Cand intru intr-o biserica privesc in sus, ma uit cum intra lumina si in ce masura toate cladirile pe care le

facem noi arhitectii

Cladirile cu adevarat importante sunt imagini ale lumii.
Bisericile au o stranie particularitate pentru ca ele sunt imaginii ale lumii acesteia si imagini ale lumii de
dincolo.

Orientarea
indreptarea spre EST.
Cand construiesc o biserica o asez spre estul din ziua hramului principal.
dupa moartea luiBrancoveanu:
s-a schimbat programul de biserica ortodoxa, nu vorbim doar despre cum aratau ele (cele construite in
vremea lui)
termenul de traditie BRANCOVENEASCA care incepe cu Matei Basarb si se termina dupa moartea lui
Brancoveanu.
Se apuca sa le corecteze pe cele pe care le-a primit.
1. I se adauga PRIDVOR
Polovraci - i s-a adaugat pridvor ( bisericile din zona asta nu aveau pridvor, dupa ce au aparut pridvoarele
la Brancoveanu s-au difuzat si in arhitectura Valceana -> deci sunt pridvoare la bisericile din Valcea dupa
Brancoveanu)
2. I se adauga TURLA
-inainte nu aveau turla, ci aveau cupole
3. I se adauga un BRAU acolo unde boltile descarca in perete ( se intareste intersectia cu ceva ce se
numeste BRAUL MAICII DOMNULUI sau dorsada - ca si cand ati impleti franghia)
Pridvorul este forma contrasa a curtii-> in genologia bisericii crestine ortodoxe (si nu numai) sunt 3
randuri de gene
- randul de gene al templului din Ierusalim, cel facut de Solomon, daraman reconstruit etc. si in fine
daraman de romani -> de aici avem curtea templului si forma sa domneasca care e pridvorul;
mai avem casa, unde s-a savarsit prima ?iluminare?(14:55) si care e camera de zi a cuiva din Ierusalim
si in aceste 3 tipuri de spatii
curtea contrasa- PRIDVORUL -> intram in PRONAOS-> intram in NAOS -> bariera( probabil aici se refera la
transept), iconostas-> intram in ALTAR (nu intram toti in altar)

La Brancoveanu, pridvorul care e indreptat catre exterior, curtea, capata un dublu si anume un pridvor
care e indreptat catre interior ( ex Catedrala Patriarhala- intrati si dati iar de coloane, e un pridvor intors
in sine) exista pronaosul- care e spatiul vechiul testament, vechiul legamant, este spatiul Maicii
Domnului, e mai intunecat decat naousul
In unele exemple de biserici de acolo intre pronaos si naous o cezura dramatica, poate mai dramatica
decat iconostasul, se cheama GROPNITA (Încăpere situată între pronaosul și naosul unei biserici, care
adăpostește mormintele ctitorilor. 2. Cavou, criptă, mormânt sau cimitir situate lângă o biserică.)
La Sf Gheorghe Vechi din Bucuresti, a stat ascuns Brancoveanu

"Se proiecteaza in sus cupola, o ia la deal" De ce consuma material in plus?

