Numele meu este Unicornul

Reverberațiile spiritualității orientale

în arta Imperiului Roman

...îngropați-mă lângă hipodrom, așa voi simți fiorul ultimului ropot de cai…

Charles Bukowski

Dacă istoricii identifică leagănul civilizației noastre cu Mesopotamia sau Egiptul, nu se poate nega
Daciei originea celor mai vechi tradiții culturale. Istoria ei zbuciumată nu este caracterizată doar de invazii și
războaie dar a fost și punct de întâlnire al multor culturi diferite, fapt care a dus la construirea unor
structuri de gândire ample și complexe și mai ales, la punerea bazelor pentru dezvoltarea metodelor
științifice moderne, doar prin forța intuiției, a gândirii și a vitalității sale.

1
 Un studiu asupra MEMORIEI și readucerea în actualitate a vechilor mituri este necesară,
în această lume dezrădăcinată, pierdută în umbra tehnologiei. Importanța repertelor
arheologice este de necontestat pentru patrimoniul național și universal.

Statuile de Atlași din perioada imperială așteaptă de milenii să fie redescoperiți și

apreciati la adevarata lor valoare. De obicei sunt puși în falsa lumină de prizonirei daci sau
barbari însă modul în care sunt reprezentați demonstrează exact contrariul.

Cărțile de piatră ale timpului, perindate pe întreg teritoriul european și nu numai, dar cu
precădere în peninsula italică și mai ales în regiunea centrală a acesteia, povestesc istoria într-o
manieră aparte. Martorii uitați de veacuri vorbesc celor care știu să îi asculte despre lumi uitate
care au semănat în tot bazinul mediteranean cultură și civilizație.

Fragmentele de sculpturi care au împodobit cândva Forul lui Traian din inima Imperiului
Roman, amintesc de pleiada de regi și preoți filosofi cu profunde cunoștințe astronomice și
matematice, pentru care scrierea era mai mult decât o formă de comunicare interumană: era
comunicarea cu Absolutul, iar arta, un mijloc de a aduce Sacrul în viața cotidiană.

Cine poate să descifreze mesajul acestor coloși enigmatici, care în vremurile lor de glorie
nu se temeau decât să nu cadă cerul pe ei? Fascinanta gestică a mâinilor, care, fie punctează
înaltul cerului, fie sunt așezate una peste alta ca ai unor gânditori, ochii cu priviri agere și
profunde, guri întredeschise, fețe cu expresii ce trădează o bogată viață interioră și intense trăiri
sufletești, atitudini calme și dârze… cei care au servit ca modele unor astfel de artefacte nu pot fi
descriși decât printr-un singur cuvânt: știau TOTUL.

Statui monumentale de Daci din Roma -Colecţia Torlonia, Florenţa - Muzeul Pitti, Napoli- Muzeul Naţional, Roma - Colecţia Ludovisi
și Muzeul Vaticanului

Arta antică a fost model și sursă de inspirație pentru înfloritoarea cultură renascentistă.
Sculpturile din perioada de apogeu a artei au contribuit în mod elocvent creaţiilor şi formării
stilurilor marilor artişti. Fragmentele de marmură și piatră au servit ca studiu pentru operele
marilor artişti ai Renaşterii şi Barocului, precum şi curentelor artistice care au urmat. Relicvele care
amintesc de istoria traco-dacă au inspirat artiști precum: pictorul Jacopo da Bologna 1490-1530,
care, înainte de anul 1506, a arătat un mare interes pentru basoreliefurile columnei traiane,
Raffaello Sanzio 1483-1520 și elevului său Giulio Romano. Se cunoaşte că însuşi Michelangelo
1475-1564 admirase compoziţiile Columnei lui Traian, în faţa cărora ar fi exclamat :  Nu există
decât o singură Columnă Traiană! Ceva mai târziu, stilul în care au fost sculptate basoreliefurile
2
Columnei lui Traian de către artiştii antici va influenţa puternicele compoziţii ale lui Caravaggio,
1571-1610.

