10 Teme Licenta 2018 PDF

TEME LICENȚĂ
1. Moştenirea antichităţii daco-romane în artele plastice din spaţiul

carpato-danubiano-pontic.
Pe plan politic au avut loc războaiele între anii 102-103 și 105-106, dintre forțele
romane conduse de împăratul Traian și dacii, cu Decebal în fruntea lor. Victoriile
reputate ale romanilor au dus la încorporarea Daciei ca provincie înfrântă.
Din punct de vedere artistic vom asista la un masiv transfer de opere romane aduse
aici, dar și la altele ce se vor făurii ca sinteze locale, numindu-se artă daco-romană.
Totodată, se știe că Dobrogea cunoscută sub numele de Sciția Mică a fost spațiu de
iradiere a artei și culturii romane, precum și a polisurilor grecești de pe litoral.
Pe plan politic mențonăm că după anul 271 prin hotărârea Împăratului Aurelian a
avut loc retragerea din sudul Dunării a administrației romane din Dacia. Cu toate acestea,
acest eveniment nu arămas singular deoarece o mare parte din populația devenită deja
mixtă a rămas în provincia cucerită, devenind parte integrantă a procesului etnogenezei
1
poporului român .
Interesul ulterior pentru acest spațiu se va restabili prin procesul de reconstructive
a cetăților și castrelor din timpul lui Dioclețian (284-305). Prin acest demers prin care
Dobrogea a rămas sub înrâurirea Romei, o multitudine de castre au fost așadar refăcute:
Troesmis, Axiopolis, Noviodunum, Aegyssus, cetatea Dinogetia și altele.
La începutul secolului al IV-lea, împăratul Constantin cel Mare a inaugurat o
politică fertilă în spațiul Dunării de Jos. La rândul său și el a reconstruit orașele
Tropaeum Traiani, Drobeta, Cetatea Constantiniana Daphne și Tomisul denumit mai
târziu Constanța. Sfântul împărat a încoroprat și alte zone ca de exemplu: Oltenia,
Câmpia Dunării și eventual Banatul.
A nu se neglija, totodată și aportul artistic al popoarelor migratoare, ce la rândul lor
s-au aflat sub influența oriental-elenă și implicit romană.
Un element cu totul nou este cel dat de apariția și mai cu seamă, de răspândirea
creștinismului la noi. Recunoașterea sa ca religie de stat, se va realiza abia în veacul al
IV-lea.
1
Vasile Drăguț, Arta românească…op. cit., p. 58.
Arhitectura laică
Prima grijă a noilor stăpânitori a fost să făurească un vast sistem de fortificații,

drumuri, cetăți etc.
2
Capitala nou înfințată între 108-110 și s-a numit Colonia Ulpia Traiana Augusta .
Ea a avut planimetria monumentală a unui patrulater cu laturile între 540 și 600 de metri
cu ziduri înalte terminate cu creneluri fiind influențată de sistemele arhitectonice a
tradiției grecești. Străzi intersectate perpendicular, așa zise axiale la intersecția lor,
aflându-se în piața importantă a orașului. În capitală au fost înălțate: temple, reședințe de
patricieni, basilici publice, terme, amfiteatre ș.a.
O serie de orașe din această perioadă Apulum, Porolissum, Napoca, Potaissa poartă
amprenta constructorilor și planurilor romane ce au pus accentul pe principalul element și
anume piatra de dimensiuni mari, zidăria cu apareiaj neregulat, dar și cu alternanța dintre
piatră și cărămidă. Castrele romane erau o altă categorie de edificii impozante. Acestea
erau alcătuite din: incinta de traseu patrulater, cele două străzi structurate în unghi drept
și cele trei zone de locuire. Ultimile, respectiv cea mediană avea în centru un pretoriu și
3
lateral magazii și locuințe ale ofițerilor. Celelalte două erau destinate cazarmelor . Printre
ele amintim cele de la Drobeta, Troesmis, Arutela, Tibiscum etc. Terme monumentale au
existat la Histria, Ulpia Traiana, Drobeta, Tomis, acestea erau decorate cu mozaicuri fiind
amenajate cu pavimente de marmură. Amintim și de prezența în peisajul arhitecturii a
vilae rusticae – ce erau reședințele aristocraților de la țară.
Nu pot fi neglijate nici basilicile, foarte răspândite în epocă, ele aveau alături și un
peristil, ca și cea de la Adamclisi. Planul lor era unul tip sală rectangulară, împărțită
într-un număr impar de nave, despărțite așadar de șiruri de pilaștri, coloane. În timp
pretoriile vor lua aceiași înfățișare cu basilicile, ele vor păstra și absida. Alături de cele
prezentate înainte se cer amintite și termele, cazarmele etc.
Arhitectura religioasă
Cel mai semnificativ monument era considerat templul de la Ulpia Traiana numit
4
Aedes Augustalium . Din păcate el s-a păstrat doar sub formă de ruină. Construcția
2
Ibidem, p. 53.
3
Acad. Prof. George Oprescu, Istoria artelor plastice...op. cit., p . 77.
4
Vasile Drăguț, Arta românească…op. cit., p. 54.
monumentală avea un plan circular. În imediata apropiere se afla construcția templului
zeiței Nemesis.
Amfiteatrul roman, templul lui Nemesis, Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Sculptura
O atenție deosebită s-a acordat artei sculpturii. În decursul săpăturilor arheologice

s-au descoperit o serie de fragmente și de sculpturi ce ilustrau viața, credința, estetica
noilor stăpânitori.
Statui de imperatori, precum Traianus Decius, Caracalla, de zeități printre care cea
mai importantă o amintim pe cea a lui Zeus de la Apulum. Artistul l-a imaginat pe zeu,
șezând; probabil fiind influențat de reprezentarea lui Fidias de al Olimpia.
Cel mai deosebit monument creat pe teritoriul Sciției Minor a Dobrogei de azi a
fost Tropaeum Traiani de la Adamclisi. Construit în timpul împăratului Traian în anul
109, spre a celebra victoria armatelor imperiale din anul 101-102 împotriva dacilor.
Monumentul de forma unui tambur cilindric (diametrul 30 de metri și înălțimea 42 metri)
5
cu acoperiș, cu piatră în solzi se înalță pe un piedestral de trepte . Vârful acoperișului este
finalizat de o prismă placat cu plăci de piatră fățuită. Ea avea ca element decorativ un
trunchi de copac pe care era aplicată o armură cu dublă față, patru scuturi, tot la fel patru
cnemide, două săbii și un mănunchi de sulițe.Tamburul circular a fost decorat cu un șir de
5
Monumentul de la Adamclisi – Tropaeum Traiani, Ed. Meridiane, București, 1964, p. 5.
metope ce au ca teme aspecte ale războiului, figuri de daci, femei și bărbați, unități
6
romane, detalii de luptă. Modul de reprezentare este unul provincial .
În categoria de sculpturilor cu caracter funerar sunt incluse: aedicola, medalionul,
altarul și stela. Reținem câteva opere deosebit de valoroase Fortuna și Pontos, altarul
celor două zeițe Nemesis, Venus Pudica, zeița Hecate, zeitate marină. Numeroase
reliefuri întregesc aportul artei daco-romane: chipul cavalerului trac, stele funerare,
sculpturi din bronz au fost deosebit de importante mai cu seamă că unele au fost realizate
7
de sculptorul Claudius Saturnius din Ulpia Traiana .
Împreună cu acestea pot fi pomenite și tabletele votive sau liturgice strict legate de
cultul zeului Mitras sau de cel al lui Hercule. Operele de sculptură erau lucrate în
alto-relief sau ronde-bosse, așa cum sunt scenele mitraice ori Hecanta Triformis de la
Sibiu.
Mozaicul
Descoperite la Ulpia Traiana, mozaicurile ce au împodobit cu strălucirea și

frumusețea lor edificiile impozante, romane se remarcă prin folosirea cu precădere a
elementelor decorative, vegetale și geometrice. Motivul valului sau cel al frânghieie
răsucite stă alături de vase simetric dispuse, dar și de siluete de flori ori desene mult
simplificate ale armelor militare, asemeni securii cu două tăișuri.
Ceramica
O mare diversitate și varietate de producție ceramică se datorează ariei grecești și

8
romane . Cu toate acestea se remarcă și accente autohtone, recunoscute atât în decorația
pictată, cât și în olăria autohtonă bine reprezentată. Căni, farfuri – străchini scunde sau
înalte, modelul anforei elene au fost realizate în cuptoare și cu tehnici de bună calitate.
6
Vasile Drăguț, Arta Românească…op. cit. p. 56.
7
Ibidem, pp. 54, 55.
8
Idem.

Fortuna și Pontos, Muzeul de arheologie, Constanța Cavalerul trac, Muzeul de

arheologie, Constanța
ormântul hipogeu, Constanța

Banchet funerar, m
Prepeliţe şi iepure cu coş cu fructe, m

Păuni şi vas cu fructe, m
Concluzii
Cultura care s-a dezvoltat pe teritoriul Daciei cucerite a fost una de tip provincial,
ce s-a suprapus artei și culturii dacice existente. Condițiile acestei sinteze, particularitățile
au fost condiționate de formele caracteristice statului sclavagist roman, precum și de
dezvoltarea sa istorică. Monumentele de arhitectură au avut, în general un specific militar
(castre, cazarme) ce au avut drept model tradiția locală, influențele elenistice și reflexele
artei aulice romane. Sculptura s-a impus prin dominanta sa funerară, menționăm portretul
funerar, precum și iconografia cavalerului trac (cunoscut și anterior cuceririi romane).
Stilul reprezentărilor este vibrat către abstract, ce va duce până la schematizarea figurilor
redate.
Arta autohtonă a Daciei se va contamina cu cea străină, devenind una cu caracter
mixt. Încet, încet odată cu plecarea romanilor din teritoriile ocupate, fracțiunea de clasă
dominantă se va diminua, procesul va culmina, în timpul imperiului bizantin, prin
transformarea garnizoanelor (trupelor) în stratotai: vasali ai imperiului cu responsabilități
9
militare . Opera de sinteză daco-romană va fi principala etapă a procesului de etnogeneză
a poporului român.
9
Acad. Prof. George Oprescu, Istoria artelor plastice...op. cit., p p. 82, 83.
2. Contribuţia popoarelor migratoare şi a Bizanţului la formarea artei
medievale din ţara noastră din secolele al IX-XII
Înainte de a propune înțelegerea fenomenului evolutiv a existenței popoarelor

migratoare, dar și a creștinismului, ar trebui să amintim faptul că perioada parcursă s-a
caracterizat în procesul de formare și dezvolatre a artei daco-romane în trei etape
distincte: 1) etapa colonizării și organizării provinciei, moment în care au pătruns
elemente, de așa zis import și s-a constituit un tip de artă provincială; 2) etapa
coexistenței celor două arte și culturi materiale, romană dominantă și dacică autohtonă,
expresie a maselor oprimate; 3) etapa omogenizării artei și implicit a culturii materiale în
10
Dacia, expresie a descompunerii sclavagismului și a afirmării noilor relații de tip feudal .
În același timp, pe acest fundament se așează, începând cu veacul al IV-lea
creștinismul.
În perioada înscrisă între secolele V și VI d. Hr., pe teritoriul Dunării de Jos se mai
simte influența arhitecturii și artei romane pe care se vor grefa și cele a popoarelor
migratoare, respectiv a triburilor gepigice și cele ale avarilor, mai târziu slavii.
10
Ibidem, p. 85.
O serie de edificii au fost restaurate, reconstruite și chiar amplificate în timpul
împăraților Anastasius I (491-518) și Justinian (527-565), dintre ele reținem: Histria,
11
Tomis, Dinogetia, Noviodunum, Drobeta, Succidava, Turris .
Începând din anul 602, în urma răscoalelor conduse de centurionul Focas, cade
frontiera din aria Dunării și se constată invazia popoarelor migratoare, în special a celor
slave. Împăratul Hercalie (Heraclius 610-641) înlocuiește limba latină din Imperiu cu
limba greacă, ca limbă oficială. Tot acum se așează în Balcani și bulgarii ce își aleg
capitala la Pliska, o străveche cetate romană sub conducerea lui Asparuh.
În Transilvania se constată prezența avarilor, în timp ce în Muntenia și Moldova
este semnalată existența slavilor, după secolele al VI-VIII-lea.
Arhitectura laică
Cele mai însemnate construcții ale epocii erau basilicile m onumentale. Ele erau
trinavate, asemenea celor de la Garvăn-Dinogetia, Noviodunum, Troesmis. Printre
acestea se poate menționa cea numită Tropaeum Traiani cu transept și cu absidă și criptă
alături și cea de tip sirian de la Callatis. Au existat și basilici mononavate, existente în
aria Dunării de Jos și Dobrogea: Sucidava, Histria, Tomis, Isaccea etc. Basilica de acest
tip de la Troesmis avea naos-pronaos și exonartex. Această împărțire longitudinală a
devenit o caracteristică a viitoarelor biserici bizantine. Cercetările arheologice au dat la
iveală la Histria a unui întreg cartier romano-bizantin Domus, ce avea edificii cu etaj și
capele particulare.
Prin intermediul acestor cetăți Bizanțul își va perpetua dăinuirea, doar că de acum
12
înainte vor fi impuse dări și tributuri noilor veniți .
11
Vasile Drăguț, Arta Românească…op. cit., p . 64.
12
Ibidem, p. 68.
Basilica Forensis, Adamclisi
Basilica de la Callatis era construită pe plan trinavat fără absidă, era prevăzută pe latura
de sud cu o curte interioară înconjurată cu coloane.
Sculptura
Printre coloane se remarcă așa zisul capitel theodosian decorat cu berbeci, frunze
de acant, porumbei etc. Printre alte motive sculptate ale capitelurilor reținem crucea ori
elemente de tip ionic sau impostă.
Basilica cu transept, Adamclisi

Mozaic pavimentar, Sucidava
Capitel, marmură, Bazilica, Callatis
O serie de alte decorații provin din spațiul monumentelor funerare cu simboluri

creștine. Menționăm stela funerară a lui Terentius de la Tomis cu monograma lui Hristos.
Stela funerară a lui Terentius, marmură sec. al V-VI – lea, Tomis
Discul episcopului Paternus, 498, argint aurit, Muzeul Ermitaj, Sankt -

Petersburg
Orfevrăria
Prezentă în epocă arta prelucrării metalelor este bine reprezentată ți regăsită în

ansamblurile ce provin din zona Dobrogei și de la Dunăre. Alături de Histria, Constanța,
Mangalia sunt menționate și alte centre de la Alba-Iulia, Cluj-Someșeni, Botoșani etc. O
serie de obiecte de cult dar și religioase stau mărturie credinței creștine, printre ele
remarcăm: opaițe, cruci, lămpi de bronz în formă de pește, cădelnițe dar și obiecte laice:
inele, catarame, cercei, ca de altfel și binecunoscutul
Disc al episcopului Paternus. Obiectul aparține veacului al VI-lea, având în centru un
motiv decorativ alături de Monograma lui Hristos însoțită de literele A și Ω. Ο succesiune
de elemente decorative frunze de viță de vie stau alături de chipuri de sfinți, dar și de
păsări și animale. Pectoralul de la Someșeni cu semnul Sfintei Cruci, pare să fi aparținut
unui tezaur gepidic.
Împreună cu aceste documente artistice menționăm și cele ce cu siguranță au fost
ale altor neamuri, numite tezaure ale migratorilor. Vase de aur, ca cel din tezaurul de la
Concești, brățări, fibule ce provin de la Șimleul Sivaniei, aplice, fibule, rozete de
harnașament de la Apahida. Acestea din urmă aveau structura aviformă fiind la rândul
13
lor decorate cu pietre prețioase în tehnica cloisonné . Tezaurul de la Pietroasa pare că a
aparținut unui demnitar got, el era compus dintr-o tipsie, o paternă cu reprezenări
istoriate, o oenochoe, două coliere și două cupe, întregul ansamblu avea caracteristic o
14
rețea ajurată, în a căror orificii (goluri) erau confecționate geme policrome, poligonale .
Ceramica
Vase de diferite producții și din diverse zone demonstrează o preocupare constantă

pentru continuarea acestui meșteșug străvechi. Oale cu toartă, căni, farfurii, străchini,
precum și opaițe împodobite cu semnul Sfintei Cruci atestă prezența și importanța
15
creștinismului pe aceste meleaguri .
De asemenea, coexistă obiecte ceramice, vase executate cu ajutorul roții olarului,
din pastă bine bine frământată, aparținând autohtonilor, alături de ceramica primitivă
făcută cu mâna, prost arsă, decorată cu crestături pe bază, detalii ce atestă existența unei
populații slave.
Concluzii
Importanța pe care a avut-o influența bizantină la Dunăre care a menținut un nivel
superior al vieții și implicit al culturii a fost majoră. Înmulțirea ceramicii lucrată la roată,
decorată cu linii orizontale și în val sunt dovezi palpabile a artei bizantine.
Secolele al XI-XII-lea
13
Ibidem, p. 67
14
Acad. Prof. George Oprescu, Istoria artelor plastice...op. cit., p . 86.
15
asile Drăguț, Arta Românească…op. cit., p . 67.
V
La sfârșitul secolului al IX-lea și la începutul celui viitor, respectiv al X-lea, se
preconizează accelerarea procesului de feudalizare al structurii unor noi unități statale
autohtone. În veacul al XII-lea regatul maghiar își întinse dominația și în regiunea dintre
Carpați și Tisa, deci acest proces a inclus și Transilvania în aria de stăpânire a Ungariei.
Arhitectura laică
Se construiesc o serie de cetăți de tip rezidențial în Crișana, Biharia, Mănăștur,
Satu-Mare, Dăbâca, Orșova, Cenad, Făgăraș etc., ce au directă legătură cu voievodatele
lui Glad, Menumorut, Gelu.
Spre exemplu cetatea lui Glad de la Biharia avea un plan dreptunghiular, fiind
construită și mai cu seamă protejată de un val monumental de pământ, având un șanț
adânc și o plaisadă. Pe una din laturi exista o fortificație de refugiu, ce avea formă
16
circulară, așa numita cetate a fetelor . Tot din același secol se constată că provin câteva
edificii de cult din Banat.
Se amintește și de complexul de la Basarabi-Murfatlar din Dobrogea, ce prezintă mai
multe faze de locuire. Din ansamblu face parte și bisericuța de cretă, paraclise, încăperi și
17
cavouri . Acestea pot fi datate în secolele al X-lea și al XII-lea.
Revenind la biserica de mici dimensiuni, mononavată subliniem faptul că ea este
alcătuită din trei părți: pronaos, naos și altar acoperit cu absidă semicirculară. Primele
încăperi au fost la rândul lor, acoperite cu o boltă semicilindrică. Cealaltă biserică,
18
principală este de tip bazilical, cu trei nave pe stâlpi .
Semnificativ este decorul acestui așezământ în tehnica grafit ce are în componența
sa trei elemente caracterizate prin: a) motive creștine, ca de exemplu: cruci, sfinți și oranți
redați schematic; b) elemente profane: labirintul, cerbul și barca; c) motive simbolice
19
legate de cult: șarpele fantastic sau dragonul și pomul vieții (de proveniență orientală) .
Reprezentările se caracterizează printr-un simț al observației deosebit, ele fiind
executate într-o culoare roșu-cărămiziu. Se simte o oarecare influență stilistică din
structura așezămintelor din Cappadocia.
16
Ibidem, p. 72.
17
Virgil Vătășianu, Istoria artei europene-Epoca Medie, vol. I.,Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1967, p. 335.
18
Vasile Drăguț, Arta Românească, op. cit. , p. 75.
19
Acad. Prof. George Oprescu, Istoria artelor plastice...op. cit., p. 102.
Se constată la începutul secolului al XI-lea existența unor mănăstiri la Cenad, acest
lucru fiind demonstrat de tezaurul de la Sânicolaul Mare.
Capela cimiterială de la Dinogeția Garvăn cuprinde o singură încăpere ce are planul
pătrat și o absidă spre răsărit, având în același timp, o cupolă sprijinită pe patru arce
semicilindrice. Ea a fost zidită în manieră bizantină, la exterior s-a evidențiat alternanța
de piatră brută cu fâșii de cărămidă aparentă.
Bisericuța de la Niculițel, contemporană cu cea prezentată mai înainte, are tot la
fel un plan treflat, căruia i se mai adaugă trei abside adiacente la est, sud și nord, în partea
răsăriteană. Acesta este primul plan treflat din țara noastră care va fi folosit cu succes în
cea de-a doua jumătate a veacului al XIV-lea, numit triconc (întâlnit cu precădere în
20
arhitectura bisericilor de mănăstire) .
Biserica criptă, IV-XII, Niculițel
20
Ibidem, p. 105.
Biserica Sîn Nicoară, Curtea de Argeș
Biserica Sîn Nicoară, plan, Curtea de Argeș
Biserica din Câmpulung existentă sub actuala mănăstire Negru-Vodă poartă

amprenta unui edificiu cu elemente de factură occidentală. Absida poligonală la exterior
și la interior, planul naosului fiind împărțit în trei nave separate între ele prin două șiruri
21
de stâlpi, modalitate de construcție specifică arhitecturii romanice .
În Transilvania arhitectura de piatră, influențată de stilul romanic s-a împământenit
de ctitoriile maghiarilor și mai târziu a sașilor. Totodată aceste prime planuri basilicale au
intrat și în repertoriul celor dintâi biserici de rit răsăritean, adaptând planul și construcția
22
către biserici de tip sală, î mprumutând așadar, elemente structive și formale .
Biserica din Streisîngiorgiu are o navă dreptunghiulară și un altar, tot la fel
dreptunghiular. Edificiul a fost construit din blocuri de piatră, regulată, bolovani și
21
Ibidem, p. 110.
22
Virgil Vătășianu, Istoria artei...op. cit., p. 338.
cărămidă, dar și dintr-o altă serie de materiale preluate de la ruină romană din apropiere.
Ea este considerată ca fiind cea mai veche de la noi din țară. Fațada de vest s-a îmbogățit
cu o clopotniță, element ce se va generaliza la bisericile ardelenești din secolul viitor.
Biserica Sfântul Gheorghe, vedere exterioară și interioară, Streisîngiorgiu
Elementele constitutive, respectiv: traveele, bolta semicilindrică și calota

elipsoidală ce acoperă altarul intră în recuzita arhitecturii romanice.
Sculptura
O importantă vestigie de sculptură romanică este relieful Majesta Domini c e

provine de la prima Catedrală Romano-Catolică de la Alba-Iulia. Execuția schematică ne
23
duce cu gândul la lucrări similare din veacul al XII-lea european .
23
Majestas Domini, sec. al XII-lea, Catedrala Romano-Catolică, Alba – Iulia
Reprezentarea Majestas Domini, de la Catedrala Romano- Catolică de la Alba –Iulia, ni-l

arată pe Hristos binecuvântând, având în mâna stângă Sfânta Evanghelie și fiind
înconjurat de doi porumbei – simbol al sufletelor mântuite și de doi îngei în picioare, cu
mâinile întinse în gestul rugăciunii de mijlocire. Proporțiile, stilizarea, stilul de
reprezentare liniar, dar și motivul de împletituri, ne îndreaptă către un meșter format în
24
aria artei lombarde .
Orfevrăria
Tezaurul amintit de la Sânicolaul Mare conținea 23 de vase de aur masiv (căni,
ulcioare, cupe, fructieră).
Un loc aparte este deținut de crucile pectorale, simple sau duble descoperite în mai
multe locuri din țara noastră: la Păcuiul lui Soare, la Capidava, la Dinogetia, la
Cămpulung-Muscel. Aceste cruci fiind decorate cu imaginea lui Hristos răstignit,
regăsindu-se pe revers chipul Maicii Domnului de tipul Orantă.
24
Virgil Vătășianu, Stilul Romanic, Ed. Meridiane, București, 1961, p. 30.
Engolpion religvar, Garvăn-Dinogeția
Biserica interior, Basarabi