Ca e clar, centrul in axa verticala care este estul mistic, nu e numai orientare spre est, este o orientare si
in sus-> ala-i estul.
Explicatie: Ne uitam in sus, il vedem foarte departe pe Iisus pantocratos=atotstapanitorul ,si vedem o
parte din programul iconografic, vedem apostoli, vedem "curtea" acestui pantocrator si un brat de fasii
verticale de lumina, apare foarte apasat... un stalp vertical de lumina.
( in spatiul ortodox jocul, aceasta negociere intre lumina naturala, lumina recalibrata, reformulata..
cateva exemple de lumina din Biblie, "Lumina Taborului"care este naucitoare, excesiva sursa de lumina,
opusa luminii taborului forma cea mai slaba este lumina lumanarii sau a candelei, care este la granita
dintre lumina si intuneric, cel mai aproape de gradul 0 (povestea de la FATIMA, 21:00) -> prin rugaciuni
aceasta lumina coboara in inima, nu in inima fizica, ci in plexul solar)
REVENIND LA ORIENTARE->abia din secolul al 4-lea bisericile au fost stramutate, pentru ca initial acestea
erau cu altarul exedra, bazilicile, exedra pe vest si s-au gandit, "Bai tata, de unde vine? Dinspre rasarit
vine Iisus. Si ce se intampla? Pai nu trebuie sa stam cu fundul la el cand vine."Si atunci orientam biserica
spre rasarit, in caz ca vine Iisus sa fim pregatiti cu fata catre el.
|_ ^(^o^)> si in sus si in dreapta(Est) nu stim din ce parte, ne putem uita si in sus-> pentru ca de fapt
amandoua sunt EST, forme de orientare
Secolul al 6-lea, Sf.Maxim marturisitorul :
1."Fiecare spatiul al bisercii, inaintand spre est, este cer pentru cel dinaintea lui" Cand de fapt crezi ca te
duci spre altar, de fapt urci (Scara lui Iacob)
2. Pe vremea aia erau 2-3 trepte, spatiu de gradene, si masa de altar, nu era inchis cu iconostas. Unde e
rasaritul ? >(^o^)> pe acolo, bun deci:
Naousul este hieraclion in potenta, iar hieracluionul este naos in act. Naosul vrea sa ajunga altar in
potenta, se indrepata catre el, il simti ca spatiu ca trage spre el, in timp ce locul sacru a ajuns deja, e in
act chiar se intampla.
Acum o infing in candelabru. Acel candelabru este gresit pozitionat dpdv teologic pentru ca bisericile
inainte aveau ceea ce se numeste HOROS, un sir de surse de lumina pe un cerc, comunitatea era
inconjurata de un cerc de lumina prin care privesc la pantocratos. E gresit ca se foloseste si curentul
electric, ar trebui ca spatiul sa fie iluminat doar de candelabru.
Ce este iconostasul din acest punct de vedere? Iconostasul este o cenzura, spatiul sacru este un spatiu
profund tabuizat, cu multe interdictii. Femeile stau la nord, barbatii la sud. Femeile pe partea cu icoana
Maicii, barbatii pe partea cu iacoana lui Iisus. Pe centru cine intra? Pe centru intra preotii oficiali, ierarhii
bisericii si regele. Femeile nu au voie in altar, decat atunci cand se sfinteste o biserica.
Ce gasesc in altar? ( btw la greci iconostasul este foarte jos, poti vedea peste, la noi putem vedea prin
icoana "cruce"- simbolizarea rastignirii. PEste care se vede icoana cu pruncul si unde se "inchide
paranteza" 31:00-> incepe cu icoana maicii domnului din pronaos si se sfarseste cu F Maria din altar cu
pruncul este si simbol al pantecului, si al nasterii, in sensul de intrare in aceasta lume prin pantecul
Mariei, dar este si simbol al mormantului lui Iosif din Arimateia, unde "nimeni nicioadata nu mai fusese
pus")
Altarul mai are 2 exendre pe laterale- pe dreapta e VESMANTARUL preotilor, acestia pot intra direct in
altar, noi de exemplu nu putem intra nici in naos fara sa parcurgem, si in partea dreapta PROSCOMIDIA,
unde se tin vasele cu impartasanie.

MARIO BOTA, a facut o biserica care a mai adaugat un detaliu dupa altar, o usa. Fiecare spatiu este o
succesiune. Deci in biserici fiecare spatiu este mai inainte cu un nivel fata de cel din lumea reala.
In naos suntem in cer. In altar este ceea ce edincolo de ceruri.
TOHU-BOHU= haosul primordial
---------> mic articol scris de prof pe baza acestei discutii:
Cuvîntul în română, ca şi lăcaşul de cult creştin propriu-zis desemnat de el, derivă din latinescul basilica.
În funcţie de forma interioară, biserica se împarte în spaţii dezvoltate pe axa lungă, orientată, a spaţiului
(hale sau bazilici, cu una, trei sau cinci nave, cu o absidă la răsărit sau, ca la Sfînta Sofia
constantinopolitană, cu două abside la extremităţi); spaţii cruciforme şi spaţii centrale. Presiunea
ritualului, dar şi cea simbolică, a formei crucii au dus, în Vest, la apariţia transeptelor. În răsăritul dintre
Marea Schismă şi căderea Constantinopolului, evoluţia a fost diferită, ducînd la apariţia spaţiilor de tip
triconc sau treflat (în care absida altarului este însoţită de abside laterale la naos, la miazăzi şi la
miazănoapte, respectiv crucea greacă înscrisă (braţele planului cruciform sînt egale şi acoperite de un
sofisticat sistem de bolţi în cruce şi cupolete, surmontat de o cupolă).

