Sunteți pe pagina 1din 14

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTANŢA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

MASTER: TURISM RELIGIOS

REFERAT
BISERICA SFÂNTA SOFIA DIN KIEV

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:

PR. CONF. UNIV. DR. COTAN CLAUDIU

MASTERAND:

PR. MARDARI CĂTĂLIN

Anul II

CONSTANŢA
2012
BISERICA SFÂNTA SOFIA DIN KIEV

       
În lucrarea de faţă mi-am propus să prezint sub forma unui compendiu
micromonografic unul dintre cele mai vaste ansambluri arhitectonice bisericeşti din Ucraina;
Sfânta Sofia din Kiev, stăruind îndeosebi asupra istoriei acestui sfânt locaş de cult dar şi a
aspectelor şi valorii artistice ale principalelor piese arhitectonice şi decoraţiuni care
alcătuiesc acest ansamblu.
Lăcaşul de rugăciune cu hramul Sfânta Sofia reprezintă unul dintre cele mai
importante monumente creştine din Ucraina. El simbolizeazã capitala regatului creştin al
Rusiei kievene, create în secolul al IX-lea, într-o regiune evanghelizatã de către Sfântul
Vladimir, după primirea botezului creştin în anul 988.
Lucrările catedralei debutează în anul 1037, când marele cneaz al Kievului, Iaroslav
Vladimirovitch (978 - 1054), cunoscut şi sub numele de Înţeleptul, decide să lupte împotriva
influenţei politico-religioase crescânde a Imperiului Bizantin. În acest sens, el numeşte noua
catedrală Sfânta Sofia, tocmai pentru a concura cu faimoasa catedralã din Constantinopol. 1
Pentru înălţarea frumosului lăcaş de rugăciune sunt necesari mai bine de douăzeci de ani. În
anul 1240, când Kievul este jefuit de tătari, catedrala este abandonată, urmând sã fie
revendicată abia în anul 1633 de către mitropolitul Kievului, Petru Movilă (1596 - 1642).
Dupã revoluţia rusă din anul 1917, de-a lungul campaniei de persecuţie religioasă din anul
1920, guvernul planifică dărâmarea catedralei şi transformarea ei într-un parc dedicat eroilor
din oraşul Perekop (localitate unde a avut loc o victorie cheie a Armatei Roşii din timpul
războiului civil). Totuşi proiectul nu se va finaliza, catedrala fiind prezervatã graţie
eforturilor a numeroşi istorici şi intelectuali. Cu toate acestea, în anul 1934, guvernul reuşeşte
sã confişte atât clădirea, cât şi împrejurimile şi să le transforme în muzeu. În anul 1980,
guvernanţii ucrainieni şi sovietici promit sã redea catedrala Bisericii Ortodoxe, însã
problemele canonice existente în cadrul Bisericii, cât şi pretenţiile de ocupare venite din
partea greco-catolicilor au dus la amânarea retrocedării. Acest lucru duce la o alternanţã de