Decorație, Biserica interior, Basarabi
Ceramica
Continuarea tradițiilor autohtone s-a manifestat și în arta făuririi vaselor de

ceramică. Acest fapt este certificat de prezența a numeroaselor obiecte ce aparțin
ceramicii de tip Dridu. Două categorii aparțin acestor vase, una destinată uzului casnic cu
forme simple, iar ca decor se remarcă valurile incizate, alta este cea de sărbătoare cu
25
influență din arta romană caracterizată prin incizii largi cu motive lustruite .
25
3. Arta Romanică (stilul romanic) în Transilvania. Arhitectură şi sculptură.
Studii de caz
Secolul al XIII-lea în Transilvania
Arhitectura religioasă este dominată de tradiția bizantină, cu toate că pe plan

european stilul romanic era în deplină desfășurare. De asemenea, la finalul secolului al
XIII-lea își făcea simțit prezența Goticul.
În ceea ce privește construcția lăcașurilor de cult se poate diferenția în două
categorii, din prima fac parte cele legate de comunitățile românești, iar din cea de-a doua
cele ale nobilimii maghiare ce stăpâneau Transilvania.
Printe primele edificii corespunzătoare tradiției răsăritene se înscrie și Biserica
Sfântul Mihail din Gurasada. Planul ei este de tip patrulob alungit, dominată de o turlă
26
pe latura de vest și de una pe naos . Este cea mai veche biserică de piatră din
Transilvania.
În aceiași structură de biserică sătească de tip mononavat, cunoscut și sub numele
de biserică-sală, deseori tăvănită ce are pe răsărit o absidă semicirculară se recunosc și
alte lăcașuri de cult transilvănene.
În aria rurală se vor ridica biserici – ctitorii cneziale care vor apela la planuri
autentice, fiind sinteze locale ce vor îmbina stilul bizantin cu cel romanic ori cel gotic.
În acest caz reținem Biserica Sfântul Nicolae din Densuș, construcție ce a folosit,
prin excelență materiale prelevate din ruinele învecinatei Ulpia Traiana, ca de exemplu:
27
blocuri de piatră, coloane, ex voto-uri, cărămidă, fragmente de sculpturi .
Planul bisericii este unul de tip central cu influențe sigure venite din arhitectura
romanică. Construcția are un turn solid ce parcă străpunge edificiul, sprijinindu-se pe
patru stâlpi, în vreme ce ferestele, ușor frânte ne duc cu gândul la trecerea de la Romanic
la Gotic.
Acoperișul de piatră este tot de sorginte romanică. Elementele de decor adosate din
statuara antică, fac din monument o operă unică din aria arhitecturii medievale românești.
26
Virgil Vătășianu, Istoria artei...op. cit., p. 338.
27
Biserica de la Densuș, Ed. Meridiane, București, 1966, p. 5.
Un alt exemplu din acest timp este Biserica din Mica -Mănăstirea, jud. Cluj.
Monumentul este unul de tip mononavat, având împărțirea clasică, corespunzătoare
ritualului răsăritean, între naos și pronaos. Pe latura sudică se află un portal romanic cu
arc semicircular, tot semicirculară este și absida altarului.
În același structură compozițională se înscriu și Biserica din Peșteana, mononavată,
având sanctuar dreptunghiular și absidă semicirculară, dar și Biserica din Nucșoara,
ambele din județul Hunedoara, mononavată, boltită în semicilindru cu absidă
semicirculară.
Cu accente ale începutului de Gotic se înscriu și alte construcții, semnificative,
dintre ele menționăm: Sîntă Mărie Orlea și Strei. Biserica din Strei închinată Adormirii
Maicii Domnului prezintă elemente comune cu cele anunțate înainte.
Biserica Sântă Mărie Orlea are planul arhitectonic de tip sală, prevăzut cu un turn
clopotniță, pe latura de vest, având un sanctuar dreptunghiular ce este boltit în cruce pe
ogive. Prin frumusețea ansamblului aceasta, devine prototipul viitoarelor monumente
religioase ale Transilvaniei, fiind imitat aproape două veacuri mai târziu.
Elemente comune, chiar similare pot fi trasate între acest tip de edificiu și cel
specific confecționat de lemn, ne referim la tradiționalele biserici de lemn ale Ardealului
ce prezintă plan dreptunghiular, sanctuar simplu și turlă pe latura de vest.
Cea de-a doua categorie a construcțiilor sacre este specifică stilului romanic și
gotic, fiind caracteristică Bisericilor Romano-Catolice.
Coloniștii sași și ordinele călugărești catolice vor îmbrățișa construcțiile religioase
de tip bazilical.
În aria Sibiului și a Târnavei se simt influențele bazilicale, ce vin prin aportul
arhitecturii din zona Rinului și Moselei.
Între aceste prime noi modele amintim Biserica Sfântul Mihail din Cisnădioara.
Ea este de tip bazilical, fiind prevăzută cu trei nave, despărțite de stâlpi dreptunghiulari,
legați prin arce puternice de zidărie.
Biserica de la Herina din județul Bistrița este un frumos exemplu de edificiu
specific stilului romanic.
Cel mai important monument romanic din țara noastră este Catedrala Romano-
Catolică Sfântul Mihail din Alba –Iulia. Construită pe ruinele alteia mai vechi
(1241-1242 și 1250-1291), planimetria bazilicală împarte spațiul în trei nave deschise
spre est, în timp ce pe latura opusă au fost proiectate două turnuri între care s-a amenajat
un atriu. Turnul de nord a rămas neterminat. Elemente precum decorația absidelor sau
portalul sudic de sorginte romanică, coexistă cu prezența capelelor și a sistemului de
28
boltire ce se evidențiază în aria goticului timpuriu . Corul (altarul) a fost construit în
primele decenii ale veacului al XIV-lea.
Biserica Sfântul Mihail, sec. al XIII-lea, Gurasada
Biserica Sfântul Nicolae, sec. al XIII-lea, Densuș
28
Vasile Drăguț, Arta Românească, op. cit. , pp. 88, 89.
Biserica Sfântul Mihail, sec. al XIII-lea, Cisnădioara
Biserica Mariei, sec. al XIII-lea, Sântă Mărie Orlea

Biserica Adormirea Maicii Domnului, sec. al XIII-lea, Strei
Biserica Sfântul Mihail, sec. al XIII-lea, Cisnădioara

Catedrala Sfântul Mihail, sec. al XIII-lea, Alba -Iulia
4. Arta Gotică în Transilvania. Arhitectură, sculptură, pictură. Studii de caz
Secolul al XIV-lea în Transilvania
Secolul se remarcă printr-un proces de afirmare locală. Temporara slăbire a

regatului maghiar, legat de stingerea dinastiei arpadiene, a devenit factor ce a dat
posibilitatea unor realități ce au favorizat desprinderea Țărilor Române de sub influența
puterii hegemoniste și dobândirea unui statut de independență.
Arhitectura laică
Principalul material folosit cu precădere în construcțiile civile, castele nobiliare,

case înstărite a fost piatra. Lemnul se folosea la construcțiile caselor din spațiul sătesc.
În ceea ce privește construcția de lăcașuri de cult, aparținând ortodocșilor, era cu

siguranță inadmisă ridicarea bisericilor de piatră pe tot teritoriul transilvan, ei având
posibilitatea înălțării doar de biserici de lemn.
Primele așezăminte aveau aspectul celor păstrate din veacurile mai târzii, respectiv
cel de-al XVI-lea și a celui următor.
Planul acestora era de regulă unul dreptunghiular, fiind întrebuințat și cel
poligonal. Construcția se desfășura conform ritualului liturgic: altar, naos, pronaos.
Forma poligonală era întâlnită doar la construcția și planul altarului. Pereții se ridică din
suportul-baza de piatră a edificiului. Aceștia erau confecționați din bârne orizontale de
lemn ce se încrucișau la capete, îmbinându-se prin capete cioplite, fără cuie sau scoabe.
În partea de sus bârnele sunt voit lăsate mai lungi, formând așa numitele cosoarbe
– bârne pe care se sprijină căpriorii acoperișului.
Învelișul intern era o boltă semicilindrică proptită la capete pe pereții
transversali, câteodată și pe un arc dublou intermediar, fasonat din lemn.
Dacă ar fi să facem o analogie cu arhitectura romanică, aici construcțiile erau
acoperite cu cu șarpante sau cu bolți în cruce, în vreme ce în arta gotică ele aveau bolți pe
ogive. Acoperișul lor era compus din patru pante foarte înclinate, cu coamă longitudinală,
fapt ce înlesnea scurgerea apei și alunecarea zăpezii. Câteodată construcțiile erau
prevăzute și cu prispe sau pridvoare.
Elementul ce pare să fie în directă legătură cu arhitectura gotică a fost turnul. Era
29
de obicei scund, cu coif piramidal, țuguiat. Ele sunt specifice doar Transilvaniei .
În cadrul arhitecturii religioase menționăm un singur exemplu, de data aceasta din
vestul țării, de pe valea Mureșului, este vorba de Biserica Mănăstirii Hodoș-Bodrog.
Biserica a existat încă din veacul al IX-lea, dar forma ei edificată o avem din secolul al
XIV-lea, atunci lăcașul de cult a fost construit din piatră. Planul bisericii are în
componența sa o turlă pe naos supraetajată pe un plan octogonal. Trecerea de la structura
pătrată la cea complexă s-a făcut cu ajutorul unor trompe de colț. Pronaosul
30
dreptunghiular este acoperit cu o boltă semicilindrică .
La sfârșitul secolului amintim și de Biserica Sfântul Nicolae din Râșnov, ridicată
cu cheltuiala voievodului Radu I din familia Basarabilor. Edificiul este unul monovat cu
elemente gotice, atât la interior, cât și la exterior prin prezența contraforților și a absidei
31
altarului de tip poligonal .
Biserica Mănăstirii Râmeț a fost concepută ca fiind o biserică pe plan central cu
absidă semicirculară la interior și exterior. Interiorul are cele trei spații liturgice
consacrate; totodată pronaosul este acoperit cu boltă semicilindrică transversală, iar
naosul cu aceiași structură, doar că este plasat longitudinal. Deasupra pronaosului se
remarcă un turn clopotniță.
Ca și în alte cazuri asistăm la o simbioză între stilul gotic și cel autohton, ca
elemente de sinteză a veacului al XIV-lea.
În ceea ce privește aspectul arhitecturii corespunzătoare altor religii, respectiv cea
Romano-Catolică, în Transilvania asistăm la un vast proces de întrepătrundere a stilului
gotic, ce se resimte prin influența sașilor coloniști stabiliți în marile burgururi. Unele
catedralele sau biserici parohiale sunt reînnoite peste cele de stil romanic ori construite în
noul stil.
În acest proces de refacere și transformare se menționează și Catedrala Sfântul
Mihail d in Alba-Iulia care e îmbogățită cu un amplu cor gotic (absida altarului), ce are un
plan poligonal. În interior s-a purces la înălțarea bolții pe ogive, în vreme ce ferestrele
s-au mărit fiind bipartite, largi și înalte. Toate acestea caracterizează stilul gotic matur.
29
Virgil Vătășianu, Istoria Artei Europene – Epoca Medie, vol. I, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1968, pp. 536, 538,
539.
30
31
I bidem, p. 111.
Tot acum se înobilează și Biserica parohială Sfânta Maria (actuală Evanghelică)
de la Sibiu ce a fost gândită ca o bazilică cu trei nave și un transept. În final arhitecții au
renunțat la ideea de bazilică și au compus cinci travee ce sunt comune, atât navei
principale, cât și celorlalte două, secundare. Traveele sunt boltite în cruce pe ogive.
Pe partea de vest a construcției a fost ridicat un turn clopotniță decroșat. Coiful
zvelt este echilibrat de patru turnuri mai scunde. Acest element subliniază autoritatea
judiciară a orașului respectiv. Prin volumele ample și structura de ansamblu, monumentul
sibian se înscrie în perioada de început a goticului din Transilvania.
În cea de-a doua jumătate a veacului al XIV-lea se înscriu și Bisericile din Ațel,
Mediaș și Bistrița.
Beneficiind de o echipă de meșteri care au lucrat și la Biserica Evanghelică de la
32
Bistrița, așa numita familie Peter Parler , îi regăsim și la șantierul Bisericii Evanghelice
de la Sebeș, ce rivalizează cu celelalte două edificii monumentale de la Sibiu și Alba-
Iulia. Monumentul este conceput încă din perioada Romanică, având un plan de biserică
hală, cu trei nave, cu cinci travee și absidă în trei laturi.
La interior, stâlpii sunt prevăzuți cu console și badachini pentru statui, de
asemenea, capitelurile sunt decorate cu elemente vegetale populate cu figuri fantastice,
33
iar cheile de boltă au reliefuri florale, portrete și semne heraldice . La exterior se vede
un decor, poate mai bogat împodobit cu statui dispuse pe console, având deasupra lor
baldachini.
În ansamblu trebuie înțeles procesul de construcție și finalizare al marilor biserici
din Transilvania care s-a continuat și pe parcursul veacului secolului al XV-lea. Ne
referim la centrele orășenești: Cluj, Brașov, Sighișoara etc. De cele mai multe ori în
secolul al XIV-lea au fost doar plănuite, ridicate și acoperite aceste lăcașuri de cult,
urmând ca partea de sculptură și pictură să aparțină veacului care avea să vină.
O serie de biserici gotice ce au fost începute în secolul trecut revin la viață,
Biserica de la Sebeș e un prin exemplu din următoarele prezentate, aici s-a încercat un
plan al bisericiilor de tip hală.
La Cluj amplul șantier eclezial al Bisericii Sfântului Mihail avea în vedere
modelul bisericii Sfânta Elisabeta din Košice - Salovacia. Biserica este una de tip hală cu
trei nave egale de înălțime și lățime, cu toate că inițial planul semnala o bazilică. Din
32
Radu Heitel, Monumentele medievale din Sebeș-Alba, Ed. Meridiane, București, 1964, p. 18.
33
I bidem, p. 18. Una din cheile de boltă ale corului poartă stema regelui maghiar Robert Carol d’ Anjou ce a domnit ]n acel
timp.
cele două turnuri a fost realizat doar cel nord (turnul clopotniță), în secolul al XIX-lea.
Exteriorul e decorat cu sculpturi în piatră: contraforturi cu pinacle și arcaturi, portale
34
ample, ferestre cu traforuri, friza cornișei – realizată cu multă migală și finețe .
Biserica Neagră din Brașov a fost concepută ca să aibă două turnuri pe fațada de
vest, idee dorită și la Sfântul Mihail, dar la Brașov s-a realizat doar unul pe latura de
sud-vest și la Cluj la fel, doar că în acest caz turnul s-a ridicat în partea de nord și veacul
al XIX-lea. Bolțile sunt de tipul stelat la ambele monumente, fiind împodobite cu
35
sculpturi decorative pe portaluri. Totodată, capitelurile dispar iar linia profilelor au o
linie întreruptă, dând ansamblului un aspect de maximă zveltețe, înălțime. Corul este
luminat de ferestre cu traforuri. Aceste detalii sunt caracteristice la aproape toate
monumentele menționate.
O serie de biserici s-au construit pe același sistem hală Sfânta Maria din Sibiu,
Biserica Reformată din Orăștie, Biserica din Deal de la Sighișoara, Biserica
Romano-Catolică din Turda și cea Reformată din Aiud, ca de altfel și Biserica din
Moșna, operă a meșterului Andreas de la Sibiu.
Biserica Sfânta Cuvioasă Parashiva, Feleac

34
Biserica Sfântul Mihail din Cluj, Ed. Meridiane, București, 1966, p. 7. În decursul veacurilor corul bisericii s-a prăbușit în
1486 și 1763, fiind refăcut între 1956-1963 definitiv pe un schelet de beton armat.
35
Biserica parohială Sfântul Mihail, Cluj
Biserica Neagră, Brașov

Biserica parohială Sfântul Mihail, Cluj. Biserica Sfânta Elisabeta, Košice
Sculptura
În acest secol al XIV-lea puține sunt realizările de ordin monumental, cele câteva
exemple sunt din aria plasticii mici, a statuarei și a lespezilor de mormânt, exixtente în
bisericile din Sebeș, Sibiu, Bistrița. Acest lucru se datorează în primul rând ritmului lent
de construcție a marilor ansambluri a catedralelor gotice. Totodată elementele de recuzită
medievală întâlnite în decorarea structurilor arhitectonice erau reduse la console, chei de
boltă, ancadramente etc.
Printre aceste puține mărturii plastice reținem lespezile de mormânt ale Episcopilor
Andrei și Emeric. Ele sunt caracterizate printr-un modelaj plat, artistul recurgând la
desenarea figurii întregi cu însemnele ierarhice: cârja episcopală și mitra triunghiulară.
Forma dreptunghiulară a acestor pietre funerare conțineau și o bordură simetrică ce
conținea inscripția memorială. Prezența figurii umane reprezentate în relief plat sau în
36
basoreliev (altorelief) poartă numele de gisant .
36
Vasile Drăguț, Arta Românească, op. cit., p. 95, 96.
Semnificativă este activitatea celor doi sculptori de la Cluj, Gheorghe ș i Martin
care au realizat câteva opere cu caracter de monument ce au existst în piețe publice de la
Oradea și Cluj.
Figurile împăraților Ștefan, Emeric și Ladislau amplasate în fața Catedralei din
Oradea au fost distruse de turci în anul 1660. Singura lucrare ce a supraviețuit
vicisitudinilor timpului este ecvestra Sfântului Gheorghe omorând balaurul din 1373,
păstrată la Praga. De mici dimensiuni, capodopera împodobea o fântână. Sfântul e redat
în mișcare, iar grația reprezentării și frumusețea detaliilor ne duc cu gândul la activitatea
de giuvaergii a celor doi artiști.
Pictura monumentală
Pictura monumentală din Transilvania va înregistra în acest secol un număr

însemnat de ansambluri, definite de o simbioză între tradiția răsăriteană și formele
edificatoare ale goticului european.
La începutul veacului, respectiv în anul 1311 se zugrăvea ctitoria cneazului Cânde
din Biserica Sântă Mărie Orlea.
Catedrala Romano-Catolică Sfântul Mihail, sec. al XIV-lea, planul, Alba-Iulia
Catedrala Romano-Catolică Sfântul Mihail, sec. al XIV-lea, Alba-Iulia
Biserica Evanghelică, vedere exterioară, sec. al XIV-lea, Sibiu

Biserica Evanghelică, vedere interioară, sec. al XIV-lea, Sibiu
Biserica Evanghelică, vedere interioară, sec. al XIV-lea, Bistrița
Biserica Evanghelică Sfânta Margareta, vedere interioară, sec. al XIV-lea, Mediaș
Biserica Evanghelică Sfânta Margareta, plan, sec. al XIV-lea, Mediaș

Biserica Evanghelică, vedere interioară și exterioară, sec. al XIV-lea, Sebeș
Biserica Sfântul Nicolae, sec. al XIV-lea, Râșnov, Biserica Mănăstirii Izvorul

Tămăduirii, sec. al XIV-lea, Râmeț
Sfânta Fecioară adusă înaintea preoților, sec. al XIV-lea, Biserica Sântă Mărie Orlea
Hristos Pantocrator, sec. al XIV-lea, Biserica Sfântul Gheorghe, Streisângiorgiu

Înălțarea Domnului, sec. al XIV-lea, Biserica Mănăstirii Izvorul Tămăduirii, Râmeț
Pieta, sec. al XIV-lea, Biserica Evanghelică, Homorod

Hristos în slavă, sec. al XIV-lea, Biserica Adormirea Maicii Domnului, Strei
Scene din viața Mântuitorului, sec. al XIV-lea, Biserica Reformată, Mugeni

Scene din viața Mântuitorului, sec. al XIV-lea, Biserica Reformată, Mălâncrav
5. Elemente de influenţă bizantină în arhitectura şi pictura religioasă din Ţara
Românească din veacul al XIV-lea
Secolul al XIV-lea în Țara Românească
În Țara Românească se poate admite o perioadă de stabilitate după victoria din

anul 1330 cu Robert Carol de Anjou, urmând ca și în Moldova să se constate un plus de
echilibru odată cu anul 1359, anul înființării Mitropoliei. Cu toate acestea în sudul
Dunării pericolul Imperiului Otoman era în continuă creștere. Dezvoltarea orașelor, a
meșteșugurilor, a comerțului a constituit o bază materială și un nou raport între clasele
nobiliare, dominante și cea a orășenilor, târgoveților, a feudalilor liberi, a țăranilor și nu
în ultimul rând a laicilor și a ecleziasticilor, a făuritorilor creațiilor artistice.
Primele biserici ridicate în Țara Românească par să prezinte reale influențe din
arhitectura din Balcani, mai precis din Bulgaria, edificiile erau zidite din piatră brută și
cărămidă. Din perioada domniei lui Basarab I provin cele două monumente ale secolului
Biserica Domnească Sfântul Nicolae de la Curtea de Argeș și Biserica Domnească de la
Câmpulung. Tot epocii îi este atribuită și cea cunoscută cu numele de Biserica Sânicoară
de la Curtea de Argeș.
Biserica Domnească din Câmpulung a aparținut ansamblului voievodal, ea fiind
ridicată în jurul anului 1352, atunci când Basarab I a fost înmormăîntat aici. Din cauza
distrugerilor survenite în timp, ea este cunoscută doar dln cercetările arheologice.
Biserica era compartimentată în trei nave, având totodată o decorație din piatră de zid și
37
asize, alternând cu cărămizi ce decorează la exterior monumentul .
Exemplu semnificativ al vremii este Biserica Sîn Nicoară din Curtea de Argeș, ce
are deasupra pronaosului o clopotniță, element definitoriu cu profunde înrâuriri cu
Biserica din Stanimaka. Planul edificiului este unul dreptunghiular, boltă în semicilindru,
cu dublouri sau de tip mononavat. Biserica avea absidă semicirculară la interior și
poligonală la exterior, având două nișe (absidiole) ce corespund pastoforiilor, respectiv
celor două spații simetrice absidei altarului – diaconicon și proscomidiar. Articularea
37
pereților de la altar cu un brâu de nișe cu arcuri semicirculare, denotă o bună tradiție cu
arhitectura bizantină.
Ca un model al viitoarelor construcții bisericești reținem Biserica Domnească
38
Sfântul Nicolae, t ot de la Curtea de Argeș înălțată către 1340 . Ctitorie a voievodului
sfânt, Neagoie Basarab, biserica are un plan de cruce greacă complexă sau cruce greacă
înscrisă, prevăzut cu o absidă centrală destinată altarului și două absidiole care au servit
drept pastoforiilor – proscomidiei și diaconiconului.
Turla centrală era sprijinită pe patru arce, ce la rândul lor se bazează pe stâlpi liberi
de zidărie, iar trecerea de la planul pătrat al arcelor la cel circular al turlei se făcea prin
39
intermediul panantivilor (așa numite triunghiuri sferice) .
Tipul de plan ce se va edifica în sud și est de Carpați va fi din acest moment cel
numit triconc. Modelul triconcului trebuie căutat chiar și la Biserica din Niculițel, dar
mai cu seamă istoria triconcului românesc este întâlnit la Vodița I și Vodița II. Ctitorie a
domnitorului Vladislav-Vlaicu, Vodița II, pare să fi avut plan în cruce și turlă pe tambur,
respectiv pe naos.
Cu deosebire toate aceste elemente noi se vor regăsi la Biserica Sfintei Treimi de
la Cozia, ctitorie a lui Mircea cel Bătrân ce datează din anul 1388.
Planul și sistemul de construcție e înrudit cu cel al bisericilor din Serbia, devenind
modelul preluat în arhitectura Țării Românești din veacul al XIV-lea. Este un admirabil
triconc cu turlă pe naos susținută pe pandantivi. Pronaosul este boltit în semicilindru
longitudinal (a fost la origini mai înălțat). Elemente de ordin decorativ-plastic se observă
pe pereții exteriori ai monumentului. Împletituri, păsări afrontate, palmete stilizate
acoperă arcadele oarbe, discurile plasate sub arcadele și chenarele ferestrelor sunt
40
prezente între 1377-1413 și la unele biserici ale Moraviei . Ancadramentele ferestrelor
au ca element dominant nu doar decorația de tip vegetal, dar și vulturul bicefal, însemn
heraldic ce dă sensul unei adevărate ctitorii de despot bizantin.Paramentul realizat din
rânduri de piatră tencuită, alternând cu șiruri de cărămidă, este împodobit cu o succesiune
41
de arcade oarbe, ce ajung până la nivelul cornișei zimțate, dând înălțime volumului .
38
Neagoe Manole, Curtea de Argeș, Ed. Tineretului, București, 1968, p. 54. Autorul consideră data construcției ca fiind
înainte de anul 1352, iar realizarea picturii după domnia lui Vlaicu în timpul lui Nicolae Alexandru sau chiar mai târziu sub
Radu I.
39
Vasile Drăguț, Arta Românească, op. cit., p. 102. Piatra fățuită a fost înlocuită cu bolovanii de râu. În raport cu modelul
bizantin, ctitoria de la Argeș are proporții generoase, monumentale.
40
Virgil Vătășianu, Istoria Artei Europene…op. cit., pp. 540, 541.
41
Mănăstirea Cozia, Ed. Meridiane, București, 1964, p. 3.
Aparținând aceluiași ctitor și cu o planimetrie de triconc, se înscrie în epocă și
Biserica Mănăstirii Cotmeana. Meșterul autohton pare să se fi inspirat din alte
monumente ale epocii, fapt dovedit de pronaosul acoperit în semicilindru londitudinal,
dar fără turlă.
Decorația fațadei se remarcă din jocul ritmic de cărămidă și de succesiunea de
arcaturi zvelte fasonate cu discuri de ceramică smălțuită ce se desfășoară pe întreg
42
edificiul. Același decor este întâlnit și la bisericile de la Târnovo .
Decorație cu cărămidă în zig zag de pe abside, discuri smălțuite și cruci deasupra

ferestrelor, Biserica Sfânta Treime, sec. al XIV-lea, Siret
42
Vasile Drăguț, Arta Românească, op. cit., p. 105.
Biserica Sîn Nicoară, sec. al XIV-lea, Curtea de Argeș
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc, sec. al XIV-lea, Curtea de Argeș