De la caii lui Gustave Aceves la cei ai lui Apollo

În semptembrie 2016, spațiul arheologic al orașului Roma ce cuprindea Arco di Constantino, Piazza
del Colosseo și Mercati di Traiano, a fost invadat de o armată de cai. Sculptați în bronz, marmură, fier, lemn
și granit, cu dimensiuni grandiose: atingând uneori opt metri înălțime și doisprezece lungime, acești coloși
atrăgeau privirile tuturor trecătorilor.

Monumentală, enigmatică, tulburătoare, marea operă a artistului Gustave Aceves, născut în 1957,
intriga mai ales prin modul în care a fost propusă: Lapidarium. Waiting for the barbarians (Lapidarium.
Așteptându-i pe barbari). Un proiect de o ambiție si dimensiune neobișnuită care a făcut înconjorul lumii și
a reprezentat răspunsul dinamic și puternic la una din cele mai spinoase probleme ale timpului nostru:
criza migrației.

În viziunea artistului, migrația popoartelor are rădăcini profunde în istoria antică, fiecare sculptură
din Lapidarium reprezintând un moment determinat al fiecărei diaspore din istorie. Obiectivul principal al
acestei opere in fieri a fost aceea de a atrage atenția asupra suferinței și dramei popoarelor aflate în
continuă mișcare, în luptă pentru supraviețuire. Aceves a făcut trimitere și la tumultoasa istorie a
Occidentului și la felul prin care a fost câștigat nivelul înalt de trai din acest spațiu, datorat, de cele mai
multe ori, exploatării altor popoare. Așteptându-i pe barbari a fost un monument dedicat celor învinși, un
spațiu al reflexiei tăcute, un pretext de amintire a ororilor făcute în trecut și a nu le repeta, un monument
care ne-a îndemnat să renaștem mai buni.

Angoasa și drama operelor artistului mexican au contrastat cu liniștea și maiestuozitatea

fragmentelor de istorie antică găzduite în același spațiu. Caii lui Apollo au întâlnit, pentru un timp, caii
mutilați ai lumii contemporane. Ce și-au împărtășit cele două lumi atât de diferite dar atât de apropiate
este lesne de înțeles: anticii le-au dat o lecție de neuitat celor de acum, le-au amintit ca Frumosul va salva
și de această dată, Creația! Armonia, ordinea și rafinamentul de altădată străluceau în artefactele antice.

Fragment din Lapidarium, Roma 2016

3
 Ne putem apropia de enigmatica lume a hiperboreenilor cunoscandu-i credintele, miturile,
istoria. Panteonul traco-dac era alcătuit din prima generație divină, precedentă olimpienilor: titani,
titanide și descendenții acestora, zeii și semizeii.

Basorelief reprezentând Cavalerului Trac descoperit în Cetatea Capidava,

expus la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

O zeitate importantă prezentă la tracii balcanici și danubieni este cavalerul trac.

Reprezentat călare pe cal, adesea în împrejurări cinegetice este identificat de către grecii antici cu
Heron, în timp ce romanii îl numesc Deus Sanctus. Unele imagini ale Cavalerului Trac sunt însoțite
de inscripții, unde numelui îi urmează adesea diverse epitete: Invictus – Nebiruitul, Aeternus –
Veșnicul, Stăpânul morților, Întemeietorul de neamuri. Un călăreț, un rege, un conductor sau un
preot, care trebuia să țină neclintită lumea pentru traci. O istorie antică dar atât de actuală.
(Corriere della sera, 14 septembrie 1997).

Motivul cavalerului este foarte răspândit la populațiile traco-dace având un rol central în
mitologia locală. Simbologia calului este complexă și este strâns legată de ritualurile de inițiere.
Puterile sale extraordinare se asociază cu transportul divinităților sau scurgerea timpului: CAII
SOLARI. Ovidiu, exilat în Pont spunea despre traci: Cea mai mare parte din popoarele acestea nu
se teme de armele ostașilor romani. Ei au deplină încredere în tolbele lor pline cu săgeți și în caii
lor învățați să facă curse foarte lungi și să suporte timp îndelungat setea și foamea. În timp ce
Hekataios afirma : Ei cinstesc ca zeu numai soarele și animalul închinat lui, Calul. Sunt războinici
de temut, pedeștri și călare. Harnașamentul cailor este împodobit cu aur.

