Ana Dumitran – „Religie ortodoxa – Religie reformată.

Ipostaze ale
identității religioase a romanilor din Transilvania în sec. XVI-XVII”
( pag. 132-178 )

Lucrarea de fata, realizata de una din cele mai avizate autoare în acest domeniu, își
propune se acopere nu numai latura dogmatica a activității Bisericii ardelene deoarece nu
aceasta a suferit cele mai multe transformări. Termenul de transformare este ilustrativ
pentru progresul în plan administrativ – organizatoric și pastoral determinat de conviețuirea
bisericii ortodoxe cu cea protestanta , care s-a dovedit a fi un stimulent excelent pentru
revitalizarea valorilor ortodoxiei și un izvor de inspirație pentru persoanele dornice sa adere
la îmbunătățirea vieții spirituale a romanilor.
Dialogul dintre cele doua confesiuni a presupus atât puncte comune cât și dezacorduri,
datorate modului în care acestea exprimau nu numai dogmele, ci și realitatea sociala a vieții
de zi cu zi. Atmosfera creată de aceasta interacțiune a fost una prielnica romanilor deoarece
combinația dintre efortul misionar al autorităților și diplomația ierarhiei clerului ortodox a
dus la producerea unei valoroase literaturi în limba română. În urma acestei dispute intre
confesiuni , instituția ecleziastica ortodoxa a ieșit învingătoare, mai bine consolidata,
constituindu-si un program eficient pe măsură așteptărilor acelor vremuri.
Autoarea lasă de înțeles faptul ca în lipsa acestui impact al reformei si al impunerii
adoptării confesiunii de către autoritățile laice, biserica ortodoxă ar fi avut azi mai putini
martiri în calendar însă literatura românească ar fi fost lipsita de un veac întreg de
manifestare a conștiinței românești, prin intermediul literaturii în limba română. Așadar în
acest secol și prin aceasta problema de ordin religios s-a pus bazele a ceea ce secolul al XVIII-
ea va numi în sintagma „ lupta națională „ efortul romanilor din Transilvania de a își câștigă
drepturi egale cu celelalte naționalități.
Modalitățile prin care s-a încercat impunerea noii confesiuni au constat în alcătuirea de
programe reformatoare și de emiterea unor legislații care sa asigure o mai buna
supraveghere a Bisericii românești. În aceasta lucrare autoarea enumera patru „nivele”
asupra cărora si-a îndreptat eforturile biserica reformată : nivelul discursului teologic, nivelul
ritualului, nivelul instituțional și nivelul jurisdicțional. În toate aceste cazuri clerul reformat a
căutat sa îi facă pe romani sa își însușească valorile promovate de confesiunea reformată
pentru ca aceștia sa părăsească biserica ortodoxă al cărui cler, odată rămas fără enoriași, ar
fi putut fi ușor înlăturat. Însă printr-o organizare și un răspuns eficient, biserica ortodoxă nu
numai ca nu a dispărut cu a și reușit sa câștige aceasta lupta devenind mai puternica și mai
sigura pe ea.
În opinia mea, aceasta opera este una care privește problema confesionala a acelei
perioade din mai multe puncte de vedere, fiind imparțiala și enumerând atât beneficiile cât
și dezavantajele rezultate din ea.