1
Scriban I., Mănăstirile din Rusia, în „B.O.R.“, An. XXXIV (1911), nr. 12, p. 74.

2
celebrare a slujbelor, care uneori se săvârşeau, alteori erau interzise. Situaţia va lua sfârşit în
anul 1995 cu ocazia slujbei de înmormântare a patriarhului Bisericii Ortodoxe Ucraineene,
Volodymyr, când manifestaţii sângeroase împiedicã înhumarea acestuia în catedrală. Dupã
aceste evenimente, catedrala va funcţiona ca muzeu al creştinismului ucrainean.
Catedrala cuprinde cinci nave, cinci abside şi treisprezece cupole, arhitectura fiind
caracterizatã de stilul bizantin ce se îmbinã cu cel ucrainean baroc.
Ansamblul este modificat în anul 1740, când primeşte forma actuală, lucrãrile fiind
conduse de arhitectul italian Octaviano Mancini.
Lăcaşul de cult este celebru pentru mozaicurile şi frescele ce ornează zidurile
interioare, stâlpii şi bolţile, acestea fiind realizate de maeştri bizantini în secolul al XI-lea.
Întins pe o suprafaţă de circa cinci hectare, acest ansamblu arhitectonic cuprinde
următoarele piese principale:
a) Clopotniţa construită la începutul secolului al XVIII-lea
b) Trapeza sau mica Sofie, datând din prima jumătate a secolului al XVIII-lea;
c) Fostul palat mitropolitan;
d) Poarta cu turnul din partea de sud, datând de la junătatea secolului al XVIII-lea;
e) Chiliile călugărilor şi seminarul, din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
În 1934 guvernul sovietic a declarat întreg complexul istorico-arhitectonic Sfânta
Sofia din Kiev - rezervaţie.
În mare, Sfânta Sofia din Kiev păstrează forma originală, ca plan, model şi înfăţişare.
Planul catedralei e format din cinci nave înconjurate din trei părţi (nord, vest şi sud) şi o
galerie descoperită. Naosul central şi transeptul central se intersectează, iar deasupra lor se
sprijină cupola centrală. Restul cupolelor, în număr de 12, cu forme parabolice, dau un
ansamblu piramidal. Turlele aveau legătură între ele printr-o galerie (culoar) de trecere. La
galeria care înconjura partea centrală a bisericii de la nord, vest şi sud au fost construite
arcuri butante pentru susţinerea terasei deschise.
Pentru cercetarea arhitecturii şi artei Sfintei Sofii din Kiev se dovedesc a fi de real
folos letopiseţele, notele şi desenele de pe zidurile bisericii. Au fost şi cazuri când cercetătorii
nu au scris cu exactitate unele note. De exemplu, Pavel din Alep scrie în însemnările sale că,
în 1654, el a văzut la fiecare colţ de vest al bisericii «turnuri mari rotunde». Artistul A. van

3
Vestepifeld în 1651 înfăţişează turnul de sud-vest al Sfintei Sofii tot rotund. 2 De aceea, între
anii 1952 - 1955 cercetătorii au început o nouă etapă de studiere şi renovare, cu scopul de a-i
reda forma veche.
Ca şi alte construcţii monumentale din aceeaşi vreme, şi Sfânta Sofia din Kiev are
temelia din piatră brută. Părţile inferioare ale zidului cuprind în mare parte bucăţi de granit
roşu de formă pătrată, estetic aranjate, formând o alternanţă plăcută cu cărămidă. La sfârşitul
secolului al XII-lea şi începutul secolului al XIII-lea faţadele catedralei au fost tencuite.
Interiorul bisericii este împodobit cu aur şi mozaicuri multicolore. 3 Remarcabilă este
absida altarului, cu vestitul mozaic care înfăţişează pe Sfânta Fecioară Maria, stând în
picioare.
De jur împrejur, în interior, biserica are coloane, arcuri şi arcade deschise. Deasupra
intrării centrale se află balconul (cafasul), în care sta cneazul cu familia şi cei mai înalţi
demnitari ai curţii, în timpul serviciului divin.
În afară de vestitele mozaicuri, compoziţii şi fragmente şi vechile fresce, păstrate
până în zilele noastre, deosebit interes prezintă sculpturile în plăci de ardezie de la cafas,
sarcofagul de marmură al lui Iaroslav cel Înţelept (+ 1054), rămăşiţele pragurilor din
marmură, fragmente din pardoselile de mozaic şi altele.
Ca valoare artistică, elementul principal din ansamblul Sfintei Sofii îl ocupă
mozaicurile şi frescele care constituie bogate elemente decorative, în care se observă geniul
creator al poporului, cu diferitele influenţe locale şi de împrumut exercitate asupra lui.
Pe bolta centrală a cupolei Sfintei Sofii se află figura Pantocratorului, în mozaic, cu
diametrul de 4,1 m, care s-a păstrat în întregime. Spre deosebire de cele patru figuri ale
arhanghelilor, din cupole, aici nu se păstrează decât mozaicul unui arhanghel, dar nici acesta
în întregime, ci numai partea inferioară, de la genunchiul sting în jos şi o parte din aripa
dreaptă.
Pe unul din zidurile ferestrei de la cupolă s-a păstrat intactă partea superioară în
mozaic a figurii Sfântului Apostol Pavel; iar pe arcul susţinător de răsărit al turlei centrale
este înfăţişat Mântuitorul în chip de preot. Pe arcul de apus se află figura Maicii Domnului.
Dintre chipurile celor patru Evanghelişti din unghiurile de sub cupolă (pandantivi) se

2
Kresalnîi I, Sfânta Sofia din Kiev, Kiev, 1967, p. 68.
3
***Catedrala Sfânta Sofia – perla Kievului, în “Bărăganul ortodox”An. VIII (2010), Nr. 88, p. 4.