Biserica Sfânta Treime, sec. al XIV-lea, Cozia
Biserica Buna Vestire, sec. al XIV-lea, Cotmeana
Printre cele mai importante ansambluri de pictură monumentală din epocă, evocăm
cele de la Biserica Corbii de Piatră și cele de la Biserica Domnească Sfântul Nicolae de la
Curtea de Argeș.
Între anii 1362-1366, prin grija domnitorilor Nicolae Alexandru și Vlaicu se
împodobea în stilul bizantin - paleolog frumoasa Biserică Domnească de la Curtea de
Argeș. Importanta sursă de influență, pare să fi fost modelul constantinopolitan de la
Biserica Chora.
Temele iconografice ce decorează ansamblul argeșean se înscriu în structura
tipologică a bisericilor răsăritene; altarul e dominat de Maica Domnului cu Pruncul pe
tron, în vreme ce naosul cuprinde ciclu hristologic. Pe peretele de vest al lui ne întâmpină
ampla redactare a Adormirii Fecioarei. Personajele pictate sunt de sorginte elenistică, cu
accente paleologele vizibile în costumele și coafurile elegante, desenate cu o linie groasă
și sprintenă, dând figurilor o notă de dinamism.Totodată, recunoaștem și teme rare ce vor
fi preluate și la alte monumente: Cortul Mărturiei, Recesământul lui Quirinus, Sfântul
mormânt etc. În tabloul votiv din pronaos se observă figurile domnitorului Vlaicu și a
43
doamnei sale, principalii ctitori ai picturilor .
Pictura pronaosului Bisericii Sfintei Treimi de la Cozia păstrează pictura originală
din veacul al XIV-lea, biserica fiind ridicată între 1387-1388. Menologul prezintă partea
cea mai amplă a decorației, în vreme ce pe peretele de răsărit este redactat Imnul Acatist
44
– cel mai vechi din pictura monumentală de la noi din țară, iar pe pereții de nord, sud și
vest, Viziunea Sfântului Petru din Alexandria, și Cele șapte Sinoade Ecumenice. O teorie
de sfinți pustnici se observă în registrul inferior, pe latura de nord. Cu o profundă tendință
spre transcendent și în spiritul unei picturi monahale, cu vădite accente cu teoriile de
sfinți din Serbia, pictura din pronaosul Coziei a fost realizat în ambianța unei școli
vest-balcanice la dezvoltarea căreia au participat alături de zugravii sârbi și cei din Țara
45
Românească, după cum menționa Virgil Vătășianu .
43
Vasile Drăguț, Arta Românească, op. cit., p. 120.
44
M. Davidescu, Mănăstirea Cozia, ediția. a III-a, Ed. Meridiane, București, 1968, p. 17. Aceste reprezentări desfășurate pe
două registre se aseamănă cu frescele de la Mănăstirea Marleov, ce datează din jurul anilor 1370.
45
Ibidem, p. 18.
Adormirea Maicii Domnului, sec. al XIV-lea, Biserica Domnească Sfântul Nicolae,
Curtea de Argeș
Sfinți pustnici, s ec. al XIV-lea, Biserica Mănăstirii Sfânta Treime, Cozia
Imnul Acatist, sec. al XIV-lea, Biserica Mănăstirii Sfânta Treime, Cozia
6. Arhitectura religioasă moldovenească (stilul moldovenesc) din secolele al

XIV-XVI-lea. Studii de caz
Secolul al XIV-lea în Moldova- Arhitectura
În strânsă legătură cu triconcul muntenesc se află și Biserica Sfânta Treime din

Siret. Ea a fost ctitorie a domnitorului Petru Mușat, fiind prima construcție ce
inaugurează acest tip planimetric din Moldova. Biserica a fost înălțată din piatră de
carieră, învecinată șantierelor gotice, are fațadele decorate cu arcaturi înalte, iar pe
arhivolte se vizualizează discuri de ceramică dispuse în concordanță cu simbolul crucii.
Un brâu decorativ în relief, tot din discuri smălțuite înlănțuie în jurul edificiului de
cult, de asemenea în jurul ferestrelor se observă un șir de cărămidă smălțuită ce amintește
de monumentele din zona Mării Baltice.
Biserica reunește elemente de arhitectură specifice goticului prin ferestre și
ancadramente, fiind totodată expresie a planului triconc bizantin.
Ctitorie a domnitorului Bogdan I, Biserica cu hramul Sfântul Nicolae din
Rădăuți, reprezintă o sinteză ingenioasă între elemente de ordin arhitectural gotic și cele
de sorginte liturgică răsăriteană. Biserica este construită din piatră, având formă
bazilicală cu trei nave, fiind întărită la exterior de contraforți.
Interiorul dintre pronaos și naos este oturat de un zid plin. Deasupra pronaosului și
a navelor laterale se află taințele, elemente specifice arhitecturii moldovenești pe care le
vom întâlnii și în veacul următor la Mănăstirea Sucevița.
Bolțile semicirculare dispuse longitudinal acoperă nava centrală, iar cele dispuse
transversal sunt cele ce îmbracă navele secundare.
Decorația exterioră e dominată de un șir de firide ce se află sub acoperișul
monumental și de contraforții treptați.
Cele două coordonate expuse și mai înainte, respectiv programul spațial liturgic
ortodox și elementele de ordin gotic, reprezintă premizele formării unui nou stil de
sinteză ce va purta numele de stilul moldovenesc proiectat în veacul al XV-lea și dominat
46
de domnia marelui voievod Ștefan cel Mare .
46
Ibidem, p. 112.
Biserica Sfânta Treime, sec. al XIV-lea, Siret
Biserica Sfântul Nicolae, sec. al XIV-lea, Rădăuți

Secolul al XV-lea în Moldova
Secolul al XV-lea este dominat în spațiul balcanic de urcarea pe tron al lui Mehmet
al II Fatih numit Cuceritorul, ce va însemna o nouă și măreață epocă pentru Imperiul
otoman, devenită atât de semnificativă de cucerirea Constantinopolului în anul 1453. În
spațiul Țărilor Române se continuă lupta de apărare și de menținere a teritoriilor
autohtone grație domnitorilor Mircea cel Bătrân, Dan al II-lea cel Viteaz, Iancu de
Hunedoara, Vlad Țepeș, Pavel Chinezu, Ștefan cel Mare. Multiplelor invazii turcești li se
adaugă și cele tătărești, cărora li s-au suplimentat și luptele pentru hegemonie ale
regatelor nobiliare, respectiv poloneze și maghiare ce au condus la o serie de lupte de
47
apărare din partea oștilor române .
Arhitectura laică
Influențând puternic arta autohtonă, stilurile Europei s-au intersectat cu stilurile
autohtone din acest veac.
În Țara Românească în perioada lui Mircea cel Bătrân se simte un proces de
revigorare a arhitecturii civile, fortificate mai cu seamă după înfrângerea de la Nicopole,
1396.
Cetăți. Cetatea Giurgiu a fost construită pe plan patrulater din blocuri de piatră,
fiind flancată de turnuri pătrate. Zidurile înalte au fost prevăzute cu drumuri de strajă în
partea superioară, realizate din lemn și sudspendate pe console.
În Moldova, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) va continua procesul de
amenajare a construcțiilor defensive a teritoriului, împotriva dușmanilor. Cetatea
Hotinului avea un plan neregulat, ce prin ziduri și turnuri circulare și patrulatere
48
construiește o formă trapezoidală. Donjonul era rânduit pe latura mică a edificiului
arhitectural.
Cea mai semnificativă campanie de fortificare este cea întreprinsă de Ștefan cel
Mare (1457-1504). O serie de cetăți se ridică, ca urmare a viitoarelor recuceriri Hotinul
1464, Chilia 1466 și altele. Se articulează la acestea cetatea Romanului, Orheiului,
Sucevei, Cetații Albe.
47
Vasile Drăguț, Arta Românească, op. cit. , p . 135.
48
Donjonul era turnul principal al edificiilor laice medieval.
Construită în jurul castelului înălțat de Petru Mușat (1375-1391), cetatea de scaun a
49
Sucevei avea un plan poligonal, neregulat fiind dominată de opt turnuri semicirculare .
Cetatea de scaun, sec. al XV-lea, Suceava
Se amintește tot acum și de fortificații monastice ce au împrejmuit Mănăstirea

Putnei. Zidul construit în anul 1466 mai păstrează din ritmul originar doar turnul
Tezaurului. Aparținând artei gotice, turnul a fost ridicat pe un plan pătrat deasupra căruia
se înalță un corp prismatic octogonal cu trei etaje. Ultimul fiind tratat ca un drum de
50
strajă cu ferestre de tragere și acoperiș .
Continând tradiția edificiilor cu caracter sacru în acest veac se vor ridica noi
așezăminte bisericești și monahale, mai toate dintre ele, având o bază și o structură deja
existentă. Blocurile de piatră, zidăria și cărămizile au înlocuit vechile biserici închinate de
Alexandru cel Bun și de Ștefan cel Mare ctitoriilor lor, care surprinzător erau construite
din lemn.
Dacă în această parte de sud a țării filonul bizantino-balcanic s-a păstrat, în
Moldova asistăm la o structură mai complexă prin absorbirea procedeielor constructive și
51
decorative preluate din arta gotică .
49
Ibidem, pp. 138, 139 .
50
Ibidem, p. 144.
51
Ibidem, p. 160.
Printre cele dintâi înfăptuiri ștefaniene, din epocă menționăm Bisericile din Lujeni,
cea din Pătrăuți și Milișăuți.
Biserica Înălțarea Sfintei Cruci, 1487, Pătrăuți
Considerată drept model al viitoarelor edificii religioase din epoca marelui

voievod, Biserica Sfânta Cruce din Pătrăuți este zidită din piatră de carieră, are planul
triconc și turla din naos care se așează pe un tambur cu patru arce dispuse diagonal,
deasupra cărora prin patru pandantivi se înalță ușor acest mic turn zvelt. Acest sistem de
elansare pe verticală va da și un conținut mai amplu și specific iconografiei ulterioare.
Acest sistem al arcelor etajate, din vremea domnitorului reprezintă o noutate și
individualitate a constructorilor moldoveni.
Fațada e decorată în arcaturi oarbe, iar deasupra lor se vizualizează o friză de plăci
pătrate de ceramică. Ancadramentele dreptunghiulare ale ferestrelor sunt cu baghete
încrucișate. Acest detaliu provine din aria Goticului, acolo fiind regăsit în arhitectura
civilă sau militară. Portaliile celor două intrări prezintă, de asemenea elemente ale
alfabetului gotic: arc frânt, profile în retragere (vest), în timp ce celălalt are baghete
încrucișate.
Acoperișul este realizat separat, pentru fiecare parte a edificiului în parte, model
regăsit mai apoi în epocă.
Biserica din Borzești prezintă tot un plan triconc. La acest edificiu se folosește
52
pentru prima dată în Moldova, lărgirea ferestrelor cu menouri și trafouri . C u un vădit
caracter gotiv se articulează în această înșiruire și Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești.
Biserica Sfântul Nicolae, 1499, Bălinești

Biserica are un plan mononavat, împărțită în naos și pronaos, ea fiind boltită în
semicilindru cu dublouri. Interesant este pronaosul cu o absidă în trei laturi și turnul
clopotnița pe latura de sud. Turnul deschis ca un pridvor are bolta pe nervuri gotice.
Alături de aceasta reținem și cele din Războieni și Neamț.
Biserica Înălțării d e la Neamț are naosul de tip triconc cu turla ce este înălțată pe
53
arcele etajate, îi este alăturat pe latura de vest o cameră a mormintelor . Aceasta
aflându-se între naos și pronaos, pronaosul e boltit cu două calote semisferice, edificiul
54
preia elemente regăsite și la Biserica de la Borzești .
52
Vasile Drăguț, Dicționar enciclopedic de artă medievală românească, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1976, p.
202. Baghetă din piatră ce împarte pe orizontală (verticală) deschiderea ferestrei gotice sau de Renaștere.
53
Constantin Prisnea, Mănăstirea Neamț, Ed. Meridiane, București, 1964, pp. 14, 17. Turla în decorația ei exterioară prezintă
o succesiune de firide și discuri smălțuite, brâu de cărămidă smălțuită, apoi din nou friză din trei șiruri de discuri încadrate în
alte cărămizi smălțuite. Bogăția de motive se încheie cu un alt șir de discuri, mai mici separate prin cărămizi smălțuite
dispuse vertical.
54
Vasile Drăguț, Arta românească...op. cit., p. 162
Voievodul moldovean a ctitorit și în Ardeal câteva biserici, precum cea de la
Feleac și cea de la Vad, tot la fel și în Țara Românească la Râmnicu-Sărat și Târgoviște.
Arhitectura în secolul al XVI-lea în Moldova
În Moldova, din timpul domnitorului Petru Rareș se vor ridica două cetăți: Soroca
și Tighina. Prima are un plan circular, fiind înzestrată cu turnuri, tot circulare dar și
55
pătrate, ziduri monumentale de 15-20 metri, creneluri (metereze) și merloane . Cealaltă
cetate a fost construită pe plan dreptunghiular.
Alături de cetățile orășenești se pot nota și cele mănăstirești, ce adăposteau
bisericile, construcțiile monahale și reședința domnească. Ștefan cel Mare a dispus de o
asemenea construcție la Putna, Petru Rareș a avut-o la Probota, existând și la Moldovița,
Sucevița, Slatina. Cetatea Lui Alexandru Lăpușneanu de la Slatina era de plan
rectangular, cu turnuri poligonale, ziduri de 12 metri.
Arhitectura laică-civilă
Prin meșterii veniți de la Bistrița la curtea lui Petru Rareș se vor aduce în Moldova
elemente de tipologie a Renașterii din Transilvania. Aceste forme sunt lesne de văzut la
construcțiile civile, dar mai târziu și la cele religioase. Ancadramente de piatră, decorul
56
sgrafitat și colorat al tencuielilor, imitând bosajele etc. Asemmenea detalii putând fi
văzute la curtea de la Hârlău, casa domnească din cadrul Mănăstirii Bistrița etc.
În categoria curților se pomenește și de cea de la București Curtea Veche,
construită pe vremea lui Mircea Ciobanul (1545-1554; 1558-1559). Din amplele beciuri
existențe pânăn azi, remarcăm zidurile puternice, biserica paraclis, ziduri de incintă, porți
și drumuri de strajă.
Semnificativă este locuința domnească construită în anul 1581 în vremea lui Petru
Cercel (1583-1585) de la Târgoviște, aflată în continuarea vechiului palat al lui Mircea
cel Bătrân. Etajată, clădirea avea la parter încăperile cancelariilor, etajul printr-o scară
exterioară era destinat apartamentelor de locuit și posibil o sală de sfat.
În registrul religios, Moldova continuă tradiția ștefaniană, fiind reluate și
interpretate modelele Școlii de arhitectură deja consacrate.
55
Vasile Drăguț, Dicționar...op. cit. , pp. 203, 112. Panoul de zid dintre două creneluri ce adăpostește trăgătorii este merlonul.
Merlonul există în ambianța crenelului, ce în esență este zidul vertical și constituie sistemul de crenelaj specific zidului
medieval.
56
Ibidem, p. 272. Sgraffiti -start de tencuială divers colorată suprapus peste un altul, iar apoi prin degajarea unor anumite
părți (în funcție de compoziție), putându-se vedea stratul de fond – initial. Efectul e semănător cu basorelieful.
Și în Țara Românească fenomenul e identic, se va continua cu moștenirea
seceolelor precedente; cu toate acestea două semnificative inițiative vor da modelul
viitoarelor monumente ctitoricești: Biserica Mănăstirii Dealu și cea Episcopală de la
Curtea de Argeș. Aceste două exemple vor constitui o autentică emblemă de Școală
Muntenească de arhitectură, ce se va extinde la majoritatea monumentelor din epocă.
Ca dominantă în acest timp se va generaliza pridvorul deschis, ce exprimă o relație
unică dintre interiorul și exteriorul lăcașului de cult. Tot la fel, planul triconc se va
multiplica la bisericile mănăstirești, în timp ce planul mononavat va fi specific
57
paracliselor curților domnești ori boierești .
Biserica din P
ărhăuți a fost prevăzută cu un pridvor deschis cu două largi arcade,
deasupra cărora se află un foișor deschis pe trei laturi. La această biserică aflăm primul
pridvor deschis din arhitectura religioasă din Moldova.
Biserica Mănăstirii Sfântul Nicolae din Probota, este rectitorită de Petru Rareș în
anul 1530, având modelul altor biserici din epoca de dinainte, având ferestrele largi ale
pridvorului. Biserica este pe plan treflat, fiind construită din piatră și cărămidă. Are
întreaga dispoziție a bisericilor moldovenești din epocă: pridvor, pronaos, gropniță, naos
58
și altar . Turla de pe naos e sprijinită pe un sistem de patru arcuri în plin cintru pe care se
ridică tamburul, iar deasupra sunt dispuse pieziș alte patru arce ce constituie suportul
59
cupolei cilindrice în interior .
În același an, 1530, se va ridica noua Biserică a Mănăstirii Humor, rectitorită sub
îndemnul lui Petru Rareș de către logofătul Teodor Bubuiog. Și în acest caz s-a renunțat
la ferestre, pridvorul e deschis pe cele trei laturi cu arcade monumentale. S-a așezat în
acest context deasupra camerei mormintelor și o cameră a tezaurului, de asemenea,
60
naosul nu este prevăzut cu turlă .
Puțin mai târziu domnitorul Rareș ctitorește o nouă biserică, pentru Mănăstirea
Moldovița în 1532 care v-a fi pictată în 1937. Planul triconc asemănător celui de la
Humor cu turla pe naos, noul edificiu avea o cameră a mormintelor, dar mai cu seamă pe
61
latura de vest un pridvor deschis cu trei arcade grandioase, înalte . Același plan îl
57
Vasile Drăguț, Artă românească…op. cit. , p. 227.
58
Gheorghe Buzatu, Mănăstirea Probota, Ed. Meridiane, București, 1968, pp. 13, 15. Se regăsesc același elemente specific
medievale: contraforți, console, ancadramente la uși și ferestre etc. În gropniță sunt adăpostite mormintele ctitorului Petru
Rareș, a soției Elena și a fiului Ștefan, precum și lespedea Doamnei Oltea.
59
Ibidem, p. 16.
60
I Vasile Drăguț, Artă românească…op. cit. , p. 32.
61
Mănăstirea Moldovița, Ed. Meridiane, București, 1965, p. 5.
întâlnim și la Putna și la Neamț. Același ctitor va fi și la renumitele Biserici: Sfântul
Dumitru Suceava (1534-1535), Râșca, Sfânta Parascheva Roman, Sfântul Dumitru
Hârlău. Tot la fel, preluând exemplul domnitorului și boierii vor ctitorii biserici pe plan
triconc. Mateiaș visternic, Coșula și Horodniceni; pârcălabul Hîra la Zăhărești și altele.
Ultimul mare ctitor, continuator al familiei mușatinilor al fost Alexandru
Lăpușneanu (1552-1561; 1564-1568). El a refăcut Biserica Mănăstirii Bistrița, a adăugat
un pridvor Bisericii Sfântului Nicolae din Rădăuți, Biserica Mănăstirii Slatina.
Între 1582-1583, falnica familie a Movileștilor ctitorea Biserica Mănăstirii
Sucevița. Edificiul prezintă: plan triconc cu turlă pe naos, camera mormintelor cu cea a
tainiței deasupra, pronaos cu două travee și pridvor închis pe latura de vest. Pridvor
luminat și deschis cu trei abside scunde. Existența acestor pridvorașe pe nord și pe sud
anunță o concepție nouă ce face legătura cu arta pridvioarelor din Țara Românească. Prin
acest detaliu Sucevița face legătura între Școlile de arhitectură din Moldova și Țara
Românească.
Cetatea Soroca, sec. al XVI-lea

Casa Domnească, sec. al XVI-lea, Mănăstirea Galata
Biserica Tuturor Sfinților, sec. al XVI-lea, Părhăuți

Biserica Mănăstirii Adormirii Fecioarei, sec. al XVI-lea, Humor
Biserica Mănăstirii Buna Vestire, sec. al XVI-lea, Moldovița

Biserica Mănăstirii Învierea Domnului, s ec. al XVI-lea, Sucevița
7. Temele picturii murale din Moldova a veacului al XVI-lea. Pictura exterioară.

