceea ce
arată că japonia are rol în stimularea independeței.
Apariția lumii comuniste este și un factor favorabil indepenței. În 1945 apare
organizația națiunilor unite, care are un rol important în probleme coloniale. Se
creează un regim internațional al tutelei ONU, la fel cum a făcut societatea națiunilor,
cu fostele teritorii germane și otomane. Aceste țări aflate sub mandat au fost puse
sub tutela ONU. Libia va intra și ea sub tutela ONU, fiind fosta colonie italiană. Ea va
obține independeța în 1951. De asemenea, acest principiu ONU va fi supus și
metropolelor.

Orientul Mijlociu
- El este dominat de Marea Britanie, dar cei numiți au trebuit să se debaraseze de
Franța, o va face în 1945. Din 45, Franța încercă să revină, dar se declanșează
tulburări grave în Siria. Marea Britanie i-a obligat pe acestia să înceteze focul iar
francezii au fost obligați să părăsească zona.

În 1945, cu ajutor britanic, în urma unui acord între Arabia Saudită și Egipt, se va crea
liga arabă. Egipt și arabia Saudită, Irak, Siria și Liban care sunt independente, Iordania și
Iemen. Liga arabă se afla sub influența Marii Britanii. Această ligă avea ca scopuri, cooperare
culturală, militară, etc.
Palestina este sub mandat britanic, în 1945 sub impactul tragediei prin care a trecut
poporul evreu s-a decis crearea unui stat pentru evrei , în Palestina, concretizarea declarației
Balfour.
În 1945, populația palestinei are 1 mil 200 mii de arabi și aprox, 1 mil de evrei, relațiile
fiind rele. Mișcarea Sioniste era inițial dominată de un curent tolerantă, condusă de
Bengurion și Weizmann. Ei reprezentau un curent moderat, în sensul că ar fi dorit să se
creze un stat evreu cu populația arabă, existând fracțiunii radicale, evreiești, organizații
paramitare, care încep din 1945 să organizeze acțiuni paramilitare. Organizațiile teritoriste
evreiești duc o campanie împotriva Marii Britanii.
În 1945-46 există o comis mixtă care acționează în acești ani pentru crearea, sub egida
Onu a unui stat mixt. În sept 1947, Marea Britanie ia decizia publică să se retragă din
Palestina. În mai 1948, se creează statul Israel, prin recunoașterea sa de SUA și URSS.
Încă din 1948 apar incidente cu populația arabă care se transformă într-un război care
va fi câștigat în 1950, de statul evreu.

India

Aici avem câțiva actori foarte importanți, avem partidul congresului național, condus de
Gandi, care se opune Marii Britanii. Gandi lansează în 1942 sloganul”afară din India”. Aici
intervine rivalitate dintre hinduși și musulmani.
 Britanicii încearcă să imagineze o soluție federală pentru a prevenii violențele
intercomunitare, fiind o soluție care eșuează în 1945-1946. Și, atunci, în 1946 Marea Britanie
anunță că va renunța la India, evacuând armata până în vara lui 48. Britanicii anunță un plan
britanic, de separare, astfel că se naște India și Pachistan. Bangladeși este defapt Pakistanul
de est.
Independeța a fost acordată în august 1947 și imediat după acordarea indepdenței, au
fost masacre, strămutări de populație. 6 milioane de musulmani sunt nevoiți să se mute în
Pakistan. India va reuși să obțină teritorii locuite de musulmani, ajungându-se la războaie cu
Pakistanul.
În sudul indiei, în insula Ceilon, s-a obținut dreptul de auto-guvernare în perioada
interbelică. După război s-a acordat statutul de dominion, find primită în commowealth. În
1972 iese din Commonwealth.
Birmania și-a câștigat independeța în 1948. Formațiunile locale au jucat un rol esențial
pentru independeță.
Indonezia a fost ocupată de Japonezi, în căutare de materiale strategice. În 1945
principalii lideri ai mișcări naționale. Sukarno, în 1945 pe fundalul vidului lăsat de japonia,
proclamă independeța dar, Olanda dorește să revină la situația inițială. Trupele olandeze vor
veni aici cu acordul britanicilor, în 1946. În 1946 s-a semnat un acord care prevede crearea
unei uniuni, între Olanda și indonesia, cu destul de multă autonomie, pentru unele
insule(sumatra și ialma).
Din 1947 armata olandeză declanșează operațiuni care duc la ocuparea principalelor
puncte strategice din sumatra și Iava. Acesta operațiune a fost criticată inclusiv de marile
puteri și opinia internațională.
În 1948 s-a ajuns la un acord care prevedea încetarea operațiunilor și alegeri libere în
Indonesia. La finalul anului 1948, armata olandeză îi va captura pe principalii lideri, în frunte
cu Sukarno. Se va semna un acord de pace și se vor duce negociere la Hagga, care duce la
crearea unei uniuni între Olanda și Indonesia.
După 1950 va fi o Indonesie republicană și independentă.