O altă clasificare posibilă a bisericii este cea privind tipul de utilizare: de mănăstire în Est, sau abaţială, în
Occident, sub specia căreia regăsim şi paraclisul; de parohie (care slujeşte unei comunităţi structurate pe
criteriul proximităţii geografice, administrative sau, în Occident, colegiilor de canonici sau ale ordinelor
laice), de pelerinaj, votivă sau comemorativă.

Mult mai interesant decît arhitectura sa exterioară este spaţiul interior al bisericii, a cărui utilizare se
bazează pe o succesiune de interdicţii de acces sau indicaţii de aşezare cardinală. În biserica ortodoxă
aceste tabuuri au şi formă fizică. De pildă, pornind de la vest către est, caracterul public al spaţiului
devine din ce în ce mai privat, mai puţin accesibil şi mai semnificativ în ordine simbolică. Pentru Sf.
Maxim Mărturisitorul, fiecare spaţiu al bisericii era cer pentru celălalt, dinaintea sa. De asemenea, pentru
acelaşi autor, naosul era hieration (numele de atunci al altarului, încă nedelimitat prin iconostas de naos)
în potenţă, în vreme ce hieration-ul (altarul) era naos în act. Din exonartex (pronaos), la trecerea înspre
nartex (naos) şi, în fine, către altar se interpun pereţi, arcade sau, cel mai important, iconostasul (sau
tîmpla), cel care separă fizic şi simbolic naosul de altar. Interdicţiile de acces în feluritele spaţii interioare
ale bisericii sînt din ce în ce mai exacte, pe măsură ce se parcurge spaţiul către răsărit: întîi, se separă cei
botezaţi de cei nebotezaţi, apoi cei consideraţi impuri rămîn în pronaos (spaţiul care precede, la vest,
naosul). Apoi, în naosul bisericii ortodoxe, femeile se separă de bărbaţi şi, în fine, în ce priveşte accesul în
altar, oficianţii se separă de restul adunării. În interiorul naosului, femeile ocupă spaţiul din stînga intrării
(la nord), în vreme ce bărbaţii se aşază la dreapta intrării (la sud). La botez, copiii de sex masculin sînt
închinaţi, totuşi, în altar, iar la sfinţirea lăcaşului de cult intră în altar toţi participanţii la ceremonie.
Biserica este consacrată, prin cîteva ceremonii succesive, drept spaţiu sacru. Astfel, la început se
consacră locul amplasării altarului, mai precis al piciorului mesei din altar. Apoi, la terminarea edificiului,
se depun în piciorul mesei fragmente de moaşte de sfinţi, poate de la cei cărora le este dedicat lăcaşul de
cult, acolo unde acest lucru este posibil, care se sigilează dimpreună cu hrisovul de întemeiere şi sfinţire.