Studii de caz
Temele exterioare ale picturii bisericilor moldovenești
Acest așa zis fenomen de decorare a zidurilor exterioare a bisericilor din Moldova,
generalizat în veacul al XVI-lea este un unicat așa cum sublinia J. Strzygovski ce amintea
62
că... ceva asemănător nu ne oferă o a doua țară în lume .
După mai mulți cercetători izvoarele acestei manifestări artistice este unul teologic,
dar a reprezentării propriu-zise pare să fie unul din afara granițelor noastre. Creație a
vremii voievodului Petru Rareș, pictura exterioară a apărut pentru prima dată în anul
1530, la Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău. Printre aceste lăcașuri de cult reținem:
Probota 1532, Sfântul Gheorghe Suceava 1534, Humor 1535, Baia 1535-1538, Moldovița
62
Istoria Artelor Plastice în România, vol. I, Ed. Meridiane, București, 1968, p. 366.
1537, Bălinești 1535-1538, Sfântul Dumitru Suceava 1537-1538, Coșula 1536-1538,
63
Arbore 1541, Voroneț 1547, la un an după moartea domnitorului Petru Rareș.
Ca o valență a acestui program consacrat este faptul că tematica odată stabilită se
repetă neschimbat la câteva monumente. Decorația absidelor reprezintă mai totdeauna
rugăciunea închinată lui Hristos - Deisis, care este redată de multitudinea serafimilor,
îngerilor, profeților, apostolilor, părinților bisericii, martirilor, schimnicilor.
Pe cele două fațade figurează Imnul Acatist, iar în partea de jos a lui există tema
Asediul Constantinopolului - reprezentare ce lipsește doar de la Voroneț, Arborele lui
Ieseu, ce la rândul său este însoțit de șirul filozofilor antici.
Pe fațada de vest este pictată Judecata de Apoi. Alături de aceste teme pot exista și
altele din aria Facerii – Genezei, dar și din viața ori martiriul unor sfinți locali sau patroni
ai bisericii.
1. Asediul Constantinopolului reprezintă prima temă majoră, temă pictată
pe fațada sudică, care, așa cum s-a precizat stă la baza altor cicluri iconografice. Una din
cele mai interesante și ample redactări se găsește la Moldovița și datează din anul 1537.
Autorul picturii nu se cunoaște, doar se consideră că ar fi fost din același atelier cu Toma
64
zugravul . Ea se află zugrăvită de regulă, în intrarea în biserică, pe latura se sud, pentru a
65
putea fi vizionată de cei ce intrau și ieșeau din lăcașul de cult .
Această temă prezintă silueta unui oraș, puternic fortificat și asediat, atât pe uscat,
cât și pe apă de armatele și flota islamică, fiind, totodată apărat cu strășnicie de asediați.
În spațiul interior al cetății se observă alaiul de demnitari, credincioși și norod, având în
centrul lor pe împăratul, împărăteasa și pe patriarh, purtând icoanele Mântuitorului de tip
Mandilion (Sfânta Năframă) și pe cea a Maicii Domnului de tipul Odighitria
(Hodighitria). Caracteristica acestor reprezentări tematice este că asediatorii sunt
îmbrăcați cu costume turcești, ei folosesc săgeți, suliți și artilerie (în locul perșilor).
Excepție reprezintă imaginea omonimă de la Arbore, unde lipsesc elementele de detaliu.
O inscripție în partea de sus, ne arată de asediul persan al Constantinopolului din anul
66
626 .
63
Ibidem, p. 367.
64
Ștefan Balș, Corina Nicolescu, Mănăstirea Moldovița, Ed. Tehnică, București, 1958, p, 51.
65
Vasile Drăguț, Vasile Florea, Dan Grigorescu, Dan Mihalache, Pictura românească în imagini, Ed. Întreprinderea
Poligrafică Arta Grafică, București, 1970, p. 63.
66
Dr. Bogdan Botezatu, Cultul divin și imaginea. Teologia și funcția liturgică a icoanei, Ed. Andreiana, Sibiu, 2013, p. 335.
Constantinopolul în vremea împăratului Heraclius a fost salvat cu ajutorul Maicii Domnului a cărei icoană nrfăcută de mână
omenească a fost purtată în procesiune pe străzile orașului. Drept mulțumire Patriarhul Serghie a redactat o strofă
introductivă pentru Acatistul Maicii Domnului.
Zugravul a introdus în iconografia temei un detaliu ce face aluzie la lupta
antiotomană a moldovenilor din veacul al XVI-lea, este vorba de un călăreț ce străpunge
cu sulița sa lungă comandantul cavaleriei inamice. Detaliul apare pentru prima dată la
Mănăstirea Humor în anul 1535, fiind întâlnit și la Moldovița doi ani mai târziu.
Deasupra călărețului se indică numele: Toma, el are, totodată o bonetă specifică
demnitarilor moldoveni din acel timp. Se consideră că acesta nu era altul, decât Toma
67
zugravul bisericii și care este primul autoportret din arta moldovenească .
De reținut este faptul că Sorin Ulea a văzut în reprezentarea acestei teme o
adaptare a ei la realitățile Moldovei, descifrând limbajul simbolic acesta a văzut o
invocare a divinității pe care a formulat-o astfel: Așa cum Fecioara i-a ajutat odinioară pe
bizantini să-i înfrângă pe asediatorii perși, tot așa astăzi să-i ajute pe moldoveni să-i
înfrângă pe cotropitorii turci. De data aceasta cetatea asediată nu mai este
68
Constantinopolul, ci Suceava și implicit întreaga Moldovă .
Asediul Constantinopolului, detaliu, frescă, 1537, Mănăstirea Moldovița
67
Istoria Artelor Plastice în România, p. 369. Un document al vremii confirmă faptul că pe la anul 1541, Toma din Suceava
era curtean al slăvitului și măritului domn Petru Rareș.
68
Vasile Florea, Istoria artei românești, veche și medievală: în 3 volume, v. I, Ed.Hyperion, Chișinău, 1991, p. 274.
Asediul Constantinopolului, frescă, 1537, Mănăstirea Moldovița
2. Imnul Acatist reprezintă cea de-a doua temă întâlnită în decorurile

exterioare însoțind tema Asediului, fiind desfășurată amplu și având o strânsă legătură cu
cea dintâi mai cu seamă prin faptul că Imnul Acatist este un imn de laudă adresat
Fecioarei cu prilejul asediului persan din anul 626, deja amintit, iar bizantinii au învins
69
prin intervenția miraculoasă a Maicii Domnului .
Se consideră de exegeți că acest imn a fost compus mai înainte de asediu, probabil
de Sfântul Roman Melodul, ca un imn liturgic închinat Bunei Vestiri, având o directă
relație cu iconografia Asediului. Cu ocazia rededicării acestuia în cinstea victoriei
bizantinilor, s-a așezat înaintea lui un Proemium (strofă introductivă lămuritoare),
închinat Comandantului nebiruit, iar după André Grabar, întreaga scenă a Asediului
70 71
Constantinopolului ar fi transpunerea acestei prime strofe .
Imnul Acatist este împărțit în 24 de scene ori tablouri (după numărul icoanelor și
condacelor din care este alcătuit acest imn liturgic), acestea sunt despărțite prin linii
colorate în roșu carmin, dispuse în zone orizontale. Fiind așadar una din temele preferate,
ea se întâlnește și se păstrează în stare bună la Mănăstirile: Moldovița, Humor și
Sucevița. La Arbore e deteriorată, iar la Probota și la biserica Sfântul Gheorghe din
Suceava, din nefericire, scenele sunt greu de descifrat. Ilustrarea Imnului pe peretele de
nord, la Mănăstirea Voroneț a dus la dispariția picturii, din cauza interperiilor.
69
Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, București, 2001, pp. 141,144.
70
Gabriel Herea, Pelerinaj în spațiul sacru bucovinean, Ed. Patmos, Cluj-Napoca, p. 83. Slujba Imnului Acatist se găsește
inserată în Cântările Triodului din săptămâna a V-a din Postul Mare, în timpul Utreniei din Sâmbătă dimineața. După
Condacul al XIII-lea începe Sinaxarul ce pomenește despre asediile Constantinopolului, asedii în care cetatea a fost salvată
miraculous de Dumnezeu.
71
Istoria Artelor Plastice în România. ..op. cit., p. 368.
La Moldovița, unde scenele se văd bine se observă relația armonică între cele 24 de
compoziții. Scenele sunt rânduite câte șapte, pe două planuri orizontale, deasupra celor
două ferestre ale pronaosului. Primele 12 scene constituie prima partea a Imnului Acatist
și sunt mai clare ca reprezentare iconografică.
Imnul Acatist, detaliu, frescă, 1537, Mănăstirea Moldovița

72
Primele patru scene, de sus ilustrează momente din Buna Vestire . În aceste scene
apar Arhanghelul Gavriil și Maica Domnului în clipa acceptării dorinței divine. Aceste
lucrări sunt investite cu dinamism, pline de culoare, expresive. Al 5 –lea tablou redă
73
întâlnirea dintre Fecioară și Elisabeta, verișora ei ; în vreme ce al 6-lea ne-o prezintă pe
74
Maria nevinovată în prezența Dreptului Iosif, scena a 7-a este cea a Nașterii Domnului .
Iconograful a închipuit scena, plasând în partea de sus pe cei trei îngeri, iar mai jos pe
magi, tot în număr de trei ce se închină Pruncului Iisus. În planul de jos, vizualizăm pe
cele două femei, Salomeea și Zelonia – Zemeli, a căror prezență este dictată de legile
firii; Maica Domnului a născut fără dureri și puritatea nașterii nu se potrivește cu scena
îmbăierii. Păstorii și Dreptul Iosif încheie compoziția pe latura dreaptă. Scenele a 8-a și a
9-a arată venirea și închinarea magilor ce au fost călăuziți de stea să vină la Nazaret, în
timp ce următoarea scenă (a 10-a) înfățișează plecarea lor, tot povățuiți de îngerul
75
Domnului . Compoziția ni-arată într-un peisaj muntos. Scena a 11-a ilustrează Fuga în
76
Egipt, cea de-a 12-a Întâmpinarea Domnului .
Următoarele compoziții preamăresc Născătoarea, ea fiind reprezentată în scene de
adorație din partea credincioșilor. Aceaste scene constituie cea de- doua parte a Imnului.
72
Egon Sendler, Icoanele bizantine ale Maicii Domnului, Ed. Sophia, București, 2008, p. 189.
73
Ibidem, p. 339.
74
Ibidem, p. 340.
75
Ibidem, p. 341.
76
Ibidem, p. 342.
Cea de-a 13-a numită Creația din nou și cea de-a 14-a este Creația cerului redau aceste
momente de rugăciune închinate ei, prin faptul că apar în imediata apropiere a Mariei,
77
personaje de vârste diferite, având nimburi .
Al 15-lea este Prezența Cuvântului tablou are în centru tema Sfintei Treimi, în
variata occidentală cu Tatăl pictat sub forma unui bătrân, cu Fiul tânăr, având crucea pe
umăr și ambii binecuvântând și ținând un sul de pergament. Deasupra lor Sfântul Duh în
chip de porumbel stă așezat pe crucea cu șapte brațe.
Iisus de tip Emmanuel apare într-un medalion colorat, fiind adorat de îngerii ce se
găsesc în josul compoziției, aceste detalii corespund scenei a 16-lea este Admirația
îngerilor. Viitoare scenă redă pe Fecioară în prezența ritorilor (melozi) – scena a 17-a
este Neputința cunoașterii omenești. Compoziția a 18-a este Mântuirea lumii, ea Îl
78
închipuie pe Hristos, mergând spre Patima Sa . Scena a 19-a este Zidul feioarelor ne-o
arată pe Maica Domnului ca ocrotitoare a lor. A 20-a scenă este Rugăciunea
neputincioasă, ea ni-L arată pe Iisus ca Drept Arhiereu. Cea de-a 21-a scenă este
intitulată Făclie primitoare de lumină fiind dedicată Mariei luminătoarea, Fecioara
79
susține în mâna dreaptă o făclie aprinsă . Cea de-a 22-a scenă Iertarea datoriilor arată
tema Pogorârii la iad. Următoarea scenă a 23-a Templu duhovnicesc ilustrează icosul al
12-lea care o preamărește pe Fecioara Maria ca Biserică vie, de aceea imaginea ilustrează
într-o scenă simetrică pe mai mulți ierarhi, având în centru un personaj cu veșminte
împărătești, cu coroană ori mitră și care înalță o icoană a Născătoarei deasupra zidurilor
unei cetăți.
Scena 24 Laudă și rugăciune, condac 13, înfățișează pe Născătoare ca mijlocitoare
și biserică vie – ea începe prin cuvintele: O Maică prealăudată, care ai născut pe
Cuvântul... Această ultimă scenă e așezată în registrul de jos, fiind și cea mai importantă,
80
frumoasă, încheiind cilclul preamăririi Mariei .
Ilustrând acest Imn liturgic Acatistul pictat (scenele corespund conținutului
81
imnografic) constituie un real tezaur artistic, teologic, pedagogic, dar și liturgic .
77
Ibidem, p. 343.
78
Ibidem, p. 344.
79
Ibidem, p. 345.
80
Ibidem, p. 347.
81
Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica generală, vol. 2., Ed. Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2002, p. 188, 189.
Imnul Acatist, detaliu, frescă, 1537, Mănăstirea Moldovița
3. Judecata de Apoi este cea de-a treia scenă iconografică și o întâlnim

pentru prima dată la Probota în anul 1543. Cea mai amplă și binecunoscută redactare o
vizualizăm la Mănăstirea Voroneț, scenă ce se derulează pe peretele de vest. Tema
prezintă înrudiri iconice cu scena omonimă de la Trapeza Lavrei pictată către anul 1512.
Judecata de Apoi, fațada vestică, registrul de sus, frescă, 1547, Mănăstirea Voroneț
Megaloicoana se desfășoară pe cinci registre asimetrice, astfel încât în partea

superioară observăm desfășurarea veacurilor și a vremurilor sub forma celor
douăsprezece semne zodiacale. În mijlocul lor îl vedem pe Cel Vechi de Zile sub chipul
unui bătrân cu nimb, dinaintea ușilor deschise ale Împărăției. El binecuvintează cu
dreapta, în vreme ce cu stânga ține un rotulus înfășurat.
Cel de al doilea registru e dominat de amplul Deisis cu Iisus în centru, tronând, având de
o parte și de cealaltă pe Năcătoarea și pe Prorocul Înaintemergător, ca intercesori și pe
82
Sfinții Apostoli și Oștile cerești, de asemenea, stând așezați pe lavițe de lemn .
82
Dionisie din Furna, Erminia…op. cit., 2 15,
Judecata de Apoi, fațada vestică, registrul al doilea, frescă, 1547, Mănăstirea Voroneț
De la picioarele Mântuitorului pornește un râu ce își are traiectoria direct în iad,

este așa zisul râu de foc.
Judecata de Apoi, fațada vestică, registrul al treilea, frescă, 1547, Mănăstirea Voroneț
Registrul al treilea cuprinde Tronul Etimasiei (Judecății) sau a Pregătirii (Celei de

a Doua Veniri), fiind înconjurat de protopărinții noștri îngenunchiați și purtând nimburi -
Adam și Eva. Pe Tronul Etimasiei se găsește: hlamida lui Hristos, Sfânta Evanghelie,
Sfânta Cruce, Porumbelul - simbolul Duhului Sfânt, acesta din urmă alături de Dumnezeu
83
Tatăl și Iisus Hristos formează întreaga Sfântă Treime, prezentă la Judecata Finală . La
baza tronului stau așezate într-un vas, piroanele de la răstignire. Apostolul neamurilor,
Pavel (în partea stângă) conduce ceata credincioșilor la Judecată, respectiv: drepților,
mucenicilor, episcopilor, proorocilor, iar Profetul Moise (în partea dreaptă) se află
înaintea popoarelor necreștine: evreilor, turcilor, tătarilor, armenilor, latinilor.
83
Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine…op.cit., p. 215. Dionisie amintește și de alte elemente ce intră în compoziția
Parusiei: cununa de spini, sulița, buretele, precum și de cei doi îngeri cu filactere desfășurate. Totodată autorul pune în
mâinile profeților mai însemnați sfetoace cu înscrieri din proorociri.
Judecata de Apoi, fațada vestică, registrul al patrulea, frescă, 1547, Mănăstirea Voroneț
Al patrulea registru este marcat de prezența grupurilor de drepți ce se îndreaptă

spre rai, în timp ce în mijloc asistăm la episodul cântăririi păcatelor, a luptei îngerilor cu
diavolii și implicit a vestirii învierii de obște.
Judecata de Apoi - Raiul, fațada vestică, registrul inferior, frescă, 1547, Mănăstirea
Voroneț
Ultimul registru prezintă momentul de dinaintea deschiderii porții ferecate a

paradisului de către Apostolul Petru însoțit de multitudinea de sfinți. În partea stângă
vedem zugrăvit raiul, iar în cea dreaptă iadul. Raiul pe fondul imaculat și alb îi are
dimpreună pe cei trei patriarhi: Iacov, Issac și Avraam (fiecare ținând în ștergare sufletele
drepților), pe tâlharul cel pocăit, purtându-și crucea, pe Hristos Emmanuel în pomul vieții
84
și pe Maica Domnului pe tron însoțită de Arhanghelii Mihail și Gavriil . În continuare se
remarcă scena dublă a morții credinciosului și a celui păcătos și bineînțeles iadul unde
domină diavolii și suferința celor răi.
Întreaga desfășurare pe registre este dominată de fondul albastru, specific Voronețului.
Judecata de Apoi - Iadul, fațada vestică, registrul inferior, frescă, 1547, Mănăstirea
Voroneț
Judecata de Apoi - Raiul, detaliu, fațada vestică, registrul inferior, frescă, 1547,
Mănăstirea Voroneț
84
Ibidem, p. 216. Se menționează totodată că în partea de jos a raiului, la picioarele patriarhilor: Avraam, Isaac și Iacov să se
redea și cele patru râuri ce curg din paradis: Fison, Gihon, Tigru și Eufrat.
Judecata de Apoi, fațada vestică, frescă, 1547, Mănăstirea Voroneț
Judecata de Apoi – Judecata celui credincios și a păcătosului, f ațada vestică, registrul

inferior, frescă, 1547, Mănăstirea Voroneț
4. Arborele lui Ieseu este cea de-a patra temă majoră a decorului exterior
pictat moldav. Se consideră că tema iconografică a apărut pentru prima dată într-un
exemplar în arta franceză la Saint Denis în anul 1144 (azi dispărut). Se crede că tema
dezvoltată în decorațiile moldovenești ar avea o asemănare cu tema omonimă din Trapeza
85
Lavrei, ce datează din anul 1512 . Singura mare deosebire este cea de ordin estetic. La
noi tema cuprinde un spațiu vast și monumental.
Compoziția se dezvoltă atât pe verticală, cât și pe orizontală, simbolizând
descendența directă a lui Hristos din regii Israelului, într-o simbioză directă dintre
Vechiul și Noul Testament. Din trupul lui Ieseu se ridică tulpina Arborelui cu
reprezentările succesive ale lui: David, Solomon, Rovoam, Ozia, Manasia, Iehonia,
Maica Domnului și Iisus Hristos. În ambele părți ale tulpinii se observă căpeteniile celor
12 triburi ale lui Israel, și acestea redate suprapuse două câte două. în imediata lor
vecinătate se găsesc siluete de sfinți și scene biblice. Pe cele două laturi ale grandioasei
teme sunt înfățișați filozofii elini (Socrate, Platon, Aristotel, Pitagora etc), prezența lor
face înțeleasă ideea că nu doar profeții poporului ales au vestit venirea lui Mesia, ci și
86
înțelepții păgâni .
Tema se explică ca fiind una de glorificare și laudă adusă Mântuitorului, ea
regăsindu-se pandant Imnului Acatist, temă ce o glorifică pe Fecioară, de aceea aceasta
se poate interpreta ca fiind u preludiu consecvent sau o continuare firească a amplei
redactări a Rugăciunii.
Arborele lui Ieseu, detaliu, frescă, 1537, Mănăstirea Moldovița
5. Rugăciunea este cea de-a cincea temă întâlnită în picturile exterioare din
85
Istoria Artelor Plastice în România...op.cit., p. 372.
86
Ibidem, p. 373.
aria mănăstirilor bucovinene. Ea este poate cea mai vastă din toate cele enunțate mai
înainte, cuprinzând fațadele absidelor laterale, și implicit cea a Sfântului Altar.
Registre multicolore par să se înmulțească de la un monument la altul. O grațioasă
procesiune de: îngeri, prooroci, apostoli, epscopi (ierarhi), sfinți militari, mucenici și
monahi stau rânduiți pe registre suprapuse de sus în jos, îndreptându-se spre altar,
respectiv axul vertical unde sunt redactate plastic teme hristologice – Iisus Emmanuel,
Maica Domnului cu Hristos pe tron, Iisus pe tron înconjurat de Fecioara și Sfântul Ioan
Botezătorul (Deisis), Hristos pe disc (Iisus în paternă) etc.
Întreaga înlănțuire de sfinți converg prin poziționare și mișcare, în rugăciune spre
Hristos, dând plidă credincioșilor că toți sfinții ortodocși se roagă împreună lui Hristos
Mântuitorul lumii.
Dacă marile teme tratate, asemeni: Asediului Constantinopolului, Imnului Acatist
și a Judecății de Apoi e xprimau într-un înțeles simbolic mijlocirea ajutorului divin, a
moldovenilor împotriva cotropitorilor otomani și această ultimă temă majoră a
Rugăciunii vine să amplifice această idee la care se adaugă faptul că, ea devine o temă cu
caracter național – militar. Prezența regulată a sfinților militari (un registru întreg), a
Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava în veșminte de luptă sau cu spada, ori a Sfântului
Mare Mucenic Gheorghe la Voroneț (pe axa verticală a absidei altarului), precum și a
scenelor de martiriu a Sfântului Sucevei, tot la Voroneț vin să întărească și să justifice
87
acest deziderat .
Nu întâmplător în ultimul monument zugrăvit, la Voroneț, zugravii au așezat la
intrare, pe fațadă un impozant Deisis ce are alături alte compoziții ce istorisesc iconic
năzuința de libertate și luptă împotriva otomanilor: Viața și mucenicia Sfântului Ioan
cel Nou de la Suceava dimpreună cu reprezentarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe
omorând balaurul, ori cea a prezenței celor două figuri speciale ale Moldovei, Sfântul
Cuvios Daniil Isihastrul alături de Mitropolitul Grigori Roșca. T oate acestea explică
caracterul, nu doar religios al picturilor exterioare din nordul Moldovei, ci și cel laic
impus de politica vremii și de domnitor, sprijinit de biserică și dinainte stabilit și comun
tuturor zugravilor acestei epoci. De aceea avem de a face cu un program iconografic
comun, program ce explică organizarea luptei pentru apărare și independență a Moldovei
88
veacului al XVI-lea .
87
Ibidem, pp. 374, 375.
88
Ibidem, p. 377.
Alte teme întîlnite cu caracter unicat sau repetativ sunt: Scara lui Ioan Climax,
Viața și martiriul Sfântului Ioan de la Suceava, Viața Sfântului Ierarh Nicolae, Viața
Sântului Antonie, Facerea etc.
Rugăciunea, detaliu, frescă, 1595/96, Mănăstirea Sucevița