4
păstrează numai mozaicul cu chipul Sfântului Evanghelist Marcu, pe latura de sud-vest, iar
din numărul celor 40 de chipuri de mozaic reprezentând medalioanele Mucenicilor din
Sevastia, de pe stâlpii susţinători ai arcelor cupolei mari, se păstrează numai 15 medalioane
de mucenici (zece pe coloana arcului de sud şi cinci pe coloana arcului de nord). Părţile
centrale ale absidei din sfântul altar sunt împodobite cu minunatele mozaicuri: compoziţia
«Deisis», alcătuită din trei medalioane cu jumătăţi de figuri, iar pe două coloane ale arcului
de răsărit, în faţa absidei, s-a păstrat compoziţia «Bunavestire», cu chipurile redate în
întregime: al Arhanghelului Gavriil pe latura de nord-est, şi al Sfintei Fecioare pe latura de
sud-est.
Absida altarului Sfintei Sofii este dominată de figura Sfintei Fecioare-Orantă, cu
înălţimea de 5,5 m, într-un mozaic bogat în culori şi armonie, care dă suprafeţei concave a
absidei o măreţie de nedescris. Maica Domnului este îmbrăcată în hiton (mantie albastră), iar
culorile mozaicului variază de la maron închis până la albastrul cerului, violet şi roşu, brâul
alb şi auriu, batista prinsă la brâu. Sub această figură se găseşte compoziţia «împărtăşirea
Sfinţilor Apostoli», în mozaic, datând din secolul al XI-lea, iar sub ea figuri ale sfinţilor mai
importanţi.
Un loc important în ornamentarea Sfintei Sofii îl ocupă brâul de mozaic din absida
centrală, ca şi mozaicurile despărţitoare, cum ar fi cel ce desparte compoziţia «împărtăşirea
Sfinţilor Apostoli» de chipurile sfinţilor de mai jos. De mare efect sunt ornamentele
ferestrelor de la cupolă şi de la absida centrală (a altarului) ca şi cele de pe arce, colorate în
albastru pe un fond galben-portocaliu.
Locul al doilea în ceea ce priveşte bogăţia şi valoarea artistică în catedrala Sfânta
Sofia îl ocupă frescele, în număr destul de mare, din secolul al XI-lea, când tehnica picturii în
frescă era bine cunoscută. Catedrala a fost înfrumuseţată în interior şi exterior cu bogate
compoziţii în frescă (chiar galeriile deschise, în părţile lor inferioare au avut picturi în
frescă).
Din numărul mare de fresce din complexul Sfânta Sofia din Kiev un interes deosebit
prezintă portretul de familie al cneazului Iaroslav cel Înţelept. Figurile de femei ale acestei
compoziţii au fost descoperite în 1935 pe peretele de sud al naosului, iar figurile de bărbaţi
pe peretele de nord. De remarcat în tabloul feminin figurile cneaghinei Irina, soţia lui
Iaroslav, Elisabetei, fiica lor cea mare, viitoarea regină a Norvegiei, şi a Alinei, fiica cea