Biserica este orientată spaţial, adică stă cu altarul către răsărit. Toţi vectorii de privire a participanţilor la
liturghie sînt, astfel, îndreptaţi către sursa (cardinală şi simbolică) a celei de-a doua veniri. O a doua
îndreptare a spaţiului bisericii este în sus, pe axa calitativă a spaţiului. Acest lucru este mai cu seamă
făcut vizibil în naos, corpul principal al bisericii, acolo unde rezidă ecclesia în timpul slujbei. Pe axul
vertical al naosului, care este coextensiv cu centrul bisericii, este reprezentat, la ortodocşi, Iisus în
ipostaza sa de a-toate-stăpînitor, pantocrator. Aceste două axe simbolice şi de privire structurează
spaţiul bisericii, organizîndu-i, astfel, şi arhitectura. La Westminster Abbey, de la Londra, observăm cum
dezvoltarea edificiului s-a făcut înspre est, prin adăugarea de noi extensii spaţiale succesivelor altare.
Apoi, turlele şi cupolele sînt cele care marchează, deopotrivă la interior şi la exterior, axa verticală a
bisericii. O contribuţie esenţială la arhitectura lăcaşului de cult creştin a adus-o, din acest punct de
vedere, arhitectura barocă. Aceasta a încercat să găsească o rezultantă celor două axe de privire
structurante ale spaţiului bisericii, apărînd, astfel, turla sau cupola de plan eliptic, care marchează în
acelaşi timp şi dezvoltarea pe înălţime, dar şi tinderea către răsărit.

Lăcaş al unei religii universale şi pretext de articulare a celei mai elementare unităţi de vecinătate social-
viabile (parohia), biserica este în acelaşi timp: spaţiu sacru, conţinător a „ceea ce este cu totul diferit“ (R.
Otto), aşadar al alterităţii radicale; icoană (tridimensională) a zeului şi, din fundalul care le conţine, le
expune şi le ierarhizează spaţial, ea însăşi este cutie de rezonanţă a semnificaţiei icoanelor sau a statuilor
care, plasate într-un anume loc şi într-o anume ierarhie reciprocă a reprezentărilor, fac vizibilă
naraţiunea şi „contractul iconografic“ (Charles Jencks) al bisericii. Biserica este şi spaţiu public şi,
concomitent, cel mai privat loc cu putinţă: al rugăciunii din faţa icoanei, cînd cele ale lumii se şterg şi
doar intercesiunea rămîne să lucreze; locul intimităţii cu Dumnezeu. Biserica este şi topos privilegiat şi
cameră a psihodramei publice şi individuale, intensificator şi gazdă – prin teatralitatea gesturilor
performate acolo – ale consumării emoţiilor reprimate; loc al înscenării/reiterării prin ritual ciclic a
faptelor şi personajelor Bibliei; loc arhival, care ţine minte – pentru noi, în locul nostru sau chiar, uneori,
în momente de amnezie colectivă, împotriva noastră –, unde ne aducem aminte, prin mărturisire, şi unde
sîntem de asemenea ţinuţi minte/amintiţi prin pomenire.

Probabil cea mai frecvent pusă întrebare, în anii de după Conciliul Vatican II (în Occidentul catolic) şi,
firav, după 1989 (în unele medii din unele ţări ortodoxe răsăritene), este dacă arhitectura bisericii trebuie
să urmeze drumul înnoitor al arhitecturii laice. Conciliul Vatican II a răspuns aggiornamento-ului religios
cu o dublă modificare a arhitecturii bisericii. În primul rînd, restructurarea spaţiului interior al bisericii,
indiferent de aspectul exterior (altarul adus în centrul congregaţiei, poziţia preotului oficiant cu faţa la
congregaţie, şi nu la răsărit, accentuarea componentei de spaţiu public a bisericii, în dauna celui de
spaţiu sacru, misterios etc.) şi, în al doilea rînd, modernizarea aspectului bisericii. Mult mai relaxate din
punct de vedere canonic, bisericile (neo)protestante şi-au propus să impresioneze în primul rînd prin
performanţa strict arhitecturală a lăcaşurilor sale de cult, mai cu seamă în spaţiul american. Ortodocşii
răsăriteni se pot lăuda, după cezura istorică din 1989, doar cu resuscitarea acestui program arhitectural
şi, eventual, cu proliferarea lăcaşurilor de cult în toate comunităţile de unde acestea lipseau şi, eventual,
cu mărirea scării respectivelor lăcaşuri de cult. Excesele nu au lipsit, ca în cazul dublării sau înlocuirii unor
monumente ale arhitecturii religioase din lemn din Transilvania şi Maramureş cu edificii monumentale
din beton armat. Cel mai important şi, încă, la ora redactării acestui text, lămuritor pentru stadiul actual
al arhitecturii de biserici din România este episodul amplasării, conceperii şi edificării Catedralei
Patriarhale a Bisericii Ortodoxe Române.

