Dintre cele douăsprezece animale din zodiacul chinezesc, calul se evidenţiază prin numeroasele

însuşiri pe care le simbolizează. De secole, el este indispensabil omului ca partener în război, iar în
timp de pace a fost folosit veacuri la rând pentru transport. Calul este îndrăgit şi admirat de foarte
mulţi oameni din toată lumea, pentru că este graţios, elegant şi, totodată, unul dintre cele mai
puternice animale aflate în slujba omului.

Caii purtau soldaţii în bătălii, trăgeau plugul la arat şi constituiau principalul mijloc de transport –
până la apariţia maşinilor. Deoarece calul a fost implicat în activităţile omului în ceea ce priveşte arta
şi munca, acest animal şi-a câştigat un loc special în istorie, aducând cu sine semne ale onoarei,
reverenţei şi o mulţime de simboluri.

Domesticit şi crescut de om din vremuri imemoriale, calul denotă curajul şi viteza. Nu întâmplător
motoarele maşinilor sunt măsurate în „cai-putere”! Astăzi, calul este foarte apreciat în lumea
sporturilor. În curse şi concursuri hipice, el a captivat imaginaţia lumii moderne, la fel de mult cum a
făcut-o în civilizaţiile antice.

Considerat un animal nobil şi inteligent în multe culturi antice, calul este un simbol de curaj, graţie şi
viteză, simbolizând focul şi cerul.

În zodiacul chinezesc, calul corespunde Gemenilor din zodiacul european, simbolizează

pragmatismul şi dragostea şi se consideră că a avut o contribuţie crucială în creşterea şi dezvoltarea
Imperiului Chinez. În religia buddhistă Calul simbolizează energia. Elementul natural al Calului este
Focul, iar această creatură minunată este o excelentă sursă de energie Yang.

Kantaka este renumitul armăsar alb al prinţului Siddartha Gautama, care mai târziu a devenit
Buddha. Kantaka a fost cel care l-a purtat pe tânărul prinţ afară din palatul fortificat, când acesta a
pornit în căutarea Iluminării. Când a ajuns la periferia oraşului, Siddartha l-a abandonat pe Kantaka
pentru a merge pe jos, deoarece dorea să urmeze viaţa unui cerşetor. Legat de un copac ca să nu-l
urmărească pe iubitul său stăpân, Kantaka l-a privit pe Siddartha până când acesta nu s-a mai zărit.
Realizând că nu-l va mai vedea niciodată, a murit de durere şi se povesteşte că a fost primit de îngeri
în rai, unde a aşteptat reîntâlnirea cu Siddartha.

Calul greco-roman a fost un prevestitor al războiului dedicat lui Marte şi lui Poseidon. Se spune că
Poseidon ar fi creat primul cal. Deoarece Pegasus era un cal înaripat, născut din picăturile de sânge
provenite din capul Medusei, era considerat mesagerul zeilor.
La începuturile Evului Mediu, în Capul Arkona de pe insula germană Rügen a existat un templu-
fortăreaţă, care a aparţinut Ordinului slav Rani. În acest templu, dedicat zeului Svantevit, era
practicat cultul Calului-Oracol. Slavii credeau că prin comportamentul acelui armăsar alb, se decidea
starea de pace sau de război.

Cai-oracol au mai existat şi în templele medievale din Stettin (Pomerania) şi în Rethra (Luteţia), ca şi
în mormintele sacre din timpul dinastiei Ming, în Imperiul Chinez.

Deseori, acest animal era văzut ca o fiinţă sacră, asociată cu o zeitate, ori ca un totem al
războinicului.

În multe mitologii, calul era animalul călărit de zeul-soare, iar mai târziu apar care trase de patru cai
sau de doi, ca în cazul zeului grec Helios. În mitologia nordică, Odin se deplasa călărind un armăsar
cu opt picioare, numit Sleipnir.

Arta antică grecească îl înfăţişează pe Poseidon într-un car tras de cai-de-mare, sau de cai tereştri
capabili să meargă pe apele mărilor.

Calul alb era o emblemă saxonă, iar mai târziu a devenit deviza casei de Hanovra.

La români, calul a reprezentat un semn de bunăstare, ajutor în gospodărie şi prieten credincios,

fiindu-i alături la arat şi semănat, în zile de sărbătoare şi în vremuri de cumpănă. În basmele cu
caracter mitologic, este aproape nelipsit calul fermecat, cu puteri miraculoase, care mănâncă jăratic
şi îl ajută pe Făt- Frumos să treacă cu bine prin toate încercările dificile.