Rugăciunea, detaliu, frescă, 1535, Mănăstirea Humor
Scara lui Ioan Climax, frescă, 1595/96, Mănăstirea Sucevița
Scara lui Ioan Climax, detaliu, frescă, 1595/96, Mănăstirea Sucevița
6. Scara lui Ioan Climax e ste cea de-a șasea temă existentă și întâlnită la
câteva monumente, respectiv: Dobrovăț - 1529, Râșca -1552 și Sucevița -1595-96 și mai
târziu la Hurezi- 1697. Aparținând celei de-a doua jumătăți a veacului al XVI-lea, tema
are profunde legături stilistice cu prototipul bizantin, existent încă din veacul al XI-lea,
temă iconorafică inspirată după cartea călugărului de la Sinai trăitor în cel de VI-lea secol
89
.
Compoziția numită și Scara dumnezeiescului urcuș cea mai cunoscută se găsește
la Mănăstirea Sucevița, scena cuprinde peretele de nord a fațadei exterioare, unde o scară
monumentală de lemn cu 30 de trepte e dominată de o serie de călugări, surprinși în
90
urcușul obositor al ei .
În dreapta lor se observă câte 6 rânduri de îngeri protectori și însoțitori, în vreme
ce în partea stângă, la fiecare treaptă, sunt redați părinți călugări, prăbușindu-se în
89
Ibidem, p. 378.
90
Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine…op.cit., p. 221, 222. În mod diferit reprezentării de la Sucevița, Dionisie
menționează că nu un înger îl încununează pe cel ce s-a nevoit și a ajuns să fie primit în rai de Hristos, ci însuși Mântuitorul îi
așează cununa de flori, zicându-i: Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați [și Eu vă voi odihni pe voi].
prăpastia ce la baza sa are simbolizat iadul. Acest spațiu este populat de demoni în
mișcare haotică, ei au coarne, urechi de bovine și aripi. Portetele lor sunt un amestec de
figuri de boi, maimuțe și oameni. Un balaur cu două capete semnifică diavolul feroce.
În partea de sus Iisus apare aplecat spre scară, întinzând mâna primului ajuns la
porțile raiului. Ele sunt deschis și înăuntrul lor sunt figurați îngerii. Deasupra capului
celui ajuns sus se vede o coroană așezată de către un înger.
Reluând înțelesul picturii, reținm faptul că esența temei o constituie lupta
credinciosului cu păcatul, de aceea, cel chemat la călugărie e dator să urce pe acest drum,
luptându-se cu puterile trupești și spirituale, simbolizate, aici prin cele 30 de trepte. Ele
sunt văzute ca virtuți –puteri. Firea călugărească este prezentată ca o luptă de biruire
necontenită de sine. Cele 30 de trepte sunt amănunțit descrise de Ioan Scărarul, ele încep
de la retragerea din lume, trec printr-o serie de renunțări la pofte și la rele, pentru ca, în
sfârșit să se ajungă la stăruința rugăciunii, liniștea minții și în final la dobândirea celor
trei virtuți teologice: iubire, nădejdea și credința – iluminare și cunoașterea lucrurilor
dumnezeiești. Întreaga serie de trepte de la 22 la 30 reflectă taina iubirii.
Facerea - Crearea lui Adam, detaliu, frescă, 1595/96, Mănăstirea Sucevița
Finalizând acest discurs plastic în aria picturii exterioare, monumentale din

Moldova veacului al XVI-lea înțelegem importanța pe care au dat-o pictorii epocii
respective anumitor teme, spre exemplu: Rugăciunii, Asediului și Judecății, teme
considerate majore, fundamentale. Rugăciunea prin amploarea și profunzimea ei este
unică. Celelalte două teme enunțate sunt postulate plastice în lupta de apărare a
moldovenilor în fața inamicilor otomani. Simțul narațiunii, mentalitatea laică în raport cu
cea solemnă și cu un scop transcendental regăsită în pictura interioară, gustul rafinat
pentru culoare, elementele de sorginte populară – autohtonă, asemeni: cobzei cu care
cântă David, cușmele specific moldovenești, tulnicele, motivele populare etc., reflectă
într-o formă simbolică însuși sufletul și năzuințele poporului nostru.
8. Stilul brâncovenesc în arhitectura şi pictura din Ţara Românească din
secolele al XVII-XVIII-lea. Exemple semnificative
Secolul al XVII-lea în Țara Românească
O multitudine de elemente ce țin de recuzita inovațiile se succed în construcțiile de

ordin religios. Elemente de obârșie occidentale, gotice, renascenticte, orientale, dar și
baroce stau alături de cele tradiționale specifice artei răsăritene.
Cu toate acestea se poate vorbi și de o echilibrată persistență a programelor
tradiționale, ce stau alături de inovații înnoitoare.
În cadrul structurii arhitecturale sacre se impune existența unui turn-clopotniță, ce în
Moldova se ridică peste tindă și în Țara Românească peste pronaos.
În general se renunță la decorația pictată sau policromă, în favoarea decorațiilor
executate în relief. Acestea au ca izvor de inspirație arta orientală – Biserica Mănăstirii
Dragomirna și Trei Ierarhi de la Iași sau cea barocă pe care o vizualizăm la Mănăstirile:
Cașin, Golia, Hurezi, Râmnicu-Sărat.
Stilul baroc pare să fie cel mai prezent și apreciat în epocă, el corespunde cerințelor
contemporane, europene. El se impune, atât în școala moldovenească, cât și în cea a Țării
Românești, existând o anumită constantă a elementelor autohtone, în raport cu invazia
91
celor străine .
Persistența arcadelor și a coloanelor în pridvoarele muntenești, a ciubucelor sau a
firidelor cu arhivolte dau sentimentul unor, așa zise inovații în arhitectura din secolul al
XVII-lea. Tot la fel, amintim de ancadramentul de stil gotic moldovenesc care se
întâlnește și sudul Carpaților, respectiv Mănăstirea Brebu și Biserica Sfinților Împărați
din Târgoviște; ori de prezența contraforților cu aspect decorativ, regăsit la aceiași
biserică din Târgoviște și la Sfântul Dumitru din Craiova.
În Țara Românească se continuă tradiția începută în secolul trecut. Importante sunt
domniile marilor voievozi Matei Basarb când se inaugurează un nou stil – școală în
ambianța artei muntenești. Printre elementele specifice ce se vor desăvârșii în epocă sunt
turnul clopotniță pe pronaos și asigurarea unui acces către încăperea clopotelor, de cele
mai multe ori de structura unui turnuleț, cu scară spiralată, alăturat fațadei nordice. Acest
turn apare atât la bisericile pe plan dreptunghiular, cât și a celor de plan triconc.
Iar cea de-a doua preocupare a epocii este realizarea pridvorului deschis cu arcade
și coloane de cărămidă. Dintre acestea reținem Arnota, Clocociov, Plătărești, Gura-
Motrului.
Generalizarea acestui pridvor, având să se realizeze abia din a doua jumătate a secolului
al XVII-lea.
Amintim de edificii realizate în acest spirit: Plumbuita, Brebu, Sadova, Sfântul
Dumitru de la Craiova, Stelea din Târgoviște etc.
91
Ibidem, 347.
Matei Basarab ctitorește în Transilvania două monumente semnificative Porcești și
Hunedoara, dar și Bisericile Sfânta Cuvioasa Parasheva și Sfântul Panteleimon din Vidin
și cea a Sfinților Petru și Pavel din Sviștov.
Domnitorul Constantin Șerban (1654-1658) a construit Biserica Sfântul Dumitru
din București, actuala Catedrală Patriarhală, având drept model vechea ctitorie
episcopală de la Curtea de Argeș. Și în acest caz s-a impus pronaos cu trei turle, edificiu
caracterizat prin robustețe și bună proporționare.
Prin grija domnitorului Șerban Cantacuzino (1678-1688) se va inaugura o nouă
etapă de căutări și experiențe în aria amplă a arhitecturii din Țara Românească.
Principalul monument a lui a fost Mănăstirea Cotroceni (1679), biserică inspirată tot din
episcopala de la Curtea de Argeș, care acum va prelua și pridvorul deschis de la Biserica
92
Sfântul Dumitru, Patriarhia actuală a Bucureștilor .
Tot din aceiași perioadă este ridicată și Biserica Doamnei din București ( 1683),
unde frumusețea pridvorului deschis este dată de coloanele sculptate – (coloană
octogonală cu stalactite) și de decorația exterioară a edificiului.
Cu pregnanță cea mai fecundă perioadă a epocii este legată de domnia lui
Constantin Brâncoveanu (1688-1714), cel ce a inaugurat o întreagă școală de artă
muntenească – școala brâncovenească și de ctitoriile sale Mamu 1696, Fundenii
Doamnei 1 699, Colțea – 1 700 și bineînțeles Hurezi.
92
Ibidem, p. 363.
Biserica Mănăstirii Hurezi, sec. al XVII-lea
Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, pronaos, sec. al XVII-lea, Mănăstirea

Hurezi
Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, pronaos, sec. al XVII-lea, Mănăstirea
Hurezi
Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, pridvor, sec. al XVII-lea, Mănăstirea

Hurezi
Caracteristicile arhitecturii brâncovenești - Biserica Mănăstirii Hurezi c u h ramul
Sfinții Împărați Constantin și Elena este cea mai de seamă realizare a domnitorului sfânt,
Constantin Brâncoveanu (1688-1714), fiind o construcție pe plan triconc cu două turle,
una pe naos și cealaltă pe pronaos. Ea este situată într-un ansamblu dreptunghiular al
curții domnești ce are pe latura de vest trapeza și paraclisul, pe latura de sud se află turnul
clopotniță construit cu scopul de a facilita accesul în mănăstire și tot pe aceiași latură se
găsește și casa domnească. Latura de nord a fost destinată chiliilor. O succesiune de
galerii cu arcade și coloane de piatră, mărginesc fațadele de nord și de sud a ansamblului.
Ca și alte edificii ecleziale cele din epoca brâncovenească se caracterizează prin zveltețea
și armonia proporțiilor, la care se adaugă culoarea albă a zugrăvelii exterioare, dar și
prezența pridvorului ca element de legătură între biserică și curte, având totodată și un
aspect decorativ, ca o adevărată podoabă arhitecturală.
Elemente de recuzită sărbătorească împlinesc tabloul general al acestor biserici,
precum: coloane de piatră drepte sau în torsadă, capitele de stil compozit, portale
somptuoase și bineînțeles picturile.
Elementele decorative dau dovada unei bune cunoașteri și înrâuriri cu arta Barocă:
arcaturi și panouri specifice decorațiilor muntenești, ferestre cu ancadramente de stil
gotic, moldovenesc, banchinele de piatră de stil renascentist, coloanele baroce ale
pridvorului, ghirlande stucate de sorginte orientală etc.
Bogăția de ornamente se regăsește și la coloanele din interior ce despart pronaosul de
naos înfrumusețate cu vrejuri vegetale, coloane în torsadă, reprezentări antropomorfe, și
zoomorfe – așa numita horhotă fastuoasă, decorativă a ornamentelor de stuc dominante la
Biserica Fundenii Doamnei, ctitorie a spătarului Mihai Cantacuzino. Chiparoși, plante
orientale, fructe, flori, păuni, palate din Orient un întreg univers de influență persană.
În Țara Românească relevante sunt picturile monumentale ce denotă un aspect de
strălucire, decorativ. Dezvoltarea unor teme noi adaptate pridvoarelor muntenești sunt
cele legate de Judecata de Apoi ori dezvoltarea fără precedent a grandioaselor galerii de
portrete ale donatorilor. În acest sens reținem Biserica Mănăstirii Arnota ce poartă
semnătura pe icoanele împărătești a zugravului Stroe din Târgoviște. Coloritul dominat
de acorduri calde în care roșul face frumoase rapeluri expresive, e secondat de o decorație
preponderent florală, ce e abundentă și se întâlnește între amplele medalioane. Aceiași
preocupare o regăsim și la veșmintele sfinților militari din registrul de jos al naosului.
Pictura este dominată de activitatea a doi mari zugravi ai secolului al XVII-lea,
Pârvu Pârvulescu numit Mutu din Câmpulung-Muscel (1657 - 1735) și Constantinos
cu echipa sa de la Hurezi, de asemenea îi reținem și pe Constantin și Stan de la Sfântul
Nicolae din Hunedoara și lista poate continua.
Se vor dezvolta în acest sens adevăratele Școli de pictură a acestui timp, printre
care la loc de cinste este cea de la Hurezi numită și Școala brâncovenească.
Revenind la pictorul Pârvu Mutu, amintim de faptul că și-a făcut ucenicia la
Câmpulung și a continuat mai apoi și în Moldova unde cu sigurață a întâlnit meșteri ruși
și greci. Marele merit al său constă în redescoperirea temei portretului, nu de tip simbolic
sau ierarhic, ci ca o formă de exprimare a istoriei contemporane lui. Stilul portretelor nu
este realist așa cum îl înțelegem astăzi, ci el ar fi o transpunere a celor concepute de
cronicarii vremii. Zugravul a fost pictorul cel dintâi a familiei Cantacuzinilor. Opera sa
cuprine, atât lucrări monumentale, cât și icoane, printre cele dintâi menționăm tabloul
votiv de la Biserica de la Filipeștii de Pădure unde a reunit nu mai puțin de 55 de
personaje din ambianța agăi Matei. Tot la fel se pot enumera și alte lăcașuri realizate de
el: Măgureni, Sinaia, Râmnicu-Sărat și Bordești. Semnificativ este Autoportretul
artistului, ce se evidențiază, având penelul în mână din Biserica de la Bordești. Printre
icoane menționăm și cea de la Mănăstirea Sinai cu tema Filoxenia lui Avraam sau Sfânta
Troiță.
Tot la fel din creația zugravului Constantinos cu echipa sa, se evidențiază vestitul
portretul de grup care ni-l înfățișează pe domnitorul Constantin Brâncoveanu cu soția sa
Maria împreună cu cei patru fii și cele șapte fiice pictați în naosul Bisericii Hurezi.
Alături de această monumentală compoziție se remarcă și alte câteva portrete de
ispravnici și meșteri de pe peretele de răsărit din pridvor: Badea, Apostol, Cernica Știrbei,
93
Manea vătaful zidarilor, Vucașin Caragea – pietrarul și Istrate lemnarul . Printre scenele
de mare importanță consemnăm compozițiile specifice artei muntenești: portretele de
grup, Judecata de Apoi (din pridvorul lăcașurilor de cult), iconografia Sfântului
Constantin cel Mare (Lupta de la Ponte Milvio).
93
Ibidem, p. 397.
Pârvu Mutu, Autoportret, frescă, din Biserica Bordești, Muzeul Național de Artă
București
Pârvu Mutu și soția sa, frescă, 1694, Mănăstirea Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil,
Berca
Icoanele
Alături de tehnica frescei, atât în Țara Românească cât și în Moldova s-a perpetuat
și cea a temperei cu ou pe lemn.
În Țara Românească se constată tot la fel, ca și în Moldova o permanentă
preocupare și pentru arta icoanelor. Amintim de existența unei școli de pictură de la
Târgoviște și de Stoica de la Târgoviște căruia îi sunt atribuite frumoasele icoane de la
Biserica Schitului Brădet (Argeș), dar mai cu seamă și de iconostasul cu cruce grandioasă
de la Biserica Mănăstirii Crasna-Gorj (1648-1653), destinat la origine Bisericii Sfântul
Dumitru din Craiova. Semnificativ este portretul votiv de la baza crucii unde sunt
înfățișați în atitudini solemne Matei Basarab și Mitropolitul Ștefan.
Începând din acest secol al XVII-lea, pictorii nu doar că frecvent semnează
lucrările, dar și se reprezintă în scenele religioase spre recunoaștere și prețuire. Nu vom
uita să aducem atenția cuvenită zugravilor Stan și Constantin ce au lucrat icoanele de la
Biserica Sfântul Nicolae din Hunedoara, precum și de cele de la Mănăstirea Lupșa (jud.
94
Alba), datorate tot meșterilor veniți din Muntenia .
Meșterului Constantinos și echipei sale sunt datorate, cu siguranță ansamblul de
icoane de praznic, împărătești și apostolii de la Biserica mare a Mănăstirii Hurezi și nu
numai. Compozițiile simple, bine echilibrate, faldurile ingenios surprinse în mișcare,
94
Ibidem, p . 388, 389.
coloritul rafinat, desenul precis dau dovada unei perioade de maximă prosperitate în arta
Țării Românești.
Miniatura
Continuând tradiția secolului precedent și în arta scrisului și a miniaturii se vor înregistra
noi valori și vom avea câteva nume de reprezentanți de cinste, dintre aceștia îl reținem pe
Mitropolitul Anastasie Crimca. Ctitor, cărturar și miniaturist, ierarhul moldav lasă
posterității o serie de cărți de cult ilustrate cu reprezentări laice și sacre. Stilul grafic se
impune prin folosirea hașurilor ca pe un element decorativ, ornamental. Autorul face apel
le bogăția chenarelor, motivelor florale, inițialelor și vignetelor.
În Țara Românească, capodopera manuscriselor miniate din timpul lui Matei
Basarab este Slujebnicul Mitropolitului Ștefan al Țării Românești din 1653. Lucrarea
întrece tot ce s-a creat la noi în acest domeniu prin abundența de ornamente și motive
combinate cu elemente ce vin din aria artei occidentale – Barocul cu un bestiar fantastic,
chipuri de sfinți, elemente fitomorfe.
Dintre gravori amintim de arhimandritul Ioan, autor al unui număr mare de imagini
gravate cu portrete votive, scene religioase, frontispicii, vignete etc. Din timpul domniilor
lui Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu datează un număr însemnat de
tipărituri realizate la București, Buzău, Râmnicu-Vâlcea. Din acest timp datează și
renumita Biblie de la București din 1688, adevărat monument de artă grafică și implicit
religioasă.
Anastasie Crimca, Sfinții Gheorghe și Ioan cel Nou de la Suceava, Liturghier, 161
Secolul al XVIII-lea în Țara Românească
În ceea ce privește arhitectura laică din cele două țări se poate aminti de moștenirea
atât de vie a artei brâncovenești ce a avut un rol esențial și care s-a perpetuat și în acest
veac. Iradierea acestui stil la nord și răsărit de Carapați care s-a manifestat cu pregnanță
în aria construcțiilor laice și religioase a fost enorm. Principalii purtători ai acestor valori
au fost și meșterii de țară ce au dus în medii rurale, provinciale știința construcțiilor, dar
și valorile artistice laice și sacre.
Dintre construcțile cu accent general e demn de amintite curțile boierești fortificate
ce aveau elemente comune în Țara Românească și Moldova. Planurile lor erau de tip
patrulater, cu ziduri înalte, turnuri de colț și curți interioare.
Aparținând inițiativei domnitorului Constantin Brâncoveanu, palatul de la
Mogoșoaia se ridica după 1702 pe vechile case din același spațiu, pentru a servi ca palat
princiar pentru fiul său, Ștefan.
Construcția era etajată fiind prevăjută cu o scară cu foișor penru accesul din curte.
Pe fațada opusă curții se desfășura loggia cu arcade trilobate pe coloane, cu decor în
torsadă și capiteluri compozite, fiind despărțite de balustrade traforate.
Existența loggiei are profunde afinități cu cele venețiene, dar și cu cele dalmate,
95
având în vedere faptul că constructorii erau de origine dalmată . Alături de palatele
brâncovenești au existat și casele egumenești care au păstrat planimetria, compoziție
spațială și decorație. Reținem casa egumenească de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, Casa
domeneasă a Mănăstirii Văcărești, casa Dumitrache Ghica din București etc.
Sub aceiași influență, de data aceasta de modă stambuliotă în țara noastră a fost
ridicarea reședinței domnești, așa numita Curte Nouă din București din timpul lui
Alexandru Ipsilante (1775-1776).
Un alt tip de construcție fortificată cu aspect de turn a fost c ula răspândite în
96
Oltenia și Muntenia . Deasupra unui plan dreptunghiular sau pătrat se înalță două sau trei
etaje, având parter amplu, folosit drept beci sau pivniță. La etaj exista un foișor cu arcade
pe coloane de cărămidă ssau stâlpi de lemn. Ca exemplu menționăm vila de la Măldărești,
de la Cerneți, de la Șiiacu.
Dominată de aria de influență a artei brâncovenești, arhitectura religioasă de
sorginte răsăriteană se va afilia la noua modă a vremii cea a Barocului, care se va simți,
cu precădere în sfera decorațiilor.
Cele mai semnificative monumente al epocii sunt Biserica Sfântul Ioan Grecesc,
(distrusă în secolul al XIX-lea), Biserica Sfântul Gheorghe Nou, Biserica Mănăstirii
Antim, Mănăstirea Văcărești (demolată în anul 1986) etc.
Biserica Sfântul Gheorghe Nou păstrează cel mai bine tradiția și modelul de la
Hurezi. Construită între anii 1703-1706. Planul triconc al bisericii și turla pe naos îi
conferă edificiului echilibru și armonie. Pronaosul e supradimensionat, având pe latura de
vest un pridvor prevăzut cu coloane de piatră. Pridvorul are coloane cu fusuri în torsadă
cu capiteluri compozite. Decorația cu elemente baroce e bine reprezentată la exteriorul
zidurilor.
Ca o altă oglindire a tradiției brâncovenești este și Biserica Mănăstirii Antim din
București închinată Tuturor Sfinților, ctitorie a Mitropolitului cărturar și erudit Antim
95
Ibidem, p . 422, 423.
96
Ibidem, p . 427. În limba turcă, cula desemnează cuvântul turn.
Ivireanu, fiind construită între 1713-1714. La Pridvorul înfrumusețat cu coloane cu
bazele înflorate și capitele ample care fusese pictate cu motive fitoforme. Interiorul e
dominat de existența unei catapetesme de piatră, decorată integral cu motive florale la
care se crede că a participat însuși Antim, ctitorul lăcașului de cult.
Biserica Mănăstirii Văcărești cu hramul Sfânta Troiță a fost ctitorie a celui dintâi
domn fanariot Nicolae Mavrocordat fiind înălțată între anii 1716-1722. Biserica mare este
aproape o copie a Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București. Și aici se remarcă
pronaosul boltit în cruce și coloanele împodobite cu vrejuri vegetale. Bazele coloanelor
au cartușe vegetale, fusuri înfășurate cu vrejuri și capiteluri corintice. Pridvorul prezintă
două turnurica și la Biserica Episcopală de la Curtea de Argeș. Fațada și exteriorul e
împărțită în două registre care la mijloc prezintă un brâu în torsadă decorat cu ghirlande.
97
Ferestrele și portalul sunt împrejuite de ancadramente abundente .
Amintim totodată de o întreagă serie de biserici bucureștene ce prezintă reale
înrâuriri din stilul brâncovenesc: Crețulescu, Stavropoleos, Elefterie Vechi, Olari, dar și
din preajma capitalei: Schiturile Balamuci ș i Berislăvești.
Construite de breslele sătești o serie de biserici rurale poartă amprenta stilului
vremii: Biserica Mănăstirii Aninoasa, dar și cu inovații caracteristice – mononavate și
98
fără turlă - Biserica din Olănești, Călinești, Pietreni-Costești etc .
Întreaga producție artistică atât murală, cât și icoanelel portabile pe lemn sau pe
sticlă stau sub semnul picturalității ori a unui pictural exuberant, înnobilat de afluențele
meșterilor populari, așa cum afira profesorul Vasile Drăguț. Cu siguranța acest spirit
efervescent și arborescent creativ se datorează marelui șantier de la Hurezi și a echipei
sale de pictori, meșteri.
Printre cele mai redutabile opere, ansambluri murale trebuie reținut cel de la
Mănăstirea Cozia (altar, naos, pridvor) de către meșterii: Preda, Ianache, Sima, Mihai.
Siluetele zvelte, veșminte ample, bogate, dar mai cu seamă echilibrul compozițional
caracterizează cu maximă solemnitate scenele.
Mănăstirea Polovragi se zugrăvește, tot în acest timp de aceiași penel al meșterilor
Andrei, Simion, Istrate, Hranite conduși de marele Constantinos în anul 1702.
97
Ibidem, p . 437
98
Ibidem, p. 443.
O grandioasă scenă a Sfântului Munte Athos domină peretele de răsărit al
pridvorului. Temă ce este unică în arta bisericească românească, fiind probabil influențată
de stampele vremii. Simplificările și viziunea reprezentări sunt îndatorate stilului
bizantin.
Andrei, Iosif, Hranite și Ștefan sunt chemați să decoreze schitul Surpatele ce se
remarcă printr-un ansamblu plin de expresivitate, fiind într-o armonie cu arhitectura
monumentului.
Biserica Mănăstirii Govora se afiliază acestui amplu proces de artă brâncovenească cu
refacerea ei de către însuși Marele Constantin Brâncoveanu și cu încredințarea grupului
de artiști zugravi: Iosif, Hranite, Teodosie, Ștefan, Nicolae, acesta din urmă este amintit și
ca cel ce a făurit icoanele de pe iconostas. Cu uimire constatăm existența unei teme rare
în pictura noastră cea a Maicii Domnului în reprezentarea Acoperemântului pe fațada
vestică a lăcașului de cult. Portetul votiv al lui Matei Basarab e memeorabil și
monumental, alături de
arhimandritul Iosif Govoreanu, ce devine și anticipează moda portretului de aparat.
Cu aceiași vrednică măiestrie zugravii în fruntea cărora se află meșterul Preda se
împodobește ctitoria de peste Carpați a lui Brâncoveanu – Biserica Mănăstirii Făgăraș
în anul 1708.
O caracteristică a epocii este laicizarea portretului apărut în arta monumentală, o
rusticitare, acest lucru se datorează pe de o parte artiștilor străini ce aduc mai aproape
stilurile artei universale, în sens apusean. Amintim, de asemenea îmatricularea în aria
artei sacre a narațiuni, puterii de a povestii plastic s pecifice epocii. Fragmente din viața
cotidiană sunt uneori integrate scenelor sacre. Scene de vânătoare precum, cele zugrăvite
pe fațada bisericii Vovidenia din Urșani – Vâlcea ori ilustrarea fabulelor sau a cărților
populare asemenea: Esopia, Alixăndria etc.
O largă circulație a pictorilor, zugravilor în întreg spațiul românesc va duce la o
unificare a mijloacelor artistice (tehnică, stil, mod de reprezentare), care se va
individualiza prin deschiderea de mici centre locale de creație artistică cu caracter
popular, deseori.
Acest deziderat se observă la Rășinari și Siliște, ne referim la grupul de pictori de
la Feisa, dar și la centre importante ce dau întrega respirație a acestei realizări:
Câmpulung-Muscel, Târgoviște, Craiova, Pitești, Brașov etc.
În final pomenim numele câtorva meșteri zugravi de renume: David de la Curtea
de Argeș activ în aria Bihorului, Simion din Pitești activ în satele hunedorene. Radu
Dascălu cu ajutorul său Gheorghe, lucrând în părțile Aradului și pe Vasile Diaconu de la
Tismana, inițiator de școală cu numele de Diaconovici, activând în zona Banatului.
La început de secol al XIX-lea, pictura de tradiție postbizantină va mai dăinui, cu
toate că se simte deja procesul de transformare, pe plan economic și social, iar, mai apoi
99
și pe tărâm artistic, în sensul unei racordări la arta Europei moderne .
Palatul brâncovenesc, loggia, 1702, Mogoșoaia
Cula, sec. al XVIII-lea, Mărdărești