5
mică, viitoarea regină a Franţei. În grupul de bărbaţi se remarcă figurile cneazului Iaroslav
cel înţelept cu fiii: Vladimir, Izislav, Sviatoslav, Vsevolod şi Viaceslav. Toate aceste figuri
sunt îmbrăcate în hainele vremii, ale familiei domnitoare, dar pictorul a căutat să redea şi
caracteristicile individuale fiecărei figuri. Acest tablou de familie este unul dintre cele mai
reuşite ansambluri de portrete ale picturii în frescă din Rusia Kieveană.
Deosebit interes prezintă şi frescele ornamentale care împodobesc locurile libere unde
nu sunt figuri ori scene tematice, ca de pildă: pe pereţii scărilor ce duc la turnuri şi pe părţile
inferioare ale zidurilor catedralei; frescele turnurilor şi cafasului, care reprezintă scene din
viaţă, scene de vânătoare, lupte, jocurile şi dansurile bufonilor, aspecte din fauna şi flora
regiunii etc. Medalioanele conţin monograme, sori decorativi, grifoni etc.
Un loc de seamă la construcţia şi ornamentarea complexului Sfintei Sofii din Kiev au
jucat ardezia şi marmura. Ardezia este prezentă în 10 forme şi nuanţe diferite la: balustrada
cafasului, spaţiile centrale aeriene, vechea pardoseală şi la mozaicuri. Cu marmură au fost
împodobite pragurile intrărilor de apus şi de sud şi spătarul scaunului pentru locul cei de sus
din sfântul altar. Restul fragmentelor de marmură expuse în muzeul complexului (coloane,
capiteluri, fragmente de cornişă) au fost găsite în diferite rânduri pe teritoriul mânăstirii, cu
ocazia reparaţiilor şi săpăturilor arheologice, fără a se putea preciza care dintre ele au
împodobit biserica Sfânta Sofia.
Un deosebit interes ştiinţific prezintă sarcofagul de marmură al lui Iaroslav cel
Înţelept, care în ansamblu reprezintă tehnica şi unitatea motivelor decorative, realizate la un
grad înalt de perfecţiune pentru acea vreme.4
În ansamblu, întreg complexul Sfânta Sofia din Kiev aparţine artei bizantine, întregite
cu caracterele naţionale din Rusia secolului al XI-lea. La sfârşitul secolului al XI-lea şi
începutul secolului al XII-lea, Rusia Kieveană constituia un stat feudal dezmembrat, în care
năvălirile mongolo-tătare au pătruns uşor, distrugându-l în mare parte şi provocând mari
stricăciuni monumentelor de arhitectură ca biserici, turnuri, palate etc. La complexul Sfânta
Sofia din Kiev a fost distrusă întreaga parte de apus. Abia după dominaţia nobililor polonezi,
între secolul al XVI-lea - al XVII-lea, poporul ucrainian s-a putut elibera de sub jugul
asupritorilor şi s-a alipit poporului rus, cu care avea legături culturale, lingvistice şi
religioase.

4
Damian Ionescu, Biserica Sfânta Sofia din Kiev, în “B.O.R.”, An. LXXXVIII (1970), nr. 11 – 12, p. 1298.

6
Un rol important în cultura şi dezvoltarea Rusiei Kievene l-a avut mitropolitul
moldovean Petru Movilă, care a intrat în polemică confesională cu catolicii şi uniaţii în prima
jumătate a secolului al XVII-lea, apărând şi evidenţiind vechile tradiţii ale Bisericii
Ortodoxe. Datorită lui s-au reconstruit şi restaurat vechile monumente de artă, care au
aparţinut perioadei de înflorire patronate de marii cneji şi de nobilii de până atunci.
Cu sfârşitul secolului al XVII-lea în Ucraina au început reconstrucţiile monumentelor
de artă în noul stil: «barocul ucrainean», cu elementele sale principale: frontoanele
întortocheate, pilaştrii, semicoloanele, cornişele, capitelurile şi modelările etc.
Între anii 1685 - 1707, complexul Sfânta Sofia din Kiev a suferit alterările noii
arhitecturi: deasupra galeriei dărâmate au fost construite patru cupole, două la nord şi două la
sud. Pentru motive de simetrie toate cupolele au fost modificate, dându-li-se forma de pară.
Părţile lor superioare şi crucile au fost aurite. Aşa se prezintă catedrala şi astăzi, după atâtea
secole.
În urma incendiului din 1697, ţarul Petru I a dat ordin, în 1699, ca viitoarele clădiri
ale mânăstirii să fie construite din piatră. Prima construcţie nouă a fost monumentala
clopotniţă (1699 - 1707), la zidurile căreia poporul l-a întâmpinat pe domnitor, după
victorioasa bătălie de la Poltava. Clopotniţa, care patronează întregul complex arhitectonic, în
prima ei formă a avut parterul şi două etaje surmontate de o cupolă în forma noii arhitecturi
baroc. După 37 de ani de existenţă, în 1744, partea superioară a fost distrusă, dar în decursul
a patru ani (1744 - 1748), sub îndrumările arhitectului I. G. Sedei, construcţia şi-a recăpătat
forma din trecut. Aspectul actual, cu trei etaje şi cu cupola în formă de pară, se datoreşte
proiectului vestitului arhitect P. I. Sparro, care a renovat clopotniţa între anii 1851 - 1852.
Fundamentul, pereţii şi bolţile actualei clopotniţe sunt făcute din cărămidă şi mortar.
Faţadele sunt împodobite pe verticală cu bogate basoreliefuri şi ornamente. Descoperirile din
1951 - 1952 demonstrează că clopotniţa a fost văruită de multe ori, cu diferite culori. În
ultimii ani şi după construirea celui de al treilea etaj, clopotniţa a fost văruită numai în două
culori: alb şi verde şi aşa se prezintă astăzi.
La sud .de catedrală, în partea stângă a intrării, se află vechea trapeză a mânăstirii,
construită între anii 1722 - 1730. La început trapeza a avut subsol, parter şi etaj, în formă
barocă. Subsolul, cu numeroase camere şi magazii, avea galerii de legătură cu mănăstirea. La
parter era trapeza propriu-zisă, iar la etaj alte camere şi cămări pentru produse şi alimente.