Colonizatorii romani au preluat mitul calaretilor razboinici de la traco-daci. Dioscurii,

simboluri ale libertății și a luptei împotriva răului, sunt identificați cu cavalerii traco-mithraici sau
danubieni ce simbolizau dobândirea unei victorii cosmice asupra forțelor întunecate. Gemenii se
inscriu în rândul celor mai puternici ctitori de civilizații și cetăți. Așa cum sublinia Mircea Eliade în
Istoria religiilor, în mitologia europeană toți eroii gemeni sunt benefici. Ei apără de primejdii
călătorii pe mare, echilibrază ritmurile cosmice, intervin în favoarea celor buni și se inscriu în
rândul celor mai eficinți vindecători.

4
 Dioscuri, Campidoglio, Roma

Încă de la apariţia sa în istorie, calul a fost un animal considerat sacru printre triburile
traco- dace. Calul este un atribut al lui Apollo, a cărui cvadrigă o trage pe cărările cerului,
îngăduindu-i astfel zeului să răsară în zori din palatul său de la Răsărit şi să apună seara.
Simbolismul hipomorf e legat de soare  nu în calitate de lampadofor ceresc, ci de mișcare
temporală. Motivația prin itinerar explică  legătura calului cu soarele sau cu luna: zeițele lunare ale
tracilor călătoresc în vehicule trase de cai. Calul e simbolul timpului, fiind legat de marile orologii
ale naturii.

Inorogul, modul meu de a povesti istoria

Numit și licorna sau unicorn, inorogul este un animal mitologic, reprezentat ca un cal alb

având un corn în mijlocul frunții. Legendele descriu acest corn ca având puteri miraculoase:
vindecă bolile, curăță răul, dă viață.  Blândețea lui era atât de mare încât își ridica picioarele foarte
sus pentru a evita să calce pe orice viețuitoare. Unicornul era foarte puternic, un conducător în
rândul animalelor. Cu toate acestea, el trăia singur și se credea că este imposibil de prins. Nu se
știe cu siguranță dacă inorogul a existat sau nu, dar povestiri despre el au existat în toate colțurile
lumii. Unele povești vorbesc despre unicorn ca despre o ființă cu puteri miraculoase, invizibilă și cu
posibilitatea de a se ascunde de privirea oamenilor, dispărând ca prin minune în pădurile
întunecoase. În epoca medievală, inorogul este reprezentarea puterii, dar și a purității.

Inorogul apare și în opera lui Dimitrie Cantemir, „Istoria Ieroglifică”, unde el este simbolul
omului superior, neînțeles de societatea mediocră. Povestea Inorogului din opera lui Cantemir
este dramatică, la fel ca existența domnitorului care se va stinge în stepele Rusiei, departe de
pământul care l-a văzut născându-se.

5
 Simbol al calului celest, inorogul, prin cornul din frunte reprezinta săgeata spirituală, raza
solară, sabia lui Dumnezeu, revelația, pătrunderea luminii divine în ființe. Ființă fabuloasă poate fi
asociată cu blândețea, cumpătarea, forța ieșită din comun, renașterea. În Biblie, psalmul 91 sunt
evidențiate sugestiv atributele sale: Și se va Înălța puterea mea ca a inorogului și bătrânețile mele
unse din belșug, iar în Numeri 23: Puterea lui este precum cornul inorogului.

Acest animal fantastic poate fi metafora a ceea ce oamenirea caută astăzi: adevărul, vechile
valori, rădăcinile. Regăsirea lui înseamnă reîntoarcerea la tradițiile ancestrale, recuperarea
memoriei. Creatura extravagantă și fabuloasă, toți știu de existența lui dar nimeni unde se găsește:
povestea lui se aseamănă într-un fel cu fragmentele de istorie care au învins timpul.
Controversatele statui de traco- daci ridică multe semne de întrebare în ceea ce privește natura
materialelor din care au fost executate, modul cum au fost realizați, numărul lor, dimensiunile,
spațiul pe care l-au ocupat etc.