Indochina și Algeria

În indochina, după retragerea japonezilor, primi sunt britanici care ajung aici. Diferențele
dintre Franța și Anglia sunt următoare, Marea Britanie, prin transfer gradual de drepturi
politice către elitele locale, a reușit să nu se lupte. Franța a fost mai reticentă prin transferul
de către autohtoni a comunităților europene.
În teritoriul care va deveni statul Buganda, o mare parte din acest teritoriu s-a constituit
regatul Buganda. Acest regat este minoritar care luptă împotriva britanicilor.
 Din 1952 s-a declanșat o insurecție care luptă împotriva britanicilor, denumită “Mao-
Mao”. În 1954 această mișcare a fost infrântă și Buganda câștigă pașnic independența.
În Malaezia avem de-aface cu chinezi și, din 1954 se declanșează o luptă de guerillă
comuntă, cu luptători chinezi. Și în 1957 această guerillă a fost lichidată, formându-se
fundația malaesiană.

În indochina izbucnește războiul în 1946, pe de-o parte trupele franceze și pe de altă

parte, armatele lui Ho-șhi-min. Se va negocia un acord, nerespectat de ambele părți, cert
fiind că, gueriila “Viet-Minh”, desfășoară atacul împotriva francezilor, în nord, în Hanoi.
Războiul nu a durat mult, francezii nu au folosit în acest război armata propriu-zisă, ci au
folosit diversele forțe de profesioniști sau trupe recrutate pe plan local. Francezii vor apela la
Statele Unite care vor asigura undeva la 85% din cheltuielile franceze în indochina. S-a
solicitat intervenția aviației americane, voind ulterior să trimite bomba nucleară.
În perioada anilor 1952, grație numirii unui bun militar la cârma armatei, De Lattre În
acest condiții, URSS propun organizarea conferinței naționale care să discute problema
Coreei și problema indochinei. Francezii au încercat să se prezinte pe o condiție de forță și, s-
a creat un plan care consta în:
- Crearea unei poziții întărite la Diem Bien Phu care să atragă trupele vietnameze și
ulterior să-i decimeze cu forțele terestre și aviația.

Ulterior s-a petrecut totul pe dos, francezii au fost prizonieri reliefului astfel,
vietnamezii ia-u înconjurat cu artileria grea, ce a anulat pista de aviație a francezilor.
Rând pe rând, pozițiile franceze au fost cucerite rând pe rând, astfel că la Geneva,
francezii s-au prezentat cu o înfrângere.
Prin acordurile de la Geneva, Franța a trebui să abandoneze pozițiile din
indochina. Se va separa Vietnamul de sud de cel de nord, comunist.
 Algeria

Războiul începe în 1954, unde se constituie mai multe grupulețe, pentru autonomie,
pentru cultură(schimb cultural). În 54 se constituie un comitet revoluționar, care începe
printr-o serie de atentate în noiembrie 1954. Acest conflict nu pune multe probleme politice,
pe cât cele militare.
Au loc o serie de succese conduse de frontul de eliberare . Reacția militare a fost una
destul de substanțială. De data aceasta, a fost trimisă armata care a aplicat tactici de anti-
Guerilla foarte eficiente. Diviza de parașutiști a aplicat tortura împotriva luptătorilor de
Guerillă.
Până în 1957, din punct de vedere militar, Franța își impune controlul iar până între
1958-1959 Guerilla este înfrântă. La 1962 se semnează acordurile de pace.
Franței i-a luat mult să acorde indepdența din pricina memoriei, cum că Alrgeria este
parte din Franța.
S-a sperat că de de Gaulle se v-a opune acordări indepdenței, pe asta s-au bazat militarii.
Dar, Gaulle și-a dat seama că Algeria este un balast în calea devenirii franței ca mare putere.
Gaulle va conduce treptate, procesul spre recunoașterea indepdenței Algeriei și, având
în vedere că războiul se prelungea. Opinia publică și partidul comunist se pronunță împotriva
colonialismul.
Gaulle se întreba cum să acorde independența și grupul european să rămână cu
garanții de securitate. S-a încercat detașarea Saharei de Algeria, dar nu s-a reușit.
Imediat după semnarea acordurilor, se încep incidente foate grave împotriva
comunității europene și Algerienilor care au luptat în favoarea europenilor, Harkis. În acest
condiții, Franța a fost obligată să asigure evacuarea comunității europene și a familiilor
acestor Harki, Franța primind 2 milioane de persoane în scurt timp.