7
În 1822, după proiectul lui A. I. Melenski5, trapeza a fost transformată în biserică de
iarnă, iar din acel timp a primit diferite denumiri: «Sofia cea caldă», «Sofia cea mică», sau
«Trapeza». În 1872, arhitectul M. S. Iconikov a adăugat «Sofiei celei mici», în părţile de
nord şi sud câte o absidă în dreptul naosului, dându-i forma de cruce, asemănătoare unei
bazilici. În aceeaşi perioadă a fost construită turla de pe sfântul altar, în formă de pară.
O altă construcţie remarcabilă din prima jumătate a secolului al XVIII-lea este
vechiul palat mitropolitan, construit în partea de apus a bisericii Sfânta Sofia. Construcţia
acestei reşedinţe mitropolitane, începută în 1722, a durat mai bine de 30 de ani: între 1722 -
1730, au fost construite subsolul şi parterul; între 1731 - 1743 primul etaj şi acoperişul, iar
între 1748 - 1757 a fost transformat acoperişul, în formă barocă şi pe alocuri aurit. În părţile
inferioare ale palatului au fost construite ferestre mari pentru luminarea cerdacelor; iar
intrării principale i s-a adăugat un fronton bogat de ornamente în stil baroc.
La sfârşitul secolului al XVIII-lea, palatul mitropolitan era o clădire separată, cu
faţadele asemănătoare, dar spre sfârşitul secolului al XIX-lea în partea de sud-vest au fost
construite noi camere cu dependinţe. La faţada de apus a fost construit un mare balcon.
În ansamblu, palatul reprezintă arhitectura populară din prima jumătate a secolului al
XVIII-lea din Ucraina.
Alături de palatul mitropolitan, în partea de apus se găseşte aşa-numita poartă
«Zaborovski». Poarta şi grădina, pavată cu piatră, au fost construite în 1766, de către
arhitectul I. G. Şedel. Porţii Zaborovski i-au fost aplicate, ca şi la celelalte construcţii,
frontoane, coloane şi arce, care oglindesc evoluţia stilului baroc.
La nord de catedrala Sfânta Sofia se află vechea clădire a seminarului, construită între
anii 1763 - 1767, cu parter şi etaj, în lungime de 107,75 m. Faţada este împodobită cu pilaştri
şi capiteluri ionice. Documentele descoperite în ultima vreme citează ca arhitecţi pe: M.
Iurasov şi A. Popov, care au construit şi Biserica Mihailovski şi chiliile Mânăstirii
Vidubetski. Clădirea seminarului s-a păstrat în condiţii bune.
La apus de seminar este o clădire de zid cu parter şi etaj şi cu acoperiş baroc, din
secolul al XVIII-lea, ce adăposteşte chiliile pentru monahi, sau «corpul frăţesc».
Intrarea în curtea mânăstirii se face şi prin poarta de sud, care dă în strada
Vladimirskaia, datând tot din secolul al XVIII-lea. Poarta are planul pătrat, cu parter şi un
5
Kresalnîi I, Sfânta Sofia din Kiev, Kiev, 1967, p. 91.