Atlașii Romei sunt și vor fi o sursă inepuizabilă și prețioasă de inspirație. În încercarea de a

aduce aceste fragmente de memorie în prezent, lucrările vor conține studii aprofundate după
statuile si fragmentele existente pe teritoriul italian si în special, în Fori di Traiano, Musei Vaticani,
palazzo Altemps, Villa Borghese, Arco di Constantino, Museo Nationale di Napoli etc.

Fiecărui fragment de piatră sau marmură îi va fi dedicat o compoziție plastică: un inorog

pentru o frântură de istorie antică. Operele de pictură vor conține studii fidele, detaliate,
realizate în creion sau pastel, pe pânză tratată adecvat. Tehnica pe care o folosesc de obicei este
pastel, creion, cărbune, argilă, acrilice pe pânză, tehnică pe care o voi folosi și pentru lucrările din
proiectul propus, astfel studiul fiind o continuare și o aprofundare a ceea ce am început.

Nuanțele pe care le folosesc, tente atenuate de auriu, albastru, ocru, griu, alb, si negru fac
trimitere la culorile pietrelor, semnificând lumina închisă în materie, scurgerea ireversibilă a
timpului, renașterea, cealaltă lume. Obținut prin amestecul tuturor culorilor sau doar a nuanțelor
de alb și negru, griul este atemporal, practic și solid, fiind baza pe care îmi construiesc
compozițiile.

Numerele și formele geometrice folosite sunt inspirate din filosofia platonică. Un

important fenomen în gândirea orientală a fost studierea fenomenelor naturale, a legilor macro și
microcosmosului. Inițiații în științe matematice și astrologice au căutat ordinea cosmică și a legilor
naturale generale în conexiunea numerelor, a figurilor geometrice și observarea naturii.

În viziunea anticilor toate fiinţele create au o serie de coduri fundamentale care le permite
să vibreze în acord cu modelul în care ele sunt integrate. Primul gen de coduri sunt punctele, care
sunt unidimensionale. Apoi cele bidimensionale, simbolurile. Acestea variază de la formele de bază
(linie, cerc, triunghi, pătrat) la unele mult mai complexe. Al treilea set, sunt formele
tridimensionale, iar aici prezentăm primele cinci forme perfecte numite Solidele Platonice.
Proiecţiile lor orizontale se regăsesc în Matricea Metatronică şi fac parte din ADN-ul Uman Divin.

6
 Forma geometrica folosită cu predilecție în compozitiile închise, statice este cercul, simbol
al universului, aşa cum punctul reprezintă fiinţa supremă care îl susţine. Centrul cercului este
întotdeauna la egală distanţă de toate punctele aflate la periferie. De aceea cercul este şi un
simbol al echilibrului. Punctul este o expansiune care da naștere cercului, a manifestării. Un cerc
cu un punct înăuntru este simbolul soarelui, al spiritului care hrăneşte materia. Cercul este
totodată simbolul eternei reîntoarceri, al ciclicităţii care se regăseşte în natură sub forma
anotimpurilor, zilelor, fazelor lunii etc, regăsindu-se chiar şi la nivel celular. În cele cinci elemente
cercul este simbolul aerului, al spațiului, expansiunii. Cercul simbolizează de asemenea şi
divinitatea, în contrast cu cercul cu punct în mijloc, reprezintă “ochiul adormit al lui Dumnezeu”.
Este simbolul evoluţiei, Ouroboros – şarpele sau dragonul care îşi muşcă coada şi renaşte la infinit
din propria nimicire. El încarnează veşnica reîntoarcere mişcarea perpetuă care trece şi retrece
prin faza vieţii şi a morţii.