99
Ibidem, pp. 467, 468, 469.
Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou și Biserica Mănăstirii Tuturor Sfinților – Antim, sec.
al XVIII-lea, București
Biserica Mănăstirii Sfânta Troiță - Văcărești, Biserica Adormirii Maicii Domnului -

Crețulescu, sec. al XVIII-lea, București
Raiul, pridvor, sec. al XVIII-lea, Biserica Mănăstirii Cozia
Sfântul Munte Athos, pridvor, sec. al XVIII-lea, Biserica Mănăstirii Polovragi

Hristos Emanuel, pridvor, sec. al XVIII-lea, Biserica Mănăstirii Surpatele
Adormirea Maicii Domnului, naos, sec. al XVIII-lea, Biserica Mănăstirii Govora

9. Iconografia brâncovenească. Stil, reprezentanţi şi teme specific
În comparaţie cu pictura murală muntenescă autohtonă, pictura grecească din

secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, aducea o notă de conservatorism, iar ceea ce se va
petrece în ampla redactare iconografică de la Biserica Mănăstirii Hurezi ţine de o
expresie iconică şi stilistică nouă, distinctă. Aceste coordonate fac ca arta bisericească
locală ce se va făurii la începutul veacului viitor, prin influenţa celei cretane sau epirote
să se dorească una de sorginte postbizantină, revigorată.
Existenţa în cel de-al XVII-lea secol, a unui număr de aproximativ 100 de exemple
ale Minunilor Maicii Domnului au dus la concluzia că, prezenţa multiplelor reprezentări,
coincide cu popularitatea cultului marial în spațiul românesc a acestui timp. Tot acum vor
apărea Acatistul şi Paraclisul Maicii Domnului, datorate mitropolitului Varlaam al
Moldovei. În aceiaşi idee, amintim şi de tipărirea la Râmnic, în epoca mitropolitului
Ungrovlahiei Antim Ivireanu a Slujbei Adormirii Maicii Domnului.
Caracterul picturii brâncoveneşti are un puternic caracter: educativ, alegoric,
eshatologic, soteriologic.
Tendinţele stilistice şi tematice a picturii de la Mănăstirea Hurezi
Între cele dintâi coordonate a picturii murale (monumentale) din Biserica

domnească de la Hurezi se înscrie umanismul elenist, acesta s-a dezvoltat încă de la
curtea lui Şerban Cantacuzino şi mai târziu în ambianţa vieţii şi a culturii dominate de
100
magistrala personalitate a lui Constantin Brâncoveanu . Cei doi domnitori au promovat
valori culturale noi, manifestând interes pentru istoria naţională, literatura antică şi
bizantină, limba greacă, având totodată posibilitatea de a ascede la texte originale, dând
dovadă, în acelaşi timp de o remarcabilă forţă şi dinamism în propagarea textului tipărit
în Ţara Românească.
1. Tabloul votiv trebuie menţionat ca o posibiliatate de exprimare a unei alte
coordonate a picturii brâncoveneşti. Seriile de portrete, aşa numitele galerii de portrete,
reprezintă un viu interes pentru istorie. E suficient să consemnăm monumentalele grupuri
de ilustre tablouri de domnitori – donatori şi închinători ai lui Hristos, prin intermediul
sfinţilor protectori, ce apar în pronaosurile şi pe faţadele bisericilor moldoveneşti,
începând din veacul al XV-lea, (de pe peretele de vest), continuând până spre cel de-al
XVI-lea secol.
Grandoarea portretelor familiilor princiare, ca expresie vie a unei atitudini stabile,
eternizate, în faţa morţii, denotă un caracter sensibil al medievalismului târziu, ce a fost
încetăţenit la noi, încă din veacurile precedente.
Totodată, se poate înţelege reprezentarea solemnă a lor, în veşminte de epocă, ca a
unora care au decis soarta unei naţiuni, conducând ţara, dar şi, apărând Ortodoxia,
precum Sfântul Împărat Constantin cel Mare. Acesta din urmă va primi, în vremea
domniei lui Brâncoveanu o cinstire deosebită.
În această citire se poate înţelege tabloul votiv al familiei domnitorului Constantin
Brâncoveanu, din pronaosul Hurezului, unde însuşi Hristos îl încoronează şi
binecuvintează.
Sunt prezenţi domnitorul cu cei patru fi ai săi şi doamna Maria cu cele şapte fete,
dintre ele, portretul Smarandei anticipează cu peste două secole ochii şi candoarea
101
copiilor din pânzele lui Tonitza . Tot la fel, dar în ipostaza de adolescent îl revedem pe
Constantin, pe peretele de vest, în ambianţa familiei Brâncovenilor, din a cărei speță
100
Corina Popa, Ioana Iancovescu, Mânăstirea Hurezi, Ed. Simetria, Bucureşti, 2009, p. 104.
101
Pictura românească în imagini, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970, p. 96.
descinde (coboară). Astfel, Constantin Brâncoveanu este pictat de două ori, în două scene
distincte, analizate deja, în ambele purtând, coroană princiară.
Pe peretele de sud se găsesc înfăţişaţi în picioare, şi în mărime naturală, Matei
Basarab, Laiotă Basarab şi Neagoie Basarab, completând ca o introducere genealogică,
dinastiile acestor familii. Prezenţa Cantacuzinilor este evidentă, prin faptul că,
Brâncoveanu era legat de ei prin mama sa, nepoata lui Radu Şerban, soră cu Şerban
Cantacuzino. Sunt impresionante portretele demnitarilor: Radu Şerban, Constantin
Şerban şi Şerban Cantacuzino.
Prezenţa şi fregvenţa acestor portrete multiple, reprezintă un început şi o noutate ca
preocupare pentru portret; portret ce poate fi considerat de factură laică.
Siluetele celor două figuri demnitare, a lui Constantin Brâncoveanu şi a soţiei sale,
doamna Maria sunt perceptibile în paraclis, în bolniţă, precum şi în cele două schituri ale
ansamblului monastic.
În icoana magistrală, din paraclis care îi reprezintă pe Sfinţii Constantin şi Elena,
se vizualizează în mărimi miniaturale şi îngenunchiaţi cei doi ctitori, Constantin şi Maria
Brâncoveanu.
În chip de donator, îl întâlnim, în icoana Deisisului pe Arhimandritul Ioan, icoană
ce aparţine Muzeului mănăstirii.
Constantin Brâncoveanu și Maria Doamna, Constantinos și Ștefan Brâncoveanu,

Paraclis Sfinții Apostoli
Familia Brâncovenilor, Biserica mare, pronaos, Hurezi
Familia Cantacuzinilor, Biserica mare, pronaos, Hurezi

Matei Basarab și Neagoie Basarab, Biserica mare, pronaos, Hurezi
2. Portretele de ispravnici şi meşteri completează ciclul de teme semnificative

apărute şi dezvoltate la Hurezi. Apar, aşadar o serie de chipuri, portrete de ispravnici,
meşteri, monahi, cum de pildă putem observa pe peretele nordic, ori sudic, în pronaosul
catoliconului hurezean. Este vorba de ispravnicul Pârvu Cantacuzino (peretele de nord) şi
arhimandritul Ioan (peretele sudic). Pe acesta din urmă îl regăsim în bolniţa mănăstirii, în
partea opusă a redactării iconice a Vieţii adevăratului călugăr. Tot la fel, în pridvorul
bisericii mari, în zona raiului sunt pictaţi: ispravnicul Cernica Ştirbei, Badea ispravnic,
Apostol şi dimpreună cu ei: Manea vătaful de zidari, Vucaşin Caragea pietrarul şi Istrate
lemnarul.
Politica aşa zis culturală din epoca brâncovenească se răsfrânge, nu doar în Ţara
Românească, ci şi la Muntele Athos şi în Transilvania. Privit în ansamblu fenomenul
reflectă o reală propaganda împotriva calvinismului şi a Contrareformei, atât de prezente
în acel timp.
Să menţionăm că înaintaşii săi pe tronul Ungrovlahiei şi a Moldovei, aşa precum, Matei
Basarab, Vasile Lupu au avut strânse legături cu Kievul şi cu Rusia. Continuând efortul
mitropoliţilor de dinaintea lor, Ştefan şi Varlaam în Ţara Românească şi Dosoftei în
102
Moldova, ierarhii Teodosie şi Antim Ivireanu iniţiază o adevărată cruciadă dogmatică .
102
Ibidem, p. 118.
Meșterii Hurezului, Biserica mare, pridvor, Hurezi
3. Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena reprezintă o constantă tematică în aria

picturilor de la Hurezi. Ciclul hagiographic inspirat din evenimentele semnificative din
viaţa marelui bazileu se grupează în câteva compoziţii: Viziunea Sfintei Cruci (Sfântului
Constantin), Botezul, Sinodul (scena redă discuţia dintre împărat, papa Silvestru şi evreul
103
Zamvri dimpreună cu discipolii lui), Adormirea Sfântului Constantin . Ecouri din
tematica întâlnită aici, provin parcă din Cavalcada Sfintei Cruci de la Pătrăuţi şi cea a
Asediului Constantinopolului din mănăstirile moldave. Cea din urmă temă se împleteşte
104
cu politica antiotomană, a cărui exponent era însuşi domnitorul .
4. Teme alegorice. În această categorie sunt cuprinse anumite redactări
iconografice, asemenea: Corabia creştinătăţii, Lapidarea Sfântului Ştefan, Viaţa
adevăratului călugăr şi Adormirea Sfântului Efrem Sirul.
103
Ibidem, pp. 121, 236.
104
Pictura românească...op. cit., p. 95.
Condusă de Hristos alături de Apostoli, şi călugări, corabia este atacată de ereticii
primelor secole creştine: Arie, Nestor, Eutihie, precum şi de Mahomed şi Calvin. Tema
corabiei este alăturată altor secvenţe inspirate din Apocalipsă şi din Judecata de Apoi.
Împăraţii ce au prigonit creştinii sunt redaţi în stânga temei principale: Maximilian, Nero,
105
Traian, Iulian, Diocleţian, amintind de cei patru călăreţi ai Apocalipsei .
Cea de a doua temă, cea a Lapidării Întâiului Mucenic, Diaconului Ştefan apare ca
pandant cu cea pomenită mai înainte.
Primul mucenic e înfăţişat în discursul său împotriva judecătorilor, anunţănd
venirea lui Mesia. Sfânta Treime ce se vizualizează în partea superioară a scenei
zugrăvite, ne aminteşte de această imagine, fregvenţa ei în pictura Suceviţei, având,
totodată o legătură direct cu disputele teologice ale timpului.
Ultimele două scene fac apel la Viaţa autentică a călugărului. Adormirea Sfântului
Efrem S irul se regăseşte cu pregnanţă şi la Mănăstirea Dionisiu de la Sfântul Munte
Athos.
5. Temele mariale î ntregesc şi îmbogăţesc repertoriul subiectelor iconografice ce
definesc şi stigmatizează veacul al XVII-lea şi începutul celui viitor.
Acoperământul Maicii Domnului este una dintre acestea, fiind pusă în strânsă
legătură cu literatura vremii. Pentru prima dată apare la Hurezi, fiind mai apoi prefigurată
la Polovragi şi Govora. Acoperământul din pridvor, dar şi cel de deasupra trapezei
mănăstirii, personifică prin prezenţa Fecioarei ierahic mai mare, Biserica. Se face apel, în
acest sens la numărul imnelor mariale ce sunt zugrăvite în monumentele vâlcene: Imnul
acatist, De tine se bucură, Cuvine-se cu adevărat, Din veacuri pe tine prorocii, Maica
Domnului –Izvor al Vieţii.
Tema Pocrovului (Acoperământului), aşa cum se traduce în limba rusă este foarte
106
des întîlnită în icoanele ruseşti .
6. Sfinţii locali cunoscuţi sunt Grigorie Decapolitul şi Nicodim de la Tismana. Ei
sunt pictaţi în pronaosul bisericii Hurezilor. Ei vor apare de aici înainte în toate bisericile
şi mănăstirile vâlcene, fiind recunoscuţi şi iubiţi ca protectori ai Munteniei.
La Hurezi ei stau faţă în faţă, fiind pictaţi în registrul cu domnitorii şi cu familia lui
107
Brâncoveanu, în spaţiul generos al pronaosului .
105
Corina Popa, Ioana Iancovescu, Mânăstirea...op. cit., p . 121.
106
Ibidem, p. 125.
107
Ibidem, p. 128.
Sfinții Împărați Constatin și Elena și familia Brâncoveanu, icoană împărătească,
paraclis, Hurezi
Corabia creștinătății, Bolnița, pridvor, Hurezi

Lapidarea Sfântului Arhidiacon Ștefan, Bolnița, pridvor, Hurezi
7. Teme cu caracter alegoric, moralizator, eshatologic. Printre aceste tipuri de

teme, atât de des întâlnite în epocă se cere a fi pomenite: Virtuţile monahale şi
Rugăciunea, maica tuturor virtuţilor, ele sunt prezente în repertoriul iconic al trapezei
Hurezilor. Sursa acestor reprezentări este cu siguranţă cea literară, posibil Floarea
Darurilor, cunoscută în epocă dimpreună cu alte scrieri cu scop moralizator şi istoric:
108
Varlaam şi Ioasaf, Alixăndria, Esopia, Didahiile mitropolitului Antim Ivireanu etc .
Scara lui Ioan Climax zugrăvită în pronaosul bisericii mari, fiind prima redactare
din Ţara Românească, după cea de la Suceviţa, înainte de 1600, poate fi și ea trecută în
rândul acestor teme.
Judecata de Apoi în magistrala prezenţă din pridvorul mănăstirii, devine o temă
existentă, punând înaintea credincioşilor multitudinea de păcate ale laicilor, dar şi a
clericilor, monahilor. Iadul prin multitudinea secvenţelor devine un model de neurmat,
înfricoşând privitorul.
8. Sfinţi reprezentativi. Alături de cei doi patroni ai Munteniei, Grigorie şi
Nicodim, Sfântul Procopie, ale cărui moaşte au fost dăruite ctitoriei lui Brâncoveanu de
către Iacov, patriarhul Constantinopolului apare redat în scene impozante, precum
Deisisul, din absida de sud a bisericii mari, dar și pe iconostas. Sfântul Eustachie
108
Ibidem, p. 130.
Plachida cu familia sa se găseşte pandant cu Sfinţii Constantin şi Elena. Sfântul militar cu
soţia şi cei doi fii au fost sfinţii patroni ai domnitorului, fiind regăsiţi în majoritatea
109
monumentelor munteneşti, mai târzii .
Sfinţii Varlaam şi Ioasaf sunt cei ce întruchipează idealurile de luptă şi biruinţă
între creştinism şi păgânism. Ei sunt zugrăviţi în pronaos, nu departe de tabloul votiv.
Duminica tuturor Sfinţilor este scena monumentală ce reuneşte în spațiul ei
grandios tema Deisisului (Hristos, Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul) alături
de cea a Sfinţilor, sărbătoare ce este ţinută în prima duminică după Rusalii. Ea apare la
Hurezi pe absida de sud, fiind o compoziţie ce prefigurează o temă fundamental
eshatologică – Cea de-a Doua Venire a lui Iisus. Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena
deschid magistrala expunere în partea de jos, având în mijlocul lor Sfânta Cruce, simbol
al biruinţei creştinătăţii. Tema se dezvoltă pe trei registre şi au în partea superioară pe
Hristos, tronând într-o mandorlă strălucitoare. Maica Domnului şi Înaintemergătorul stau
ca intercesori în imediata apropiere, în vreme ce, la picioarele Domnului, îngenunchiaţi în
faţa Tronului Etimasiei se vizualizează strămoşii noștri Adam şi Eva, înfăţişaţi cu
nimburi.
Referindu-se la pictura mănăstirii Hurez, Charles Diehl, nota: Puternica tradiţie
bizantină este dominată în mănăstirea Hurezi, poate cel mai frumos monument dintre
toate în România… aceste fresce sunt printe cele mai remarcabile pe care le-a produs
arta românească şi în acelaşi timp ele dovedesc continuitatea artei româneşti şi a artei
bizantine, ele arată strălucirea extraordinară ce dă artelor domnia lui Constantin
110
Brâncoveanu .
Caracterul picturii brâncoveneşti de la Hurez se caracterizează printr-o accentuare
a efectelor decorative, elemente existente, atât în compoziţiile figurative (veşminte,
decoraţii etc), cât şi în supradimensionarea, mărirea zonelor destinate ornamentelor
florare, decorative. Spre exemplu la schitul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, decorativul
ocupă jumătate din întinderea pereţilor. Tratarea narativă a scenelor, a episoadele
religioase, fiind de multe ori inspirate din realitate, înzestrate, chiar cu o notă de umor.
Un aspect de tranziţie spre pictura rusticizantă, dar şi a redării elementelor inspirate din
viaţa de zi cu zi, scene de dans, hore, lăutari (întâlnite în redactarea psalmilor), definesc
111
ansamblul picturii monumentale munteneşti .
109
Ibidem, p. 135.
110
Pictura românească…op. cit. , pp. 96, 97.
111
Ibidem, p. 97.
Meşteri zugravi ai stilului brâncovenesc
O serie de zugravi au excelat în pictura munteanească în aşa, zisă perioadă
medievală, este vorba de domniile lui Matei Basarab (1580-1654) şi mai târziu a lui
Constantin Cantacuzino (1678-1688), precum şi de cea a binecunoscutului domn
Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Ultima dintre acestea, dând şi numele unei şcoli
renumite de artă românească – artă brâncovenească. Ca un prolog a ceea ce avea să
însemne cultura şi arta muntenească, Matei Basarab a statornicit temeiurile unui stil
112
muntenesc, stil ce va fi îmbogăţit, mai cu seamă în veacul viitor . Să amintim doar de
ctitoria sa, Mănăstirea Arnota ce a primit haină sărbătorească sub penelul lui Stroie de la
Târgovişte, fiind cel ce semnează şi icoanele tâmplei (1644). Decoraţia florală şi stilul
narativ, predomină şi primează înaintea valorilor teologale.
Continuând impulsul dăltuit de Matei Basarab, viitori domni cărturari vor sprijini
cultura şi arta muntenescă, şi numai. Ne gândim la Transilvania şi la Muntele Athos, care
vor beneficia de danii din partea lui Brâncoveanu.
O serie de elemente de sorginte orientală, dar şi occidentală fuzionează şi se
întrepătrund cu tradiţia posbizantină încetăţenită.
Ca un act de modernitate în repertoriul artistului contemporan se va cristaliza
tendinţa epocii, existentă şi la cărturari, făuritori de cultură de a-şi semna operele. Pe
lângă semnături şi iscălituri în limbile: greacă, slavonă şi română suntem martorii
prezenţei galeriilor de portrete laice, autoportete ce pătrund în sfera picturii bisericeşti. E
cazul lui Pârvu Mutu (1657-1735), vestitul zugrav născut la Câmpulung în anul 1657.
Artistul exprimă în opera sa spiritul înnoitor al timpului său, reflectat în monumentala
galerie de portrete ca fiind echivalentul celor reflectate în croniciile marilor personalităţi
moldovene şi muntenești, ne referim desigur la Miron Costin, Ion Neculce, Stoica
Ludescu, Udrişte Năsturel etc. Cariera artistică a început-o la mănăstirea Negru-Vodă din
oraşul natal, continuându-o în Moldova unde a venit în contact cu grandioasele
ansambluri de pictură murală, dar şi cu icoanele ruseşti.
Creaţia lui Pârvu Mutu s-a concretizat pe trei coordonate: pictura de biserici şi
icoanele, portretul laic, implicit portretul de grup boieresc şi autoportretul.
Tema care va stigmatiza creaţia sa este portretul, gen de pictură înţeles nu doar în
sens hieraldic ori simbolic, ca în veacul trecut Dobromir din Târgovişte, ci ca un mod de
Ibidem, p. 87. În vremea sa au fost zidite peste 40 de biserici (după unii 46 mai mult cu una decât Ştefan cel Mare), fiind
112
împodobite cu fresce şi icoane.