8
etaj şi se termină ca o cupolă semisferică, iar faţadele au pilaştri şi nişe. Se crede că etajul
este mai nou, datând din anii 1770 - 1783.
Zidurile înconjurătoare datează din secolul al XVIII-lea, fiind făcute din cărămidă şi
mortar, şi având înălţimea de 3 m. Părţile exterioare au mici pilaştri, care susţin cornişa,
făcând un tot cu zidul.
După ce a fost luat sub oblăduirea statului (1934), complexului arhitectonic Sfânta
Sofia din Kiev i s-au adus foarte multe îmbunătăţiri. În ultimii ani în catedrală s-au introdus
calorifere cu reglarea automată a temperaturii. Mozaicurile şi frescele au fost curăţate,
punându-se în relief valoarea şi frumuseţea lor. Părţile superioare ale turlelor, în formă de
pară, au fost reaurite. La parterul clopotniţei s-a înfiinţat un laborator ştiinţific. La etajele
superioare se poate ajunge prin intermediul unei scări de fier, de unde ni se deschide
panorama Sfintei Sofii, dar şi a oraşului cu împrejurimile. În muzeu se pot vedea expuse
sculpturi şi picturi din secolul al XI-lea - al XIV-lea.
În frumosul edificiu, ce a servit de-a lungul timpului drept centru politic, social şi
cultural, au avut loc încoronări de prinţi, confirmări de ambasadori, au fost semnate tratate şi,
tot aici, a funcţionat prima bibliotecã rusă. Catedrala, ce reprezintã una dintre principalele
atracţii ale Kievului, a fost înscrisă în patrimonial mondial UNESCO în anul 1990.
Privit şi apreciat fie cu ochiul şi priceperea specialistului, fie cu ochiul şi inima
simplului turist, complexul Sfânta Sofia din Kiev reprezintă o mare realizare a geniului
artistic creator rus şi poate echivala cu cele mai vestite monumente ale artei universale.
*
Redăm în continuare câteva pasaje din mesajul Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe
Ucrainene, cu ocazia aniversării celor 1000 de ani ai Catedralei Sfânta Sofia din Kiev,
cuvinte edificatoare care scot în evidenţa istoria zbuciumată a acestui sfânt locaş, dar şi rolul
ei important în cultura şi viaţa bisericească din Ucraina:6
“Catedrala Sf. Sofia, Înţelepciunea lui Dumnezeu, din Kiev, este o catedrală a
Kievanului Rus, moştenitorii şi succesorii săi aflându-se în Biserica Ortodoxă Ucraineană.
Aceasta catedrală a fost construită conform unui plan realizat de Botezătorul Rus, Sfântul
Întocmai cu Apostolii, Prinţul Vladimir, de către lucrătorul şi Luminătorul nostru, Sfântul şi
drept-credinciosul Prinţ Iaroslav Cel Înţelept.
6
Ing. Catalin Ion, Traducere, redactare şi interpretare, pentru Serviciul LONews al Agentiei de stiri Lăcaşuri
Ortodoxe, 23 Sept. 2011. 