Centrul este prin excelență un indicator simbolic al zonei sacrului, drumul către centru este
dificil, la toate nivelurile realului. Dificil este accesul la centrul unui labirint, expedițiile eroice,
căutarea mistică a sinelui, a centrului propriei persoane. Omul poate spera în durabilitatea lumii
doar dacă se face contemporan al cosmogoniei, dacă își proiectează ritual gestul creator în epoca
mitică. Așa cum spațiul profan este abolit de simbolismul Centrului, care proiectează orice templu,
palat sau construcție în punctul central al spațiului mitic, tot așa orice acțiune plină de sens
săvârșită de omul arhaic suspendă durata, abolește timpul profan și participă la timpul mitic…
(Ipostaze ale simbolului în lumea tradițională, Daniel Cojocaru).

Lucrările vor fi monografii ale monumentelor de piatră și marmură. Ilustrațiile științifice

inserite în compoziții vor avea atât rol estetic, cât și informativ, didactic. Scopul este acela de a
pune în valoare o parte importantă din istoria anticei Dacii și de a reda o a doua viață
sculpturilor ce se găsesc pe teritoriul fostului Imperiu Roman. Operele de artă vor fi, astfel, un
omagiu adus acestor altare ale patriei, care ne amintesc cine suntem, de unde venim și încotro
ne îndreptăm.

7
 Inorogul, tehnică mixtă pe pânză, 2016

Suferință, tensiune, sforțare, elan, încercare, disperare, grație, profunzime, armonie, toate
se amestecă într-un creuzet al imaginației creatoarecare care dă naștere unor forme care fac
trimitere la fragmentele de sculpturi care au învins timpul. Culoarea este temperată, deloc
stridentă, formele sunt fin crionate, fără a violenta spațiul perceptiv, imagistica capătă contur,
treptat, de la exploziile de lumină și culoare până la plăsmuirile mimând concretețea, evoluând
perpetuu printre liniile, tușele întretăiate ce refuză solidificarea, rigiditatea.

Formele repertelor arheologice sunt reduse, astfel la potențialitatea lor. Se resimte

tensiunea începuturilor, laolaltă cu faptul că acele începuturi ne sunt contemporane. Nuanțele
dominante sunt cele de alb, gri și ici colo auriu și albatru atenuat, experimentul pictural asumându-
și o notă vădită de sobrietate, caracteristică demersului ascetic pe deplin asumat. Atenția e
focalizată către centrul ariei, către punctul în care sentimentul, misterului se amplifică, creând
senzația aproape fizică a unei vibrații luminoase și sonore…

…Din imaterialitatea lumii, Daniela Strună reușește a plăsmui calul sau inorogul astral, un
soi de zeitate cosmică pusă în relație directă cu un soi de secvență temporală atipică. Personal nu
mi-ar fi dificil să susțin că avem de-a face chiar cu Ideea de Cal, în accepțiunea sa platonică,
readusă în centrul atenției, după mai bine de două milenii, într-un context cu totul diferit.

Ce ar putea să ne comunice nouă, celor atât de grăbiți, de repede trecători de la o modă la

alta, de la o ideologie la alta?! Poate fi un apel în favoarea reîntoarcerii la copilărie, a zămislirii
unei noi mitologii, a revalorizării istoriei, a relansării unei tradiții uitate sau, pur și simplu tocmai

8
pentru că arta e un univers deschis, pe care artistul îl poleiește cu mister, așa cum Daniela ne
ademenește cu tentația începuturilor.

Ciprian Voloc, scriitor

Bibliografie:

The culture of Tracians and their neighbours, Oxford, 2005

La cultura e il patrimonio dei Traci, Alexander Fol, 1984

Piramidi del tempo, Remo Bodei, 2006

Contributi all’iconografia dei cavalieri danubiani nella Dobrugia, Constantin Iconomu, 2007

Roma sotterranea, R. Luciani, 1984

Istoria credințelor și ideilor religioase, Mircea Eliade, 2011

L’archelogia dell’arte greca, prof. S. Ricci

The civilization of the goddes, Marija Ghimbutas