e obicei când ne gândim la ce ar simboliza câinele, ne vin în minte calităţi precum fidelitatea,

inteligenţa, obedienţa, spiritul protector, simţurile bine dezvoltate şi bineînţeles, o uimitoare

capacitate de comunicare. Poate tocmai această virtute a sa de a comunica eficient cu oamenii i-a
asigurat în mai toate mitologiile şi culturile o legătură cu tărâmurile de dincolo. Vechi egipteni, greci,
romani sau celţi îl înzestrau pe câine cu rolul de paznic al împărăţiilor nevăzute. El este cel care face
legătura dintre lumea fizică şi cea metafizică, protejând-o pe cea dintâi şi ajutând la trecerea în cea
de-a doua.

Câinii sunt aşadar animale psihopompe. Îl călăuzesc pe om în întunericul morţii, asta după ce i-au
fost tovarăşi de nădejde în timpul vieţii. Să ne amintim de pildă de Anubis, zeul egiptean care trebuie
să se asigure de trecerea din viaţa pământeană în lumea de dincolo. Având cap de şacal, Anubis
beneficiază de percepţiile senzoriale puternice ale câinelui. În plus, există aici şi o aluzie la protecţie
şi ghidare pe calea energiilor necunoscute. Cu alte cuvinte, omul trece în cealaltă dimensiune sub
supravegherea capului de şacal, simbol al siguranţei. De la Anubis la Thot, Hecate, Hemes sau
Cerber, câinele este în continuare asociat cu ideea de călăuză a sufletelor şi supraveghetor al
graniţelor dintre lumi.

Câinii sunt sacri pentru Hecate, zeiţă răscrucilor, cea care protejează neînţelesurile. Când oamenii
condamnă ceea ce nu înţeleg, apare Hecate cu prietenii săi canini. Moartea, întunericul, pribegia,
călătoriile nocturne – toate stau sub patronajul ei şi al câinilor care îl ghidează pe drumeţ pe aceste
drumuri mai puţin umblate. Interesant este şi rolul zeiţei şi al animalelor sale de a-I apăra pe cei care
nu o pot face singuri:pruncii, copiii, nebunii sau nevolnicii. Mai mult, Hecate chiar putea lua
înfăţişarea unui câine.

În mitologia celtică, câinii au conotaţii eroice, intruchipând virtuţi precum curajul, perseverenţa,
virilitatea, cel mai probabil datorită rolului lor major la vânătoare. Celţii chiar îi antrenau să-I
însoţească în luptă. Ne aflăm în acelaşi registru al protecţiei şi acţiunii benefice. Câinii mai sunt şi
vindecători, asociaţi zeului Nodens, patronul apelor curative, dar şi lui Sucellus, zeul protecţiei şi al
aprovizionării. Apropo de vindecare, o legătură cu calitatea medicinală apare şi la greci, printre
atributele lui Asclepios. Tot la celţi, cel mai mare erou, Cuchulainn, înseamnă ‘câinele din Culann’.
Compararea unui erou cu un câine însemna elogierea lui, omagierea vitejiei sale.