9
Catedrala Sfânta Sofia din Kiev este unul dintre cele mai mari lăcaşuri sfinte ale
Ortodoxiei din întreaga lume, comoară unică a culturii naţionale, a artei, arhitecturii,
monument maiestuos al istoriei, care are sculptat în existenţa sa repere şi tragedii, răsturnări
şi victorii pe care Biserica noastră şi oamenii noştri le-au traversat.
Într-adevăr, această Catedrală este un rod frumos de “strălucire mântuitoare”, al
botezului Kievanului Rus, căruia i-a urmat în ţara noastră apariţia de biserici şi mânăstiri,
lumânări aprinse ale ascetismului monahal, centre de spiritualitate.
“Bună este ascultarea faţă de dreptatea Ta”, scria în “Cuvântul de Lege şi Har”,
Mitropolitul Ilarion al Kievului, aducând mărire Prinţului Vladimir. Sfântul Ilarion nu a fost
doar martor al construirii Catedralei. În Sofia, în 1051, el a fost instalat ca mitropolit al
întregii Rusii. Astfel, imediat după târnosire, Catedrala a devenit Scaunul Mitropoliţilor din
Kiev, centrul vieţii bisericeşti.
Sfântul Ilarion mărturiseşte ideea Sfântului Vladimir al Kievului de a face un nou
Constantinopol. Oraşul sfânt al împăratului Constantin cel Mare, care avea Catedrala Sf.
Sofia în centrul său, a devenit arhetipul noii capitale creştine ruseşti.
Catedrala Sfânta Sofia a apărut, însă, nu doar ca o imitaţie a principalului templu al
capitalei Bizanţului. Constructorii sperau ca această Biserică să exceleze în slavă şi
frumuseţe. Mitropolitul Ilarion avea să spuna: “… neobişnuită şi slăvită în toate ţările, cum
nu se poate găsi alta peste tot pământul, de la est la vest”. Catedrala Sfânta Sofia din Kiev a
fost model pentru bisericile Sfintei Sofia, care mai târziu au apărut în Novgorod, Poloţk,
Vologda, Tobolţk, Arhanghelsk. Ea a fost nu numai o biserică a tuturor ci o biserică de
importanţă naţională. Aceasta reprezintă locul în care domnii mari din Kiev au primit
binecuvântarea domniei. Catedrala a devenit şi un mare mormânt. Vechea Adunare Populară
se aduna şi ea în piaţă, lângă Catedrală. Din păcate, ulterior, s-a ajuns la certuri şi discordie în
sânul urmaşilor, zguduind “tronul de aur”al Prinţilor din Kiev.
Invazia lui Batyy, în 1240, atacurile tătarului din Crimeea, Khans Edygeys (1416) şi
Giray Mengli (1482) au provocat distrugeri grave Catedralei Sfânta Sofia. Timp de secole,
Catedrala s-a aflat în paragină, dărăpănată, deschisă vânturilor şi dezastrelor. În 1608 ea a
fost preluată de Uniaţi, dar s-a dărăpănat mai rău.
Renaşterea Altarului a început în anul 1633, atunci când Sfântul Ierarh Petru Movilă,
întors la Catedrala Ortodoxă, a restaurat zidurile şi cupolele, reînviind viaţa liturgică şi

10
transformând-o în mânăstire. Ideea principală a Mitropolitului de Kiev, Petru Movilă, a fost
revenirea la moştenirea Sfântului Prinţ Vladimir. El a aranjat un spaţiu în Catedrala Sf. Sofia,
dedicat Sfântului Vladimir, şi a reînnoit imaginea veche a Prinţului din nava centrală a
Catedralei.
Minunea lui Dumnezeu a făcut însă ca Sf. Ierarh Petru Movilă să descopere în 1635
moaştele Prinţului printre ruinele Bisericii Zeciuielilor. Mitropolitul a aşezat o parte din
moaştele Sfântului Vladimir în Catedrala Sfânta Sofia.
Sfantul Petru a reînviat tradiţia stabilită de Mitropolitul Ilarional Kievului şi al
Întregii Rusii, care organizase Sinoadele Bisericeşti la Catedrala Sfânta Sofia. În ziua de
hram a Catedralei, Naşterea Maicii Domnului, în data de 8 (21) septembrie 1640, în
Catedrala Sf. Sofia începea Sinodul Local al Bisericii, care adopta un document teologic de o
importanţă extraordinară pentru confesiunea ortodoxă, după cum spunea Sfântul Petru: “în
sensul întoarcerii către obiceiurile strămoşilor noştri, în timpul cărora, evlavia strălucea”.
Ulterior, catehismul Sfântului Ierarh Petru Movilă a fost aprobat de către patru patriarhi, din
Est, care au mărturisit unitatea Bisericii de la Kiev cu Ortodoxia universală.
Sfântul Petru a făcut tot posibilul pentru a revigora slava şi importanţa Bisericii
Sfânta Sofia, ca si Catedrală Mitropolitană, pe care el a numit-o “podoabă unică a poporului
nostru ortodox, capul şi pântecele tuturor bisericilor”.
În secolul al nouăsprezecelea a început studierea vechii catedrale. Contribuţia
decisivă în cadrul acestui studiu, reper unic, a fost lucrarea Mitropolitului de Kiev, Eugene
Bolkovitinov: “Descrierea Sfintei Catedrale Sfânta Sofiadin Kiev şi Ierarhia Kievului”, a
cărei mare valoare ştiinţifică s-a păstrat până astăzi. Cu binecuvântarea şi prin eforturile
Mitropolitului Filaret Amfiteatrov, de Kiev, în catedrală s-au efectuat lucrări importante de
restaurare, fiind descoperite fresce din perioada rusă veche.
Prăbuşirea imperiului rus, procesele revoluţionare au dus la haos şi dezordine nu
numai în rândul poporului, ci şi în viaţa bisericii. Catedrala Sfânta Sofia a asistat la aceste
evenimente violente, la vicisitudinile vremii, care i-au afectat viaţa. Împreună cu întreaga
Biserică, aceasta a trecut printr-o experienţă dureroasă şi plină de suferinţă. În timpul
represiunilor staliniste şi, mai târziu,al ostilităţilor din al doilea război mondial, minunea
milei lui Dumnezeu şi profesionalismul oamenilor de ştiinţă,al arheologilor şi al tuturor celor