manifestare şi reprezentare a prezentului istoric, a personalităţii umane privite în
profunzimea sa.
Monumentele ecleziale zugrăvite de Pârvu Mutu sunt: Biserica Mănăstirii
Aninoasa-Muscel (repictată), Negru-Vodă din Câmpulung, Cotroceni, Mărgineni,
Filipeştii de Pădure, Poiana, Măgureni, Lespezi, Colţea, Sinaia, Fundenii Doamnei,
Râmnicu –Sărat, Bordeşti, Mamu, Sfântul Gheorghe Nou (repictată). A lăsat, de
asemenea un număr semnificativ de icoane şi câţiva ucenici, printre care îi amintim pe:
113
Stan, Marin, Nicolae şi binecunoscutul Radu Zugravul . De o reală frumuseţe este
icoana ce înfăţişează primirea celor trei Îngeri de către Patriarhul Avraam - Sfânta
Treime, alături de icoana Adormirii Maicii Domnului. La bătrâneţe s-a retras,
călugărindu-se la Schitul Robaia, unde a trecut la Domnul în 1735.
Dintre operele sale rămase posterităţii cu un puternic accent al trăsăturilor laice,
prin sensul realist al tablourilor votive, menţionăm fresca ce înfăţişează familia
postelnicului Cantacuzino de la Filipeştii de Pădure. În aceiaşi biserică se păstrează şi
114
valorosul său Autoportret d in 1692 . Amintim în acest context şi de cel de la Biserica
din Bordeşti. Aici, la Filipeştii de Pădure artistul a zugrăvit 55 de figuri din ampla familie
115
. Copii, bărbați şi femei cu expresii şi fizionomii diferite. Culorile armonioase unesc
într-o gamă dominată acorduri de roşu în contrast cu vedele şi albastrul, întregind
ansamblul. Impresionează chipurile de copii prin gingăşia şi prospeţimea trăsăturilor
116
reprezentate . Arta portretistică a sa cu o valoare evocatoare de mare intensitate, create
într-o cromatică strălucitoare, bogată anunţă şi anticipează arta portretului din Ţara
117
Românească de la începutul secolului al XIX-lea . Printre aceştia reţinem: Ioan
Baromir, Nicolae Polcovnic, Ion Negulici, Constantin Daniel Rosenthal.
Pârvu Mutu esste un veritabil cunoscător al picturii inovatoare de la noi, în care se
simt ecourile Renaşterii, dar şi zorii Barocului.
Contemporan cu acest maestru al picturii munteneşti, un alt mare creator a dat
dovada unui adevărat făuritor de Şcoală din Ţara Românească. Este binecunoscutul grec
113
Teodora Voinescu, Pârvu Mutu Zugravul, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1968, p. 23.
114
Ibidem, p. 5. Expresia sa puternică imprimată pe chipul său, contrastează cu fizicul său firav. El ţine în mână o icoană de
mici dimensiuni, arâtându-o cu degetul pe Fecioară.
115
Ibidem, p.p 21, 22. La cea de la Măgureni portretele se amplifică fiind în număr de 60. Hieratismul, sinceritatea şi
transparenţa tratării vălurilor doamneleor de la curte se află în contradicţie cu autoritatea calmă, dar severă a soţilor lor. O
notă de realism, dar şi de mişcare introduce artistul în detaliile mâinilor ce susţin câte o floare, o batistă, o carte ori un fruct.
116
Pictura românească…op. cit. , p. 92.
117
Vasile Drăguţ, Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p.
236.
Constantinos, venit la noi încă din timpul domniei lui Şerban Cantacuzino. Prima lucrare
semnată împreună cu un alt meşter pe nume Ion este Biserica Doamnei din Bucureşti,
terminată în 1683. Artist format în ambianţa picturii din nordul Greciei, Constantinos se
defineşte drept un colorist remarcabil ce are preferinţă spre culorile expresive. Şi la el
accentele tumultoase ce provin din pictura barocă, cu nota specific autohtonă şi
postbizantină se întrepătrund. Acest lucru este vizibil în frumoasa scenă a Bunei Vestiri,
în dinamismul şi proporţia vestitorului divin.
Între anii 1691-1703, se va realiza cel mai măreţ şi edificator complex monastic de
la noi din ţară. Acesta va avea în alcătuirea sa biserici, schituri, fiind o adevărată şcoală
de artă ce va cuprinde: meşteri, constructori, tâmplari, pictori, zugravi etc.
Biserica mare a Hrezului a fost pictată între 1693-1694, având iscăliturile a cinci
meşteri zugravi şi a lui Costantinos, respectiv: Ioan, Andrei, Stan, Neagoie, Ioachim.
Tematica ansamblului este bogată, artiştii au readus în contemporaneitate tradiţia picturii
militante din timpul lui Ştefan cel Mare, a lui Neagoe Basarab şi Petru Rareş. Două teme
ce au caracterizat cerinţele lui Brâncoveanu sunt reprezentate în pronaos: Viaţa Sfântului
118
Constantin şi tabloul votiv .
Marin şi Preda sunt autorii picturii din paraclis (1696-1697), bolniţa a fost
zugrăvită de Preda, Nicola ş i Efrem (1699), iar biserica schitului Sfinţilor Apostoli Petru
şi Pavel de Iosif şi Ioan (1700).
Semnificativ de amintit este faptul că după terminarea Hurezului meşterii au
deschis noi şantiere de artă monumentală, devenind ei înşişi şefi de şcoală şi de breaslă.
Andrei, Hranite şi Ştefan vor împodobi biserica mănăstirii Surpatele (1706), Govora va
fi opera lui Nicolae, iar Polovragi va fi semnată de Andrei, Simion, Istrate şi Hranite.
Naosul Coziei va primi o nouă zugrăveală, fiind opera lui Preda, Ianachi, Sima ş i
Mihai (1704-1705); în vreme ce, biserica Sfântul Nicolae din Făgăraş este pictată de
119
Preda (1708 ?) .
Finalizând putem afirma că aceşti artişti formaţi în Şcoala de la Hurezi vor duce
mai departe în ţara aceste inovaţii ale noului stil, stil ce va deveni reper şi izvor în
dezvoltarea picturii româneşti în secolele ce urmează. Stilul brâncovenesc va contribui în
Transilvania la formarea altor ateliere, comune ca şi caracter cu cele din Ţara
Românească. Astfel, în cel de-al XVIII-lea secol, se poate vorbi de o unitate a mijloacelor
118
Ibidem, p. 95.
119
Ibidem, pp. 97, 98.
artistice a pictorilor din: Oltenia, Muntenia, Transilvania şi Banat. Zugravul David de la
Piteşti va picta în zona Bihorului, Simion din Piteşti în satele hunedorene sau pe Radu
120
Dascălul şi Gheorghe îi întâlnim la biserica din Halmagiu în judeţul Arad .
10. Neoclasicism și Academism în pictura religioasă românească din secolul al

XIX-lea. Reprezentanți și stil
Un amplu proces de laicizare a artei ecleziale se va simți încă de la sfârșitul secolului al

XVII-lea. Pictori asemeni lui Pârvu Mutu, canonizat de Biserică în anul 2017 cu numele de Pafnutie, ori
120
Ibidem, p. 99.
Constantinos, cel care a înfrumusețat Mănăstirea Hurezi, și nu numai, vor iniția un grandios program de
introducere a portretului de grup, laic în ansamblurile de pictură monumentală, religioasă.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea se constată o perioadă de încetinire și chiar declin a înălțării de
lăcașuri de cult.
În ceea ce privește arta bisericească se remarcă prezența a o serie de meșteri și artiști străini,
stabiliți la noi și care aduc un nou stil cunoscut sub numele de stilul neoclasic. Acest stil se va propaga
și în spațiul artei religioase, mai cu seamă în veacul al XIX-lea.
Neoclasicismul este un curent artistic ce transversează secolele al XVIII-XIX-lea și care se
caracterizează prin întoarcerea (revirimentul) la tradiția artei clasice (antice) greco-romane. El apare ca o
121
reacție la decorativul și aristocraticul Rococo (perioadă artistică de la sfârșitul Barocului sau stil ce se
naște în Franța la finalul veacului al XVIII-lea).
Secolul al XIX-lea e dominat în arta românească de legăturile trainice cu Franţa, Italia,
Germania, dar şi cu Orientul. Neoclasicismul e prezent în arhitectură, sculptură şi pictură, precum și în
artele decorative. Unii artişti se iniţiază de la meşterii zugravi de biserici şi se formează la şcolile străine,
ca pictori renumiţi, dintre aceştia amintim: Nicolae Polcovnicul, Ioan Balomir, Eustaţie Altini, Anton
Chladek, Grigorie Frujinescu câţiva, excelând şi în pictura icoanelor şi cea bisericească.
Curentul Romantism, dă imbold subiectelor istorice, cu totul speciale legate de actul identităţii
122
noastre naţioanale, al anului 1848 .
Academismul se simte şi în atmosfera creativă cu accent spre originalitate, prezentă la trecerea
123
dintre veacuri, cu elemente din recuzita deja pomenită a Romantismului şi Neoclasicismului .
Academismul reprezintă faza finală a Neoclasicismului ce se remarcă prin perfecțiunea manierei de reprezentare, a
modalităților tehnice, o a unei căutări avide a formelor de șlefuire, finisare, ceea ce a dus la reprezentări sterile,
lipsite de sentiment, lucrări rezultate din aplicarea conștiincioasă a canoanelor (regulilor) învățate în academiile de
artă, de unde de fapt rezultă și termenul de academism. Artişti asemeni lui: Gheorghe Tattarescu, Constantin
Lecca, Mişu Popp, îmbină aplecarea spre subiectele de natură (peisaj), istorie, portretistică cu cele legate
de arta monumentală bisericească.
Tot acum se fac simţite razele înoitoare venite din capitala Franţei, influenţe vizibile în pictura
lui Theodor Aman şi Nicolae Grigorescu, acesta din urmă în perioada sa de formare din ţară, este autorul
a mai multor icoane, precum şi a ansamblurilor monumentale ale bisericilor mănăstireşti de la Băicoi,
Căldăruşani (doar icoane), Zamfira, Agapia.
Sub influența Apusului se constată că în pictura românească de sorginte sacră (ca de altfel și în
arhitectură) au avut loc o multitudine de transformări riguroase; constatându-se existența în același timp
124
a două stiluri sau curente :
a) Curentul post-bizantin, tradițional.
121
Marina Sabados, Grigorescu la Agapia, Ed. Doxologia, Iași, 2012, p. 28.
122
Romantismul și Neoclasicismul sunt două curente ce apar aproape concomitant; primul în viitoarea Germanie, iar cel de-al
doilea în Franța. În timp ce Neoclasicimul caută idealul sublim, sub o formă obiectivă, Romantismul face același lucru, prin
subiectivizarea lumii exterioare. Cele două curente au o caracteristică comună aceea de a idealiza realitatea.
123
Marina Sabados, Grigorescu…op. cit., p . 28.
124
Pr.Prof.Dr.Mircea Păcurariu, Istoria Biserici Ortodoxe Române, Vol. III, Ed. Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Iași,
2008, p.286.
b) Curentul apusean, constituit pe arta Renașterii italiene și adoptat, de pictorii cu studii academice
făcute în Apusul Europei.
În prima categorie a curentului post-bizantin, tradițional se înscriu zugravii ce practicau din
vechime pictura în frescă. Aceștia continuă tradiția postbizantină devenită mărturisitoare a
naționalismului, ce mai târziu se va chema pictură de tradiție neobizantină. În această categorie se
înscrie și Radu Zugravul ce se întoarce cu pasiune la perioada de glorie a artei bizantine, chiar și atunci
când va fi fost pus să repare pictura din secolul al XIV-lea de la faimoasa Biserică Sfântul Nicolae
Domnesc de la Curtea de Argeș.
În ceea ce privește curentul apusean sau acest nou stil, acesta se referă la pictorii de şevalet, ce
utilizează tehnica picturii în ulei și care fac tranziţia acestei tehnici în pictura murală. Mai precis, o serie
125
de noi lăcașuri de cult vor fi pictate în tehnica culorilor în ulei . Din acest curent face parte, dintru
început pictorul Grigorie Frujinescu ce se va familiariza cu pictura de factură realistă,
126
experimentându-o în icoanele sale cu perspectivă liniară de la Mănăstirile Văcărești și Cernica .
Elementele plastice legate de adâncime, culoare sau redare sunt prezente prin efectele de trompe
l’œil ale perspectivei liniare şi cromatice, care sunt în contradicție cu bidimensionalitatea și simbolismul
127
picturii postbizantine .
Reținem, și că, pe la sfârșitul secolului al XIX-lea funcționau câteva școli de zugravi în Țara
Românească și Moldova.
Ținând seama de numărul operelor păstrate, istoricul Vasile Drăguț considera că în perioada dintre
1800-1848, pictura tradițională ar fi totuși, predominantă. Ea poate fi, așa zis fondul pe care se
articulează procesul laborios al închegării școlii naționale moderne.
Caietelor de modele îndatorate Erminiilor răsăritene, atât de cunoscute în epocă li se adaugă o serie
128
de gravuri apusene existente în Țara Românească și Moldova, precum și în Balcani .
Astfel spus, evoluția artei de sorginte bisericească de la noi din secolul al XIX-lea este dominată de
dualitatea Răsărit – Apus.
Ca moment important în recunoașterea și separarea pictorilor de icoane și chipuri, așa numiții
zugravi de subțire de zugravii năcași – a dică vopsitori de casă și boiangii, amintim de hrisovul dat de
domnul Țării Românești Nicolae Mavrogheni în 1787. Acest fapt va duce la constituirea breslei
zugravilor de subțire, din care vor putea face parte pictorii ce vor fi degrevați de obligația respectării
125
Din prima sursă fac parte artiștii importanți ai epocii, atunci când se vor apropia de o temă religioasă sau bisericească nu o
vor trata ca o ilustrare a Erminiei bizantine, ci o vor trece prin filtrul propriei sensibilități. În acest fel se înțelege, mai târziu
apelarea la o tratare tributară artei contemporane de la sfârșitul secolului al XIX-lea și a începutului celui viitor. Acest demers
se va face raportându-se fenomenului numit Arta 1900 sau a Art Nouveau-ului și într-o variantă a artei religioase. Cea de-a
doua sursă face apel la moștenirea artei populare, autohtone cu nuanțe autentice ce țin cont de specificul național și regional.
În Țările Române o artă de factură populară a fost făurită de meșteri și zugravi proveniți din mediul rural: preoți, călugări,
țărani.
126
127
Dicționar de curente picturale, Ed. Niulescu SRL, București, 2000, pp. 311-313. Trompe l’œil este arta de a reda, picta
obiectele astfel încât ele să pară reale. Tehnica apare încă din Antichitate, fiind redescoperită în Italia în jurul lui 1300 la
Giotto. O nouă dimensiune se întrevede în pictura în ulei al veacului al XV-lea în Flandra, în creația lui Petrus Cristus.
128
Mihai Ispir, Clasicismul în arta românească, Ed. Meridiane, București, 1984, p. 57.
necondiționate a canoanelor artei religioase și implicit, având libertatea de a-și manifesta creativitatea la
nivelul manierei de exprimare, ca pictori profesioniști. Acești zugravi vor picta pe lângă icoane și
129
biserici și alte teme și genuri, precum: istorice, mitologice, portrete etc .
Revenind la tumultosul secol al XIX-lea, veac al marilor revoluții naționale, menționăm despre acest
nou avânt al artei neoclasice care s-a răspândit cu repeziciune și a dat o serie de personalități de excepție
în artele plastic de la noi.
Menționăm, de asemenea, că în 1835-1847 se înființează la Iași prima școală superioară Academia
Mihăileană ce avea între altele și o secție a frumoaselor meșteșuguri, iar mai târziu în 1864 își va
deschide porțile Ș coala de Belle-Arte din Țara Românească, cea dintâi școală de arte de la București,
avându-l director pe pictorul Theodor Aman și ca profesor pe reputatul pictor Gheorghe Tattarescu.
Nicolae Polcovnicul (1788-1842) încearcă să împace tehnica tradițională cu năzuința idealizării
existentă, în mod special în unele din icoanele sale. Într-un contract, semnat de artist în 1835, i se cerea
bune măsuri și delicatețe în chipurile istoriilor dorite a fi plăcute la prima vedere. Iar lui Tattarescu i se
preciza să păzească stilul obișnuit al ortodoxiei, aducândui-se laude în presă pentru corectarea picturii
130
bizantine .
Corectarea stilului era o practică existentă deja și cristalizată până spre filele secolului al XVIII-lea.
Aceasta presupunea, în sfera zugrăviei a unui alfabet artistic, pictural diferit, bazat pe înnoirile survenite
odată cu Renașterea și materializate prin studiul unor rețete de școală. Pe de o parte, se resimte ca un
fenomen de gust prin comenzile ce se înmulțesc, iar pe de alta, prin adeziunea multor artiști, atât
131
academici, cât și zugravi de biserici la acest deziderat .
Josef Schoefft expunea în anul 1838, icoane la Colegiul Sf. Sava din București, despre care Curierul
românesc consemna că acestea sunt calificate prin adevăr și expresie, elemente ce se acordau cu un
limbaj figurativ între bizantinism și clasicism, r eamintindu-ne, între altele, că în erminii erau citate și
132
cuvinte a prea înțelepților din Elini .
Rudolf Zeitler într-o lucrare de sinteză a întreprins o paralelă între arta secolului al XIX-lea și arta
Bizanțului, pe temeiul structurii dualiste comune ambelor manifestări artistice. Diferența ar fi, totuși,
una de intensitate: dualismul, care, la bizantini, apare în “lumina copleșitoare” a fondului de aur, este,
133
la artiștii veacului trecut, doar “presimțit sau indicat” .
129
130
Mihai Ispir, Clasicismul în arta...op. cit.,p. 61.
131
Ibidem, p. 62.
132
Ibidem, p. 58.
133
Ibidem, pp. 62-63.
Nicolae Polcovnicul, Autoportret, sc. al XX-lea, Muzeul Național de Artă, București
Reprezentanți ai picturii academiste
Pictorul Gheorghe Tattarescu (1820-1894), cel care a beneficiat de o bursă la Accademia di San
Luca din Roma, este și cel care a inițiat la noi maniera academistă. El a devenit un model pentru noile
generații de artiști și de pictori bisericești. Pictorii din această categorie se caracterizează prin
individualizarea figurilor biblice, redate de acum realist, în contrast cu hieratismul personajelor, și mai
cu seamă a sfinților din stilul postbizantin.
V-a excela în teme alegorice, religioase și portrete, teme pe care le tratează în spirit academic, spirit
îndreptat sensibil către adierile romantismului.
Chiar dacă unele compoziții rămân sub amprenta alegoriei, ne referim la binecunoscuta Deșteptare a
României pictată către 1848, Tattarescu nu poate renunța la simboluri, din scenă nelipsind nici
divinitatea. Chiar și atunci când se va inspira dintr-o temă națională, asemeni tabloului Țărancă cu
snopul sau Țărancă de Vlașca, artistul ne oferă întruchiparea unui ideal de frumusețe care refuză orice
analogie cu tipul etnic românesc, chiar dacă poate, s-a inspirat din realitate, detaliu prezent în costumul
popular bine identificat. Cu siguranță chipul poate fi luat dintr-o madonă transformată în costum popular
134
românesc .
O mare parte din activitatea sa artistică a fost dedicată artei religioase, creând un stil personal
influenţat de academismul italian şi parţial de iconografia tradiţională bizantină. Artistul abandoneză
pictura în tempera pentru cea în ulei pe zid, renunțînd, totodată la cele 4 sau 5 nivele de compoziții
pentru cel mult două.
Vasile Drăguț, Vasile Florea, Dan Grigorescu, Marin Mihalache, Pictura românească în imagini, Ed. Meridiane,
134
București, pp. 156, 157.

Viziunea sa personală exprimată în aria bisericească se definește printr-o redistribuire a temelor
tradiționale în scheme compoziționale în elevație. Personajele sunt tratate asemenea celor din picture de
șevalet. Ca atare activitatea sa de picture bisericească a dus la modificarea unei viziuni de artist care nu a
135
încălcat tradiția ortodoxă, dar nici nu a urmat-o riguros remarcă Ruxandra Ionescu .
În perioada 1853–1892, cu ajutorul elevilor săi, a pictat, în spirit neoclasic, peste 50 de biserici (unii
susțin peste 53 de lăcașuri de cult), printre acestea numărându-se: Biserica Colţea, Biserica
Oţetari, Biserica Sfântul Spiridon Nou, Biserica Sfântul Nicolae Şelari şi Biserica Mănăstirii Radu
Vodă, toate din Bucureşti, Biserica nouă a Mănăstirii Bistriţa, Catedrala Mitropolitană din Iași, Biserica
Greacă din Brăila şi Biserica Mănăstirii Ciolanu din județul Buzău. De asemenea, tot lui i se datorează
Biserica Sfânta Vineri din Ploiești.
Concluzionând putem afirma că arta eclezială a lui Tattarescu poate fi sintetizată în câteva idei:
A) Artistul părăsește obiceiul de a reda scene din Vechiul Testament și preferă pe cele din Noul
Testament.
B) Suprimă multitudinea scenelor narative suprapuse în registre ample, înlocuindu-le cu două sau
maxim trei rânduri, așa zisele tablouri murale (sau în ulei), separate unul de altul în cadre largi,
ample.
C) Părăsește cu totul stilul picturii bizantine. Tattarescu are curajul de a transpune pe zidul
bisericilor chipul omului ce corespunde ideii de frumusețe clasică – bunătate, seninătate,
136
omenesc .
Constantin Lecca (1807-1887) va excela în creațiile sale, alternând comenzile între tematica laică,
istorică și cea religioasă.
Pictează cu mult patos scene și portrete de ctitori ori domnitori din istoria națională, asemeni lui:
Ștefan cel Mare, Dragoș Vodă, Mihai Viteazu, Dimitrie Cantemir ori Panihdă la Războieni, Întâlnirea
dintre Bogdan cel Orb și Radu cel Mare, Uciderea Brâncovenilor etc.
Lecca a fost un prestigios pictor de biserici, creația sa fiind răspândită în mai multe locuri din țara
noastră. O primă comandă este la Craiova în 1840 unde pictează două lăcașuri de cult Biserica Sfântul
Ilie și Biserica Madona Dudu, ambele în spirit nou (cu accente renascentiste) și care au fost distruse în
137
timp .
135
Gh. Tattarescu, Ed. Alcor Edimpex, București, 1995, p. 12.
136
Jacques Wertheimer – Ghika, Gh. M. Tattarescu un pictor român și veacul său, Ed. Editura de Stat pentru Literatură și
Artă, București, 1958, p. 122.
137
Barbu Theodorescu, Constantin Lecca, Ed. Meridiane, București, 1969, p. 19. În tot acest timp a făcut studii și a călătorit
la Viena și Budapesta pentru a aduce (procura vopsele) culori și a se documenta.
Gheorghe Tattarescu, Sfântul Ioan Botezătorul, ulei, sec. al XIX-lea, Mănăstirea Ciolanu
Una dintre cele mai importante realizări a fost Biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului. În
anul 1847 el a pictat trei icoane pentru această biserică, respective: Cina cea de Taină, Spălarea
picioarelor și Intrarea lui Iisus în Ierusalim. În aceste exemple și singurele rămase din sfera artei
religioase se simt influențele artei occidentale, ceea ce reflectă stilul umanizat adoptat de Lecca, dar și
gustul comanditarilor ce au acceptat încălcarea tradițiilor bizantine înrădăcinate la noi.
După 1848 Lecca devine colaborator, cu mai tânărul Mișu Popp cu care va picta numeroase biserici.
Tot la fel, alături de pictorul Mișu, Lecca îl va avea alături și pe Barbu Stănescu din Câmpulung cu care
vreme de peste 10 ani, începând din 1851 va înfrumuseța mai multe lăcașuri de cult din București:
Biserica Curtea Veche (1852), Biserica Sfânta Ecaterina din Bucureşti (1853), Biserica Sfântul
Gheorghe Nou din Bucureşti (1862), Biserica Mănăstirii Radu Vodă (1863), Capela Cimitirului Bellu şi
Biserica Răzvan Vodă din Bucureşti şi Biserica din Negoieşti.
În arta sa de factură religioasă, Constantin Lecca nu a fost un innovator, neavând nici spiritul de
simplu copist sau imitator. În acest sens el poate fi asimilat asemenea scriitorilor din perioada 1830 -
1840, care au urmat modelul francez tradițional al curentului romantism, încadrându-se istoric în
138
perioada deja amintită. Activitatea sa artistică a însemnat o etapă nouă în arta românească .
O altă fațetă a picturii sale sacre au fost copiile realizate, în special după Tițian, aflate la Muzeul din
București. Dintre acestea făceau parte următoarele subiecte: Iisus Hristos întâmpinat de
Magdalena, I isus cu coroana cu spini, T
ăierea capului Sfântului Ioan şi Moartea lui