Paradoxul – îmbucurător – al arhitecturii creştine, ipostaziată apoteotic de biserică este acela că ea

trebuie să fie în acelaşi timp arhaică şi viitoare. Recapitularea inspirată a tradiţiei bimilenare este unul
dintre scopurile ei; dar, în acelaşi timp, aşteptarea celei de-a doua veniri face din biserică un loc orientat
nu doar în sensul propriu, cardinal, al termenului, ci şi în sensul său temporal. Investigarea tradiţiei
descoperă lucruri suficient de îndepărtate în timp şi de surprinzătoare, încît insolitarea să se producă nu
în sensul „inventării“, ci al redescoperirii. Insolitarea este un mijloc de a atrage atenţia asupra lucrării
logos-ului în lume. Biserica trebuie să fie, arhitectural vorbind, în acelaşi timp o perpetuă recapitulare şi o
neostenită investigaţie (experimentală) a tradiţiei creştine. Plasarea în contexte contemporane şi
rescrierea acestor elemente localizate în propria tradiţie fac din reiterare o bună şcoală de compoziţie,
iar din arhitectura rezultată – într-una, în acelaşi timp, veche şi nouă. <------------

Tema luminii:
Lumina naturala= de la soare, de la candela
Lumina artificiala, electrica alunga misterul spatiului dat de intuneric, dar care are functia de a agumenta
calitatea lui.
Exista un alt tip de lumina in biserica, catolicii schimba natura luminii naturale prin vitralii.
Povestea arhitecturii gotice: s-au strauduit sa reduca partea opaca in puncte de sprijin, sa lase cat mai
mult spatiu pentru vitralii, cat mai mari si cat mai ample, care sa inlocuiasca tot. Goticul perpendicular
din Anglia, sticla, poveste, pictura , vitraliu, lumina, plin, tema sacra si in rest numai stalpi. (Arhitectura
high tech se trage din goticul perpendiclar, adica arhitectura asta cu sticla,cabluri, stalpi de metal)
"Arh gotica umple biserica de lumina" in biserica ortodoxa, cine o face se chinuie sa ii schimbe calitatea
1. Primul procedeu se vede la Sf. Sofia, a cazut prima cupola au refacut-o. Din balconul imparatesei care
e chiar deasupra intrarii principale, intr-o zi cu soare, cupola de d=32m, sta pe niste picioruse, iar soarele
cand rasare, ajunge si baga in plan secant, acele intranduri de lumina se unesc. Amplifica lumina se salta
cupola, se reduce lumina naturala, aterizeaza. Pare ca lumina izvoraste dinauntrul catedralei. Si dupa ce
a adus lumina inauntru, o face sa se izbeasca de mozaicul de aur. Acea lumina se schimba, este foarte
ciudata, se schimba natura luminii naturale.
Richard Maier- biserica exceptionala la Roma ->Jubilee" biserica anului 2000"
Jos scufundat pe patrat sunt functiunile civile, sus sunt niste fragmente de sfera concentrica, geometrie
fondatoare. Se continuie dupa altar cu spatiul lui Iisus, si a doua, baga doar lumina alba.

Sintetizarea temei luminii: trebuie cand am terminat de parcurs spatiul asta, cand am terminat de
orientat si am ajuns in ceruri, trebuie sa incetez sa mai vad lumina cu ochii ci sa o vad cu inima din plexul
solar. Iti explodeaza lumina interioara

Oscar Newmayer- catedrala din Brazilia, facuta cu arce parabolice, nu are usa se intra de undeva de la
500m printr-o groapa. "Mori si invii" urci pe o scara si ajungi direct si vezi cerul.

Naos inseamna si vapor "nava", merge pe cer.