11
angajaţi în conservarea naţională istorică şi culturală a “Sfintei Sofia”, nu doar că au putut
salva biserica de la distrugere, ci au reuşit să-i redea şi frumuseţea şi istoria sa originală.
Odată cu căderea regimului îndreptat împotriva lui Dumnezeu, a revenit si rugăciunea
în Catedrală. În 1990, în Catedrala Sfânta Sofia, s-a acordat Tomosul de Independenţă şi
Autonomie în materie de guvernanţă a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, de către Patriarhul
Alexeial II-lea al Rusiei. Dar, din păcate, divizarea ortodoxiei ucrainene, precum şi conflictul
tragic şi confruntarile în jurul valorii Sfintei Sofia din 1990, 1993 şi 1995, au suspendat
procesul de retrocedare a Catedralei către Biserică.
Angajaţii Rezervei Naţionale Istorice şi Culturale au făcut şi fac multe pentru a păstra
complexul vechii Biserici, dar totuşi Altarul îşi trăieşte viaţa sa reală doar atunci când
zidurile sale aud rugăciunea.
Ne rugăm să strălucească viaţa liturgică în Catedrala Mitropolitană Sfânta Sofia din
Kiev.
Salvarea Sfintei Sofia, care astăzi îşi sărbătoreşte cea de-a 1000-a aniversare este o
cauză comună a Bisericii şi a Statului, un ministeriat comun al clericilor. Acestea sunt
gândurile şi rugăciunile cu care intrăm în mileniul al doilea al Catedralei Mitropolitane din
Kiev, reper proeminent de arhitectură, de importanţă mondială, Catedrala Sfânta Sofia
Înţelepciunea lui Dumnezeu”.7

7
Vladimir Mitropolitul Kievului şi al Întregii Ucraine, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Catedrala
Sfânta Sofia din Kiev, la cei 1000 de ani de existenţă, 23 Septembrie, 2011.

12
BIBLIOGRAFIE

1. Branişte E, Liturgica generală, cu noţiuni de artă bisericească, arhitectură şi


pictură creştină, Bucureşti, 1993.
2. Idem, Teologia icoanelor, în rev. „Studii Teologice” An. 1952, nr. 3-4.
3. Idem, Iconografia creştină ca disciplină de studiu şi cercetare, în „Studii
Teologice”, An. 1962, nr. 5-6.
4. ***Catedrala Sfânta Sofia – perla Kievului, în “Bărăganul ortodox”An. VIII (2010), Nr.
88.
5. Damian Ionescu, Biserica Sfânta Sofia din Kiev, în “B.O.R.”, An. LXXXVIII (1970),
nr. 11 – 12.
6. Debicki J., Favre J.F., Grunewald D., Pimentel A.F., Istoria artei. Pictură, sculptură,
arhitectură, Bucureşti, 1998.
7. Kresalnîi I, Sfânta Sofia din Kiev, Kiev, 1967.
8. Nicolae Stănescu, Sensul ortodox al icoanei, în rev. „Ortodoxia” An. 1956, nr. 2.
9. Săndulescu – Verna, C., Erminia picturii bizantine, Timişoara, 1979.
10. Scriban I., Mănăstirile din Rusia, în „B.O.R.“, An. XXXIV (1911), nr. 12.
11. Vătăşianu V., Istoria artei europene, vol. I, Epoca medie, Bucureşti, 1967.
12. Vintilescu P., Elemente de istoria artei creştine, în „B.O.R.“, 1966, nr. 1 – 2.

ANEXĂ

13
Catedrala Sf. Sofia din Kiev

Sf. Sofia văzută din clopotniţă

14