Abel.
Lăsaţi copiii să vină la mine este tabloul ce a făcut parte din colecţia familiei pictorului, fiind
considerat cel mai bine realizat și conform cu originalul.
138
Ibidem, p. 21.
Constantin Lecca, Cina cea de Taină, ulei, sec. al XIX-lea
Mișu Popp (1827-1892) este un colaborator cu Lecca în pictura religioasă, se încadrează cu succes
în tradiția romantismului academic. Ca un adevărat practician al decorației murale, el a folosit gravurile
inspirate din arta lui Rafael și Gustave Doré, alegând dintre acestea esența clasică a prototipului,
139
introducându-l pe acesta într-o grilă clasicistă, așa cum a subliniat Virgil Vătășianu .
Scenele religioase întrunesc toate cerințele unor picturi laice; respectiv: perspectivă, volum,
anatomie. Cu aceiași dorință de a înregistra noile cerințe ale epocii se vor fi realizat și portretele
ctitorilor care nu mai păstrează stilizările cu caracter hieratic, asemeni picturii murale feudale.
Spre exemplu figurile ctitorilor Bisericii din comuna Gârbavu (aproape de Craiova) sunt redate în
costumații europene. Bărbatul desfășoară un proiect de arhitectură pe care se vizualizează planul și
reveleul ctitoriei, respectiv al bisericii; inovație ce înlocuia tradiționala reprezentare a bisericii ținută pe
140
palme, așa cum se cunoaște din pictura feudală .
Împreună cu Constantin Lecca a pictat mai multe biserici, detaliu amintit și în exemplificarea
acestuia din urmă: Biserica Sfântul Nicolae din Șchei, Biserica Răzvan Vodă. Pictura românească de la
Mișu Popp – în Transilvania, împreună cu cea din Principate, a început să facă parte integrantă din cea a
Occidentului. Încadrat în curentul clasicist și al picturii murale bisericești, Mișu Popp și cei care i-au
urmat și-au găsit limita prin arta religioasă a lui Octavian Smigelschi. Acesta se consideră a fi început un
141
nou capitol și a deschis un nou mod de abordare în istoria picturii religioase de la noi.
139
Mihai Ispir, Clasicismul... op. cit., p.105.
140
Ion Frunzetti, Mișu Popp, Ed. Editura de stat pentru literatură și artă, București, 1956, p. 14.
141
Virgil Vătășianu, Opera pictorului Mișu Popp, în Rev. Țara Bârsei anul IV, nr. 4, iulie - august 1932, pp. 291 – 313.
Mișu Popp, Nașterea Fecioarei, ulei, sec. al XIX-lea, Biserica din Arpătac (Araci)
Nicolae Grigorescu (1838-1906) pictor național, considerat unul dintre cei mai de seamă din arta
noastră românească. A abordat în decursul creației sale aproape toate temele picturii, apropiindu-se la
începutul carierei sale și de cea religioasă. A fost ucenicul pictorului ceh Anton Chladek (1794-1882)
încă de la vârsta de 10 ani. Primele lucrări religioase au fost făcute împreună cu fratele său Gheorghe
Grigorescu și cu Anton Chladek la Bisericile din Budești și Baloteasca.
Prima comandă a pictorului au fost icoanele de la Biserica din Băicoi în 1853 (comandă ce se crede
că a primit-o pictorul cu un an înainte la vârsta de 14 ani), fiind și cele mai vechi datate din opera sa.
Dintre aceste prime lucrări amintim: Sfinții Constantin și Elena, Sfântul Gheorghe, Sfântul Evanghelist
Matei, Maica Domnului, Iisus Împărat, Sfântul Ioan Botezătorul (figurat fără aripi) etc. Încă de la
primele sale icoane se simte influența maestrului Chladek, ce se caracterizează printr-un aport la arta
miniaturii, dar și prin modul de redare cu accent catolic. Cu toate acestea, George Oprescu conchide că
nu icoanele (lui Anton Chladek), ci miniaturile au avut o influență binefăcătoare asupra tânărului pictor.
Cu toată dorința de a studia pictura în străinătate și cu petiția înaintată principelui Barbu Dimitrie
Știrbei, Nicu zugravul (așa era supranumit pictorul) nu a beneficiat de cursurile de la Sfântul Sava, ci a
pornit în istorisirea scenelor biblice în Bisericile de la Căldărușani, Zamfira și mai apoi Agapia.
Nicolae Grigorescu, Buna Vestire, ulei, 1853, Băicoi. Iisus Împărat, ulei, 1855, Mînăstirea Căldărușani
Prima dintre marile și amplele capodopere din tinerețe a lui Nicu zugravul a fost Mănăstirea
Căldărușani (1854-1855). Aici a lucrat câteva icoane de catapeteasmă, fiindu-i aproape zugravii
Evghenie Lazăr dimpreună cu Anton Serafim. Din această perioadă de lucru datează câteva lucrări
considerate importante pentru evoluția sa ulterioară. Astfel, ca icoană de poală, sub icoana lui Iisus
Împărat se află o alta Iisus și Samariteanca. În acest caz Grigorescu se inspiră dintr-o pictură de
Annibale Carracci, bineînțeles prin intermediul unei gravuri de epocă. Important este faptul că pictorul
român interpretează într-un mod particular modelul și dă importanță culorilor și peisajului exotic căruia
142
îi împrumută felul său particular de a purta pensula, așa cum nota G. O prescu .
Nicolae Grigorescu, Iisus și Samariteanca, 1855, Căldărușani
Acad.Prof. G. Oprescu, R. Niculescu, N. Grigorescu anii de ucenicie, Ed. Editura de Stat pentru Literatură și Artă,
142
București, 1956, p. 48.

Biserica Mănăstirii Zamfira a fost pictată între 1856-1857 de Nicu, fiind ajutat de fratele său,
Gheorghe Grigorescu. Noutatea acestei picturi monumentale, având în vedere că pictorul Nicolae
Grigorescu este chemat să picteze nu doar iconostasul cu icoanele sale, ci și pereții din cele trei spații
liturgice: altar, naos, pronaos constă în faptul că artistul a îmbinat fresca pentru fonduri și veșminte și
pictura în ulei pentru chipuri (portrete) și mâini.
Din catapeteasma de la Zamfira, cu siguranță icoanele pictate de artist sunt cele împărătești: Sfântul
Ioan Botezătorul, Sfântul Nicolae, Sfântul Arhanghel Mihail, Fecioara Maria cu Iisus pe tron, Iisus ca
Împărat, Sfântul Arhanghel Gavriil, Înălțarea Domnului și Sfântul Nifon. Ceea ce caracterizează aceste
icoane este impulsul modelului viu pe care Grigorescu îl reașează pe chipul sfinților. El nu se mai
mulțumește să picteze figuri, portrete de sfinți idealizați, de tip neoclasic, ci simte nevoia unei picturi
pornind de la modele vi, simțind fiorul unei realități intuite direct. Un chip de înger ar fi fost inspirat din
143
fața preotului de la Zamfira .
Prezența pictorului se vizualizează, mai cu seamă icoanele tematice de pe tâmplă; în vreme ce
pictura de pe pereți nu mai poartă decât în parte amprenta sa. Ea a fost restaurată în mai multe rânduri,
144
repectiv 1906 de pictorul Vintilescu și în 1951 de către pictorul Gheorghe Vânătoru .
Printre aceste realizări a picturii monumentale, reținem: Deisis, Sfinții Constantin și Elena, Sfinții
Nestor și Dimitrie, Sfântul Ioan Botezătorul, Evangheliștii.
Nicolae Grigorescu, Epitaful de la Zamfira, 1855, Muzeul Național de Artă, București
Biserica Mănăstirii Agapia a fost pictată între 1858-1861, așa cum rezultă din contractul încheiat cu
stareța Tavefta Ursachi. Grigorescu face aici dovada, propriei sale maturități artistice în domeniul artei
religioase, pictând, atât pereții lăcașului de cult, cât și icoanele catapetesmei în tehnica culorilor de ulei.
O serie de artiști ai Renașterii printre care îi reținem pe: Rafael, Leonardo sau mai vârstnicul Tizian, dar
și ai Barocului, asemeni lui Rembrandt au influențat prin capodoperele lor arta lui Grigorescu de la
Agapia.
143
Ibidem , p. 66.
144
Ibidem , pp. 93, 96.

Nicolae Grigorescu, Deisis, Arhanghelul Gavriil, ulei, 1855-1856, Mănăstirea Zamfira
Aceste opere le-a cunoscut artistul prin intermediul unui album Musée religieux editat în 4
145
volume care cuprindea reproduceri în gravuri executate de Réveil după artiștii amintiți și nu numai .
Noutatea picturii din această biserică constă în modul prin care artistul umanizează figurile sfinților,
chiar dacă se inspiră, atât din gravurile după capodoperele marilor artiști, cât și din viața de zi cu zi.
Ca și la biserica de la mănăstirea Zamfira, artistul structurează și sintetizează programul
iconografic tradițional, astfel el renunță la succesiunea de mai multe registre, stabilindu-se la două,
vizibile în pictura naosului. Dacă altarul este dominat de Maica Domnului cu Pruncul înconjurați de
îngeri, arhangheli, proorocii David și Solomon, având și redarea Tatălui în formă apuseană, în naos cele
două scene Nașterea și Pogorârea (Învierea) primesc conotații occidentale. Ca și în alte exemple,
Grigorescu preia și prelucrează modelul, respectiv încazul Nașterii, o lucrare omonimă a lui Nicolas
146
Poussin, din catalogul de gravuri .
O serie de sfinte mucenițe și cuvioase în mărime naturală mărginesc nosul, în partea de jos a absidelor,
idee ce pare să fie cerută de mănăstire. Sunt înfățișate Sfintele: Ecaterina, Tecla, Elisabeta, Paraschiva,
Olimpiada, Eupraxia, Varvara, Agapia, Irina și Hionia. La Agapia, Grigorescu a zugrăvit doar doi sfinți
militari: Sfântul Evstatie Plachida cu un clipeus cu semnul converitirii sale, cerbul și Sfântul Teodor cu
crucea cu frunze de laur.
În ansamblu, toate scenele, grupurile de sfinte ori sfinții sunt încadrate în rame monumentale pictate în
decor.
Din Ciclul Patimilor sunt înfățișate trei compoziții: Rugăciunea din Grădina Ghetsimani, Drumul
Crucii și Punerea în mormânt.
145
146
Ibidem, p.109.
Ultimile două au trimitere directă la operele lui Rafael –L’ Andata al Calvari, cea dintâi și cea de-a
doua la Tizian - Mise au tombeau de la Luvru. Unele detalii sau acorduri cromatice ne fac să înțelegem
că Grigorescu le-a cunoscut doar din gravuri, deci monocrome.
Nicolae Grigorescu, Maica Domnului cu Pruncul, ulei, 1858-1861, Mănăstirea Agapia
În ceea ce privește pronaosul, aici zugravul Nicu fiindcă așa a semnat lucraea finală a ales alte
câteva scene. Calota a fost destinată Sfintei Treimi Noutestamentară cu redarea occidentală a
persoanelor sfinte, fiind pictate pe partea superioară: Plângerea lui prprocului Ieremia, Iisus prezice
ruinarea Iersalimului și Intrarea Mântuitorului în Ierusalim. În registrul inferior apar între ferestre
147
Sfinții: Antonie și Vlasie, Eftimie și Teodosie .
Cafasul are ca decorație scene veterotestamentare din Facere și din alte momente legate de istoria
poporului evreu: Îngerul părăsind familia lui Tobie, Moise făcând să curgă apă din stâncă, Daniel în
groapa cu lei etc.
Finalizând prezentarea picturii monumentale de la Agapia, menționăm că Grigorescu s-a inspirat din
capodoperele (exemplele) apusene prin intermediul gravurilor lui Etienne Achille Réveil,
interpretându-le cu sensibilitate și maturitate, dar și din modelele vii pe care le transpune în spiritul unei
picturi neoclasice. Reținem că și icoanele de pe catapeteasma Agapiei sunt tot rodul creației și artei lui
Nicu Grigorescu.
Concluzii
Pictorilor Constantin Lecca și lui Gheorghe Tattarescu se datorește, mai cu seamă înlocuirea
vechiului stil al picturii bisericești și înlocuirea lui cu cel adus din Occident. După George Oprescu lor li
147
Ibidem, p.123.
se cuvine răspunderea introducerii unui stil în contradicție cu tradiția națională, în contradicție cu
condițiile climaterice, în contradicție cu rolul picturii de la noi, care devine un ornament occidental,
148
ilogic și foarte fragil, pe zidurile unei clădiri de tradiție bizantină .
În ceea ce privește pictura religioasă a lui Grigorescu din mai multe lăcașuri de cult, respectiv
Zamfira și Agapia și icoanele sale ele sunt testamentul de suflet a unui tânăr inocent și pasionat,
149
înzestrat cu un mare talent de a recrea în linii și culori frumusețea lumii . Arta sa se înscrie în curentul
neoclasicist, afiliindu-se curentelor ce s-au succedat în arta europeană și implicit a celei românești din
epocă. Grigorescu n-a mai pictat niciodată icoane sau biserici după plecarea sa în Franțaș și formarea sa
ca artist.
Reținem că din punct de vedere a canonicității picturii bisericești de la noi, încă din 1889
mitropolitul Iosif Gheorghian prevedea printr-o decizie a Sfântului Sinod întoarcerea artei din bisericile
150
românești la tradiția bizantină .
Nicolae Grigorescu, Prorocul Daniel, ulei1,1858-1861, Mănăstirea Agapia. Autoportret, ulei,

1963-1864
148
George Oprescu, Pictura românească în secolul al XIX-lea, Ed. II., ED. Fundația regală pentru literatură și artă, București,
1943, p. 112.
149
150
Ibidem, p. 203.

10 Teme Licenta 2018 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

10 Teme Licenta 2018 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TEME LICENȚĂ

1. Moştenirea antichităţii daco-romane în artele plastice din spaţiul

Prima grijă a noilor stăpânitori a fost să făurească un vast sistem de fortificații,

Amfiteatrul roman, templul lui Nemesis,​ Ulpia Traiana Sarmizegetusa

O atenție deosebită s-a acordat artei sculpturii. În decursul săpăturilor arheologice

Descoperite la Ulpia Traiana, mozaicurile ce au împodobit cu strălucirea și

O mare diversitate și varietate de producție ceramică se datorează ariei grecești și

Fortuna și Pontos, ​Muzeul de arheologie, Constanța​ Cavalerul trac​, Muzeul de

​ ormântul hipogeu, Constanța

​ ormântul hipogeu, Constanța

Înainte de a propune înțelegerea fenomenului evolutiv a existenței popoarelor

Basilica cu transept​, Adamclisi

Capitel​, marmură, Bazilica, Callatis

O serie de alte decorații provin din spațiul monumentelor funerare cu simboluri

Discul episcopului Paternus​, 498, argint aurit, Muzeul Ermitaj, Sankt -

Prezentă în epocă arta prelucrării metalelor este bine reprezentată ți regăsită în

Vase de diferite producții și din diverse zone demonstrează o preocupare constantă

Biserica criptă​, IV-XII, Niculițel

Biserica ​Sîn Nicoară​, plan, Curtea de Argeș

Biserica din ​Câmpulung ​existentă sub actuala mănăstire Negru-Vodă poartă

Biserica Sfântul Gheorghe,​ vedere exterioară și interioară, Streisîngiorgiu

Elementele constitutive, respectiv: traveele, bolta semicilindrică și calota

O importantă vestigie de sculptură romanică este relieful ​Majesta Domini c​ e

Reprezentarea ​Majestas Domini​, de la Catedrala Romano- Catolică de la Alba –Iulia, ni-l

Biserica interior,​ Basarabi

Continuarea tradițiilor autohtone s-a manifestat și în arta făuririi vaselor de

Secolul al XIII-lea în Transilvania

Arhitectura religioasă este dominată de tradiția bizantină, cu toate că pe plan

Biserica Sfântul Mihail,​ sec. al XIII-lea, Gurasada

Biserica Sfântul Nicolae​, sec. al XIII-lea, Densuș

Biserica Mariei,​ sec. al XIII-lea, Sântă Mărie Orlea

Biserica Sfântul Mihail,​ sec. al XIII-lea, Cisnădioara

Secolul se remarcă printr-un proces de afirmare locală. Temporara slăbire a

Principalul material folosit cu precădere în construcțiile civile, castele nobiliare,

În ceea ce privește construcția de lăcașuri de cult, aparținând ortodocșilor, era cu

Biserica ​Sfânta Cuvioasă Parashiva,​ Feleac

Biserica ​Neagră,​ ​Brașov

Pictura monumentală din Transilvania va înregistra în acest secol un număr

Catedrala Romano-Catolică Sfântul Mihail,​ sec. al XIV-lea, Alba-Iulia

Biserica Evanghelică​, vedere exterioară, sec. al XIV-lea, Sibiu

Biserica Evanghelică​, vedere interioară, sec. al XIV-lea, Bistrița

Biserica Evanghelică Sfânta Margareta​, vedere interioară, sec. al XIV-lea, Mediaș

Biserica Evanghelică Sfânta Margareta​, plan, sec. al XIV-lea, Mediaș

Biserica Sfântul Nicolae,​ sec. al XIV-lea, Râșnov, ​Biserica Mănăstirii Izvorul

Hristos Pantocrator​, sec. al XIV-lea, Biserica Sfântul Gheorghe, Streisângiorgiu

Pieta​, sec. al XIV-lea, Biserica Evanghelică, Homorod

Scene din viața Mântuitorului, ​sec. al XIV-lea, Biserica Reformată, Mugeni

Secolul al XIV-lea în Țara Românească

În Țara Românească se poate admite o perioadă de stabilitate după victoria din

Decorație cu cărămidă în zig zag de pe abside, discuri smălțuite și cruci deasupra

Biserica Sfântul Nicolae Domnesc​, sec. al XIV-lea, Curtea de Argeș

Biserica Buna Vestire​, sec. al XIV-lea, Cotmeana

Imnul Acatist, ​sec. al XIV-lea, Biserica Mănăstirii Sfânta Treime, Cozia

6. Arhitectura religioasă moldovenească (stilul moldovenesc) din secolele al

Secolul al XIV-lea în Moldova- Arhitectura

În strânsă legătură cu triconcul muntenesc se află și ​Biserica Sfânta Treime ​din

Biserica Sfântul Nicolae,​ sec. al XIV-lea, Rădăuți

Cetatea de scaun​, sec. al XV-lea, Suceava

Se amintește tot acum și de fortificații monastice ce au împrejmuit Mănăstirea

Biserica Înălțarea Sfintei Cruci​, 1487, Pătrăuți

Considerată drept model al viitoarelor edificii religioase din epoca marelui

Biserica Sfântul Nicolae,​ 1499, Bălinești

Cetatea Soroca,​ sec. al XVI-lea

Amfiteatrul roman, templul lui Nemesis, Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Fortuna și Pontos, Muzeul de arheologie, Constanța Cavalerul trac, Muzeul de

ormântul hipogeu, Constanța

ormântul hipogeu, Constanța

Basilica cu transept, Adamclisi

Capitel, marmură, Bazilica, Callatis

Discul episcopului Paternus, 498, argint aurit, Muzeul Ermitaj, Sankt -

Biserica criptă, IV-XII, Niculițel

Biserica Sîn Nicoară, plan, Curtea de Argeș

Biserica din Câmpulung existentă sub actuala mănăstire Negru-Vodă poartă

Biserica Sfântul Gheorghe, vedere exterioară și interioară, Streisîngiorgiu

O importantă vestigie de sculptură romanică este relieful Majesta Domini c e

Reprezentarea Majestas Domini, de la Catedrala Romano- Catolică de la Alba –Iulia, ni-l

Biserica interior, Basarabi

Biserica Sfântul Mihail, sec. al XIII-lea, Gurasada

Biserica Sfântul Nicolae, sec. al XIII-lea, Densuș

Biserica Mariei, sec. al XIII-lea, Sântă Mărie Orlea

Biserica Sfântul Mihail, sec. al XIII-lea, Cisnădioara

Biserica Sfânta Cuvioasă Parashiva, Feleac

Biserica Neagră, Brașov

Catedrala Romano-Catolică Sfântul Mihail, sec. al XIV-lea, Alba-Iulia

Biserica Evanghelică, vedere exterioară, sec. al XIV-lea, Sibiu

Biserica Evanghelică, vedere interioară, sec. al XIV-lea, Bistrița

Biserica Evanghelică Sfânta Margareta, vedere interioară, sec. al XIV-lea, Mediaș

Biserica Evanghelică Sfânta Margareta, plan, sec. al XIV-lea, Mediaș

Biserica Sfântul Nicolae, sec. al XIV-lea, Râșnov, Biserica Mănăstirii Izvorul

Hristos Pantocrator, sec. al XIV-lea, Biserica Sfântul Gheorghe, Streisângiorgiu

Pieta, sec. al XIV-lea, Biserica Evanghelică, Homorod

Scene din viața Mântuitorului, sec. al XIV-lea, Biserica Reformată, Mugeni

Biserica Sfântul Nicolae Domnesc, sec. al XIV-lea, Curtea de Argeș

Biserica Buna Vestire, sec. al XIV-lea, Cotmeana

Imnul Acatist, sec. al XIV-lea, Biserica Mănăstirii Sfânta Treime, Cozia

În strânsă legătură cu triconcul muntenesc se află și Biserica Sfânta Treime din

Biserica Sfântul Nicolae, sec. al XIV-lea, Rădăuți

Cetatea de scaun, sec. al XV-lea, Suceava

Biserica Înălțarea Sfintei Cruci, 1487, Pătrăuți

Biserica Sfântul Nicolae, 1499, Bălinești

Cetatea Soroca, sec. al XVI-lea

Biserica Tuturor Sfinților, sec. al XVI-lea, Părhăuți

Biserica Mănăstirii Buna Vestire, sec. al XVI-lea, Moldovița

Asediul Constantinopolului, detaliu, frescă, 1537, Mănăstirea Moldovița

2. Imnul Acatist reprezintă cea de-a doua temă întâlnită în decorurile

Imnul Acatist, detaliu, frescă, 1537, Mănăstirea Moldovița

3. Judecata de Apoi este cea de-a treia scenă iconografică și o întâlnim

Registrul al treilea cuprinde Tronul Etimasiei (Judecății) sau a Pregătirii (Celei de

Judecata de Apoi – Judecata celui credincios și a păcătosului, f ațada vestică, registrul

Arborele lui Ieseu, detaliu, frescă, 1537, Mănăstirea Moldovița

Rugăciunea, detaliu, frescă, 1595/96, Mănăstirea Sucevița

Scara lui Ioan Climax, detaliu, frescă, 1595/96, Mănăstirea Sucevița

Facerea - Crearea lui Adam, detaliu, frescă, 1595/96, Mănăstirea Sucevița

Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, pronaos, sec. al XVII-lea, Mănăstirea

Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, pridvor, sec. al XVII-lea, Mănăstirea

Palatul brâncovenesc, loggia, 1702, Mogoșoaia

Cula, sec. al XVIII-lea, Mărdărești

Biserica Mănăstirii Sfânta Troiță - Văcărești, Biserica Adormirii Maicii Domnului -

Sfântul Munte Athos, pridvor, sec. al XVIII-lea, Biserica Mănăstirii Polovragi

Adormirea Maicii Domnului, naos, sec. al XVIII-lea, Biserica Mănăstirii Govora

2. Portretele de ispravnici şi meşteri completează ciclul de teme semnificative

3. Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena reprezintă o constantă tematică în aria

7. Teme cu caracter alegoric, moralizator, eshatologic. Printre aceste tipuri de

Nicolae Grigorescu, Iisus și Samariteanca, 1855, Căldărușani

Nicolae Grigorescu, Epitaful de la Zamfira, 1855, Muzeul Național de Artă, București

Nicolae Grigorescu, Deisis, Arhanghelul Gavriil, ulei, 1855-1856, Mănăstirea Zamfira

Nicolae Grigorescu, Maica Domnului cu Pruncul, ulei, 1858-1861, Mănăstirea Agapia

Nicolae Grigorescu, Prorocul Daniel, ulei1,1858-1861, Mănăstirea Agapia. Autoportret, ulei,